De la cowboy la campion al somnului: Uzzi în imagini!

 

***pozele sunt din arhiva personală, colaje realizate cu Canva.

Postarea participă la:

Între vis și realitate
Image-in-ing
Wordless Wednesday

Comedy Plus

Madama Butterfly: O seară de neuitat la Operă

 A fost minunat! Sincer, nu știam exact la ce să mă aștept când am intrat în sala Operei din Craiova. Decorul mă impresionase încă de la început, cu detalii delicate care evocau atmosfera specifică Japoniei de la începutul secolului XX - totul era parcă scăldat într-o lumină difuză, ca într-un vis. Mi-a dat senzația că am intrat în altă lume, și chiar înainte să înceapă muzica, simțeam că urma să fie ceva magic. Această reprezentație a deschis stagiunea 2024-2025 a Operei Române din Craiova, marcând un nou început promițător pentru iubitorii de operă. Piesa a fost subtitrată în limba română, lucru care a facilitat înțelegerea poveștii și a emoțiilor transmise prin muzica lui Puccini.

Madama Butterfly este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Giacomo Puccini, un compozitor italian recunoscut pentru talentul său de a crea opere pline de emoție și profunzime. Puccini a avut o influență semnificativă asupra muzicii de operă din secolul XX, iar ”Madama Butterfly” este o dovadă a genului său de a explora dragostea și sacrificiul uman în contextul conflictelor culturale.

Lisa Houben, cea care a interpretat-o pe Cio-Cio-San, a fost pur și simplu uimitoare! Atunci când a început să cânte ”Un bel dì vedremo”, parcă am simțit fiori pe șira spinării. Vocea ei era atât de puternică și totuși atât de fragilă, încât am simțit suferința și speranța personajului ei. A fost imposibil să nu empatizez cu ea – și în același timp, să nu mă gândesc cât de crudă e viața uneori.

Soprana Lisa Houben este recunoscută pe plan internațional pentru vocea sa expresivă și pentru interpretările emoționante ale unor roluri importante de operă. A performat pe scene din Europa, Asia și America, fiind apreciată pentru sensibilitatea și profunzimea cu care abordează rolurile lirice. Rolul Cio-Cio-San este unul dintre cele mai dragi roluri ale sale, și a reușit să-i dea viață cu o delicatețe aparte.

Mi-a plăcut mult și Licia Toscano, care a jucat-o pe Suzuki. A avut un rol atât de sincer, mereu alături de Cio-Cio-San, încercând să o protejeze și să-i aline durerile. Toscano a reușit să transmită acea afecțiune autentică și grija prietenească pe care o ai pentru cineva drag.

Mezzosoprana Licia Toscano are o carieră vastă în operă, fiind cunoscută pentru versatilitatea și puterea vocală. Toscano a interpretat numeroase roluri celebre din operele lui Verdi și Bizet, iar în rolul Suzuki aduce o căldură și o profunzime care sunt emblematice pentru abordarea ei artistică.

David Banos, care l-a jucat pe Pinkerton, a fost și el impresionant, deși personajul lui nu mi-a plăcut deloc. Banos a reușit să aducă exact acea aroganță și superficialitate care îl caracterizează pe Pinkerton, dar în același timp am simțit și o nuanță de regret, mai ales în ultimele scene. M-a surprins cât de bine a știut să echilibreze aceste trăsături. Ioan Cherata, în rolul lui Sharpless, consulul american, a fost ca un fel de conștiință a întregii povești – încerca să repare lucrurile, să îndulcească inevitabilul, și asta mi s-a părut foarte uman.

Tenorul David Banos este cunoscut pentru timbrul său puternic și tehnica vocală impecabilă. De-a lungul carierei sale, a fost invitat să cânte pe numeroase scene de operă din Europa, fiind apreciat în special pentru rolurile din operele lui Puccini și Verdi. Baritonul Ioan Cherata este o prezență constantă la Opera Română Craiova, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate.

Regia artistică a fost semnată de Chris Catena, iar asistența oferită de Arabela Tănase. Scenografia lui Răsvan Drăgănescu a fost perfectă pentru atmosfera acestei povești tragice, iar conducerea muzicală a lui Francesco di Mauro... sincer, mi-a plăcut la nebunie cum orchestra a reușit să redea fiecare emoție, de la bucurie până la disperare. Parcă muzica mă purta dintr-o stare în alta, fără să-mi dau seama când s-a întâmplat.

Pe lângă protagoniștii care au dominat scena cu interpretările lor impresionante, fiecare membru al distribuției a contribuit la crearea acestei atmosfere magice. Să aruncăm o privire asupra celor care au dat viață personajelor din ”Madama Butterfly”:

Francesco Cipri un artist cu o vastă experiență în rolurile de caracter, a oferit o interpretare foarte convingătoare a lui Goro, agentul de căsătorii intrigant. Cipri este cunoscut pentru abilitățile sale de a da viață unor personaje negative cu un farmec aparte, iar Goro nu a fost o excepție.

