Cumpără mai deștept, nu mai greu!

  În timpul restricțiilor din timpul pandemiei am făcut cumpărături online și continui să fac și acum. Cumpăr de toate: alimente, îmbrăcămin...

luni, 25 septembrie 2023

Pelerin prin Lumea Vinului!

 Pelerinajul meu prin Lumea Vinului a început în acest an, cu podgoriile Dobrogei, am ajuns apoi în Moldova, și de curând pe malul Oltului, pe Domeniul Drăgăși.


”Singurele minuni aparțin naturii. Torni în vie apă și crește vin.” Vasile Ghica
Sursă foto: Domeniul Drăgași


Pe Domeniul Drăgași, în inima viei de poveste, se află Casa Pelerinului, locul perfect în care te poți conecta cu natura și bucura de armonia naturii. Via se întinde pe o suprafață de 7 hectare, unde patru soiuri de viță de vie: Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Merlot și Cabernet Franc, se scaldă în razele soarelui pentru a da naștere celor mai nobile și zburdalnice vinuri.


Este prima degustare de vinuri asortate cu brânzeturi, la care particip și mi-a plăcut foarte mult.
Alina Bușu, director comercial al Domeniului Drăgași ne-a povestit despre cramă și vinuri, iar Daniel Botea, degustător autorizat de brânzeturi, ne-a detaliat brânzeturile și asocierile culinare. 
Vinurile degustate au fost următoarele:
🍷 Pelerin Cuvee Blanc (Sauvignon Blanc + Pinot Gris) și Aperifrais Ile de France;
🍷 Pelerin Sublim Fume (Sauvignon Blanc) și Camembert Ile de France;
🍷 Pelerin Rose și Emmentaler Delaco;
🍷 Pelerin Ramato (Pinot Gris) și British Cheddar Delaco D'Exceptie;;
🍷 Arhon Cabernet Franc 2017 și Grana Padano Delaco D'Exceptie.

Vinul meu preferat a fost  elegantul Arhon, realizat 100% din struguri Cabernet Franc, culeși la maturitate deplină, care și-au luat seva din pâmăntul argilos-nisipos încălzit de razele fierbinți ale soarelui, până în zilele târzii de octombrie. Arhon Cabernet Franc 2017 este un vin de calitate sec de o culoare rubinie intensă cu reflexe purpurii, păstrat timp de 30 de luni în butoaie din lemn de stejar unde și-a dezvoltat complexitatea și definit caracterul. Este cameleonic, își schimbă gustul în funcție de temperatură și pe măsură ce trece timpul, de aceea se recomndă să fie servit la temperatura de 18 grade Celsius, pentru a-și dezvălui cu rafinament aromele și structura.

Combină note de fructe negre ( precum afine și cireșe sălbatice) cu accente de ciocolată, ardei roșu și tutun. Merge combinat cu carne roșie, paste consistente, brânzeturi fine maturate și sushi. Acest vin este ediție limitată- există doar câteva mii de sticle.

Acest vin a fost asortat cu Grana Padano Delaco D'Exceptie, despre care se spune că este un ingredient de bază în bucătăria stilată a nobilimii, dar și felul de mâncare de zi cu zi al țăranilor - o brânză cu două suflete sau cu suflet împărțit!

Realizată din lapte de vacă, cu gust fin, dulceag și ușor sărat, având aromă de alune și nuci, cu o textură granulată s-a potrivit, ca o mănușă, cu Arhon boierul.

Întâi am mestecat brânza, și când s-a topit în gură, am luat o gură de vin roșu sec, combinația de arome și texturi au îmbătat (îmbucurat) papilele gustative. Am gustat apoi, pe rând, brînza și vinul, și au fost la fel de bune.

Am ciocnit un pahar de Pelerin Ramato (Pinot Gris)

Degustarea a avut loc la restaurantul cu specific italian, C House Milano, din Craiova. Nu am știut că vinurile vor fi asociate cu brânzeturi, pentru că nu m-am informat înainte (mea culpa) și am comandat Crema di formaggio gratinata, pentru că m-am gândit că va merge cu vinurile, care a fost foarte apetisantă.

Apoi am luat și o porție de Tortta della Casa care a mers foarte bine cu Arhon, deși specialiștii ar fi spus că acest desert ar fi mers mai bine cu un vin alb, nucile din tort s-au potrivit excelent cu vinul roșu, vinul a completat desertul și i-a evidențiat gustul, iar eu m-am bucurat de experiență.

Poză de grup!

În compania prietenilor și-a vinurilor nobile și fermăcătoare nici nu știu cum a trecut timpul. La final, am votat fiecare combinația de vin și brânză preferată și s-au tras la sorți 5 norocoși, care au plecat cu combinația preferată acasă. 

Pelerinajul meu prin Lumea Vinului va continua și abia aștept să-ți povestesc despre următorul vin cu care voi face cunoștință! Până atunci îți doresc numai bine!

Pe curând!

14 comentarii:

  1. Ce atmosfera frumoasa! O calatorie deosebita cu un subiect de care stiu spre deloc. Ce bine imi pare ca ne povestesti cate ceva!
    Multumesc mult, draga Mihaela! Cat mai multe astfel de carari
    fascinante!
    Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, o atmosferă potrivită pentru povești alături de prieteni. La fiecare degustare aflu lucruri interesante despre această licoare -vinul! Cu drag. Mulțumesc și eu. O seară frumoasă, Suzana!

      Ștergere
  2. Ce draguuut! Mie mi s-a facut dor de un must, ca sa fiu sincera. Ce mult imi placea.. si ce gust bun avea.. Totul era mai aromat, mai gustos, mai natural si mai sanatos in copilarie... unii sunt norocosi si harnici si inca mai au parte d asa ceva.
    Mi-a placut mult ce am vazut in poze :D
    Pupici cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie, sincer, nu-mi prea place mustul, este prea dulce.
      Mă bucur că ți-au plăcut pozele. Pupici

      Ștergere
  3. Interesante informatii! Iti doresc... pelerinaj placut! ❤
    Cred ca ai parte de o experienta foarte faina!
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, Diana. Da, chiar este o experienta faina și un prilej bun de socializare. Pupici

      Ștergere
  4. Foarte frumos arata domeniul la prima vedere, inainte sa citesc, am crezut ca imaginea este din alta tara. Ai avut o experienta frumoasa, ma bucur pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, e pe malul Oltului, în judetul Valcea - Casa Pelerinului este potrivită pentru o evadare din cotidian, asteaptă oaspeti cu peisaje de vis, degustări și noi aventuri. Este inconjurată de vie! Avem locuri foarte frumoase în Romania!
      Multumesc!O seară frumoasă să ai!

      Ștergere
  5. Interesant pelerinaj 🤗 wow ce grup numeros!
    Am facut degustari de vinuri dar in grup de cel mult 10 persoane.
    La cat mai multe asemenea iesiri 🤗💞

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de data aceasta grupul a fost numeros, au fost prezente si persoane din alte tări! Alte dăți am fost mai putini. Mulțumesc, Carmen! Pupici

      Ștergere
  6. Ce calatorie frumoasa, interesanta si plina de bucurie. Interesante informatiile despre vin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, o călătorie frumoasă, mereu sunt lucruri de aflat despre vin.
      Zi frumoasă să ai!

      Ștergere
  7. How wonderful that people from other countries were present!
    Glad that you enjoyed the event.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Yes, this time they were from Poland and Portugal. At the wine tasting of the Vladoi estate, we had a couple from Texas, who told us about their wines and more

      Ștergere