Scrisoare pentru sora mea

Relația cu sora mea a fost mai complicată. Nu am fost niciodată foarte apropiate, iar copilăria ne-a separat mai mult decât ne-a unit. Ea a crescut mai mult la bunici, la țară, iar eu am rămas la oraș. Amândouă am avut copilării frumoase, dar separate, cu jocurile și aventurile noastre, fără să fim împreună atât cât mi-aș fi dorit. Amintirile pe care le avem împreună sunt puține, iar momentele care ne-au unit au fost întâmplările mai puțin plăcute. Chiar și așa, a existat mereu o legătură între noi, o apropiere subtilă care s-a întărit de-a lungul anilor.

sursă foto: pixabay

Totul a început într-o copilărie pe care o port în mine ca o fotografie veche, alb-negru.

Copilăria o filă din viața noastră

Am copilărit în anii comunismului, cu toate lipsurile vremurilor, dar și cu bucuriile simple ale copilăriei. Îmi amintesc curtea bunicilor, aerul proaspăt și curat de țară, departe de orașul aglomerat și poluat și râsul ei cristalin când se juca în curte. Însă, amintirea care m-a marcat cel mai mult este cea când ea avea doi, poate trei ani. Eu eram cu trei ani mai mare — suficient cât să cred că pot avea grijă de ea.

Accidentul acela a rămas în mine ca o rană care nu s-a închis niciodată. O motocicletă, o clipă, o neatenție — și apoi doar strigăte, panică și sânge. Ea se juca cu un șpan, pe care îl trăgea după ea, mergând pe bordură, imaginându-și lumi doar de ea știute. Apoi, motocicleta care din cauza vitezei a pierdut controlul și a lovit-o. Și-a revenit, cu timpul, dar în mine a rămas vinovăția.

Aveam cinci sau șase ani și nu știam că ceea ce am simțit atunci era vina, dar am aflat cu timpul. Era o emoție grea și apăsătoare, fără nume. O purtam în tăcere, ani de zile.

Distanța care a devenit firească

Image by tatlin from Pixabay

Am crescut, în adolescență nu ne-am înțeles foarte bine. Anii au trecut.

Fiecare și-a întemeiat propria familie. Ea în Anglia. Eu am rămas aici. Ne-am făcut viețile noastre, fiecare cu greutățile și dorurile ei.

Dar viața are felul ei de a alege momentele potrivite. Nu atunci când vrem noi, ci atunci când suntem pregătiți să înțelegem lecția predată.

Anii treceau, iar distanța a devenit firească. Până într-o zi, când am descoperit că uneori, un simplu moment poate repara tăceri de o viață.

Vidin: o zi, o amintire

Ne-am reîntâlnit vara aceasta, în august, la Vidin. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute împreună din ultimii ani.

Nu pentru locul în sine, ci pentru momentele frumoase și liniștite pe care le-am trăit împreună.

Am râs, am povestit, ne-am plimbat — vina parcă nu mai durea. Am transformat-o în punte, nu în ziduri. Și am știut, atunci, că poate e timpul să-i ofer un cadou. Nu pentru o zi specială, nu pentru un motiv anume. Ci doar pentru că o am. Pentru că există.

Un cadou care poartă amintiri

Am ales un pandantiv de pe www.anyoli.ro  - Lantisor cu pandantiv cu piatra Ochi de tigru. Nu pentru valoarea lui materială, ci pentru ceea ce ascunde în interior. Este o bijuterie cu stocare inteligentă, dar eu o privesc ca pe o îmbinare a artei cu tehnologia — o modalitate de a transforma emoțiile în amintiri vii. 

Piatra Ochi de Tigru completează acest cadou perfect. Simbolizează curaj, energie și protecție — toate calități care o definesc pe sora mea. O va încuraja să trăiască cu încredere, să profite de fiecare oportunitate și să rămână echilibrată, chiar și în mijlocul agitației cotidiene. Este un mic talisman care îi va aminti că are în ea puterea de a înfrunta orice provocare.

În el i-am lăsat câteva mesaje simple — câte unul pentru fiecare zi când are nevoie de încurajare, de speranță, sau doar câteva cuvinte care să-i amintească că nu este singură. I-am lăsat și o scrisoare scrisă din inimă.

Mi se pare uimitor cum ceva atât de mic poate păstra atâta emoție în el. Tocmai de aceea am simțit că i se potrivește. Pentru că, dincolo de toate, este o luptătoare. A trecut prin mai multe decât mulți oameni într-o viață, și totuși nu și-a pierdut zâmbetul ei frumos.

Asta e puterea ei — și merită ceva care să o reprezinte.

LoveToGive – pentru că dragostea nu are nevoie de date în calendar

Uneori, cele mai emoționante cadouri sunt cele care nu așteaptă o ocazie.

Nu ziua de naștere. Nu Crăciunul. Nu „pentru că trebuie”. Ci doar pentru că simți.

Anyoli numește această filozofie LoveToGive — și am rezonat cu ea din prima clipă. Pentru că, dincolo de tot ce am trăit împreună sau separat, îmi iubesc sora. Poate n-am știut mereu să i-o arăt, dar o simt.

Scrisoarea pe care n-am avut curaj s-o scriu până azi

Dragă mea soră,

Vreau să-ți spun ceva ce probabil nu ți-am spus niciodată suficient: te admir. Te admir pentru felul tău de a fi, pentru curajul și bunătatea ta, pentru felul în care îi faci pe cei din jur să se simtă iubiți.

Îmi amintesc momentele simple, când râdeam împreună sau doar stăteam una lângă cealaltă fără să spunem nimic. Chiar și atunci când eram departe una de cealaltă, am simțit mereu că legătura noastră există, subtilă, dar reală.

Mi-aș fi dorit să-ți spun mai des cât de mult contezi pentru mine. Cât de mult prețuiesc tot ceea ce ești și tot ceea ce faci. Așa că am decis să îți scriu aceste rânduri, fără o ocazie specială, doar ca să știi că gândurile mele sunt cu tine.

Am vrut ca aceste sentimente pentru tine sa le păstrei în fiecare zi, chiar și când suntem departe una de cealaltă. De aceea am ales o bijuterie Anyoli. În ea am pus mesaje care să te însoțească, să-ți amintească că ești iubită și apreciată, cât și această scrisoare. 

Acesta este cadoul meu pentru tine. Fără motiv special, fără o sărbătoare. Doar pentru că te iubesc și pentru că vreau să știi cât de mult însemni pentru mine.

