Refugiul este continuarea cărții Sanatoriul, care pentru un debut mi s-a părut foarte bună ideea acțiunii. Cartea se termina cu cineva care o urmărește pe Elin, însă în Refugiul nu am aflat cine o urmărea, ori din cauză că mi-am pierdut interesul nu am realizat că a deslușit misterul(?!), ori autoarea a uitat de mister, cine știe!
Un wellness retreat idilic s-a deschis pe o insulă de pe
coasta engleză, promițând odihnă și relaxare. Insula, cunoscută localnicilor
drept Reaper’s Rock, are un trecut întunecat: a fost cândva terenul unui
criminal în serie și se zvonește că ar fi blestemată.
Acum nu mai pot pleca!
Un cadavru este găsit sub pavilionul de yoga, aparent
victima unei căzături tragice. Dar detectiva Elin Warner află curând că femeia
nu se număra printre oaspeți.
Și ar face orice să scape.
Elin descoperă tot mai multe secrete, iar, când o altă
persoană se îneacă în timpul unei scufundări, Elin începe să suspecteze că
aceste morți nu au, de fapt, nimic accidental. Dar de ce oaspeții acestei
stațiuni de lux au devenit țintele unui ucigaș? Elin trebuie să descopere
criminalul înainte ca refugiul să se transforme în iad.
„O poveste la fel de înfiorătoare ca insula ce îi slujește
drept cadru. Să nu aveți încredere în niciunul dintre protagoniștii
Refugiului!“ - Stacy Willingham, autoarea bestsellerului internațional
Scânteie în beznă
„Vocea lui Pearse e incredibil de puternică în Refugiul.
Suspansul crește și tot crește, atingând un punct culminant incredibil.“ - David Baldacci
„Undeva, unde să te retragi să îți vindeci rănile. Un
refugiu. Pare un spațiu în care poți să te simți în siguranță, nu-i așa? Doar
că, uneori, răul stă la pândă tocmai în astfel de locuri. Izolare, tensiune,
mister – cele trei cuvinte care definesc cel mai bine noul roman al lui Sarah
Pearse.“ - Marian Coman, redactor-șef Armada
Continuarea ”bestsellerului” Sanatoriu a fost dezamăgitoare !!! Refugiul este aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, însă în Sanatoriu a fost mult mai verosimil motivul pentru care ajutoarele (trupele speciale) întărziau să apară, aici a fost ceva de genul: ”lasă frate că în stațiune avem decât un mort, dar la accidentul ăsta avem 20, aici e de noi, se descurcă ea, Elin!”
Acțiunea se petrece pe o insulă cu o istorie întunecată, ajutoarele întărzie să apară, pe motiv că sunt ocupate cu alt accident, deși pe insulă este liber un criminal și numărul victimelor începe să crească. Elin acționează singură!
Mi-a plăcut ideea cu Stânca Diavolului (Doamna cu coasa) și istoria insulei, dar nu a fost suficient, pentru că acțiunea a fost lentă cu suspans la minim, personaje slab dezvoltate, intrigi inutile.
Cartea are și greșeli, numele detectivului Steed este încurcat cu numele unui decedat, Seth, etc.
Cartea am cumpărat-o de pe Nemira:, iar pe Goodreads am punctat-o cu 2 steluțe:
”Începuse să plouă. Ne era frig în ținuta noastră de camuflaj. Priveam spre mănăstirea care semăna cu un pumn amenințător înălțat deasupra capetelor noastre. Era în zori. Deodată, dinspre sud-est, orizontul se aprinse. Cerul exploda. Se vedea ca un șir de furnale înalte. Munții se cutremurau. Valea întreagă tremura de spaimă. [...] Cel mai mare bombardament al istoriei începuse.”
Sven împreună cu camarazii săi ( Joseph Porta, Creutzfeld Micuțul, Locotenentul Frick, Bătrânul Willi Beier, Marlow, Julius Heide , Barcelona, părintele Emmanuel, etc ) sunt trimiși în Italia. Hassel ne povestește despre bătălia din 1943 de la Monte Cassino, despre ororile și suferința războiului. La ordinul generalului Freyberg mănăstirea rămăsese doar o adunătură de ruine. Batalioane și regimente erau nimicite. Grămezi de cadavre. Niciunul nu era teafăr.
Nu m-a atras niciodată istoria și tot ce are legătură cu ea. Deși această carte se citește foarte ușor, este un jurnal al lui Sven din război (relatează și întâmplări care nu se regăsesc prin manualele de istorie), abia am reușit să o duc până la capăt. Dacă nu era pentru activitatea ”ruleta rusească” sigur aș fi abandonat-o.
Războiul, cum zicea preotul Emmanuel, este culmea prostiei omenești. Opera diavolului.
Las și câteva citate din carte:
”Un soldat adevărat trebuie să știe ce este ura. Trebuie să poată ucide un om așa cum ar strivi un purice. Avusesem mulți șefi de companie și comandanți, dar germano-americanul, comandantul Michael Braun, care nu pusese vreodată piciorul într-o școală de ofițieri, ne învăța acest lucru mai bine ca nimeni altcineva.”
