Patru zile de neuitat la Milano

 Am ajuns la Milano pe 14 august, împreună cu două foste colege de serviciu. Era după-amiază, foarte cald și surprinzător de liniște pentru un oraș atât de mare. După ce am mâncat ceva rapid în centru, am mers către hotel pentru a face check-in-ul. Am fost cazate la hotelul Milano Castello, un loc superb care m-a impresionat prin grădina interioară, unde erau expuse lucrări ale artistului Romano Rui. Un detaliu neașteptat și foarte plăcut.

Hotel Milano Castello

Romano Rui (1915–1977) a fost un sculptor, ceramist și artist poliedric, născut în Sarone, Friuli (provincia Pordenone), dar adoptat artistic de Milano, unde a studiat și a activat intens. A urmat cursurile de sculptură la Accademia di Belle Arti di Brera, devenind coleg cu Francesco Messina. A fost profesor la Liceo Artistico di Brera, apoi la Politecnico di Milano (Facultatea de Arhitectură), începând din 1942. A realizat opere pentru bazilici, muzee și clădiri publice sau religioase din Milano, contribuind semnificativ la patrimoniul cultural al orașului.

La Hotel Milano Castello există o expoziție permanentă dedicată lui Romano Rui, realizată în colaborare cu colecționarul Prof. Raoul Pieri. Sunt expuse 30 de lucrări unice, create între 1943 și 1977, în materiale precum bronz, piatră (Vicenza), gresie, lemn și smalț ars la temperatură înaltă. Expoziția include 24 de sculpturi și 5 panouri smălțuite, care sugerează dinamism și vitalitate—în stilul inspirat de Brâncuși sau Peynet. Oaspeții se pot plimba prin colecție încă de la intrare până în grădina interioară a hotelului.

După un duș revigorant, am ieșit să explorăm împrejurimile. Hotelul era foarte aproape de Castello Sforzesco, așa că am ajuns repede în piața din față, unde am avut parte de o surpriză minunată: artiști stradali care animau atmosfera. Unul dintre ei cânta melodii italiene și a reușit să adune lumea la dans și voie bună. A fost un început de vacanță perfect, cu oameni dansând și cântând, muzică italiană și o atmosferă plină de viață și culoare.

 Duomo di Milano

Domul l-am admirat doar la exterior, fiind sezon de vacanță, biletele se epuizau foarte repede și nu am reușit să prind bilete. Data viitoare, voi ști să rezerv înainte bilet online. Seara, când se răcorea, piața Domului se umplea de oameni și era o adevărată sărbătoare a orașului – luminile, aglomerația, forfota, toate îi dădeau un aer special.

Chiar dacă nu am reușit să vizitez interiorul, Duomo di Milano m-a impresionat chiar și de afară. Construcția sa a început în 1386, sub conducerea arhiepiscopului Antonio da Saluzzo, cu sprijinul familiei Visconti și a durat aproape șase secole, ceea ce explică de ce fațada este atât de bogat decorată, cu peste 3.400 de statui și 135 de turnulețe. Domul a fost consacrat oficial în 1418, dar fațada a fost terminată abia în 1805, la cererea lui Napoleon Bonaparte, care dorea să fie încoronat rege al Italiei în interiorul ei.

Este o capodoperă a arhitecturii gotice, îmbinând elemente renascentiste și baroce, ceea ce îi conferă o eleganță aparte.  Este a patra cea mai mare biserică din lume și cea mai mare din Italia (după San Pietro din Vatican, care este pe teritoriu independent). Pe vârful turlei principale se află Madonnina – o statuie aurită a Fecioarei Maria, simbolul orașului Milano.

Câteva curiozități despre catedrală: Marmura folosită provine în mare parte din carierele de la Candoglia (Lombardia). Domul este atât de complex, încât Milano are încă un organism dedicat întreținerii sale: Veneranda Fabbrica del Duomo, înființată în 1387, care este activă și azi. Statuia Madonninei (1774) are 4 metri și este așezată la 108 m. În Milano există o tradiție: nicio clădire nu trebuie să depășească înălțimea Madonninei. Când au apărut zgârie-nori, pe vârfurile lor au fost puse replici ale statuii pentru a respecta tradiția.

Galeria Vittorio Emanuele II

Am vizitat Galeria Vittorio Emanuele II, care se află chiar lângă catedrală, de unde mi-am cumpărat o pereche de ochelari de soare Dolce & Gabbana clasici și un portofel din noua colecție Guess – produse care nici măcar nu erau disponibile încă în România sau pe site-uri. Shoppingul la Milano chiar are alt farmec!

