Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 septembrie 2025

Toamna se numără ...bloggerii

 ”Toamna se numără bobocii”, însă în blogosferă, toamna se numără bloggerii - cei care își aprind lampa creativității și se avântă în aventura SuperBlog.

Nu este prima dată când pornesc în aventura SuperBlog - dacă îmi citești blogul, deja știi că am mai trecut prin asta, cu emoții, cu povești și cu provocări care m-au scos din zona de confort. Din fiecare ediție am învățat ceva nou, cum ar fi: să scriu mai structurat, să am răbdare, să găsesc idei noi în colțurile nebănuite ale imaginației și, nu în ultimul rând, să mă conectez cu oameni care iubesc la fel de mult scrisul.

foto din arhiva personală

Chiar dacă am ceva ”vechime” în competiție, mă înscriu la SuperBlog 2025, ediția cu numărul 31, cu aceeași curiozitate ca la început. De ce? Pentru că fiecare ediție e diferită, fiecare probă e o provocare, iar toamna vine de fiecare dată cu povești noi de scris. 

Așa că, și în această toamnă pornesc în aventura SuperBlog, care începe pe 1 octombrie, unde voi escalada vârfurile creativității și voi înnota prin apele tulburi ale inspirației.

Tine-mi pumnii, și dacă vrei, însoțește-mă în această aventură - o să fie întensă, creativă și plină de povești!

Hai să ne numărăm, bloggeri!

duminică, 10 septembrie 2023

Toamna noastră - de Mihaela Baran


Imagine de Rebekka D de la Pixabay
Toamna noastră s-a-ntâmplat să fie,
Mult prea dușmănoasă și târzie
Și de-atâtea frunze căzătoare,
Nu vara mea, ci iarna ta mă doare.

Toamna noastră s-a-ntâmplat să cadă
Într-o zi de marți, fără zăpadă
Și de-atâta umblet - pescărușii
Ni se prăvăleau în pragul ușii.

Toamna noastră-i toată numai brumă,
Nu ne mai alină, ne consumă
Și de-atâta frig, fără scăpare,
Viața pare înspăimântătoare.

Și de-atâta mine - fără tine,
Nu mai știu cum e să-ți fie bine.

miercuri, 19 octombrie 2022

miercuri, 12 octombrie 2022

luni, 26 septembrie 2022

Zâna toamnă

Să știi că transformarea începe uneori cu o toamnă. Așa că niciodată să nu blestemi toamna. - Yasmin Mogahed

Toamna nu este anotimpul meu preferat, dar mă bucur de fiecare dată de spectacolul de culori oferit de frunzele moarte ale copacilor, de fructele și legumele recoltate în acest sezon.
În una dintre zilele mai călduroase ale acestui anotimp am făcut o plimbare în pădurea care este foarte aprope de mine, pădurea din apropierea râului Teslui, județul Dolj și am cules ghinde și frunze.
Apoi pentru a păstra pentru un timp mai îndelungat toamna, ca o gospodina ce sunt 🙈am conservat-o, punând toamna la borcan! 
Ingrediente: ghinde, frunze, coji de nuci, semințe de iriși și câteva pietricele, opțional castane.
Timp de preparare: 3 minute
Cum pui toamna la borcan? Simplu! Aranjezi ingredientele după imaginația ta, în straturi, apoi capsezi borcanul. Am pus un servețel brodat, mai vechi, peste capac și l-am legat cu un șnur negru. Rețeta am împrumutat-o de la Xaara Novack și am adaptat-o după gustul meu. Rezultatul îl vedeți în imaginea de mai jos.
Apoi dintr-un con de brad, luat din drumeția de la Cascada Lotrișor, am făcut-o pe Zâna Toamnă. Materiale folosite: o bucățică de carton rotundă, o bucată de sfoară, un dop de la o sticlă de suc, conul de brad și o ghindă. 
Am decorat-o cu 4 pene de fazan, pe care le-am găsit pe câmp și o perluță spartă pe jumătate. Cu un marker negru i-am făcut doi ochișori și o gură...și așa arată zâna mea:

Am găsit și o poezioară drăguță pentru Zâna Toamnă scrisă de doamna prof Ramona Cuc:

Zâna toamnă
- de Ramona Cuc

Prin pădurea aurie,
Frunze cad, vântul adie
Se-aud paşi prin frunza deasă,
Ce se vede? O crăiasă?
Are părul auriu,
Rochiţă ţesută-n frunze,
Crizanteme drept cercei,
Ruj de strugure pe buze.
Din nuiele de alun,
Are - un coş imens în braţe,
Cu legume, fructe, flori
După culori asortate.
Noi o întrebăm sfioşi,
Cine eşti? Prinţesă doamnă?
Ea ne răspunde zâmbind:
Dragii mei... sunt Zâna Toamnă.

În final am realizat un decor de toamnă, sper să vă placă, toate sunt realizate de mine: un coșuleț împletit din hârtie în care am pus fruzele culese din pădure și mentă sălbatică. Dovlecei crosetați, Zâna Toamnă și conserva ”Toamna la borcan”.


Să aveți o toamnă colorată, plină de iubire și creativitate!💓