”Caporale, urmă el întorcându-se spre Legionar, știi ce este Monte Cassino? Știi că aici se află prima mănăstire a benedictinilor și că în spatele acestor ziduri se află cele mai prețioase relicve ale creștinității? Ai vrea ca o bibliotecă cuprinzând 70.000 de cărți neprețuite să fie dată pradă flăcărilor? O colecție de lucrări pe care benedictienii le-au adunat în decursul a câtorva veacuri. Ca să nu mai vorbesc de tablourile unor pictori celebri, de crucifixuri antice, de bijuteriile vechi de sute de ani.”
”- Uneori e bine ca omul să știe să nu vorbească despre ce a văzut. Moartea venise să vadă muntele sfânt pentru a-și prețui recolta apropiată.”
”- Animalul cel mai stupid de pe pământ rămâne tot omul!”
”Un camarad din Texas, cel care mi-a dăruit jucăria asta, mi-a zis că lumea e plină de calici. Și, dacă n-ai arme secrete pentru a te apăra, o pățești.”
Cartea este una de aventură, este ok. Nu mi-au plăcut două aspecte: rasismul și abandonul brusc a două personaje principale.
Mr. Pathurst se îmbracă pe Elseneura, intrând într-o lume nouă, foarte diferită de aceea pe care o cunoscuse până atunci. El nu are cunoștințe despre cum să conducă un echipaj dar este nevoit să învețe repede datorită unei revolte iscate la bordul Elseneurei. Echipajul este format din hoți și bețivi si sunt condusi de Mr. Pike și Mr. Mellaire, care dispar din scenă fără alte lămuriri.
Până la revoltă a trecut destul demult, cam trei sferturi din carte. Finalul nu mi-a fost prea clar, nu am aflat ce s-a întâmplat cu echipajul răzvrătit sau cu protagonistul, Mr. Parhurst, se termină doar cu ce protagonistul credea că se putea întâmpla ajungând în port.
Nu mă așteptam să moară căpitanul vasului.
În mare mi-a plăcut, deși am citit de J. London cărți mai bune.
Mi-am notat și câteva citate:
”Prin urmare, nu există în lumea asta niciun mijloc de a scăpa de mrejele femeii? De femeia spre care bărbatul, oriunde s-ar afla, își îndreaptă neîncetat gândul, la fel cu sălbaticul care, ascuns în valea întunecoasă, se întoarce iarăși și iarăși la demonii și idolii lui?”
”Corabia e încărcată cu dinamită umană, care poate în fiece clipă să arunce în aer și să prefacă în fărâmituri mica noastră lume plutitoare.”
Cartea conține capitole scurte, este un poem în proză în patru secțiuni și se citește repede. Este povestea unui copil de circ care trăiește mereu cu spaima că și-ar putea pierde mama, care făcea acrobații sub cupola circului atârnată de păr - ”femeia cu părul de oțel”.
Iar pentru a-i alunga această teamă sora ei mai mare îi povestește istoria copilului care fierbe în mămăligă și căruia mama i-a înfipt o foarfecă în obraz.
Familia copilei fugise din România, de teama securității, sperând că în străinătate să ducă o viață mai bună și mai sigură, dorindu-și totodată o carieră de prestigiu în lumea filmului pentru ea și sora ei mai mare.
”Acasă” avea pentru copilă mirosul mâncării gătite de mama ei. O poveste despre oamenii de rând în care găsim și ființe metafizce: îngeri, Dumnezeu, o lume inefabilă.
Mai jos las un citat din carte:
”În România copiii se nasc bătrâni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.”
Aglaja Veteranyi s-a născut în 1962 la București, într-o familie de artiști de circ, iar în 2002 se sinucide în Zurich. În DilemaVeche găsiți un interviu despre Aglaja Veteranyi.
Cartea a fost tradusă în mai multe limbi și a luat premiul Cea mai bună carte a anului (1999, Zurich), Premiul pentru litertură (Berlin, 2000) și Premiul Chamisso (Munchen, 2000) .
Mi-a plăcut foarte mult această carte! Am notat-o cu 4 steluțe pe GoodReads.
Este un thriller psihologic, o lectură plină de suspans, un King clasic în care personajele sunt foarte bine dezvoltate.
Cartea a apărut la Editura Nemira, în luna aprilia a acestui an. Roman finalist al premiilor LOCUS (1981) și BFA (1981). Descrierea cărții este următoarea:
”Ca să câștige niște bani în plus în timpul studenției, Andy McGee și Vicky Tomlinson s-au oferit ca subiecți voluntari pentru un experiment orchestrat de o organizație guvernamentală sub acoperire, cunoscută sub numele de Atelierul. Dar efectul a constat în trezirea în cei doi tineri a unor abilități metapsihice latente excepționale, care s-au manifestat într-o manieră și mai înfricoșătoare atunci când s-au îndrăgostit și au avut un copil împreună. Fiica lor, Charlie, a fost înzestrată la naștere cu cea mai incontrolabilă și mai ieșită din comun putere văzută vreodată – pirochinezia, abilitatea de a crea foc cu puterea minții. Acum, agenții nemiloși ai Atelierului sunt pe urmele acestei anomalii genetice neprevăzute și încearcă să o captureze în scopuri diabolice.
