Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta Roma. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Roma. Afișați toate postările

luni, 18 martie 2024

Fontana del Mose: Artă și apa în armonie perfectă!

Într-un moment de nostalgie, am întors paginile albumului de fotografii cu momentele imortalizate la Roma, din sejurul meu din ianuarie. Cu fiecare fotografie, amintirile s-au revărsat asupra mea ca un val de emoție. Privind acele imagini, am simțit din nou aroma și pulsul etern al orașului istoric. Printre paginile galbene și zgâriate, am găsit și notele mele despre locurile pe care le-am călcat cu uimire și extaz. Dar un loc mi-a atras atenția în mod special, iar astăzi, îmi doresc să împărtășesc cu tine povestea acelei descoperiri speciale - Fontana del Mose.

În peisajul arhitectural bogat al Romei, o lucrare remarcabilă se ridică în Piața San Bernardo: Fontana del Mose sau Fântâna lui Moise. Această minunată fântână este o creație a celebrului arhitect și inginer italian Domenico Fontana, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la arhitectura și ingineria Renașterii și Barocului târziu.

Fontana del Mose a fost construită în perioada Renașterii, între 1585 și 1588, în timpul pontificatului Papei Sixt al V-lea. Această fântână monumentală a fost una dintre cele patru fântâni realizate în Roma în timpul acestui pontificat, fiind considerată una dintre cele mai impresionante opere ale lui Fontana. Este o îmbinare între un arc de triumf și un nymphaeum roman.



Fontana del Mose este alcătuită dintr-o varietate de elemente sculpturale impresionante, în centrul cărora se află figura biblică a lui Moise, înconjurată de alte figuri biblice precum Goliat, Lea și Rachel. Aceste sculpturi au fost realizate sub îndrumarea lui Fontana conferind fântânii măreție și eleganță. În ziua inaugurării, cei prezenți au zis că Moise este supărat deoarece este disproporționat, critică pusă în versuri de celebrul Pasquino:

"Cu ochi crunți privește
Apa ce-i susură la picioare
Gândindu-se îngrozit
La nedreptatea făcută
De un sculptor amețit.

O caracteristică distinctivă a Fontanei del Mose este legătura sa cu sistemul de apeducte al Romei. Apa care curge prin această fântână este alimentată de același sistem de apeducte care alimentează și celebra Fontana Di Trevi, oferind o legătură semnificativă între cele două importante opere de artă hidraulice din Roma.

Fontana del Mose rămâne unul dintre cele mai remarcabile monumente ale arhitecturii și artei din Roma, reprezentând o combinație perfectă între măiestria sculpturii și ingineriei hidraulice. Vizitarea acestei fântâni impresionante oferă o incursiune în bogata moștenire culturală și artistică a orașului, subliniind contribuția semnificativă a lui Domenico Fontana la frumusețea eternă a Romei.

Pe curând!💝

sâmbătă, 17 februarie 2024

Îngeri nevăzuți - Sculptură din bronz!

 Îngeri nevăzuți (Angels Unawares) este o sculptură din bronz în mărime naturală care înfățișează un grup de migranți și refugiați din diferite medii culturale și rasiale, din diverse perioade istorice. Stau împreună, umăr la umăr, înghesuiti pe o plută. Din această mulțime de oameni, aripi de înger ies din centru, sugerând prezența sacrului printre ei. Inspirația din spatele lucrării este luată dintr-un pasajul biblic Evrei 13:2:

”Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri.”

Autorul sculpturii este Timothy Schmalz, iar sculpura a fost comandată și inaugurată în 2019 în Piața Sfântul Petru din Vatican, Roma.




"Îngeri nevăzuți" își propune să transmită un mesaj puternic despre acceptarea și primirea străinilor care migrează, adesea vulnerabili și marginalizați. Este o expresie artistică care încurajează privitorii să reflecteze asupra responsabilității noastre colective față de cei aflați în situații dificile.

La Vatican nu am putut să intrăm, deoarece nu am avut bilete, iar coada era enormă, trebuiau cumpărate cu două zile înainte, ca să-l putem vizita, așa că ne-am plimbat prin curte și împrejurimi. Data viitoare vom cumpăra bilete înainte, pentru a intra în Colosseum și Vatican, chiar este recomandat acest lucru.

Pe curând!💝
**fotografiile sunt din arhiva personală

joi, 15 februarie 2024

Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații profunde atribuite introspecției.

