Dulapul - The cupboard

ATENȚIE!! Interzis persoanelor pofticioase!!

 Nu am găsit o traducere oficială a poeziei, așa că voi traduce eu poezia, ajutată și de RoboChat. Dacă ți se pare ceva greșit, nu arunca cu pietre! Am ales această poezie deoarece mi s-a părut foarte potrivită pentru fotografiile cu prăjituri.

Dulapul 

Știu un dulap mic, 
Cu o cheie minusculă, 
Și în el e un borcan cu acadele
Pentru mine, pentru mine, pentru mine. 

Fragolina - Cofetăria Minerva, Craiova

Are un raft mic, dragă, 
Foarte întunecat, 

Și acolo este un platou cu prăjituri Banbury
Pentru mine, pentru mine, pentru mine. 

Am o bunică mică și grasă, 
Cu genunchii tremurând, 
Ea păzește Dulapul
Și cheia, cheia, cheia. 

Tortul Casei - La Belle Epoque, Petroșani

Și când sunt foarte cuminte, dragă, 
Cuminte cât se poate de mult, 
Acolo sunt prăjituri Banbury și acadele
Pentru mine, pentru mine, pentru mine.

***De Walter de la Mare (1873–1956). „Dulapul” (The Cupboard) apare în volumul Peacock Pie: A Book of Rhymes, în prima secțiune, „Up and Down”, la numărul 24. Volumul a fost publicat pentru prima dată în 1913.

The cupboard

I know a little cupboard,
With a teeny tiny key,
And there's a jar of Lollypops
  For me, me, me.

Prăjitură Indiană - Veropan, Craiova

It has a little shelf, my dear,
As dark as dark can be,
And there's a dish of Banbury Cakes
  For me, me, me.

I have a small fat grandmamma,
With a very slippery knee,
And she's the Keeper of the Cupboard
  With the key, key, key.

Nucă de cocos - Cofetăria Aida, Craiova

And I'm very good, my dear,
As good as good can be,
There's Banbury Cakes, and Lollypops
  For me, me, me.

***by Walter De la Mare (1873 - 1956), "The cupboard", appears in Peacock Pie: A Book of Rhymes, in 1. Up and Down, no. 24, first published 1913

**** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

***** fotografiile sunt din arhiva personală

Pe curând!

Octombrie de George Topârceanu

 Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Și cântă-a dragoste cocoșii.
Mă uit mereu la barometru
Și mă-nfior când scade câte-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile
Mai nestatornice și mai
Subtile...

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Și cum abia plutește-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Privește-n urma-i cu surpriză,-
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară...

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

**** fotografiile sunt din arhiva personală

Peștera Bolii – o întâlnire cu natura, istoria și legendele locului

După ce am coborât de la Cetatea dacică de la Bănița, următorul obiectiv a fost Peștera Bolii, care se află în zona Petroșani–Bănița, în județul Hunedoara, la aproximativ 6 km de Petroșani, pe drumul care leagă Valea Jiului de Țara Hațegului. Zona peșterii aparține comunei Bănița și se află în arealul Parcului Natural Grădiștea Muncelului–Cioclovina. Denumirea peșterii nu are legătură cu „boala”, ci provine de la familia Bolia, al cărei nume apare în documente medievale din secolul al XV-lea.

Înainte de a detalia traseul, merită să ne întoarcem puțin în timp, pentru a înțelege cum s-a format peisajul pe care îl vedem astăzi.

Munții Șureanu păstrează urmele unei lumi de mult dispărute. Cu peste 100 de milioane de ani în urmă, aici se întindea fundul cald și adânc al Mării Tethys. Straturile de sedimente depuse atunci au format calcarele mezozoice – rocile în care astăzi natura a sculptat peșteri și alte forme de relief carstic.

Acești munți fac parte din Pânza Getică și sunt alcătuiți în mare parte din roci metamorfice foarte vechi. În zonele de vest și sud-vest ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, spre Bănița și Pui, apar și roci sedimentare, calcare și gresii, formate în perioadele Paleozoic și Mezozoic, când mările și lacurile acopereau această regiune.

Cum se formează o peșteră

Peșterile sunt cele mai fascinante forme de relief. Apa de ploaie, infiltrată prin fisurile rocilor, a dizolvat lent calcarul, modelând în timp un relief spectaculos. Așa s-a format și Peștera Bolii, cu galerii largi și ușor de parcurs, săpate de-a lungul unui râu subteran.

