Continui provocarea #100TinyTreasures cu încă patru mini-picturi, mai degrabă mâzgăleli, dar atât s-a putut la momentul respectiv. Până în februarie, cand se termina provocarea, poate reușesc să fac ceva mai frumos. Ultima fila e o încercare de art journal.
.jpg) |
| #27 - file de noiembrie |
.jpg) |
| #28 - file de noiembrie |
.jpg) |
| #29 - file de noiembrie |
.jpg) |
| #30 - file de noiembrie |
100 Tiny Paintings in a Year:
Relația cu sora mea a fost mai complicată. Nu am fost niciodată foarte apropiate, iar copilăria ne-a separat mai mult decât ne-a unit. Ea a crescut mai mult la bunici, la țară, iar eu am rămas la oraș. Amândouă am avut copilării frumoase, dar separate, cu jocurile și aventurile noastre, fără să fim împreună atât cât mi-aș fi dorit. Amintirile pe care le avem împreună sunt puține, iar momentele care ne-au unit au fost întâmplările mai puțin plăcute. Chiar și așa, a existat mereu o legătură între noi, o apropiere subtilă care s-a întărit de-a lungul anilor.
 |
| sursă foto: pixabay |
Totul a început într-o copilărie pe care o port în mine ca o fotografie veche, alb-negru.
Am copilărit în anii comunismului, cu toate lipsurile vremurilor, dar și cu bucuriile simple ale copilăriei. Îmi amintesc curtea bunicilor, aerul proaspăt și curat de țară, departe de orașul aglomerat și poluat și râsul ei cristalin când se juca în curte. Însă, amintirea care m-a marcat cel mai mult este cea când ea avea doi, poate trei ani. Eu eram cu trei ani mai mare — suficient cât să cred că pot avea grijă de ea.
Accidentul acela a rămas în mine ca o rană care nu s-a închis niciodată. O motocicletă, o clipă, o neatenție — și apoi doar strigăte, panică și sânge. Ea se juca cu un șpan, pe care îl trăgea după ea, mergând pe bordură, imaginându-și lumi doar de ea știute. Apoi, motocicleta care din cauza vitezei a pierdut controlul și a lovit-o. Și-a revenit, cu timpul, dar în mine a rămas vinovăția.
Aveam cinci sau șase ani și nu știam că ceea ce am simțit atunci era vina, dar am aflat cu timpul. Era o emoție grea și apăsătoare, fără nume. O purtam în tăcere, ani de zile.
 |
| Image by tatlin from Pixabay |
Fiecare și-a întemeiat propria familie. Ea în Anglia. Eu am rămas aici. Ne-am făcut viețile noastre, fiecare cu greutățile și dorurile ei.
Dar viața are felul ei de a alege momentele potrivite. Nu atunci când vrem noi, ci atunci când suntem pregătiți să înțelegem lecția predată.
Anii treceau, iar distanța a devenit firească. Până într-o zi, când am descoperit că uneori, un simplu moment poate repara tăceri de o viață.
Ne-am reîntâlnit vara aceasta, în august, la Vidin. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute împreună din ultimii ani.
Nu pentru locul în sine, ci pentru momentele frumoase și liniștite pe care le-am trăit împreună.
Am râs, am povestit, ne-am plimbat — vina parcă nu mai durea. Am transformat-o în punte, nu în ziduri. Și am știut, atunci, că poate e timpul să-i ofer un cadou. Nu pentru o zi specială, nu pentru un motiv anume. Ci doar pentru că o am. Pentru că există.
Am ales un pandantiv de pe www.anyoli.ro - Lantisor cu pandantiv cu piatra Ochi de tigru. Nu pentru valoarea lui materială, ci pentru ceea ce ascunde în interior. Este o bijuterie cu stocare inteligentă, dar eu o privesc ca pe o îmbinare a artei cu tehnologia — o modalitate de a transforma emoțiile în amintiri vii.
Piatra Ochi de Tigru completează acest cadou perfect. Simbolizează curaj, energie și protecție — toate calități care o definesc pe sora mea. O va încuraja să trăiască cu încredere, să profite de fiecare oportunitate și să rămână echilibrată, chiar și în mijlocul agitației cotidiene. Este un mic talisman care îi va aminti că are în ea puterea de a înfrunta orice provocare.
