Speră

SPERĂ este prima autobiografie publicată vreodată de un papă. O autobiografie a cărei scriere a durat  șase ani și care începe în zorii secolului XX, de la rădăcinile italiene și aventura emigrării în America de Sud a bunicilor papei, trecând prin copilărie, prin entuziasmul și frământările tinereții, alegerea vocației și maturitate, pentru a acoperi întregul său pontificat.

În memoriile sale, papa Francisc descrie cu sinceritate momentele cruciale ale pontificatului și abordează curajos și profetic cele mai importante și mai dezbătute subiecte contemporane: războiul și pacea (inclusiv conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu), migrația, criza mediului, politicile sociale, condiția femeii, sexualitatea, dezvoltarea tehnologică, viitorul Bisericii și al religiilor.

Bogată în dezvăluiri, anecdote și reflecții, această carte emoționantă și profund umană, cu tușe de tandrețe, dar și de umor, e atât povestea unei vieți, cât și un testament moral și spiritual menit să-i captiveze pe cititorii din întreaga lume și să reprezinte moștenirea de speranță a papei Francisc pentru generațiile viitoare.

SPERĂ conține fotografii, dintre care unele, private și inedite, au fost puse la dispoziție de papa Francisc.¹

---

¹ Descriere editorială, Papa Francisc, Speră, București, Editura Polirom, 2025, coperta interioară.

Speră. Autobiografia este prima lucrare de acest tip scrisă vreodată de un papă în timpul vieții sale. Publicată în ianuarie 2025, cu ocazia Jubileului Speranței, cartea oferă o privire intimă asupra vieții și gândirii Papei Francisc. Redactată în colaborare cu jurnalistul italian Carlo Musso, lucrarea a fost concepută pe parcursul a șase ani și reflectă o decizie personală a Suveranului Pontif de a împărtăși povestea sa înainte de a pleca dintre noi.

Cartea începe cu originile sale argentiniene, povestind despre imigrarea bunicilor din Italia și despre copilăria petrecută în Buenos Aires. Papa Francisc detaliază alegerea vocației religioase, formarea sa ca iezuit și ascensiunea sa în ierarhia Bisericii Catolice, culminând cu alegerea sa ca papă în 2013. De asemenea, el împărtășește momentele cheie ale pontificatului său, inclusiv reformele propuse și provocările întâmpinate.

Titlul cărții, Speră, reflectă tema centrală a lucrării: speranța ca virtute fundamentală în fața adversității. Papa Francisc subliniază că speranța nu este un optimism naiv, ci o alegere conștientă de a privi înainte, de a înfrunta realitățile dure cu credință și curaj. El discută despre conflictele globale, migrarea, criza mediului, politicile sociale și rolul femeilor în Biserică, abordând aceste subiecte cu sinceritate și profunzime.

Stilul narativ al Papei Francisc este accesibil și empatic, reușind să transmită trăirile și reflecțiile sale cu naturalețe. Cartea este presărată cu anecdote personale, reflecții spirituale și momente de umor, oferind cititorilor o înțelegere mai profundă a omului din spatele funcției papale.

Speră. Autobiografia este o lectură importantă pentru cei interesați de istoria recentă a Bisericii Catolice, de gândirea teologică contemporană și de exemplul personal al unui lider spiritual care a ales să își trăiască credința în mod deschis și original.

Mi-a plăcut cartea, a fost o lectură ușoară. I-am acordat 4 steluțe pe Goodreads. Mi-au plăcut foarte multe citate din carte, dar voi încerca să fac o selecție pentru a înscrie această postare în tabelul găzduit de Suzana - ”Citate favorite”.

”Dacă vrei să-i explici cuiva ce este fericirea, cea mai bună metodă e să-l faci fericit. Iar jocul te face fericit, fiindcă poți să-ți exprimi libertatea, să concurezi doar de dragul distracției, să fii amator, pur și simplu... Pentru că poți urmări un vis fără să fii nevoit să devii campion cu orice preț. te face fericit chiar dacă ești pata dura.”

