Ce-am găsit al meu să fie – obsesia unui cititor

• Autor: Stephen King
• Gen: thriller / crime / mystery
• Pagini: 448, ediția apărută la Nemira în 2017
• Seria: Bill Hodges #2
• Titlul original: FINDERS KEEPERS
• Rating personal: 3,5/5
  

Povestea începe cu John Rothstein, un scriitor de mare succes care s-a retras din viața publică și nu a mai publicat nimic de zeci de ani. Morris Bellamy este obsedat de Jimmy Gold, personajul creat de Rothstein, un tânăr revoltat, incapabil să-și găsească locul în lume. Acesta este convins că autorul și-a distrus personajul în ultimul volum al trilogiei, transformându-l într-un banal locuitor al suburbiei, cu o slujbă în publicitate.

Cum acțiunea se petrece în anii '70, Morris nu poate să-și verse frustrările pe internet, așa că pătrunde prin efracție în casa lui Rothstein și îi trage un glonț în cap. Pleacă de acolo cu toate manuscrisele scrise de autor după retragerea din viața publică, dar și cu peste 20.000 de dolari. Înainte să apuce să citească manuscrisele, care continuă povestea personajului său preferat, Morris este arestat, nu pentru crimă, ci pentru viol și ajunge la închisoare. Timp de 35 de ani, visează la ziua în care va fi eliberat și va putea recupera manuscrisele pe care le ascunsese înainte de arestare.

Peter Saubers locuiește împreună cu familia în fosta casă a lui Morris. Tatăl lui Peter este una dintre victimele masacrului de la târgul de joburi, iar familia trece printr-o perioadă foarte dificilă. Peter descoperă întâmplător ascunzătoarea lui Morris și o parte din bani îi folosește pentru a-și ajuta familia să depășească problemele financiare, iar manuscrisele le citește pe nerăsuflate. Manuscrisele îi trezesc pasiunea pentru literatură și îl transformă într-un admirator al lui Jimmy Gold. Trec câțiva ani, iar Morris este eliberat condiționat din închisoare, ceea ce îl pune inevitabil pe urmele lui Peter. Abia atunci intră în scenă fostul detectiv Bill Hodges, ajutat de colaboratorii săi de încredere, Holly și Jerome. 

Imagine generată cu AI – ChatGPT (OpenAI)

Morris Bellamy este coșmarul oricărui scriitor: fanul convins că știe mai bine decât autorul ce ar trebui să se întâmple cu un personaj și reacționează violent atunci când autorul îl dezamăgește. Morris amintește de Annie Wilkes din Misery, un alt exemplu de fan dus la extrem, dar, spre deosebire de ea, nu vede în Jimmy Gold un personaj fictiv, ci o persoană reală pe care autorul a abandonat-o. Dincolo de intriga polițistă, aceasta mi se pare tema cea mai interesantă a romanului: relația dintre autor, opera sa și cititorii care ajung să creadă că au un drept de proprietate asupra ei. 

Tocmai această obsesie îl face pe Morris să-și construiască o logică proprie, în care orice gest devine justificabil dacă servește unei cauze pe care o consideră dreaptă. După cum spune chiar el: 

„Uneori alegerile proaste devin o necesitate.”

Romanul urmărește în paralel destinele lui Morris și Pete, iar cititorul știe încă de la început încotro se îndreaptă povestea. Suspansul nu crește din aflarea vinovatului, ci din felul în care cele două destine ajung să se intersecteze.

Hodges aș putea spune că are un rol secundar în acest roman, adică contribuția lui la rezolvarea intrigii este minimă și ar fi putut fi înlocuit fără dificultate de un personaj nou. Nu apare decât spre jumătatea cărții, iar odată cu intrarea lui în scenă, povestea își pierde ritmul pentru că autorul explică cine sunt el, Holly și Jerome și reia evenimentele din Mr. Mercedes. După părerea mea, această recapitulare ar fi putut fi redusă la un paragraf, nu întinsă pe un întreg capitol. Impresia este că Hodges apare în roman în special pentru a pregăti terenul pentru următorul volum din serie. Dacă celelalte două romane le-am citit pe nerăsuflate, acesta mi-a luat câteva săptămâni să-l termin. Deși primele capitole sunt importante pentru a înțelege motivațiile personajelor, am avut impresia că se insistă prea mult asupra lor. 

În ciuda problemelor de ritm, Ce-am găsit al meu să fie este un roman interesant prin tema pe care o propune. Stephen King arată încă o dată că pasiunea pentru cărți poate lua forme neașteptate, iar atunci când admirația se transformă în obsesie, consecințele pot fi devastatoare

Pe curând!

***Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana