Ce-am găsit al meu să fie – obsesia unui cititor

• Autor: Stephen King
• Gen: thriller / crime / mystery
• Pagini: 448, ediția apărută la Nemira în 2017
• Seria: Bill Hodges #2
• Titlul original: FINDERS KEEPERS
• Rating personal: 3,5/5
  

Povestea începe cu John Rothstein, un scriitor de mare succes care s-a retras din viața publică și nu a mai publicat nimic de zeci de ani. Morris Bellamy este obsedat de Jimmy Gold, personajul creat de Rothstein, un tânăr revoltat, incapabil să-și găsească locul în lume. Acesta este convins că autorul și-a distrus personajul în ultimul volum al trilogiei, transformându-l într-un banal locuitor al suburbiei, cu o slujbă în publicitate.

Cum acțiunea se petrece în anii '70, Morris nu poate să-și verse frustrările pe internet, așa că pătrunde prin efracție în casa lui Rothstein și îi trage un glonț în cap. Pleacă de acolo cu toate manuscrisele scrise de autor după retragerea din viața publică, dar și cu peste 20.000 de dolari. Înainte să apuce să citească manuscrisele, care continuă povestea personajului său preferat, Morris este arestat, nu pentru crimă, ci pentru viol și ajunge la închisoare. Timp de 35 de ani, visează la ziua în care va fi eliberat și va putea recupera manuscrisele pe care le ascunsese înainte de arestare.

Peter Saubers locuiește împreună cu familia în fosta casă a lui Morris. Tatăl lui Peter este una dintre victimele masacrului de la târgul de joburi, iar familia trece printr-o perioadă foarte dificilă. Peter descoperă întâmplător ascunzătoarea lui Morris și o parte din bani îi folosește pentru a-și ajuta familia să depășească problemele financiare, iar manuscrisele le citește pe nerăsuflate. Manuscrisele îi trezesc pasiunea pentru literatură și îl transformă într-un admirator al lui Jimmy Gold. Trec câțiva ani, iar Morris este eliberat condiționat din închisoare, ceea ce îl pune inevitabil pe urmele lui Peter. Abia atunci intră în scenă fostul detectiv Bill Hodges, ajutat de colaboratorii săi de încredere, Holly și Jerome. 

Imagine generată cu AI – ChatGPT (OpenAI)

Morris Bellamy este coșmarul oricărui scriitor: fanul convins că știe mai bine decât autorul ce ar trebui să se întâmple cu un personaj și reacționează violent atunci când autorul îl dezamăgește. Morris amintește de Annie Wilkes din Misery, un alt exemplu de fan dus la extrem, dar, spre deosebire de ea, nu vede în Jimmy Gold un personaj fictiv, ci o persoană reală pe care autorul a abandonat-o. Dincolo de intriga polițistă, aceasta mi se pare tema cea mai interesantă a romanului: relația dintre autor, opera sa și cititorii care ajung să creadă că au un drept de proprietate asupra ei. 

Tocmai această obsesie îl face pe Morris să-și construiască o logică proprie, în care orice gest devine justificabil dacă servește unei cauze pe care o consideră dreaptă. După cum spune chiar el: 

„Uneori alegerile proaste devin o necesitate.”

Romanul urmărește în paralel destinele lui Morris și Pete, iar cititorul știe încă de la început încotro se îndreaptă povestea. Suspansul nu crește din aflarea vinovatului, ci din felul în care cele două destine ajung să se intersecteze.

Hodges aș putea spune că are un rol secundar în acest roman, adică contribuția lui la rezolvarea intrigii este minimă și ar fi putut fi înlocuit fără dificultate de un personaj nou. Nu apare decât spre jumătatea cărții, iar odată cu intrarea lui în scenă, povestea își pierde ritmul pentru că autorul explică cine sunt el, Holly și Jerome și reia evenimentele din Mr. Mercedes. După părerea mea, această recapitulare ar fi putut fi redusă la un paragraf, nu întinsă pe un întreg capitol. Impresia este că Hodges apare în roman în special pentru a pregăti terenul pentru următorul volum din serie. Dacă celelalte două romane le-am citit pe nerăsuflate, acesta mi-a luat câteva săptămâni să-l termin. Deși primele capitole sunt importante pentru a înțelege motivațiile personajelor, am avut impresia că se insistă prea mult asupra lor. 