Cu drag,
Sora ta mai mare

Poate că aceste rânduri ar fi trebuit scrise mai demult. Poate că, dacă le-aș fi spus la timpul potrivit, multe lucruri ar fi fost altfel.

Dar știu acum că timpul nu iartă, însă vindecă — dacă îl lași.

Și vindecarea, uneori, începe cu un gest mărunt: o scrisoare, un cadou oferit fără motiv.

Dincolo de tehnologie și de forma lui elegantă, acest colier o va face să simtă dragostea mea de soră.

O dragoste care n-a știut mereu să vorbească, dar care n-a lipsit niciodată.

Mi se pare important ca fiecare gest sincer să devină amintire. Iar Anyoli oferă exact asta: o modalitate de a transforma emoțiile în ceva ce poate fi purtat, revăzut și retrăit oricând. Nu doar o bijuterie, ci un fel de jurnal, o punte între prezent și trecut — o amintire vie.

Și poate, într-o zi, peste mulți ani, când va scana acel pandantiv și va asculta un mesaj dintre cele dedicate, își va aminti de mine și va zâmbi.

Așa cum am zâmbit și eu la Vidin, în august, când am înțeles că iubirea dintre surori nu dispare. Doar așteaptă să fie regăsită.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!

Fursecuri de Crăciun reinventate: gustul copilăriei cu parfum mediteranean

 Decembrie — va fi întotdeauna luna cu cea mai mare încărcătură emoțională, luna bilanțurilor, dar și a noilor începuturi. Această lună este foarte așteptată datorită Crăciunului. Când afară ninge liniștit și în casă miroase a portocală, scorțișoară și vanilie — arome cu iz de amintiri — bucătăria devine inima casei, locul unde se adună toți și spun povești în timp ce se fac pregătirile pentru marea sărbătoare.

Anul acesta, vreau să simt acea bucurie simplă din copilărie când abia așteptam ca mama să scoată fursecurile delicioase din cuptor. Pentru că, oricine știe, Moș Crăciun nu lasă cadourile dacă nu-i lași, lângă brad, pe farfuriuță fursecuri și alături un pahar cu lapte cu cacao.

Magia Crăciunului începe în bucătărie — locul unde tradiția prinde gust

Anul acesta vreau să adaptez rețeta tradițională de fursecuri, să adaug ceva nou, o doză de rafinament, fără să-și piardă gustul de altădată, îi fac un fel de upgrade.

sursă foto: Pixabay

Scot caietul de rețete al bunicii care poartă urmele trecutului pe file — pete de unt și cacao. Apropos, tu ai un caiet de rețete de la mama sau bunica ta? 

Rețeta copilăriei reinventată: gustul tradiției întâlnește eleganța mediteraneană

Doza de rafinament din fursecuri este un ingredient magic, în loc de untul obișnuit, adaug ulei de măsline extra-virgin Monini. 

Să facem magie cu uleiul de măsline! 

O alegere care, la început, poate părea îndrăzneață și te întrebi cu scepticim: Ulei de măsline în fursecuri? – după ce vei încerca, sunt sigură că nu vei mai folosi niciodată unt.

Fursecuri cu lămâie și ulei de măsline — hmm... artificii de arome pe palat! Uleiul de măsline face minuni când vine vorba de dulciuri, deși nimeni nu se așteaptă deoarece acest ulei este asociat, deseori, cu mâncăruri, pizza și salate.

Pentru aceste fursecuri magice ai nevoie de următoarele ingrediente: ou, făină, zahăr, coajă rasă de lămâie, vanilie și praf de copt. Toate se amestecă într-un bol vrăjit pentru a crea magia. Dacă nu ai, magia funcționează și dacă folosești un bol obișnuit. Dacă nu ai coajă rasă de lămâie poți folosi uleiul de măsline cu aromă de lămâie.

sursă foto: Monini

Pe lângă gust, au un miros fantastic: abia scoase din cuptor, miros a coajă proaspătă de lămâie, amestecată cu parfumul fin, fructat și delicat al uleiului de măsline extra-virgin. Mirosul proaspăt, citric și dulce, care umple bucătăria te face nerăbdător să le guști.

Sunt moi și ușor gumate, cu aromă de lămâie, preparate cu ulei de măsline extra-virgin în loc de unt, pentru un gust unic și o textură încântătoare. Au o crustă delicată și crocantă la exterior, datorită stratului de zahăr, iar contrastul dintre interiorul moale și fin și exteriorul crocant este pur și simplu o adevărată plăcere.

Când am gustat, am știut că am descoperit ceva fantastic: o punte între tradiția românească și eleganța mediteraneană. Am realizat că Monini este acel ingredient care transformă preparatul. Nu sunt ca ale bunicii, dar sunt la fel de delicioase.

sursă foto: Pixabay

Nici nu a fost nevoie să spun că sunt gata, deoarece parfumul dulce-citric s-a răspândit în toată casa, ca o invitație tacită la bucurie. Piticii familiei, atrași de aroma inconfundabilă a Crăciunului, s-au adunat în jurul mesei, așa cum făceam și noi odinioară; nerăbdători să guste aceste fursecuri delicioase.

Așa s-a născut, în casa noastră, povestea gustului: o poveste despre cum un strop de ulei de măsline extra-virgin Monini poate schimba totul — textura, aroma, dar mai ales atmosfera. A adus în rețeta noastră de Crăciun un suflu proaspăt, fără să distrugă tradiția.

Uleiul de măsline Monini – ingredientul care transformă rețetele de sărbători

De când l-am descoperit, Monini este de nelipsit din dulapul din bucătăria mea. Nu doar pentru fursecuri — ci și pentru salate, pește, legume rumenite sau chiar pe o felie de pâine prăjită. Pentru că în fiecare strop se simte soarele Italiei, liniștea livezilor de măslini și dragostea pentru bucătăria sănătoasă.

sursă foto: Monini

Într-o lume grăbită, a găti cu Monini e un act de răbdare și bucurie. E felul în care transformi o rețetă simplă într-o experiență frumoasă alături de cei dragi.

Și poate că, la final, asta e esența sărbătorilor: să fim împreună, să ne adunăm în jurul mesei și să ne bucurăm de lucrurile mici care contează cu adevărat.

Pentru că, de Crăciun, bucătăria devine locul în care se întâlnesc tradițiile, aromele și emoțiile. Cu Monini, fiecare rețetă devine o poveste – cu gust de acasă și parfum mediteranean.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!

