Mănăstirea dintr-un lemn

După vizita la Salina Ocnele Mari ne-am hotărât să vizităm și Mănăstirea dintr-un lemn. Auzisem foarte multe despre această mănăstire, dar nu ajunsesem niciodată să o văd. Cum eram deja în zonă, am profitat de ocazie și am pornit spre Frâncești.

 Nu știam prea multe despre loc, în afară de povestea pe care o auzisem de-a lungul timpului. Tocmai de aceea, vizita a fost o ocazie de a afla istoria mănăstirii și povestea care au făcut-o atât de cunoscută.

Odată ajunși, am intrat să o vedem, apoi am continuat plimbarea prin incinta mănăstirii. Este genul de loc în care merită să te oprești puțin și să te bucuri de priveliște, nu doar să bifezi obiectivul de pe lista unei excursii. Am făcut câteva fotografii, apoi am rămas puțin să ne bucurăm de liniștea locului. 

 Mi-a plăcut această oprire tocmai pentru că nu a fost planificată în detaliu. A venit firesc după vizita de la Salina Ocnele Mari și s-a dovedit a fi una dintre acele opriri pe care le faci din curiozitate și pleci cu multe informații și cu dorința de a povesti și altora despre loc.

Despre mănăstire

 La intrarea în mănăstire este un panou pe care este scrisă istoria acesteia, informațiile ce urmează sunt de pe panou. Eu am făcut un rezumat, deoarece este multă informație. Situată la aproximativ 26 km sud de Râmnicu Vâlcea și la 9 km mai sus (la nord) de Comuna Băbeni-Bistrița, pe valea Otăsăului, în comuna Frâncești, separată prin dealurile vecine de mănăstirile Surpatele și Govora, pitoreasca „MĂNĂSTIRE DINTR-UN LEMN” încântă ochiul trecătorului și revarsă o deosebită bucurie și pace în sufletele celor care, căutând să cunoască frumusețile naturii și din tezaurul artistic al patriei noastre, zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei.

Este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute așezăminte monahale din județul Vâlcea. Potrivit tradiției locale, mănăstirea a fost construită în primele decenii ale secolului al XVI-lea, după ce un pustnic ar fi descoperit într-un stejar secular o icoană a Maicii Domnului și, la îndemnul acesteia, ar fi ridicat o bisericuță din lemnul acelui singur arbore, de unde provine și numele așezământului. Legenda este consemnată încă din secolul al XVII-lea de diaconul Paul de Alep și este amintită ulterior de mitropolitul Neofit Cretanul și de poetul Grigore Alexandrescu. Această tradiție nu are legătură cu nuvela „Doamna Chiajna” a lui Alexandru Odobescu, care doar a valorificat literar legenda. 

Actuala bisericuță de lemn, ridicată în jurul mijlocului secolului al XVI-lea pe locul stejarului purtător de icoană, este un remarcabil exemplu de arhitectură religioasă populară. Construită din bârne groase de stejar îmbinate în coadă de rândunică, fără turlă și înconjurată de un pridvor deschis, ea păstrează simplitatea și rafinamentul construcțiilor tradiționale românești. În interior se află o catapeteasmă sculptată în lemn de tei, realizată în 1814, iar atmosfera de liniște și reculegere transformă acest lăcaș într-un spațiu de profundă spiritualitate.

 Cea mai de preț comoară a mănăstirii este icoana Maicii Domnului, păstrată astăzi în biserica mare. Considerată obiectul de patrimoniu cu cea mai mare valoare istorică și artistică al așezământului, icoana a stârnit de-a lungul timpului interesul unor reputați istorici de artă. Opiniile privind originea sa diferă: unii cercetători au atribuit-o unei tradiții foarte vechi legate de Sfântul Apostol Luca, în timp ce alții o datează în secolele XV–XVI și îi presupun originea în Bizanț sau la Muntele Athos. Indiferent de datarea exactă, icoana rămâne centrul vieții spirituale a mănăstirii și elementul în jurul căruia s-a păstrat vie tradiția întemeierii sale.

Ea a rămas un loc de rugăciune, unde generații de călugări și călugărițe au păstrat vie tradiția ortodoxă și au transmis mai departe patrimoniul spiritual al locului. Astăzi, mănăstirea continuă să atragă atât pelerini, cât și iubitori de istorie și arhitectură, fiind unul dintre cele mai reprezentative obiective religioase ale județului Vâlcea și o mărturie a legăturii dintre credință, tradiție și patrimoniul cultural românesc.

