O privire asupra inegalităților sociale, teritoriale și biologice

 Cele mai frumoase descoperiri le faci când nu te aștepți! Mă plimbam prin parcul Sempione, fără vreun plan, pur și simplu mă bucuram de peisaj, când am văzut o clădire interesantă, așa am descoperit expoziția Inequalities.

Triennale Milano a găzduit cea de-a 24-a Expoziție Internațională, intitulată Inequalities. Expoziția a fost deschisă publicului între 13 mai și 9 noiembrie 2025, în Palazzo dell’Arte și în spațiile adiacente din Parco Sempione. Tema centrală a fost creșterea inegalităților sociale, economice, teritoriale și biologice în lumea contemporană.

Inegalitatea a existat dintotdeauna, sub forme diferite: socială, economică, demografică, culturală. Ne naștem inegali. Unele dintre aceste diferențe sunt naturale. Altele sunt produse și amplificate de decizii politice, economice și tehnologice. Într-o epocă în care riscul extincției speciilor, războaiele și dezechilibrele geopolitice cresc amenințarea asupra viitorului nostru, expoziția Inequalities propune o reevaluare a relațiilor umane și a inegalităților care le traversează.

Invită vizitatorul să privească, să compare și să tragă propriile concluzii. Expoziția a fost coordonată de Stefano Boeri, președinte al Triennale Milano și comisar general al ediției:

„Inegalitatea, diferența, diversitatea, distanța și dezechilibrul sunt chei potențiale, paralele și nu sinonime pentru descifrarea lumii de azi. Pentru a naviga în această bogăție semantică, am adunat gândurile, ideile și proiectele celor mai interesante minți din diferite domenii, concentrându-ne pe două perspective majore, două umbre tematice strâns interconectate: geopolitica și biopolitica inegalităților.”

În ceea ce privește accesul publicului, Triennale Milano a menținut pe parcursul anului 2025 o politică mixtă: unele instalații și evenimente au avut intrare gratuită, iar altele au fost incluse în biletul general. Instituția a organizat, de asemenea, zile și programe speciale cu acces liber, în special în perioada estivală, iar eu am nimerit într-una dintre zilele care ofereau acces gratuit la toate expozițiile.

Lista oficială a lucrărilor

Lucrările care au fost incluse în expoziție sunt: Cities (Nina Bassoli), We the Bacteria: Notes Toward Biotic Architecture (Beatriz Colomina și Mark Wigley), The Republic of Longevity. In Health Equality We Trust (Nic Palmarini și Marco Sammicheli), Clay Corpus (Theaster Gates), A Journey Into Biodiversity. Eight Forays on Planet Earth (Telmo Pievani), The Space of Inequalities. Environment, Mobility, Citizenship (DAStU și CRAFT, Politecnico di Milano), Atlas of the Changing World (echipa Triennale Milano), Towards a More Equal Future (Norman Foster Foundation), Radio Ballads (Serpentine), Milan Paradoxes and Opportunities (Damiano Gullì și Jermay Michael Gabriel), Shapes of Inequalities (Federica Fragapane), 471 Days (Filippo Teoldi), NOT FOR HER. AI Revealing the Unseen (Nicola Gatti, Ingrid Paoletti, Matteo Ruta), Portraits of Inequalities. Pittura di Classe (Giovanni Agosti și Jacopo Stoppa), The Fragility of the Future (Jacopo Allegrucci).

Voi descrie mai detaliat despre câteva dintre aceste lucrări, care mi s-au părut reprezentative și memorabile, pentru a nu face articolul prea lung.

Shapes of Inequalities

  Shapes of Inequalities - Federica Fragapane

Transformă date relevante în desene pentru a ilustra formele inegalităților din lume: dezechilibrul între bogați și săraci, poluarea, migrațiile, mobilitatea socială, disparitățile de gen și accesul inegal la resurse, diferențele de speranță de viață, impactul uman asupra planetei și biodiversitatea din corpul uman.

Portraits of Inequalities. Pittura di Classe - Giovanni Agosti și Jacopo Stoppa

Analizează peste 900 de portrete ale donatorilor spitalului Ca' Granda, ilustrând modul în care clasele privilegiate au fost reprezentate de-a lungul secolelor.