Viitorul care vorbește

 Din păcate, școala nu a fost construită să scoată la lumină vocea fiecărui elev. Sistemul educațional tradițional pune accent pe memorare și reproducerea ideilor altora, nu pe gândirea critică și creativitate. În loc să încurajeze expunerea ideilor și dezbaterea acestora stimulând comunicarea, le amplifică elevilor teama de eșec, lipsa de încredere și egoismul.

Sursă foto: Tribul Antreprenorilor

Frica de a fi vocal

Cred că aceste lipsuri mi-au tăiat aripile și am crescut fără a avea curajul de a-mi face vocea auzită.

Sunt foarte timidă atunci când trebuie să vorbesc în public. Cred că mai degrabă timorată, deoarece timpul se oprește în loc pentru mine, la propriu. Nu mai știu unde mă aflu, împietresc, la fel ca o statuie, și transpir abundent, parcă tocmai am ieșit din duș. Nu mai știu limba română sau vreo altă limbă în afară de limba bâtbâiților și, deodată, devin inventator de cuvinte. Parcă ar fi pentru prima dată când vorbesc!

Tocmai această dificultate de a mă exprima în public m-a făcut să conștientizez cât de important este să comunici fără bariere, să fii convingător și să creezi încredere! De aceea am luat atitudine și particip la diverse cursuri de dezvoltare personală pentru a-mi învinge timiditatea și a-mi exersa vorbitul în public.

Când taci prea mult timp, începi să uiți cum sună propria voce. Îți pierzi curajul, dar și încrederea că ceea ce ai de spus merită ascultat. Am înțeles abia mai târziu că tăcerea nu e o soluție, ci o formă de frică. Iar frica dispare doar atunci când o înfrunți.

Într-o lume în care gândirea antreprenorială și inițiativa joacă un rol important, iar tehnologia devine partener în afaceri, capacitatea de a-ți exprima ideile clar și autentic este mai mult decât un atu, este o necesitate.

Comunicarea — o punte de legătură

Comunicarea este ca o punte între vis și realitate. Poți avea cea mai bună idee, dar dacă nu știi să o expui, rămâne doar un gând pierdut. Oameni obișnuiți, care și-au exprimat ideile cu curaj, au reușit să inspire comunități, să creeze branduri, să unească echipe. Nu trebuie să fii expert ca să inspiri — trebuie doar să crezi în ceea ce spui și să știi să o transmiți.

Aceste competențe pot fi dezvoltate prin: practică constantă, curajul de a greși și dorința de a învăța continuu. Exprimarea clară se cultivă prin dialog, lectură și exercițiul scrisului, gândirea antreprenorială prin asumarea inițiativei și rezolvarea creativă a problemelor, iar utilizarea inteligentă a tehnologiei prin analiza și folosirea conștientă a instrumentelor digitale, nu doar prin consum pasiv. Toate acestea cer deschidere, reflecție și un mediu educațional care valorizează ideile originale.

Mi-ar plăcea ca fiecare tânăr să înțeleagă că greșeala nu este un capăt de drum, ci un pas firesc în procesul de învățare. Că vocea lui contează și că nu trebuie să se teamă să o folosească. Pentru că doar atunci când ne facem auziți putem construi împreună un viitor diferit.

Viitor prin acțiune

Antreprenorii pot juca un rol esențial ca mentori, oferind tinerilor o perspectivă practică asupra modului în care ideile pot deveni realitate. Ei pot inspira prin propriul exemplu. Un antreprenor care împărtășește experiențele sale personale, despre cum a început, despre greutăți și reușite, poate deveni un model pentru un adolescent care caută direcția potrivită. Pentru că, în spatele fiecărui antreprenor se ascunde o poveste despre un moment în care nimeni nu a crezut în el, dar el a continuat. Asta ar trebui să vadă adolescenții: nu doar rezultatul final, ci drumul plin de provocări, de decizii grele, de momente de îndoială. Acolo se ascunde adevărata lecție despre curaj și perseverență.

Sursă foto: pixabay

În plus, contactul direct cu mediul antreprenorial îi ajută pe tineri să-și dezvolte gândirea critică, spiritul de inițiativă și înțelegerea responsabilă a modului în care tehnologia poate fi folosită în mod creativ și etic. Colaborarea dintre generații devine tot mai importantă. Adolescenții, la rândul lor, aduc energia prospețimii, curiozitatea și deschiderea către inovație și tehnologie, o energie care lipsește adesea din lumea adulților — un fel de îndrăzneală de a visa fără limite. Când această energie se întâlnește cu experiența antreprenorilor, apare un echilibru frumos: viziune + strategie, vis + acțiune.

„Tribul Antreprenorilor + Tribul Adolescenților = Viitorul care vorbește”

Gif realizat cu Ezgif

Această viziune capătă formă concretă prin inițiativele celor două comunități care aduc împreună experiența celor care au construit deja și energia celor care abia încep să descopere lumea. Tribul Antreprenorilor, născut din dorința de colaborare și învățare continuă, a devenit o platformă activă de mentorat, în care peste cincizeci de profesioniști împărtășesc din experiența lor celor aflați la început de drum. În paralel, Tribul Adolescenților oferă tinerilor spațiul de a învăța despre inițiativă, curaj și responsabilitate, prin activități, bootcamp-uri și contacte directe cu antreprenori reali.

În aceste întâlniri, tinerii descoperă că lumea afacerilor nu este doar despre cifre, ci despre oameni și povești. Ei învață cum să transforme ideile în proiecte și proiectele în realitate. De multe ori, dintr-o simplă discuție se naște o colaborare sau o nouă perspectivă asupra viitorului.

Împreună, aceste două comunități dau contur ideii de „Viitor care vorbește” – un viitor construit prin dialog între generații, unde tehnologia, educația și spiritul antreprenorial se întâlnesc pentru a forma oameni care nu doar reproduc idei, ci le transformă în acțiune.

Pentru mine, acest viitor nu înseamnă doar inovație și progres, ci și umanitate. Înseamnă să ascultăm mai mult, să învățăm unii de la alții și să nu uităm că vocea fiecăruia poate fi o scânteie pentru schimbare. 

Și poate că, într-o zi, fiecare dintre noi își va găsi vocea, nu pentru a vorbi mai tare decât ceilalți, ci pentru a se face auzit cu adevărat.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!

Durata relației cu telefonul depinde de protecția ecranului

Telefoanele – elegante, dar rebele

 E incredibil cum telefoanele au un singur talent ascuns: să-ți scape exact atunci când ți-e lumea mai dragă. Nu contează cât de atent ești – într-o clipă de neatenție, parcă își iau singure zborul. Finuțe și elegante, iubesc să fie libere, să sară, să alunece și să facă tumbe, chiar acrobații de circ. Cine ar fi crezut? Eu, din păcate, am trecut prin asta de prea multe ori. Oricât de atent ai fi, fără o protecție ecran bună, micile accidente devin adevărate drame.

