Lumea ciupercilor

 Uneori, cele mai frumoase descoperiri se ascund acolo unde nu te aștepți. Așa mi s-a întâmplat la Cittadella Viscontea din Bergamo: mă plimbam fără o direcție specifică când, trecând prin poarta cetății, am descoperit un mic univers dedicat ciupercilor. Sub zidurile de piatră, într-o sală discretă, se desfășura o expoziție fascinantă: „I Funghi – Il Regno della Sostenibilità”.

Organizată de Gruppo Micologico G. Camozzi, expoziția aduna laolaltă sute de specii de ciuperci – o adevărată colecție a diversității naturii. De la exemplare minuscule, în forme fragile și fosforescente, până la ciuperci masive, colorate, cu forme bizare și spectaculoase, totul era aranjat cu o precizie care trăda pasiunea organizatorilor. Nu era doar o simplă prezentare științifică, ci o poveste despre viață, echilibru și legătura nevăzută dintre toate lucrurile.

 Miceliul – viața de sub pământ

Miceliul este partea invizibilă a ciupercilor, ascunsă sub pământ. Se dezvoltă sub formă de filamente fine care se ramifică în toate direcțiile, creând o rețea uriașă. Această rețea se conectează cu rădăcinile copacilor și cu alte plante, facilitând schimbul de apă și nutrienți între sol și plante. Astfel, miceliul acționează ca o ”autostradă subterană” care leagă organismele între ele și menține echilibrul ecosistemului.

Când aceste filamente se organizează, dau naștere sporoforului – partea vizibilă, pe care o numim simplu ciupercă. Ideea că sub pământ există o astfel de rețea invizibilă, dar plină de energie și vitalitate, care susține întreaga natură, mi s-a părut pur și simplu magică.

Ciupercile și omul preistoric

Încă din cele mai vechi timpuri, ciupercile au făcut parte din viața oamenilor. Omul primitiv, vânător și culegător, se hrănea cu fructe de pădure și ciuperci, resurse prețioase, deși efemere. Unele triburi folosesc și astăzi ciuperci halucinogene în ritualuri șamanice – o dovadă că această legătură este și spirituală, nu doar alimentară.

Alte utilizări ale ciupercilor în preistorie au fost identificate odată cu descoperirea Omului din Similaun, în anul 1991. Mumia din Similaun este o relicvă antropologică găsită în Alpii Ötztal, la poalele muntelui cu același nume, la granița dintre Italia și Austria. Cunoscut sub numele de Ötzi, se estimează că a trăit între anii 3300 și 3200 î.Hr.

Împreună cu corpul mumificat au fost găsite, pe lângă resturi de îmbrăcăminte și obiecte personale de mare interes arheologic, și fragmente din Piptoporus betulinus (Basidiomycetes), probabil folosită ca antiseptic datorită proprietăților sale antiparazitare documentate, precum și o bucată din Fomes fomentarius (Basidiomycetes), cunoscută și sub numele de ciupercă de iască. Aceasta era utilizată pentru aprinderea focului până la inventarea chibritului, în anul 1826.

Până la acea dată, tehnica aprinderii focului se baza pe folosirea unui producător de scântei (precum silexul sau oțelul) și a materialului numit iască, capabil să declanșeze și să întrețină flacăra.

Timp de milenii, oamenii au folosit diverse materiale ca iasca, însă Fomes fomentarius juca un rol deosebit de important – denumirea sa științifică reflectă această utilizare: „fomes” însemnând „lemn de candelă”, iar „fomentarius”, „cel care întreține focul”.

Arhitecții invizibili ai naturii

Fără să ne dăm seama, ciupercile mențin echilibrul naturii, transformând resturile în nutrienți și făcând viața posibilă. Aceste organisme există de peste 500 de milioane de ani și au reușit să colonizeze aproape toate mediile terestre. Mult timp considerate plante, ele au primit, abia în secolul XX, propriul lor regn – Regnul Fungi. Până la jumătatea secolului trecut, tot ceea ce exista în natură era împărțit în trei Regnuri: Animal, Vegetal și Mineral.

În această clasificare, ciupercile erau considerate parte a Regnului Vegetal, din cauza asemănărilor de formă și structură cu plantele.

Odată cu dezvoltarea biologiei moderne, această viziune s-a schimbat radical. În anul 1969, cercetătorul Robert H. Whittaker a propus o nouă clasificare a lumii vii, împărțind organismele în cinci Regnuri: Monera (bacteriile), Protista, Fungi (ciupercile), Plantae (plantele) și Animalia (animalele).

Ciupercile sunt organisme eterotrofe, ceea ce înseamnă că nu își pot produce singure hrana, ci depind de surse externe de substanțe organice.
Această caracteristică le apropie mai mult de animale decât de plante. În schimb, ele îndeplinesc o funcție importantă în natură – transformă resturile vegetale și animale în nutrienți, închizând cercul vieții. Astfel, împreună cu bacteriile și alte microorganisme, ciupercile îndeplinesc funcția fundamentală în ciclul vieții: aceea de a descompune materia organică, contribuind la regenerarea continuă a ecosistemelor.

Expoziția „I Funghi – Il Regno della Sostenibilità” mi-a arătat că aceste organisme sunt foarte importante pentru natură, lucrând neobosit, în tăcere, pentru regenerarea și menținerea ecosistemelor.

M-a impresionat expoziția din Bergamo prin modul în care te face să vezi și să înțelegi natura – să observi cât de tăcut, dar puternic lucrează ciupercile pentru a menține viața în jurul nostru. 

Pe curând!🍄