Mănăstirea dintr-un lemn

După vizita la Salina Ocnele Mari ne-am hotărât să vizităm și Mănăstirea dintr-un lemn. Auzisem foarte multe despre această mănăstire, dar nu ajunsesem niciodată să o văd. Cum eram deja în zonă, am profitat de ocazie și am pornit spre Frâncești.

 Nu știam prea multe despre loc, în afară de povestea pe care o auzisem de-a lungul timpului. Tocmai de aceea, vizita a fost o ocazie de a afla istoria mănăstirii și povestea care au făcut-o atât de cunoscută.

Odată ajunși, am intrat să o vedem, apoi am continuat plimbarea prin incinta mănăstirii. Este genul de loc în care merită să te oprești puțin și să te bucuri de priveliște, nu doar să bifezi obiectivul de pe lista unei excursii. Am făcut câteva fotografii, apoi am rămas puțin să ne bucurăm de liniștea locului. 

 Mi-a plăcut această oprire tocmai pentru că nu a fost planificată în detaliu. A venit firesc după vizita de la Salina Ocnele Mari și s-a dovedit a fi una dintre acele opriri pe care le faci din curiozitate și pleci cu multe informații și cu dorința de a povesti și altora despre loc.

Despre mănăstire

 La intrarea în mănăstire este un panou pe care este scrisă istoria acesteia, informațiile ce urmează sunt de pe panou. Eu am făcut un rezumat, deoarece este multă informație. Situată la aproximativ 26 km sud de Râmnicu Vâlcea și la 9 km mai sus (la nord) de Comuna Băbeni-Bistrița, pe valea Otăsăului, în comuna Frâncești, separată prin dealurile vecine de mănăstirile Surpatele și Govora, pitoreasca „MĂNĂSTIRE DINTR-UN LEMN” încântă ochiul trecătorului și revarsă o deosebită bucurie și pace în sufletele celor care, căutând să cunoască frumusețile naturii și din tezaurul artistic al patriei noastre, zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei.

Este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute așezăminte monahale din județul Vâlcea. Potrivit tradiției locale, mănăstirea a fost construită în primele decenii ale secolului al XVI-lea, după ce un pustnic ar fi descoperit într-un stejar secular o icoană a Maicii Domnului și, la îndemnul acesteia, ar fi ridicat o bisericuță din lemnul acelui singur arbore, de unde provine și numele așezământului. Legenda este consemnată încă din secolul al XVII-lea de diaconul Paul de Alep și este amintită ulterior de mitropolitul Neofit Cretanul și de poetul Grigore Alexandrescu. Această tradiție nu are legătură cu nuvela „Doamna Chiajna” a lui Alexandru Odobescu, care doar a valorificat literar legenda. 

Actuala bisericuță de lemn, ridicată în jurul mijlocului secolului al XVI-lea pe locul stejarului purtător de icoană, este un remarcabil exemplu de arhitectură religioasă populară. Construită din bârne groase de stejar îmbinate în coadă de rândunică, fără turlă și înconjurată de un pridvor deschis, ea păstrează simplitatea și rafinamentul construcțiilor tradiționale românești. În interior se află o catapeteasmă sculptată în lemn de tei, realizată în 1814, iar atmosfera de liniște și reculegere transformă acest lăcaș într-un spațiu de profundă spiritualitate.

 Cea mai de preț comoară a mănăstirii este icoana Maicii Domnului, păstrată astăzi în biserica mare. Considerată obiectul de patrimoniu cu cea mai mare valoare istorică și artistică al așezământului, icoana a stârnit de-a lungul timpului interesul unor reputați istorici de artă. Opiniile privind originea sa diferă: unii cercetători au atribuit-o unei tradiții foarte vechi legate de Sfântul Apostol Luca, în timp ce alții o datează în secolele XV–XVI și îi presupun originea în Bizanț sau la Muntele Athos. Indiferent de datarea exactă, icoana rămâne centrul vieții spirituale a mănăstirii și elementul în jurul căruia s-a păstrat vie tradiția întemeierii sale.

Ea a rămas un loc de rugăciune, unde generații de călugări și călugărițe au păstrat vie tradiția ortodoxă și au transmis mai departe patrimoniul spiritual al locului. Astăzi, mănăstirea continuă să atragă atât pelerini, cât și iubitori de istorie și arhitectură, fiind unul dintre cele mai reprezentative obiective religioase ale județului Vâlcea și o mărturie a legăturii dintre credință, tradiție și patrimoniul cultural românesc.

Dacă ai drum prin zonă, îți recomand să faci o oprire la Mănăstirea dintr-un lemn. Locul este superb și, dacă îți plac istoria, arhitectura veche și mănăstirile, cred că merită vizitată.

Pe curând!

Două festivaluri, două lumi, o singură MUZICĂ!

 Craiova, scena unor evenimente unice: IntenCity Classical Edition și ediția omagială a Festivalului Internațional Elena Teodorini

Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova, vine în fața publicului cu o nouă întâlnire spectaculoasă între tradiția lirică și expresiile contemporane ale muzicii, în perioada 25 septembrie - 19 noiembrie 2026.