Galeria a fost construită între 1865 și 1877, fiind unul dintre cele mai vechi centre comerciale acoperite din lume. A fost proiectată de arhitectul Giuseppe Mengoni, care din păcate a murit chiar înainte de inaugurare.Numele ei vine de la Vittorio Emanuele II, primul rege al Italiei unite.

Este construită sub forma unei cruci latine, cu două artere principale ce se întâlnesc sub o cupolă impresionantă din sticlă și fier. Cupola are 47 m înălțime și este din sticlă, ceea ce era foarte modern pentru secolul al XIX-lea. În pardoseală, mozaicurile reprezintă steme ale marilor orașe italiene (Milano, Roma, Florența, Torino). Există un obicei: turiștii (și localnicii) se rotesc cu călcâiul pe emblema taurului de la Torino (din mozaic) pentru noroc. Erau prea mulți care să facă acest lucru și nu am mai așteptat, în plus nu aveam ținuta adecvată pentru a face acest lucru.😂

Este supranumită „Il Salotto di Milano” („Salonul din Milano”), pentru că e locul unde lumea bună se întâlnea la început de secol XX. Aici sunt unele dintre cele mai exclusiviste magazine din lume: Prada (primul magazin Prada a fost deschis chiar aici, în 1913), Gucci, Louis Vuitton, Versace.

 Găsești și restaurante și cafenele istorice, precum Camparino in Galleria, loc legendar unde a fost inventat faimosul aperitiv Campari. Galeria e mereu animată – ziua e plină de turiști și de shopping, iar seara luminile și vitrinele îi dau un aer elegant.Chiar dacă nu cumperi nimic, plimbarea pe sub cupola de sticlă și fotografiile de acolo sunt o experiență obligatorie la Milano.

Mâncare și Transport

La capitolul mâncare, am avut experiențe mixte. Prima pizza margherita, comandată imediat după sosire, a fost jalnică în comparație cu cea pe care o gustasem la Roma. În schimb, gnocchi în diferite combinații au salvat experiența culinară, fiind absolut delicioși. La rubrica ”Miercurea fără cuvinte” voi reveni cu imagini culinare.😊

Pentru deplasări, am folosit metroul – foarte eficient și simplu de înțeles. Un bilet costă 2 euro și e valabil 90 de minute, dar există și varianta de 7 euro pentru o zi întreagă, cu acces pe toate rutele și mijloacele de transport. De la Aeroportul Bergamo cea mai simplă opțiune este autobuzul Terravision – 12 euro un bilet, aproximativ o oră până în centrul orașului.

Milano este un oraș elegant, cosmopolit, cu multe fațete. Am să povestesc separat despre Castello Sforzesco, Triennale Milano, dar și despre escapadele de la Lacul Como și Bergamo, pentru că fiecare dintre ele merită un articol dedicat.

Atât pentru astăzi, pe data viitoare! Să ai o duminică frumoasă!

Galeria de Artă „Nikola Petrov”

 După ce am vizitat cetatea Baba Vida, am căutat un restaurant unde să mâncăm, să putem să ne bucurăm de vizita în Vidin. Am traversat Parcul Dunărean, care se afla în renovare, dar chiar și așa a fost foarte frumos. Am luat prânzul la restaurantul Bononia, aflat vis-a-vis de Galeria de artă Nikola Petrov, pe care trebuia neapărat să o vizităm. Dacă ajungi în Vidin îți recomand acest restaurant:  are o terasă mare cu privire spre Dunăre, mâncarea este excelentă, iar localul foarte curat. La rubrica Miercurea fără cuvinte voi pune fotografii cu ceea ce ne-am comandat.

Să revenim la Muzeul de artă. Muzeul poartă numele unui mare pictor bulgar și găzduiește una dintre cele mai valoroase colecții de artă din nord-vestul Bulgariei.

Clădirea însăși are povestea ei: ridicată în 1892 ca și Club Militar, pe fundațiile unei porți din vechea cetate „Kaleto”, a fost transformată în spațiu cultural în anii ’60, când a fost fondată galeria. Din 1975, este recunoscută ca monument de cultură. Sala mare, cu tavanul înalt și lumina care cade difuz pe pereții albi, creează cadrul perfect pentru a te lăsa prins în universurile colorate ale artiștilor.

