Premiera „Ivanov” - drama unui om, dilema unei lumi

Azi, 09 octombrie, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, a avut loc conferința de presă care a anunțat oficial premiera spectacolului „Ivanov”. Evenimentul a adus în fața publicului echipa artistică, care a împărtășit din culisele procesului de lucru și din temele profunde ce definesc această producție.

Am surprins momentul în întregime și îl puteți urmări aici:

Despre piesă și cât de actuală e

Scrisă de Anton Pavlovici Cehov în 1887, piesa „Ivanov” rămâne surprinzător de actuală. Ea radiografiază criza morală, stagnarea și alienarea unui personaj prins între datorii, deziluzii și o existență care pare să i se scurgă printre degete. 

Nikolai Ivanov, moșierul obosit de viață, se confruntă cu boala soției sale, Anna Petrovna, și cu tentația unei noi iubiri - Sașa. Între neputință, vinovăție și dorința de a găsi un sens, personajul devine un simbol al unei generații pierdute între visuri și realitate.

O piesă de teatru cu amprentă craioveană

Adaptarea pusă în scenă la Craiova promite să valorifice potențialul dramatic al piesei într-o manieră contemporană.

• Regia: Eugen Jebeleanu
• Traducere și adaptare: Raluca Rădulescu
• Scenografie: Velica Panduru
• Muzică: Rémi Billardon
• Design vizual și lumină: Sabina Reus și Alina Mitrache
  

Distribuția reunește actori îndrăgiți ai scenei craiovene: Vlad Udrescu, Monica Ardeleanu, Gabriela Baciu, Alex Calangiu, Ramona Drăgulescu, Iulia Colan, George Albert Costea, Corina Druc, Romanița Ionescu, Geni Macsim, Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Mircea Mogoșeanu, Raluca Păun, Marian Politic, Costinela Ungureanu și Cătălin Vieru.

Premierele sunt programate pe 15 și 16 octombrie 2025, în Sala „Amza Pellea”. Spectacolul este recomandat publicului peste 16 ani, dat fiind conținutul intens și prezența unor scene de nuditate frontală.

Tema piesei „Ivanov”

La conferința de presă, regizorul și actorii au subliniat câteva teme esențiale ale spectacolului: responsabilitatea morală, alienarea socială și căutarea unui sens într-o lume fără repere clare.

 Această piesă nu încearcă să îndulcească realitatea, ci o prezintă „așa cum este” - crudă, dureroasă, dar autentică. „Ivanov” devine astfel o oglindă a prezentului, o invitație la reflecție asupra propriei fragilități și asupra mecanismelor prin care ne autoiluzionăm.

De ce să vii să vezi această dramă?

Dacă ești pasionat de dramă psihologică, de reflecție interioară și de piese de teatru care nu evită zona incomodului, premiera „Ivanov” în Craiova este un eveniment pe care nu ar trebui să-l ratezi.

Teatrul Național „Marin Sorescu” propune o experiență scenică intensă, cu miză emoțională și estetică, o producție care te va pune față în față cu întrebarea:

Cum poți să te exprimi atunci când toate cuvintele par să fi devenit sterile?

Biletele sunt disponibile la agenția teatrului, dar și online,  verifică programul și prețurile pe site-ul teatrului: detalii aici.

Ne vedem la premieră!

Locatarii grădinii - Miercurea fără cuvinte!

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! 😄 Vei cunoaște o mulțime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu există teme pentru fotografii, nu există obstacole. Singura regulă este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fără cuvinte" să nu conțină text scris. În rest, orice este permis. Alătură-te nouă în clubul MFC😄 Happy Wordless Wednesday!😄

Miercurea fără cuvinte 2025:

• Viața ne este programată?
• Statui din Budapesta
• Felicitări
• Gala Operei Mărțișor
• Colecție figurine
• Colecție de cristale
• Origami
• RO-Alert - Vreme instabilă
• Când timpul aleargă ca un cal
• Mini-picturi din seria #100TinyTreasures
• Palma de Mallorca în pahare și farfurii
• Experiență gastronomică la Bononia
• Miercurea fără cuvinte în stil milanez
• Floare de bananier

Păianjenul-lup - locatarul grădinii mele

 Azi, în timp ce îmi puneam la adăpost cactușii, am descoperit două femele de păianjen-lup care își cărau puiuții în spate. Am pus repede mâna pe telefon și le-am făcut câteva poze, dar și un scurt video. Apoi am început să caut informații — cine sunt, de unde au apărut și ce caută în grădina mea?

