Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta biografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biografie. Afișați toate postările

duminică, 7 ianuarie 2024

True Spirit 2023 - Film

True Spirit (Spirit Liber) este un film dramă biografic, apărut în 2023, difuzat de Netflix, un film care ar trebui vizionat de copii, dar mai ales de părinți.

Filmul este regizat și adaptat de Sarah Spillane, produs de Debra Martin Chase și de Sunstar Entertainement, este povestea devărată a Jessicăi Watson, bazat pe cartea sa autobiografică. Un film despre curaj, încredere, susținere, despre ambiție, determinare, tineri și visele lor, despre iubire, efort și inteligență.

Sursă foto: IMDB
Jessica Watson este o navigatoare australiană născută pe 18 mai 1993 în Gold Coast, Queensland, Australia. Ceea ce a făcut-o faimoasă în lumea nautică a fost că, la vârsta de 16 ani, a devenit cea mai tânără persoană care a navigat singură în jurul lumii, fără oprire sau asistență.

Călătoria ei extraordinară a început pe 18 octombrie 2009, când a plecat într-o călătorie non-stop în jurul lumii cu iahtul său mic, numit "Ella's Pink Lady". A traversat Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic și Oceanul Indian, trecând prin Capul Bunei Speranțe și Capul Horn. Călătoria sa a durat 210 zile, iar ea a revenit în portul Sydney pe 15 mai 2010.

Realizarea lui Jessica Watson a fost remarcabilă, atrăgând atenția la nivel global și aducându-i numeroase premii și recunoașteri. A fost numită "Australian of the Year" în 2011, iar călătoria ei a fost considerată un exemplu de curaj și determinare.

De-a lungul călătoriei sale, Jessica a trebuit să înfrunte condiții meteorologice dificile, să se descurce singură în mijlocul oceanului și să gestioneze toate aspectele legate de navigare și întreținerea iahtului. Realizarea ei a fost o dovadă a forței sale interioare și a dedicării față de visul ei de a naviga în jurul lumii.

După întoarcerea sa acasă, Jessica Watson a continuat să inspire și să încurajeze tinerii să-și urmeze pasiunile și să-și depășească limitele.

Jessica Watson a publicat două cărți, deși suferă de dislexia, care relatează experiența sa de a naviga și călătoria ei în jurul lumii. Prima carte este intitulată "True Spirit". Aceasta oferă cititorilor o perspectivă detaliată asupra călătoriei sale solo și a provocărilor pe care le-a întâmpinat

A doua carte se numește "Indigo Blue" și este o carte pentru copii, care împărtășește povestea aventurilor sale și încurajează tinerii să-și urmeze visele.

Ambele cărți reflectă nu doar realizările sale în domeniul navigației, ci și abilitățile sale de povestitor și modul în care a depășit obstacolele, inclusiv dificultățile inițiale cu dislexia.

Sursă foto: Netflix

Mi-a plăcut foarte mult finalul, când oficialitățile au numit-o eroină, ea le-a răspuns:

Nu sunt erou, sunt o persoană simplă. Nu trebuie să fii cineva special pentru a realiza ceva uimitor. Trebuie doar să ai un vis, să crezi în el și să muncești din greu pentru a-l realiza.

Mi-a plăcut foarte mult filmul și ți-l recomand cu drag!


sâmbătă, 23 septembrie 2023

La mulți ani, Regelui Groazei!

 Pe 21 septembrie, Stephen King, autorul meu preferat, și-a sărbătorit cea de-a 76 aniversare, scriu această postare azi, deoarece de ziua Regelui Groazei am fost la o degustare de vinuri, despre care îți voi povesti în curând.

Sursă foto: Nemira

În această postare îți scriu lucruri/curiozități pe care eu le-am aflat, despre King, din cărțile sale:

👑 Stephen Edwin King s-a născut pe 21 septembrie 1947, în Portland, Maine, este al doilea fiu al lui Donald și Nellie Ruth Pillsbury King.

Donald, pe când Stephen avea doi ani, și-a abandonat familia, mutările repetate  dintr-un oraș în altul îl marchează pe micul Stephen, copilăria lui nefiind deloc ușoară.

🎦 A îndrăgit matineele anilor 50, unde se proiectau filme de groază și SF, iar în 1960 l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influență decisivă asupra lui - s-a apucat să scrie povești la o mașină de scris căreia îi lipsea tasta ”N”, mașină de scris pe care o întâlnești în romanul Misery, dacă îl vei citi sau dacă deja ai făcut-o știi despre ce vorbesc.

