Între Ieri și Azi: Vinul care unește generații

 În crama tăcută, unde lemnul suspină și mirosul pământului e mai puternic decât orice cuvânt, timpul pare că stă pe loc. Acolo, Ieri și Azi stau la povești, la un pahar de vin roșu, catifelat, cu arome de vegetație sălbatică și ecouri de păduri bătrâne: Grand Reserve Cabernet Sauvignon.

Un vin crescut cu răbdare pe dealurile binecuvântate ale Vrancei.
O conversație plină de emoție, între tradiție și contemporaneitate.

Ieri oftează, ca un om în vârstă care a văzut multe la viața lui: - Pe vremea mea, oamenii aveau răbdare.  Știau că lucrurile cu adevărat importante necesită timp. Așa cum un copil trebuie lăsat să parcurgă fiecare etapă a vieții pentru o dezvoltare armonioasă, și vinul are nevoie de timp ca să-și atingă desăvârșirea.

- Vinul acesta nu a fost făcut peste noapte.
Grand Reserve este rodul timpului, al răbdării și al respectului pentru tradiția locului și pentru istoria ce-i dă glas.
În fiecăre sticlă se află povestea dealurilor moldovenești, unde vița de vie este răsfățată de razele soarelui și de briza adierilor de vânt.
Acolo, în patria viței-de-vie, unde cultivarea strugurilor este o artă transmisă din generație în generație, o sărbătoare a continuității.

Azi zâmbește, cu o sinceritate dezarmantă: - Noi trăim în grabă. Dar poate tocmai de aceea tânjim după experiențe sincere și vinuri care spun povești adevărate.
Lucruri care ne învață că frumusețea adevărată cere răbdare.
Așa cum Grand Reserve a avut nevoie de atenție la fiecare detaliu: savoarea condimentată, notele fine de maturare în butoaie de stejar, și echilibrului perfect între natură și artă, sunt rezultatul pasiunii, dar și al timpului.

În aer plutește un parfum subtil: dulceața viței-de-vie, mirosul pământului abia atins de ploaie și promisiunea unei povești fără sfârșit.
Vinul, asemenea unui copil crescut cu grijă, își atinge plenitudinea doar atunci când se formează un echilibru îmtre forță și delicatețe.

Grand Reserve Cabernet Sauvignon - vinul care a cucerit somelierii, cât și iubitorii de rafinament - este mai mult decât o băutură, devine astfel o declarație de dragoste pentru tradiție.
De la notele puternice de vegetație sălbatică, la delicatețea fructelor de pădure și până la eleganța condimentelor fine, fiecare înghițitură vorbește despre experiență, nu despre aparență. Și așa, între tradiție și pasiune, vinul și via sunt sărbătorite în cuvintele unui vechi cântec despre viață și vin:

”Trăiacă via și viticultorii.
Trăiască sticla și toți beutorii
Și via din Vrancea* să ne trăiască,
Că nobilă-i și-n toate-mpărătească…
Trăiacă Bachus, bun fie culesul,
Zeul cel mare, între zei alesul.
Trăiască butea și, mai larg, butoiul.
Trăiacă bobul ce-l iubește pițigoiul…
Butucul ce dă rod să ne trăiască
Și vinul ce din must are să nască.
Trăiască solu-n care s-a sădit
Vinul ce suflet a întărit,[…]
Teascul în care strugurele-a pătimit
Și beciu-n care Dumnezeu s-a odihnit
Trăiască vrana
Și umbrarul
Și să trăiască și dogarul
Trăiască …
Și ulciorul și paharul.”
[de Robert Du Faux]

Ieri înclină paharul, mirosind vinul pentru a-i simți aroma: - Grand Reserve nu este un simplu vin, este o moștenire!
Un copil crescut cu migală pe dealurile Vrancei, într-un ținut unde tradiția nu este uitată, ci respectată.
Aromele de fructe de pădure, delicate și sălbatice, se dezvoltă în ritmul lor, fără grabă.

Ne oprim din agitația cotidiană și ne bucurăm de fiecare clipă. Un pahar de vin, un platou de aperitive și iată: începem să împărtășim povești spumoase, să râdem, să plângem, să ne reamintim că suntem oameni.
Vinul unește. Leagă generațiile. Scrie istoria.

