Astronautul din Boemia - Jaroslav Kalfar

Astronautul din Boemia scrisă de Jaroslav Kalfar, ediția din 2018, a apărut la Editura Trei și e tradusă de Laurențiu Dulman. Am aflat întrând pe site-ul autorului: https://www.jaroslavkalfar.com/spaceman-of-bohemia că acest roman este ecranizat și va apărea în curând pe Netflix, actorii care vor juca rolurile personajelor din carte sunt: Adam Sandler, Carey Mulligan și Paul Dano, iar filmul se numește Spaceman. 

Povestea din carte este următoarea: Jakub Procházka rămâne în grija bunicilor după ce părinții îi mor într-un "accident". Tatăl lui fusese un informator comunist, acest lucru are consecințe asupra vieții lui Jakub.

Jakub este absolvent de astrofizică și căsătorit cu Lenka, iar atunci când i se oferă o expediție periculoasă pe Venus pentru a colecta praf din norul Chopra, acesta acceptă fără să stea pe gânduri, fără să-și întrebe soția dacă este de acord.

Jakub credea că așa va reabilita numele Procházka.

Lenka îl părăsește, el se împrietenește (sau crede că își imaginează) cu o ființă extraterestră cu care dezbate subiecte despre durerea și iubirea pământenilor.

Nava lui este deteriorată de nor, iar el iese în cosmos și este salvat de o nava fantomă a rușilor, în timp ce pe pământ i se ridică statuie și are loc înmormântarea lui. Mai departe scrie în cartea...citez pe unul dintre profesorii mei.

Nu e chiar așa de strălucită pe cât s-a scris în unele recenzii, părerea mea. Cartea a fost bunicică! Aștept să văd cum va fi filmul!

poză din arhiva personală

Mi-am notat și un fragment din carte, care mi s-a părut interesant:

”Teoria probabilității se ocupă de abstracțiile matematice extrase din evenimente nedeterministe. Studiază de asemenea cantități măsurabile care pot fi ocurențe unice sau care pot evolua într-o manieră aparent aleatorie. Dacă o serie de evenimente aleatorii se repetă de multe ori, pot fi detectate și studiate anumite tipare, creându-se astfel iluzia că observatorii umani pot înțelege cu adevărat haosul. Dar dacă existența însăși e un câmp experimental în care universul face studii asupra probabilității? Dacă fiecare dintre noi e un simbol, o abstracție matematică înzestrată cu atribute copiate de la subiecți anteriori, dar cu o mică variație (complexul Electra în loc de complexul Oedip și narcisism în locul anxietății sociale paralizante), precum și cu instincte similare - frică de moarte, frică de singurătate, frică de eșec? Și poate că rezultatele pe care le obținem - sărăcie, foamete, boală, sinucidere, o moarte ușoară, dar plină de rușine și regrete - sunt strânse de un cercetător de deasupra noastră care calculează probabilitatea fericirii, probabilitatea integrității, a autodistrugerii. Probabilitatea norocului. E posibil ca un subiect născut bolnav și în sărăcie să ajungă la sfârșitul vieții în cercul de sus al norocoșilor? E posibil ca un subiect născut într-o familie bogată și privilegiată să se prăbușească și să moară într-o mizerie cruntă? Noi, Pământenii, am văzut toate combinațiile posibile. Și totuși, care sunt tiparele, când își va publica universul rezultatele într-o revistă științifică prestigioasă? Cât de probabil e ca un eveniment cosmic să se întâmple în dauna altora? Foarte improbabil. Și totuși, iată-ne aici.”

Înscriu această postarea în tabelul găzduit de Suzana ”Jocul de luni - Citate favorite”!

Vă doresc un început de săptămână ușor și plin de realizări!

Frunze de dor - Ion Druță

Acțiunea romanului are loc în anul 1945 în ultimele luni de război și primele luni de pace, perioada când fiecare casă se lumina cu un felinar pe gaz.

poză din arhiva personală

Este vorba despre o dragoste mare, dar neîmplinită dintre doi tineri - Gheorghe și Rusanda, dar nu numai, căci războiului aduce și multă suferință, mame care își pierd feciorii pe câmpul de luptă, descrie viața la sat unde pământul trebuie muncit pentru a avea belșug, cum se distrează și cum își trăiesc tinerii primele iubiri.
Povestea de dragoste dintre Gheorghe și Rusanda se termina foarte trist și, sincer, nu mă așteptam ca Gheorghe să renunțe așa ușor. Nu a știut cum să o prețuiască pe Rusanda și rămâne cu regretele târzii:  ”Mergea iute, socotind pașii care-i mai rămăseseră și se întreba întruna:"Oare nu-i târziu?" Și se căia amarnic că nu a venit la dânsa la Soroca. Putea totuși să lase lucrul pe o zi și să se ducă. Se căia că s-a supărat când n-a venit să smulgă mazărea, se căia că n-a știut când să vină și când trebuie să plece."
Romanul l-am citit destul de greu pentru că are foarte multe cuvinte moldovenești, rusești și m-am oprit din citit să caut ce înseamnă ... și mi-am pierdut interesul, la un moment dat, poate și din cauza caniculei (am citit cartea în vara anului 2022). 

Câteva citate din carte:

💬”Sunt oameni care-și scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sunt și de cei care coboară cu durere cu tot în adâncul firii lor și nu se arată până nu-și revin singuri.”