În el i-am lăsat câteva mesaje simple — câte unul pentru fiecare zi când are nevoie de încurajare, de speranță, sau doar câteva cuvinte care să-i amintească că nu este singură. I-am lăsat și o scrisoare scrisă din inimă.
Mi se pare uimitor cum ceva atât de mic poate păstra atâta emoție în el. Tocmai de aceea am simțit că i se potrivește. Pentru că, dincolo de toate, este o luptătoare. A trecut prin mai multe decât mulți oameni într-o viață, și totuși nu și-a pierdut zâmbetul ei frumos.
Asta e puterea ei — și merită ceva care să o reprezinte.
Uneori, cele mai emoționante cadouri sunt cele care nu așteaptă o ocazie.
Nu ziua de naștere. Nu Crăciunul. Nu „pentru că trebuie”. Ci doar pentru că simți.
Anyoli numește această filozofie LoveToGive — și am rezonat cu ea din prima clipă. Pentru că, dincolo de tot ce am trăit împreună sau separat, îmi iubesc sora. Poate n-am știut mereu să i-o arăt, dar o simt.
Dragă mea soră,
Vreau să-ți spun ceva ce probabil nu ți-am spus niciodată suficient: te admir. Te admir pentru felul tău de a fi, pentru curajul și bunătatea ta, pentru felul în care îi faci pe cei din jur să se simtă iubiți.
Îmi amintesc momentele simple, când râdeam împreună sau doar stăteam una lângă cealaltă fără să spunem nimic. Chiar și atunci când eram departe una de cealaltă, am simțit mereu că legătura noastră există, subtilă, dar reală.
Mi-aș fi dorit să-ți spun mai des cât de mult contezi pentru mine. Cât de mult prețuiesc tot ceea ce ești și tot ceea ce faci. Așa că am decis să îți scriu aceste rânduri, fără o ocazie specială, doar ca să știi că gândurile mele sunt cu tine.
Am vrut ca aceste sentimente pentru tine sa le păstrei în fiecare zi, chiar și când suntem departe una de cealaltă. De aceea am ales o bijuterie Anyoli. În ea am pus mesaje care să te însoțească, să-ți amintească că ești iubită și apreciată, cât și această scrisoare.
Acesta este cadoul meu pentru tine. Fără motiv special, fără o sărbătoare. Doar pentru că te iubesc și pentru că vreau să știi cât de mult însemni pentru mine.
Poate că aceste rânduri ar fi trebuit scrise mai demult. Poate că, dacă le-aș fi spus la timpul potrivit, multe lucruri ar fi fost altfel.
Dar știu acum că timpul nu iartă, însă vindecă — dacă îl lași.
Și vindecarea, uneori, începe cu un gest mărunt: o scrisoare, un cadou oferit fără motiv.
Dincolo de tehnologie și de forma lui elegantă, acest colier o va face să simtă dragostea mea de soră.
O dragoste care n-a știut mereu să vorbească, dar care n-a lipsit niciodată.
Mi se pare important ca fiecare gest sincer să devină amintire. Iar Anyoli oferă exact asta: o modalitate de a transforma emoțiile în ceva ce poate fi purtat, revăzut și retrăit oricând. Nu doar o bijuterie, ci un fel de jurnal, o punte între prezent și trecut — o amintire vie.
Și poate, într-o zi, peste mulți ani, când va scana acel pandantiv și va asculta un mesaj dintre cele dedicate, își va aminti de mine și va zâmbi.
Așa cum am zâmbit și eu la Vidin, în august, când am înțeles că iubirea dintre surori nu dispare. Doar așteaptă să fie regăsită.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!
Decembrie — va fi întotdeauna luna cu cea mai mare încărcătură emoțională, luna bilanțurilor, dar și a noilor începuturi. Această lună este foarte așteptată datorită Crăciunului. Când afară ninge liniștit și în casă miroase a portocală, scorțișoară și vanilie — arome cu iz de amintiri — bucătăria devine inima casei, locul unde se adună toți și spun povești în timp ce se fac pregătirile pentru marea sărbătoare.