We the Bacteria: Notes toward Biotic Architecture - Beatriz Colomina și Mark Wigley

Explorează condiția microbiană a omului și arhitectura văzută din perspectiva microbilor, cu instalații colaborative între echipe de design și microbiologi.

A Journey into Biodiversity. Eight Forays on Planet Earth - Telmo Pievani

Telmo Pievani propune opt orașe imaginare, fiecare locuit nu doar de oameni, ci și de animale, plante, ciuperci și bacterii. Fiecare oraș este o instalație multisenzorială, realizată din materiale biodegradabile care se întorc la natură după expoziție. Există un oraș al ciupercilor, unde rețelele de miceliu sunt reprezentate prin sunet și lumină; un oraș al caracatițelor, cu forme fluide și tactile; și un oraș al oamenilor care pare surprinzător de extraterestru atunci când este privit în contextul planetar complet. Mesajul central: oamenii nu sunt separați de biodiversitate, ci fac parte din ea, iar ideea de „noi” trebuie regândită într-un mod mai larg și incluziv

The Republic of Longevity. In Health Equality We Trust - Nic Palmarini și Marco Sammicheli

Explorarea inegalităților în sănătate prin cinci ministere tematice, cu elemente interactive pentru colectarea practicilor sănătoase ale publicului.

Tal Maslavi- Autonomous Sensory Meridian Response 

Aceeași idee, dar la nivelul corpului, apare în lucrarea ASMR a lui Tal Maslavi. ASMR este o reacție fizică – o furnicătură plăcută care apare la nivelul scalpului, coboară de-a lungul coloanei vertebrale și se poate extinde în întregul corp. Acest tip de reacție este declanșat de stimuli vizuali și auditivi, precum șoapte, sunete delicate sau gesturi lente și repetitive. În acest proiect se urmărește evidențierea modului în care tehnologia a înlocuit progresiv contactul uman și a felului în care simțurile noastre sunt treptat anesteziate de noile ecrane.

ASMR, popularizat de rețelele sociale, a ajuns să substituie atingerea umană. În această lucrare, Maslavi explorează granițele dintre fizic și virtual, acolo unde ecranele au înlocuit contactul direct, iar senzațiile noastre sunt diminuate treptat.

 Inegalitatea aici nu este economică sau geografică, ci senzorială.

The Space of Inequalities. Environment, Mobility, Citizenship - DAStU și CRAFT, Politecnico di Milano

Explorarea inegalităților teritoriale: impactul schimbărilor climatice, accesul la resurse, mobilitate și cetățenie. Un exemplu în acest sens sunt Jakarta și Veneția - orașele amenințate de scufundare. Un metru în plus al nivelului Mării Adriatice se așteaptă să crească peste Veneția până în anul 2100. Comunitatea științifică consideră acest lucru inevitabil și se pregătește pentru el. Cum vom salva orașul-lagună, care își datorează echilibrul fragil legăturii sale cu marea? Poate părea un viitor îndepărtat, distopic, dar realitatea este că acesta este deja prezent. Prevenția este mai bună decât a plăti mult mai mult mai târziu. La 18 ianuarie 2022, Parlamentul Indoneziei a dat undă verde transferului capitalei de la Jakarta la Nusantara, o locație izolată din Borneo, aflată la 2000 km distanță. Construit în apropierea unor mlaștini unde converg treisprezece râuri, centrul Jakartei se scufundă din cauza greutății excesive a unei dezvoltări urbane și demografice neplanificate. Cei mai săraci locuitori vor plăti cel mai mare preț. Inovațiile tehnologice vor fi fundamentale, dar nu vor fi suficiente de unele singure: Jakarta ne arată că va trebui să ne regândim și modelele de dezvoltare și consum.

Diferența este că Jakarta a decis să mute capitala, însăVeneția nu are unde să se mute, astfel apare inegalitatea ca diferență de capacitate de adaptare. Nu toate orașele, nu toate societățile, își pot permite să „iasă din problemă”.