Păianjenul-lup (Lycosidae) este una dintre cele mai comune specii de păianjeni din România și, da, este uriaș. Unele exemplare ajung chiar la 2,5–3 cm fără picioare, fiind printre cei mai mari păianjeni de la noi. Deși seamănă ușor cu o tarantulă prin dimensiune și culoare, nu face parte din aceeași familie. Tarantulele trăiesc în zone tropicale, în timp ce păianjenul-lup e adaptat la clima noastră și, cel mai important, este inofensiv pentru oameni.

Ce îl face special e felul în care vânează: nu își țese o pânză, ci vânează activ, aleargând după pradă — insecte, muște, gândaci. De aici și numele său: un „lup” al lumii insectelor.

Femela e deosebit de grijulie: își poartă ouăle într-un cocon legat de abdomen, iar după ce puii eclozează, îi duce o vreme pe spate – un gest uimitor pentru o creatură atât de mică.

Adevărul e că păianjenul-lup e un aliat al grădinii, nu un pericol. El menține echilibrul natural. Cât de uimitoare este natura: păianjenul-lup, cu mersul lui hotărât și ochii care par să observe tot, este o ființă mică cu un rol important în ecosistem.

Cu cât aflam mai multe despre el, mi-am seama că teama pe care o inspiră e nejustificată.

Prin simpla lui prezență, menține echilibrul natural și ne amintește cât de complexă și minunată este natura.

Durata relației cu telefonul depinde de protecția ecranului

Telefoanele – elegante, dar rebele

 E incredibil cum telefoanele au un singur talent ascuns: să-ți scape exact atunci când ți-e lumea mai dragă. Nu contează cât de atent ești – într-o clipă de neatenție, parcă își iau singure zborul. Finuțe și elegante, iubesc să fie libere, să sară, să alunece și să facă tumbe, chiar acrobații de circ. Cine ar fi crezut? Eu, din păcate, am trecut prin asta de prea multe ori. Oricât de atent ai fi, fără o protecție ecran bună, micile accidente devin adevărate drame.

Image by Duragon

De când a apărut pe piață telefonul inteligent - smartphone - relația mea cu el, indiferent de nume: Nokia, Sony Ericsson, Samsung, Huawei, Xiaomi, ș.a., a fost foarte complicată. Fiecare telefon era rebel în felul său și voia să se simtă liber, făcându-și de cap. Dacă ar fi să descriu fiecare relație ar fi cam așa:

Sony motociclistul fără cască

Sony Ericsson, motociclistul căruia îi plăcea adrenalina și pornea, de fiecare dată, în aventură cu motorul fără casca de protecție. Într-o secundă de neatenție inevitabilul se producea, într-o zi a decis să facă o cascadorie. Telefonul meu m-a părăsit, însă umorul meu neagru nu: e în comă, dar viu, cam așa și era situația lui Sony meu, care mi-a zburat din mână, ca un motociclist pe o trambulină și se izbește violent de asfalt. Ecranul s-a spart, destul de rău, dar funcționa, însă nu mai putea fi folosit.😂

Image by David from Pixabay

Nokia petrecărețul

Nokia, mare petrecăreț, îi plăceau petrecerile…uneori prea mult! Îmi amintesc ziua când ne-am întâlnit - dragoste la prima vedere - parcă ar fi fost ieri. Nici nu am cum să uit! Cea mai scurtă relație pe care am avut-o. Văzusem o ofertă foarte bună la Nokia, carcasa roșie, exact ca părul meu, elegant, lucios, ce să mai! Perfect pentru mine.