În vacanța din Italia, mergând la pas prin Roma, am ajuns la Galleria Alberto Sordi, unde era expusă lucrarea Eros și Psyche, o reproducere contemporană la scară reală (1:1) a sculpturii lui Amore e Psiche de Antonio Canova, ca tribut adus celui mai mare interpret al neoclasicismului, sculpura originală se află expusă la Louvre în Paris.

Replica sculpurii a fost realizată cu ajutorul tehnologiei, în colaborare cu Robotor. Modelul de ipsos a fost scanat 3D, apoi un robot a sculptat, timp de 270 de ore, neîntrerupt, 10 tone de marmură albă din Carrara (oraș din provincia Massa-Carrara, din regiunea Toscana, renumit pentru marmura de culoare albă).




Probabil, dacă ne cumpăram abonament la metrou/autobuz, cum recomandă blogurile de călătorii, am fi ratat această minunată sculptură. 
Pozele sunt din arhiva personală, iar articolul îl înscriu la rubrica Reflexii în oglindăgăzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

miercuri, 14 februarie 2024

Mâncare italiană - Miercurea fără cuvinte!

Pizza Margherita

Cannoli

Gnocchi - super delicioase!

Spaghete cu sos de roșii și busuioc

Aperol Spritz (Rețeta)

Profiterol cu frișcă și sos de ciocolată

Cappuccino

Castane prăjite

Ciocolată, muuultă ciocolată!

Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen.


joi, 8 februarie 2024

Tibrul și podurile lui - Reflexii în oglindă

Tibru este un fluviu care se varsă în Marea Tireniană și este fascinant datorită, în secial, splendidelor sale poduri, unele milenare.



Mi-a plăcut foarte mult podul Sant Angelo, ridicat din porunca împăratului Hadrian (136 d.H.) pentru a lega malul stâng al fluviului de mausoleul său. În 1450 a fost reconstruit, deoarece mulțimea de pelerini venită la Roma pentru jubileu a provocat prăbușirea podului. În 1534, după restaurare trei arcade originale au spraviețuit, însă Clement al VII-lea a mutat statuile lui Sf. Petru și Sf Pavel în capătul opus mausoleului.

Astăzi, podul este renumit în toată lumea, datorită statuilor îngerilor cu simbolul Patimilor desenate de Gian Lorenzo Bernini și realizate de elevii săi







 Pozele sunt din arhiva personală, iar articolul îl înscriu la rubrica Reflexii în oglindă, găzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

duminică, 4 februarie 2024

Colosseumul

Colosseumul este un amfiteatru roman antic situat în centrul Romei, Italia. La moartea lui Nero, Vespasianus a vrut să demonstreze poporului că vremurile s-au schimbat, expropriind reședința predecesorului său și permițând accesulpoporului în întreaga zonă. A fost construit pe partea unde se afla un lac artificial, în perioada 70-80 d.Hr. și era cunoscut sub numele de "Amfiteatrul Flavium", datorită statuii colosale a lui Nero, situată în imediata apropiere. Colosseumul este considerat una dintre cele mai mari și mai bine conservate construcții antice din lume.

Principala sa funcție era de a găzdui spectacole publice, cum ar fi lupte între gladiatori, reprezentații de vânătoare cu animale sălbatice, dar și masacrarea martirilor creștini. Construcția impresionantă a Colosseumului permitea să găzduiască până la 50.000 de spectatori.

Colosseumul este construit din trei arcade suprapuse și de un al patrulea nivel impunător – aticul. Structura nu s-a păstrat în întregime, dar se pot vedea cele 80 de arcade, încadrate de semicoloane, care la parter sunt dorice, la nivelul întâi ionice și la al doilea nivel corintice.

Colosseumul este un monument remarcabil al arhitecturii romane și a devenit un simbol iconic al Romei și al Imperiului Roman. De-a lungul timpului, a suferit daune considerabile din cauza cutremurelor, incendiilor și furtului de pietre. Cu toate acestea, rămâne una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume și este inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Lângă Colosseum se află Arcul lui Constantin, este cel mai mare și mai bine păstrat arc de triumf și printre ultimele monumente construite în Roma antică.

Noi nu am reușit să intrăm în Colosseum, deoarece nu am mai găsit bilete pentru tururi ghidate, în Colosseum este necesar un tur ghidat pentru a înțelege mai bine istoria lui. Dar, plănuim să ne reîntoarcem la Roma, într-un weekend, pentru a intra în Colosseum și la Vatican. Cu toate acestea ne-am bucurat să-l admirăm din exterior, din parcul, mai puțin cunoscut de turiști, de pe Colina Oppio.