Ceea ce agenții nu iau în calcul este că satisfacția răzbunării este atractivă până și pentru un copil.”
Probabil v-ați dat seama din descriere că povestea este despre o copilă, Charlie, în vârstă de 8 ani, care are capacitatea extraordinară de a face lucrurile să ia foc.Pirochinezia a fost rezultatul cuplării părinților ei, doi participanți la un studiu guvernamental experimental, ”Lotul șase”.
Charlie și tatăl ei, Andy, fug de agenția secretă din spatele experimentului, după ce aceștia o omoară pe Vicky, dar actiunea este în toi, și suspansul crește, după ce Andy și Charlie au fost prinși.Agenția vrea să înțeleagă puterea lui Charlie, astfel încât să o poată folosi ca armă.Urmează haosul și... ați ghicit: încendiile sunt declanșate!!!
Puterea lui Andy constă în impulsionarea oanemilor, controlându-i mental, dar această putere, de câte ori o folosește, îi dă migrene paralizante și hemoragii cerebrale minore, însă Charlie nu are probleme în folosirea puterii ei.
În tot răul este și-un bine, dacă nu ar fi forțat-o să-și folosească puterea și să învețe să o controleze, nu ar fi scăpat cu viață din ”jocul final”.
Mi-a plăcut cartea și o recomand cu drag, a fost o lectură captivantă, întunecată și cu multă actiune.
Mi-am notat și câteva citate:
”Când aveai gânduri rele, trebuia să plătești pentru ele.”
”- Diavolul pe care nu-l cunoști este uneori mai bun decât cel pe care îl cunoști,”
”Secretele, așa cum Căpitanul i-ar fi putut spune doctorului Hofferitz, sunt chiar mai instabile decât izotopul de uraniu U-235, iar stabilitatea scade proporțional pe măsură ce secretul este spus.”
”Dacă intenționez să sugerez ceva, este doar că lumea, deși bine luminată cu becuri incandescente și neoane, este totuși plină de cotloane întunecate, ciudate și tulburătoare.”
Vă doresc o seară frumoasă!
** Înscriu postarea în tabelul cu Citate favorite, găzduit de Suzana.
Este ”cea mai bună autobiografie scrisă vreodată de un actor. O carte uluitoare!” așa o descrie Chicago Tribune, însă eu cred că este o poveste care te inspiră și te încuranjează, să nu te dai bătut și să-ți urmezi visul, povestea cerșetorului care devine prinț.
fotografie din arhiva personală
Viața lui este exact ca un film creat de el: o melodramă -o viață tristă, ironică, cu umor, dragoste și aventură, iar finalul este unul fericit. Cred că majoritatea îl știu pe actorul de filme mute și pantonimă, care a creat personajul Charlot cu mustăcioară neagră, îmbrăcat în pantaloni largi negri, cu pălărie Melon neagru și pantofi supradimensionați. Viața lui nu a fost roz de la început, a trecut prin multe greutăți împreună cu fratele lui Sydney până să ajungă un actor foarte cunoscut.
A vândut ziare, a fost tipograf, păpușar, sticlar, asistent la cabinetul unui doctor etc, dar nu-și uitase niciodată scopul lui final: acela de a deveni actor. A traversat singur perioada dificilă și neplăcută a adolescenței, furios pe viață - era un visător trist care își dorea dragoste și aventură.
Își dorise să aibă atenția publicului și să fie bogat, iar atunci când le-a obținut, în mod paradoxal, îl făceau să se simtă singur și deprimat.
”Singurătatea e ceva oribil. Are o aură subtilă de tristețe, e nepotrivită cu interesul sau cu atracția, te face să te simți penibil. Dar, pânăla un anumit nivel, oricine se confruntă cu ea. Totuși singurătatea mea era frustrantă, pentru că aveam tot ce-mi trebuia ca să-mi fac prieteni. Eram tânăr, bogat și celebru și, totuși, eu umblam de unul singur, stingher, prin New York.”
Din această autobiografie discursivă nu lipsesc remarcile despre cum se fac filmele, nu vorbesște doar despre viața și filmele sale, ci și despre arta actoriei, a regiei și realizării filemelor. Își spune părerea despre muzică, știință, artă, poezie și literatură și despre cei care le practică, care de altfel se numărau printre prietenii și cunoscuții lui. Printre prietenii săi se numără și Albert Einstein, Winston Churchill și mulți alții.
”Inteligența total lipsită de sensibilitate este caracteristică prototipului criminalului, iar sensibilitatea total lipsită de inteligență este caracteristică idiotului inofensiv. Dar când intelectul și sensibilitatea se află în echilibru perfect, avem de-a face cu actorul la superlativ.”
Popularitatea lui a scăzut odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind acuzat că este comunist, fiindu-i filmele interzise, presa îl denigra și parcă nu era de ajuns, o fostă iubită, care dorea să facă rost de bani, îl dă în judecată, acuzându-l de imoralitate, și se transformă într-un proces coșmar care pare că nu se mai termină.