💬”Și a umblat ea toată ziua, căutându-și locul cela unde n-ar mai fi fost pentru nimenea străină. Dar nu-l găsea, și când nu-ți găsești locul, nu te poți găsi pe tine însuți, iar când nu te mai poți regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura.”

Înscriu această postarea în tabelul găzduit de Suzana ”Jocul de luni - Citate favorite”!

Secrete întunecate sau cum să-i dai creierului Fatal Error!

Această carte am citit-o pentru maratonul anual, cred că în 2022, într-o lună când trebuia să citim o carte dintr-un gen pe care nu l-am citi niciodată, iar eu am ales această carte pentru că tot am cumpărat-o aiurea și mai jos aveți și părerea mea despre carte. Nu mai am cartea, am vândut-o că au fost doritori😀, nu am făcut nici măcar o poză cărții.

Sursă foto: Libris

 Secrete întunecate - Marina Anderson

Nu mai știu cum am cumpărat această carte, dar am momente când cumpăr cărți compulsiv și cred că am cumpărat-o datorită titlului care pare promițător, fără să mă uit la ce gen e încadrată cartea sau îmi mai trebuia o sumă pentru transport gratuit și am pus-o în coș fără să mă uit.

Cartea este o porcărie, nu are legătură cu literatura erotică, e porno. Sex fără consimțământ, orgii, incest...la naiba, nu e nimic erotic.

Doamne Dumnezeule ce am putut să citesc!!!! Am rămas cu traume, de câte ori îmi folosesc periuța electrică la periatul dinților îmi vine în minte scena aia oribilă! Adică dacă era ok nu mai inventau ăștia vibratoarele, nu? Și puneau la utilitățile periuței că se poate folosi și pentru sex! Pene de gâscă...și alte ciudățenii...Doamne apără și ferește!

Povestea e cam așa: Harriet plictisită de viața ei se decide că vrea mai mult, o schimbare de decor. Îi dă papucii lu' gagicu-său James, își bagă picioru în el de serviciu. Apoi dă peste un anunț, într-un ziar, doi nebuni (Rowena și Lewis), caută o secretară. Ea mare actriță, el mare regizor. Ăștia doi făceau un film, să reînvie cariera Rowenei și totodată să se elibereze de fratele ei Chris cu care si-o tragea în draci, adică aveau o relație, deși Rowena era căsătorită cu Lewis. Lewis îi privea pe Chris și Rowena când făceau sex și mă opresc că mă ia cu leșin.

Harriet corespunde caracteristicilor 😂 personajului lui Lewis și e angajată. Și începe nenorocirea. 😂

Părerea mea e că niciun personaj nu era sănătos la cap, poate Mark scenaristul, dar nu, nu cred. Adică Harriet îl sfătuiește pe Chris să rămână cu sor-sa că îl iubește aia mult, ea îl ia pe barbatu lu aia ca să continue rahatul ala de film, orgiile, cu prietnul lu asta al mai bun!

Doamne pupa-ți-aș tălpile ce ....ce mi-a fost dat să citesc!

Nu recomand!

Sanatoriul - Sarah Pearse

 Înainte să-mi scriu părerea MEA despre carte voi scrie câteva informații despre autoarea acestei cărți, informații care se găsesc pe coperta interioară.

Sarah Pearse a studiat limba și literatura engleză, precum și scrierea creativă la University of Warwick. A lucrat în domeniul public relations pentru mai multe companii din Marea Britanie. După ce s-a mutat în Elveția, și-a petrecut fiecare cclipă liberă explorând munții și încă mai are o caasă în orașul alpin Crans-Montana, ale cărui peisaje i-au slujit drept sursă de inspirație pentru Sanatoriul. Mărturisește că poveștile de groază au atras-o dintotdeauna și îi place să viziteze clădiri abandonate. Sanatoriul este romanul său de debut și a apărut la editura Nemira (Armada) în 2022.

Acest roman mi-a plăcut și pentru un debut mi s-a părut bun, nu la fel de bun ca Shining cum îl recomandă People, dar acțiunea se petrece, la fel ca și în Shining, într-un hotel izolat în munți pe parcursul a cinci zile din ianuarie 2020.

Romanul începe cu dispariția unuia dintre arhitecții hotelului Le Sommet, Daniel Lemaitre, în ianuarie 2015. Elin Warner împreună cu iubitul ei, Will, sunt invitați la hotel de fratele ei, Isaac, la petrecerea lui de logodnă cu Laure (prietena din copilărie a lui Elin).

Elin nu are chef să meargă în munți, dar se duce totuși la petrecere, însă merge mai mult să afle adevărul despre ce s-a întâmplat cu fratele ei mai mic, Sam. A avut un eșec la serviciu cu un caz eșuat, în urma căruia s-a ales cu atacuri de panică și o pauză pe perioadă nedeterminată, lucra ca detectiv.

Le Sommet este un fost sanatoriu în care au fost abuzate și ucise multe femei, care nu erau neapărat bolnave, dar în perioada aceea femeile trebuiau să se supună bărbaților, să nu aibă opinii proprii, în 1927 erau lipsite de drepturi civile și politice. În martie 2018 are loc inaugurarea hotelului.

Când Elin ajunge cu Will la hotel are un sentiment ciudat legat de hotel, simte cumva energiile negative strânse de-a lungul timpului în acel loc. În timp ce Elin și Will se cazează, o angajată a hotelului, Adele, dispare la fel de misterios ca și arhitectul Daniel și cineva găsește în pădurea din apropierea hotelului, în zăpadă, un cadavru, care nu e al nimănui altul decât al arhitectului nostru dispărut fără urmă în 2015. Iar a doua zi seara dispare logodnica fratelui său Laure.