Azi ridică paharul cu mândrie: - Deschizând un Grand Reserve, nu deschidem doar o sticlă de vin, ci un univers plin de sensuri.
Deschidem o poartă către clipe de relaxare și eleganță.
Sărbătorim nu doar prezentul, ci și dragostea pentru un trecut care continuă să trăiască prin noi.

În fiecare sticlă de Beciul Domnesc Grand Reserve se ascunde o poveste care așteaptă să fie descoperită, o poveste șlefuită de timp. Lucrurile bune necesită timp, pasiune și înțelepciune.
Savoarea nu poate fi grăbită. Rafinamentul nu poate fi forțat.
Vinul care scrie istorie nu trăiește la întâmplare - el se păstrează în mo(nu)mente, în simțuri și în memorie.

Într-o lume în care timpul zboară, Grand Reserve nu se grăbește, căci arta cere răbdare, și ne așteaptă să ne amintim cine suntem cu adevărat.

 Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!

 *Anjou - am înlocuit cu Vrancea pentru a se potrivi poveștii;
**sursa fotografiilor: Beciul Domnesc.

Povești vechi și traduceri moderne printre ruinele Inca

 Pentru mulți, Machu Picchu este un vis, o destinație care nu doar că ne fascinează prin istoria și frumusețea sa misterioasă, dar ne provoacă să ne descoperim pe noi înșine.

Fosta citadelă incașă, Machu Picchu, se află la aproximativ 2.430 de metri altitudine, în mijlocul unei păduri tropicale de munte, într-un decor natural de o frumusețe extraordinară. A fost construită în secolul al XV-lea de împăratul Pachacuti în Anzi și este unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume, făcând parte parte din patrimoniul mondial UNESCO.

.

A fost abandonată odată cu cucerirea spaniolă din secolul al XVI-lea și redescoperit abia în 1911.

Ajunsă la Machu Picchu, am simțit că nu mai sunt doar o simplă turistă, ci o parte dintr-o poveste veche, scrisă în piatră și în liniștea munților. Acolo, deasupra lumii pe care o știam, în mijlocul unei păduri tropicale, cetatea îmi părea mai mult vis decât realitate. Zidurile uriașe, terasele sculptate în munte și potecile străvechi păreau să pulseze cu energia celor care le-au ridicat cu secole în urmă. E greu de descris în cuvinte senzația pe care o ai acolo sus, unde Imperiul Inca și-a lăsat cea mai valoroasă moștenire. Știi senzația aia de a vrea să intri într-o poveste, s-o auzi și s-o trăiești dincolo de o fereastră închisă? Exact așa!

Machu Picchu nu e doar o ruină — e o inimă care încă bate în ritmul muntelui, un loc unde piatra și natura se împletesc perfect, de parcă cetatea ar fi crescut din stâncă. Deși abandonată, odată cu venirea conchistadorilor, magia locului a rămas neatinsă.

Am pășit printre cele aproximativ 200 de structuri, fiecare cu rostul ei — temple, observatoare, grânare — toate așezate pe o creastă abruptă, între Anzii înalți și pădurile dese ale Amazonului. Am simțit aerul curat și vibrația acelor locuri care încă mai păstrează mistere despre cum locuitorii de atunci înțelegeau stelele, plantele și viața. Am realizat că Machu Picchu nu e doar o lecție de istorie, ci o lecție de armonie — între om și natură, între cer și pământ, între trecut și prezent.

Atunci am realizat că frumusețea locului nu stă doar în priveliști, ci în oamenii care îl păstrează viu. Îi vedeam cum povestesc cu pasiune despre fiecare piatră, despre legendele ascunse în munți, despre vechi ritualuri.

Căștile cu traducător Vasco Translator E1 m-au ajutat să rămân conectată nu doar cu ceilalți turiști, care vorbeau în limbi diferite, dar și cu localnicii. Fiecare comentariu, fiecare poveste spunea ceva despre locul în care ne aflam și despre cum tradițiile Inca încă trăiesc prin fiecare piatră și fiecare drum. Fără căști cu traducător, mi-ar fi fost imposibil să înțeleg poveștile locale în timp real - explicațiile s-ar fi risipit într-o adiere de vânt de munte.