În interior se pot observa speleoteme-formațiuni minerale care cresc foarte lent:

• stalactite, care atârnă din tavan
• stalagmite, care cresc de la sol
• coloane, formate prin unirea acestora
• scurgeri parietale
• gururi – mici bazine de apă
  

Cele mai frumoase stalactite pot fi admirate spre finalul traseului.

În timpul vizitei, atenția mi-a fost atrasă și de picturile de pe pereți, însă povestea lor este diferită de ceea ce ai putea crede la prima vedere.

Picturi rupestre - între inspirație și imaginație

Pe pereții Peșterii Bolii pot fi observate picturi care imită stilul artei rupestre preistorice. Aceste desene nu sunt autentice – ele au fost realizate în scop decorativ, în cadrul unor proiecte culturale și filmări internaționale, și nu reprezintă vestigii arheologice locale.

În anii 2000, Peștera Bolii a fost aleasă ca decor natural pentru filme și documentare istorice. Cu această ocazie, artiștii au creat picturi inspirate de celebrele peșteri Lascaux (Franța) și Altamira (Spania), folosind materiale și tehnici asemănătoare celor din epoca pietrei. Modelele recreate sugerează atmosfera lumii de acum zeci de mii de ani.

Picturile de pe pereții Peșterii Bolii NU sunt autentice. Ele au fost realizate pentru a recrea simbolic un fragment din universul preistoric. Trebuie privite ca pe o călătorie imaginară în timp – o punte între realitate și legendă.

Știai că...

Cele mai vechi picturi rupestre autentice descoperite în România se află în Peștera Coliboaia, în Munții Apuseni? Ele au peste 30.000 de ani și sunt unele dintre cele mai timpurii forme de artă cunoscute în Europa.

Dincolo de picturi, în peșteră există și forme stâncoase cărora oamenii le-au atribuit semnificații aparte. În jurul lor s-au născut credințe și legende transmise de-a lungul timpului.

Stânca Fecioara Maria cu pruncul în brațe este o apariție miraculoasă în peretele peșterii, din vremuri imemoriale. Icoana Maicii Domnului apare în multe dintre legendele locului.

Peștera Bolii, în special sala din fața Icoanei din perete, se caracterizează printr-o puternică încărcătură energetică, turiștii simțind o stare de bine, de liniște și echilibru. Întreaga zonă a peșterii face parte din centrul energetic Petroșani - Țarașana, înscris în harta zonelor energetice ale României.

Legendele Peșterii Bolii

Peștera Bolii nu este doar un loc al apei și al pietrei, ci și un loc al poveștilor. De-a lungul timpului, oamenii din aceste locuri au transmis din generație în generație legende despre iubire, dor și speranță – toate legate de acest spațiu magic.

Jupâneasa și izvorul dorului

Demult, o frumoasă și neînfricată jupâneasă stăpânea pământurile și pădurile din jurul Peșterii Bolii. Iubitul ei, chemat la luptă de Marele Lup Alb, era plecat în războaie îndepărtate. Cu dor și neliniște, fata cobora adesea la icoana Sfintei Fecioare Maria din adâncurile Peșterii, rugându-se fierbinte pentru întoarcerea lui grabnică.

Rugăciunea i-a fost ascultată, iar dorința nestinsă a jupânesei s-a împlinit: ea s-a prefăcut într-un pârâu cu ape limpezi, ce curge și astăzi prin peșteră la vale, căutându-și iubitul.

Cele două surori și inima din stâncă

Pe aceste meleaguri, într-un conac vechi, trăiau odinioară două surori. Cea mare era mândră și pretențioasă, refuzând toți petitorii. Cea mică era blândă, dar tăcută și nemângâiată, visând în taină la iubire.

Într-o zi geroasă de iarnă, au zărit amândouă în stâncă forma unei inimi răsturnate. În noaptea care a urmat, fata cea mică a visat un glas care le spunea:

„Dacă vă veți urma inima și vă veți ruga la icoana din peșteră, iubirea vă va fi dăruită. Dar dacă alegeți doar averea, veți rămâne singure.”

Se spune că fetele au ales să-și urmeze inima. Și, chiar înainte de Crăciun, iubirea le-a fost trimisă ca binecuvântare.

Legendele dau glas pietrei. Poate că, în liniștea peșterii, vei simți și tu șoapta lor...