Muzeul are peste 1.300 de lucrări – picturi, grafică și sculpturi – semnate atât de mari maeștri bulgari precum Vladimir Dimitrov-Maistora, Ivan Mrkvička sau Zlatyu Boyadzhiev, cât și de artiști internaționali. Printre comorile sale se numără chiar lucrări de Rembrandt și Dürer, un detaliu care ar putea părea surprinzător într-un oraș mic, dar care spune multe despre ambiția culturală a Vidinului.

Dintre lucrările expuse mi-au plăcut câteva lucrări, în mod special, însă toate tablourile au avut ceva aparte și mi-a făcut plăcere să le admir.

Tablou contemporan intitulat „Lună albastră” de Chavdar Petrov, o pânza întunecată, brăzdată de linii și stropi de culoare gri, alb și bleu, are ceva din neliniștea unei nopți agitate, peste care veghează o lună de un albastru intens. Lucrarea transmite neliniștea unei nopți agitate, un echilibru fragil între haos și ordine, întuneric și lumină.

Tabloul lui Ivan Ivanov -Piața - o scenă de târg rural, cu țărani adunați în jurul tarabelor acoperite cu paie. Atmosfera m-a dus imediat cu gândul la Carul cu boi al lui Nicolae Grigorescu, aceeași simplitate și naturalețe a vieții de zi cu zi.

”Peștele” pictat tot de Chavdar Petrov o explozie de culoare, inspirată de motive tradiționale reinterpretate modern. Este o lucrare care inspiră bucurie, o artă populară reinterpretată în cheie modernă, cu un aer aproape copilăresc, dar de o forță vizuală extraordinară.

Ghidul vorbea româna foarte puțin și nici engleza nu o stăpânea prea bine, așa că explicațiile au fost mai greu de urmărit. Totuși, am simțit că nu aveam nevoie de prea multe cuvinte – tablourile vorbeau de la sine. Poze nu am făcut prea multe, fiindcă am preferat să admir lucrările în liniște.

Galeria de Artă „Nikola Petrov” este locul unde arta devine un limbaj universal. Nu e nevoie să știi toate numele artiștilor sau contextul lor istoric: ceea ce contează este emoția pe care o trăiești în fața fiecărei lucrări.

Vizita la galeria din Vidin a fost o experiență intensă, un dialog între tradiție și modernitate. Am descoperit artiști surprinzători, am recunoscut influențe familiare și am simțit că arta are puterea de a uni oameni și culturi dincolo de granițe. Dacă ajungi pe malul bulgăresc al Dunării, îți recomand să treci pragul acestei galerii – vei pleca mai bogat sufletește. Intrarea a fost gratută.

Pe curând!

Cetatea Baba Vida - Bulgaria

Pe malul Dunării, în orașul Vidin, se află cetatea medievală „Baba Vida”. Este singura fortăreață medievală din Bulgaria care s-a păstrat aproape intactă până astăzi - uneori numită „cetatea celor trei epoci” – Romană, Bulgară și Otomană.

Am vizitat-o într-o duminică de august, împreună cu familia, și sentimentul a fost că am pășit înapoi în timp, într-o epocă în care zidurile groase de piatră decideau soarta orașelor și a oamenilor.

Fortăreața se află pe ruinele vechiului castru roman Bononia, construit pe locul unei așezări tracice. Zidurile exterioare și turnurile castrului roman au fost folosite ca fundație pentru construcțiile medievale.

Construcția a început în secolele X–XI și a continuat până în secolul al XIV-lea. Baba Vida a fost reședința despotului local de Vidin. În Evul Mediu, cetatea a fost unul dintre cele mai puternice centre de apărare din nord-vestul Bulgariei.

Astăzi, cetatea este transformată într-un muzeu. Vizitatorii pot vedea depozite, camerele gărzii, sala tronului, temnițele și platformele de tragere. Sunt expuse aici și obiecte arheologice descoperite în regiune: amfore romane, ceramică medievală, bijuterii și monede.

Potrivit legendei, Vida a fost fiica cea mare a unui boier bogat. Cele două surori ale ei s-au căsătorit cu bărbații nepotriviți și și-au pierdut averea – Kula s-a mutat în Zaječar (astăzi în Serbia), iar Gamza în regiunea Gamzigrad. Vida, însă, a rămas necăsătorită și și-a ridicat o fortăreață pentru a-și apăra poporul. De aici și numele „Baba Vida”  – bătrâna Vida.