Cu ajutorul traducerii instant, am reușit să comunic firesc cu oamenii și să înțeleg tradițiile și cultura lor. Spaniola mea era slabă, iar quechua — limba vechilor incași, încă vorbită de unii localnici — mi-era complet străină. Fără traducere instant, multe dintre adevăratele sensuri ale ritualurilor sau ale legendelor s-ar fi pierdut.

Imaginează-ți că te plimbi printre ruinele antice, iar translatorul instantaneu Vasco Translator V4 îți oferă traducerea exactă a unui ghid local care vorbește despre complexitatea arhitecturii Inca sau despre semnificația religioasă a acestui loc. Printre ruine, un translator instantaneu devine cheia către povești pe care altfel nu le-ai putea înțelege. Un translator vocal este vital, de nelipsit atunci când te afli într-un loc unde limbile vorbite sunt complet necunoscute. Fără un astfel de dispozitiv, mi-ar fi fost mult mai greu să simt că sunt cu adevărat conectată la istoria și spiritualitatea acestui loc sacru. Acest aparat de traducere Vasco este mai mult decât un simplu gadget – este o punte între culturi, un instrument care îți permite să înțelegi mai mult și să apreciezi mai profund tot ce te înconjoară.

Plecând de la Machu Picchu, am înțeles că locurile cu adevărat speciale nu se vizitează doar cu ochii, ci și cu inima. E nevoie să asculți poveștile, să le vorbești în limba lor, chiar dacă uneori e o limbă uitată sau o limbă necunoscută pentru tine. Tehnologia m-a ajutat să fiu parte din poveste, nu doar o spectatoare. Și, dacă visezi vreodată să ajungi acolo, să știi că nu vei aduce doar fotografii acasă, ci și un dor de munte, de liniște și de oameni. Un dor pe care nu-l poți traduce în nicio limbă.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!

Vin de soi, poveste-n toi!

Pe-un picior de podgorie,
Pe-o gură de vie,
Mi se întâlniră
În inima Vrancei,
Pe colinele cu soare,
O Fetească Neagră, una Regală
Și-un Merlot,
Să fie cu noroc!

Și se sfătuiră,
Să dea de veste-n țară,
Dar și peste hotare,
Despre vinul de valoare
Depozitat la Monumentul Beciul Domnesc
Loc vechi, legendar
De pe vremea lui Ștefan
Stau comori adăpostite,
Vinuri bune, de soi vechi,
În tainițe răcoroase, foarte bine păstrate.

Și grăi Feteasca Neagră:
— Eu-s voinică, ne-nfricată,
Cresc pe dealurile Vrancei, unde viile zâmbesc la soare,
Am aromă de prună uscată,
În pahar se aud balade
Sunt un vin de sărbătoare,
Pentru gusturile regale!
Maturat cu răbdare
Șase luni în barrique am stat
Pentru a deveni un vin mai fin, mai delicat
Un vin nobil, elegant
Cu note pline de gust și culoare
Cum doar la Beciul Domnesc găsești
Cine mă-ncearcă, se înveselește,
Și începe a cânta: ”Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu știu viei ce i-oi face.”1
Am culoare rubinie
Și-aromă intensă
De scorțișoară, piper, vanilie,
O feerie.
Cu fripturi din carne roșie mă asortez,
Alături de brânză afumată și bine maturată.
Sunt partenerul perfect
Pentru momentele de sărbătoare,
Constantă peste timpuri.

Apoi luă cuvântul Feteasca Regală:
— Eu-s domnița din vie,
Galbenă ca Floarea Soarelui
Proaspătă și demiseacă
Vin curat, miros a flori culese de pe câmpie,
Miros dulce de cireș,
Cu pui, păstrăv sau doradă,
Fac mereu paradă.
Iar când oamenii se-adună,
Să ciocnească împreună,
Vinul meu îi înveselește,
Și pe loc îi înfrățește.
”Ni-i vinul şi prieten şi aur şi noroc” 2
Nu ai nevoie de ocazii speciale
Ca viața să-ți fie sărbătoare adevărată.
Deschide-mă încet, ca pe o carte,
De mister,
Miroase-mă ”pagină cu pagină”
Și-apoi dezleagă misterul
Din pahar.

