1 Martie - Mărțișorul, simbol al primăverii, al renașterii și al trezirii la viață. Pentru bloggeri a devenit o tradiție ca, odată cu sosirea primăverii, să înceapă o nouă competiție de blogging creativ. Creativitatea participanților este provocată să iasă la iveală, așa cum primele raze ale soarelui fac ghioceii să răsară. Dincolo de simboluri, vor urma săptămâni cu termene limită și teme care mă vor scoate din zona de confort.
Așadar, anunț cu bucurie că mă înscriu în competiția SuperBlog și în această primăvară. Cu toate acestea, îmi pun aceeași întrebare la fiecare competiție: oare voi reuși să finalizez fiecare probă astfel încât să iau o notă decentă? Ceea ce face competiția să fie antrenantă sunt deadline-urile, adrenalina, notele, premiile, dar cele mai importante sunt lecțiile pe care le învăț de fiecare dată. Competiția, pentru mine, înseamnă dezvoltare personală, învăț din fiecare greșeală și de la competiție la alta devin mai bună, mai atentă și mai răbdătoare. Datorită SuperBlog am învățat să scriu după un brief și să respect cerințele tehnice.
Nu este o competiție ușoară, dar tocmai asta o face frumoasă. La ediția anterioară am câștigat patru premii și am ieșit pe locul 5, singurul obiectiv pe care mi-l propun de fiecare dată este să fiu finalistă, pentru că timpul nu este mereu de partea mea.
SuperBlog nu înseamnă doar clasamente și premii, este o comunitate de oameni faini care au aceeași pasiune - scrisul. Lansată
în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă
competiție din blogosfera românească și a ajuns la a 32-a ediție prin puterea
comunității. Dacă vrei și tu să participi, aici găsești toate detaliile despre competiție.
Pe curând!