Când hotelul trebuie evacuat din cauza unei avalanșe apare și cadavrul lui Adele în piscină. O bună parte din turiști sunt evacuați, dar personalul hotelului și câțiva turiști rămân în hotel, deoarece avalanșa blochează drumurile, iar furtuna nu permite evacuare cu alte mijloace de transport. Atunci, Lucas patronul hotelului ia legătura cu poliția telefonic și o roagă pe Elin, neștiind că ea e într-o pauză, să îi ajute să prindă ucigașul.

Elin încearcă să își controleze atacurile de panică și se folosește de tot ce știe din experiența ei ca detectiv pentru a prinde criminalul și a evita alte tragedii. Este urmărită în hotel, împinsă într-o piscină adâncă (din cauza a ceea ce se întâmplase cu fratele ei, Sam, avea un fel de teamă de apă) și atacată de ucigaș cu gândul de a o scoate din ”joc”. Terifiant și captivant! Elin nu are nicio pistă, apare și cadavrul lui Laure, deși o bănuia că ea ar fi criminala pentru că toate dovezile duc spre ea, însă află ce s-a întâmplat cu fratele ei, Sam. Află adevărul, că nu Isaac l-a omorât și că a fost un accident la care a fost martoră, doar că din cauza șocului creierul ei încerca s-o protejeze deformându-i amintirile.

Ucigașul imita crimele din fostul senatoriu făcând victimele să treacă prin aceleași torturi groaznice care au avut loc în 1927. Însă dacă vreți să aflați cine este și alte detalii trebuie să citiți cartea, pentru că eu mă opresc aici.

I-am acordat 5 steluțe cu toate că nu am înțeles finalul, deși am citit de două ori, cine este cel care o urmărea în drum spre casă? Poate cartea are o urmare și voi afla atunci...cine știe!

Citate am notat două-trei pe GoodReads, pentru că am fost captivată de acțiunea din carte nu am avut timp să mi le notez în agendă, am citit cartea într-o zi.

Casa Tunetului - Dean Koontz

O carte care a început bine dar finalul.....finalul a stricat tot. În ultimele pagini dezvăluie misterul tot deodată..... adică după ce m-a ținut în suspans și nu mai reușeam să intuiesc ce e coșmar si ce realitate în două-trei pagini îmi dezleagă tot misterul plus ca evadarea aia chiar nu e verosimilă, e prea simplu, prea SF, prea ca la țară.

poză din arhiva personală

Susan se trezește într-un spital și nu știe cum a ajuns acolo și de ce. Nu-și amintește nimic despre persoanele din viața ei, își amintește doar firma la care lucra. Nu-și amintește nici măcar de accident pe care se presupune că l-a avut.
Un doctor șarmant, McGee, "vrea" să o ajute să-și amintească totul, să-și recupereze amintirile pierdute.
Dar tot ce reușește să-și amintească este o întâmplare groaznică petrecută cu 13 ani într-o peșteră numită Casa Tunetului, unde iubitul ei este ucis de 4 indivizi și ea e martoră. Retrăiește momentul și are halucinații cu cei 4 indivizi, aceștia vor să îi facă viața un iad și chiar să o ucidă.
Este disperată și vrea să facă tot felul de analize pentru a depista o leziune, un cheag pe creier, care ar putea să ii dea aceste halucinații care pareau foarte reale, mai ales că se indragostise de doctor și nu voia să o creadă nebună.
Oare reușește să scape și să vindece? Veți afla doar dacă veți citi cartea.
I-am dat 3 steluțe,

Las și câteva citate din carte:

”Te doare atât de mult să pierzi, chiar dacă pierzi ceva ce nu ți-a aparținut niciodată în realitate.”

”-Viața nu e prea apetisantă dacă nu o mai condimentezi un pic, din când în când.”

”Mi-am spus totdeauna că e bine să mă deosebesc de ceilalți oameni. Mi-am spus că sunt mai bună decât oricare dintre ei, că sunt superioară plebei. Mândria mea teribilă s-a materializat într-un autocontrol de nezdruncinat și mi-am clădit viața pornind de la această premiză.”

Dragoste e un cîine venit din iad - Charles Bukowski

 O fi el cel mai vândut, citit și imitat poet americam.....eu îi zic pas!

Ce am înțeles din toate cele 61 de poeme? Că facea sex ca nebunu cu femei diferite și multe, dar nu pot să înțeleg cum naiba de era tot singur!?Aaa....uitasem ca bea multă bere, și vin roșu, și alb...și whisky...și tot mai era în stare să facă și sex....

poză din arhiva personală

Poemele conțin cuvinte obscene, sunt vulgare și parcă nu era de ajuns, așa că a venit și dl Dumitru Gorzo cu ilustrațiile lui...care îți fac greață efectiv!

Mi-au plăcut vreo 2 sau 3 poeme printre care "singur cu toată lumea"!

Iubirea despre care vorbește Bukowski este dură, umilitoare, murdară, vulgară ....nu este tandră deloc!

Cartea a costat destul de mult, are coli de calitate și coperta cartonată, parcă cei de la editura au vrut să compenseze cumva acest aspect cu ilustrațiile mai mult decât vulgare ale lui Gorzo, nu mai zic nimic de poeme! Cartea am dat-o la schimb pentru ”Vântul demonilor” de Marco Buticchi cuiva de pe grupul de Facebook.