Image by Duragon

De când a apărut pe piață telefonul inteligent - smartphone - relația mea cu el, indiferent de nume: Nokia, Sony Ericsson, Samsung, Huawei, Xiaomi, ș.a., a fost foarte complicată. Fiecare telefon era rebel în felul său și voia să se simtă liber, făcându-și de cap. Dacă ar fi să descriu fiecare relație ar fi cam așa:

Sony motociclistul fără cască

Sony Ericsson, motociclistul căruia îi plăcea adrenalina și pornea, de fiecare dată, în aventură cu motorul fără casca de protecție. Într-o secundă de neatenție inevitabilul se producea, într-o zi a decis să facă o cascadorie. Telefonul meu m-a părăsit, însă umorul meu neagru nu: e în comă, dar viu, cam așa și era situația lui Sony meu, care mi-a zburat din mână, ca un motociclist pe o trambulină și se izbește violent de asfalt. Ecranul s-a spart, destul de rău, dar funcționa, însă nu mai putea fi folosit.😂

Image by David from Pixabay

Nokia petrecărețul

Nokia, mare petrecăreț, îi plăceau petrecerile…uneori prea mult! Îmi amintesc ziua când ne-am întâlnit - dragoste la prima vedere - parcă ar fi fost ieri. Nici nu am cum să uit! Cea mai scurtă relație pe care am avut-o. Văzusem o ofertă foarte bună la Nokia, carcasa roșie, exact ca părul meu, elegant, lucios, ce să mai! Perfect pentru mine.

Era vară, când curierul mi l-a adus frumos împachetat acasă. Am deschis cutia cu entuziasm, parcă venise Crăciunul, eram foarte fericită și super încântată de achiziție. Așa că i-am făcut repede setările, aveam mai puțin de două ore la dispoziție și trebuia să merg la serviciu. Eram ca un îndrăgostit pentru care timpul se oprește în loc și nimic din jurul său nu mai contează. Abia așteptam să ajung la serviciu să-l prezint colegilor mei.

Nici nu intru bine în curtea firmei unde lucram că, al meu Nokia, mahmur după beția pe care o trăsese cu o seară în urmă, se desprinde brusc de mâna mea și vrea să ajungă primul la birou. Dar ce să vezi!? Se împiedică și dă cu capul de asfalt.

Șoc și groază! Am rămas stană de piatră, nu-mi venea să cred. Când mi-am revenit puțin, cu pași mărunți m-am îndreptat spre el. În gând deja spuneam toate rugăciunile pe care le știam implorând divinitatea să nu aibă nimic. Însă scumpul meu telefon s-a ales cu o crăpătură zdravănă și am fost nevoită să-l schimb, deoarece mă tăiam la deget în ecranul spart de fiecare dată când scriam mesaj. Dragostea la prima vedere s-a spart la fel de repede ca ecranul telefonului.

Image by Pete Linforth from Pixabay

Știi momentul acela… când le ridici de jos cu inima cât un purice? Când vezi ecranul crăpat și te trec toate apele – șoc, nervi, calcule rapide: cât costă să-l repar? merită să-l mai repar?Am trecut prin asta de prea multe ori: Sony Ericssonul meu era un motociclist nebun, Nokia – un petrecăreț fără limită, fiecare telefon a găsit o cale să mă lase cu inimă frântă, iar ele cu ecranul făcut praf.

Colegii și prietenii deja mă luau peste picior și-mi recomandau telefoane antișoc sau să rămân la cele cu butoane.

Foliile clasice – de sticlă sau silicon și problemele lor

Cu timpul și din experiență, am înțeles că nu pot să schimb obiceiul telefoanelor, dar pot să le schimb soarta. Am încercat huse, iar pentru protecția ecranului folii de sticlă , folii de silicon, dar toate aveau câte o problemă. Foliile de sticlă săreau la impactul cu solul sau se spărgeau în același timp cu ecranul telefonului, iar cele groase făceau ca touch-ul telefonului să funcționeze greu, trebuia să apăs cu putere când scriam un mesaj, de parcă îl resuscitam. Iar foliile de protecție din silicon făceau bule inestetice și deranjante. În realitate, protecția pe care o folosim de obicei nu e suficientă, foliile clasice creează o falsă senzație de siguranță, dar în fața unui impact mai serios nu fac mare lucru. 

Descoperirea surprinzătoare: folie de protecție regenerabilă

Image by Duragon

Nu puteam să mă resemnez, deoarece știam că există soluții mai bune decât ”merge și așa”. Așa am descoperit folia de protecție regenerabilă (self-healing) – o soluție românească, care face diferența. Subțire, sensibilă la atingere și… surprinzător de rezistentă. Exact ce aveam nevoie după atâtea eșecuri. 

Astfel, relația mea cu Xiaomi a devenit de durată, dar adevărul este că am învățat din greșelile din trecut (cam multe) și l-am protejat bine.

Dacă și telefonul tău are ”spirit de acrobat”, merită să-i oferi o șansă la protecție reală. Eu am găsit soluția la Duragon.

Cine e Duragon?

Image by Duragon

Este o marcă românească născută dintr-o viziune simplă și puternică: o lume fără zgârieturi. Trăim înconjurați de ecrane și suprafețe lucioase, pe care le atingem zilnic – telefoane, laptopuri, tablete sau borduri digitale de mașină. Toate ne fac viața mai ușoară, dar sunt fragile și se zgârie ușor, pierzând din frumusețe și funcționalitate. De aceea, Duragon, un brand românesc, din dorința de a oferi protecție reală, a dezvoltat o tehnologie unică: folia regenerabilă (self-healing), capabilă să „vindece” zgârieturile fine și să păstreze suprafețele impecabile, ca în prima zi. Cu debitare digitală de precizie și mii de modele disponibile, Duragon protejează ecranele și suprafețele delicate ale gadgeturilor noastre, oferind un scut invizibil și sigur pentru ceea ce contează cel mai mult în viața noastră digitală.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!

SuperBlog: Retrospectiva unei aventuri creative

 ”Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească.”

Când am decis să mă înscriu în această ediție a competiției SuperBlog, mi-am propus ca obiectiv să fiu finalistă. Știam exact la ce mă înham, deși timpul nu era deloc de partea mea. Simțeam însă că am nevoie de o provocare. Una care să mă scoată din rutină și să mă forțeze să scriu cu scop, sub presiune, dar mai ales cu suflet.