Sezonul cultural se va deschide într-un registru spectaculos prin IntenCity Classical Edition (25-26 septembrie, Sala Polivalentă), care aduce împreună energia muzicii contemporane și rafinamentul universului clasic. Formatul special din acest an este construit exclusiv cu sprijinul sponsorilor și partenerilor care au ales să susțină continuitatea unui proiect devenit parte din identitatea culturală recentă a Craiovei. Prin implicarea acestora, evenimentul îndrăgit de public își continuă povestea cu un weekend incendiar care reunește colaborări speciale și proiecte crossover unice.

Primii invitați anunțați sunt Puya, într-un proiect care îmbină universul său artistic cu elemente de muzică clasică, și Irina Baianț, una dintre vocile reprezentative ale noii generații de artiști lirici, cu un concept dedicat întâlnirii dintre vocea de operă și sonoritățile contemporane.

Mari nume ale operei, premiere și producții speciale la Craiova

Urmează, timp de aproape două luni, o serie de evenimente dedicate celebrării Centenarului Elena Teodorini, producții lirice, proiecte educaționale, cercetare muzicologică și dialog interdisciplinar, într-o ediție construită în jurul excelenței artistice și al dialogului dintre clasic și contemporan, prilejuind întâlnirea dintre mari nume ale operei și publicul craiovean. În perioada 27 septembrie – 19 noiembrie, pe scenele din Craiova, publicul va avea acces la spectacole de operă, operetă și balet, producții în concert, premiere absolute, recitaluri, concerte corale și simfonice, unele dintre cele mai reprezentative spectacole ale Operei Române Craiova, alături de spectacole invitate, producții speciale și întâlniri cu artiști și creatori internaționali.

Dimensiunea artistică a Festivalului se întregește prin Conferința Internațională de Muzicologie (27 septembrie), o pledoarie academică închinată personalității fascinante a Elenei Teodorini și patrimoniului liric european. Reunind nume marcante ale cercetării muzicologice naționale și internaționale, evenimentul reconfirmă Craiova ca un veritabil spațiu de confluență intelectuală, un pol de excelență academică și un punct de reper pe harta dialogului cultural european.

International Opera Masterclass coordonat de marea soprană Nelly Miricioiu

Una dintre direcțiile majore ale ediției aniversare este lansarea Elena Teodorini Academy – International Opera Masterclass, coordonat de marea soprană Nelly Miricioiu (27 septembrie - 3 octombrie).  Academia este construită în jurul modelului artistic reprezentat de Elena Teodorini și propune o reflecție asupra formării artistului liric contemporan. Programul îmbină studiul repertoriului cu sesiuni dedicate construirii unei cariere internaționale, identității scenice și relației dintre tehnică, expresie și prezență publică, sub îndrumarea celebrei soprane. Experiența și prestigiul artistei vor oferi tinerilor interpreți oportunitatea unui dialog direct cu una dintre vocile care au marcat marile scene ale operei mondiale.

Premieră absolută la Craiova

Într-un gest de profundă reverență artistică, această ediție aduce în fața publicului un eveniment istoric: premiera absolută a operei „Elena”, o lucrare dedicată legendarei soprane Elena Teodorini. Purtând o încărcătură simbolică copleșitoare, această nouă creație împletește memoria artistei cu forța artei contemporane, în cel mai spectaculos act cultural al sezonului.

Abonamente disponibile în număr limitat

Cele trei variante de abonamente vor fi disponibile începând de miercuri, 12 august 2026, la prețuri Early Booking, într-un număr limitat, oferind publicului șansa de a transforma această toamnă într-o experiență muzicală memorabilă. Pentru cei care își doresc să fie parte din întregul parcurs artistic, abonamentul comun în valoare de 750 de lei oferă acces la IntenCity Classical Edition și la evenimentele Festivalului Internațional Elena Teodorini. Cei care preferă IntenCity Classical Edition vor putea achiziționa abonamentul dedicat la prețul de 250 de lei, iar abonamentul pentru celelalte evenimente ale Festivalului Internațional Elena Teodorini va fi disponibil la prețul de 650 de lei.

Acestea vor putea fi achiziționate online pe: https://iticket.ro/partner/orc și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Cultura Țestului în OLTENIA – o tradiție veche, documentată pentru patrimoniul cultural

 În Oltenia se mai păstrează încă un meșteșug legat de una dintre cele mai vechi modalități de preparare a pâinii în gospodărie: coacerea în țest. „Cultura țestului în Oltenia” este proiectul lansat la Craiova pe 5 august 2026, sub egida Consiliului Județean Dolj, cu scopul de a documenta această tradiție și de a pregăti documentația necesară pentru includerea sa, în etapele următoare, în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Proiectul este derulat de Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Liceul de Industrie Alimentară Craiova și Asociația „Curaj Înainte”. Demersul beneficiază de sprijinul Ioanei Baskerville, expert UNESCO și președinte al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care va coordona întocmirea documentației pentru depunerea acesteia la Comisie.

Cultura țestului nu înseamnă doar pâinea coaptă într-un vas tradițional. În jurul acestui meșteșug s-au păstrat tehnici de confecționare, modalități de preparare a alimentelor, cunoștințe transmise de la o generație la alta și, în anumite locuri, practici rituale. Tocmai de aceea, proiectul urmărește să documenteze nu doar obiectul în sine, ci și modul în care este realizat și folosit, oamenii care păstrează aceste cunoștințe și contextul cultural în care tradiția continuă să existe.