Anul acesta, vreau să simt acea bucurie simplă din copilărie când abia așteptam ca mama să scoată fursecurile delicioase din cuptor. Pentru că, oricine știe, Moș Crăciun nu lasă cadourile dacă nu-i lași, lângă brad, pe farfuriuță fursecuri și alături un pahar cu lapte cu cacao.
Anul acesta vreau să adaptez rețeta tradițională de fursecuri, să adaug ceva nou, o doză de rafinament, fără să-și piardă gustul de altădată, îi fac un fel de upgrade.
 |
| sursă foto: Pixabay |
Rețeta copilăriei reinventată: gustul tradiției întâlnește eleganța mediteraneană
Doza de rafinament din fursecuri este un ingredient magic, în loc de untul obișnuit, adaug ulei de măsline extra-virgin Monini.
Să facem magie cu uleiul de măsline!
O alegere care, la început, poate părea îndrăzneață și te întrebi cu scepticim: Ulei de măsline în fursecuri? – după ce vei încerca, sunt sigură că nu vei mai folosi niciodată unt.
Fursecuri cu lămâie și ulei de măsline — hmm... artificii de arome pe palat! Uleiul de măsline face minuni când vine vorba de dulciuri, deși nimeni nu se așteaptă deoarece acest ulei este asociat, deseori, cu mâncăruri, pizza și salate.
Pentru aceste fursecuri magice ai nevoie de următoarele ingrediente: ou, făină, zahăr, coajă rasă de lămâie, vanilie și praf de copt. Toate se amestecă într-un bol vrăjit pentru a crea magia. Dacă nu ai, magia funcționează și dacă folosești un bol obișnuit. Dacă nu ai coajă rasă de lămâie poți folosi uleiul de măsline cu aromă de lămâie.
 |
| sursă foto: Monini |
Pe lângă gust, au un miros fantastic: abia scoase din cuptor, miros a coajă proaspătă de lămâie, amestecată cu parfumul fin, fructat și delicat al uleiului de măsline extra-virgin. Mirosul proaspăt, citric și dulce, care umple bucătăria te face nerăbdător să le guști.
Sunt moi și ușor gumate, cu aromă de lămâie, preparate cu ulei de măsline extra-virgin în loc de unt, pentru un gust unic și o textură încântătoare. Au o crustă delicată și crocantă la exterior, datorită stratului de zahăr, iar contrastul dintre interiorul moale și fin și exteriorul crocant este pur și simplu o adevărată plăcere.
Când am gustat, am știut că am descoperit ceva fantastic: o punte între tradiția românească și eleganța mediteraneană. Am realizat că Monini este acel ingredient care transformă preparatul. Nu sunt ca ale bunicii, dar sunt la fel de delicioase.
 |
| sursă foto: Pixabay |
Nici nu a fost nevoie să spun că sunt gata, deoarece parfumul dulce-citric s-a răspândit în toată casa, ca o invitație tacită la bucurie. Piticii familiei, atrași de aroma inconfundabilă a Crăciunului, s-au adunat în jurul mesei, așa cum făceam și noi odinioară; nerăbdători să guste aceste fursecuri delicioase.
Așa s-a născut, în casa noastră, povestea gustului: o poveste despre cum un strop de ulei de măsline extra-virgin Monini poate schimba totul — textura, aroma, dar mai ales atmosfera. A adus în rețeta noastră de Crăciun un suflu proaspăt, fără să distrugă tradiția.
De când l-am descoperit, Monini este de nelipsit din dulapul din bucătăria mea. Nu doar pentru fursecuri — ci și pentru salate, pește, legume rumenite sau chiar pe o felie de pâine prăjită. Pentru că în fiecare strop se simte soarele Italiei, liniștea livezilor de măslini și dragostea pentru bucătăria sănătoasă.
 |
| sursă foto: Monini |
Într-o lume grăbită, a găti cu Monini e un act de răbdare și bucurie. E felul în care transformi o rețetă simplă într-o experiență frumoasă alături de cei dragi.
Și poate că, la final, asta e esența sărbătorilor: să fim împreună, să ne adunăm în jurul mesei și să ne bucurăm de lucrurile mici care contează cu adevărat.
Pentru că, de Crăciun, bucătăria devine locul în care se întâlnesc tradițiile, aromele și emoțiile. Cu Monini, fiecare rețetă devine o poveste – cu gust de acasă și parfum mediteranean.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!
Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost foarte productivă pentru mine. Însă am avut și momente mai puțin plăcute, am constatat că oamenii din online sunt mai răi decât în viața reală; dar asta e, merg înainte. Și aici simt nevoia să las niște versuri din melodia lui Cabron:
„Lumea comentează fără sens și fără cap,
Pentru mine nu conteaza, știu exact ce vreau să fac,
Alții îmi dau sfaturi, vor să fac ca ei, de fapt,
Mai bine îmi iau hainele și plec, și plec, și plec în ritm accelerat,”
Am reflectat, de asemenea, și la ce înseamnă o prietenie, de fapt. Mulți i-au uitat sensul și ajustează definiția cum îi avantajează de fapt pe ei. Prietenia înseamnă, cel puțin pentru mine, respect reciproc, simpatie și cel mai important să accepți că celălalt poate avea opinii diferite față de ale tale și că nu trebuie să-i impui să accepte opinia ta forțat. Să nu încerci să-i distrugi munca, doar pentru că nu înțelegi ceva, și să continui să o faci chiar dacă primești explicații.
Pata de culoare din grădina mea
După toate aceste gânduri, trebuie amintite și de lucrurile care mi-au făcut bine în săptămâna ce a trecut.
Am terminat de croșetat bluza mea de toamnă. Ea este, de fapt, o bluză pentru vară, dar eu am folosit o ață mai groasă. Am folosit două culori: maro închis și cărămiziu. Ața am luat-o de la second-hand și am dat 6 lei pe ambele gheme. 
Cerceii croșetati sunt preferații mei
Pentru că mi-a rămas ață, mi-am făcut și niște mitene (mănuși fără degete), o pereche de cercei tip frunze de toamnă – folosind doar ața cărămizie – și am început și o beretă franțuzească, tot din ața cărămizie, pe care nu am finalizat-o încă.
M-am documentat pentru articolul pe care trebuia să-l scriu pentru proba numărul 6 din competiția SuperBlog. A fost proba care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap, pentru că nu știam nimic despre bucătăria coreeană, chiar dacă Seul este pe lista mea cu destinații turistice de vizitat. Am urmărit chiar și serialul K-Drama Itaewon Class, care surprinde foarte bine legătura dintre povești și mâncare.
Eram deja contra cronometru și nu aveam o idee concretă pentru articol, așa că vineri m-am trezit foarte devreme (la 6:30 a.m.) și, înainte să mă apuc de scris, m-am uitat pe grupul de Facebook al concursului — și nu mi-a venit să cred! Articolul meu „Somn sănătos, corp și minte în echilibru” a fost notat cu 100 de puncte. Nu-mi venea să cred, am fost atât de fericită! Un început de weekend minunat! Apoi, spre seară, au început să vină și cadourile pentru ziua mea onomastică.
Sâmbătă, fiind sărbătoare - Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, am lenevit mai mult. Am citit, iar seara am mers la operă să văd Gianni Schicchi — o bijuterie muzicală: umor fin, ritm alert și rafinamentul muzicii lui Puccini.
Totuși, seara nu am încheiat-o chiar bine, deoarece surmenajul din timpul săptămânii din dorința de a face cât mai multe lucruri deodată, și-a spus cuvântul — după ce am mâncat, am leșinat.
Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt, pentru tot ce am și pentru tot ceea ce trăiesc.
”Nimic nu pierde mai ușor fapta bună ca gluma și vorba deșartă.”
Dacă vrei să reușești în viață, nu trebuie să-ți pese de gura lumii. Trăiește-ți viața, că nu știi când se sfârșește.
Vreau să închei articolul cu un poem din serialul coreean, care mi-a plăcut foarte mult:
Arhanghelii sunt cunoscuți ca fiind conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor, de la naștere și până la moarte, și călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai. Icoanele îi înfățișează cu aripi și purtând săbii, ca simbol al biruinței.
Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului și tot el a adus drepților Ioachim și Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.
 |
| Image by Dimitris Vetsikas from Pixabay |
 |
| Image by Dimitris Vetsikas from Pixabay |
În această zi de sărbătoare, când ne amintim de puterea și protecția Arhanghelilor Mihail și Gavriil, vreau să le urez celor care își serbează onomastica sănătate, bucurie și binecuvântări.