În ciuda problemelor de ritm, Ce-am găsit al meu să fie este un roman interesant prin tema pe care o propune. Stephen King arată încă o dată că pasiunea pentru cărți poate lua forme neașteptate, iar atunci când admirația se transformă în obsesie, consecințele pot fi devastatoare

Pe curând!

***Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

Seară de film!

Săptămâna aceasta la Tuesday 4 vorbim despre cărți, filme și emisiuni TV.

1. Coloana sonoră a unui film se aude de fiecare dată când intri în cameră, ce melodie ar fi? (cere și părerea familiei sau a prietenilor)

Greu de ales, dar cred că melodia care s-ar auzi de fiecare dată când intru în cameră ar fi....😂pam pam pam... Billie Eilish - you should see me in a crown. M-am jucat puțin mai mult cu ChatGPT și a ieșit imaginea de mai jos, nu e ceea ce-mi doream, dar merge și așa.

2. Ce film aștepți cu nerăbdare să vezi? Ce carte ai vrea să citești cât mai curând? Ce emisiune sau serial TV îți stârnește cel mai mult interesul?

Filmul pe care vreau să-l văd este Strange Darling, un thriller psihologic, regizat și scris de JT Mollner, cu actorii Willa Fitzgerald și Kyle Gallner, în rolurile principale. Am multe cărți care își așteaptă rândul, însă după ce termin „Ce-am găsit al meu să fie” de Stephen King, vreau să citesc „Toți suntem malefici”, carte cumpărată de la Târgul Gaudeamus de anul acesta.

Emisiuni TV? Nu prea privesc la televizor. Mă uitam la IUmor, uneori.

3. Există o carte, un film sau un serial care ți-a rămas în minte și care te-a influențat în vreun fel?

Cred că fiecare carte pe care o citesc mă influențează într-o oarecare măsură. Unele îmi oferă o perspectivă nouă, altele mă pun pe gânduri sau mă ajută să înțeleg mai bine oamenii și lumea din jur. Chiar și atunci când nu-mi schimbă opiniile, rămân cu ceva din ele. Dacă ar fi să aleg una care mi-a rămas cu adevărat în minte, aceea este Culoarul morții (The Green Mile) de Stephen King. Mi-au plăcut deopotrivă cartea și ecranizarea. Povestea m-a impresionat prin personajele sale, emoția pe care o transmite și întrebările pe care le ridică despre dreptate, compasiune și natura umană.

4. Bun, prietene, acum tu ești gazda serii noastre de film dedicată bloggerilor! Ne adunăm cu toții pentru filme și gustări. Ce filme ai ales pentru această seară și ce gustări ne pregătești?

Aș alege două filme complet diferite, acțiune și suspans pe de o parte, romantism și emoție pe de altă parte. Primul ar fi Vechea Gardă (The Old Guard), pentru cei care preferă acțiunea, fantezia și scenele spectaculoase. Este un film regizat de Gina Prince-Bythewood, bazat pe seria de benzi desenate scrisă de Greg Rucka. În rolurile principale îi regăsim pe Charlize Theron, KiKi Layne, Matthias Schoenaerts, Marwan Kenzari, Luca Marinelli și Chiwetel Ejiofor. 

sursă foto: Cinemagia

Al doilea ar fi Last Christmas, o comedie romantică emoționantă, perfectă pentru cei care vor o poveste caldă și relaxantă. Mi se pare că cele două filme se completează foarte bine, chiar dacă sunt la poli opuși.

Cât despre gustări, meniul nu poate fi prea complicat: popcorn din belșug, nachos și pahare mari cu limonadă rece. Cred că este combinația perfectă pentru o seară reușită de film.