Dar reușește să treacă cu bine peste tot, fiindu-i alături Oona O'Neill, fiica dramaturgului Eugene O'Neill, care în ciuda diferenței mare de vârstă dintre ei, îi devine soție. Părăsește America împreună cu Oona și copiii lui și se mută în Elveția unde duc o viață fericită. Nu a uitat niciodată de unde a plecat și mereu vizita locurile copilăriei.
În carte se află discursul din filmul ”Dictatorul” și câteva pasaje din scenariul filmului ”Domnul Verdoux”, inspirat din viața criminalului Barbă Albastră, pe care cenzorii de la Motion Picture Association îl interziceau.
Mi-a făcut plăcere să citesc povestea vieții lui și închei cu un citat care mi-a plăcut și este de actualitate:
"Devenim victimele unor condiții impuse sufletului, ale sancțiunilor și ale permisiunilor.
Matricea în care ne-am lăsat modelați vine din lipsa de cultură. Orbi, trăim în urâțenie și aglomerație și nu mai apreciem frumosul. Profitul, puterea și monopolul ne-au tocit simțul de a trăi. Ne-am lăsat cuprinși de aceste forțe, care ne-au învăluit în pur dispreț pentru urmările nefaste.
Fără să urmărească inteligent o anumită direcție și fără simțul răspunderii, știința a ajuns la politicieni, iar armele de distrugere militare pe care ei le țin în mână pot anula destinul fiecărei făpturi vii de pe acest pământ.
Puterea încredințată acelor prea puțin înzestrați, ca să fiu blând, cu răspundere morală și competențe intelectuale, în unele cazuri aproape deloc înzestrați, ar putea duce în cele din urmă la un război de exterminare a tuturor formelor de viață de pe pământ. Iar noi mergem orbi mai departe."
Mi-a plăcut această carte. Este un thriller cu un impact emoțional puternic. Autorul s-a inspirat dintr-un caz real de răpiri.
Cartea are 2 părți - în prima parte ne prezintă coșmarul prin care trece Rachel, o mamă singură, care se luptă cu un cancer în remisie, când fiica ei este răpită, iar pentru a o salva trebuie să se transforme în monstrul care îi rapise copilul.
Kylie, fiica lui Rachel, este răpită și pentru a o răscumpăra trebuie să plătească 25.000 de dolari și să răpească un alt copiș care să o înlocuiască pe Kylie. Nu are voie să anunțe poliția sau pe oricine altcineva, altfel fiica va fi omorâtă împreună cu toți din familie. Rachel cere ajutorul cumnatului ei Pete.
În partea a doua - impactul evenimentelor petrecute se răsfrânge asupra lui Rachel și fiicei sale. Rachel face un plan să scape de Lanț pentru totdeauna, deoarece își recuperase fiica, dar încă trăiau coșmarul.
Pentru a-și salva fiica de la o eventuală sinucidere, deoarece starea ei se agrava de la o zi la alta, dar și pentru liniștea lor, rachel face un plan să distrugă răul - Lanțul.
Este foarte interesant cum Rachel reușește să ajungă la cei care au creat Lanțul și cum intră în joc și fostul soț al lui Rachel, un avocat chipeș care săptămânal își schimbă iubita. Cartea te ține în suspans și îți stârnește curiozitatea, astfel dorindu-ți să continui lectura fără a lăsa cartea din mână.
Mi-am notat și câteva citate din carte:
”Egiptenii trăiau într-o lume infestată de zei și de demoni. Demoni sunt și aici, dar sunt ființe umane.”
”După cum a evidențiat scriitorul J.G. Ballard, civilizația nu este decât un văl fragil, subțire, întins peste legea junglei: Mai bie să mori tu decât să mor eu. Mai bine copilul tău decât al meu.”
”Kirkegaard spunea că plictiseala și frica sunt rădăcina tuturor relelor.”
Acțiunea se petrece în anii '30, în timpul Marii Crize Economice, când oamenii făceau orice pentru a supraviețui.
Filmul They Shoot Horses, Don't They? este adaptare după cartea lui Horace McCoy, cu același nume, este încadrat la categoria dramă și respectă în totalitate acțiunea din carte. Filmul l-am văzut după ce am terminat cartea de citit.
Sursa: Cinemagia.Ro
Regizat de Sydney Pollack, în rolurile principale Jane Fonda (Gloria) și Michael Sarrazin (Robert), filmul (și cartea) spune povestea a doi tineri care vor să scape de sărăcie și să devină celebri, o poveste atipică depre un El și o Ea ale căror destine se leagă surprinzător și irevocabil. Acești tineri și nu numai, participă la un maraton de dans, unde trebuie să danseze ore, zile, săptămâni fără oprire, ultima pereche rămasă în picioare câștigând 1500 de dolari. Este o dramă psihologică cu final tragic.
Maratonul de dans era una dintre infinitele mașinării de făcut bani pe care o societate înfometată de avere le poate imagina. Se înscriu mulți tineri în competiție și este multă disperare.