Mai jos las unul dintre poemele care mi-au plăcut:

singur cu toată lumea

carnea învelește oasele

și ei pun și-o minte acolo

și uneori și-un suflet

și femeile sparg vaze

de pereți

și bărbații beau prea mult

și nimeni nu-și găsește

perechea.

dar o țin tot într-o

căutare

tîrîndu-se în paturi

afară din paturi.

carnea învelește oasele

și carnea caută

ceva mai mult decît

carnea.

n-aveam nicio

șansă:

sîntem prizonierii

aceluiași scenariu.

nimeni nu-și găsește

perechea.

gropile de gunoi pline

ospiciile pline

spitalele pline

cimitirele pline

nimic altceva

plin.

Invitație la vals - Mihail Drumeș

 Această carte am citit-o în decembrie 2021 și nici acum nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a o descrie, cert este că această carte este despre orgolii, despre cum orgoliile ar trebui să nu își găsească locul în dragoste.

poză din arhiva personală

Mihaela și Tudor își încep ciudata (?!) relație la mansarda vilei unde locuiau cu chirie ascultând melodia L'invitation à la valse de Weber cântată de orchestra lui Stokowsky, de unde vine și titlul romanului.

Tudor reușește cu greu să o cucerească pe Mihaela, el constată că nu e ca celelalte femei. O vreme cei doi au fost așa de fericiți, au petrecut clipe de neuitat în vacanța de la Constantinopol.

Dar odată cu terminarea vacanței începe și sfârșitul relației lor. Orgoliile nu-i lăsa să fie împreună și ambii au câte un plan de răzbunare care într-un final duce la finalul tragic al romanului,pe care îl știm încă de la început.

Tudor devine conștient și își pune destul de multe întrebări cu privire la acțiunile lui, dacă ar fi putut să schimbe finalul....dar, cum el afirmă, e prea târziu. Din primele pagini/rânduri îți dai seama că cineva moare, că ceva rău s-a întâmplat (deși după titlu pare o poveste de dragoste fericită), sfârșitul tot m-a surprins, m-a întristat....

Te pune pe gânduri și te face să îți analizezi propriul comportament vis-a-vis de dragoste și să îți pui întrebări...

Prima carte pe care am citit-o scrisă de acest autor a fost ”Elevul Dima dintr-a șaptea” despre care voi scrie altădată, până atunci vă recomand această carte scrisă de Mihail Drumeș.

O să închei cu un citat din scrisoarea Mihaelei:

💬"Iubirea e nesățioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulțumindu-te doar cu ceea ce îți oferă. Eu am râvnit totul de la tine pentru că îți dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decât mine nu puteam să-ți dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în aparență just. Dar ce experiență aveam, de unde să știu că iubirea dintre două ființe nu e egală, că balanța atârnă când într-o parte, când într-alta după imponderabile de care arar ne dăm seama?"

Alte citate din carte:

💬”Numai lipsa unui obiect ori a unei ființe care ne-a aparținut o dată, ne pune la lumină adevăratul preț.”

💬”E adevărat ce se spune: cine are noroc de bani pierde în dragoste.”

💬”Oricum - era de preferat iadul cu o femeie deșteaptă, decât paradisul cu una proastă...”

💬”Sunt greșeli care nu se mai pot repara!”

💬”Visuri născute moarte...”

Arcașul verde - Edgar Wallace

 Crime, răpiri, mister, supereroi - o carte care te ține captiv în acțiune. Fiecare capitol s-a terminat în suspans și nu am putut să las cartea până nu am terminat-o, deoarece eram foarte curioasă de ceea ce urma.

”Silueta tristă a castelului se proiecta amenințător și sinistru pe cerul roșiatic al apusului. Ce secrete ascundeau acele ziduri? Ce tragedii adăposteau?”

poză din arhiva personală

Valeria Howett își caută mama naturală care pare că a inghitit-o pământul, iar căutările ei o duc către un răufăcător milionar Abel Bellamy, proprietarul castelului Garre. Dar nu doar drumurile Valeriei se intersectează cu ale lui Abel, ci și ale unei "fantome" îmbrăcată în verde care tragea cu arcul, având săgețile la fel de verzi ca îmbrăcămintea.
Povestea este destul de încâlcită și cu mai multe personaje:
- Detectivul Jim Fearherstone care o supraveghea pe Valeria în aventurile ei primejdioase.
- Soții Savin care făcuseră parte dintr-o bandă de răufăcători și care în final ajută poliția.
- Tatăl vitreg al Victoriei care este bănuit până la final că ar fi arcașul verde, desi era miop.
- Și mulți mulți răufăcători....
Nu mi-a plăcut finalul și de aceea am depunctat-o. Acțiune, suspans ... și pac se termina capitolul. Apoi începe ultimul capitol cu toți adunați într-o încăpere și povestesc cine e ăla si de ce a făcut aia, cine e arcașul etc.... Adică mergea un alt fel de final sau dezvăluirile făcute altfel.

Arta subtilă a nepăsării - Mark Manson

Nu mă prea dau în vânt după cărțile de dezvoltare personală (nici nu am citit prea multe, să zic vreo două cu asta), mi-a plăcut umorul cu care își condimenta povestirile autorul dând exemple din propria viață, dar care pe parcursul s-a pierdut și a devenit ca orice altă carte de dezvoltare personală.

poză din arhiva personală

Această carte mi-a reamintit că lucrurile importante le câștig doar dacă depășesc experiența negativă prin care am trecut și că odată ce ajung să mă împac cu toate lucrurile urâte pe care viața mi le aruncă în față devin invincibilă la un nivel mai modest de spiritualitate.
M. Manson mai spune să avem grijă ce credem deoarece amintirile noastre se deteriorează cu timpul. Creierul nostru e făcut să fie eficient, nu exact. Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt greșite.
A greși înseamnă să ne creăm ocazia de a evolua ca oameni.
A mai scris despre relații, despre încredere, depre pierdete și despre moarte . Am mai aflat ceva despre criminali și oamenii răi. Psihologul Roy Baumeister a analizat comportamentul oamenilor care fac rău pentru a demonstra că ei fac rău altor oameni deoarece au o stimă de sine scăzută, daaar în acest timp el a descoperit ceva foarte șocant și anume că această ipoteză nu se aplică mereu, mai ales în cazul celor mai mari criminali. Aceștia, din contră, ei se simt foarte bine în pielea lor și tocmai această împăcare cu sine le oferă justificare pentru rănirea celorlalți. Ei nu cred că sunt răi, ci mai degrabă cred că toți ceilalți sunt răi.

Mi-am notat destul de multe citate din carte, dar voi selecta din ele și voi reda și aici câteva:

”În Texas există o vorbă: Câinele cel mai mic latră cel mai tare.”

”[...] problema e că să-ți pese de prea multe lucruri dăunează sănătății tale mentale. Ajungi să te atașezi exagerat de aspectele superficiale și false și să-ți dedici viața urmăririi unei iluzii de fericire și satisfacție! Cheia unei vieți bune nu este să-ți pese de mai multe lucruri, ci de mai puține, adică de ce este adevărat, urgent și important.”

”George Orwell spunea că. pentru a vedea ceea ce ai în fața ochilor, e nevoie de un efort constant.”

"[...]atunci când omul nu are nicio problemă, mintea găsește automat o cale de-a inventa niște probleme.”

”Omul ajunge la maturitate în momentul în care învață să se îngrijoreze doar pentru lucrurile care merită.”

”Durerea, în toate formele ei, este cea mai eficientă metodă prin care corpul nostru îndeamnă la acțiune.”

”Fericirea vine din rezolvarea problemelor.”

”Greșind, ne oferim șansa, de a ne schimba. A greși înseamnă să ne creăm ocazia de a evolua ca oameni.”

”Cele mai multe dintre convigerile noastre sunt greșite.”

”Ai grijă ce crezi! - amintirile noastre funcționează exact ca în jocul ”telefonul fără fir”. Creierul nostru e construit să fie eficient, nu exact.”

”Realitatea e simplă: când simți că ești într-o luptă cu lumea, sunt mari șanse să te afli, de fapt, într-o luptă cu tine însuți.”

”Performanța în orice domeniu, se bazează pe mii de eșecuri mărunte, iar magnitudinea succesului este direct proporțională cu numărul acestora.”

”Încrederea e ca porțelanul chinezesc. După ce l-ai spart o dată s-ar putea să-l poți reface, cu grijă și atenție. Dar dacă îl mai spargi o dată se va împrăștia în mai multe bucăți și-ți va fi deja mult mai greu să-l repari. Cu cât îl spargi mai des, cu atât se fărâmițează în mai multe bucăți și devine mai imposibil de reparat. Prea multe cioburi și prea mult praf.”

”Frica de moarte vine din frica de viață. Omul care trăiește din plin e pregătit să moară oricând.”(Mark Twain - care am aflat că s-a născut și a murit în anii în care a fost vizibilă de pe Pământ cometa Halley)

”Moartea este singura noastră certitudine. Ce rămâne după noi?”

”Toți vom muri, toți până la ultimul. Ce balamuc! Numai pentru asta ar trebui să ne iubim unii pe ceilalți, dar nu ne iubim. Suntem terorizați și aplatizați de mizeriile vieții, suntem consumați de nimicuri.” (Bukowski)

Crima din Orient Expres - Agatha Christie

 Un tren. O crimă. Toată lumea are un alibi. O crimă care pare imposibil de rezolvat.

poză din arhiva personală

Hercule Poirot fiind nevoit să se reîntoarcă urgent la Londra reușește să găsească, în ultimul moment, un loc liber în Orient Express.

Vremea nefavorabilă și viscolul din Iugoslavia înzăpezesc trenul, criminalul este astfel nevoit să încropească repede un plan, deoarece în planul inițial nu era prevăzută înzăpezirea trenului. Dimineața, Poirot află că pasagerul care ocupa compartimentul de lângă el a fost ucis prin înjunghiere.

Având în vedere vremea este clar că nu avea unde fugi criminalul și că acesta se află încă în tren.

Depinde de Poirot dacă va reuși să afle cine e criminal.

Pasagerii formează un grup interesant, deoarece este atât de variat, reprezentând toate clasele sociale și naționalitățile.

Nu mi-am dat seama cine e criminalul și nu mă așteptam la un așa final. Declarațiile mincinoase ale pasagerilor m-au băgat in ceață rău, nu am bănuit finalul nici când am aflat că 9 din cei 12 pasageri aveau legătură cu un vechi caz de răpire și crimă.

Mi-a plăcut cartea, nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o, eram foarte curioasă să aflu cine este criminalul...