Fie ca această zi să vă aducă liniște sufletească, putere în momentele dificile și bucurii neașteptate la fiecare pas. Să fiți înconjurați de dragoste, sănătate și împlinire, iar Arhanghelii să vă călăuzească pașii și să vă ocrotească mereu.
La mulți ani de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil!
Îmi place să călătoresc, iar Seul este una dintre destinațiile mele de vis. Spectaculosul oraș reușește să împletească tradiția și modernitatea într-un mod aproape cinematografic: templele vechi și grădinile lor liniștite contrastează cu zgârie-norii din sticlă și cu luminile intense ale piețelor de noapte.
 |
| Image by houng nguyen from Pixabay |
Gyeongbokgung, palatul regal, pare desprins din secolul al XIV-lea. În Bukchon Hanok Village casele tradiționale sunt păstrate impecabil, iar în Insadong arta clasică
coexistă și se îmbină armonios cu cafenele moderne și magazine de artizanat. Dacă vrei să simți energia orașului, Myeongdong e locul în care street food-ul, moda și ritmul urban se contopesc într-un spectacol continuu.
Dar dincolo de peisaje și arhitectură, ceea ce mă atrage cu adevărat este cultura și bucătăria coreeană. Fiecare masă e un mic ritual. Fiecare ingredient are o semnificație. Oamenii se conectează subtil prin gesturi: împărțirea mâncării, respectul față de vârstnici, modul elegant în care se toarnă și se bea un pahar de soju.
Gândul că aș putea experimenta măcar pentru câteva ore această atmosferă mă face să-mi doresc să încerc Korean BBQ chiar acolo unde a luat naștere. Sfârâitul cărnii, aroma dulce-sărată, aburul care se ridică – totul e un spectacol al simțurilor.
 |
| Image by Lee Younghee from Pixabay |
Dar realitatea e alta: Seulul e departe, biletele de avion nu sunt ieftine; totul trebuie planificat cu atenție, pentru că nici timpul nu mai are prea mult timp de pierdut – dorința de a simți experiența autentică te presează să nu lași nimic la voia întâmplării.
Rămâne dorința – aceea de a descoperi bucătăria coreeană, cum se împart preparatele, cum se gustă banchan-urile, cum se trăiește o experiență culinară cu toată intensitatea ei.
E frustrant când tot ce știi sunt scene din K-Drama, poze perfecte de pe Instagram sau clipuri în care carnea sfârâie lent, în slow motion. Le vezi, le admiri, dar nu le poți atinge. M-ajută megabiții să umblu prin Seul, făcând dorința de a simți pe viu – sunetul, mirosul, atmosfera – atât de arzătoare.
Momentul culminant? Korean BBQ.
Cât timp Samgyeopsal-ul se rumenește, masa se umple de farfurioare colorate: kimchi fermentat, ridiche galbenă, legume marinate, salată de cartofi dulci. Se numesc banchan și sunt servite gratuit, pentru că în Coreea masa nu e completă fără ele.
Banchan-urile nu sunt doar garnituri – sunt o invitație la descoperire. Fiecare are o textură, o aromă și o poveste. Combinate, duc papilele într-o călătorie de la dulce la picant, de la crocant la moale, de la familiar la complet nou.
Știai că pregătirea kimchi-ului tradișional pentru iarnă (numită kimjang) e considerată atât de importantă încât a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului cultural imaterial?
 |
| sursa: Restaurantul Seoul |
Și cel mai frumos? Totul se împarte — shared dining nu este doar un concept, ci regulă.
Totul se pune în mijlocul mesei. În Coreea, nu ai farfuria „ta”. Mănânci din mijloc, împărtășești gusturile, lași conversația să curgă printre boluri și bețișoare. În Coreea, masa nu e un act individual, ci o experiență comună. Studiile arată că mesele împărțite contribuie la reducerea stresului și la creșterea sentimentului de apartenență.
E o cultură a comunității, nu a individualismului: gustăm, împărțim și descoperim împreună.