”Lumea asta blestemată parcă este o audiție pentru distribuția principală. Totul este aranjat chiar înainte să te prezinți.”
Nu știu cum aflat de carte, dacă mi-a fost recomandată sau am descoperit-o eu, dar nu am mai găsit-o pe nicăieri în format fizic, doar în format electronic. Are 192 de pagini și se citește rapid. I-am acordat 4 steluțe din 5, tot timpul e loc de mai bine.
fotografie din arhiva personală
Cartea are 14 capitole:
Capitolul 1 - Inculpatul să se ridice în picioare ...
Capitolul 2 - ... există vreun temei legal pentru care sentința să nu poată fi pronunțată?
Capitolul 3 - Constatând că nu există niciun temei legal pentru care sentința să nu poată fi pronunțată fără întârziere ...
Capitolul 4 - ... tribunalul, după ce a procedat la examinarea cauzei, hotărăște ...
Capitolul 5 - ... că, pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav ...
Capitolul 6 - ... de care ai fost găsit vinovat prin verdictul juriului ...
Capitolul 7 - ... să se aplice pedeapsa maximă prevăzută de lege ...
Capitolul 8 - ... inculpat Robert Syverten, vei fi predat ...
Capitolul 9 - ... de șeriful Districtului Los Angeles directorului Penitenciarului ...
Capitolul 10 - ... pantru ca sus-menționatul director ...
Capitolul 11 - ... să ducă la îndeplinire execuția, aplicând pedeapsa cu moartea ...
Capitolul 12 - ... în ziua de 19 a lunii septembrie anul Domnului 1935 ...
Capitolul 13 - ... în conformitate cu prevederile legii și statului California. Și ...
Capitolul 14 - ... Dumnezeu să te ierte!
descrierea cărții - fotografie din arhiva personală
” - Mâine, tot timpul mâine, a zis. Tot timpul marea șansă e mâine, niciodată acum. ”
Jenny duce o viață nu tocmai morală, conduce o casă de toleranță împreună cu asociatul ei Benoit.
fotografie din arhiva personală
Ea are o fiică Danielle pe care a ținut-o departe de viața ei, ascunzându-i acesteia adevărul despre meseria ei, care ajunge mare pianistă, deoarece Jenny plătește ca fiica ei să aibă cea mai bună educație. Părinții logodnicului lui Danielle descoperă cu ce se ocupă mama ei și se opun căsătoriei. Danielle cu inima frântă părăsește Londra și se mută la mama ei în Franța.
Jenny avea un amant ,Lucien ,care era foarte tânăr, pe care Jenny îl întreținea. Lucien avea ca șofer și prieten pe Xavier Montlusant care îi dadea sfaturi în privința ținutei, a felului în care să mănânce, să se îmbrace, îl șlefuia. Xavier era singurul lui prieten deoarece pe cei vechi se jena să-i întâlnească din cauza situației în care se afla , cei pe care ii dorea ca prieteni nu aveau niciun fel de stimă pentru el, iar cei de genul lui îi disprețuia.
Acesta începe să își urască viața pe care o duce, se gândise de multe ori să o ia de la început, să lase viața aceasta imorală și să-și găsească un job adevărat, dar nu avusese curaj să facă acest pas...
Când o întâlnește pe Danielle, de care se îndrăgostește, trece peste piedici și e hotărât să își schimbe viața, chiar dacă ii va fi greu și nu va avea bani...Iubirea ce i-o purta lui Danielle avea să facă mai suportabilă tranziția.
Deși e o carte ușor de citit și aș putea spune previzibilă, eu tot nu am intuit finalul, care de altfel m-a dezamăgit. Mă așteptam ca Jenny să fie cea care își va depăși condiția și să își schimbe viața, având în vedere prin câte trecuse, dar a preferat să asculte de cuvintele lui Dromader (prietenul lui Benoit): "când ai ajuns la fund...e bine să rămâi acolo..." Se întoarce la viața ei de animatoare veselă...
Dar Lucien iese din carapacea lui, își lasă în urmă viața imorala și pe Jenny , pleacă departe cu Danielle unde începe o viață noua, de la zero și cinstită.
fotografie din arhiva personală
O carte ușoară care a mers foarte bine după multe lecturi de specialitate de la facultate. Traducătoare m-a disperat cu cuvântul "vexat" de care mi s-a părut că a făcut abuz.
Câteva citate din carte care mi-au atras atenția :
”Nu e vina ta, ai buzunarele pline și inima goală. Nu poți avea totul...”
”Morala: Când ești la fund, e bine să rămâi acolo...”
”-Un portofel este și el ca o floare...se deschide și înflorește....”
”[...]...toate durerile sunt la fel, când sunt pricinuite de dragoste și sunt cu atât mai crude când îmbătrânești, iar cele din urmă sunt și cele mai dureroase... pentru că după ele nu mai aștepți nicio bucurie.”
Este o lectură ușoară cu un stil de scriere simplu, care tratează subiecte dureroase precum violența domestică, abandonul și violul.
fotografie din arhiva personală
Două povești: una despre o dragoste pierdută și una despre o dragoste găsită.