Primăvară în Toscana - Santa Montefiore

 Primăvară în Toscana că în România a venit iarna!😅

Romanele de dragoste nu se numără printre preferatele mele, mi s-a părut tot timpul că se exagerează mult în ele. Acest roman mi-a plăcut, nu a fost deloc plictisitor, m-a făcut să zâmbesc și m-a facut curioasă.

poză din arhiva personală

Povestea lui Gracie este interesantă, presărată cu multe secrete, captivantă, plină de culoare și pasiune, acțiunea se desfășoară în două planuri - prezentul alternează cu trecutul.
Gracie o văduvă de 60 și ceva de ani hotărăște într-o zi, când vede un anunț într-o revistă, că este timpul să facă pace cu trecutul, iar pentru asta era necesar să meargă în Toscana. Era o femeie singuratică, nu prea ținea legătura cu fiica și nepoata ei. Când Gracie ia această hotărâre tuturor li se pare ceva în neregula și periculos.
Dragoste interzisă, secrete, suferință, dezamăgiri și câteva elemente erotice ,nu foarte detaliate, dar suficient cât să stârnească imaginația cititorului, toate acestea se găsesc în povestea lui Gracie.
Nu am înțeles rostul capitolului 16, se putea rezuma la 2-3 fraze și adauga în capitolul final. Nu mi-a plăcut cum a fost introdus in firul acțiuni.
Viața lui Gracie se schimbă radical după această vacanță petrecută în Italia.

Este o lectură ușoară și plăcută, merge citită după o carte mai grea sau pe o vreme friguroasă cum este acum în România! Ca de obicei, mai jos, voi lăsa câteva citate din carte care mi-au plăcut:

💓”O porumbiță îți trimit, spre cer,

Și un pachet sub aripă ea ține, 

Cu grijă să-l deschizi, pentru că-n el

Sunt daruri minunate pentru tine.

Un milion de sărutări îți dau,

Cu un milion de-mbrățișări îngemănate,

În ele dorul meu l-am pus, căci vreau

Să știi că dragostea ce-ți port e fără moarte.

În inimă, adânc, te-am ferecat,

Acolo tu rămâi, ca o comoară,

Să mă-nsoțești prin viață, ne-ncetat,

Până ne-om întâlni, în Ceruri, IARĂ.” (Anonim)

💓”Și lui Gracie îi erau dragi cărțile. Călătorise în imaginație prin toată lumea, mulțumită poveștilor din paginile pe care le citise, dar până acum nu-și dorise să meargă nicăieri.”

💓”-De abia în toamna vieții îți dai seama ce prețioasă e fiecare clipă.”

💓”O femeie îndrăgostită are o anume strălucire. Radiază lumină. Se transformă. Dragostea o face frumoasă.”

💓”Frumusețea e în ochii privitorului [...]”

💓”Nu trebuie să regreți nimic. Și eu aș putea regreta multe dacă mi-aș îngădui așa ceva, dar trebuie să ne trăim clipa și să nu deplângem trecutul. Lucrurile sunt așa cum sunt. Trebuie să le acceptăm ca atare și să mergem mai departe.”

💓”-Nu-i sfârșitul lumii, Carina. De fapt, aș zice că e o etapă esențială ca să te maturizezi. O inimă rănită te învață ce înseamnă înțelepciunea, compasiunea și înțelegerea față de ceilalți. Suferința din dragoste sapă adânc în ființa ta, făcându-te mai deschis către lume și mai conștient. E parte din marea experiență a vieții.”

Orașul de la miezul nopții - Charlie Jane Anders

Câștigător al Premiului Locus 2020 la categoria roman science-fiction l-am achiziționat de pe site-ul Nemira. Deși când eram la școală citeam SF, însă trecând de acea perioadă m-am ferit de romanele SF, așa că am luat această carte sperând că mă voi apropia, din nou, de acest gen de literatură.

poză din arhiva personală

Am terminat cartea deși multe lucruri rămân neterminate, nerezolvate. Povestea nu se termina, pur și simplu se oprește brusc.
Sophie, personajul principal, mi se pare atât de naivă, ca să nu folosesc alt cuvânt, deoarece repetă aceleași greșeli mereu, deși autoarea o numește inteligentă și virtuoasă, ea ia doar decizii proaste. Luptă si se sacrifică pentru dragostea prietenei sale Bianca și află în ultimele pagini din carte că aceasta nu-i împărtășește dragostea. Bianca e chiar scârbită de alegerile Sophiei și vrea să o întemnițeze, rănind-o pentru a nu știu câtă oara pe Sophie.
Pe planeta Ianuarie există două orașe Xiophant și Argelo, construite pe o fâșie de apus nesfârșit,despărțite de Marea Ucigașă, iar dacă aceste orașe nu încep să facă comerț între ele viata oamenilor se va înrăutăți, în curând!O parte din planeta Ianuarie este cufundată într-un întuneric înghețat, în timp ce partea cealaltă este pârjolită de o lumină orbitoare.
Mouth si Alyssa sunt niște contrabandiste, Sophie și Bianca niște studende cu viziuni și gânduri mari, își unesc puterile crezând că luptă pentru același scop, dar odată ajunsă la putere Bianca își arată adevărata față.
Mai există și o altă specie pe această planetă, pe care oamenii o numesc crocodil, și trăiesc în Orașul de la miezul nopții, având o tehnologie mult mai avansată decât a oamenilor. Crocodilul, pe care Sophie îl numește gelet, are o blana deasă peste o carapace groasă, cu tentacule, clești frontali, picioare solide în spate, iar cu cele din față se pot cățăra pe orice suprafață. Carapacea impenetrabilă are două gheare tăioase ca lama, dar în mijlocul lor e o pădure de limbi care se zvârcolesc întruna, nu mai lungi ca degetul mic al unui om, cu acești cili se conectau și comunicau între ei. Sophie crede că dacă oamenii vor coopera cu geleții planeta ar putea fi salvată.
Singurul personaj care mi-a plăcut a fost Mouth...