Nu mai știu din ce expoziție a făcut parte lucrarea „Auckland: turning back, but where?”, a trecut ceva timp, însă a fost un proiect interesant. Proiectul Predator Free 2050 din Noua Zeelandă este prezentat ca un exemplu extrem de intervenție umană asupra naturii. Eradicarea speciilor invazive, precum oposumul, în colaborare cu comunitățile Māori, ridică o întrebare incomodă: putem corecta trecutul fără a produce o altă formă de violență? Putem, cu adevărat, să dăm înapoi ceasul evoluției? În final, rezultatul va fi o Nouă Zeelandă redesenată de mâna omului, o nouă co-evoluție. Multe orașe sunt locuite de specii invazive, dintre care șobolanii sunt cei mai numeroși. Speciile non-native nu sunt rele în sine: ele evoluează profitând de greșelile umane. Inegalitatea nu este doar între oameni, ea se manifestă și între specii, iar omul este cea mai invazivă dintre ele.

Participări internaționale dedicate țărilor invitate

În această secțiune am avut parte de niște experiențe foarte interesante, am testat chiar și realitatea virtuală. 

Proiectul Tici Humanidadi: Weaving Humanity este structurat ca un pavilion național al Guinea‑Bissau, în care artiști locali și curatorii explorează teme de egalitate, solidaritate și valori comunitare prin arta textilă. Țesând Umanitatea - inegalitatea nu este analizată prin date sau scenarii, ci prin gest. A țese înseamnă a transmite valori, a construi legături, a păstra memoria. Guineea-Bissau nu poate elimina singură inegalitățile globale. Este un apel la responsabilitate colectivă. Spre deosebire de celelalte lucrări, aceasta nu propune control sau intervenție, ci solidaritate.

Togo – Out of Fashion - Studio NEiDA

Instalație realizată din blugi uzați, subliniind impactul industriei fast fashion asupra inegalității sociale și degradării mediului.

Polonia – A Brief Vacation -  Katarzyna Roj

Expoziție despre confort, redistribuire și reutilizarea deșeurilor urbane pentru bunăstare și sănătate. În cadrul acestui ambient, publicul era invitat să se întindă pe un „meditative daybed” (pat de meditație) realizat de Olaf Brzeski, înconjurat de un peisaj sonor, elemente olfactive și vizuale care completează experiența. Sunetul, fotografia și mirosul sunt parte din strategia curatorului Katarzyna Roj de a face din odihnă un mod de reflecție critică asupra inegalităților urbane și sociale. Mi-a plăcut foarte mult în acest pat de meditație, am stat mai mult de 10 minute cu ochii închiși, și chiar am simțit că mă aflu în Polonia.

Maghras, A Farm for Experimentation - Lulu Almana, Sara Al Omran.

Această lucrarea reprezenta pavilionul Arabiei Saudite care explora ecosistemul oazei Al Ahsa (UNESCO World Heritage Site) și transformările sale sociale și ecologice, prezentând o fermă de cămile experimentală prin elemente vizuale, sonore și narative inspirate din mediul rural, concepute să transmită atmosfera specifică a vieții agricole tradiționale din regiune

Nu am putut să stau prea mult în încăpere din cauza mirosului specific grajdului, dar a fost interesant.

Tehnologia revine explicit în proiectul IMAGINE AGI, semnat de Sebastian Errázuriz, Pavilionul Chile. Aici, publicul este invitat să interacționeze cu un chatbot de inteligență artificială și să își imagineze impactul AGI asupra educației, muncii, politicii și mediului. Nu este o celebrare a tehnologiei, ci un exercițiu de anticipare. Cine va controla aceste sisteme? Cine va beneficia de ele? Cine va rămâne în urmă? Inegalitatea apare ca o problemă de putere și acces la viitor, nu doar la resursele prezentului.

Prin intermediul acestor lucrări am „vizitat” mai multe țări precum: Austria, Liban, Puerto Rico, China, etc. Mi-a plăcut foarte mult și sunt recunoscătoare că am avut oportunitatea de a vedea toate expozițiile gratuit.