Tina este căsătorită cu Rick, un alcoolic violent și manipulator care o lovise încă din seara nunții. După mult timp se hotărăște să-l părăsească. În cele 4 luni cât a fost singur, Rick nu a mai consumat alcool, a devenit ordonat, își găsise chiar un loc de muncă. Tina află că e însărcinată și faptul că Rick se schimbase o face să se întoarcă.
Tina lucra la birou , iar sâmbătă lucra la magazinul pentru săraci, unde într-o zi găsește, într-o haină, o scrisoare. Scrisoarea lui Billy către Chrissie, veche de aproape 35 de ani, sigilată și încă neștampilată de oficiul poștal, ceea ce o face curioasă . De ce nu a fost trimisă? Ce s-a întâmplat? Căci Billy părea destul de sincer în scrisoare.
Billy și Chrissie sunt doi tineri îndragostiți, dar care nu pot fi împreună din cauza doctorului Skinner, care nu e de acord cu relația lor. Chrissie rămâne însărcinată și e trimisă de doctor (tatăl ei) în Irlanda la mătușa ei. Mabel, mama ei, moare la căteva zile după plecarea ei într-un accident de mașină. Moare și mătușa Chrissei de tuberculoză , iar ea ajunge la mănăstire, unde naște și după ce crește copilul timp de 3 ani este obligată sa-l dea spre adopție. Billy moare și el în război în 1940.
Să revenim la Tina și Rick , după ce se întoarce acasă, Rick revine la vechile lui obiceiuri și o lovește săptămânal. Într-o zi Rick găsește scrisoarea lui Billy în geanta Tinei, beat fiind și turbat de gelozie când Tina se întoarce de la serviciu acesta o bate atât de rău încât pierde copilul. Când realizează ce greșeală a făcut Rick se hotărăște să plece, iar la câtva timp este găsit mort pe o alee.
După un an de zile Tina se hotărăște să reia căuterea de a o găsi pe Chrissie să-i dea scrisoarea.
În acest timp și fiul Chrissiei , William se hotărăște și primește binecuvântrea părinților adoptivi, să-și caute mama naturală.
Cartea are prea multe coincidențe. Personajele sunt slab conturate.
Foarte greu mi-a fost să o punctez, 3 steluțe cu indulgență.
Această carte te învață cum să mănânci sănătos și să faci sport pentru a avea un creier sănătos.
fotografie din arhiva personală
Când creierul funcționează bine, noi funcționăm bine, iar atunci când creierul nostru are probleme, suntem mult mai predispuși să ne confruntăm cu probleme. Trebuie să renunțăm la alimentele care creează dependență și nu sunt sănătoase; să dormim între 7-8 ore pe noapte; să facem sport; să postim 12 ore pe timpul nopții (de când am luat cina să treacă 12 ore până vom lua micul dejun); să ne hidratăm și multe alte sfaturi sănătoase găsiți în această carte. Eram dependentă de cafea și coca cola (beam în cantități enorme), dacă nu îmi beam cafeaua dimineața pe parcursul zilei aveam dureri de cap și nu mă simțeam în formă....Am mai încercat să ma las de băut cafea și după trei zile intram într-un fel de sevraj. Nu am reușit.
Însă după ce am terminat cartea de citit, am reușit și se fac aproape doi ani de când nu mai beau deloc coca cola, iar cafea foarte foarte rar (o ceșcuță de cafea pe lună sau mai rar) datorită sfaturilor din aceasta carte. Mă simt mult mai bine și nu simt nevoia să beau cafea chiar dacă cineva bea în fața mea. Mie mi-a plăcut foarte mult și voi încerca să continui să aplic sfaturile din această carte.
Acest roman face parte dintr-o serie ”Seria Helen Grace” și este un thriller psihologic foarte răscolitor și captivant. Stilul pe care autorul îl abordează în acest roman este unul alert, personajele sunt destul de complexe făcându-te să te întrebi care sunt limitele între care fiecare dintre noi valorifică moralitatea.