Mai jos las câteva citate care mi-au atras atenția:

🖉 ”Dacă-ți controlezi somnul, atunci ești tăpânul propriilor tale vise, ne spunea. Iar de acolo nu e decât un pas până a fi stăpân pe propria ta viață.”

🖉 ”Timpul nu e temnicerul nostru, încheie Bianca. E eliberatorul nostru.”

🖉 ”Nu călătoritul te îmbătrânea. Stabilirea într-un loc, oamenii de care te atașai, așteptările tale și asimilarea - astea te îmbătrâneau.”

🖉 ”Visele dau buzna în realitate tot timpul și nu-ți poți permite să-ți irosești energia enervându-te pe ele.”

🖉 ”Furia mea, s-a topit, nu mai simt decât o tristețe violentă, o pereche de aripi care se zbat în mine până se rup.”

Devoratoarea de păcate - Megan Campisi

 Această carte am cumpărat-o de pe site-ul Litera pentru o activitate care presupunea să citesc o carte care are mâncare pe copertă și nu regret această achiziție! Plecând de la mitul devoratorilor de păcate autoarea dă naștere unei povești pline de mister, trădare și crime care sunt elucidate de May. 

 Acțiunea se petrece in Anglia secolul al XVI -lea și este povestea tristă a unei adolescente. May Owens rămâne orfană și pentru a supraviețui fură și este întemnițată pentru că a furat mancare. Însă primește o sentință mult prea dură, o sentință nimicitoare...este făcută devoratoare de păcate. Devoratoarele de păcate erau paria societății, purta păcatele altora, nu avea voie să vorbească și toți o evitau.

poză din arhiva personală

Când două dintre apropiatele reginei se îmbolnăvesc, May le ascultă confesiunile și spre surprinderea tuturor, inclusiv al lui May, atunci când mor, la devorare apare un păcat nemărturisit - o inimă de căprioară - pentru a nu-și pierde viața May devorează și acest păcat, deși era împotriva legii - era o minciună, dar începe să investigheze singură moartea celor două. O investigație grea care îi pune viața în pericol. Nu voi povesti mai mult, va trebui să descoperiți cum se va termina povestea.
Mi-a plăcut foarte mult cartea. Mister, crimă, trădare... 

Să râdem cu... Amza Pellea

 Pe 7 aprilie se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Amza Pellea(n. 07 aprilie 1931, Băilești), un actor oltean desăvârșit, un om bun cu o forță interioară impresionantă, care a părăsit acestă lume prematur. Un portret verbal al actorului Amza Pellea găsiți pe Radio România Cultural realizat de Răzvan Moceanu-Rador.

Cartea ”Să râdem cu ... Amza Pellea” conține 25 de povestiri scurte amuzante, unele cu morala și am primit-o (împreună cu alte cărți) de la o fată care voia neapărat să scape de ele.

Povestiri despre olteni și satul oltenesc. Umor care nu conține vulgaritate...
Deși unele dintre ele le-am auzit foarte demult pe la televizor m-au amuzat și când le-am citit...
Dacă vreți să vă binedispuneți trebuie să citiți această carte... pățaniile lui Sucă și ale lui Nea Mărin vă vor face să râdeți, nu doar să zâmbiți.

poză din arhiva personală

🖋 ”Mă nepoate, mă Sucă, mânca-te-ar neica, mă, să țîi minte di la mine, că nimic nu-i mai al dracu pe pământ decât gura lumii! Mă, când oi intra-n gura lumii, s-a isprăvit cu tine, nu mai scapi teafăr. Poț tu să te bagi și-n gaură de șarpe sau să te-nalț în creștețu văzduhului. Gura lumii te găsește și te judecă. Da' asta n-ar fi încă nimic, că dacă greșești, greșești și gata. Te judecă, plătești și s-a isprăvit! Da' partea proastă ie că face din țânțar armăsar, că ăl de-a zis că gura lumii numa pământul o astupă, pă'ăla a fost om cu cap, mă! Ăla a fost om mintos, nu glumă!”

🖋 [...]”să te ferească Dumnezeu de credința prostului! Când i-o intra ceva în bezna din cap, nu i-o mai scoț nici cu cleștile.”

Să aveți o duminică cu soare și plină de zâmbete!

Misery - Stephen King

De ceva timp, aproximativ 3 ani, îmi notez citate, păreri despre cărțile pe care le citesc într-o agendă, iar uneori postam în grupul de Facebook din care fac parte la diferite activități. M-am hotărât să postez și aici și să completez postările respective cu citate sau să completez părerile pe care le-am postat la vremea respectivă.

 Misery se numără printre romanele mele preferate scrise de Stephen King. Mi-a plăcut foarte mult această carte, am citit-o în aproximativ o zi jumătate, este o dramă într-un act cu două personaje și un singur decor.