”Dimpotrivă, încă de când eram copil, am căutat să-i evit pe bârfitori, pe cei care vorbesc despre alții: mi s-a părut întotdeauna o boală gravă, care anesteziază inima ”Mulți au căzut de gura sabiei, dar nu câți cei căzuți din cauza limbii”, spune cartea lui Ben Sirah (Ecleziaticul) (28,18), pentru că bârfa, cârtirea nu sunt nicidecum un viciu nevinovat, sunt mai curând o plagă care nu aduce decât dezbinare și suferință.”

”Pandemia ne-a făcut să luăm contact cu fragilitatea noastră personală și socială și, în același timp, ne-a demonstrat încă o dată că în furtunile istoriei suntem cu toții în aceeași barcă.”

”Să mergi mai departe nu înseamnă să uiți. [...] Să mergi mai departe înseamnă să te schimbi. pentru că ”anul în care nu am mers nicăieri” ne-a aruncat în față realitatea tragică a drumului spre autodistrugere.”

”Iertarea nu este trădare și nu este slăbiciune, dimpotrivă.[...] Răspunsul nostru trebuie să fie, din contră, unul de speranță și vindecare, de pace și dreptate. Să-i tratăm pe ceilalți cu aceeași iubire și compasiune cu care am dori să fim tratați noi. Să căutăm pentru ceilalți aceleași posibilități pe care le căutăm pentru noi înșine. Să-i ajutăm pe ceilalți să crească așa cum am dori să fim ajutați noi. Într-un cuvânt, dacă dorim siguranță, să oferim siguranță; dacă dorim viață, să oferim viață; dacă dorim oportunități, să oferim oportunități. Măsura pe care o folosim pentru ceilalți va fi măsura pe care timpul o va folosi pentru noi.”

”La scurt timp după aceea, unul dintre ei mi-a spus că e frumos să încerci să-l faci pe Dumnezeu să râdă... doar că, din cauza chestiei cu omnisciența, îți anticipează toate glumele și-ți strică poanta. Acesta eeste genul de umor care te unge la inimă.”

”Ironia este medicament, nu numai pentru a-i binedispune și a-i lumina pe ceilalți, ci și pentru sine, căci autoironia este un instrument puternic pentru a învinge tentația narcisismului. Narcisiștii se privesc mereu în oglindă, se machiază, se privesc iar, dar cel mai bun sfat e ca în fața unei oglinzi să râdem întotdeauna de noi înșine.”

”Și în acest caz, esențiale rămân responsabilitatea și educația, iar dacă este adevărat că instrumentele în sine sunt neutre și cuțitul care taie pâinea e identic cu cel care taie gâtul și doar mâna care îl mânuiește face diferența, la fel de adevărat este și că mijloacele mai răspândite și mai puternice necesită și mai multă conștientizare, și mai multe aptitudini educaționale, și mai multe exemple.”

Cam atât pentru azi. Sper că îți plac și ție aceste citate și poate te vor face curios să citești cartea.

Pe curând!

Viața mea - Charles Chaplin

Este ”cea mai bună autobiografie scrisă vreodată de un actor. O carte uluitoare!” așa o descrie Chicago Tribune, însă eu cred că este o poveste care te inspiră și te încuranjează, să nu te dai bătut și să-ți urmezi visul, povestea cerșetorului care devine prinț.

fotografie din arhiva personală

Viața lui este exact ca un film creat de el: o melodramă -o viață tristă, ironică, cu umor, dragoste și aventură, iar finalul este unul fericit. Cred că majoritatea îl știu pe actorul de filme mute și pantonimă, care a creat personajul Charlot cu mustăcioară neagră, îmbrăcat în pantaloni largi negri, cu pălărie Melon neagru și pantofi supradimensionați. Viața lui nu a fost roz de la început, a trecut prin multe greutăți împreună cu fratele lui Sydney până să ajungă un actor foarte cunoscut.