fotografie din arhiva personală
Acțiunea se patrece în Anglia, mai exact în Southampton, iar eroina este inspectorul-detectiv Helen Grace, non-conformistă, celibatară, cu o mască dură, care se luptă cu proprii demoni, plină de remușcări, dedicată meseriei, dar cu o stimă de sine scăzută. Este impresionant și de apreciat cum un bărbat, autorul, a construit acet personaj feminin foarte puternic.Cartea începe cu o sedință sado-masochistă, în care o Ea plătește pe un EL să o bată. Ca o paranteză, mi-a plăcut că fiecare capitol este scris din punctul de vedere al altui personaj, astfel poți să știi ce este în mintea fiecăruia și patrunzi mai ușor în esența acțiunii. După episodul sado-masochist cartea continuă cu povestea a doi studenți care sunt îndragostiți, aceștia se întorceau de la un concert din Londra și ajung captivi într-un loc dezafectat, mai exact într-o piscină. Sam și Amy sunt luați la ocazie, drogați și aruncați într-o piscină înaltă de 4 metri scoasă din uz, fără a avea posibilitatea de a ieși, lăsați să moară de foame și sete. Dintre cei doi, doar unul poate scapă deoarece criminalul le lasă un pistol cu un glonț și un telefon cu bateria descărcată și codat, pe care se găsea următorul mesaj: ”Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt supraviețuitorul va fi liber!” Ce faci când te afli într-o situație din care poți ieși doar dacă trebuie să ucizi persoana de lângă tine? Supraviețuitorul va reuși să trăiască cu vinovăția crimei comise? Instinctul de supraviețuire sau sacrificiul de sine va triumfa? Un criminal în serie, care nu ucide, fortându-și victimele să omoare, le dă de furcă polițiștilor. Cine este acest criminal? Va fi prins? Există legătură între victime? Ce minte bolnavă poate elobora așa un plan? Veți afla doar dacă veți citi carte! Este foarte greu de intuit cine este criminalul, autorul ducând cititorul pe piste greșite. Recomand cartea tuturor iubitorilor de suspan, thriller și groază, e superbă! Multe întorsuri de situație! Finalul este puțin cam grăbit, dar pentru ca e un roman de debut , îi voi acorda 5 steluțe. Nu o recomand persoanelor sensibile, deorece în carte sunt abordate subiecte precum sado-masochismul, violeța domestică, incestul, violul, abuz fizic și emoțional.
Nu mi s-a părut a fi un volum de poezie excepțional. Mircea Cărtărescu a declarat că acest volum de poezii l-a scris ca o formă de terapie....mie mi se pare ca își plânge de milă. Poate azi nu am avut eu starea potrivită pentru acest volum de poezii.L-am notat cu 3,5
Mai jos las una dintre poeziile care mi-au plăcut :
nu striga niciodată ajutor
nu striga niciodată ajutor n-o să te audă nimeni pentru că nu există nimeni în jurul tău
înghite-ți strigătul rabdă îndura
trage-ți palme, trage-ți pumni taie-te pe brațe dă-te cu capul de pereți
dar nu striga ajutor îți pierzi vremea
nu aștepta nimic de la nimeni cel mai puțin de la tine
să nu crezi în minuni minune e că mai respiri
când te doare prea rău când te răzbește fugu afară agață-te de oameni
ei or să-și șteargă-n părul tău noroiul de pe bocanci sperma sângele așa îți va trece mai ușor timpul
dar să nu strigi ajutor fiindcă nu e nimeni în jurul tău să te-audă
Încă o carte SF se adaugă celor citite de mine pănă acum. E prima carte scrisă de această autoare pe care o citesc, carte care a obținut două premii Hugo, două premii Nebula și un premiu Locus. Nu știam nimic despre această autoare, dar pe prima pagină a cărții, Editura Nemira (la această editură a apărut în 2011 și face parte din colecția Nautilus science fiction) oferă câteva informații despre autoare, pe care le voi lăsa și eu mai jos:
poză din arhiva personală
Connie Willis, pe numele său adevărat Constance Elaine Trimmer
Willis, s-a născut în Denver, Colorado, pe 31 decembrie 1945. În 1967 a
absolvit Colorado Stare College, numită în prezent University of
Northern Colorado. Prima sa povestire publicată a fost „The Secret of
Santa Titicaca” apărută în Worlds Of Fantasy, în 1971. În anul 1982, după
primirea unei subvenţii din partea NEA (National Endowment for the
Arts – Fundaţia Naţională pentru Artă a Statelor Unite), a renunţat la
cariera din învăţământ şi s-a dedicat în întregime scrisului.
Este una dintre cele mai premiate autoare de science fiction. A
obţinut, pentru proză scurtă şi roman deopotrivă, zece premii Hugo –
plus alte treisprezece nominalizări, şase premii Nebula – şi opt
nominalizări, trei premii Locus – şi o nominalizare, un premiu John W.
Campell Memorial şi nominalizări la premiile World Fantasy, Arthur C.
Clarke şi British Science Fiction. Acestora li se adaugă cel mai recent
dintre trofeele sale, Premiul Nebula 2010 pentru romanele Blackout şi All
Clear, anunţat pe 21 mai 2011, în cadrul weekendului Nebula.
Connie Willis locuieşte în prezent în Greeley, Colorado, împreună cu
soţul ei, Courtney Willis, profesor universitar de fizică, şi fiica lor,
Cordelia Connie Willis.
Cartea chiar dacă a primit cinci premii nu m-a impresionat! Când am cumpărat cartea mă gândeam că este o poveste care este scrisă în două volume, dar cele două volume ”Vânturile de la Marble Arch” conține o colecție de povestiri SF, volumul de față, numărul unu, conține 11 povestiri. Dintre cele unsprezece povestiri mi-au plăcut doar trei, poate patru.
Povestea care poartă numele acestei cărți este una dintre poveștile care mi-au plăcut: Soțul lui Cath simte niște vânturi cu miros ciudat de sulf sau putrefacție în câteva stații din metroul londonez și începe să investigheze. Doar el și cei bătrâni se pare că le simțeau și în final, află că și soția lui:
”Şi aerul de acolo, de jos, înregistra totul, îl întemniţa sub pământ, îl
distila într-o esenţă de moarte şi de distrugere şi de descompunere.
