Peștera Polovragi

 (cunoscută sub denumirea de Peștera lui Zamolxis și în care a sihăstrit călugărul Pahomie)

Într-o sâmbătă din iunie, îți povesteam că am plecat la plimbare prin Gorj, iar acum a venit timpul să povestesc și despre Peștera Polovragi. Eu nu am avut ținuta adecvată pentru vizitarea peșterii, dar era păcat să n-o vizitez, așa că a meritat frigul pe care l-am îndurat.😅

Este localizată în Munții Căpățâna, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localitățile Horezu și Baia de Fier, județul Gorj, România. Râul Olteț a săpat în calcarele munților și a format spectaculoasele Chei ale Oltețului, aflate între Munții Căpățânii (la sud) și versanții nordici ai Munților Parâng. Cheile Oltețului sunt foarte înguste, în unele locuri având lățimi de doar 1,5 - 2 metri între pereții verticali de peste 100 m. Aceste chei sunt considerate cele mai înguste chei din România (și printre cele mai înguste din Europa) în raport cu înălțimea pereților.

Este o peșteră caldă și umedă (temperatura constantă: 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltrații, apă bogată în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxizi de fier, etc., în funcție de straturile pe care le străbate, le „spală” și le readuce, cu îndelungă răbdare, în propria-i exacavație. În funcție de impuritățile ce le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta Însângerată, Camera Albă, Sala Divină.

În conștiința localnicilor, se păstrează vie o credință conform căreia, liderul spiritual și religios al dacilor, Zamolxe, și-ar fi avut lăcașul în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii care prelucrau o plantă misterioasă, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. În criptă erau aduși și războinicii daci răniți în bătălii. Rănile lor adânci erau tratate cu alifii din plante amestecate cu minerale, apoi erau împachetați în argilă la fel ca niște mumii, după care erau găzduiți în inima peșterii o vreme, atât cât era nevoie pentru o vindecare completă.

Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din stieurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
Aici există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu.

Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.

În apropierea scaunului detectoarele de bioenergie, arată prezența unor energii deosebite emanate de o entitate puternică. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor.

Mai are și un nume alternativ de Peștera Pahomie, findcă în urmă cu sute de ani l-a adăpostit pe un călugăr pe nume Pahomie, care a desenat un desen înfricoșător la una dintre intrări, un schelet uriaș cu o coasă în mână, înfățișând Moartea. Desenul este realizat în tehnica negru de fum. Există legenda că desenul a fost conceput pentru a-i ține la distanță pe curioși de această peșteră, unde călugărul se adăpostise. Desenul ar avea și o altă însemnătate. Ar putea să anunțe un pericol pentru cei care înaintează prea mult. Concentrația oxigenului în aerul expirat scade brusc după înaintarea în galerie, după trecerea de pasajul turistic. Un alt pericol este că de aici, galeriile au legătură cu nivelul 4, partea activă a peșterii unde se află un pârâu. După alte surse istorice, călugărul Pahomie nu este altul decât marele ban Barbu Craiovescu.

Fântâna Speranțelor, ascunsă în adâncul Peșterii Polovragi, este o cavitate misterioasă despre care legendele spun că dorințele sincere prind viață. Se crede că cei care aruncă o monedă în apă și își pun o dorință vor primi răspunsul zeului dacic Zamolxis. Geologic, fântâna este rezultatul acțiunii milenare a apei asupra calcarului – un simbol perfect al legăturii dintre timp, speranță și piatră.

Cel mai misterios lucru de la Peștera Polovragi rămâne presupusul Portal, despre care se spune că duce spre o altă dimensiune. Se deschide doar în noaptea de Înviere, iar neînfricații care trec de el ajung printre morți.
În locul unde se deschide portalul există o vale adâncă, dar în noaptea de Paști, peste ea se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi.

Se mai spune că doi prieteni ar fi trecut prin portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo. Ajunși de cealaltă parte, ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau și care le-au dat niște chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea de netrecut. Unul dintre cei doi aventurieri a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune.

Nu s-a mai putut întoarce, deși amicul său a revenit, reușind să ajungă acasă.
Odată întors, a aflat că în lumea noastră trecuseră câțiva ani buni, el fiind plecat numai pentru câteva minute. În plus, uitase tot ce văzuse dincolo de portal.

Cei 600 m de galerie vizitabilă (din cei 10 km cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare.