De la cercetarea în teren la documentația de patrimoniu

Prima etapă este documentarea științifică realizată de specialiștii Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova. Cercetarea a ajuns deja în localități precum Brabova, Bârca, Rast, Argetoaia, Cernătești și Grecești și va continua, în lunile august și septembrie, și în celelalte județe ale Olteniei.

Sunt realizate interviuri, înregistrări video și documentări istorice, pentru a surprinde tehnica de confecționare a țestului, modul său de utilizare și cunoștințele care s-au transmis în comunitățile locale. O atenție distinctă este acordată componentei rituale, care se mai păstrează astăzi în foarte puține locuri din Oltenia.

Un obiectiv al cercetării este și înscrierea tehnicii tradiționale de confecționare a țestului în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial.

Ideea proiectului a prins contur în urma unei dezbateri organizate la Craiova în 2025, în cadrul evenimentului „Treasure of the East”, moderată de jurnaliștii de gastronomie Cezar Ioan și Cosmin Dragomir. La discuție au participat reprezentanți ai instituțiilor locale, ai mediului academic și ai învățământului alimentar, precum și jurnaliști, bloggeri și membri ai publicului interesați de gastronomia și cultura regiunii.

Țestul și gastronomia tradițională

Pâinea coaptă în țest este una dintre cele mai cunoscute expresii ale acestei tradiții. De aceea, gastronomia ocupă un loc important în proiect și va fi folosită ca mijloc de educare, promovare și revitalizare a practicilor tradiționale.

Programul prevede demonstrații culinare și ateliere practice, școli de vară, conferințe, concursuri tematice și expoziții itinerante. Liceul de Industrie Alimentară Craiova va integra folosirea țestului în programe educative, laboratoare și ateliere dedicate preparării produselor tradiționale.

Este avută în vedere și dezvoltarea unei rețele de Puncte de Gastronomie Locală, prin care țestul, rețetarul tradițional și simbolistica acestuia să poată fi valorificate inclusiv din perspectivă turistică. În acest fel, gastronomia locală poate deveni una dintre căile prin care această tradiție ajunge la un public mai larg.

Lansarea proiectului a inclus o demonstrație de coacere a pâinii în țest, un documentar despre coacerea pâinii și meșteșugul confecționării țestului la Brabova, precum și o degustare de pâine în țest și produse tradiționale. Evenimentul a fost completat de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” și de un recital de nai al Alesiei Elena Vanturici.

Documentarul prezentat cu această ocazie poate fi urmărit aici: https://youtu.be/imObO2tP6Dk

Conservarea unei tradiții încă vii

Proiectul pune împreună cercetarea, educația și gastronomia, iar conservarea și promovarea culturii tradiționale reprezintă una dintre direcțiile sale importante. Documentarea în teren poate consemna practicile care încă se păstrează, iar activitățile educative și gastronomice pot contribui la transmiterea lor către generațiile următoare.

Țestul face parte din memoria gastronomică a Olteniei și încă poate fi întâlnit în comunități în care meșteșugul nu a dispărut. Tocmai de aceea, documentarea lui în acest moment este importantă. Ea poate consemna ceea ce încă se practică și poate identifica oamenii care păstrează aceste cunoștințe.

Primul pas este făcut acolo unde tradiția încă există: în comunitățile Olteniei.

***sursa fotografiilor: Daniel Botea 

Ce-am găsit al meu să fie – obsesia unui cititor

• Autor: Stephen King
• Gen: thriller / crime / mystery
• Pagini: 448, ediția apărută la Nemira în 2017
• Seria: Bill Hodges #2
• Titlul original: FINDERS KEEPERS
• Rating personal: 3,5/5
  

Povestea începe cu John Rothstein, un scriitor de mare succes care s-a retras din viața publică și nu a mai publicat nimic de zeci de ani. Morris Bellamy este obsedat de Jimmy Gold, personajul creat de Rothstein, un tânăr revoltat, incapabil să-și găsească locul în lume. Acesta este convins că autorul și-a distrus personajul în ultimul volum al trilogiei, transformându-l într-un banal locuitor al suburbiei, cu o slujbă în publicitate.

Cum acțiunea se petrece în anii '70, Morris nu poate să-și verse frustrările pe internet, așa că pătrunde prin efracție în casa lui Rothstein și îi trage un glonț în cap. Pleacă de acolo cu toate manuscrisele scrise de autor după retragerea din viața publică, dar și cu peste 20.000 de dolari. Înainte să apuce să citească manuscrisele, care continuă povestea personajului său preferat, Morris este arestat, nu pentru crimă, ci pentru viol și ajunge la închisoare. Timp de 35 de ani, visează la ziua în care va fi eliberat și va putea recupera manuscrisele pe care le ascunsese înainte de arestare.

Peter Saubers locuiește împreună cu familia în fosta casă a lui Morris. Tatăl lui Peter este una dintre victimele masacrului de la târgul de joburi, iar familia trece printr-o perioadă foarte dificilă. Peter descoperă întâmplător ascunzătoarea lui Morris și o parte din bani îi folosește pentru a-și ajuta familia să depășească problemele financiare, iar manuscrisele le citește pe nerăsuflate. Manuscrisele îi trezesc pasiunea pentru literatură și îl transformă într-un admirator al lui Jimmy Gold. Trec câțiva ani, iar Morris este eliberat condiționat din închisoare, ceea ce îl pune inevitabil pe urmele lui Peter. Abia atunci intră în scenă fostul detectiv Bill Hodges, ajutat de colaboratorii săi de încredere, Holly și Jerome. 