În secolul al X-lea, Vidin era centrul unei regiuni conduse de boieri precum Glad, care apărau granița de invaziile maghiare.

Cetatea a rezistat unui asediu de opt luni condus de împăratul bizantin Vasile al II-lea („Bulgaroctonul”) la începutul secolului al XI-lea. În secolul al XIV-lea, cetatea a fost reședința țarului Ivan Sratsimir (1356–1396), unul dintre ultimii conducători bulgari înainte de cucerirea otomană, fiul lui Ivan Alexandru. În această perioadă a fost consolidată și întărită.

După 1396, după bătălia de la Nicopole, Baba Vida a fost transformată de otomani în fort militar și apoi în închisoare, mai ales în vremea lui Osman Pazvantoğlu (sfârșitul sec. XVIII – începutul sec. XIX).

Cetatea a fost folosită mult timp ca închisoare. În temnițele umede de sub ziduri, prizonierii erau legați cu lanțuri grele. Unele camere expun astăzi reconstituiri cu gratii și instrumente de detenție, ilustrând partea mai întunecată a vieții medievale.

Cetatea a luat forma actuală între secolele X și XIV. A fost reședința conducătorilor locali de la Vidin și unul dintre cele mai puternice puncte strategice ale Primului și celui de-al Doilea Țarat Bulgar. Poziția strategică pe malul Dunării făcea posibil controlul asupra comerțului și al rutelor militare din nord-vestul Bulgariei.

Una dintre cele mai atractive încăperi ale cetății este cea cu manechine îmbrăcate în porturi medievale.

În secolele VII–X, bulgarii și slavii purtau haine simple: cămăși lungi din in sau lână, tunici din piele, pantaloni strâmți și cizme de piele. Femeile aveau rochii simple, brodate, și își acopereau capul cu baticuri. 

În secolele XII–XIV, nobilii și țarii purtau dalmatice bogat brodate cu fir de aur, mantii din mătase grea și cizme roșii (simbol al regalității). Femeile nobile aveau rochii din mătase și voaluri subțiri, uneori diademe. Camera cu manechine arată clar contrastul dintre simplitatea vechilor bulgari și fastul aristocrației medievale.

Pe ziduri se pot vedea tunuri și platforme de tragere – dovezi că cetatea a fost adaptată în secolele XV–XVIII la noile metode de război, și era considerată una dintre cele mai puternice fortificații din regiunea Dunării. În interior se găsesc și expoziții de arme medievale: săbii, arbalete, sulițe, coifuri și scuturi.

Cetatea are două centuri de ziduri concentrice și aproximativ 9 turnuri (unele circulare, altele pătrate), dintre care trei sunt păstrate aproape integral, arhitectura este un amestec de stil bizantin și medieval balcanic. Zidurile au grosimi de până la 2,5 metri, făcându-le extrem de rezistente pentru epoca medievală. Fortăreața era înconjurată de un șanț de apărare lat de circa 12 metri și adânc de 6 metri, alimentat uneori cu apă din Dunăre. Accesul în cetate se făcea inițial printr-un pod mobil din lemn, ulterior înlocuit cu unul din piatră.

Cetatea are și o capelă mică.  În urma săpăturilor arheologice din anii 1956–1962 au fost descoperite urmele unei capele datând din secolele XIII–XIV. Existența acestei capele arată că fortăreața nu a avut doar un rol militar și administrativ, ci și unul spiritual, oferind garnizoanei și nobililor un spațiu dedicat ceremoniilor religioase. Descoperirea confirmă faptul că viața din cetate era complexă

Mi-a plăcut foarte mult această cetate, îmi doream demult să o vizitez. Biletul a fost 7 leva/persoană, iar taxa de pod a fost 5,43 euro/mașină. Am fost la mama mea, la Golenți, iar de acolo am mers la Calafat și am trecut podul direct în Vidin.

Recomand vizitarea cetății Baba Vida nu doar pentru valoarea ei istorică, ci și pentru atmosfera aparte pe care o oferă. Priveliștea asupra Dunării de pe zidurile ei completează perfect această incursiune în Evul Mediu balcanic.