Era vară, când curierul mi l-a adus frumos împachetat acasă. Am deschis cutia cu entuziasm, parcă venise Crăciunul, eram foarte fericită și super încântată de achiziție. Așa că i-am făcut repede setările, aveam mai puțin de două ore la dispoziție și trebuia să merg la serviciu. Eram ca un îndrăgostit pentru care timpul se oprește în loc și nimic din jurul său nu mai contează. Abia așteptam să ajung la serviciu să-l prezint colegilor mei.

Nici nu intru bine în curtea firmei unde lucram că, al meu Nokia, mahmur după beția pe care o trăsese cu o seară în urmă, se desprinde brusc de mâna mea și vrea să ajungă primul la birou. Dar ce să vezi!? Se împiedică și dă cu capul de asfalt.

Șoc și groază! Am rămas stană de piatră, nu-mi venea să cred. Când mi-am revenit puțin, cu pași mărunți m-am îndreptat spre el. În gând deja spuneam toate rugăciunile pe care le știam implorând divinitatea să nu aibă nimic. Însă scumpul meu telefon s-a ales cu o crăpătură zdravănă și am fost nevoită să-l schimb, deoarece mă tăiam la deget în ecranul spart de fiecare dată când scriam mesaj. Dragostea la prima vedere s-a spart la fel de repede ca ecranul telefonului.

Image by Pete Linforth from Pixabay

Știi momentul acela… când le ridici de jos cu inima cât un purice? Când vezi ecranul crăpat și te trec toate apele – șoc, nervi, calcule rapide: cât costă să-l repar? merită să-l mai repar?Am trecut prin asta de prea multe ori: Sony Ericssonul meu era un motociclist nebun, Nokia – un petrecăreț fără limită, fiecare telefon a găsit o cale să mă lase cu inimă frântă, iar ele cu ecranul făcut praf.

Colegii și prietenii deja mă luau peste picior și-mi recomandau telefoane antișoc sau să rămân la cele cu butoane.

Foliile clasice – de sticlă sau silicon și problemele lor

Cu timpul și din experiență, am înțeles că nu pot să schimb obiceiul telefoanelor, dar pot să le schimb soarta. Am încercat huse, iar pentru protecția ecranului folii de sticlă , folii de silicon, dar toate aveau câte o problemă. Foliile de sticlă săreau la impactul cu solul sau se spărgeau în același timp cu ecranul telefonului, iar cele groase făceau ca touch-ul telefonului să funcționeze greu, trebuia să apăs cu putere când scriam un mesaj, de parcă îl resuscitam. Iar foliile de protecție din silicon făceau bule inestetice și deranjante. În realitate, protecția pe care o folosim de obicei nu e suficientă, foliile clasice creează o falsă senzație de siguranță, dar în fața unui impact mai serios nu fac mare lucru. 

Descoperirea surprinzătoare: folie de protecție regenerabilă

Image by Duragon

Nu puteam să mă resemnez, deoarece știam că există soluții mai bune decât ”merge și așa”. Așa am descoperit folia de protecție regenerabilă (self-healing) – o soluție românească, care face diferența. Subțire, sensibilă la atingere și… surprinzător de rezistentă. Exact ce aveam nevoie după atâtea eșecuri. 

Astfel, relația mea cu Xiaomi a devenit de durată, dar adevărul este că am învățat din greșelile din trecut (cam multe) și l-am protejat bine.

Dacă și telefonul tău are ”spirit de acrobat”, merită să-i oferi o șansă la protecție reală. Eu am găsit soluția la Duragon.

Cine e Duragon?

Image by Duragon

Este o marcă românească născută dintr-o viziune simplă și puternică: o lume fără zgârieturi. Trăim înconjurați de ecrane și suprafețe lucioase, pe care le atingem zilnic – telefoane, laptopuri, tablete sau borduri digitale de mașină. Toate ne fac viața mai ușoară, dar sunt fragile și se zgârie ușor, pierzând din frumusețe și funcționalitate. De aceea, Duragon, un brand românesc, din dorința de a oferi protecție reală, a dezvoltat o tehnologie unică: folia regenerabilă (self-healing), capabilă să „vindece” zgârieturile fine și să păstreze suprafețele impecabile, ca în prima zi. Cu debitare digitală de precizie și mii de modele disponibile, Duragon protejează ecranele și suprafețele delicate ale gadgeturilor noastre, oferind un scut invizibil și sigur pentru ceea ce contează cel mai mult în viața noastră digitală.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!