Dincolo de povești și de formele care stârnesc imaginația, peștera este și adăpost pentru numeroase viețuitoare. Unele dintre ele sunt greu de observat, dar au un rol important în ecosistemul subteran.

Liliecii și viața ascunsă din peșteri

Peșterile din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina sunt adevărate refugii pentru multe vietăți, dintre care liliecii ocupă un loc special. Aici trăiesc 14 dintre cele 32 de specii de lilieci cunoscute în România.

În Peștera Bolii pot fi observați, în funcție de sezon, lilieci precum:

• liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)
• liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii)
• liliacul comun (Myotis myotis)

Aceștia folosesc peștera pentru odihnă, mai ales în perioadele mai reci sau pentru repaus zilnic.

Peștera Bolii nu este singurul adăpost important pentru lilieci. În alte cavități din regiune se găsesc colonii spectaculoase:

• în Complexul Carstic Ponorici-Cioclovina cu Apă trăiesc aproape 1000 de exemplare de liliac mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros)
• în Peștera Șura Mare se află una dintre cele mai mari colonii de liliac pitic (Pipistrellus pipistrellus) din Europa – peste 43.000 de exemplare!

Dar liliecii nu sunt singurii locuitori ai întunericului.

În peșteri trăiesc și specii numite troglobionte – animale care nu ies niciodată la lumină. Aceste viețuitoare sunt adaptate complet la viața în subteran : nu au vedere, sunt palide sau transparente și se mișcă încet. Multe dintre ele se găsesc doar în această regiune.

Printre cele mai cunoscute se numără:

• Drimeotus bolii – un mic gândac cavernicol
• Neobisium sturanyi – un pseudoscorpion minuscul

Aceste viețuitoare fragile depind de liniștea, curățenia și echilibrul mediului subteran. Vizitarea responsabilă a peșterii, fără zgomot, fără a atinge formațiunile și fără a deranja liliecii, este esențială pentru a le proteja.

Bogăția subterană nu se oprește la viețuitoare. Parcul adăpostește peste 400 de peșteri, unele remarcabile prin dimensiuni, altele prin descoperirile făcute în interiorul lor:

• Șura Mare – cu peste 10 km de galerii
• Cioclovina Uscată – celebră pentru descoperirea celui mai vechi craniu de Homo sapiens fossil­is din România și pentru al doilea cel mai mare zăcământ de guano-fosfat din Europa

Carstul din Munții Șureanu este un sistem viu, aflat în continuă transformare. Peșterile sunt adevărate arhive naturale care păstrează informații esențiale despre geologie, apă, viețuitoare și chiar despre trecutul îndepărtat al oamenilor.

Mi-a plăcut foarte mult Peștera Bolii. Ceea ce o face interesantă este faptul că, într-un spațiu de câteva sute de metri, natura, istoria și legendele locale se împletesc, dând locului un farmec aparte. Alt aspect interesant este acustica peșterii. A fost folosită pentru concerte și manifestări muzicale. Asociația Petro-Aqua menționează că încă din perioada interbelică în cea mai mare sală erau organizate concerte, iar tradiția a fost reluată în perioada contemporană. Mi-ar plăcea să merg la un concert susținut în peșteră!

Dacă ai drum în zonă, îți recomand să vizitezi peștera. Prețul biletului este 10 lei/persoană.

Pe curând!

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

**** fotografiile sunt din arhiva personală, iar informațiile din articol sunt de pe panourile informative din peșteră

 

Mr. Mercedes – când răul are chip uman

• Autor: Stephen King
• An apariție: 2014
• Gen: thriller / crime / mystery
• Pagini: 488, ediția apărută la Nemira în 2015
• Seria: Bill Hodges #1
• Rating personal: 5/5

Când monștrii nu mai sunt supranaturali

„Mr. Mercedes” (publicat în 2014) este un roman de Stephen King care marchează o deviere semnificativă de la genul horror supranatural care l-a consacrat, fiind un thriller polițist de tip „hard-boiled” și de suspans psihologic.

Este primul volum din Trilogia Bill Hodges (urmat de Ce-am găsit al meu să fie și Mort la datorie) și a câștigat prestigiosul premiu Edgar Award pentru cel mai bun roman în 2015.

Cartea începe cu un masacru:  Într-o dimineață cu ceață groasă, sute de șomeri așteaptă la coada unui târg de joburi.  Un ucigaș mascat în clovn fură un Mercedes și intră cu viteză în mulțimea de șomeri, apoi dă cu spatele, călcând peste oameni. În total: 8 oameni uciși, printre care și un bebeluș și 15 răniți grav, mutilați. Ucigașul scapă fără urmă.