Tenorul Cristian Fofucă este unul dintre talentele în ascensiune ale operei din România. Deși rolul Prințului Yamadori este unul secundar, Fofucă a adus o notă de eleganță și noblețe, subliniind delicatețea momentului în care Cio-Cio-San refuză cererea sa în căsătorie.

Bassul Ioan Toma este bine cunoscut pentru vocea sa profundă și impunătoare. Bonzo, unchiul lui Cio-Cio-San, este un personaj sever, iar Toma a reușit să-i redea autoritatea și dezaprobarea față de nepoata sa într-o manieră care a transmis clar ruptura emoțională dintre ei.

Say Ufuk Gengis a avut un rol mic, dar important în calitate de Comisar imperial, conducând ceremonia de căsătorie dintre Pinkerton și Cio-Cio-San. Prezența sa a fost fermă, contribuind la autenticitatea scenei ceremoniale.

Andrei Leonte în rolul copilului, a fost adorabil și a reușit să aducă un plus de emoție în scenele alături de Cio-Cio-San. Prezența sa inocentă a accentuat tragismul poveștii și a făcut finalul cu atât mai dureros.

Cel mai emoționant moment a fost finalul, când Cio-Cio-San își ia rămas bun de la copilul ei și își acceptă destinul. Nici nu știu cum să-ți explic... dar am simțit cum toată sala amuțea. Era ca și cum nimeni nu îndrăznea să respire, și asta doar datorită interpretării Lisei Houben și a atmosferei create de orchestră.

Ca să înțelegi cu adevărat complexitatea acestei opere și emoțiile transmise de artiști, e bine să cunoști și firul poveștii, o poveste despre iubire, speranță și sacrificiu:

Madama Butterfly spune povestea tragică a lui Cio-Cio-San (cunoscută și sub numele de Butterfly), o tânără gheișă japoneză care se căsătorește cu locotenentul american B.F. Pinkerton. Pinkerton vede căsătoria doar ca o convenție temporară, însă Butterfly își pune toată speranța în iubirea lor și își renunță la familia și tradițiile pentru a fi alături de el. După plecarea lui Pinkerton, Butterfly așteaptă cu credință întoarcerea acestuia, convinsă că se vor reuni pentru a-și întemeia o familie alături de copilul lor.

Pinkerton se întoarce după câțiva ani, dar cu o nouă soție, intenționând să ia copilul în America. Cio-Cio-San, distrusă de trădare și neputând concepe o viață fără demnitate, decide să își ia viața pentru a-și proteja onoarea. Opera subliniază contrastele dintre culturile japoneză și americană, iubirea naivă și egoismul, și tragedia sacrificiului făcut din dragoste.

Să știi că m-a surprins cât de mult mi-a plăcut opera asta. Nu eram sigură că o să fie genul meu de spectacol, dar am fost atât de absorbită de poveste și de muzică încât mi-am dat seama cât de frumos poate fi. Dacă ai ocazia, ar trebui să mergi și tu. Chiar și pentru cineva care nu e neapărat familiarizat cu opera, experiența live e cu totul altceva. Crede-mă, e imposibil să nu fii impresionat de talentul artiștilor și de magia unei astfel de producții.

Pe curând!💝

Împreună facem diferența!

 Într-o lume în care nevoia de ajutor devine tot mai evidentă, dăruirea înseamnă mult mai mult decât simplul act de a oferi. Este o formă de a construi punți între oameni, de a aduce o schimbare reală și de a oferi speranță acolo unde ea lipsește. Am simțit asta din plin în momentele în care m-am implicat în diferite acțiuni comunitare și, cu siguranță, unul dintre cele mai dragi proiecte la care particip este Semimaratonul Craiovei.

Aplauze pentru noi, voluntarii!

Semimaratonul Craiovei nu este doar o cursă de alergare, ci o încercare de a uni oamenii, de a aduce împreună o comunitate diversă pentru un scop comun. „Împreună pentru Comunitate!” – acesta este motto-ul sub care alergătorii, voluntarii și organizatorii se adună an de an, pentru a sprijini diverse cauze locale. Fie că e vorba de susținerea unor copii talentați, a celor care se luptă cu probleme de sănătate sau de a finanța proiecte educative, fiecare (kilo)metru parcurs înseamnă un pas înainte spre o lume mai bună.

În fiecare an particip la Semimaratonul Craiovei ca voluntar, deoarece îmi amintește că puterea de a dărui nu constă neapărat în gesturi mari, ci în lucruri mărunte care, puse împreună, au un impact imens. Mi-am extins implicarea și în alte campanii de susținere, și astfel am aflat și despre alte inițiative minunate din România. De exemplu, campania „Puterea de a dărui” lansată de Vindem-Ieftin.ro. Am mai scris despre Depozitul Virtual și despre ideea lor inovatoare de a coordona comenzile de materiale de construcții pentru a oferi prețuri accesibile, dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care, în fața inundațiilor din Galați, au renunțat la adaosul comercial pentru a ajuta comunitățile să-și reconstruiască casele.