Dacă ai drum prin zonă, îți recomand să faci o oprire la Mănăstirea dintr-un lemn. Locul este superb și, dacă îți plac istoria, arhitectura veche și mănăstirile, cred că merită vizitată.

Pe curând!

Mănăstirea Polovragi

 Sâmbătă dimineața, m-am urcat în mașină și am plecat cu soțul meu la o plimbare în județul Gorj. Am pornit din județul Dolj, am trecut prin județul Vâlcea și, în cele din urmă, am ajuns la destinație, în județul Gorj. La întoarcere am trecut prin județul Olt.

La întoarcere, din cauza lipsei semnalului și a indicatoarelor, am greșit drumul de vreo 3 ori, am făcut în plus aproximativ 15 km. De obicei, eu plec cu harta fizică după mine, cu plan făcut de acasă, însă acum ne-am urcat pur și simplu în mașină și am plecat.

Primul obiectiv vizitat a fost mănăstirea Polovragi. Aceasta este situată pe-o ”gură de rai”, la intrarea în Cheile Oltețului, care despart masivul Parângului de masivul Căpățânii, în apropiere aflându-se și peștera cu același nume.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII POLOVRAGI

Cercetările istorice stabilesc vechimea mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, primii ctitori fiind cunoscuți cu numele de Radu Comisul și Petru Spătarul.

În anul 1643 Mănăstirea Polovragi intră în posesia logofătului Danciu Părăianu, cel mai apropiat sfetnic al domnitorului Matei Basarab. El construiește actuala biserică pe vechile temelii. În 1648 Danciu Părăianu a fost trimis de domnitorul Matei Basarab ambasador la Constantinopol, unde s-a întâlnit cu patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din discuțiile pe care le-au avut, au ajuns la înțelegerea să închine mănăstirea Polovragi cu tot cu averi Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

În perioada închinării la Sfântul Mormânt, mănăstirea Polovragi a cunoscut o gravă ruinare materială.

În anul 1693, voievodul Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea de la patriarhul Dositei al Ierusalimului cu 3 pungi de galbeni de aur, încredințând-o arhimandritului Ioan, primul stareț al mănăstirii Hurezi-Vâlcea. Prin purtarea sa de grijă, se zugrăvește interiorul bisericii. Pictura, o capodoperă a artei brâncovenești, este finalizată în anul 1703, fiind realizarea primilor ucenici de la Școala Brâncovenească de la Hurezi, conduși de zugravul grec Constantinos. Tot acum se adaugă pridvorul în stil brâncovenesc, se construiesc unele chilii, clopotnița, precum și zidurile stil cetate, după obiceiul timpului.

În incinta mănăstirii se mai află o biserică, așa numita „Bolniță”, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Ea este ctitoria egumenului Lavrentie, construită în anul 1736, și pictată în 1738 de zugravii Gheorghe și Ioan. Lângă bisericuță se află cimitirul mănăstirii.

Până în anul 1968 a fost mănăstire de călugări, după care, prin hotărârea Sfântului Sinod a fost transformată în mănăstire de călugărițe. Între anii 1972–1978 și 2000–2012 s-au desfășurat lucrări de restaurare a întregului complex monahal.

Mi-a plăcut foarte mult mănăstirea! Am intrat, ne-am rugat, am aprins lumânări, apoi am stat să ne relaxăm și să facem fotografii în curte. Rai pe pământ! Liniște - doar cântecele păsărilor pădurii se auzeau - și aer curat! Am făcut foarte multe fotografii, aici las doar o mostră, poate îți face ”poftă” de o vizită la mănăstire.

Am cumpărat suveniruri, am luat și miere de lavandă - un deliciu! Pe lângă acestea, am cumpărat și o cremă naturală pentru piele. Apoi am plecat să vizităm peșterile din zonă.

A fost o sâmbătă în care ne-am încărcat bateriile, ne-am conectat cu natura și ne-am bucurat sufletul! Data viitoare povestesc despre peștera Polovragi!

Pe curând!⛪

Sfântul Gherasim de la Iordan

 

Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan

Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea, după ce s-a călugărit s-a retras în pustiul Tebaidei unde a înființat un așezământ monahal.

Într-o zi pe când mergea prin pustiul Iordanului a întâlnit un leu fioros, care răgea cumplit deoarece în labă îi intrase un spin. Sfântul Gherasim i-a scos leului spinul din lăbuță, astfel că leul i-a devenit prieten.