Privită în ansamblu, Inequalities nu a propus soluții simple sau un mesaj optimist de tip manifest. Expoziția a funcționat mai degrabă ca un instrument de cartografiere: a pus în relație date, imagini, spații și narațiuni pentru a arăta cât de structurale și persistente sunt inegalitățile în lumea contemporană. Am petrecut aproximativ trei ore pentru a vedea totul, pe fugă, și chiar și așa experiența a fost foarte intensă. O întrebare la care rămâne să reflectăm: cum ne raportăm fiecare dintre noi la inegalitățile care ne înconjoară?

Pe curând!

Lacul Como

 O filă de jurnal de vară

Dacă ajungi la Milano într-o vară fierbinte și simți nevoia de o gură de aer proaspăt, Lacul Como este una dintre cele mai la îndemână și spectaculoase destinații pentru o excursie de o zi. Situat la poalele Alpilor, în regiunea Lombardia, lacul se află la doar o oră de mers cu trenul de la gara centrală din Milano.

Trenurile din Milano către Como sunt frecvente, din 40 în 40 minute, confortabile și ieftine, 6 euro biletul dus, așa că poți ajunge rapid și fără stres. Am coborât din tren în orașul Como și am pornit spre lac. Promenada este largă, mărginită de copaci și bănci, iar din loc în loc pe marginea lacului sunt bărci și vaporașe care duc turiștii în satele de pe celelalte maluri. Erau foarte mulți turiști - nu e de mirare, fiind în plin sezon estival - care se plimbau și admirau minunata priveliște.

Prânz pe malul lacului

După ce m-am plimbat puțin pe faleză, m-am oprit la restaurantele aflate lângă funicular. Terasele erau pline de turiști, dar atmosfera era caldă și relaxată. Din experiență, știu că acolo unde este multă lume, mâncarea este delicioasă, așa că am ales un restaurant unde era multă lume. Din păcate, nu-mi mai amintesc numele. Am ales o masă cu priveliște spre lac. Cât timp am așteptat să-mi servească mâncarea comandată, am admirat lacul și forfota de pe mal. Totul se împletea într-o atmosferă plăcută – zgomot de pași, chicote de copii, clinchet de tacâmuri și miros de pizza abia scoasă din cuptor.

Deși nu am urcat cu funicularul spre Brunate și nici nu am vizitat vreuna dintre vilele celebre, simpla plimbare pe mal a fost suficientă pentru a simți farmecul locului. Lacul Como are o eleganță aparte: este locul unde istoria și prezentul conviețuiesc firesc, iar tu, ca vizitator, ai sentimentul că faci parte pentru câteva ore din această poveste.

Înapoi la agitația din Milano

După prânz, m-am îndreptat spre gară pentru a lua trenul către Milano. Atmosfera de pe mal era încă vie: terasele pline, turiști care căutau vaporașe, fotografi încercând să prindă fiecare unghi al lacului. Era aglomerație, dar una care dădea locului viață. De fapt, în plin sezon de vară, Como mi s-a părut chiar mai animat decât Milano.

Curiozități despre Lacul Como

• Lacul Como este al treilea ca mărime din Italia și are o formă caracteristică de „Y” răsturnat.

• Este un lac glaciar, format acum aproximativ 10.000 de ani, în urma retragerii ghețarilor.

• Zona este celebră pentru vilele elegante, grădinile luxuriante și peisajele impresionante, fiind o destinație preferată de celebrități din întreaga lume.

• Lacul oferă posibilități pentru sporturi nautice, excursii cu barca și drumeții în împrejurimi.

În încheiere ...

Plimbările pe malul lacului sunt suficiente pentru a te bucura de peisaj, dar dacă ai mai mult timp, o excursie cu vaporul sau vizitarea satelor din jur îți oferă experiențe de neuitat.

Magazinele locale și gelateriile sunt o parte plăcută a vizitei, dar prețurile sunt mai mari în zonele turistice principale.

Lacul Como rămâne un loc care îți aduce bucurie, chiar și pentru câteva ore într-o zi de vară.

Pe curând!🏊

Plimbare la Castello Sforzesco

 Așa cum am promis data trecută, când am început să povestesc despre city break-ul de la Milano, am revenit cu un articol despre Castello Sforzesco.