Lacul Como

 O filă de jurnal de vară

Dacă ajungi la Milano într-o vară fierbinte și simți nevoia de o gură de aer proaspăt, Lacul Como este una dintre cele mai la îndemână și spectaculoase destinații pentru o excursie de o zi. Situat la poalele Alpilor, în regiunea Lombardia, lacul se află la doar o oră de mers cu trenul de la gara centrală din Milano.

Trenurile din Milano către Como sunt frecvente, din 40 în 40 minute, confortabile și ieftine, 6 euro biletul dus, așa că poți ajunge rapid și fără stres. Am coborât din tren în orașul Como și am pornit spre lac. Promenada este largă, mărginită de copaci și bănci, iar din loc în loc pe marginea lacului sunt bărci și vaporașe care duc turiștii în satele de pe celelalte maluri. Erau foarte mulți turiști - nu e de mirare, fiind în plin sezon estival - care se plimbau și admirau minunata priveliște.

Prânz pe malul lacului

După ce m-am plimbat puțin pe faleză, m-am oprit la restaurantele aflate lângă funicular. Terasele erau pline de turiști, dar atmosfera era caldă și relaxată. Din experiență, știu că acolo unde este multă lume, mâncarea este delicioasă, așa că am ales un restaurant unde era multă lume. Din păcate, nu-mi mai amintesc numele. Am ales o masă cu priveliște spre lac. Cât timp am așteptat să-mi servească mâncarea comandată, am admirat lacul și forfota de pe mal. Totul se împletea într-o atmosferă plăcută – zgomot de pași, chicote de copii, clinchet de tacâmuri și miros de pizza abia scoasă din cuptor.

Deși nu am urcat cu funicularul spre Brunate și nici nu am vizitat vreuna dintre vilele celebre, simpla plimbare pe mal a fost suficientă pentru a simți farmecul locului. Lacul Como are o eleganță aparte: este locul unde istoria și prezentul conviețuiesc firesc, iar tu, ca vizitator, ai sentimentul că faci parte pentru câteva ore din această poveste.

Înapoi la agitația din Milano

După prânz, m-am îndreptat spre gară pentru a lua trenul către Milano. Atmosfera de pe mal era încă vie: terasele pline, turiști care căutau vaporașe, fotografi încercând să prindă fiecare unghi al lacului. Era aglomerație, dar una care dădea locului viață. De fapt, în plin sezon de vară, Como mi s-a părut chiar mai animat decât Milano.

Curiozități despre Lacul Como

• Lacul Como este al treilea ca mărime din Italia și are o formă caracteristică de „Y” răsturnat.

• Este un lac glaciar, format acum aproximativ 10.000 de ani, în urma retragerii ghețarilor.

• Zona este celebră pentru vilele elegante, grădinile luxuriante și peisajele impresionante, fiind o destinație preferată de celebrități din întreaga lume.

• Lacul oferă posibilități pentru sporturi nautice, excursii cu barca și drumeții în împrejurimi.

În încheiere ...

Plimbările pe malul lacului sunt suficiente pentru a te bucura de peisaj, dar dacă ai mai mult timp, o excursie cu vaporul sau vizitarea satelor din jur îți oferă experiențe de neuitat.

Magazinele locale și gelateriile sunt o parte plăcută a vizitei, dar prețurile sunt mai mari în zonele turistice principale.

Lacul Como rămâne un loc care îți aduce bucurie, chiar și pentru câteva ore într-o zi de vară.

Pe curând!🏊

Obsesie

 Există momente când dorința devine mai puternică decât rațiunea, când gândurile nu mai țin cont de limite. În Obsesie, Carola Lovering explorează exact acele clipe în care obsesia devine periculoasă.