Continuă pe-un ton voios Merlot:
— Frați de vie, frați de gust,
Sunt un soi rezistent și curajos
Sunt un voinic frumos
La frig, la secetă mă țin tare
Să aduc un vin de calitate în pahare
Demisec și echilibrat,
Gustul meu e rafinat,
Mă potrivesc cu preparate delicioase,
Din carne roșie,vânat sau brânzeturi fine.
 

Toți trei se-nvoiesc,
Cu jurămite mii,
Că pe mese vor sosi,
În case la toți românii
Vin bun a dărui.
La Monumentul Beciul Domnesc,
Sub pământul răcoros,
Acolo, în beciuri milenare,
Stau peste 100.000 de sticle rare,
Păstrate cu grijă, de tradiție vie,
Din vremea lui Ștefan, mândru-n domnie.

Și se-ndeamnă vin cu vin,
Să vorbească blând, divin,
Că-n pahare, la români,
Este tradiția din bătrâni,
Dorul, veselia mare,
Și cântec pupular de sărbătoare.
 

Vinul spune, vinul cântă,
Face masa mai bogată,
Face inima mai blândă.
Învăluit în parfum fin,
Cine gustă, simte-n piept
Țara, graiul înțelept,
De pe dealurile Vrancei,
Unde curg izvoare-cristaline,
Unde vinul e-mpărat,
De veacuri lăudat.

Și pentru o experiență desăvârșită,
Vinurile se fac dar,
Pe mesele din toată țara,
Fetească, Merlot, Chardonnay sau Tămâioasă
De la Beciul Domnesc,
Vinuri alese, de pe meleaguri românești.
Hai noroc și să trăim,
Să iubim, să povestim,
Cu un vin ce ne vorbește,
Și sufletul ni-l întinerește.

Această poezie este inspirată din ”Miorița” și scrisă pentru Spring SuperBlog 2025!

1 - Maria Tănase - Bun îi vinul ghiurghiuliu

2 - Vinul eliberator - Omar Khayyam

Sursă foto: Beciul Domnesc

Când ”interzis” înseamnă provocare: amintire din copilărie

 Toți copiii fac boacăne, unele sunt doar mici nerozii nevinovate, iar altele... ei bine, sunt adevărate aventuri pe muchie de cuțit. Una dintre amintirile ”interzise” din copilăria mea, este despre o zi de vară, aparent obișnuită, când părinții au plecat la o înmormântare, la țară, și ne-au lăsat singure acasă, pe mine și pe sora mea. Instrucțiunile au fost clare: să fim cuminți și, dacă ieșim afară, să nu plecăm din fața blocului. Ai ghicit! Bineînțeles că n-am ascultat!

Împreună cu copiii de la bloc, am hotărât că era momentul perfect pentru o aventură și-am organizat o excursie. Și nu orice aventură, ci una demnă de poveștile cu exploratori: o expediție până în pădurea de la marginea orașului Calafat. Aveam 8-9 ani, iar pericolele nu existau în mintea noastră. Totul părea o idee excelentă! Pe vremuri, ne strângeam destul de mulți copii în fața blocului, dar doar vreo zece au acceptat provocarea. Nu-mi mai amintesc numărul exact al copiilor, au trecut peste 30 de ani de atunci.

Copilărie fără griji. Ghicești care sunt eu?

Drumul până acolo a fost presărat cu râsete, povești și mici descoperiri interesante, dar și pericole pe care noi nu le conștientizam. Ne simțeam ca niște exploratori ce înfruntau necunoscutul. Fără telefoane, fără griji, ne simțeam cu adevărat liberi. 