Imagine generată cu AI – ChatGPT (OpenAI)

Morris Bellamy este coșmarul oricărui scriitor: fanul convins că știe mai bine decât autorul ce ar trebui să se întâmple cu un personaj și reacționează violent atunci când autorul îl dezamăgește. Morris amintește de Annie Wilkes din Misery, un alt exemplu de fan dus la extrem, dar, spre deosebire de ea, nu vede în Jimmy Gold un personaj fictiv, ci o persoană reală pe care autorul a abandonat-o. Dincolo de intriga polițistă, aceasta mi se pare tema cea mai interesantă a romanului: relația dintre autor, opera sa și cititorii care ajung să creadă că au un drept de proprietate asupra ei. 

Tocmai această obsesie îl face pe Morris să-și construiască o logică proprie, în care orice gest devine justificabil dacă servește unei cauze pe care o consideră dreaptă. După cum spune chiar el: 

„Uneori alegerile proaste devin o necesitate.”

Romanul urmărește în paralel destinele lui Morris și Pete, iar cititorul știe încă de la început încotro se îndreaptă povestea. Suspansul nu crește din aflarea vinovatului, ci din felul în care cele două destine ajung să se intersecteze.

Hodges aș putea spune că are un rol secundar în acest roman, adică contribuția lui la rezolvarea intrigii este minimă și ar fi putut fi înlocuit fără dificultate de un personaj nou. Nu apare decât spre jumătatea cărții, iar odată cu intrarea lui în scenă, povestea își pierde ritmul pentru că autorul explică cine sunt el, Holly și Jerome și reia evenimentele din Mr. Mercedes. După părerea mea, această recapitulare ar fi putut fi redusă la un paragraf, nu întinsă pe un întreg capitol. Impresia este că Hodges apare în roman în special pentru a pregăti terenul pentru următorul volum din serie. Dacă celelalte două romane le-am citit pe nerăsuflate, acesta mi-a luat câteva săptămâni să-l termin. Deși primele capitole sunt importante pentru a înțelege motivațiile personajelor, am avut impresia că se insistă prea mult asupra lor. 

În ciuda problemelor de ritm, Ce-am găsit al meu să fie este un roman interesant prin tema pe care o propune. Stephen King arată încă o dată că pasiunea pentru cărți poate lua forme neașteptate, iar atunci când admirația se transformă în obsesie, consecințele pot fi devastatoare

Pe curând!

***Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

Seară de film!

Săptămâna aceasta la Tuesday 4 vorbim despre cărți, filme și emisiuni TV.

1. Coloana sonoră a unui film se aude de fiecare dată când intri în cameră, ce melodie ar fi? (cere și părerea familiei sau a prietenilor)

Greu de ales, dar cred că melodia care s-ar auzi de fiecare dată când intru în cameră ar fi....😂pam pam pam... Billie Eilish - you should see me in a crown. M-am jucat puțin mai mult cu ChatGPT și a ieșit imaginea de mai jos, nu e ceea ce-mi doream, dar merge și așa.

2. Ce film aștepți cu nerăbdare să vezi? Ce carte ai vrea să citești cât mai curând? Ce emisiune sau serial TV îți stârnește cel mai mult interesul?

Filmul pe care vreau să-l văd este Strange Darling, un thriller psihologic, regizat și scris de JT Mollner, cu actorii Willa Fitzgerald și Kyle Gallner, în rolurile principale. Am multe cărți care își așteaptă rândul, însă după ce termin „Ce-am găsit al meu să fie” de Stephen King, vreau să citesc „Toți suntem malefici”, carte cumpărată de la Târgul Gaudeamus de anul acesta.

Emisiuni TV? Nu prea privesc la televizor. Mă uitam la IUmor, uneori.

3. Există o carte, un film sau un serial care ți-a rămas în minte și care te-a influențat în vreun fel?

Cred că fiecare carte pe care o citesc mă influențează într-o oarecare măsură. Unele îmi oferă o perspectivă nouă, altele mă pun pe gânduri sau mă ajută să înțeleg mai bine oamenii și lumea din jur. Chiar și atunci când nu-mi schimbă opiniile, rămân cu ceva din ele. Dacă ar fi să aleg una care mi-a rămas cu adevărat în minte, aceea este Culoarul morții (The Green Mile) de Stephen King. Mi-au plăcut deopotrivă cartea și ecranizarea. Povestea m-a impresionat prin personajele sale, emoția pe care o transmite și întrebările pe care le ridică despre dreptate, compasiune și natura umană.

4. Bun, prietene, acum tu ești gazda serii noastre de film dedicată bloggerilor! Ne adunăm cu toții pentru filme și gustări. Ce filme ai ales pentru această seară și ce gustări ne pregătești?

