Reflecții despre oameni și prietenia adevărată
Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost foarte productivă pentru mine. Însă am avut și momente mai puțin plăcute, am constatat că oamenii din online sunt mai răi decât în viața reală; dar asta e, merg înainte. Și aici simt nevoia să las niște versuri din melodia lui Cabron:
„Lumea comentează fără sens și fără cap,
Pentru mine nu conteaza, știu exact ce vreau să fac,
Alții îmi dau sfaturi, vor să fac ca ei, de fapt,
Mai bine îmi iau hainele și plec, și plec, și plec în ritm accelerat,”
Am reflectat, de asemenea, și la ce înseamnă o prietenie, de fapt. Mulți i-au uitat sensul și ajustează definiția cum îi avantajează de fapt pe ei. Prietenia înseamnă, cel puțin pentru mine, respect reciproc, simpatie și cel mai important să accepți că celălalt poate avea opinii diferite față de ale tale și că nu trebuie să-i impui să accepte opinia ta forțat. Să nu încerci să-i distrugi munca, doar pentru că nu înțelegi ceva, și să continui să o faci chiar dacă primești explicații.
Pata de culoare din grădina mea
Realizări mici și bucurii mari
După toate aceste gânduri, trebuie amintite și de lucrurile care mi-au făcut bine în săptămâna ce a trecut.
Am terminat de croșetat bluza mea de toamnă. Ea este, de fapt, o bluză pentru vară, dar eu am folosit o ață mai groasă. Am folosit două culori: maro închis și cărămiziu. Ața am luat-o de la second-hand și am dat 6 lei pe ambele gheme. 
Cerceii croșetati sunt preferații mei
Pentru că mi-a rămas ață, mi-am făcut și niște mitene (mănuși fără degete), o pereche de cercei tip frunze de toamnă – folosind doar ața cărămizie – și am început și o beretă franțuzească, tot din ața cărămizie, pe care nu am finalizat-o încă.
M-am documentat pentru articolul pe care trebuia să-l scriu pentru proba numărul 6 din competiția SuperBlog. A fost proba care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap, pentru că nu știam nimic despre bucătăria coreeană, chiar dacă Seul este pe lista mea cu destinații turistice de vizitat. Am urmărit chiar și serialul K-Drama Itaewon Class, care surprinde foarte bine legătura dintre povești și mâncare.
Eram deja contra cronometru și nu aveam o idee concretă pentru articol, așa că vineri m-am trezit foarte devreme (la 6:30 a.m.) și, înainte să mă apuc de scris, m-am uitat pe grupul de Facebook al concursului — și nu mi-a venit să cred! Articolul meu „Somn sănătos, corp și minte în echilibru” a fost notat cu 100 de puncte. Nu-mi venea să cred, am fost atât de fericită! Un început de weekend minunat! Apoi, spre seară, au început să vină și cadourile pentru ziua mea onomastică.
Provocări și recunoștință
Sâmbătă, fiind sărbătoare - Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, am lenevit mai mult. Am citit, iar seara am mers la operă să văd Gianni Schicchi — o bijuterie muzicală: umor fin, ritm alert și rafinamentul muzicii lui Puccini.
Totuși, seara nu am încheiat-o chiar bine, deoarece surmenajul din timpul săptămânii din dorința de a face cât mai multe lucruri deodată, și-a spus cuvântul — după ce am mâncat, am leșinat.
Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt, pentru tot ce am și pentru tot ceea ce trăiesc.
Gândul zilei de azi:
”Nimic nu pierde mai ușor fapta bună ca gluma și vorba deșartă.”
Ce am învățat:
Dacă vrei să reușești în viață, nu trebuie să-ți pese de gura lumii. Trăiește-ți viața, că nu știi când se sfârșește.
Vreau să închei articolul cu un poem din serialul coreean, care mi-a plăcut foarte mult:
Sunt un diamant
Pleacă și inima mi se va întări,
Nu mă voi clinti deloc
Pentru că sunt o piatră.
Pleacă! Respinge-mă
Sunt o piatră solidă
Pleacă și lasă-mă în întuneric,
Sunt o piatră care va străluci singură,
Nu mă zdrobesc, nu mă fac scrum,
Nici nu ma dezintegrez când merg împotriva naturii
Supraviețuiesc.
Eu sunt un diamant.