Este o campanie umanitară prin care s-au mobilizat peste 50 de francizați și angajați pentru a ajuta comunitățile să-și refacă locuințele distruse de ape. Acest exemplu de dăruire la nivel comunitar arată că, atunci când companiile și oamenii din comunitate colaborează, se pot realiza lucruri incredibile. 

Sursa: Vindem-Ieftin.Ro

Să vezi o companie care, în loc să se gândească la profit, alege să sprijine direct oamenii aflați în nevoie, este ceva ce mi-a oferit speranță pentru un viitor mai bun și mai solidar.. Și nu doar că au renunțat la adaos, dar francizații, angajații și colaboratorii lor au facut voluntariat, demonstrând că atunci când suntem uniți, putem transforma tragediile în speranță, aratând că și în cele mai dificile momente, există posibilitatea de a reconstrui și de a crea un viitor mai bun.

Când vine vorba de a sprijini o cauză, aleg să ajut și pe cont propriu, dar și să donez către organizații. De-a lungul timpului, am realizat că există ceva incredibil de puternic în comunitate – atunci când ne unim resursele, fie că vorbim de bani, timp sau efort, putem avea un impact mai mare. De aceea, cred că firmele care redirecționează 20% din impozitul pe profit către ONG-uri fac un gest esențial pentru îmbunătățirea vieților celor care au nevoie de ajutor. Nu doar că ajută la susținerea unor cauze nobile, dar devin un exemplu pentru alții, arătând că implicarea socială este o responsabilitate pe care ar trebui să o purtăm cu mândrie.

Atunci când donez pentru o organizație, simt că fac parte dintr-un proiect mai mare, dintr-o mișcare care schimbă vieți. Dar la fel de mult îmi place să ajut direct, pe cont propriu. Am ajutat la organizarea de campanii de strângere de fonduri pentru familii aflate în dificultate, sau am sprijinit oameni să își repare casa după incendiu, contribuind cu o sumă de bani. Fiecare gest a avut un impact nu doar asupra celor ajutați, ci și asupra mea – m-a făcut să înțeleg cât de valoroasă este conexiunea umană, acea clipă în care realizezi că ai fost acolo pentru cineva în momentul în care avea cea mai mare nevoie.

Satisfacția de a vedea bucuria pe chipul celor ajutați nu poate fi descrisă în cuvinte. Este un sentiment care îți încălzește inima și îți aduce aminte că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva. Puterea de a dărui nu este doar despre a da ceva material, ci despre a oferi o parte din tine, a oferi sprijin, timp, compasiune. Este despre a fi prezent și a arăta că îți pasă, că esti OM.

Sursa: Vindem-Ieftin.Ro

Aceasta este povestea mea despre puterea de a dărui. Și cred că, împreună, putem face mult mai mult. Putem să ne implicăm în campanii precum #reCONSTRUIMacasa sau să susținem inițiativele locale care au nevoie de sprijin. Putem dona resurse, putem să oferim din timpul nostru și, cel mai important, putem inspira pe alții să facă la fel. Pentru că, în cele din urmă, darul nostru cel mai prețios este implicarea. Iar când dăruim, ne conectăm unii cu alții și arătăm că putem face diferența – împreună.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024!

„Madama Butterfly” în deschiderea stagiunii la Opera Craiova

Opera Română Craiova deschide stagiunea 2024-2025 cu spectacolul „Madama Butterfly”, sâmbătă, 5 octombrie 2024, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar.

În anul Centenarului Puccini, în care întreaga lume muzicală comemorează 100 de ani de la moartea compozitorului italian, Opera Română Craiova prezintă, în deschiderea stagiunii 2024-2025, „Madama Butterfly”, cea mai recentă premieră și una dintre cele mai iubite opere ale lui Giacomo Puccini. Un tribut adus marelui compozitor și o celebrare a creației sale muzicale, reprezentația aduce pe scenă capodopera care continuă să impresioneze generații de spectatori.

 

Soliști apreciați la nivel internațional

Cu o punere în scenă realizată de regizorul italian Chris Catena și o scenografie de Răsvan Drăgănescu, evenimentul reunește o distribuție de excepție, sub conducerea muzicală a maestrului Francesco di Mauro. Spectatorii îi vor putea asculta pe Lisa Houben (Cio-Cio-San), David Baños (B.F. Pinkerton), Ioan Cherata (Sharpless), Licia Toscano (Suzuki), Francesco Cipri (Goro), alături de Ioan Toma (Bonzo), Cristian Fofucă (Prințul Yamadori), Say Ufuk Gengis (Comisarul imperial), Rodica Dinișoară (Kate Pinkerton), Andrei Leonte (Copilul), Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova.