Ca să ajungem la pădure, trebuia să traversăm calea ferată, o zonă circulată, fiind aproape de gară. Apoi, în drumul nostru erau fabricile părăsite. După căderea comunismului, multe fabrici din Calafat s-au închis, lăsând în urmă clădiri goale, cu geamuri sparte și structuri de metal ruginite. Noi le vedeam ca niște cetăți abandonate, numai bune de explorat, fără să ne gândim la pericolele reale – podele instabile, cuie ruginite sau, cine știe, poate chiar cineva fără locuință care se adăpostea acolo. Pădurea ni se părea imensă, misterioasă, iar sentimentul de aventură ne amplifica curiozitatea și entuziasmul.

sursa: pixabay

Foarte entuziasmați, ne-am aventurat însă prea mult. Am ajuns într-un loc la care acum mi-e groază să mă gândesc: groapa de gunoi a orașului. Căutând „comori”, am găsit seringi și ace folosite, deșeuri aruncate de spitalul orașului. Ne uitam la ele curioși, fără să înțelegem pericolul real. Când mă gândesc la asta, mă trece un fior rece pe șira spinării. Cât de inconștienți eram!

Planul era să ne întoarcem repede acasă, înaintea părinților noștri, dar, cum se spune: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Însă, am pierdut noțiunea timpului. Soarele începea să apună, iar când ne-am apropiat de casă, ne-am dat seama că nu doar părinții noștri erau panicați, ci toți părinții ai căror copii erau în excursie cu noi. Adulții erau pe cale să facă atac de cord, iar noi… eram foarte încântați de aventura noastră. Poate că te întrebi unde erau ceilalți părinți. Erau la serviciu. Ei bine, pe vremea mea (cum sună asta! 😂) nu erau bone, ori erau prea scumpe ca părinții să-și permită. Eram generația cu cheia la gât.

Bucuria noastră a luat brusc sfârșit. Am fost întâmpinați cu mustrări și, evident, o bătaie zdravănă ca să ne amintim că unele aventuri vin cu un preț. Probabil am meritat bătaia, când realizez la câte pericole ne-am expus. Atunci nu înțelegeam de ce erau atât de supărați, dar acum îmi dau seama cât de norocoși am fost că nu ni s-a întâmplat nimic grav.

Pentru un copil, „interzis” este echivalent cu „provocator”, un magnet pentru curiozitate și explorare. Nu vedem regulile ca pe o protecție, ci ca pe obstacole de depășit. Pentru adulți, însă, „interzis” înseamnă pericol, limite impuse pentru siguranță. Această amintire mi-a rămas întipărită în minte nu doar ca o aventură copilărească, ci și ca o lecție despre cât de fragilă este granița dintre curiozitate și inconștiență.

Și, pentru că vorbim de amintiri interzise, la fel de provocator este și romanul Confesiuni: Atracții Interzise de Bogdan Dărădan, ce urmează să fie lansat la Editura Cassius Books. Un roman ce explorează tentațiile, dorințele și limitele pe care le impunem sau le încălcăm.

Uneori, ceea ce e interzis ne atrage cel mai tare. Dar oare merită riscul? Aceasta e întrebarea pe care o purtăm cu noi, de la copilărie până la maturitate.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!

Eșec și Succes — parteneri pe drumul prosperității

 Fiecare om își dorește să aibă succes. Fie că vorbim despre școală, carieră, relații sau visuri personale, succesul este văzut ca o destinație ideală, locul unde toate eforturile noastre se concretizează. Pe de altă parte, eșecul este privit ca un inamic, un obstacol rușinos de care am vrea să fugim. Dar realitatea este că succesul și eșecul nu sunt opuse absolute, ci două fețe ale aceleiași monede. Fără eșec nu înțelegem succesul, iar succesul nu are valoare fără lecțiile dure pe care ni le oferă eșecul.

Eșecul este, în fond, o lecție. Este momentul în care lucrurile nu ies așa cum ne-am dorit, în care visurile par să se spulbere, dar și momentul în care avem ocazia să ne demonstrăm nouă înșine cât de mult ne dorim, de fapt, să reușim. Am învățat asta nu doar din experiențele mele personale, ci și urmărind poveștile altora. Un exemplu care m-a inspirat este cel al lui Cosmin Răileanu, un antreprenor român care a avut curajul să-și prezinte ideea de afacere în fața investitorilor de la „Imperiul Leilor”. A intrat acolo cu entuziasm și încredere, convins de valoarea ideii sale. Totuși, a primit un refuz. Pentru mulți, acest lucru ar fi însemnat sfârșitul visului. Dar nu și pentru el.