Aș alege două filme complet diferite, acțiune și suspans pe de o parte, romantism și emoție pe de altă parte. Primul ar fi Vechea Gardă (The Old Guard), pentru cei care preferă acțiunea, fantezia și scenele spectaculoase. Este un film regizat de Gina Prince-Bythewood, bazat pe seria de benzi desenate scrisă de Greg Rucka. În rolurile principale îi regăsim pe Charlize Theron, KiKi Layne, Matthias Schoenaerts, Marwan Kenzari, Luca Marinelli și Chiwetel Ejiofor. 

sursă foto: Cinemagia

Al doilea ar fi Last Christmas, o comedie romantică emoționantă, perfectă pentru cei care vor o poveste caldă și relaxantă. Mi se pare că cele două filme se completează foarte bine, chiar dacă sunt la poli opuși.

Cât despre gustări, meniul nu poate fi prea complicat: popcorn din belșug, nachos și pahare mari cu limonadă rece. Cred că este combinația perfectă pentru o seară reușită de film.

Până la urmă, o seară reușită de film nu înseamnă doar un film bun, ci și companie plăcută și ceva bun de ronțăit. 😊 Tu ce ai alege să vezi în această seară?

O zi la Salina Ocnele Mari

Dacă vrei să scapi de căldura verii pentru câteva ore, Salina Ocnele Mari este o alegere foarte bună. Așa am făcut și noi: într-o dimineață ne-am urcat în mașină și am pornit spre salină. Am ajuns la ora 10:00, ne-am cumpărat bilete (60 de lei bilet/persoana) și am urcat in microbuzul care transportă turiștii în subteran. Înainte de a povesti cum a fost voi scrie foarte scurt despre istoria salinei.

Istoria exploatării sării la Ocnele Mari

Exploatarea sării la Ocnele Mari are o istorie de câteva milenii, favorizată de unul dintre cele mai mari zăcăminte de sare gemă din România, întins pe aproximativ 7,5 km lungime și 3 km lățime. Descoperirile arheologice arată că sarea era exploatată încă din neolitic, iar în perioada dacică zona a devenit un important centru de putere și comerț. De-a lungul Pârâului Sărat, dacii au ridicat un sistem de fortificații, al cărui punct central pare să fi fost așezarea de la Ocnele Mari–Cosota, considerată, potrivit cercetărilor arheologice, locul unde s-a aflat vestitul centru tribal Buridava. Exploatarea a continuat în perioada romană, când castrul de la Stolniceni asigura controlul asupra regiunii, iar în Evul Mediu sarea a devenit monopol domnesc și una dintre cele mai importante surse de venit ale Țării Românești, cunoscând o dezvoltare deosebită în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Începând cu secolul al XVIII-lea, Ocnele Mari este menționată în documentele vremii drept cea mai importantă exploatare de sare din sud-vestul țării. Primele ocne deschise în zona Pârâului Sărat s-au surpat în timp, formând lacuri sărate precum Brăzi și Balta Roșie. Exploatarea modernă a început în secolul al XIX-lea prin amenajarea primelor saline sistematizate, fiind introduse treptat tehnologii tot mai performante, inclusiv prima mașină de extracție cu aburi instalată în România și metode moderne de exploatare minieră. Din 1959, sarea este extrasă atât prin dizolvare în sonde, cât și în subteran, iar din anii 1990 exploatarea se desfășoară în noua mină de la Cocenești, folosind una dintre cele mai moderne metode de exploatare la nivel mondial. O parte a galeriei subterane a fost amenajată ca punct turistic, unde vizitatorii pot descoperi istoria salinei, spații de agrement și joacă, precum și cea mai mare biserică subterană din România.

În inima muntelui de sare - experiența noastră

După această scurtă incursiune în istoria locului, să îți povestesc cum a decurs vizita noastră. Transportul cu microbuzul durează aproximativ 10 minute. Ajunși în salină, am început „exploatarea”. Am admirat expozițiile de artă plastică, am citit despre istoria salinei, apoi am mers să vizităm biserica. Slujba de duminică tocmai s-a terminat, dar am fost și noi miruiți de preot. Am spus o rugăciune, am făcut niște fotografii și ne-am continuat vizita. Deși era doar ora 11:00, ni se făcuse foame, așa că am mers la restaurant.

Restaurantul nu ne-a impresionat. Mâncarea a fost decentă, dar seamănă mai degrabă cu cea de cantină decât cu preparatele unui restaurant turistic. Oferta era destul de limitată. Eu mi-am comandat șnițel de pui cu piure de cartofi, un ecler și o apă plată, acest meniu a costat aproximativ 50 lei.

 După ce am mâncat, ne-am hotărât să ne dăm cu karturile cu pedale. Un bilet a costat 15 lei/ 15 minute. Eu am abandonat înainte să expire cele 15 minute, semn că ar trebui să fac mai multă mișcare. Cu toate acestea ne-am distrat foarte tare cu karturile.

După această activitate am mers într-un loc amenajat cu aparate de fitness, și mi-am lucrat puțin și brațele 😂, apoi am jucat șotron.

În salină mai sunt amenajate terenuri de fotbal, baschet și tenis de câmp, un patinoar, o sală de biliard, spații pentru tenis de masă și șah, precum și o cramă. Din păcate, în ziua vizitei noastre crama era închisă.

Per total, vizita la Salina Ocnele Mari ne-a plăcut. Spațiul este bine amenajat, există multe activități pentru copii și adulți, iar temperatura constantă o transformă într-o destinație excelentă în zilele toride de vară. Chiar dacă restaurantul nu ne-a impresionat, experiența în ansamblu a meritat și cu siguranță recomandăm o vizită dacă ajungi în județul Vâlcea.

Pe curând!