Mi-a plăcut mult experiența de la Peștera Polovragi. A fost genul acela de loc care îți oferă mai mult decât te aștepți – a fost o experiență interesantă, plină de legende, mistere și informații noi, pe care nu le știam.. Am aflat legende despre Zamolxe, călugărul Pahomie și legendele legate de Portal, și m-am bucurat că am ales să o vizitez cu ghid – altfel, aș fi ratat jumătate din farmec. Biletul a costat 20 lei.

Dacă ajungi prin Gorj, îți recomand din tot sufletul să treci pe aici. Peștera Polovragi nu e doar o destinație, e o poveste în sine. Una pe care o iei cu tine, fără să-ți dai seama.

Mănăstirea Polovragi

 Sâmbătă dimineața, m-am urcat în mașină și am plecat cu soțul meu la o plimbare în județul Gorj. Am pornit din județul Dolj, am trecut prin județul Vâlcea și, în cele din urmă, am ajuns la destinație, în județul Gorj. La întoarcere am trecut prin județul Olt.

La întoarcere, din cauza lipsei semnalului și a indicatoarelor, am greșit drumul de vreo 3 ori, am făcut în plus aproximativ 15 km. De obicei, eu plec cu harta fizică după mine, cu plan făcut de acasă, însă acum ne-am urcat pur și simplu în mașină și am plecat.

Primul obiectiv vizitat a fost mănăstirea Polovragi. Aceasta este situată pe-o ”gură de rai”, la intrarea în Cheile Oltețului, care despart masivul Parângului de masivul Căpățânii, în apropiere aflându-se și peștera cu același nume.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII POLOVRAGI

Cercetările istorice stabilesc vechimea mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, primii ctitori fiind cunoscuți cu numele de Radu Comisul și Petru Spătarul.

În anul 1643 Mănăstirea Polovragi intră în posesia logofătului Danciu Părăianu, cel mai apropiat sfetnic al domnitorului Matei Basarab. El construiește actuala biserică pe vechile temelii. În 1648 Danciu Părăianu a fost trimis de domnitorul Matei Basarab ambasador la Constantinopol, unde s-a întâlnit cu patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din discuțiile pe care le-au avut, au ajuns la înțelegerea să închine mănăstirea Polovragi cu tot cu averi Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

În perioada închinării la Sfântul Mormânt, mănăstirea Polovragi a cunoscut o gravă ruinare materială.

În anul 1693, voievodul Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea de la patriarhul Dositei al Ierusalimului cu 3 pungi de galbeni de aur, încredințând-o arhimandritului Ioan, primul stareț al mănăstirii Hurezi-Vâlcea. Prin purtarea sa de grijă, se zugrăvește interiorul bisericii. Pictura, o capodoperă a artei brâncovenești, este finalizată în anul 1703, fiind realizarea primilor ucenici de la Școala Brâncovenească de la Hurezi, conduși de zugravul grec Constantinos. Tot acum se adaugă pridvorul în stil brâncovenesc, se construiesc unele chilii, clopotnița, precum și zidurile stil cetate, după obiceiul timpului.

În incinta mănăstirii se mai află o biserică, așa numita „Bolniță”, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Ea este ctitoria egumenului Lavrentie, construită în anul 1736, și pictată în 1738 de zugravii Gheorghe și Ioan. Lângă bisericuță se află cimitirul mănăstirii.

Până în anul 1968 a fost mănăstire de călugări, după care, prin hotărârea Sfântului Sinod a fost transformată în mănăstire de călugărițe. Între anii 1972–1978 și 2000–2012 s-au desfășurat lucrări de restaurare a întregului complex monahal.

Mi-a plăcut foarte mult mănăstirea! Am intrat, ne-am rugat, am aprins lumânări, apoi am stat să ne relaxăm și să facem fotografii în curte. Rai pe pământ! Liniște - doar cântecele păsărilor pădurii se auzeau - și aer curat! Am făcut foarte multe fotografii, aici las doar o mostră, poate îți face ”poftă” de o vizită la mănăstire.

Am cumpărat suveniruri, am luat și miere de lavandă - un deliciu! Pe lângă acestea, am cumpărat și o cremă naturală pentru piele. Apoi am plecat să vizităm peșterile din zonă.

A fost o sâmbătă în care ne-am încărcat bateriile, ne-am conectat cu natura și ne-am bucurat sufletul! Data viitoare povestesc despre peștera Polovragi!

Pe curând!⛪