Cath se înşela. La urma urmelor, era Războiul Fulger. Şi fata care
plângea în metroul către Balham, şi cuplul de americani care se certau.
Înstrăinare şi dezastru şi despărţire. M-am întrebat dacă urma să se
înregistreze şi asta, teama lui Cath şi nefericirea noastră, şi dacă avea să
sufle prin tunelurile, pe şinele şi prin pasajele din staţiile metroului
londonez, ca să izbească-n faţă un biet turist care nu bănuia nimic. Sau
dacă asta urma să se-ntâmple peste cincizeci de ani.”
”Luna albăstruită” a fost amuzantă prin coicidențele bizare rezultate în urma eliminării emisiilor reziduale a unei uzine experimentale. La fel și povestea,”Scrisoare informativă”, cu extratereștii care pun stăpânire pe oameni: doi colegi de birou intră la bănuieli când oamenii din jur încep să se comporte frumos și civilizat (stau la coadă fără să se enerveze, donează și multe altele).Încep să facă cercetări și descoperă că această invazie, deși era benefică, avea și reacții adverse pentru gazda ocupată - aceasta începea să aibă probleme de sănătate. O aventură frumoasă care mi-a făcut plăcere să o citesc. Oare oamenii au nevoie de o invazie extraterestră să se comporte frumos?
”Nimeni nu crede niciodată ceea ce se întâmplă, decât după ce e prea
târziu.”
O altă poveste care mi-a plăcut, așa și așa, a fost ”Cei care pândesc focul”: Bartholomew, un istoric, călătorește în timp, în 1940 când Londra se afla sub bombardamente, iar lecția pe care acesta o învață împreună cu colegii lui istorici este că ”trecutul nu poate fi salvat”. Povestea este tip jurnal.
”Nu o voi găsi niciodată. Nu o voi salva niciodată. M-am uitat la
femeia care curăţa ceaiul vărsat şi mi-am dat seama că nici pe ea nu o
puteam salva. Enola, motanul sau oricare dintre ei era pierdut aici, pe
şirurile de trepte nesfârşite, în fundăturile timpului. Erau deja morţi de o
sută de ani, nu mai puteau fi salvaţi. Trecutul nu poate fi salvat. Sigur
asta e lecţia pe care a vrut s-o învăţ Catedra de Istorie când m-a trimis
aici. Ei bine, am învăţat-o. Acum pot să plec acasă?”
”Istoria a triumfat asupra timpului, iar asupra lui nimic altceva n-a triumfat,
decât eternitatea.” — Sir Walter Raleigh
”Fiicele mele iubite” mi-a făcut greață efectiv, vocabular vulgar și povestea...pfff (vă las pe voi să o descoperiți😂), abia am terminat-o deși avea câteva pagini această poveste!
Făcând media steluțelor date fiecărei povești, volumul l-am notat cu 2,5 steluțe, cu indulgență 3!
Alte citate din carte:
„Nimeni nu cunoaşte viitorul, poate doar să arate în direcţia lui.”
„Se spune că viitorul e la fel de real ca trecutul.”
„Lumea e un coridor lung, iar timpul, un fel de lanternă purtată
de-a lungul lui[..]„Dacă timpul nostru ar fi o
simplă extensie a universului, oare ziua de mâine ar fi la fel de reală ca
aceea de ieri? Dacă s-ar putea face un salt înainte…”
Cu toate că această carte nu m-a impresionat, am aflat și lucruri interesante pe care nu le știam! De exemplu am descoperit-o pe Georgia O'Keeffe, pictorița americană considerată unul dintre cei mai mari pictori moderniști, renumită pentru picturile ei cu flori supradimensionate și nu numai.
Peștele fugu este o delicatesă în Japonia și cea mai căutată din lume, dar foarte periculos din cauza toxinei otrăvitoare pe care ficatul său o conține și care nu are antidot.
Poemul ”Foc și Gheață” scris de Robert Frost, tradus de Octavian Cocoș:
”Lumea, zic unii, va pieri de foc,
Zic alţii că de gheaţă.
Dar am gustat dorinţa şi cred că la
soroc
A noastră lume va pieri de foc.
Dar dac-ar fi să pier de două ori
Cred că şi ura o cunosc prea bine
De aceea eu vă spun că uneori
Şi gheaţa-i de ajuns să ne termine
Iar asta poate să ne dea fiori.”
Doi actori englezi John Gielgud și Laurence Olivier care nu-mi sunt cunoscuți, deși unele filme în care au jucat îmi sunt cunoscute. Mi-am pus în listă câteva filme pe care le voi urmări în acest sfărșit de săptămână, cum ar fi Dracula, 1979, regizat de John Badham, Discipolul diavolului, 1959, regizat de Guy Hamilton, Crima din Orient Express, 1974, regizat de Sidney Lumet și Merlin, 1998, regizat de Steve Barron!
Ar mai fi câteva lucruri, dar mă opresc aici să nu vă plictisesc! Pe curând!
.jpg)