*Fotografiile sunt din arhiva personală

Tuesday 4 - Cosmetice și produse de îngrijire

 Săptămâna aceasta la Tuesday 4 întrebările sunt despre produsele de îngrijire personală și cosmeticele pe care le folosim în rutina zilnică.

Să începem!

1. Ce marcă de șampon ți se potrivește cel mai bine și de ce? Ce beneficii observi atunci când îl folosești?

Dintre toate șampoan pe care le-am încercat, mai scumpe sau mai ieftine, bio sau nu, cele mai potrivite pentru tipul meu de păr este Head & Shoulders menthol fresh și Șampon cu lavandă Eight Triple Eight. Masca pe care nu o schimb niciodată este de la Kallos Argan colour hair mask.  Primul avantaj este că previne complet apariția mătreții, al doilea este că spală părul foarte bine și miroase foarte frumos.

2. Folosești produse cosmetice? Dacă da, ce produse fac parte din rutina ta?

Da, folosesc cosmetice. Pentru față folosesc gama Anew vitamina C, de la Avon. Îmi curăț tenul cu un exfoliant cu efect de microdermabraziune, apoi îl tonific cu loțiune tonică și îl hidratez cu un ser pentru luminozitate. La final aplic crema de față. Crema de față o schimb destul de des și nu folosesc mereu aceeași variantă. Acum folosesc cremă de la Elmiplant.

Cosmeticele pe care le folosesc regulat sunt: balsam de buze, ruj și rimel, însă am și farduri, fond de ten, creioane pentru buze, ochi și sprâncene...și multe altele. Știi și tu cum e, nu?

3. Folosești un prosop mic (sau o lavetă specială) pentru față?

Da, de obicei folosesc unul mic de bumbac.

4. Ai un parfum preferat pe care îl porți de ani de zile? Dacă nu folosești parfum, există un miros sau o aromă care îți place în mod deosebit?

Normal că am, dar nu doar unul. Dolce & Gabbana The Only One, CAROLINA HERRERA Good Girl și Lattafa Opulent Musk. Nu pot să aleg doar unul, dar asta ar fi un top trei, pentru că am multe parfumuri care îmi plac.

Acestea sunt răspunsurile mele la cele patru întrebări de marți.

Pe curând!🙋

Din nou la Peștera Muierii din Baia de Fier

 Îți faci planuri să vizitezi un obiectiv turistic și pleci cu o experiență complet diferită. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru la Peștera Muierii, din Baia de Fier, județul Gorj. Anul trecut, în iunie, am vrut să vizităm peștera, însă nu am reușit, trebuia să așteptăm în jur de 30 minute și deja se făcuse târziu.

Anul acesta am ajuns cu 6 minute peste ora fixă, iar casa de bilete se închisese. Trebuia să așteptăm o oră, deși nu ne grăbeam, am decis să plecăm. Am petrecut ceva timp prin împrejurimi, ne-am plimbat, am făcut fotografii și ne-am bucurat de liniștea locului.

Peștera Muierii este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România și una dintre cele mai vizitate peșteri din țară. Se află în comuna Baia de Fier, la poalele Munților Parâng. A fost modelată de râul Galben și are galerii care se întind pe o lungime de aproximativ 3,5 kilometri, însă doar etajul superior este amenajat pentru vizitare.

Numele peșterii este dat de o legendă veche. Se spune că, în vremurile în care zona era amenințată de invazii, femeile, copiii și bătrânii se refugiau aici, în timp ce bărbații mergeau la luptă. O altă tradiție locală spune că femeile veneau la gura peșterii pentru a toarce sau pentru a înmuia cânepa și inul în apa rece din interior. Indiferent care variantă este adevărată, numele a rămas până astăzi.

Dincolo de legende, peștera are o valoare științifică importantă. Aici au fost descoperite numeroase fosile de urs de cavernă și dovezi ale prezenței oamenilor preistorici, datând din Paleolitic.

Chiar dacă nu am intrat în peșteră, zona din jur merită timpul petrecut aici. Râul Galbenul, versanții stâncoși, pădurea și aerul răcoros creează un peisaj plăcut pentru o plimbare sau o pauză în timpul unei excursii prin nordul Olteniei. În apropiere se găsesc terase și spații de relaxare, iar dacă ajungeți în zonă puteți combina vizita cu alte obiective, precum Peștera Polovragi sau Transalpina.

Dacă ești curios să vezi cum arată interiorul peșterii, poți face un tur virtual: https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=9LDM4aAioB5. 

Dacă vrei să afli mai multe despre descoperirile arheologice din Peștera Muierii, găsești aici studiul științific publicat în revista PNAS.

Data viitoare, când vom reveni, poate reușim să vizităm și interiorul peșterii. Cum spune o vorbă veche: a treia oară e cu noroc! Până atunci, rămân fotografiile și amintirea unui loc care ne-a convins că nu este nevoie să bifezi toate obiectivele pentru a te bucura de o destinație.

Dacă ai în plan o vizită, verifică programul înainte de plecare și încearcă să ajungi cu cel puțin 15-20 de minute înainte de ora de intrare. Accesul se face în grupuri, la ore fixe, iar casa de bilete se închide înainte de ultimul tur al zilei.

Pe curând!

Decebal către popor

Viața asta-i bun pierdut

Când n-o trăiești cum ai vrut!