Final de an cu evenimente speciale

Opera Română Craiova a inclus reprezentații din genuri diverse în programul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie ale acestui an. Craiovenii se vor putea delecta cu spectacolul de dans „Autumn Dance” (29 octombrie), operele „Il Tabarro” / „Suor Angelica” de Giacomo Puccini (2 noiembrie), „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart (9 noiembrie), concertul „Suflet de Romanță”, în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște (23 noiembrie), iar din programul dedicat Centenarului Puccini nu va lipsi îndrăgita operă „Boema” (14 decembrie).

Luna decembrie aduce două evenimente speciale: premiera operetei „Văduva veselă” de Franz Lehár și tradiționalul spectacol-eveniment „Magia Crăciunului la Operă”.

Biletele pot fi achiziționate online: https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

 

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova

Pregătiri de Halloween - Worldless Wednesday

 

***pozele sunt din arhiva personală, colaje realizate cu Canva.

Postarea participă la:

Între vis și realitate
Image-in-ing
Wordless Wednesday

Bufnițel și Ilinca în Pădurea Fermecată

 Creațiile fetelor hărnicuțe, care au acceptat Provocările verzi : Spirit al pădurii - Profesor Bufniță, mi-au pus în mișcare rotițele creativității, și-am hotărât să îmbrățișez și eu această noua aventură (provocare).

În mijlocul haosului creat de renovare, ideea de a-l aduce pe Bufnițel la viață s-a transformat într-o provocare la fel de interesantă ca o poveste din pădurea fermecată. Fiecare obiect reciclat părea să aibă un scop precis, iar pe măsură ce le adăugam, simțeam cum întreaga creație prindea viață, transformându-se într-un proiect plin de magie.

Pentru a-l crea pe Bufnițel am folosit următoarele: o cheiță de la conserva de mâncare a domnului Uzzi, resturile de ață ramase de la broscuța țestoasă Tilly, croșeta, capacele de plastic de la două fiole de Ginseng, iar pentru lipsit am folosit pistolul de silicon.

Modelul este făcut după un tutorial de pe YouTube, pe care, bineînțeles, nu l-am respectat în totalitate. El este de fapt un breloc, însă eu am alte planuri cu el când voi pune lucrurile la punct și voi avea acces la buturuga pe care am realizat-o dintr-o întâmplare. Va fi transformat într-un ornament!

Mai facusem în trecut bufnițe - aplicații croșetate, pe care am crezut că le-am postat, dar se pare că nu am făcut-o, așa că vă arat o singură bufniță, care este la îndemână, lipită pe supotul de creioane făcut din cutii de carton.

Aceasta temă de la provocări verzi mi-a amintit de desenul animat preferat al fiicei mele „Bufnița înțeleaptă”, care se difuza pe Minimax. Nu doar eu m-am bucurat de Bufnițel, ci și Ilinca, care l-a privit cu ochii mari și curioși, iar în scurt timp, a devenit personajul ei preferat. Cu un entuziasm molipsitor, l-a luat de mână și l-a dus în mijlocul biroului (sigurul loc mai liber). Acolo a început o ședință foto de poveste, unde Bufnițel a fost, bineînțeles, vedeta.

Pe curând!🦉

Un nou capitol - SuperBlog 2024

Toamna aduce mai mult decât frunze aurii și seri reci – aduce și o nouă provocare creativă! 🍂🥬 Cu entuziasm și o mulțime de idei creative în minte, anunț oficial înscrierea mea în competiția SuperBlog 2024, ediția numărul 29! 🌟

De data aceasta, SuperBlog vine cu o nouă abordare – termene mai lungi, fără presiunea clasamentului, ceea ce ne oferă oportunitatea de a explora teme variate și de a da frâu liber imaginației. 🎨 Odată cu fiecare probă, avem șansa să ne perfecționăm stilul și să experimentăm noi moduri de a spune povești.

Sunt pregătită să fac parte din această călătorie creativă și abia aștept să împărtășesc toate provocările și descoperirile din acest sezon al competiției! Fiecare articol va fi o ocazie de a învăța ceva nou, de a mă provoca pe mine însămi și de a aduce conținut de calitate pe blog.

Pregătită să dau frâu liber imaginației la SuperBlog 2024!
 (imagine creată cu canva)

SuperBlog este o competiție de blogging, lansată în 2008, care se desfășoară de două ori pe an, primăvara și toamna. Este una dintre cele mai cunoscute și longevive competiții din blogosfera românească, având scopul de a descoperi și susține noi talente. Bloggerii care participă trebuie să își pună la încercare creativitatea prin articole pe diverse teme, susținute de sponsori și branduri, având ocazia să câștige premii, să învețe aspecte legate de content marketing și SEO, și să dezvolte parteneriate în mediul de afaceri.