Pe curând!🏰

Palma Aquarium: o aventură subacvatică în Mallorca

În Mallorca, la doar un kilometru și jumătate de hotelul BQ Apolo unde am stat, am descoperit un loc neașteptat de frumos: Palma Aquarium. Mă așteptam la un acvariu clasic, cu bazine înșirate și pești colorați. Dar ce am găsit acolo a fost mult mai mult de atât – o experiență completă, care te plimbă prin adâncurile oceanelor până în mijlocul unei jungle tropicale.

Big Blue este cel mai adânc bazin cu rechini din Europa. Are 8,5 metri adâncime și peste 3,5 milioane de litri de apă – cam cât 1.400 de piscine obișnuite. Dar adevărata senzație nu vine din cifre, ci din momentul în care te așezi în fața peretelui de sticlă, cu rechinii plutind silențios pe lângă tine. 

Știai că rechinul poate simți o picătură de sânge diluată în milioane de litri de apă? Nu degeaba sunt considerați niște super-prădători ai oceanelor, dar în realitate, rechinii sunt mai degrabă victime decât agresori. În fiecare an, oamenii omoară zeci de milioane de rechini, în timp ce atacurile asupra oamenilor sunt extrem de rare.

La Palma Aquarium poți vedea mai multe tipuri de rechini, printre care rechinul tigru de nisip (Carcharias taurus), un adevărat colos care poate ajunge la 3 metri lungime, și rechinul cu vârf negru (Carcharhinus melanopterus), recunoscut după aripioarele sale elegante, parcă ar purta un costum elegant de seară. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost să observ cum înoată în cerc, liniștiți, cu o eleganță care nu are nimic de-a face cu imaginea agresivă din filme. În plus, există aici și exemplare de Ginglymostoma cirratum – o specie care, spre deosebire de majoritatea rechinilor, poate sta pe fundul oceanului fără să se sufoce, pentru că nu are nevoie să fie mereu în mișcare ca să respire.

După ce am petrecut câteva minute bune urmărind rechinii, am ajuns într-un loc cu totul diferit: zona de junglă tropicală. Această zonă reproduce o pădure tropicală umedă, cu plante exotice, cascade și o căldură care îți amintește imediat de climatul ecuatorial. Printre frunzele mari și lucioase, am găsit pești de apă dulce, țestoase și chiar piranha. Puțini știu că piranha nu sunt, de fapt, monștrii sângeroși prezentați în filme. De cele mai multe ori, se hrănesc cu plante sau pești mici și atacă doar când sunt amenințați sau când hrana lipsește.

O altă zonă interesantă și spectaculoasă este zona dedicată coralilor. Palma Aquarium are una dintre cele mai mari colecții de corali vii din Europa, iar dacă te oprești să-i privești mai atent, descoperi un univers în miniatură, colorat și fragil. Coralii nu sunt plante, cum crede multă lume, ci animale – viețuitoare care formează colonii uriașe de polipi. De fapt, recifele de corali sunt printre cele mai vechi structuri vii de pe planetă, unele existând de peste 500 de milioane de ani. Din păcate, recifele dispar rapid din cauza încălzirii globale, iar acvariile ca acesta contribuie și la conservarea lor, nu doar la expunerea lor pentru vizitatori.

Am trecut și prin zona mediteraneană, un mic reminder că nu trebuie să mergi până în Pacific ca să vezi minunății subacvatice. Marea Mediterană, deși pare uneori liniștită și banală, ascunde sute de specii fascinante, de la căluți de mare până la pești-scorpion și meduze transparente ca sticla.

Palma Aquarium are și rol educativ. Pe lângă expoziții, susține programe de salvare a broaștelor țestoase rănite sau eșuate pe plajele din Mallorca. De altfel, știai că o țestoasă marină poate trăi peste 100 de ani, dar ajunge abia la 20 de ani când începe să se reproducă? De aceea sunt atât de vulnerabile – dacă nu supraviețuiesc până la maturitate, speciile dispar ușor.

La finalul vizitei am rămas cu sentimentul plăcut că am ”înotat” prin mai multe ape într-o singură zi: oceane adânci, recife de corali și Marea Mediterană, am ajuns chiar în junglă fără să părăsesc Mallorca.

Ce mai găsești la Palma Aquarium? Restaurante, cinema și săli cu jocuri interactive pentru copii - o combinație care face ca vizita să fie plăcută pentru toată familia.

Biletele le-am cumpărat online, deoarece am avut reducere, la casa de bilete este cu câțiva euro în plus, a costat 30,5 euro de persoană.

Pe curând!🐠