Până la urmă, o seară reușită de film nu înseamnă doar un film bun, ci și companie plăcută și ceva bun de ronțăit. 😊 Tu ce ai alege să vezi în această seară?

O zi la Salina Ocnele Mari

Dacă vrei să scapi de căldura verii pentru câteva ore, Salina Ocnele Mari este o alegere foarte bună. Așa am făcut și noi: într-o dimineață ne-am urcat în mașină și am pornit spre salină. Am ajuns la ora 10:00, ne-am cumpărat bilete (60 de lei bilet/persoana) și am urcat in microbuzul care transportă turiștii în subteran. Înainte de a povesti cum a fost voi scrie foarte scurt despre istoria salinei.

Istoria exploatării sării la Ocnele Mari

Exploatarea sării la Ocnele Mari are o istorie de câteva milenii, favorizată de unul dintre cele mai mari zăcăminte de sare gemă din România, întins pe aproximativ 7,5 km lungime și 3 km lățime. Descoperirile arheologice arată că sarea era exploatată încă din neolitic, iar în perioada dacică zona a devenit un important centru de putere și comerț. De-a lungul Pârâului Sărat, dacii au ridicat un sistem de fortificații, al cărui punct central pare să fi fost așezarea de la Ocnele Mari–Cosota, considerată, potrivit cercetărilor arheologice, locul unde s-a aflat vestitul centru tribal Buridava. Exploatarea a continuat în perioada romană, când castrul de la Stolniceni asigura controlul asupra regiunii, iar în Evul Mediu sarea a devenit monopol domnesc și una dintre cele mai importante surse de venit ale Țării Românești, cunoscând o dezvoltare deosebită în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Începând cu secolul al XVIII-lea, Ocnele Mari este menționată în documentele vremii drept cea mai importantă exploatare de sare din sud-vestul țării. Primele ocne deschise în zona Pârâului Sărat s-au surpat în timp, formând lacuri sărate precum Brăzi și Balta Roșie. Exploatarea modernă a început în secolul al XIX-lea prin amenajarea primelor saline sistematizate, fiind introduse treptat tehnologii tot mai performante, inclusiv prima mașină de extracție cu aburi instalată în România și metode moderne de exploatare minieră. Din 1959, sarea este extrasă atât prin dizolvare în sonde, cât și în subteran, iar din anii 1990 exploatarea se desfășoară în noua mină de la Cocenești, folosind una dintre cele mai moderne metode de exploatare la nivel mondial. O parte a galeriei subterane a fost amenajată ca punct turistic, unde vizitatorii pot descoperi istoria salinei, spații de agrement și joacă, precum și cea mai mare biserică subterană din România.

În inima muntelui de sare - experiența noastră

După această scurtă incursiune în istoria locului, să îți povestesc cum a decurs vizita noastră. Transportul cu microbuzul durează aproximativ 10 minute. Ajunși în salină, am început „exploatarea”. Am admirat expozițiile de artă plastică, am citit despre istoria salinei, apoi am mers să vizităm biserica. Slujba de duminică tocmai s-a terminat, dar am fost și noi miruiți de preot. Am spus o rugăciune, am făcut niște fotografii și ne-am continuat vizita. Deși era doar ora 11:00, ni se făcuse foame, așa că am mers la restaurant.

Restaurantul nu ne-a impresionat. Mâncarea a fost decentă, dar seamănă mai degrabă cu cea de cantină decât cu preparatele unui restaurant turistic. Oferta era destul de limitată. Eu mi-am comandat șnițel de pui cu piure de cartofi, un ecler și o apă plată, acest meniu a costat aproximativ 50 lei.

 După ce am mâncat, ne-am hotărât să ne dăm cu karturile cu pedale. Un bilet a costat 15 lei/ 15 minute. Eu am abandonat înainte să expire cele 15 minute, semn că ar trebui să fac mai multă mișcare. Cu toate acestea ne-am distrat foarte tare cu karturile.