Așteptările mele? Să scriu frumos, să respect deadline-urile și, poate, să prind și un premiu.
Realitatea? A fost mai intensă, mai solicitantă și, sincer, mai frumoasă decât mă așteptam. Am râs, am scris, m-am enervat pe deadline-uri – deși au fost generoase – și m-am bucurat ca un copil când mi-au ieșit articole de care sunt mândră.

Au fost 9 probe – fiecare cu tema ei, unele mai apropiate de stilul meu, altele complet în afara zonei de confort. Preferata mea? Proba 4 – Când vinul vorbește: inspirație într-un pahar de Beciul Domnesc, unde am dat frâu liber poetei din mine și, pentru prima dată, am scris un articol în versuri.
Cea mai dificilă? Categoric probele de la Vasco, unde, oricât m-am străduit, nu am reușit să obțin o notă mare. De fapt, nu știu dacă am reușit vreodată să impresionez jurații acestui sponsor.

Organizarea a fost o provocare în sine. Scriam între job, familie și alte responsabilități, dar cumva am reușit să fac față. Pentru că îmi doream. Pentru că simțeam că merită.

Unul dintre cele mai mari câștiguri ale SuperBlog nu a fost un premiu material, ci… oamenii. Cei din comunitate – bloggeri talentați, diverși, dar cu un numitor comun: pasiunea pentru scris. Schimbul de idei, susținerea, glumele din grup – toate au contribuit la senzația că nu suntem concurenți, ci colegi de aventură.

Am învățat că pot mai mult decât credeam. Că ideile vin în cele mai neașteptate momente – în tramvai, la duș, între două meetinguri. Că disciplina face diferența și că feedbackul, chiar și atunci când doare, te face mai bun. Am învățat să am încredere în vocea mea și să nu mă mai tem de expunere.

Am încheiat competiția pe locul 10. Însă, dincolo de clasament, cel mai mult m-a bucurat reacția cititorilor. Fiecare comentariu, fiecare mesaj în care cineva îmi spunea cât de mult i-a plăcut un articol a fost, pentru mine, un premiu.

Au fost și momente grele. Probe care nu mi-au ieșit, frustrări. Dar toate fac parte din proces.
Dacă aș lua-o de la capăt? Aș încerca să fiu mai organizată, poate să scriu cu un pic mai multă detașare. Dar nu aș schimba nimic din intensitatea acestei experiențe.

Le mulțumesc organizatorilor pentru perseverență și dedicare – nu e deloc ușor să pui în mișcare o competiție de o asemenea amploare. Le mulțumesc sponsorilor care cred în puterea cuvântului scris. Și celorlalți bloggeri, pentru inspirație și colegialitate.

Da, voi reveni. Pentru că SuperBlog nu e doar un concurs. E o stare de spirit. E un antrenament pentru creativitate și o sărbătoare a scrisului.

📖 Articolele mele:

1. Cum să depășești barierele lingvistice în călătorii - 90 puncte
2. Eșec și succes - pareteneri pe drumul prosperității  - 91 puncte
3. Când ”interzis” înseamnă provocare: amintire din copilărie - 97 puncte
4. Vin de soi, povestea-n toi! - 95 puncte
5. Povești vechi și traduceri moderne printre ruinele Inca  - 91 puncte
6. Între ieri și azi: vinul care unește generații - 96 puncte
7. Perfect Simplu. Ca-n Oltenia! - 98 puncte
8. Antreprenoriatul ca limbaj al viitorului - 96 puncte
9. Monini - Invitat de onoare în bucătărie - 96 puncte

Am observat că în edițiile de toamnă, am terminat tot în top 10, dar mai aproape de locurile de pe podium și am câștigat și premii; articolele mele au fost distribuite de sponsori, însă primăvara se pare că inspirația mea zburdă pe câmpiile verzi.

Ediția din această primăvară a fost una provocatoare și interesantă, în care am avut ocazia să testăm diverse produse.

Aștept următoarea ediție! Pe curând!🖉

Monini - Invitat de onoare în bucătărie

 A fost odată ca niciodată, într-o bucătărie dintr-un ținut pitoresc, zarvă mare, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.

Într-o dimineață, când soarele abia se trezise și își întindea leneș razele peste livezile cu măslini, dar și peste căsuța de pe dealul pitoresc, unde zarva în bucătărie abia începea - ingredientele prindeau viață, pregătindu-se pentru o zi specială.

- Aluatule, trezește-te, azi e ziua cea mare! Hai! ziseră cu entuziasm roșiile cherry!

- Mmm ...Mai lăsați-mă 5 minute, vă rog! zise aluatul care se răsfăța și creștea la căldura bolului în care se odihnea.

- Azi avem un musafir important, care din clipă în clipă va sosi. Ne va ajuta să facem cea mai delicioasă focaccia. Se numește Monini, vine din inima Italiei și este rafinamentul în persoană.

- Hai, trezește-te! Te-ai odihnit destul și nu vrei ca musafirul nostru să te găsească odihnindu-te! spuse ceapa roșie emoționată până la lacrimi. Trebuie să fim pregătiți!

Toate ingredientele se adunară și se pregătiră: ceapă roșie rondele, roșiile cherry mici, rotunde și suculente, busuioc proaspăt cules din grădină, sare și piper. Aluatul încă se  odihnea la căldurică, i se părea mult prea de dimineată pentru a se întinde pe masă.

Ușa cămării se deschise ușor! Își făcu apariția ca un nobil de rang înalt, uleiul de măsline extra-virgin, obținut prin presare la rece, din cele mai bune recolte. Cu gust echilibrat și aromă autentică - uleiul de măsline - este ingredientul care face diferența și transformă cele mai simple rețete în momente de răsfăț.

- Bună dimineața, dragi ingrediente! Astăzi, vom lucra în echipă și vom realiza cea mai delicioasă focaccia, simplă, dar sublimă, care te teleportează direct în Italia.

Cu un gest grațios, preferatul bucătăriei italiene a picurat cu grijă aroma sa echilibrată și parfumul delicat peste aluatul care se trezise și se întinsese în tavă, ca Marea Adriatică. Acesta s-a întins cu mândrie în tavă, strălucind ca o câmpie la apus. Roșiile cherry s-au așezat comod deasupra, zâmbind larg ca niște copii în vacanță. Feliile de ceapă roșie s-au întins elegant, iar frunzele de busuioc ca niște fulgi s-au așezat ușor deasupra.

În cuptor, focaccia a prins viață. Mirosul? O simfonie. Crusta a devenit crocantă, mijlocul rămânea pufos, iar aromele... o îmbrățișare dintre tradiție și bucurie. Totul s-a transformat într-o experiență autentică!