Doi ani mai târziu, s-a întors în aceeași emisiune, cu un model de business bine consolidat și o cifră de afaceri semnificativă. El a cerut 2,5 milioane de euro pentru 10% din companie. De această dată, investitorii au fost interesați. Însă Cosmin a refuzat ofertele – pentru că deja își găsise propriul drum spre succes. Astăzi, Vindem-Ieftin.ro are o cifră de afaceri de 15 milioane de euro și continuă să crească.

Povestea lui Cosmin Răileanu este o dovadă clară că eșecul nu te definește. În loc să lase acel refuz să-l doboare, a continuat să muncească, să-și perfecționeze planurile și să creadă în el însuși. În timp, a demonstrat că poate reuși și fără validarea altora. Unul dintre aspectele inovatoare ale afacerii lui Cosmin este Depozitul Virtual, o soluție prin care clienții pot accesa materialele de construcții la prețuri mai bune, direct de la producători. Într-un fel, lecțiile învățate din eșec sunt ca un depozit virtual: le adunăm, le organizăm și le folosim la momentul potrivit pentru a ne construi succesul.

Această atitudine mi-a schimbat perspectiva asupra eșecului. Am înțeles că un „nu” nu este un verdict final, ci o oportunitate de a reveni mai bine pregătit. Dacă aș fi fost în locul investitorilor, i-aș fi spus: „Chiar dacă acum nu investim în tine, nu lăsa acest moment să te oprească. Încrede-te în propria viziune și demonstrează-ne că ne-am înșelat.” De multe ori, oamenii nu au nevoie de finanțare, ci de încurajări.

Succesul nu vine niciodată pe drumul ușor. Cred că e asemănător cu drumul care duce spre Rai, nu e niciodată ușor, ci plin de obstacole. Este rezultatul muncii constante, al greșelilor asumate și corectate, al perseverenței în fața dezamăgirilor. Oamenii care reușesc nu sunt cei care nu greșesc, ci cei care nu renunță. Michael Jordan spunea că a ratat mii de aruncări și a pierdut sute de meciuri, dar tocmai aceste eșecuri l-au făcut mai bun. Cosmin Răileanu este un exemplu local care întărește această idee. A primit un refuz public, într-un moment în care toți ochii erau ațintiți asupra lui, dar a transformat această experiență într-o sursă de motivație.

”Am ratat mai mult de 9.000 de aruncări în cariera mea. Am pierdut aproape 300 de meciuri. De 26 de ori am fost desemnat să fac aruncarea câștigătoare și am ratat. Am eșuat iar și iar în viața mea. Și tocmai de aceea am reușit.” - Michael Jordan

Pentru cei care trec prin eșecuri, sfatul meu este să privească aceste momente nu ca pe niște capete de drum, ci ca pe începuturi. Eșecul este un profesor exigent, dar corect. Ne arată unde am greșit și ne provoacă să fim mai buni. Să nu uităm că fiecare pas greșit ne învață ceva ce nu am fi aflat dacă nu am fi încercat. În loc să ne plângem de ce nu a mers, ar trebui să ne întrebăm: „Ce pot face diferit data viitoare?”

”Nu am eșuat. Am descoperit doar 10.000 de moduri care nu funcționează.” - Thomas Edison

Ce ar trebui să reținem atunci când eșuăm este faptul că valoarea noastră nu se măsoară prin numărul căzăturilor, ci prin numărul dăților în care ne ridicăm. Să nu ne fie frică să greșim, să nu ne fie rușine să o luăm de la capăt și, mai ales, să nu căutăm mereu aprobarea altora. Uneori, succesul vine tocmai din încăpățânarea de a crede în tine, chiar și atunci când nimeni altcineva nu o face.

Eșecul nu este sfârșitul drumului, ci indicatorul care ne arată că trebuie să schimbăm drumul.

