Se afișează postările cu eticheta Colocviile Scrisul Romanesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Colocviile Scrisul Romanesc. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 octombrie 2022

Eveniment Colocviile Scrisul Românesc ediția a XVII-a

Sursă foto: Scrisul Românesc
 ”Scrisul Românesc” este o fundație și editura, dar și revistă, care are ca obiectiv promovarea culturii naționale cât și locale. 

Editura, pe lângă romane și opere literare, publică  și volume de critică literală, lucrări științifice și materiale didactice din sectorul universitar.

Revista „Scrisul Românesc“ a fost fondată în 1927, de către criticul literar Dumitru Tomescu, şi tipărită de editura cu titlul omonim, până în 1928. Devine încă de la început o publicaţie culturală interbelică importantă, alături de „Ramuri“ şi alte reviste din perimetrul Olteniei. 

Seria a doua a revistei a apărut în ianuarie 2003, din iniţiativa prof. univ. Florea Firan, redactor-şef al publicaţiei şi în prezent. Apariţia revistei este lunară, 32 pag., 1-2,31-32 color, format 42x30 cm.Revista cuprinde rubrici permanente în care se regăsesc poezia, proza, critica şi istoria literară, cronici şi recenzii de cărţi, literatură străină, o pagină de inedite, articole pe teme de educaţie şi cultură, şi arte, de filosofie, istorie, evenimente culturale în ţară şi în străinătate (cu permanenţă din New York, Paris), prezentare de cărţi şi reviste. Mai multe despre revista găsiți chiar pe site-ul revistei http://www.revistascrisulromanesc.ro, tot de aici o puteți descărca în format pdf, gratuit.

Vineri 28 octombrie 2022, la ora 12:00, spectaculoasa Sală a Oglinzilor din Muzeul de Artă (Un tur virtual al muzeului îl puteți face dând click chiar aici ), Craiova, va găzdui evenimentul Colocviile Scrisul Românesc, care a ajuns la ediția cu numărul 17.

Primul punct cuprins în program va fi sesiunea de comunicări științifice ”Manipularea informației în mass-media”, iar momentele literal artistice vor fi susținute de actorul Emil Boroghină și Filarmonica Oltenia - Craiova String Quartet.

Vor fi invitați speciali scriitori din New York, tot în cadrul evenimentului se va lansa numărul special 10/2022 al revistei ” Scrisul Românesc” și volum ”Presa culturală între tradiție și reformare”. Pe parcursul evenimentului va fi expoziție de cărți și reviste și lansări de carte de unde participanții au ocazia să își pot îmbogățească colecțiile personale cu noutățile editoriale.

Sala Oglinzilor, poză din arhiva personală

Sala Oglinzilor, Muzeul de Artă, Craiova-poză din arhiva personală

Evenimentul este public cu intrare liberă unde pot participa toate persoanele care apreciază cultura. 

Abia aștept să merg la eveniment. Obișnuiți să mergeți la lansări de carte? Voi la ce evenimente ați participat recent sau veți participa?