Nu am reușit să vizitez muzeele din interiorul castelului, pentru că în plin sezon turistic biletele se epuizau foarte repede, trebuia făcută rezervare online. Totuși, am intrat în curtea interioară, am admirat fațadele exteriore și m-am plimbat prin parcul Sempione.

Mai jos las câteva informații despre castel culese de pe plăcuțele informative din interiorul curții Castelului, împreună cu câteva fotografii.

Castello Sforzesco din Milano, unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale orașului, este un simbol al puterii familiei Sforza și un veritabil muzeu în aer liber al Renașterii lombarde. Originile sale datează din secolul al XIV-lea, când Galeazzo al II-lea Visconti a ordonat construirea unei fortificații lângă zidurile orașului, cunoscută inițial sub numele de Castelul Porta Giovia (Poarta lui Jupiter). Ulterior, Castelul a fost consolidat și extins de succesorii săi, Gian Galeazzo și Filippo Maria Visconti, care l-au transformat într-o reședință ducală.

În 1450, Francesco Sforza, lider militar și Duce de Milano, a decis reconstrucția castelului la o scară grandioasă. Arhitecți și ingineri renumiți, precum Giovanni da Milano, Jacopo da Cortona, Bartolomeo Gadio și Antonio di Pietro Averulino (il Filarete), au transformat fortificația medievală într-un palat renascentist somptuos, potrivit pentru curtea ducală din Milano.

Printre urmașii săi celebri s-au numărat Galeazzo Maria Sforza și Ludovico il Moro, patroni ai artelor și protectori ai artiștilor. În această perioadă, Castelul a fost decorat de nume celebre precum Leonardo da Vinci și Donato Bramante, iar Ludovico il Moro a comandat și construirea Ponticella, sau "Podul Mic", o mică structură peste șanțul de apărare, care conecta reședința ducală cu parcul privat și terenurile de vânătoare. Ponticella, posibil inspirată de Bramante și construită în jurul anului 1495, include trei camere numite camerini, iar prima, cunoscută sub numele de Saletta Nera, ar fi fost decorată de Leonardo da Vinci.

După secolul al XVI-lea, Castelul a trecut printr-o perioadă dificilă: sub dominație spaniolă și apoi austriacă, a fost transformat într-o cazarmă și fortăreață, pierzând mare parte din fastul renascentist. În 1796, trupele napoleoniene au început demolarea unor părți ale zidurilor exterioare pentru proiectul Forumului Bonaparte, iar în secolul al XIX-lea, odată cu unificarea Italiei, a existat o dezbatere aprinsă asupra soartei Castelului.

Restaurarea completă a fost realizată de Luca Beltrami între 1893 și 1911, inclusiv reconstrucția celebrului Turn Filarete, prăbușit în urma unei explozii din 1521. Beltrami a transformat Castelul într-un adevărat sanctuar al memoriei istorice milaneze, păstrând urmele trecutului și decorurile renascentiste.

Astăzi, Castello Sforzesco găzduiește numeroase muzee și colecții:

• Muzeul de Arte Decorative: expune mobilier renascentist și baroc, obiecte din ceramică, sticlă, porțelan, aur și fildeș, precum și tapiserii celebre, cum ar fi tapiseriile Trivulzio, realizate între 1504 și 1509, fiecare tapiserie reprezentând câte o lună a anului.

• Armurariile: situate în Camera Verde, prezintă arme albe și de foc, folosite între secolele XVI și XVII, ilustrând atât tehnica militară, cât și comerțul european de armament.

• Muzeul Instrumentelor Muzicale: situat în Sala Jocurilor cu Mingea, găzduiește instrumente din secolele XVI–XIX.

• Muzeul de Mobilier și Sculptură în Lemn: expune mobilier lombard renascentist, inclusiv faimosul cassone al celor trei duci, și piese baroce și contemporane.

  

Restaurările recente (2012) au scos la lumină bogata decorare renascentistă a porticurilor curții Rocchetta, cu sgraffito și motive Sol Invictus, simbol al familiilor Visconti-Sforza, precum și decorațiuni florale, geometrice și grecești. Fragmentele restaurate păstrează straturile originale de decor, dar și tencuiala aplicată în perioada postbelică, conservând astfel istoria vizibilă a Castelului.