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2025!

SuperBlog de primăvară își schimbă prefixul!

SuperBlog de primăvară a ajuns la ediția cu numărul 30! Ce repede trece timpul!

Conform tradiției, odată cu venirea primăverii se dă startul înscrierilor  în competiția SuperBlog! Mă înscriu și eu în competiție, deși timpul nu îmi este prieten deloc!

Fac acest pas deoarece, la fiecare ediție, am avut câte ceva de învățat.  Iar acum, cu evoluția tot mai rapidă a tehnologiei, provocările devin tot mai interesante, iar această competiție îmi oferă noi oportunități de descoperire și dezvoltare. Dar asta nu este tot! Mai sunt emoțiile, adrenalina, prieteniile care se leagă! Este o competiție a prietenilor care se ajută între ei, deși sunt concurenți, pentru a deveni fiecare o versiune mai bună a sa.

Superblog este o competiție a bloggerilor, unde fiecare își pune la încercare creativitatea, respectând cerințele fiecărei probe impuse de sponsori. Așa că, dacă îți place să descoperi lucruri noi și să legi prietenii, SuperBlog este locul potrivit!

Ne vedem la SuperBlog!💝

Spring SuperBlog 2024: Fresh Content și Imaginație Liberă!

Primăvara aduce cu sine nu doar o explozie de culoare în natură, ci și o oportunitate de a da viață propriilor povești și de a împărtăși pasiunea pentru creație. 

Cu entuziasmul specific noului început, Spring SuperBlog 2024 își deschide porțile pentru toți creatorii de conținut care simt că e timpul să se ”agite” puțin și să împărtășească poveștile lor captivante într-o competiție plină de provocări și oportunități.

sursă foto: SuperBlog

Fresh Vibe la Spring SuperBlog 2024

Cuvântul de ordine este fresh! În acest sezon al reînnoirii, Spring SuperBlog 2024 invită bloggerii să aducă idei noi – fresh content, să inspire și să fie inspirați.

Cu fiecare cuvânt pe care îl scrii, adaugi o notă proaspătă în colecția bogată de idei și experiențe. Este momentul să te conectezi la această energie revigorantă și să o transpui în conținutul tău.

În lumea bloggingului, conținutul proaspăt este cheia succesului. Fiecare probă din Spring SuperBlog 2024 este o oportunitate de a oferi cititorilor tăi ceva nou și captivant. Apelează la originalitate, explorează noi teme și adaugă propria ta notă personală pentru a te diferenția în oceanul de cuvinte.

Comunitatea SuperBlog - Mai Mult Decât o Competiție

SuperBlog nu este doar despre a câștiga, ci și despre a împărtăși și a învăța. După cum știi (ai observat) m-am înscris, din 2022, la toate edițiile SuperBlog, însă doar la ediția din toamnă 2022 am fost finalistă și mă înscriu și de această dată. Este o comunitate unde bloggerii se conectează, se inspiră reciproc și cresc împreună. Participarea la această competiție aduce beneficii pe termen lung, contribuind la dezvoltarea ta personală și la extinderea rețelei tale de contacte. Prima probă începe pe 1 Martie, dar înscrierile se pot face pe toată durata competiției.

Ce te așteaptă în Spring SuperBlog 2024

Dacă te înscrii, vei experimenta:

• 2 probe pe săptămână, marți și vineri – un ritm mai lejer, ca să ne bucurăm de competiție; 
•  campanii de testare de produse;
• probe cu teme inedite din domenii variate, care ne energizează creativitatea;
• branduri noi și sponsori apreciați în comunitatea SuperBlog;
• premii atractive – inclusiv cash; 
• posibilitatea de a participa cu unul sau mai multe bloguri (fiecare va îndeplini cerințele din regulament)
• pagină dedicată de prezentare în Galeria SuperBloggerilor – o „carte de vizită” virtuală;
• webinarii gratuite SuperBlog cu informații utile și recomandări concrete privind diverse aspecte de blogging;
• podcasturi noi din seria „Vocea SuperBlog”, cu și despre bloggeri, marketeri, sponsori.

Sună tentant?