Până în prezent, au avut loc peste 28 de ediții, cu mii de participanți și zeci de mii de articole scrise. Competiția este deschisă atât bloggerilor noi, cât și celor cu experiență, iar printre subiectele abordate se numără teme creative legate de lifestyle, tehnologie, modă, și multe altele.

Participanții trebuie să scrie articole pe baza unor briefuri oferite de sponsori, iar aceștia din urmă aleg câștigătorii pe baza criteriilor de creativitate și relevanță. SuperBlog nu este doar o competiție de scris, ci și o oportunitate de networking și învățare.

sursa: arhiva personală

Rămâi alături de mine pentru a descoperi următoarele probe și surprizele pregătite de SuperBlog! 🎉

Pe curând!💝

Dracilă - planta cu cristale Swarovski - Wordless Wednesday

Crenguța cu cristale swarovski
Cristale Swarovski transformate în flori

 ***pozele sunt din arhiva personală

Postarea participă la:

Între vis și realitate
Image-in-ing
Wordless Wednesday

Aulin și Midocalm

 sau libertatea spiritului de discernământ - de Dan Puric

Sursă foto: pixabay

- ”Măi băiete”, spuse părintele monah mai în vârstă unui frate de  mănăstire mai tânăr, ”nu mă simt tocmai bine, și-aș avea o rugăminte la tine, n-ai vrea, frăția ta, să te duci până colea, la farmacia din oraș, să-mi iei niște medicamente?”

-”Cu tot dragul, părinte, binecuvântați! Numai să-mi spuneți um se numesc!”, îi răspunse pios, făcând două mătănii până la pământ, fratele mai tânăr din mănăstire

-”Aulin și Midocalm!”, răspunse bătrânul.

-”Cum?”, întrebă la rândul lui fratele tânăr, crezând că n-a auzit bine.

-”Aulin și Midocalm, frăția ta!” ..., repetă bătrânul.

-”Aulin și Midocalm!”, murmură ca pentru sine, monahul cel tânăr.

-”Așa, Aulin și Midocalm, măi frate, așa le spune!”

-”Da, Aulin și Midocalm!”, repetă din nou confratele cel tânăr... ”Aulin și Midocalm!”, își mai spuse o dată cu vădită teamă-n ochi, să nu uite până la farmacie, numele atât de ciudate ale acelor medicamente, aducătoare de sănătate... Apoi, într-un târziu, când să iasă pe ușa chiliei, se-ntoarse brusc către bătrân și-i spuse:

-”Frăția-ta, mai bine le scriu pe-o hârtie, să nu le uit cum le zice!”

-”Scrie-le! Numai să mi le aduci cât mai repede, că nu prea mă simt bine!”, îi răspunse bătrânul, rugându-l parcă din privirea-i obosită de ani și de suferință, să se grăbească.

-”Aulin și Midocalm!”, se auxi cum își repetă în șoaptă monahul tânăr, în timp ce scria pe o foaie de hârtie cu un pix vechi, găsit la-ntâmplare, numele ciudate ale celor două medicamente. Apoi, întorcându-se încă o dată spre bătrân și cerându-i binecuvântare, se-ndreptă grăbit spre ușă.

Nu trecu mult timp și bietul monah bătrân avu parte să primească mult așteptatele și binecuvântatele medicamente, cele atât de greu de reținut după nume: Aulin și Midocalm. Numai că respectiva hârtiuță cu numele lor scrise spre a nu fi uitate până la farmacie, a ajuns nu știu cum, uitată sau poate aruncată din neglijență, pe măsuța mică de lemn a monahului care vindea lumânări. ACesta văzând-o, s-a uitat cu atenție la ea, apoi a mormăit ca pentru sine cele două nume ciudate și, negândimdu-se prea mult, luă pixul și notă grabnic sub ele atăt: ”Să se citească 40 de zile!” După care o așeză lângă celelalte hârtiuțe aflate pe măsuța veche a bisericii ce conținea înghesuite, timide și smerite nymele scrise cu durere întru pomenirea celor adormiți. Și astfel nevinovata hârtie ajunse la altar.

-”Și pentru iertarea păcatelor lui Gheorghe, Maria, Vasile,.. Aulin și Midocalm”... Citeau, rând pe rând, părinții la slujba de pomenire, pronunțând, ce-i drept, mai greu cele două nume ciudate, dar fără să se mire prea mult, din cauza rutinei căpătate în ani de zile.

Așa o zi, două, până când într-o duminică dimineața, la altar veni și bătrânul stareț. Și atunci, nu știu cum, prin ce minune, îi căzu privirea obosită de bătrânețe, dar limpezită de credință și de atâtea rugăciuni, pe hârtiuța cu pricina și citi: ”Aulin și Midocalm!” Pentru prima dată fruntea lui mereu senină se-ncruntă puțin ca-n fața unei tulburări venite din partea nenumitului.

-”Aulin și Midocalm!” Repetă el de data aceasta cu glas tare... Apoi privind contrariat în jur, îl întrebă pe monahul mai tânăr aflat lângă el: ”Măi băiete, cine-s ăștia?”