„[...] observă că o lumină neplăcută, de culoarea fierului, se furișase prin văzduhul nopții. Nu avea nimic a face cu aurora gingașă și trandafirie din poeme și vechile filme tehnicolor; acesta era antonimul desăvârșit al zorilor de zi, umed, rece și palid, ca obrazul unui cadavru de o zi.”

imagine generată cu Gemini

Vânătorul și prada — cine pe cine urmărește?

Acest roman mi-a captat atenția de la primele pagini și nu am putut să-l las până nu am aflat finalul; în trei zile l-am dat gata. Mr. Mercedes este un thriller bun, alert, cu toate ingredientele unui succes, cu răsturnări de situație care m-au ținut cu sufletul la gură și m-au făcut să dau pagină după pagină. 

„Majoritatea oamenilor sunt încălțați cu Ghete de Plumb încă din fragedă pruncie și sunt obligați să le poarte întreaga viață. Ghetele acestea de plumb poartă numele de CONȘTIINȚĂ.”

Încă de la început știm cine este ucigașul: Brady - vânzătorul de înghețată din cartier, cu cel mai drăguț zâmbet. O deghizare perfectă - cine ar fi bănuit!? Și îmi vin în minte versurile celor de la Paraziții, din Mesaj pentru Europa: „... sunt inofensiv, dar gândul meu e criminal...” Ceea ce nu știm este dacă acesta va fi prins.

Deci, avem un sociopat, un detectiv pensionat și o crimă în masă rămasă nerezolvată, dar și frustrarea ucigașului că „opera” lui a primit prea puțină atenție. Bill Hodges, un polițist pensionat, plictisit și cu gânduri suicidare, este scos din starea lui de deprimare de scrisoarea ucigașului, care îl ațâță și-i dă un scop: să-l prindă, să plătească pentru crimele comise!

Începe o cursă contra cronometru pentru a preveni o nouă tragedie, ajutat de Jerome (un adolescent foarte inteligent) și Holly (o femeie adultă extrem de anxioasă, neurodivergentă, dar cu abilități analitice excepționale) - mi-au plăcut ajutoarele și m-a amuzat relația lui cu Janey (verișoara lui Holly).

„prietenii sunt periculoși; știe el bine ce sunt prietenii: ofrande pentru ego. Plase de siguranță emoțională.”

Narațiunea alternează între perspectiva lui Hodges și cea a lui Brady, oferind cititorului acces direct la mintea deformată a ucigașului înainte ca detectivul să afle detaliile.

Mi-a plăcut foarte mult romanul și îl recomand tuturor iubitorilor de thriller. Mr. Mercedes demonstrează că Stephen King nu are nevoie de fantome, hoteluri bântuite sau clovni supranaturali ca să te înfioare — uneori, cei mai înspăimântători monștri sunt cei care merg printre noi și zâmbesc politicos. Voi continua să citesc toată seria, dar și cărțile în care Holly este protagonistă!

Închei cu un citat care mi-a plăcut și înscriu articolul în tabelul cu Citate favorite, gazduit de Suzana.

„- Computerul dumitale nu-i doar un televizor mai modern. Fă bine și scoate-ți asta din cap. De fiecare dată când îl deschizi, deschizi și o fereastră în viața dumitale. Pe care se poate uita oricine vrea.”

Pe curând! 

Să nu clipești!

 „Să nu clipești” face parte dintr-o serie care o are ca protagonistă pe Holly Gibney, deși am toate celelalte cărți, eu am început seria invers, adică am citit ultima carte apărută.

Ordinea romanelor este: Mr. Mercedes (pe care o citesc acum); Ce-am găsit al meu să fie; Mort la datorie; Străinul; Un strop de sânge; Holly și Să nu clipești.

De data aceasta, povestea nu se bazează pe horror supranatural. Nu există monștri, entități misterioase sau lucruri imposibil de explicat. Horrorul vine din oameni, din manipulare, obsesii, din cât de repede pot distruge o viață și cât de ușor adevărul ajunge să nu mai conteze. Totul începe cu Duffrey, un bărbat care ajunge la închisoare pentru niște acuzații îngrozitoare. Toată lumea îl consideră vinovat, pentru că dovezile împotriva lui par imposibil de contestat, apoi omul este ucis în penitenciar.