Și da, niciun Korean BBQ nu e complet fără soju — băutura limpede și fină, un fel de țuică românească, care vine cu propriul ritual. La Korean Seoul, momentul soju-ului e trăit cu aceeași grație ca în Coreea. Un tânăr nu bea înaintea celui mai în vârstă. El toarnă băutura în pahar celui mai în vârstă, ținând sticla cu ambele mâini și acoperind eticheta. Paharul nu se umple niciodată, este suficient să fie puțin peste jumătate. Iar când îi vine rândul să bea, își întoarce ușor capul într-o parte, semn de modestie.
 |
| Image by gteddy from Pixabay |
Chiar și gustul soju-ului spune o poveste: dacă e dulce, ziua a fost bună; dacă e amar, ziua a fost grea. Este o formă de comunicare tăcută, o emoție tradusă în gesturi.
Și acum vine partea frumoasă: nu trebuie să zbori până în Seul ca să trăiești toate acestea.
Restaurantul Korean Seoul, din București, reușește să aducă autenticitatea unei mese coreene chiar aici, în România. De la lumina caldă și mesele cu grătare încorporate până la aburul ușor care plutește în aer, totul amintește de atmosfera dintr-un restaurant coreean, din centrul Seulului.
 |
| sursa: Restaurantu Seoul |
Aroma de susan, curry și usturoi, carnea care sfârâie discret, energia calmă și ordonată – toate te introduc într-o lume familiară, recunoscută imediat de oricine a văzut măcar o K-Drama.
Banchan-urile sunt colorate și generoase, exact ca în Coreea. Preparatele principale – Samgyeopsal, Bulgogi și tocana fierbinte Kimchi Jjigae – sunt servite cu atenția aceea specific asiatică pentru detalii. Iar când soju-ul ajunge pe masă, ritualul se activează instinctiv: ești acolo, în poveste.
La restaurantul Korean București, masa devine o experiență completă: gusturi autentice, tradiție respectată, oameni care împart mâncarea și povestea din jurul ei.
Iar la final, când pleci, aromele diverse încă persistă, iar în minte îți rămân culorile vii ale banchan-urilor și atmosfera prietenoasă și convivială creată de masa luată împreună.
Pentru că uneori, nu ai nevoie de un zbor lung ca să călătorești.
O masă gătită cu grijă și împărțită cu oamenii potriviți te poate duce exact acolo unde ai visat.
Dacă vrei să simți Coreea cu toate simțurile – cultura, ritualurile, gusturile – trebuie doar să ajungi în capitală. Nu a Coreei, ci a României.
Pentru că o experiență culinară coreeană autentică nu înseamnă doar mâncare.
Înseamnă oamenii cu care o împarți, gesturile care spun povești și bucuria de a descoperi o cultură întreagă într-o singură seară.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!
***Studiul Sharing meals with others: How sharing meals supports happiness and social connections, se bazează pe cercetări recente privind efectele sociale și psihologice ale meselor împărțite (De Neve, Dugan, Kaats & Prati, 2025): https://www.worldhappiness.reportOpera Română Craiova prezintă opera comică „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, sâmbătă, 8 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar.
Operă într-un singur act, lucrarea este considerată una dintre cele mai vii și savuroase creații ale lui Puccini, îmbinând cu măiestrie comedia de situație cu emoția și rafinamentul muzicii. Spectacolul regizat de Edna Garabedian, cu o scenografie de Răsvan Drăgănescu, aduce pe scenă o poveste plină de răsturnări de situație amuzante și mult îndrăgite pagini muzicale.
Distribuția îi reunește pe artiștii Ioan Cherata (Gianni Schicchi), Mariana Bulicanu (Lauretta), Licia Toscano (Zita), Federico Buttazzo (Rinuccio), Petrișor Efrem (Gherardo), Diana Oșca (Nella), Nadia Domnicu (Gherardino), Say Ufuk Gengis (Betto di Signa), Ioan Toma (Simone), Cristian Fofucă (Marco), Corina Vlada (La Ciesca), Romulus Nicolae Cucu (Maestro Spinelloccio / Ser Amantio di Nicolao), Patrik Șain (Pinellino), Victor Dimieru (Guccio), alături de Orchestra Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a dirijorului italian Fabio Serani.
Biletele sunt disponibile online:
https://iticket.ro/event/gianni-schicchi
și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro
Spectacolul face parte din programul Stagiunii 2025/2026 dedicate Centenarului Elena Teodorini.