-”Nu știu, Sfinția Voastră!”, răspunse la rândul lui, intrigat, fratele de mănăstire mai tânăr.

-”Aulin și Midocalm!... Aulin și Midocalm!”, repetă din ce în ce mai contrariat bătrânul. Apoi ca o revelație dată fulgerător, spuse:

-”Măi băiete, măi! Ăștia nu-s ortodocși! Scoate-ide la proscomidie și pune-i la acatist!”

Această povestioară face parte din volumul ”Omul liber” de Dan Puric, am postat-o pentru a ne mai descreți puțin frunțile.

Pe curând!📖

Două țestoase, o prietenie

Într-o pădure plină de mistere, unde razele soarelui pătrundeau jucăuș printre frunzele verzi, trăiau doi prieteni buni: Tilly și Timo, care într-o zi se certau pe o temă importantă: cine este mai înțelept, ele sau restul animalelor din pădure?

„Noi, țestoasele, suntem cele mai înțelepte ființe din această pădure!”, spuse Tilly cu un aer de superioritate. „Ne mișcăm încet, ne protejăm cu carapacea noastră și trăim ani mulți, pentru că avem răbdare și știm când să ne retragem.”

Timo dădu din cap aprobator, dar adăugă: „Așa este, dar asta nu înseamnă că suntem mai înțelepte decât celelalte animale. Înțelepciunea vine din adaptabilitate și capacitatea de a învăța din greșeli.”

În timp ce se contraziceau, au observat o bufniță înțeleaptă care stătea pe o crenguță, ascultându-le conversația. Curioase, țestoasele au hotărât să o întrebe ce părere are.

„Bufniță, tu care vezi totul de sus, spune-ne, cine este cel mai înțelept animal din această pădure?” întrebă Tilly.

Bufnița își roti privirea blândă spre ele și le răspunse: „Înțelepciunea nu stă doar în a trăi mult sau în a te mișca încet, ci în a înțelege că fiecare ființă are un loc și un rol în lume. Tu, Tilly, ești înțeleaptă pentru că știi să te retragi atunci când trebuie. Tu, Timo, ești înțelept pentru că înțelegi că a învăța din greșeli te face mai puternic. Dar adevărata înțelepciune vine din respectul față de diferențele dintre noi.”

Țestoasele se priviră una pe cealaltă și zâmbiră. Își dădură seama că, deși sunt diferite, amândouă sunt înțelepte în felul lor.

„Cred că ai dreptate, bufnițo”, spuse Timo. „Fiecare animal are ceva de învățat de la celelalte.”

De atunci, țestoasele nu s-au mai certat pe tema înțelepciunii, ci au învățat să-și respecte calitățile unice, înțelegând că adevărata înțelepciune este să te cunoști pe tine însuți și să apreciezi darurile fiecăruia.

Sper că ți-a plăcut povestea mea ! Acum să-ți prezint personajele:

Timo este o țestoasă primită cadou de la Rux, o prietenă dragă, iar Tilly este croșetată de mine.

Am cumpărat de pe Temu un kit croșetat-Turtle, are tot ce trebuie pentru a croșeta o broscuță țestoasă: ochișori, umplutură, ață, croșetă (nr. 3 și nr. 4), marcatori de rând, ac de cusut de plastic. Are tutorial tipărit, dar există și tutorial video pe youtube, il voi lăsa mai jos, în cazul în care vrei să încerci și tu să faci o broscuță.

Kitul a costat 13,82 lei. Am mai comandat un kit de croșetat, tot o țestoasă, dar verde de data aceasta. 

Închei cu un gând: fiecare dintre noi are propriile trăsături și talente unice, care ne fac speciali. Așa cum Tilly și Timo au învățat să aprecieze diferențele dintre ele, te încurajez și pe tine să îți recunoști și să îți valorizezi calitățile personale. Fiecare dintre noi contribuie la frumusețea lumii în felul nostru!

Pe curând!🐢

***pozele sunt din arhiva personală

Raza de soare printre spini

 A venit timpul să-ți prezint un alt cactus din colecția mea! Cactusul Parodia × erubescens, cunoscut și sub numele de Notocactus erubescens, este un mic dar impresionant membru al familiei Cactaceae. Originar din regiunile aride ale Americii de Sud, această specie aduce o pată de culoare în colecțiile de cactuși, datorită florilor sale galbene strălucitoare și a spinilor săi aurii.

Denumit inițial Notocactus erubescens și ulterior reclasificat în genul Parodia, acest cactus este un exemplu de adaptabilitate și rezistență prin capacitatea sa de a supraviețui în condiții dure de secetă și temperaturi extreme, datorită mecanismelor sale eficiente de stocare a apei și protecției împotriva evaporării, fiind foarte popular printre colecționarii de cactuși din întreaga lume.

