Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

luni, 1 aprilie 2024

Vinuri moldovenești și brânzeturi franțuzești de Ziua Basarabiei!

Am participat, joi 28 martie, la o ediție specială Brânzeturi cum se cuVin, specială deoarece a coincis cu Ziua Basarabiei și Ziua internațională a brânzei. Această ocazie a fost un veritabil festin pentru simțuri, oferindu-ne posibilitatea de a descoperi și de a savura gusturile subtile și aromele bogate ale brânzei în armonie cu vinul.Seara am început-o cu ritualuri grecești, fără să vreau, spărgând pahare și se pare că a funcționat, toate spiritele rele au fost alungate😂, iar seara a fost minunată.

Prezentarea vinurilor a fost făcută cu pasiune de Rebeca Didu, reprezentanta Cramei Purcari, care ne-a fost ghid în călătoria în universul vinurilor. Fiecare vin degustat a fost prezentat cu grijă și cu cunoștințe profunde, oferindu-ne informații valoroase despre procesul de producție și aromele unice. Dar această experiență nu s-a limitat doar la vinuri. Am avut ocazia să ne hidratăm și cu apa Dolce Vita, o apă de izvor locală deosebit de proaspătă și purificată. Cu un pH de 7.5 și tratată cu tehnologii moderne, această apă ne-a oferit o hidratare revigorantă și a completat perfect experiența gustativă.

Am degustat vinuri de la Crama Purcari și Domeniile Cuza, două crame cu o reputație remarcabilă în lumea vinurilor. Vinurile degustate au fost cinci în total, am avut și soiuri  mai puțin cunoscute la noi. Aceste vinuri sunt:

     1.     Cuvee de Purcari Alb Brut + Aperifrais Ile de France,
2.    Purcari Nocturne VioricaCamembert Ile de France,
3.    Domeniile Cuza Rose (Merlot & Saperavi) + British Cheddar Delaco D'Exceptie
4.    Domeniile Cuza (Saperavi si Feteasca Neagra) + Gouda DeSenvis Delaco
5.    Purcari Maluri de Prut (Feteasca Neagra si Rara Neagra) + Grana Padano Delaco 'Exceptie

Unul dintre vinurile care mi-a captat atenția a fost Viorica de la Purcari. Aromele sale delicate de flori de salcâm și busuioc au învăluit simțurile mele, iar gustul său echilibrat m-a cucerit instantaneu. Este un vin care te cucerește încă de la prima înghițitură, lăsând în urmă o amprentă plăcută și memorabilă: ” Viorico, te cunosc după parfum, mă îmbeți ca vinul bun!”😂

Dar cel mai mult m-a impresionat vinul Purcari Maluri de Prut. Complexitatea sa și notele intense au făcut din fiecare înghițitură o experiență de neuitat. "Maluri de Prut" este un vin care îmbină în mod armonios soiurile autohtone Fetească Neagră 90% și Rară Neagră 10%, oferind o experiență gustativă deosebită. Cu o culoare roșu intens și arome delicate de fructe de pădure și stafide, urmate de accente subtile de vanilie, acest vin impresionează încă de la prima înghițitură. Gustul său bogat, cu note de vișină și prune uscate, se încheie cu un postgust prelung și echilibrat. Maturat cu grijă în barrique-uri franceze timp de șase luni, "Maluri de Prut" se asociază perfect cu preparate din carne roșie, fiind alegerea ideală pentru o cină rafinată sau un moment de relaxare alături de prieteni. Dar a mers foarte bine si cu brânza asociată cu acest vin, cristalele de fericire din Grana Padano Delaco D’Exceptie s-au combinat armonios cu aromele vinului. Este un vin care merită să fie descoperit și savurat în întreaga sa splendoare, oferind o simfonie de arome și texturi care îți încântă simțurile. Gustul său vibrant și persistent m-a făcut să-mi doresc mai mult decât o înghițitură.

Pe lângă vinuri, am avut ocazia să savurez brânzeturile de la Delaco, care au fost o adevărată încântare pentru papilele mele gustative. Camembert Ile de France și Grana Padano au fost doar două dintre brânzeturile care s-au potrivit perfect cu vinurile preferate degustate, creând o armonie delicioasă de arome și texturi.

 Gazda evenimentului a fost, ca de obicei, C House Milano din Craiova, iar la ”cină” am ales bruschetta mista, care au fost deliciose și au mers cu vinul!


Nu putea lipsi poza de grup și poza când ciocnim pahare la vinul rose:

 A fost o seară în care pasiunea pentru vin și brânză s-a unit într-un dans al gusturilor, lăsându-mă cu amintiri plăcute și dorința de a reveni mereu pentru mai mult!

Pe curând!💝

***sursă fotografii: Daniel Botea și arhiva personală.

3 comentarii:

  1. La ce evenimente dragute participi - ma bucur ca ne iei si pe noi alaturi, asa virtual :D. Foarte fain organizat!!
    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi plac tare mult evenimentele la care participi, mai ales ca, citind am senzatia ca am fost si eu acolo. Cand ne povestesti despre degustari de vinuri, transmit articolul tau si sotului meu. Si cred ca transmite mai departe, pentru ca vineri va merge cu colegii la o degustare de vin😅😘.

    RăspundețiȘtergere
  3. Parca esti abonata la astfel de evenimente! E bine, mai aflu si eu despre vinuri, ca nu prea stiu mare lucru despre.
    Pupici si un aprilie cu multe evenimente frumoase!❤️😘

    RăspundețiȘtergere