Și-acum ar vrea un neam călău

S-arunce jug în gâtul tău:

E rău destul că ne-am născut,

Mai vrem și-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flăcău ori moș îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu să mori

Ori câne-nlănțuit.

Cei ce se luptă murmurând,

De s-ar lupta și-n primul rând,

Ei tot atât de buni ne par

Ca orișicare laș fugar!

Murmurul, azi și orișicând,

E plânset în zadar!

Iar a tăcea și lașii știu!

Toți morții tac! Dar cine-i viu

Să râdă! Bunii râd și cad!

Să râdem, dar, viteaz răsad,

Să fie-un hohotit și-un chiu

Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,

Nebiruit e brațul tău

Când morții-n față nu tresari!

Și însuți ție-un zeu îți pari

Când râzi de ce se tem mai rău

Dușmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Și ce mai sunt?

Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,

Zamolxe, c-un întreg popor

De zei, i-am întreba: ce vor?

Și nu le-am da nici lor pământ

Căci ei au cerul lor!

Și-acum, bărbați, un fier și-un scut!

E rău destul că ne-am născut:

Dar cui i-e frică de război

E liber de-a pleca napoi,

Iar cine-i vânzător vândut

Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!

Voi brațele jurând le-ați pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi,

Că zeii sunt departe, sus,

Dușmanii lângă noi!

* Poezia Decebal către popor de George Coșbuc este preluată din volumul Fire de tort; Ziarul unui pierde vară, ediție îngrijită de Carmen Dobre, Editura ERC Press, București, 2009;

**Fotografiile care însoțesc poezia fac parte din arhiva personală și au fost realizate la Cărarea Dacilor, Polovragi (județul Gorj), la 4 iulie 2026.

Pe curând!

Aparatul de masaj cervical pe care îl folosesc zilnic

 Dacă lucrezi mult la calculator, probabil știi exact despre ce vorbesc.

După 7–8 ore în fața ecranului, corpul începe să protesteze. La mine, zona care cedează prima este gâtul. Mai exact, cervicala. Tensiune, rigiditate, disconfort constant. Și, ca bonus, nici somnul nu era grozav.

Problema pe care am ignorat-o prea mult

Mult timp am tratat problema superficial. Schimbam poziția pe scaun, făceam câteva mișcări de stretching și mai tot timpul spuneam „lasă că trece”. Nu trecea deloc. Adevărul e că ne obișnuim cu disconfortul. Îl integrăm în rutină și îl considerăm normal. Nu e.

Durerile cervicale nu înseamnă doar durere. Vin la pachet cu dureri de cap, amețeli, concentrare mai slabă, iritabilitate și, uneori, somn de proastă calitate. Când lucrezi zilnic la birou, problema nu dispare de la sine. Se acumulează. Am ajuns la concluzia că aveam nevoie de o soluție simplă și eficientă, nu de una de moment. Pentru că aici era problema, de fapt.

Masajul ajută. Colega mea de birou merge săptămânal la masaj și spune că se simte bine după. Știam asta. Dar un drum la salon înseamnă timp, organizare și bani. La costul ședinței se adaugă și deplasarea. Dacă pun la socoteală motorina, deoarece eu nu locuiesc în oraș, plus aproximativ 100 de lei pe ședință, devine o rutină destul de costisitoare.

Și atunci am început să caut alternative.

Alternative care nu m-au convins

Înainte să ajung la acest aparat, mai încercasem o pernă de masaj, pe care am cumpărat-o din Decathlon. Sincer, nu m-a convins deloc. Dacă mă așez cu umerii pe ea, se oprește sau merge foarte greu din cauza greutății. Dacă o fixez pe spătarul scaunului, trebuia să stau foarte lipită de ea ca să simt ceva. Per total, experiența nu a fost ok. Tocmai de aceea am ales să scriu despre acest „roboțel” de la Ihunt.

Roboțelul care m-a surprins

Căutând un aparat de masaj pe care să-l folosesc acasă, am găsit acest model pentru masaj cervical.

Recunosc, nu aveam așteptări prea mari, dar a avut un preț rezonabil și am decis să-l încerc. Sunt destul de sceptică atunci când un produs promite multe. Dar acesta m-a convins imediat: este extrem de ușor de folosit. Îl pun pe gât și îl pornesc. Atât. Nu trebuie să întrerup ce fac. Îl pot folosi chiar și în timp ce lucrez la calculator, ceea ce pentru mine contează enorm. Asta înseamnă că nu trebuie să-mi „fac timp” special pentru el.

Aparatul are 3 tipuri de masaj, iar mișcarea de frământare chiar se simte bine în zona cervicală și a umerilor. Nu este o vibrație aleatorie care doar bâzâie pe gât, ci un masaj care mimează destul de bine presiunea mâinilor. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este funcția de încălzire din mânuțe. Are 3 intensități de căldură, iar combinația dintre masaj și căldură ajută vizibil la relaxarea musculaturii. Dar atenție! Dacă ai pielea sensibilă (cum o am eu) nu folosi treapta de căldură mare. Bine, recunosc: eu am folosit și crema Fleximax, care se încălzește (arde) în contact cu temperatura. În plus, am setat căldura din mânuțe la maximum. Combinația nu e cea mai potrivită, crema a început să mă „ardă”, iar eu m-am ales cu o bășicuță. Îl folosesc zilnic și nu am avut probleme până când am folosit crema.