Cu un corp sferic sau cilindric, acoperit de spini subțiri și curbati, Parodia × erubescens impresionează prin aspectul său compact și robust. Spinii fini răsar din mici protuberanțe de pe suprafața cactusului, care variază de la galben la roșiatic, conferindu-i o eleganță aparte. Florile sale, de un galben intens, aduc un contrast minunat și transformă această plantă într-o adevărată bijuterie în orice colecție. 

Asemeni altor cactuși, Parodia × erubescens necesită un sol bine drenat și expunere la soare pentru a prospera. Udatul trebuie făcut cu grijă, evitându-se excesul de apă, mai ales pe timpul iernii.

Dacă ești pasionat de cactuși, Parodia × erubescens nu ar trebui să lipsească din colecția ta. Este o plantă rezistentă și spectaculoasă, care te va răsplăti cu frumusețea ei dacă îi acorzi atenția necesară.

Pe curând!💮

***fotografiile sunt din arhiva personală

Stephen King: 77 de Ani de Groază și Mister

 Astăzi, 21 septembrie, Stephen King își sărbătorește cea de-a 77-a aniversare. Cu o carieră literară impresionantă ce se întinde pe mai bine de cinci decenii, King a redefinit genul horror și a creat un univers literar care a fascinat milioane de cititori din întreaga lume. Dar Stephen King este mai mult decât un scriitor de povești de groază; este un narator complex, capabil să exploreze cele mai ascunse colțuri ale psihicului uman, transformându-și personajele în simboluri ale fragilității și forței interioare.

Sursă foto: mail de la Nemira

Stephen Edwin King s-a născut în 1947, în Portland, Maine, și încă de mic a fost atras de literatură. Primii săi ani ca scriitor nu au fost ușori, în ciuda pasiunii sale. Cariera sa literară a început cu publicarea unor povești scurte în reviste, dar abia după ce a scris Carrie a simțit gustul succesului. Ironia face că S.King a aruncat manuscrisul la gunoi, convins că nu va avea succes, dar soția sa, Tabitha, a recuperat manuscrisul și l-a încurajat să-l finalizeze. Carrie a devenit primul său bestseller care a pus bazele unei cariere literare legendare.

Ceea ce face ca operele lui King să fie atât de captivante este talentul său de a transforma banalul în ceva terifiant. Orașele mici, aparent idilice, devin locuri de coșmar, iar personajele obișnuite se confruntă cu forțe supranaturale sau cu conflicte psihologice intense. De la monștri ca Pennywise în It, până la forțele supranaturale care bântuie hotelul Overlook în The Shining, King explorează teme precum frica primordială, pierderea inocenței și forța binelui și răului.

Dar Stephen King nu scrie doar despre monștri și fantome. De multe ori, adevărații "monștri" din operele sale sunt oamenii înșiși, cu fricile, obsesiile și greșelile lor. În Misery, de exemplu, un scriitor este torturat nu de o creatură supranaturală, ci de o fană obsedată. În Cujo, un câine turbat reprezintă o metaforă pentru fragilitatea vieții și violența care poate izbucni în orice moment, atât în natură, cât și în ființa umană. Cu această ocazie am constatat că am uitat să povestesc despre Cujo, o carte care mi-a plăcut foarte mult, așa că înainte de a continua, fac o mică paranteză și scriu câteva rânduri despre ea.

Foto din arhiva personală

Este povestea tragică, emoționantă a unui câine din rasa Saint-Bernard care ajunge să aibă necazuri după ce urmărește un iepure care intră într-o grotă plină de lilieci. Povestea se desfășoară pe parcursul a trei zile, romanul conține mai multe povestiri, poveștile unor familii normale din Castle Rock, făcându-l mai complex decât pare.
Romanul nu are capitole, are un ritm constant, iar tensiunea crește odată cu transformarea lui Cujo, iar scenele sângeroase apar când nu te aștepți și vei suferi alături de personaje.
Există și câteva pasaje scrise din punctul de vedere al lui Cujo, care tot ce își dorea era să fie un câine bun pentru stăpânii lui.
Mi-a plăcut cartea, cu toate că m-a întristat finalul, care este foarte dureros.

Stephen King a publicat peste 60 de romane și sute de povestiri scurte, dar unele dintre ele au rămas cu adevărat gravate în cultura populară. Romane precum The Shining, It, Pet Sematary, și The Dark Tower(am ajuns cu cititul la volumul 5) au fost citite și apreciate de generații întregi. Adaptările cinematografice și de televiziune ale operelor sale, cum ar fi The Shawshank Redemption (povestea face parte din volumul Anotimpuri diferite, despre care nu am scris), The Green Mile, și serialul Castle Rock, au contribuit la popularitatea sa și i-au extins influența.