Când a ieșit din cuptor, focaccia părea pictată de un pictor mediteranean. Pe masa rustică, lângă mojarul de piper, o crenguță de roșii admiră opera de artă contemporană. Busuiocul își răspândea parfumul în toată bucătăria.

- Vezi, dragă Aluatule? spuse Monini cu un zâmbet de smarald. Nu e nevoie de opulență. Doar de echilibru, naturalețe și suflet. Asta înseamnă să gătești cu inimă.

Focaccia a fost apoi împărțită între prieteni, pe o terasă, alături de un pahar de vin, iar conversațiile animate și râsetele se împleteau cu briza după-amiezii. Și de fiecare dată când cineva lua o mușcătură, spunea:

- Ah… e ca un strop de soare italian în farfurie!

Iar Monini, discret și elegant, rămânea acolo, la marginea mesei, o prezență tăcută, dar esențială. Ca orice ulei de măsline extra-virgin care se respectă.

Eu, uleiul de măsline, sunt poveste, sunt tradiție, sunt amintirea măslinelor presate la rece și transformate în lichidul verzui care unește gusturile într-o simfonie.
Știu că drumul meu nu se termină în sticlă – ci începe într-o farfurie. Într-o bucătărie. Într-o inimă.

Pentru că fiecare strop de ulei de măsline extra-virgin Monini e mai mult decât un ingredient.
E o invitație la a trăi  sănătos, autentic și echilibrat.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!

Antreprenoriatul ca limbaj al viitorului

„Sistemul nostru de învățământ îi pregătește pe oameni să devină angajați, nu oameni de afaceri, și de aceea cei mai mulți dintre ei nu sunt pregătiți să-și conducă propriile afaceri.”— Robert T. Kiyosaki, Tânăr și Bogat

Mii de elevi români care termină liceul știu ce este o ecuație de gradul doi, dar nu știu cum se face un buget personal deoarece educația  financiară lipsește cu desăvârșire din școli. Nu știu cum să-și prezinte ideile în fața investitorilor, dar nu numai, sau cum să-și asume un risc calculat. Această ruptură dintre educația formală și realitatea vieții formează o generație de tineri care, deși inteligenți, sunt nepregătiți pentru lumea în care trăiesc. Avem nevoie de o revoluție a educației, iar cheia este educația antreprenorială, introdusă în școli.

Sistemul educațional actual, moștenit dintr-o vreme în care obediența era mai importantă decât inițiativa, rămâne încremenit în formule și memorarea pe de rost. Nu există cursuri despre asumarea riscurilor, despre eșec ca formă de învățare sau despre creativitate aplicată — deși acestea sunt esențiale într-o lume care se află într-o continuă schimbare.

„Trebuie să începem să predăm limbajul financiar în școli. E necesar să ne învățăm copiii că trebuie să-și asume responsabilitatea financiară și că nu mai trebuie să arunce această responsabilitate pe umerii guvernului sau ai companiei pentru care lucrează”— Robert T. Kiyosaki 

Lipsa acestor noțiuni formează tineri care nu știu cum să înceapă un proiect, cum să îl susțină sau să îl adapteze. Mai grav, nu li se oferă nici mediul propice să învețe și să greșească, de ce nu!? - sau să învețe din greșelile făcute deja de alții.

sursa: Tribul Antreprenorilor

Educația antreprenorială înseamnă mai mult decât afaceri. Nu înseamnă doar învățarea unor termeni de business, ci formarea unei mentalități orientate spre acțiune - mentalitatea unui învingător. Este despre a învăța să gândești liber, să iei decizii în mod autonom, să îți asumi responsabilitatea pentru alegerile tale, să înțelegi nevoile celor din jur prin empatie și, mai ales, despre a avea curajul și perseverența de a transforma o simplă idee într-un proiect real, concret și valoros pentru comunitate.

 Tony Robbins, în Banii. Stăpânește jocul, vorbește despre controlul propriei vieți financiare, dar și despre puterea de a decide și a acționa cu încredere:

„Deciziile noastre sunt cele care ne controlează în cele din urmă calitatea vieții.[...] Dar dacă iei deciziile acestea în mod conștient, îți poți schimba viața într-o clipă, la propriu!”

Adolescenții care învață de timpuriu despre leadership, gândirea critică, asumarea riscurilor și creativitatea aplicată devin mai conștienți de propriul potențial. Ei încep să înțeleagă cine sunt, ce abilități au și cum pot contribui activ în societate. Astfel, se formează ca lideri capabili să vină cu idei inovatoare, să găsească soluții pentru probleme reale și să-și asume riscuri într-un mod calculat și responsabil.

Tinerii învață mai repede și rețin mai bine atunci când fac parte din comunități de antreprenori. Mediile unde ideile circulă liber, unde mentorii ghidează pașii celor la început și unde eșecul nu e blamat, ci analizat, pentru a nu repeta greșelile din trecut. Aici intervine Tribul Antreprenorilor — o platformă românească unde adolescenții și tinerii pot interacționa cu oameni care construiesc, greșesc, reușesc și împărtășesc din experiență.

În cadrul comunității digitale, networkingul nu este doar un cuvânt la modă, ci o resursă reală. Se leagă colaborări, se nasc idei, se schimbă perspective. Acest networking trib, construit pe încredere și susținere, oferă tinerilor un spațiu unde pot învăța prin practică.

Mentorii oferă nu doar informație, ei oferă un cadru de siguranță, încredere și provocare benefică. Când un tânăr are un mentor cu experiență antreprenorială, învață să-și pună întrebările corecte, să gestioneze mai bine eșecurile și să-și clarifice viziunea. Mentorul devine acel ghid care nu oferă răspunsuri, ci deschide drumuri. Iar într-o comunitate de antreprenori, mentoratul este una dintre cele mai valoroase resurse, pentru că lecțiile pe care le predă sunt din experiență proprie, - cu vulnerabilități, lecții dure și reușite reale. Iar impactul este semnificativ: un adolescent care are acces la un mentor antreprenor are de zece ori mai multe șanse să lanseze un proiect personal înainte de 25 de ani.

sursa: Tribul Antreprenorilor

Ștefan Mandachi este un exemplu remarcabil de antreprenor român care a început să construiască încă din adolescență și care, prin perseverență și viziune, a reușit să aibă un impact semnificativ în mediul de afaceri și în societate.