🏫 Între 1962 și 1966 a urmat cursurile Liceului Lisbon Falls.

🎓 Între anii 1966-1970 a urmat cursurile Universității Maine, din orașul Orno, perioadă în care a lucrat la biblioteca facultății și și-a publicat, într-o rubrică permanentă, primele sale povestiri, în revista studențească Maine Campus. A obținut licența în literatură, un certificat de profesor de liceu și o diplomă pentru elocuțiune și artă dramatică, în 1970.

👫 În 1971 se căsătorește cu Tabitha Jane Spruce cu care are trei copii. Viața sa este la fel de grea ca și copilăria, plină de lipsuri care îl va duce la alcoolism: a trăit o perioadă într-o rulotă, a lucrat într-o spălătorie industrială și apoi a predat engleza ca profesor la Hampden Academy, Maine.

✍ A început să scrie romanul Carrie, iar pentru faptul că nu avansa l-a aruncat la gunoi, dar soția lui, care credea în talentul său, a recuperat manuscrisul și a reușit să-l convingă să termine romanul. Anul 1973 a fost declanșator când concernul editorial Doubleday a acceptat să-i publice romanul, iar New American Library a cumpărat drepturile ediției de buzunar cu suma record de 400.00 de dolari.

🏠 În 1975 cumpără prima casă la Bridgton, Maine, unde se mută cu familia sa și tot atunci publică și Salem's Lot. Din acest moment își va consacra viața exclusiv creației literare și, într-o mică măsură, producției cinematografice.

👪 Locuiește în Maine (în majoritatea romanelor acțiunea se petrece în Maine). Aproape toate romanele lui au fost ecranizate și King acordă permisiunea studenților la regie să adapteze povestirile sale pentru suma modică de un dolar, 

💰 În 2017 venitul său anual a fost estimat la peste 400 de milioane de dolari și NU are telefon mobil! Autor a  peste șaizeci de cărți, devenite bestselleruri internaționale și două sute de povestiri, a doborât toate recordurile de vânzări.

🥇 A primit numeroase premii, printre care și prestigioasa Medalie pentru Contribuții deosebite în Domeniul Literaturii Americane oferită de National Book Foundation, în 2003. 

Romanul său J.F.K. 22.11.63, a fost inclus în topul celor mai importante zece cărți ale anului 2011 de publicația New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize la categoria  Mystery/Thriller. Romanul Mr. Mercedes a fost recompensat cu  Edgar Award for Best Novel.

A primit National Medal of Arts(2014) și PEN America Literary Service Award (2018).

🎦 Turnul întunecat, IT, Cimitirul animalelor și Doctor Sleep au stat la baza unor ecranizări celebre, iar IT este filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile.

👑 Trăiește împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King, în Bangor, Maine. Va urma.😍

🎂La mulți ani, Regelui Groazei!

Sursa: necunoscută (de pe Facebook, circulă pe mai multe grupuri)

Dacă știi curiozități despre domnul King și vrei să le împărtășești cu mine, te rog să le scrii într-un comentariu la acest articol! Am și două întrbări pentru tine (nu scapi așa ușor!😜): Ție îți place Stephen King? Care este cartea ta preferată? 

Eu am următorul top 3 personal:

1. Culoarul Morții;

2. Cimitirul Animalelor;

3. Misery.

Aștept cu interes răspunsurile tale, până atunci am să îți dau o veste minunată:

Editura Nemira ca în fiecare an, de ziua autorului, oferă fanilor o reducere de 20% la romanele Regelui - aplică codul voucher KING20 în câmpul special Coduri Nemira, acest cod este valabil în perioada 21 - 24 septembrieora 23:59), iar dacă îți faci cont și comanzi pe următorul link: https://nemira.ro/r/95837/ primești 5 puncte, echivalentul a 5 lei. În plus, dacă folosești aplicația cashback tipli (te înregistrezi dând click aici) și comanzi cărți de pe Nemira, primești până la 1,5% înapoi la achiziție.

*Disclaimer - Articolul conține linkuri de afiliat, câștig un mic comision dacă te înregistrezi/cumperi accesându-le. Mulțumesc anticipat!

O seară frumoasă să ai!