Sursă foto: mail de la Nemira

Cine poate uita privirea înspăimântătoare a lui Jack Nicholson în rolul lui Jack Torrance sau baloanele roșii care plutesc deasupra canalizărilor din Derry? Adaptările, deși nu întotdeauna fidele cărților, au adus personajele și universurile create de King în fața unui public mai larg, consolidându-i statutul de „Regele Groazei”.

La 77 de ani, Stephen King continuă să scrie, să inspire și să ne provoace fricile. Autori, regizori și fani deopotrivă îi recunosc influența imensă asupra literaturii și cinematografiei. Poate că cea mai mare realizare a sa rămâne însă faptul că, prin poveștile sale, a creat o comunitate de cititori care se regăsesc în universurile sale, unde întunericul și lumina se împletesc, iar frica este doar o parte a călătoriei către înțelegerea de sine.

„Monștrii sunt reali și fantomele sunt reale. Ele trăiesc în noi și câteodată ele înving.”

Un citat emblematic al lui King, care surprinde perfect esența operei sale. El ne reamintește că fricile noastre cele mai profunde nu sunt întotdeauna clare, dar sunt la fel de periculoase și influente.

 De la povești care ne-au bântuit visele, până la lecții de viață ascunse în paginile cărților sale, Stephen King a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de groază și suspans. 

La mulți ani, Stephen King, și mulțumesc pentru toate poveștile care m-au ținut trează noaptea și m-au purtat într-o lume unde granițele dintre real și imaginar sunt doar o șoaptă în întuneric!

Ultima seară a Festivalului de Jazz din Craiova

 În aerul răcoros al serii de 8 septembrie, la Muzeul de Artă din Craiova, am trăit una dintre acele experiențe muzicale care îți rămân în minte mult timp după ce cade cortina.😊Marcian Petrescu (muzicuță) și Mihai Tacoi (chitară), duo-ul din spatele conceptului Storytellers, au transformat o colecție de piese clasice într-o călătorie sonoră care a traversat decenii de muzică – de la blues arhaic, la gospel și negro spirituals. Muzicuța lui Marcian părea să vorbească un limbaj secret al sufletului, în timp ce chitara lui Mihai aducea un echilibru perfect între delicatețe și forță.

Mă bucur că am reușit să merg la ultima seară de festival, din păcate, fiind duminică seara, am fost nevoită să plec mai devreme, pentru că a doua zi trebuia să merg la serviciu de dimineață. Dar hai să-ți arăt câteva imagini și videoclipuri din acea seară frumoasă.

Din primele sunete ale muzicuței, publicul a fost captivat. „Odă Proștilor”(versuri de Ion Pribeagu) a fost un moment de satiră socială foarte potrivită vremurilor pe care le trăim. Versurile pline de umor și ironie au adus zâmbete și au destins atmosfera. Am reușit să surprind acest moment în videoclipul pe care îl vei găsi mai jos:

A venit și momentul piesei „Hey! Miss Bessie”, care m-a surprins cu influențele de rock 'n' roll, oferind o schimbare de ton ce a adus o notă veselă și ritmată serii. Era piesa care te invita la mișcare, amintindu-mi de atmosfera anilor ’50, când rock 'n' roll-ul lua amploare. Această piesă a redat atmosfera clasică pe care o căutam – simplă, dar profundă, cu note care te transportau în alt timp și loc. Aici, publicul a intrat într-o stare de reverie, chitara și muzicuța completându-se perfect.

Deși nu am reușit să filmez „House of the Rising Sun”, această piesă a fost, fără îndoială, punctul culminant al serii pentru mine. Atmosfera era aproape ca într-un bar vechi din New Orleans, unde timpul curge diferit, iar poveștile prind viață în acordurile muzicii. 

„Sure Seem Strange” (dedicată celor căsătoriți😅) a fost una dintre acele melodii care părea să încetinească timpul. Vocea lui Marcian, plină de profunzime, și chitara lui Mihai au creat o armonie care părea să spună o poveste nescrisă. Piesa a evocă melancolie și introspecție, reflectând asupra schimbărilor surprinzătoare și adesea dezamăgitoare din relații. A fost un moment în care muzica părea să vorbească mai mult decât ar fi putut vreodată cuvintele. 

Deși concertul celor doi a durat mai mult de o oră, seara nu s-a terminat, dar eu trebuia să plec. Înainte de a pleca, am ascultat câteva melodii de la THQ (UNMB), dar nimic nu putea egala emoția trăită cu Marcian Petrescu și Mihai Tacoi. Cât au cântat cei doi am avut pielea de găină😂, așa cum spune Andra. Spuneam că am plecat acasă înainte ca seara de festival să se încheie, dar nu am plecat cu mâna goală ci cu două CD-uri semnate ca suveniruri, care îmi vor aminti întotdeauna de această seară magică.

Pe curând!🎷

Expoziție la Teatrul Colibri - Wordless Wednesday

 

 ***pozele sunt din arhiva personală

Postarea participă la:

Între vis și realitate
Image-in-ing
Wordless Wednesday