La scurt timp după, se află că Duffrey era nevinovat și că totul i s-a înscenat. Mai rău, procurorul știa deja asta înainte ca omul să moară. Din acel moment, romanul se transformă într-o cursă tensionată în care adevărul apare în fragmente, iar fiecare personaj pare să ascundă ceva.

Mi-a plăcut foarte mult ritmul cărții. Stephen King construiește tensiunea treptat, nu lasă povestea să stagneze și nu transformă totul într-o avalanșă de șocuri ieftine. Simți constant că există detalii importante ascunse printre conversații și scene aparent simple. De multe ori credeam că am înțeles direcția poveștii, iar câteva capitole mai târziu îmi dădeam seama că eram complet pe lângă.

Holly este un personaj interesant, are anxietățile ei, momente ciudate, nesiguranțele ei, dar tocmai asta o face atât de umană. Nu pare construită artificial ca un detectiv genial care le știe pe toate. Relația ei cu Jerome și Barbara funcționează foarte bine și mi-a plăcut mult dinamica dintre ei.

„Dar zâmbește, pentru că zâmbetul nu este doar umbrela într-o zi ploiasă. Zâmbetul este și un scut.”

„... comportamentul uman va rămâne întotdeauna un mister pentru ea.” 

Cartea atinge teme politice și sociale, dar fără să transforme totul într-un discurs obositor. Contextul american este prezent inevitabil, mai ales când vine vorba despre justiție, manipulare mediatică și ideea de vinovăție publică. Totuși, romanul rămâne în primul rând un thriller construit pe suspans și pe psihologia personajelor, nu o lecție morală. King pare mai interesat să arate cât de repede oamenii judecă și condamnă pe cineva înainte să afle adevărul.

„Banii vorbesc, adevărul este redus la tăcere.”

Nu am citit celelalte cărți, dar povestea funcționează foarte bine și ca roman de sine stătător. M-a prins de la primele pagini și aproape tot timpul am avut senzația că îmi scapă ceva important. Exact genul ăla de carte care te face să mai citești încă un capitol înainte să dormi și după aia realizezi că e două dimineața și viața ta profesională de mâine tocmai a fost sabotată de Stephen King.

Este genul de roman care îți amintește că cele mai înfricoșătoare lucruri nu au colți, tentacule sau ochi roșii. Au funcții publice, convingeri ferme și acces la informații despre alți oameni. Civilizația, această improvizație fragilă care încă se preface că știe ce face.

Un citat pe care nu l-am putut integra natural în articol, dar care mi-a rămas în minte:

„... dacă nu-l folosești, talentul nu este nimic altceva decât o iluzie.”

Finalul nu este perfect logic, dar suficient de intens încât să uiți micile exagerări. I-am acordat 5 steluțe.

Înscriu articolul în tabelul cu Citate favorite găzduit de Suzana.

Pe curând!

*** fotografii din arhiva personală

Sinuciderile din bibliotecă - Fflur Dafydd

Sinuciderile din bibliotecă de Fflur Dafydd este una dintre cărțile pe care le-am câștigat ca premiu la proba Editurii NICULESCU, din cadrul concursului SuperBlog. Thrillerele sunt genul meu preferat, iar descrierea acestei cărți mi-a atras atenția. Am terminat cartea și mi-a plăcut, așa că îți las mai jos părerea mea.

 Romanul Sinuciderile din bibliotecă este un thriller psihologic publicat în 2024 de Editura Niculescu, în colecția „Black Noir”. Cartea este tradusă în limba română de Monica Grecu, iar titlul original este The Library Suicides.

Acțiunea se petrece în mare parte în Biblioteca Națională, un spațiu care contribuie la atmosfera tensionată și ușor claustrofobică a romanului. Fflur Dafydd construiește povestea gemenelor Ana și Nan, două personaje marcate profund de moartea mamei lor, care doresc să se răzbune pe criticul literar Eben, deoarece credeau că el este motivul pentru care mama lor s-a sinucis. Elena este o scriitoare destul de populară, iar Eben recenza într-un mod excesiv de critic fiecare roman publicat de ea.

Ritmul alert, întorsăturile de situații și secrete ieșite la iveală mi-au menținut interesul și am continuat să citesc fără oprire. Chiar dacă există mici neconcordanțe, am trecut cu vederea, fiind vorba de un roman de ficțiune.