Pe curând!💝

joi, 1 februarie 2024

Biserica S.Bonaventura de pe colina Palatino

 În mini-vacanța am străbătut Roma la pas, am avut grijă să ne cazăm la un hotel care să fie aproape de toate obiectivele turistice. Am ales un hotel de 3 stele - Rome Garden Hotel - cu mic dejun inclus (mâncarea foarte gustoasă) și foarte curat. Ne-a surprins plăcut acest hotel, se făcea curat zilnic, condiții decente, la 3 stele nu aveam mari așteptări, dar acest hotel ni le-a depășit. 


Grădina hotelului era foarte drăguță, primăvara presupun că e plină cu flori, iar camerele au nume de flori. Noi am stat la camera 503 și era o narcisă. În print screen-ul de mai jos poți vedea distanțele până la obiectivele turistice, Vaticanul a fost cu 15 minute de mers pe jos mai departe, la celelalte obiective am făcut între 15-20 minute de mers pe jos:

Rome Garden Hotel

În fiecare zi ne-am propus să vizităm 2-3 obiective, iar azi îți voi arăta o mănăstire catolică, mai puțin cunoscută, situată pe cel mai înalt punct pe colina Palatino, în imediata apropiere a Colosseumului. Am descoperit-o întâmplător și am nimerit la fix când se făcea un tur ghidat gratuit al mănăstirii și al grădinii acesteia, care ofera o priveliște panoramică a Colosseumului.

Priveliște panoramică asupra Colosseumului din grădina mănăstirii.

Biserica-mănăstire franciscană a fost construită de Francesco Barberini, la cererea lui Bonaventura Gran, și a fost finalizată în anul 1689. Terenul pe care se află biserica  a fost deținut de familia Barberini, care până atunci se ocupaseră cu viticultura. Lucrările de construcție au început în 1675 peste un vechi apeduct din vremea împăratului Claudius (41-54) și au fost finalizate în 1689, însă Bonaventura nu a apucat să vadă biserica, deoarece a decedat cu cinci ani înainte de a fi finalizată. Deasupra ușii de la intrare are o statuie în stil baroc al Sfantului Bonaventura, iar deasupra ei este o fereastră circulară decorativă vitraliu modernă.


Biserica este o clădire cu plan în formă de navă, de o parte și de alta a altarului principal se află două capele mici în adânciturile peretelui. Tavanul bisericii a fost plat, dar ulterior a fost transformat în boltă, care este pictată 3D. La fel este pictată și mobila din mănăstire: un perete este mobilat cu mobilă din lemn masiv, următorul perete este pictat cu mobilă 3D, următorul are mobilă adevărată. Este foarte bine pictat că nici nu observam acest detaliu, dacă nu ne-ar fi spus ghidul. 

Altarul principal

Bolta bisericii pictată 3D

Am uitat să specific că pe zidul care duce la biserică și mănăstire sunt basoreliefuri care reprezintă etape din momentul răstignirii lui Iisus, care sunt protejate de gratii. Grădina mănăstirii este superbă, are soiuri diferite de pomi și flori, cu două fântâni decorative și mulți papagali verzi, pe care nu am reușit să-i fotografiez, dar care îți încântă auzul cu ciripitul lor.

Una dintre fântânile decorative in care am surprins niște reflexii.

Nu am reținut numele ghidului, dar a povestit foarte frumos și a avut o engleză foarte bună, înțelegeai ceea ce spune, grupul a fost mixt, a vorbit atât în italiană cât și engleză. Era voluntar la mănăstire. Turul a durat în jur de 20 de minute. Dacă ai drum la Colosseum îți recomand să vizitezi biserica și mănăstirea S.Bonaventura.

Biserica San Bonaventura de pe Colina Palatino nu este doar un loc de cult, ci și o fereastră deschisă către trecut, unde fiecare piatră vorbește despre perioade de timp diferite, și fiecare frescă te poartă prin epoci uitate. O vizită aici este o incursiune în trecutul Romei, într-un loc care continuă să trăiască și să respire istorie și credință.

Înscriu acest articol la rubrica Reflexii în oglindă, găzduită de Carmen, pe blogul ei - Între vis și realitate.

Pe curând!💝