Aceasta este una dintre cărțile pe care le-am cumpărat de pe site-ul Editurii NICULESCU, folosind voucherul pe care l-am câștigat la proba Inteligența artificială și viitorul literaturii, la Competiția SuperBlog din toamna anului 2024, clasându-mă pe locul 5 în clasamentul final.

Am început să citesc această carte în martie a.c., dacă nu mă înșel, și până la pagina 66 nu mi-a captat atenția și am abandonat-o. Luna trecută, am continuat să citesc, deși nu-mi mai aminteam exact despre ce era vorba în cele 66 de pagini deja citite. Au mai urmat încă 20 de pagini care nu mă convingeau deloc să continui această carte, însă am continuat să citesc. Îmi ziceam că dacă până la pagina 100 nu mă atrage, o abandonez și nu mai încerc vreodată să o citesc.

Și, încet-încet, a început să mă prindă. Nu pentru mult timp!😁Până pe la pagina 300, apoi devenise previzibilă. Avansasem prea mult ca să o abandonez și am continuat cu gândul că poate finalul va fi altul, că mă va surprinde. Nu a fost așa! Cred că dacă avea în jur de 200 de pagini, era un roman excelent! Dar eu nu sunt critic literar, așa că aceasta este doar părerea mea de cititor amator. Probabil am avut așteptări prea mari după ce i-am citit descrierea și mini-recenziile de pe coperți. Chiar mă așteptam la altceva, mai ales când am citit ”un thriller de dragoste...”

Dacă vrei să citești ceva ușor, pe o vreme cu cod roșu de ploaie cum este vremea de afară, este o carte potrivită.

Povestea e următoarea: Jack - un artist rock în devenire - își face o iubită, pe Sabrina (Sisi), de care se desparte după mai puțin de un an, dacă îmi amintesc bine. Ea rămâne însărcinată, dar nu apucă să-i zică, deoarece Jack deja se despărțise de ea. Are un avort spontan.

Între timp, Jack se îndrăgostește nebunește de Molly, cu care se și mută, după aproape 6 luni de relație. Acest lucru o înnebunește pe Sisi, pentru că Jack nu a vrut să se mute cu ea. Ea dezvoltă o obsesie bolnavă pentru Jack și începe să-i urmărească, să întrebe de relația lor, chiar încearcă să-i despartă și aproape reușește.

După un timp, Molly îl părăsește pe Jack, exact când rămâne însărcinată și continuă cu același tipar: ea nu-i spune lui Jack. Urmează puțină acțiune care te face curios să vezi ce urmează. 

”Un thriller de dragoste deosebit de complex, Obsesie este o carte pe care este musai să o citești sub pătură.” Crima care te face să citești cartea sub pătură este: param param... Sisi o îmbrâncește pe Molly, se împiedică de o scară, și pierde sarcina de 1-2 săptămâni. Sisi nu știa că Molly e însărcinată.

E o carte pe care o citești sub pătură când vremea e urâtă, exact cum este în acest moment. Cu indulgență, i-am acordat 3 steluțe pe Goodreads.

Obsesie este un roman care are câteva momente reușite, dar îi lipsește acel element surprinzător care să te lase fără cuvinte și să o ridice peste o lectură de 3 stele. Este o carte potrivită pentru atunci când vrei ceva ușor, care nu îți va rămâne mult timp în minte după ce o închizi.

Tu ai citit cartea? Cum ți s-a părut?

Zâna cea bună - DIY

 Ce poți face dintr-o carte veche sau catalog? Data trecută, ți-am arătat cum am realizat o vază de flori dintr-un catalog de produse cosmetice și am zis că următorul proiect va fi o vrăjitoare. Între timp m-am răzgândit și-am făcut o zână bună!