Unele personaje nu sunt foarte bine dezvoltate, iar după jumătatea romanului acțiunea devine previzibilă și ar fi avut nevoie de mai mult dinamism. Cu toate acestea, i-am acordat patru stele pe Goodreads, pentru că m-a făcut curioasă să continui lectura, iar finalul m-a surprins. Prin acest final cred că autoarea a vrut să lase loc pentru o continuare, pentru că te lasă cu multe întrebări fără răspuns.

Am înțeles că această carte ar fi ecranizată, nu am căutat încă filmul, dar cu siguranță o voi face, deoarece sunt curioasă să văd cum va fi.

În încheiere, las câteva citate care mi-au plăcut. Am înscris articolul și în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana pe blogul ei.

„Mai mult decât orice altceva, memoria seamănă cu o bibliotecă în dezordine alfabetică și plină cu lucrări pe care nu le colecționează nimeni.” - Joseph Brodsky

„Unele lucruri nu trebuie să fie înregistrate, nicăieri, pentru nimeni. Ar trebui să le înregistrăm atunci când le trăim doar în memorie.”

Pe curând! 

Expoziție de artă vizuală la Filarmonica Oltenia Craiova

 „Bucurie! Bucurie!

Slavă ție, stea curată,

Voie bună pe pământ,

Astăzi te simțim aproape,

Sol din rai cu soare sfânt!”

— Friedrich von Schiller, „Odă bucuriei”

Pe 10 ianuarie am fost la Concertul extraordinar de Anul Nou, unde în pauză concertului am putut admira picturile expuse în foaierul Filarmonicii — o expoziție de artă vizuală care a adus în prim-plan talentul membrilor U.A.P. (Uniunea Artiștilor Plastici) și tradiția culturală a Craiovei. 

Pe 17 decembrie s-au împlinit 121 de ani de la înființarea Societății Filarmonice din Craiova. Mai jos las câteva fotografii și un video scurt cu picturile expuse.

Expoziția a pus în valoare artiști plastici locali și a subliniat importanța susținerii creației contemporane. Prezența lucrărilor semnate de membri U.A.P. confirmă faptul că scena artistică din Craiova este activă și diversă, iar astfel de evenimente contribuie la apropierea publicului de arta vizuală. Pentru mulți spectatori, dar și pentru mine, întâlnirea cu aceste picturi a fost o surpriză plăcută.

Astfel de inițiative arată cât de important este să susținem și să participăm la evenimentele culturale din comunitatea noastră, pentru că ele ne oferă repere, emoție și continuitate.

Fără cultură, o națiune nu și-ar putea păstra identitatea!

Cu această ocazie, înscriu articolul în tabelul cu „Citate favorite” gazduit de Suzana.

Pe curând!

Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate?

 Pe Carmen am întâlnit-o pentru prima dată la Semimaratonul Craiovei, ediția din 2023, era una dintre participante, iar eu i-am înmânat premiile, deoarece făceam parte din echipa de voluntari. Ulterior ne-am mai întâlnit la diverse evenimente - teatru sau festivaluri - dar nu am avut ocazia să vorbim, doar ne-am salutat. Curiozitatea m-a împins să-i cumpăr cartea și să o cunosc mai bine.

Cartea, așa cum promite, este un jurnal, în care autoarea se axează mai mult pe lucrurile frumoase care i s-au întâmplat și foarte puțin pe lucrurile neplăcute.

Este o persoană cu dizabilități care își trăiește viața la intensitate maximă și profită de orice oportunitate pentru a o trăi frumos. Nu vrea să fie privită cu milă, ci așa cum este ea, o persoană ca noi toți. 

Mesajul central al cărții este unul puternic și necesar: limitele sunt adesea mai mult în mintea noastră decât în realitate. Prin experiențele povestite, Carmen demonstrează că „nu se poate” este, de multe ori, doar o formulă comodă de a renunța.

Cartea inspiră, motivează și te face să-ți pui întrebări despre propriile scuze și bariere. Nu este o lecție spusă de sus, ci una trăită și împărtășită cu sinceritate.

Deși mi-a plăcut cartea și apreciez mesajul transmis, există câteva aspecte care, în opinia mea, ar putea fi îmbunătățite pentru a face lectura și mai clară:

- sunt multe persoane aduse în discuție, iar pentru a urmări mai bine firul narativ, ar fi fost utile nume, fie ele și fictive (cu o notă de subsol sau de final prin care să se menționeze acest lucru). Pentru că la un moment dat, când se trecea de la o amintire la alta (prezent-trecut-prezent) nu mai știam dacă acel băiat/prietenă e aceeași cu cea din prezent.

