Pe Carmen am întâlnit-o prima dată la Semimaratonul Craiovei, ediția din 2023, era una dintre participante, iar eu i-am înmânat premiile, deoarece făceam parte din echipa de voluntari. Apoi ne-am mai întâlnit pe la alte evenimente, la teatru sau festivaluri, dar nu am vorbit niciodată, doar ne-am salutat. Curiozitatea m-a împins să-i cumpăr cartea și să o cunosc mai bine.
.jpeg)
Cartea, așa cum promite, este un jurnal, în care autoarea se axează mai mult pe lucrurile frumoase care i s-au întâmplat și foarte puțin pe lucrurile neplăcute.
Este o persoană cu dizabilități care își trăiește viața la intensitate maximă și profită de orice oportunitate pentru a o trăi frumos. Nu vrea să fie privită cu milă, ci așa cum este ea, o persoană ca noi toți.
Mesajul central al cărții este unul puternic și necesar: limitele sunt adesea mai mult în mintea noastră decât în realitate. Prin experiențele povestite, Carmen demonstrează că „nu se poate” este, de multe ori, doar o formulă comodă de a renunța.
Cartea inspiră, motivează și te face să-ți pui întrebări despre propriile scuze și bariere. Nu este o lecție spusă de sus, ci una trăită și împărtășită cu sinceritate.
.jpeg)
Deși mi-a plăcut cartea și apreciez mesajul transmis, există câteva aspecte care, în opinia mea, ar putea fi îmbunătățite pentru a face lectura și mai clară:
- sunt multe persoane aduse în discuție, iar pentru a urmări mai bine firul narativ, ar fi fost utile nume, fie ele și fictive (cu o notă de subsol sau de final prin care să se menționeze acest lucru). Pentru că la un moment dat, când se trecea de la o amintire la alta (prezent-trecut-prezent) nu mai știam dacă acel băiat/prietenă e aceeași cu cea din prezent.
- tranzițiile temporale, trecerea din prezent în trecut și apoi în prezent, mi s-au părut prea bruște uneori. În anumite momente, acest lucru poate crea confuzie, mai ales când este vorba despre aceleași personaje apărute în perioade diferite ale vieții autoarei.
Aceste observații nu diminuează valoarea cărții, ci sunt mai degrabă sugestii care ar putea contribui la o experiență de lectură mai fluentă.
Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate? este o carte sinceră, caldă și inspirațională, care merită citită mai ales de cei care simt că viața le impune limite greu de depășit. Este o lectură care te îndeamnă să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă și să-ți reanalizezi propriile convingeri.
I-am acordat 3 steluțe pe Goodreads, nu pentru că mesajul nu ar fi valoros, ci pentru că, din punct de vedere al structurii, există loc de mai bine.
În încheiere las și două citate care mi-au plăcut:
[...] dorindu-mi ca lumea să înțeleagă un singur lucru, anume că normalitatea nu înseamnă să fii ca ceilalți, ci să fii tu însuți, fără să te lași doborât de ce zic ceilalți despre tine. Dincolo de orice dizabilitate, contează foarte mult sufletul, pe care, din păcate, mulți nu ajung să-l cunoască pentru că se lovesc, inevitabil, de aspectul fizic, care contează cel mai puțin.”
„De-a lungul timpului, am învățat că, pentru a-mi îndeplini o dorință, trebuie neapărat să fac ceva în privința asta, nu să aștept să se întâmple.”
Totodată, înscriu articolul în tabelul cu „Citate favorite” găzduit de Suzana.
Pe curând!📚
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpg)