La mănăstire aveau un măgăruș cu ajutorul căruia cărau apă de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim i-a dat sarcină leului să aibă grijă de măgăruș. Leul își îndeplinea cu bucurie sarcina, pânâ într-o zi când a adormit, iar măgărușul a dispărut..

Niște negustori care trecuseră prin zonă, văzând măgărușul singur l-au luat cu ei.

Când leul s-a întors la mănăstire singur, Sfântul Gherasim a crezut că leul a mâncat măgărușul, așa că i-a dat leului, ca drept pedeapsă, atribuțiile măgărușului: ”Lucrul pe care îl făcea măgărușul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii.”.

Leul Sfântului Gherasim

Din ziua aceea leul a început să care apă de la Iordan, când, într-o zi, negustorii care luaseră măgărușul se întorseseră pe același drum, s-au întâlnit cu leul, speriindu-se de acesta și lăsând măgărușul.

Măgărușul Sfântului Gherasim

Leul a luat măgărușul de funie și l-a dus la mănăstire la Sfântul Gherasim, acesta s-a bucurat când a văzut măgărușul și a eliberat leul în sălbăticie. Însă leul se întorcea săptămânal la manăstire, iar când Sfântul Gherasim a murit, leul s-a dus la mormântul lui și a rămas acolo până a murit.

Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan

Această poveste despre viața Sfântului Gherasim ne-a fost relatată de preotul care ne-a fost ghid în pelerinajul din Israel, pozele sunt din arhiva personală. Mai jos vă las și un video găsit pe youtube despre această mănăstire.

O seară frumoasă! Pe curând!

Mănăstirea rusească "Înălțarea Domnului"

 Mănăstire rusească „Înălţarea Domnului” se găseşte în mijlocul unei grădini imense din satul A-Tur de pe Muntele Măslinilor. Tumul înalt al bisericii ruse domină întreg Muntele Măslinilor, devenind astfel punct de referinţă pentru pelerini.Acest aşezământ monahal a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, între anii 1870-1887, prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin şi Egumenul Partenie. Mai multe informații despre mănăstire găsiți pe doxologia.

La mănăstire locuiesc aproximativ 50 de maici din Rusia, România, Estonia, Australia şi Germania.

Am ajuns în timpul slujbei și am prins clopotele bătând. Doar aici, la această mănăstire bat clopotele așa frumos (puteți asculta clopotele în video de mai sus, este creat cu InShot, iar fotografiile și înregistrarea fac parte din arhiva personală).

Peisajul este mirific cu o mare încărcătură spirituală, locul perfect pentru a te reculege!

În biserică se păstrează numeroase icoane deosebit de frumoase, precum Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, care este cunoscută ca fiind făcătoare de minuni. 
Dacă ajungeți în Israel trebuie să vizitați și acest loc! Nu veți regreta!

O seară frumoasă vă doresc!

Mănăstirea Hozeva

 În urmă cu câteva zile m-am întors din pelerinajul din Israel, Țara Sfântă, unde am vizitat locuri năucitoare cu cea mai mare încărcătură spirituală. Am vizitat foarte multe locuri în cele 7 zile petrecute în Israel, în ziua a 6-a am vizitat Mănăstirea Hozeva din Pustiul Hozeva,este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Palestina, care este situată în partea de nord a pârâului El-Kelt (pârâul biblic Cherit).

Încă de pe drum ne-au întâmpinat peisajele mirifice care ne surprindeau, totul în jur emana liniște și pace, totul este ca o lecție de religie trăită pe viu, nu citită.

În biserica mănăstirii Sfântul Gheroghe Hozevitul sunt păstrate moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.Sfantul Ioan Iacob s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Mai multe despre viața sfântului găsiți aici sau mai multe despre mănăstire găsiți aici.

După cum ați observat în fotografii sunt foarte multe chilii săpate în piatră unde călugării țineau post și se rugau.

Drumul până la mănăstire a fost foarte ușor de făcut (deoarece coboram), dar la întoarcere, abia am urcat până la autocar, dar totul a meritat.

Este un loc foarte frumos și liniștit care îți încarcă sufletul cu energie pozitivă!

Încă nu găsesc cuvintele potrivite pentru a povesti această experiență de neuitat, o adevărată binecuvântare, dar sper că au vorbit fotografiile pentru mine!

Vă doresc o săptămână binecuvântată cu multe realizări!

P.S.: pozele sunt din arhiva personală