-  tranzițiile temporale, trecerea din prezent în trecut și apoi în prezent, mi s-au părut prea bruște uneori. În anumite momente, acest lucru poate crea confuzie, mai ales când este vorba despre aceleași personaje apărute în perioade diferite ale vieții autoarei.

Aceste observații nu diminuează valoarea cărții, ci sunt mai degrabă sugestii care ar putea contribui la o experiență de lectură mai fluentă.

Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate? este o carte sinceră, caldă și inspirațională, care merită citită mai ales de cei care simt că viața le impune limite greu de depășit. Este o lectură care te îndeamnă să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă și să-ți reanalizezi propriile convingeri.

I-am acordat 3 steluțe pe Goodreads, nu pentru că mesajul nu ar fi valoros, ci pentru că, din punct de vedere al structurii, există loc de mai bine.

În încheiere las și două citate care mi-au plăcut:

[...] dorindu-mi ca lumea să înțeleagă un singur lucru, anume că normalitatea nu înseamnă să fii ca ceilalți, ci să fii tu însuți, fără să te lași doborât de ce zic ceilalți despre tine. Dincolo de orice dizabilitate, contează foarte mult sufletul, pe care, din păcate, mulți nu ajung să-l cunoască pentru că se lovesc, inevitabil, de aspectul fizic, care contează cel mai puțin.”

„De-a lungul timpului, am învățat că, pentru a-mi îndeplini o dorință, trebuie neapărat să fac ceva în privința asta, nu să aștept să se întâmple.”

Totodată, înscriu articolul în tabelul cu „Citate favorite” găzduit de Suzana.

Pe curând!📚

Unghi mort - Jo Furniss

 Am primit această carte în campania de testare din cadrul competiției SuperBlog, de la Editura NICULESCU, carte pe care eu am ales-o dintr-o listă de cărți pusă la dispoziția noastră.

Nu este un secret că îmi place genul thriller; am făcut alegerea după ce am citit sinopsis-ul :

O crimă misterioasă pe o autostradă blocată. Dacă ambuteiajul continuă, toți sunt în pericol. Dacă traficul se reia, suspectul dispare.

Nu poți să te faci nevăzut. 

Ucigașul este printre noi.

 „Jo Furniss duce misterul pe culmi noi. Legați-vă centura. Unghi mort este un raliu!” - Jack Jordan, autorul cărții Do No Harm 

Sergentul Belinda „Billy” Kidd se întoarce de la aeroport într-o mașină închiriată. Brusc, se produce un ambuteiaj. Câteva clipe mai târziu, ea găsește un șofer mort într-un sedan negru. Are o spiță de bicicletă înfiptă în ceafă. Ucigașul nu ar fi putut dispărea fără să fie văzut de zecile de martori – trebuie să fie încă acolo, printre ei.

 Unghi mort este genul de roman care te prinde prin felul în care este spusă povestea, nu neapărat prin deznodământ. Acțiunea se dezvoltă treptat, iar suspansul apare din informațiile oferite progresiv. Cititorul află ce se întâmplă din punctul de vedere al mai multor personaje, fiecare având propria poveste și secretele sale. Acest lucru menține interesul pe tot parcursul lecturii, chiar dacă rezolvarea nu este punctul forte al poveștii.

Ideea de bază este una inspirată și originală: un blocaj rutier de proporții, apărut în urma unor atentate, devine echivalentul unei „camere închise”, un spațiu limitat din care nimeni nu poate ieși, în interiorul căruia are loc o crimă. Agatha Christie este renumită pentru acest tip de intrigă folosit foarte des în romanele sale polițiste. Suspecții sunt numeroși, iar faptul că aceștia sunt oameni obișnuiți — șoferi și pasageri prinși într-o situație extremă — adaugă realism și credibilitate întregii intrigi.

Unul dintre punctele slabe ale romanului este construcția personajelor, care nu sunt prea bine conturate, deși fiecare personaj are propriul capitol, iar perspectiva narativă la persoana întâi creează o conexiune reală cu ele. Toți par să ascundă ceva, iar această senzație permanentă de neîncredere menține suspansul până aproape de final. În același timp, autorul profită de aceste istorii individuale pentru a atinge subiecte sensibile și actuale, precum violența domestică, traumele psihologice, discriminarea sau delincvența juvenilă, fără a forța nota.