Poză din arhiva personală

Paul Sheldon, un scriitor celebru, are un accident de mașină, iar "salvatoarea" lui este Annie, cea mai înfocată fană a lui. În urma accidentului se alege cu ambele picioare fracturate și un genunchi făcut zob. Annie îi pune niște atele de aluminiu și îl duce la ea acasă și nu la spital, cum era normal.
Annie era o criminală în serie, psihokiller, iar la ce chinuri îl supune pe săracul Paul este greu de imaginat.
În perioada cât a fost prizonierul lui Annie, Paul scrie cel mai bun roman al său, dar oare va scăpa vreodată de Annie?
Am trecut prin multe stări pe parcursul acestei cărți, doar citind descrierile, pe care încă nu sunt în stare să le descriu în amănunt. Am plâns cu Paul și m-am bucurat de reușitele lui.
Trebuie să văd și filmul după această carte, neapărat!

Mai jos las câteva citate din carte care mi-au plăcut:

🖋”Când privești în adâncul abisului, Abisul, de asemenea, privește în tine.” Friedrich Nietzsche

🖋”Scrisul nu este cauza suferinței, el se naște din suferință.” Montaigne

🖋”Tristețea, gândi el, era ca o stâncă la marginea oceanului. Când dormeai, era ca și când ar fi venit fluxul și atunci exista o alinare. Somnul era ca o maree care acoperea stânca amărăciunii. Totuși, când te trezeai, fluxul începea să se retragă și foarte curând stânca era iarăși vizibilă, un lucru, încrustat cu scoici, de o realitate indubitală, un lucru care va fi acolo pentru totdeauna, sau până când Dumnezeu va considera că trebuie să o înlăture.”

Stephen King este un autor autentic și versatil, redă natura umană într-un mod rar, arătând părțile rele ale umanității, este un creator de anti-eroi. Majoritatea romanelor sale au fost ecranizate. Romanul Misery a luat premiul Bram Stoker în 1987 pentru cel mai bun roman.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, așa că am căutat și filmul, crezând că va fi extrordinar, dar...am fost dezamăgită.

Filmul Tortura lansat pe 30 noiembrie 1990, încadrat la horror/thriller în regia lui Rob Reiner, ține o ora și patruzeci și șapte de minute și nu se ridică la nivelul cărții, nu mi s-a părut deloc de groază. Deși la început filmul pare că respectă cartea, scenele au fost modificate, de exemplu Annie nu este la fel de sadică, în carte îi taie piciorul de la gleznă cu un topor, în film îl zdrobește cu un ciocan. Filmul nu a reușit să-mi transmită stările pe care cartea mi le-a transmis chiar dacă actorii și-au jucat bine rolurile. Cartea prin descrierile amănunțite mi-a dat un somn agitat, însă la finalul fimului am avut de zis doar atât: pe bune?!

Actrița Kathy Bates care interpretează rolul lui Annie, a primit Oscarul în 1991 pentru cea mai bună actriță și Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă. Am înțeles, sper că bine, că ar mai fi o ecranizare indiană a cărții, în limba tamilă - Julie Ganapathy (2003). Nu l-am văzut, poate într-o zi îl voi viziona.

via GIFER

Grasă și proastă - Rodica Ojog-Brasoveanu

 La fel ca și volumul "Bărbații sunt niște porci" acest volum conține o serie de povestiri, fără legătură între ele, îndrăznețe, inspirate din viaţa reală cu oameni obișnuiți în ipostaze senzaționale, dar de această dată autoarea vizează comportamentele îndoielnice ale femeilor (nu-i exclude nici pe bărbați) care aleargă după feți frumoși ori averi. Povești de dragoste sau nu, amuzante presărate cu ironii , cu final fericit sau trist...sunt foarte ușor de citit. Am găsit și cuvinte pe care nu le știam și am apelat la dicționar.

Povestirile sunt scrise într-un ritm alert, m-au captivat, iar finalurile au fost greu de intuit. La o singură povestire am ghicit finalul. 

Poză din arhiva personală

Povestea lui Ghiocel, un băiețel nevinovat, neglijat și neiubit de mama și bunicii lui, m-a afectat intr-un fel și finalul m-a întristat, dar cum spunea si autoarea.. "Viața nu e doar roz. E in toate culorile. Si dragostea la fel. Nici nu-ți trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minți..."
Are 5 steluțe din partea mea, m-am îndrăgostit de stilul autoarei. 

Cartea (ediția 2018) am cumpărat-o de pe Nemira și mai jos vă las și alte citate care mi-au plăcut:

”Bărbatul poate să mai sară gardul, că de aia are nădragi, muierea însă rămâne cu fustele agățate în uluci. Și încă una! Când îți vâră diavolul coada, cu lăcrămele, cu zăhărele, pe bărbat îl mai întorci acasă, dar pe muiere nici cât să depună mămăligă la copii!”

”Nimic nu-i mai trist decât suferința din privirea copiilor, lacrimile din ochii bătrânilor.”

”-Copilul ăsta, adică el, țipa mama în fiecare zi, mi-a stricat viața...

(Și aici, băiețașul își imagina o mașinărie, un ceas sau o jucărie care trebuie duse la reparat. Dar viața? Cum poți scăpa viața ca pe o ceașcă pe cimentul din bucătărie, de exemplu, și s-o spargi?!)”

”Nu arunci unui om colacul de salvare, ca după aceea să-l lași să se înece. N-avea sens, gândea ea, de parcă toate pe lumea aceasta ar fi avut vreunul...”

”-Ești foarte tânără, draga mea, și, în consecință, insensibilă la nuanțe. Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt policrome...”