După utilizare, simt zona gâtului mult mai relaxată. Și cred că acesta este criteriul cu adevărat important: cum te simți după ce îl folosești. Acest aparat de masaj cervical și umeri iHunt SPA HandTouch Neck 3D a devenit parte din rutină. Este mic, compact și mereu la îndemână. Nu trebuie montat, pregătit sau scos din cine știe ce cutie. Îl iei și îl folosești. Atât.

Și, amuzant, nu l-am folosit doar pentru gât. L-am testat și pentru masajul picioarelor — și da, funcționează surprinzător de bine. Hihi. Dacă ar fi să-l descriu într-o singură frază, aș spune așa: Este maseurul meu personal — eficient, practic și mult mai ieftin decât mersul constant la salon.

Până acum, sincer, nu i-am găsit minusuri.

Știu că sună aproape prea frumos, dar prefer să fiu sinceră decât să inventez „defecte” doar ca să par obiectivă. Nu spun că înlocuiește un terapeut sau că rezolvă orice problemă medicală. Dar dacă ai tensiune musculară cauzată de stat mult la birou, postură proastă sau stres, pentru mine s-a dovedit o investiție foarte bună.

Uneori, lucrurile care ne îmbunătățesc viața sunt mici, practice și eficiente.

Și asta este exact ceea ce avem nevoie. Faptul că doi colegi de birou și-au comandat și ei câte unul după ce l-au testat pe al meu — inclusiv colega care merge săptămânal la masaj — mi-a confirmat că nu sunt singura care a fost plăcut surprinsă de el.

Eu mi-am găsit, momentan, o soluție care funcționează. Tu ce ai încercat pentru durerile de gât și umeri? Masaj, stretching, kinetoterapie sau altceva?

La doi pași de casă, în câmpul de lavandă

 După ce mi-am băut cafeaua de dimineață, am plecat împreună cu soțul meu să vizităm un câmp de lavandă aflat foarte aproape de noi, la doar 7 km distanță. Acest loc de poveste se numește Lavanda Sudului.

Trebuie să recunosc că nu mă așteptam să găsim un loc atât de frumos atât de aproape de casă. De multe ori avem impresia că pentru experiențe speciale trebuie să mergem undeva departe, dar frumusețea ne înconjoară la orice pas, ea doar așteaptă să fie descoperită.

Nici nu am ajuns bine că privirile ne-au fost atrase de rânduri ordonate de lavandă, separate de mici poteci care te îmbiau la plimbare. Priveliștea era superbă, iar combinația dintre movul intens al florilor și nuanțele de galben din fundal crea un contrast deosebit. Preț de o secundă, mintea mi-a jucat feste și am avut impresia că sunt în Provence, pentru că realitatea era la fel de magică.

A fost o zi toridă de vară, iar când am ajuns, căldura se simțea deja apăsătoare. Cu toate acestea, entuziasmul nostru a făcut ca disconfortul termic să dispară. Am pornit printre rândurile de lavandă și ceea ce mi-a atras atenția a fost forfota din jurul florilor. Printre firele de lavandă zburau fluturi colorați, albine harnice și bondari, într-un du-te-vino continuu. Mi-a plăcut să-i observ în liniște și cu greu i-am putut fotografia. Fiecare zumzet părea să spună o poveste, transformând totul într-un adevărat spectacol al naturii.

La intrare era amplasat un indicator din lemn, cu mai multe mesaje simpatice. Erau mai multe plăcuțe asemenea unor pergamente, ca și cum timpul nu le-ar putea șterge, cu gânduri simple, dar frumoase. Al patrulea mesaj s-a potrivit de minune momentului - fericire!

Aerul mirosea intens a lavandă, dar parfumul nu era deloc obositor, ci plăcut. Totul avea un farmec aparte, într-un astfel de loc timpul parcă încetinește. La un moment dat, privind în jur, mi-a venit un gând cât se poate de simplu: natura știe să transmită mesaje fără cuvinte complicate: „Nu uita să zâmbești!”

Și atunci, inevitabil, mi-am spus: of, de ce uităm atât de des să ne bucurăm de lucrurile simple? De natură? Suntem mereu prinși între responsabilități, sarcini și termene limită, iar momentele de liniște ajung să pară un lux.

Pentru mine vizita aceasta a fost un fel de catharsis, o eliberare, o pauză de la ritmul alert al zilelor obișnuite. Poate acesta este darul pe care natura ni-l oferă fără să ceară nimic în schimb.

Cred că acesta este farmecul Lavandei Sudului. Nu este doar un loc instagramabil, ci și unul care îți oferă o pauză de relaxare. Poate adevăratul secret al acestui loc nu stă doar în frumusețea lavandei, ci în starea pe care ți-o lasă după ce pleci: o stare de calm, de recunoștință și de bucurie simplă.

Am plecat de acolo cu câteva suveniruri: o coroniță de lavandă, un ulei esențial și un spray natural împotriva țânțarilor și căpușelor, toate pe bază de lavandă.

 Acest articol îl înscriu la jocul lansat de Carmen – „Duzina de cuvinte”. Cuvintele date sunt: poteci, zâmbești, galben, ușor, fiecare, patrulea, pergamente, of, catharsis, acesta, undeva, secret.

Pe curând!💮