După această activitate am mers într-un loc amenajat cu aparate de fitness, și mi-am lucrat puțin și brațele 😂, apoi am jucat șotron.

În salină mai sunt amenajate terenuri de fotbal, baschet și tenis de câmp, un patinoar, o sală de biliard, spații pentru tenis de masă și șah, precum și o cramă. Din păcate, în ziua vizitei noastre crama era închisă.

Per total, vizita la Salina Ocnele Mari ne-a plăcut. Spațiul este bine amenajat, există multe activități pentru copii și adulți, iar temperatura constantă o transformă într-o destinație excelentă în zilele toride de vară. Chiar dacă restaurantul nu ne-a impresionat, experiența în ansamblu a meritat și cu siguranță recomandăm o vizită dacă ajungi în județul Vâlcea.

Pe curând!

*Fotografiile sunt din arhiva personală

Tuesday 4 - Cosmetice și produse de îngrijire

 Săptămâna aceasta la Tuesday 4 întrebările sunt despre produsele de îngrijire personală și cosmeticele pe care le folosim în rutina zilnică.

Să începem!

1. Ce marcă de șampon ți se potrivește cel mai bine și de ce? Ce beneficii observi atunci când îl folosești?

Dintre toate șampoan pe care le-am încercat, mai scumpe sau mai ieftine, bio sau nu, cele mai potrivite pentru tipul meu de păr este Head & Shoulders menthol fresh și Șampon cu lavandă Eight Triple Eight. Masca pe care nu o schimb niciodată este de la Kallos Argan colour hair mask.  Primul avantaj este că previne complet apariția mătreții, al doilea este că spală părul foarte bine și miroase foarte frumos.

2. Folosești produse cosmetice? Dacă da, ce produse fac parte din rutina ta?

Da, folosesc cosmetice. Pentru față folosesc gama Anew vitamina C, de la Avon. Îmi curăț tenul cu un exfoliant cu efect de microdermabraziune, apoi îl tonific cu loțiune tonică și îl hidratez cu un ser pentru luminozitate. La final aplic crema de față. Crema de față o schimb destul de des și nu folosesc mereu aceeași variantă. Acum folosesc cremă de la Elmiplant.

Cosmeticele pe care le folosesc regulat sunt: balsam de buze, ruj și rimel, însă am și farduri, fond de ten, creioane pentru buze, ochi și sprâncene...și multe altele. Știi și tu cum e, nu?

3. Folosești un prosop mic (sau o lavetă specială) pentru față?

Da, de obicei folosesc unul mic de bumbac.

4. Ai un parfum preferat pe care îl porți de ani de zile? Dacă nu folosești parfum, există un miros sau o aromă care îți place în mod deosebit?

Normal că am, dar nu doar unul. Dolce & Gabbana The Only One, CAROLINA HERRERA Good Girl și Lattafa Opulent Musk. Nu pot să aleg doar unul, dar asta ar fi un top trei, pentru că am multe parfumuri care îmi plac.

Acestea sunt răspunsurile mele la cele patru întrebări de marți.

Pe curând!🙋

Din nou la Peștera Muierii din Baia de Fier

 Îți faci planuri să vizitezi un obiectiv turistic și pleci cu o experiență complet diferită. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru la Peștera Muierii, din Baia de Fier, județul Gorj. Anul trecut, în iunie, am vrut să vizităm peștera, însă nu am reușit, trebuia să așteptăm în jur de 30 minute și deja se făcuse târziu.

Anul acesta am ajuns cu 6 minute peste ora fixă, iar casa de bilete se închisese. Trebuia să așteptăm o oră, deși nu ne grăbeam, am decis să plecăm. Am petrecut ceva timp prin împrejurimi, ne-am plimbat, am făcut fotografii și ne-am bucurat de liniștea locului.

