Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta con de brad. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta con de brad. Afișați toate postările

vineri, 29 decembrie 2023

Povestea conului de brad croșetat

 Cu ajutorul aței și puțină îndemânare, s-a născut un mic con în lumea handmade. Fir cu fir, gând cu gând, s-a conturat un con de brad fermecat, creat din pasiune și imaginație.

Într-o dimineață, plină de inspirație, am luat ața și croșeta și am început să croșetez un mic con de brad. Fiecare nod și fiecare buclă erau ca o notă muzicală, iar rezultatul, un dans al firelor de ață, a fost minunat. Privindu-l, am simțit că acest con de brad nu este doar o creație, ci o poveste ce așteaptă să fie spusă. Modelul croșetat se numește solzi crocodil. Cine s-ar fi gândit că un con se poate îmbrăca în solzi de crocodil?

În fiecare seară, când lumina caldă a lămpii pâlpâie în atelierul meu, conul prinde viață. El devine Conul Povestitor, o mică creatură care știe să adune povești în fiecare buclă a croșetei. Cu ochi strălucitori, el începe să împărtășească povești de la întâlnirea cu firul de ață până la momentul în care a fost plasat în brăduțul de Crăciun.

În călătoria lui, conul de brad a întâlnit alte creații croșetate – pe Moș Crăciun și două versiuni ale renului Rudolf și chiar un mic iepuraș coconaș🐰. Fiecare dintre ele îi împrospătează amintirile în culori noi, deși el are o singură culoare, iar poveștile lor se contopesc într-un cântec minunat.

Astăzi, când îți prezint acest con de brad, îți ofer nu doar o bucată croșetată, ci și o fărâmă din povestea pe care a adunat-o în călătoria sa. El este Conul Povestitor, iar fiecare buclă a lui conține magia și bucuria creației croșetate.

Sper că, în brăduțul de Crăciun, acest con de brad va continua să împărtășească povești și să aducă un strop de farmec în lumea ornamentelor croșetate. Oare ce povești le spune ornamentelor din brăduț?

Pe curând!💝

duminică, 10 decembrie 2023

Strălucirea Crăciunului: Decorațiuni cu Paiete

 Ziua a zecea a avut ascunsă în cutiuța brăduțului (Adventul Exploratorului Creativ) două punguțe cu paiete, diferite mărimi și culori! Ce aș putea face sau cum le-aș putea folosi ? Nu aveam nicio idee. Dar în colțul atelierului meu creativ, am găsit conuri de brad, betișoare de cafea și ghinde adunate într-o plimbare toamnală. Am știut că aceste elemente naturale pot deveni fundamentul pentru creația mea festivă.

Am început să-mi imaginez cum le pot transforma în ceva special și așa am făcut două decorațiuni pentru masa de Crăciun. Pentru decorațiunea din imaginea de mai jos am folosit: 3 conuri, o ghindă, o biluță de polistiren, pastă de dinți (din ziua a șatea), biluțe de polistiren (din ziua a patra), bețișoare de lemn pentru cafea și bineînțeles paietele din această zi:




Apoi am mai făcut o decorațiune, dacă tot încălzisem pistolul cu silicon, la care am folosit bețișoare de lemn pentru cafea, 3 conuri, o bucățică de material, o ghindă, o mărgea (cred!?), biluțe de polistiren, niște crenguțe de brad artificiale și paiete:



Asta am meșterit eu astăzi. Nu a fost nici greu, nici ușor. Paietele rotunde le-am dat formă de con și le-am lipit în conul de brad. Pozele nu sunt prea reușite, oboseală își spune cuvântul, grăbindu-mă să termin mai repede.
Care dintre cele două decorațiuni îți place mai mult? Aștept părerea ta în secțiunea de comentarii.

Pe curând!

sâmbătă, 18 noiembrie 2023

Ornament de Crăciun din con de brad!

 Acum ceva timp ți-am povestit cum am realizat gnomii din conurile de brad , iar azi îți voi arăta și un brăduț, realizat tot din conuri de brad, ce merge foarte bine ca ornament de Crăciun.

Pentru a realiza acest ornament am folosit următoarele materiale: un dop de plastic, sfoară, un con de brad, mărgele de diferite mărimi și forme, bandă decorativă argintie, iar pentru lipit am folosit pistolul de silicon la cald.

Conul de brad a fost unul mai micuț și m-am gândit că dacă îl colorez e mai frumos, așa că l-am făcut albastru (culoare care se zice că este asociată cu calmul și pacea sufletească). Cât timp s-a uscat culoarea (am folosit goașe) m-am ocupat de suportul brăduțului.

Am îmbrăcat dopul cu sfoară, adică am lipit de jur împrejur cu silicon sfoara, și pentru că tot era cald pistolul am început să lipesc mărgeluțele pe con, aceste mărgeluțe reprezintă globulețele și pentru că nu am avut una în formă de stea să o folosesc pentru vârf, am folosit una în formă de inimioară.

Apoi am lipit conul de dop, din banda decorativă argintie am făcut o fundiță, iar în mijloc am lipit mărgeluțe, fundiță pe care am lipit-o de suportul brăduțului, în față (mi se părea prea golaș brăduțul) și...gata! Se face repede și cu materiale la îndemâna oricui, ”rețeta” se poate adapta după imaginația fiecăruia!😄

Mie îmi place cum a ieșit și sper să îți placă și ție! 

Să ai un sfârșit de săptămână relaxant!

duminică, 5 noiembrie 2023

Gnomi din conuri de brad...

Bine te-am regăsit! Sper că ești bine!
Am lipsit din online din cauza unei răceli😷, care, încă, nu vrea să mă părăsească definitiv!😅Promisesem că voi povesti despre ornamentele de Crăciun pe care le-am realizat în urmă cu câteva săptămâni, însă nu am mai făcut-o, așa că încep să recuperez, de astăzi, și voi scrie despre ele, deoarece zilele următoare îți voi povesti despre festivalul de vin.

Ornamentele de Crăciun sunt foarte simplu de realizat, ai nevoie de: conuri de brad (eu am adunat câteva, când am fost la Mănăstirea Turnu), bucâți de material, fire de ață, mărgele mai mari, o bucățică de carton dintr-un tub de la hârtia igienică și lipici. Unui gnom i-am pus o căciuliță de Moș Crăciun, cred că este de la o husă de sticlă de vin, o mărgea și asta a fost tot.😊

Unui alt gnom, căciulița i-am făcut-o dintr-o bucățică de carton din tubul de la hârtia igienică și resturi de ață rămase, las mai jos un tutorial să vezi cum am făcut căciulița.


Am lipit căciula de con cu ajutorul pistolului cu silicon, i-am pus o margea pe post de nas și un șnur să poată fi agățat în bradul de Crăciun. La ceilalți gnomi, căciulile le-am făcut din material pufos pe care l-am lipit în formă de con.
Omul de zăpadă l-am făcut din două capace de plastic de la sticle de suc, un nasture, mărgele, bandă decorativă argintie și câteva paiete pentru gură.


Cum am mai zis, sunt foarte simplu de realizat, materialele sunt la îndemâna oricui și ornamentele sunt foarte drăguțe și unice.
Îți plac gnomii mei? Care ornament este preferatul tău?

Pe curând! Numai bine!