Se afișează postările cu eticheta reteta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reteta. Afișați toate postările

luni, 4 septembrie 2023

Chifteluțe din linte roșie - rețetă rapidă!

 Mie îmi place foarte mult lintea roșie și aș dori să-i mulțumesc Luizei, deoarece am dat peste această rețetă citindu-i blogul. Așa că duminică m-am apucat să pregătesc chifteluțele din linte roșie.

Mai întâi am pus la înmuiat lintea  timp de 2 ore, după ce am spălat-o bine în prealabil. Am pus-o într-o sită, apoi sita am pus-o într-un castron încăpător plin cu apă, mi-a fost mai ușor să procedez în acest fel, deoarece după ce stă două ore la înmuiat trebuie scursă bine, iar eu doar am scos sita din castron și am lăsat lintea să se scurgă până am pregătit celelalte ingrediente.

Am curățat un morcov, o ceapă roșie, câțiva căței de usturoi (îmi place să fie mai mult usturoi) și am spălat bine două roșii potrivite. Toate legumele sunt din grădina mea, mai puțin lintea și morcovul. Ceapa, morcovul și roșiile le-am tăiat în patru și le-am adăugat în recipientul blenderului împreună cu usturoiul și le-am mărunțit.

Apoi am adăugat lintea, bine scursă, și am continuat mărunțirea ingredientelor până ce s-a format o pastă. Am pus pasta într-un castron, am adăugat sare, mărar și pătrunjel și am amestecat foarte bine.

Apoi, am pus ulei în tigaie și când uleiul s-a încins, cu ajutorul unei linguri, am format chifteluțele. Compoziția chiftelelor este asemănătoare cu compoziția gogoșilor făcute cu lingura, deci o lingură de pastă = o chifteluță. Le-am prăjit pe fiecare parte aproximativ 2 minute.

Chiftelele arată foarte bine și sunt foarte gustoase. Le-am servit împreună cu salată de roșii, dar merg bine și cu sos sau piure de cartofi.

Voi mai face această rețetă deoarece se face repede, chifteluțele sunt gustoase și sațioase, iar daca vrei mai multe sfaturi și cantitățile exacte (eu nu am cântărit lintea) poți accesa site-ul Bucate Aromate.

Poftă bună!

O zi de luni cât mai ușoară să ai și o săptămână plină de realizări!

luni, 15 mai 2023

Cartofi cu chifteluțe la cuptor

Această rețetă este mai veche, am postat-o pe vechiul blog și am găsit-o distribuită pe Pinterest, așa că o s-o postez și aici, chiar dacă nu am multe poze, ci doar una. Mi-a plăcut foarte mult și aproape uitasem de această rețetă.

Așadar, aveți nevoie de:

 - 500 g carne tocată;

- 2 ouă;

- o ceapă (dată pe răzătoare); 

- puțin usturoi;

- sare și condimente: piper, boia;

- 8-10 cartofi (tăiați pe jumătate să aibă mărimea chiftelei);

- 3 linguri de smântână (merge și fără smântână, am trimis-o pe fetița mea să cumpere smântână și a cumpărat iaurt 😄 );

 - 1 lingură pastă de roșii (sau 4 linguri în caz că nu aveți smântână + o linguriță de zahar+ 1 pahar cu apă); 

- verdeață;

 - ulei.

 Preparăm chifteluțele astfel: amestecăm carnea tocată cu ouăle, adaugăm ceapa dată pe răzătoare (eu am dat-o pe sita mică), usturoiul pisat, sare, piper, boia si verdeața.

Apoi curățăm cartofii și-i tăiem pe jumătate, punem puțin ulei in tavă, și începem să aranjăm în tavă un rând de chifteluțe, unul de cartofi.

 După ce am terminat de aranjat cartofii și chiftelele acoperim tava cu folie de aluminiu și o dăm la cuptorul preîncălzit, la 200 grade pentru 25 de minute. 

Într-un castron punem patru linguri de pastă de roșii, sare, piper, o linguriță de zahăr, un pahar de apă. Dacă faceți cu smântâna adăugati 3 linguri de smântână și o lingură de pastă. 

Amestecăm totul bine și după ce au trecut cele 25 de minutate adaugăm sosul peste cartofi și chiftele. Lăsăm la cuptor până se rumenesc, adăugăm verdeața și gata!

 Poftă bună!!!

Later Edit: Mai jos vă las rezultatul final, după cum am promis:



vineri, 6 ianuarie 2023

Rețetă Paste cu nucă și miere!

 Astăzi vreau să vă prezint o rețetă de paste care mie îmi place foarte mult! Este o rețetă simplă, cu puține ingrediente, foarte gustoasă și care se prepară foarte repede.

Ingredientele de care aveți nevoie sunt următoarele: paste aprox. 300g (de care preferați - eu am folosit fusilli de la Băneasa și am pus și câteva farfalle, pe care am uitat să le fotografiez), miere (puteți pune zahăr dacă nu aveți miere), puțin ulei și nuci.

Ingredientele necesare pentru prepararea rețetei-poză din arhiva personală.

Am pus pastele la fiert timp de 8 minute, am adaugat și o linguriță de sare în apă. Și cât timp pastele fierbeau am măcinat nucile.
poză din arhiva personală
Când au trecut cele 8 minute, am oprit focul și am strecurat pastele folosind o sită, după ce le-am scurs de apă le-am pus într-un bol și am adăugat peste ele restul de ingrediente: 2 linguri de miere, 3 linguri de ulei și nucile măcinate și am amestecat foarte bine! Și... gata ! Asta a fost tot!
Poftă bună!
Paste cu nucă și miere! - poză din arhiva personală

P.S.: Am uitat să pun scorțișoară! Dar au ieșit bune și fără. Pun jumătate de baton de scorțișoară să fiarbă împreună cu pastele.