Castello Sforzesco nu este doar un monument istoric, ci și un spațiu activ cultural. Curtea interioară și Parcul Sempione, situat în spatele castelului, oferă o oază verde în centrul orașului, iar muzeele permit vizitatorilor să descopere arta și istoria orașului Milano de la Renaștere până în secolul XX.

Chiar dacă nu am reușit să vizitez și muzeele, am simțit din plin istoria orașului și am rămas cu dorința de a reveni pentru a descoperi comorile pe care muzeele castelului le păstrează.

Pe data viitoare!🏰

Patru zile de neuitat la Milano

 Am ajuns la Milano pe 14 august, împreună cu două foste colege de serviciu. Era după-amiază, foarte cald și surprinzător de liniște pentru un oraș atât de mare. După ce am mâncat ceva rapid în centru, am mers către hotel pentru a face check-in-ul. Am fost cazate la hotelul Milano Castello, un loc superb care m-a impresionat prin grădina interioară, unde erau expuse lucrări ale artistului Romano Rui. Un detaliu neașteptat și foarte plăcut.

Hotel Milano Castello

Romano Rui (1915–1977) a fost un sculptor, ceramist și artist poliedric, născut în Sarone, Friuli (provincia Pordenone), dar adoptat artistic de Milano, unde a studiat și a activat intens. A urmat cursurile de sculptură la Accademia di Belle Arti di Brera, devenind coleg cu Francesco Messina. A fost profesor la Liceo Artistico di Brera, apoi la Politecnico di Milano (Facultatea de Arhitectură), începând din 1942. A realizat opere pentru bazilici, muzee și clădiri publice sau religioase din Milano, contribuind semnificativ la patrimoniul cultural al orașului.

La Hotel Milano Castello există o expoziție permanentă dedicată lui Romano Rui, realizată în colaborare cu colecționarul Prof. Raoul Pieri. Sunt expuse 30 de lucrări unice, create între 1943 și 1977, în materiale precum bronz, piatră (Vicenza), gresie, lemn și smalț ars la temperatură înaltă. Expoziția include 24 de sculpturi și 5 panouri smălțuite, care sugerează dinamism și vitalitate—în stilul inspirat de Brâncuși sau Peynet. Oaspeții se pot plimba prin colecție încă de la intrare până în grădina interioară a hotelului.

După un duș revigorant, am ieșit să explorăm împrejurimile. Hotelul era foarte aproape de Castello Sforzesco, așa că am ajuns repede în piața din față, unde am avut parte de o surpriză minunată: artiști stradali care animau atmosfera. Unul dintre ei cânta melodii italiene și a reușit să adune lumea la dans și voie bună. A fost un început de vacanță perfect, cu oameni dansând și cântând, muzică italiană și o atmosferă plină de viață și culoare.

 Duomo di Milano

Domul l-am admirat doar la exterior, fiind sezon de vacanță, biletele se epuizau foarte repede și nu am reușit să prind bilete. Data viitoare, voi ști să rezerv înainte bilet online. Seara, când se răcorea, piața Domului se umplea de oameni și era o adevărată sărbătoare a orașului – luminile, aglomerația, forfota, toate îi dădeau un aer special.

Chiar dacă nu am reușit să vizitez interiorul, Duomo di Milano m-a impresionat chiar și de afară. Construcția sa a început în 1386, sub conducerea arhiepiscopului Antonio da Saluzzo, cu sprijinul familiei Visconti și a durat aproape șase secole, ceea ce explică de ce fațada este atât de bogat decorată, cu peste 3.400 de statui și 135 de turnulețe. Domul a fost consacrat oficial în 1418, dar fațada a fost terminată abia în 1805, la cererea lui Napoleon Bonaparte, care dorea să fie încoronat rege al Italiei în interiorul ei.