Cu toate acestea câteva dintre ele ies clar în evidență și rămân memorabile. Această inegalitate nu afectează grav lectura, dar se simte mai ales spre final, când ritmul se accelerează vizibil.

Rezolvarea misterului vine rapid, poate prea rapid în raport cu firul narativ mai detaliat de până atunci. Deși există o tentativă de răsturnare finală de situație, cititorii vigilenți pot anticipa direcția în care se îndreaptă povestea. Cu toate acestea, finalul mai puțin spectaculos nu diminuează plăcerea lecturii, mai ales dacă lectura de până atunci a fost una plăcută și captivantă.

Am apreciat modul în care s-a dezvoltat povestea și, pentru asta, i-am acordat 4 steluțe. Poate că am fost mai generoasă în comparație cu alte recenzii, dar modul în care s-a desfășurat povestea a făcut lectura plăcută.

Mi-am notat și câteva citate care mi-au plăcut și cu această ocazie înscriu articolul în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana:

„— Un mare talent în viață este să știi când să vorbești și când să-ți ții naiba gura.”

„Speranța este veșnică.”

„Panica este un diavol mic și afurisit care îmi fură răsuflarea din gură. Ghearele lui ascuțite mi se cațără pe umăr și mă zgârie ...”

 La Gala SuperBlog 2025, Editura NICULESCU a pregătit pentru finaliști o surpriză — un set de cărți din genuri diferite, pe care abia aștept să le citesc.

Pe curând!

Urări de Crăciun 2025

 În 2023 am făcut o selecție de mesaje primite pe e-mail și aveam de gând să continui, dar în 2024 se pare că am omis această rubrică.

Anul acesta revin la idee și reiau selecția de urări, la fel ca atunci: mesaje și imagini care mi-au plăcut cel mai mult, în special cele adresate la persoana a doua singular. Sunt urări care se disting printr-un ton personal și prin atenția acordată cuvintelor, dincolo de formulele obișnuite de sezon.

Phantom Shopping România a ales să trimită un colind cunoscut:

Phantom Shopping România

Iată vin colindători, florile dalbe
Noaptea pe la cântători, florile dalbe
Florile dalbe

Și ei vin mereu, mereu, florile dalbe
Şi-l aduc pe Dumnezeu, florile dalbe
Florile dalbe

Dumnezeu adevărat, florile dalbe
Soare-n raze luminat, florile dalbe
Florile dalbe

Cartepedia a ales un mesaj cald, axat pe lectură și timp petrecut în liniște:

Crăciunul este despre lumină, liniște și momente petrecute alături de cei dragi.
Este timpul poveștilor spuse încet, al cărților răsfoite lângă brad și al bucuriei simple de a dărui.
Îți mulțumim că ai ales Cartepedia în acest an — pentru lecturi, descoperiri și inspirație.
Sărbătorile să-ți aducă pagini care să te emoționeze, să te bucure și să-ți amintească de magia lucrurilor mici.
Sub brad sau în liniștea unei seri de iarnă, o carte bună este întotdeauna un cadou perfect.

  Cu drag,
 Echipa Cartepedia

Zooplus, de data aceasta, a fost scurt și la obiect:

zooplus

Dragă Daniela Mihaela,

Crăciun fericit! Îți dorim ție și animăluțului tău multă sănătate, fericire și să fiți înconjurați doar de iubire și armonie.

Kfea.ro

Fundația Dan Voiculescu

În inboxul meu nu au fost mesaje doar în limba română:

Hi Daniela,

Want to wish you and your family a happy holiday season, and thank you for your support this year.

I can write as many stories as I like, but without amazing readers like you, those stories would never be complete. For that, I thank you sincerely.

“A writer only begins a book. A reader finishes it.”- Samuel Johnson

If you've read any Alex Cage books this year, please consider leaving a review if you haven't already. This helps with reader discoverability and allows me to start the books that we complete together.

Have a wonderful holiday season. Hope it's full of joy, happy new memories, and love.

Și pentru că binele se dă mai departe, voi încheia cu un mesaj care nu vine din zona comercială: mesajul Părintelui David, cel care ne-a fost alături ca ghid în Pelerinajul din Israel.

Înscriu această postare în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana.

Sărbători fericite!