A vândut ziare, a fost tipograf, păpușar, sticlar, asistent la cabinetul unui doctor etc, dar nu-și uitase niciodată scopul lui final: acela de a deveni actor. A traversat singur perioada dificilă și neplăcută a adolescenței, furios pe viață - era un visător trist care își dorea dragoste și aventură.

Își dorise să aibă atenția publicului și să fie bogat, iar atunci când le-a obținut, în mod paradoxal, îl făceau să se simtă singur și deprimat. 

”Singurătatea e ceva oribil. Are o aură subtilă de tristețe, e nepotrivită cu interesul sau cu atracția, te face să te simți penibil. Dar, pânăla un anumit nivel, oricine se confruntă cu ea. Totuși singurătatea mea era frustrantă, pentru că aveam tot ce-mi trebuia ca să-mi fac prieteni. Eram tânăr, bogat și celebru și, totuși, eu umblam de unul singur, stingher, prin New York.”

Din această autobiografie discursivă nu lipsesc remarcile despre cum se fac filmele, nu vorbesște doar despre viața și filmele sale, ci și despre arta actoriei, a regiei și realizării filemelor. Își spune părerea despre muzică, știință, artă, poezie și literatură și despre cei care le practică, care de altfel se numărau printre prietenii și cunoscuții lui. Printre prietenii săi se numără și Albert Einstein, Winston Churchill și mulți alții.

”Inteligența total lipsită de sensibilitate este caracteristică prototipului criminalului, iar sensibilitatea total lipsită de inteligență este caracteristică idiotului inofensiv. Dar când intelectul și sensibilitatea se află în echilibru perfect, avem de-a face cu actorul la superlativ.”

Popularitatea lui a scăzut odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind acuzat că este comunist, fiindu-i filmele interzise, presa îl denigra și parcă nu era de ajuns, o fostă iubită, care dorea să facă rost de bani, îl dă în judecată, acuzându-l de imoralitate, și se transformă într-un proces coșmar care pare că nu se mai termină. 

Dar reușește să treacă cu bine peste tot, fiindu-i alături Oona O'Neill, fiica dramaturgului Eugene O'Neill, care în ciuda diferenței mare de vârstă dintre ei, îi devine soție. Părăsește America împreună cu Oona și copiii lui și se mută în Elveția unde duc o viață fericită. Nu a uitat niciodată de unde a plecat și mereu vizita locurile copilăriei. 

În carte se află discursul din filmul ”Dictatorul” și câteva pasaje din scenariul filmului ”Domnul Verdoux”, inspirat din viața criminalului Barbă Albastră, pe care cenzorii de la Motion Picture Association îl interziceau.

Mi-a făcut plăcere să citesc povestea vieții lui și închei cu un citat care mi-a plăcut și este de actualitate:

"Devenim victimele unor condiții impuse sufletului, ale sancțiunilor și ale permisiunilor.

Matricea în care ne-am lăsat modelați vine din lipsa de cultură. Orbi, trăim în urâțenie și aglomerație și nu mai apreciem frumosul. Profitul, puterea și monopolul ne-au tocit simțul de a trăi. Ne-am lăsat cuprinși de aceste forțe, care ne-au învăluit în pur dispreț pentru urmările nefaste.

Fără să urmărească inteligent o anumită direcție și fără simțul răspunderii, știința a ajuns la politicieni, iar armele de distrugere militare pe care ei le țin în mână pot anula destinul fiecărei făpturi vii de pe acest pământ.

Puterea încredințată acelor prea puțin înzestrați, ca să fiu blând, cu răspundere morală și competențe intelectuale, în unele cazuri aproape deloc înzestrați, ar putea duce în cele din urmă la un război de exterminare a tuturor formelor de viață de pe pământ. Iar noi mergem orbi mai departe."