Peștera Muierii este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România și una dintre cele mai vizitate peșteri din țară. Se află în comuna Baia de Fier, la poalele Munților Parâng. A fost modelată de râul Galben și are galerii care se întind pe o lungime de aproximativ 3,5 kilometri, însă doar etajul superior este amenajat pentru vizitare.

Numele peșterii este dat de o legendă veche. Se spune că, în vremurile în care zona era amenințată de invazii, femeile, copiii și bătrânii se refugiau aici, în timp ce bărbații mergeau la luptă. O altă tradiție locală spune că femeile veneau la gura peșterii pentru a toarce sau pentru a înmuia cânepa și inul în apa rece din interior. Indiferent care variantă este adevărată, numele a rămas până astăzi.

Dincolo de legende, peștera are o valoare științifică importantă. Aici au fost descoperite numeroase fosile de urs de cavernă și dovezi ale prezenței oamenilor preistorici, datând din Paleolitic.

Chiar dacă nu am intrat în peșteră, zona din jur merită timpul petrecut aici. Râul Galbenul, versanții stâncoși, pădurea și aerul răcoros creează un peisaj plăcut pentru o plimbare sau o pauză în timpul unei excursii prin nordul Olteniei. În apropiere se găsesc terase și spații de relaxare, iar dacă ajungeți în zonă puteți combina vizita cu alte obiective, precum Peștera Polovragi sau Transalpina.

Dacă ești curios să vezi cum arată interiorul peșterii, poți face un tur virtual: https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=9LDM4aAioB5. 

Dacă vrei să afli mai multe despre descoperirile arheologice din Peștera Muierii, găsești aici studiul științific publicat în revista PNAS.

Data viitoare, când vom reveni, poate reușim să vizităm și interiorul peșterii. Cum spune o vorbă veche: a treia oară e cu noroc! Până atunci, rămân fotografiile și amintirea unui loc care ne-a convins că nu este nevoie să bifezi toate obiectivele pentru a te bucura de o destinație.

Dacă ai în plan o vizită, verifică programul înainte de plecare și încearcă să ajungi cu cel puțin 15-20 de minute înainte de ora de intrare. Accesul se face în grupuri, la ore fixe, iar casa de bilete se închide înainte de ultimul tur al zilei.

Pe curând!

Decebal către popor

Viața asta-i bun pierdut

Când n-o trăiești cum ai vrut!

Și-acum ar vrea un neam călău

S-arunce jug în gâtul tău:

E rău destul că ne-am născut,

Mai vrem și-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flăcău ori moș îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu să mori

Ori câne-nlănțuit.

Cei ce se luptă murmurând,

De s-ar lupta și-n primul rând,

Ei tot atât de buni ne par

Ca orișicare laș fugar!

Murmurul, azi și orișicând,

E plânset în zadar!

Iar a tăcea și lașii știu!

Toți morții tac! Dar cine-i viu

Să râdă! Bunii râd și cad!

Să râdem, dar, viteaz răsad,

Să fie-un hohotit și-un chiu

Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,

Nebiruit e brațul tău

Când morții-n față nu tresari!

Și însuți ție-un zeu îți pari

Când râzi de ce se tem mai rău

Dușmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Și ce mai sunt?

Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,

Zamolxe, c-un întreg popor

De zei, i-am întreba: ce vor?

Și nu le-am da nici lor pământ

Căci ei au cerul lor!

Și-acum, bărbați, un fier și-un scut!

E rău destul că ne-am născut:

Dar cui i-e frică de război

E liber de-a pleca napoi,

Iar cine-i vânzător vândut

Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!

Voi brațele jurând le-ați pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi,

Că zeii sunt departe, sus,

Dușmanii lângă noi!

* Poezia Decebal către popor de George Coșbuc este preluată din volumul Fire de tort; Ziarul unui pierde vară, ediție îngrijită de Carmen Dobre, Editura ERC Press, București, 2009;

**Fotografiile care însoțesc poezia fac parte din arhiva personală și au fost realizate la Cărarea Dacilor, Polovragi (județul Gorj), la 4 iulie 2026.

Pe curând!