Este o capodoperă a arhitecturii gotice, îmbinând elemente renascentiste și baroce, ceea ce îi conferă o eleganță aparte.  Este a patra cea mai mare biserică din lume și cea mai mare din Italia (după San Pietro din Vatican, care este pe teritoriu independent). Pe vârful turlei principale se află Madonnina – o statuie aurită a Fecioarei Maria, simbolul orașului Milano.

Câteva curiozități despre catedrală: Marmura folosită provine în mare parte din carierele de la Candoglia (Lombardia). Domul este atât de complex, încât Milano are încă un organism dedicat întreținerii sale: Veneranda Fabbrica del Duomo, înființată în 1387, care este activă și azi. Statuia Madonninei (1774) are 4 metri și este așezată la 108 m. În Milano există o tradiție: nicio clădire nu trebuie să depășească înălțimea Madonninei. Când au apărut zgârie-nori, pe vârfurile lor au fost puse replici ale statuii pentru a respecta tradiția.

Galeria Vittorio Emanuele II

Am vizitat Galeria Vittorio Emanuele II, care se află chiar lângă catedrală, de unde mi-am cumpărat o pereche de ochelari de soare Dolce & Gabbana clasici și un portofel din noua colecție Guess – produse care nici măcar nu erau disponibile încă în România sau pe site-uri. Shoppingul la Milano chiar are alt farmec!

Galeria a fost construită între 1865 și 1877, fiind unul dintre cele mai vechi centre comerciale acoperite din lume. A fost proiectată de arhitectul Giuseppe Mengoni, care din păcate a murit chiar înainte de inaugurare.Numele ei vine de la Vittorio Emanuele II, primul rege al Italiei unite.

Este construită sub forma unei cruci latine, cu două artere principale ce se întâlnesc sub o cupolă impresionantă din sticlă și fier. Cupola are 47 m înălțime și este din sticlă, ceea ce era foarte modern pentru secolul al XIX-lea. În pardoseală, mozaicurile reprezintă steme ale marilor orașe italiene (Milano, Roma, Florența, Torino). Există un obicei: turiștii (și localnicii) se rotesc cu călcâiul pe emblema taurului de la Torino (din mozaic) pentru noroc. Erau prea mulți care să facă acest lucru și nu am mai așteptat, în plus nu aveam ținuta adecvată pentru a face acest lucru.😂

Este supranumită „Il Salotto di Milano” („Salonul din Milano”), pentru că e locul unde lumea bună se întâlnea la început de secol XX. Aici sunt unele dintre cele mai exclusiviste magazine din lume: Prada (primul magazin Prada a fost deschis chiar aici, în 1913), Gucci, Louis Vuitton, Versace.

 Găsești și restaurante și cafenele istorice, precum Camparino in Galleria, loc legendar unde a fost inventat faimosul aperitiv Campari. Galeria e mereu animată – ziua e plină de turiști și de shopping, iar seara luminile și vitrinele îi dau un aer elegant.Chiar dacă nu cumperi nimic, plimbarea pe sub cupola de sticlă și fotografiile de acolo sunt o experiență obligatorie la Milano.

Mâncare și Transport

La capitolul mâncare, am avut experiențe mixte. Prima pizza margherita, comandată imediat după sosire, a fost jalnică în comparație cu cea pe care o gustasem la Roma. În schimb, gnocchi în diferite combinații au salvat experiența culinară, fiind absolut delicioși. La rubrica ”Miercurea fără cuvinte” voi reveni cu imagini culinare.😊

Pentru deplasări, am folosit metroul – foarte eficient și simplu de înțeles. Un bilet costă 2 euro și e valabil 90 de minute, dar există și varianta de 7 euro pentru o zi întreagă, cu acces pe toate rutele și mijloacele de transport. De la Aeroportul Bergamo cea mai simplă opțiune este autobuzul Terravision – 12 euro un bilet, aproximativ o oră până în centrul orașului.

Milano este un oraș elegant, cosmopolit, cu multe fațete. Am să povestesc separat despre Castello Sforzesco, Triennale Milano, dar și despre plimbările de la Lacul Como și Bergamo, pentru că fiecare dintre ele merită un articol dedicat.

Atât pentru astăzi, pe data viitoare! Să ai o duminică frumoasă!