De data aceasta, mi-am călcat pe suflet, și-am folosit o carte, mai exact un dicționar de calculatoare, din 1999. Pe lângă acesta am mai folosit:

- bila de la roll-on (capul);

- un con dintr-un carton de ouă (pălăria);

- o formă de hârtie pentru brioșă cu inimioare (bluză);

- o bucată de voal dintr-o rochie veche de mireasă (mânecile și trena);

- 3 trandafiri:

- două mărgele, cam vechi - pentru mâini;

- o bucățică de dantelă albă rămasă de la proiecte mai vechi;

- un ciucure auriu (nu mai știu de la ce este);

- un mărțișor auriu;

- bandă decorativă argintie;

- un marker negru (am desenat ochii și gura);

- o coală de hârtie veche (brațele);

- sfoară;

- silicon la cald pentru lipit.

Prima dată am început cu trupul zânei, deoarece dicționarul avea în jur de 240 de pagini, a durat puțin până am împăturit paginile. Pagina am împăturit-o în trei: împăturește colțul din dreapta sus în jos, astfel încât să formezi un triunghi mare, cu latura oblică pe diagonală (colțul din dreapta sus trebuie să atingă marginea stângă a foii.); după ce ai obținut triunghiul, partea de jos a foii (cea care rămâne dreptunghiulară) se pliază în sus, peste marginea triunghiului (aduci partea de jos în sus, la baza triunghiului.); iei colțul din dreapta jos al triunghiului și îl pliezi înspre linia de mijloc (să atingă marginea stângă a foii). Și așa procedezi cu toate paginile cărții/catalogului. Las și un colaj cu modul de împăturire, în cazul în care nu am fost prea explicită:

După ce am terminat cu trupul zânei, m-am ocupat de cap. Am tăiat un con dintr-un carton de ouă, pe care l-am înfășurat în sfoară. În vârf i-am pus ciucurele auriu, apoi în interior am lipit bila de la roll on. Cu un marker negru am desenat ochii și gura. Pe marginea pălării am lipit banda decorativă argintie, iar pe partea din față am lipit un mărțișor auriu.

În continuare, m-am ocupat de îmbrăcăminte. Am decupat interiorul unei forme de brioșe, în acest stadiu arată ca o fustă creață. Am ajustat forma în așa fel încât să se potrivească cu partea de sus a zânei. În interiorul formei de brioșă am lipit voal dintr-o rochie veche de mireasă, să pară ca o trenă. I-am pus la gât o bucată de dantelă albă, ca un guler, deoarece se vedea urât partea de la gât până la bluză.

Brațele le-am făcut dintr-o coală de hârtie - am rulat pur și simplu hârtia, apoi la capete am lipit mărgele albe care reprezintă mâinile. Tot din voalul de mireasă am făcut niște mâneci bufante pe care le-am lipit de brațe. Brațele le-am lipit în interiorul dantelei de la gât. 

După ce am terminat, mi se părea că lipsește ceva. Așa că mă tot gândeam ce să adaug: o baghetă magică? Nu prea aveam idee din ce să o fac. Am mai făcut o floare din frunze uscate, pe care voiam să i-o pun în brațe, să fie Zâna Toamnă. Dar parcă îi lipsea pata de culoare!

Așa că am renunțat și la această idee. Apoi m-am gândit să fac niște flori din hârtie, dar mi se părea că nu se potrivesc. Chiar nu știam ce aș putea să fac și rămăsesem fără idei. Și, dintr-o dată, mi-am adus aminte că am cumpărat cu mult timp în urmă, de pe Temu, niște trandafirași roșii. Am lipit trei ca un fel de buchet și ...mi s-a părut că asta era pata de culoare care lipsea.

Ce am greșit în tot acest proces a fost că am folosit și coperta care era cumva plastifiată și la spate nu mai sunt uniforme paginile, cum sunt în față. Am încercat să repar, însă rămân la concluzia, chiar dacă nu e chiar așa de vizibil, că trebuia să îndepărtez coperțile.

Oricum, îmi place foarte mult cum a ieșit și sper să te inspire și pe tine să dai viață unei cărți vechi/catalog.

Ce mai poți face din cărți vechi? Cum le poți recicla? Tu ce idei ai pus în practică?

Alte idei creative:

- Bufniță;🦉

- Vază de flori; 🎕