Cunoscut pentru inițiativele sale curajoase și pentru implicarea activă în problemele sociale, Mandachi a demonstrat că antreprenoriatul poate fi un instrument puternic de schimbare. Prin campanii precum #șîeu, care a atras atenția asupra infrastructurii deficitare din România, el a arătat că un antreprenor poate și trebuie să fie un lider implicat în comunitate.

„Pasiunea începe o afacere, dar doar educația o face să crească și să reziste. ”

Mandachi a vorbit adesea despre importanța educației practice și a învățării continue. El încurajează tinerii să își urmeze pasiunile și să nu se teamă de eșec.

Prin exemplul său, Ștefan Mandachi inspiră o nouă generație de antreprenori să fie curajoși, să gândească independent și să acționeze cu integritate. El demonstrează că leadershipul autentic se formează devreme, atunci când tinerii sunt încurajați să își urmeze visurile și să contribuie activ la schimbarea în bine a societății.

sursa: arhiva proprie

Educația antreprenorială nu înseamnă doar „să faci bani”. Înseamnă să înțelegi lumea, să îți înțelegi potențialul și să contribui activ. Înseamnă să îți transformi ideile în acțiuni și să ai curajul să greșești pentru a învăța.

„Nimeni nu-ți stă în cale decât tu însuți și îndoielile tale. Este ușor să rămâi cum ești. Este ușor să nu te schimbi. Dar dacă începi să-ți modelezi îndoielile și indolența, vei găsi ușa spre libertate.” — Robert T. Kiyosaki

Viitorul aparține celor care pot colabora, care pot construi și care își asumă responsabilitatea de a învăța continuu. Iar aceste abilități se dezvoltă într-o comunitate de antreprenori, nu pe băncile unei școli dintr-o vreme demult apusă.

Într-o lume care are nevoie tot mai mult de oameni care să gândească liber, să acționeze cu scop și să construiască viitorul, antreprenoriatul devine mai mult decât o opțiune profesională – devine un limbaj. Un mod de a gândi, de a relaționa, de a construi viitorul, nu doar economic, ci uman. Iar dacă limbajul acesta prinde contur încă din liceu, înseamnă că tinerii nu doar că se pregătesc pentru piața muncii, ci și pentru o viață cu inițiativă și asumare.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!

Perfect Simplu. Ca-n Oltenia!

 Mi-s olteancă. Născută și crescută în Calafat, orașul de pe malul drept al Dunării. Acolo unde soarele răsare și apune direct în ape și se oglindește în vorbele noastre iuți și pline de înțeles. Acolo unde timpul curge altfel și viața se trăiește – așa cum îi stă bine omului simplu – la perfectul simplu: venii, văzui, biruii.

sursă foto: pixabay

Perfectul simplu nu e doar timp gramatical, e mod de viață. La noi, și cuvintele au gust – parcă-s fierte bine în oale de lut, pe cărbunii încinși din plită, (pre)sărate cu-un dram de umor. Așa că nu m-am mirat când vinarsul Miorița V.S. a venit și el cu vorba-i scurtă, dar adevărată: „Simplu e perfect”. Ca și cum mi-ar fi vorbit în graiul meu.

Primii o sticlă cu un lichid chihlimbariu, cu aer elegant, dar fără fițe. O deschisei într-o seară liniștită, nici prea caldă, nici prea rece. Curtea era scăldată în liniște – doar eu, gândurile mele și pofta de ceva bun. Îl mirosii. Îl gustai. Și-mi plăcu.

sursă foto: arhiva personală

Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să bei ceva care să-ți lase impresia că a fost făcut cu răbdare și cu înțelepciune. Așa e vinarsul ăsta! Că e tânăr? Da, e cel mai tânăr din colecția Miorița, dar parcă are în el înțelepciunea unei balade vechi.

Așa cum „Miorița” – balada – începe blând, cu pajiști, oi și un cioban contemplativ, tot așa și acest vinars are un gust fin și echilibrat, nu agresiv. E tânăr, dar nu neîmplinit. Are strălucirea unei idei bune care abia a prins contur. În gustul lui se adună caramelul și fructele confiate, vanilia discretă și un postgust echilibrat, care rămâne cu tine ca o replică bună spusă la momentul potrivit.

Și da, îl băui simplu, la 20 și ceva de grade, cum scrie la carte. Așa simți toate aromele din el. Nu-i trebuie gheață, sirop, scorțișoară sau alte condimente. Își spune singur povestea.

Mezinul din familia Miorița are demnitate – nu se face de rușine nici la masa boierilor. E, dacă vrei, flăcăul din horă, care iese-n față cu stil. Sau prima strofă dintr-o poezie care te face să vrei s-o citești până la capăt.

Și de parcă nu era destulă poezie în pahar, vinarsul Miorița vine dintr-un loc de poveste – Beciul Domnesc. Acolo unde tradiția și răbdarea se întâlnesc și nasc licori cu suflet, în adâncurile răcoroase, printre butoaie de stejar și legende învechite. Acolo nu-i grabă, doar grijă. Nu-i zgomot, doar ecou. Și fiecare sticlă păstrează câte un fragment de istorie.

Sursă foto: Beciul Domnesc

Mi-am amintit de bunicul, oltean și el, care spunea mereu: „Nu trebuie să fie mult, trebuie să fie bun.” Zicea vorbele astea când își turna vinul de casă sau când își gătea o omletă cu ceapă verde – simplu, dar perfect. Îl văd și acum, în odaia lui cu pereți văruiți, așezându-se pe marginea patului și zicând: „Îl făcui cum îmi plăcu. Nu-mi mai trebuie nimic.”

Tot așa e și cu vinarsul Miorița V.S. – nu-ți mai trebuie nimic. Îl poți bea curat, la 20–22 de grade, cum zic cunoscătorii. Sau poți turna puțin peste o salată de fructe și să transformi desertul într-o amintire de vară. În ambele cazuri, te face să spui simplu: „Îl gustai și-mi plăcu.”

Într-o lume în care totul devine complicat, scump, exagerat – vinarsul Miorița V.S. vine ca o gură de aer curat. Dar noi, oltenii, știm că uneori, cele mai bune lucruri sunt simple. Glume spontane. Și da, un pahar de vinars bun.

Vinarsul Miorița V.S. nu se laudă cu artificii – se lasă descoperit. E autentic. E curat. E românesc. Și e bun.

Ca vorba oltenească: sinceră.
Ca horele noastre: simple, dar pline de viață.
Ca seara aia liniștită, în care n-ai nevoie de nimic altceva decât de ceva bun și-un dram de tihnă.
Și parcă-i oltean și el. Nu se dă mare, dar știe să te cucerească cu gustul său.

