Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta fapte nu vorbe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fapte nu vorbe. Afișați toate postările

joi, 27 iulie 2023

Fapte, nu vorbe!


Imagine de Kasia de la Pixabay
 Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creștini. Impresionați de frumusețea cărților pe care le citeau, nici nu au observat când a trecut ziua și s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început o discuție aprinsă despre ceea ce citiseră în acea zi.

Deodată, lumina s-a stins și au rămas cufundați în întuneric. Atunci, unul dintre ei a zis:

- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare ”Tatăl nostru” și poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos și lumina se va aprinde. Ceilalți doi au fost imediat de acord.

Primul a începu să se roage. Rugaciunea sa a fost foarte frumos  spusă, dar camera a rămas în continuare cufundată în întuneric. Atunci, s-a rugat și al doilea. Rugăciunea lui a impresionat prin cuvintele care veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârșit, a venit și rândul celui de-al treilea creștin și a început să-și spună rugăciunea. În timp ce-și rostea cuvintele cu smerenie, liniștit și cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toții, a plecat încet, pe bâjbâite spre ieșire, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranța, care se arsese și s-a întors. Încheindu-și rugăciunea cu expresia liturgică ”Amin”, întreaga încăpere a fost inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi nedumeriți, le spune aratându-le Biblia de pe masă:

- Mai devreme, citeam din sfânta scriptură. Când s-a stins lumina eram la versetul care spune: ”Mântuirea și rugăciunea nu stau în vorbe.”

Am găsit această pildă creștină în Calendarul religios 2023, publicat de Alias publishing, la fila 10 iulie 2023 și am zis să o împărtășesc cu tine, prieten drag, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult! Sper că și ție îți place!


Îți doresc o seară liniștită și un sfârșit de săptămână cât mai frumos!

Pe curând!