Se afișează postările cu eticheta tahini alb. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tahini alb. Afișați toate postările

duminică, 29 martie 2026

Falafel și sos tahini – rețeta rapidă care aduce gustul Orientului acasă

 Îmi place să încerc rețete simple și care se fac rapid. Încerc să mănânc cât mai sănătos, dar nu reușesc de fiecare dată, așa că azi am încercat falafel cu sos tahini. Am mâncat falafel în Israel și mi-a plăcut foarte mult. Are o textură crocantă la exterior și moale la interior și aromă exotică dată de condimentele specifice.

Falafel și sos tahini – gust exotic, preparare rapidă

Chifteluțe din năut cunoscute sub denumirea de falafel se consumă foarte mult ca street food în țările arabe, iar rețeta lor s-a răspândit în multe țări. Nu am preparat eu chifteluțele, le-am cumpărat gata făcute (un produs nu chiar sănătos), dar data viitoare voi încerca să le fac eu. Dar am primit de la Sunday Bites tahini alb - pasta de susan alb, care este un produs 100% natural și sănătos, din care am făcut sosul tahini.

În timp ce prăjeam chifteluțele am făcut și sosul pentru ele. Am pus într-un castron două linguri de pastă de susan alb, peste care am adăgat zeama unei jumătăți de lămâie, trei căței de usturoi pisați și puțin ulei de măsline. Am amestecat bine și...gata! Sosul meu tahini e pregătit pentru chiftelele falafel fierbinți.

Când chifteluțele s-au rumenit bine pe ambele părți le-am pus pe un șervețel de bucătărie pentru a absorbi excesul de ulei. Le-am lăsat să se răcească puțin și apoi am început degustarea. 

Deși nu au avut același gust ca „acasă la ele”, chifteluțele au fost delicioase, sosul tahini le-a dat un plus de savoare, le-a intensificat aroma exotică.

Am încercat Tahini alb, la micul dejun, întins pe o felie de pâine neagră prăjită și mi-a plăcut. E foarte nutritiv și-ți dă energie pentru ziua care abia începe.

Tahini alb se poate folosi în smoothie-uri, dressinguri pentru salate sau chiar deserturi sănătoase.

De la Sunday Bites am încercat și Granola cu unt de arahide și banane, un produs curat, deoarece aceasta este specialitatea lor - să combine cele mai bune și hrănitoare ingrediente produse de natură în produse delicioase, fără aditivi sau alte substanțe derivate din alte alimente.

Ce este Tahini alb și cum poate fi folosit?

Este pasta obținută din susan alb copt și atât. Este copt cât să-i intensifice aroma și apoi măcinat. Nu conține adaos de zahăr, sare, emulsificatori, stabilizatori, conservanți sau alte uleiuri sau grăsimi hidrogenate.

Există și Tahini negru - pastă de susan negru, dar am zis că pentru început e bine să încerc ceva clasic.

Beneficiile nutriționale ale pastei de susan alb

Susanul este o sursă importantă de nutrienți și antioxidanți. Conține rezerve bogate de proteine, fier, fosfor, mangan, potasiu, zinc, seleniu, lecitina, vitaminele E, B1, B6 și B9.

Proteinele și fierul din tahini ajută la menținerea energiei și la refacerea musculară după efort. Lecitina și vitaminele B sprijină sănătatea creierului și funcțiile cognitive.

Includerea tahini-ului într-o dietă echilibrată contribuie la sațietate și la aportul zilnic de minerale esențiale.

Tu ai încercat Tahini alb? Dacă da, în ce rețete l-ai folosit?

***fotografiile sunt din arhiva personală; printscreen-ul este făcut de pe site-ul Sunday Bites