Așa că, dacă e să zic ceva despre el, zic atât: Îl gustai și-mi plăcu.

Și nu de complezență. Ci pentru că în el am simțit ceva de care îmi era dor: tradiția vie, gustul simplu care nu cere explicații.

Noi, oltenii, am știut mereu că simplu e perfect, fie că vorbim, fie că bem.

Iar cuvintele... au gust. Ca vinarsul.

Iar când vinarsul e de la Beciul Domnesc, vorba se cere spusă pe scurt: bun.

Așa că, dacă te întrebi cum ar fi să bei o poveste la perfectul simplu, răspunsul e clar: vinars Miorița.

Sursă foto: Beciul Domnesc

Vechime

Intensitate

Nobil

Autentic

Răbdare

Simplitate

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!

Pairing perfect: Sigillum Moldaviae și o carte bună

Vinul are o istorie de peste 8.000 de ani, cunoscut ca „băutura zeilor”, este o constantă în culturile lumii, având o puternică încărcătură simbolică și spirituală. De-a lungul timpului, vinul a fost folosit pentru a marca încheierea unui an, celebrarea unei victorii, o reușită personală, sau pur și simplu pentru a onora prietenia și relațiile apropiate. Această băutură nobilă îmbină gusturi și arome, fiecare soi de vin purtându-și amprenta terroir-ului și a tradiției viticole, ca noi să găsim în fiecare pahar de vin nu doar arome, ci și o poveste.

”Vin curat, leac la îndemână ești,
Plămânul slab tu poțisă-l întărești,

Tu limpezești cețoasa dimineață...

Ești pentru noi și hrană și putere,

Din prag de moarte tu întorci la viață,

Plăcut însoțitor dintotdeauna,

Primăvăratic, dulce vin văratic,

Apoi tomnatic, Zeu al nimfelor leneene ești,

Rege al vremii noastre pământești,

Vinule, fără tine viața în primejdie ar fi

Și-n lume tare rău ne-am plictisi.” 

[Imnul către vin dedicat lui Bachus de către Robert Du Faux]*

Pentru mine vinul este mai mult decât o simplă băutură, este firul roșu al amintirilor din copilărie care mă leagă de momentele petrecute la țară, la bunici, când toată familia se aduna pentru culesul viei. Îmi reamintește de bunicii mei, de poveștile lor și de dragostea cu care m-au învățat să prețuiesc lucrurile făcute cu răbdare și pasiune.

 Înființată în 1949, Compania Beciul Domnesc este unul dintre cei mai mari și respectați producători de vinuri din România, cu o tradiție de peste 70 de ani în viticultură. Cu o suprafață de peste 1.400 de hectare de viță de vie nobilă, amplasate în celebrele podgorii din Cotești, Odobești, Panciu și Huși, compania aduce în fiecare sticlă un tribut față de terroir-ul autentic al Moldovei.

Printre vinurile care poartă cu mândrie numele Beciul Domnesc se numără și Sigillum Moldaviae, un vin însemnat care reînvie aceste amintiri, este ca o punte între trecut și prezent, ce poartă garanția tradiției viticole. Este un ambasador al gustului autentic românesc, aducând împreună inimi și suflete în jurul unei povești de veacuri.

 Cu ce preparate îmi place să asociez vinul Sigillum Moldaviae?

Un pairing perfect pentru Feteasca Neagră din colecția Sigillum Moldaviae este o carte cu o poveste la fel de complexă și delicată ca vinul! Aceste ingrediente sunt ideale pentru momentele mele de relexare și evadare.

Sigillum Moldaviae îți dă fiori...de plăcere!🙈

Când vine vorba de vin, preferințele mele nu se limitează la o anumită aromă; caut acea complexitate de gusturi care să îmi lase un curcubeu pe palatul gurii. Iar Feteasca Neagră din colecția Sigillum Moldaviae oferă o experiență gustativă echilibrată, cu note delicate de prune și mure care valsează discret alături de un strop de ghimbir.

Lectura este evadarea mea, iar vinul completează acest univers, fie că mă cufund într-un thriller captivant seara târziu, fie că încep weekendul cu o lectură plină de suspans într-o după-amiază liniștită. Feteasca Neagră devine astfel un companion tacit, care completează perfect lectura, aducând o nuanță mai profundă fiecărei emoții trăite. Notele de fructe negre din vin se îmbină cu adrenalina unui capitol tensionat, creând o atmosferă electrizantă.

sursa: Beciul Domnesc

Deși merg la degustări de vin regulat, încă nu am învățat cum să găsesc asocierea perfectă a unui vin cu un fel de mâncare, am fost mai mult captivată de informațiile despre producerea viinului. În serile când mă întâlnesc cu prietenele un pahar de Fetească neagră completează conversațiile noastre, îl savurăm alături de brânzeturi maturate, mezeluri fine și câteva fructe uscate - această combinație scoate în evidență complexitatea vinului. E momentul nostru de răsfăț, în care savurăm nu doar vinul, ci ne bucurăm de compania uneia alteia.

Însă cred că un preparat tradițional, cum ar fi tochitura moldovenească sau cârnații afumați s-ar potrivi foarte bine cu acest vin roșu demisec, astfel Feteasca Neagră se transformă în vedeta mesei.

Vinul perfect, fie că e savurat într-un colț liniștit cu o carte captivantă sau în mijlocul poveștilor alături de prietene, este cel care ne aduce bucurie și inspirație. Feteasca Neagră din colecția Sigillum Moldaviae reușește acest lucru prin echilibrul său, invitându-mă să creez momente de care îmi voi aminti mult timp de acum înainte. Este acea picătură de tradiție și savoare care îmi încântă simțurile, făcând fiecare pahar să pară o descoperire.

Vinul reflectă însăși arta de a trăi, cum zice  Yves-Marie Bercé, și poate amplifica experiențele, transformând mesele obișnuite în prilejuri de sărbătoare, iar întâlnirile în amintiri. Această „artă de a trăi” se construiește în jurul ideii de a trăi cu plăcere și de a crea legături – cu oamenii, cu locurile și cu istoria. Aprecierea vinului devine astfel un ritual, o cale de a ne conecta mai profund cu noi înșine și cu lumea din jur, aducând un plus de valoare experiențelor cotidiene.

Nu uita, însă: excesul de alcool dăunează sănătății. Savurează vinul cu moderație, pentru a te bucura de întreaga sa complexitate și frumusețe, fără a risca să îți afecteze sănătatea.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024!

*Secretele vinului, Yves-marie Berce, Editura Cartea Românească EDUCAȚIONAL, pag.97