Anul 2025 — Anul Mihai Eminescu

 M-am pricopsit cu o răceală/viroză de zile mari, după nici nu mai știu câți ani, care ”mi-a dat de m-a julit”.😂 Luni nici nu știu cum a trecut ziua! Parcâ ar fi fost un text scris în Word, nu prea reușit, pe care autorul s-a gândit să-l șteargă. Îmi amintesc doar că am avut frisoane și am adormit înfofolită mai rău decât eschimoșii. Și ei dacă m-ar fi văzut și-ar fi făcut cruce.😂 Chiar dacă starea mea nu este cea mai bună, vreau să marchez această zi specială cu una dintre poeziile mele preferate și cu un citat.

Anul 2025, anul în care se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (1850-1889), a fost declarat „Anul Eminescu” de către Academia Română și Academia de Științe a Moldovei.

---

Misterele nopții

Mihai Eminescu

Când din stele auroase

Noaptea vine-ncetișor,

Cu-a ei umbre suspinânde,

Cu-a ei silfe sopotinde

Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere

Îi resaltă ușurel!

Dar pe câte dureroase

Cântu-i mistic le apasă,

Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase

Ca și fulgii de ninsori,

Razele din alba lună

Mi le torc, mi le-mpreună

Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,

Plâng în noapte dureros,

Și se sting ca două stele,

Care-n nuntă, ușurele,

Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele

Ca și fluturii de-ușor

Saltă Eros nebuneste,

Îl dezmiardă, l-ncălzește

Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume

Două suflete de flori

Le desparte-al nopții mire

Cu fantastica-i șoptire,

Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie

Noaptea doarme ușurel,

Câte inime râzânde,

Dar pe câte suspinânde

Le delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,

Vitreg prea adeseori,

Unui lumea-i acordează,

Iar pe altul îl botează

Cu-a lui rouă de plânsori.

---

“...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut și am putea locui lumea stelelor și a soarelui."

"În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu ...."

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), extras din Sărmanul Dionis (1872)

---

Sper ca aceste versuri, dar și citatul, să te inspire să redescoperi opera marelui nostru poet național, Mihai Eminescu.

Pe curând!

Mihai Eminescu: Geniul Poeziei Românești

,,Sufletul călătoreşte din veac în veac, acelaşi suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit." (Mihai Eminescu)

Astăzi se împlinesc 174 de ani de la nașterea Geniului poeziei românești. Mihai Eminescu, născut pe 15 ianuarie 1850 în Botoșani, este considerat cel mai mare poet și reprezentant al romantismului în literatura română. Operele sale au marcat profund cultura românească, transformându-l într-un simbol al identității naționale. Aniversarea nașterii sale, pe 15 ianuarie, evidențiază contribuția remarcabilă a poetului la patrimoniul cultural românesc.

Fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti, și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească. Aceste momente unice le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”. 

A fost angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani, la Tribunal și la Primărie și apoi pribegește cu trupa Tardini-Vlădicescu. Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. 

În luna ianuarie a anului 1866, după moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul, elevii au scos o broșură, „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”, în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată de Mihai Eminovici. 

La 25 februarie/ 9 martie același an, debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii. A activat în rândul societăților studențești, astfel a ajuns să se împrietenească, la Viena, cu Ioan Slavici.

 A publicat în „Convorbiri Literare” și a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la Junimea. În anii tinereții s-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor tocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.

În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef la ziarul „Timpul”. În 1883, scrie și marile lui poeme: „Scrisorile” și „Luceafărul”. “LUCEAFĂRUL” este considerat  de Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy – ianuarie 2009), cel mai lung poem de dragoste   din LUME – 98 de strofe. Eminescu a scris versurile timp de  zece ani și prima dată i le-a citit Veronicăi  Micle. Manuscrisul (1882) poate fi văzut la Biblioteca Academiei Române din București.

În luna iunie a acelui an, surmenat, poetul s-a îmbolnăvit grav, fiind internat la spitalul doctorului Șuțu, apoi la un institut de lângă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu. La 15 iunie 1889, marele naționalist și poet român a murit.

Prin operele sale, el a reușit să transcendă timpul și să devină unul dintre cei mai importanți și iubiți poeți din istoria literaturii române. Închei această postare cu una dintre poeziile mele preferate:

Pe curând!💝

Lebăda - Reflexii în oglindă

 Carmen a redeschis jocul Reflexii în oglindă, preluându-l de la Sorin.

Poza din arhiva personală nu este prea reușită. Lebăda se află pe lacul din
Parcul N. Romanescu, Craiova

Lebăda

de Mihai Eminescu

                        Când printre valuri ce saltă

                        Pe baltă

                        în ritm uşor,

                        Lebăda albă cu-aripile-n vânturi

                        în cânturi

                        Se leagănă-n dor;

 

                        Aripile-i albe în apa cea caldă

                        Le scaldă,

                        Din ele bătând,

                        Şi-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde

                        Le-ntinde:

                        O barcă de vânt.

(Sursa poeziei)

173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu!

Astăzi se împlinesc 173 de ani de la nașterea lui  Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani), iar din anul 2011 în data de 15 ianuarie nu sărbătorim doar ziua marelui poet, ci și Ziua Culturii Naționale. Marchez și eu acest eveniment prin postarea unei poezii scrisă în 1874- O, Adevăr Sublime...

Sursa: Pixabay

O , Adevăr Sublime...

                       - de Mihai Eminescu

                        O, adevăr sublime – o, tinichea şi paie!

                        O, poezie mândră – o, buiguit nerod!

                        Istorie șpirată – minciună şi bătaie,

                        Amor ceresc şi dulce – a mucoşilor plod.

                        O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,

                        Cu creierul ca ceaţa, cu coaste de berbec,

                        Stăpân pe-a ta gândire – cum eşti p-instinct stăpân –

                        Se vede când femeia goleşte al ei sân.

                        Când poala ş-o ridică, de pulpa-i vezi, stăpâne,

                        Tu nu surâzi cu râsul cel lacom şi murdar,

                        Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un câne,

                        Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

                        Nu eşti gelos – ferit-a… cucoşii doar şi vierii

                        Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.

                        Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii

                        Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

                        Eşti bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale,

                        Tu îi iubeşti atâta încât îi strângi de gât…

                        Şi-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale –

                        Şi limba ta de flăcări şi plină de urât.

                        Istoria omenirei cu regi de poezie,

                        Cu regii de războaie e ca şi un poem;

                        Dar totuşi rod divina ca depărcior rămâie

                        De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem.

                        Cugetători ai lumei! o, împuţiţi eterul

                        Cu sisteme înalte, puneţi-l în săltar.

                        O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul

                        De stele şi comedii vă este un hămbar.

                        Preoţi cu crucea-n frunte, vistiernici de mistere,

                        Voi sunteţi sarea lumei, formaţi inima ei.

                        E rău numai că ziua staţi pe mâncat şi bere

                        Şi seara pe minciuni şi noaptea pe femei.

                        O, drăngăniţi pe gânduri voi  muzici; voi, sculptori,

                        Îmi pipăiţi cu mâna un corp tremurător;

                        Şi, voi, artişti dramatici strâmbaţi-vă la lună,

                        Pictori, eternitatea v-aşteaptă c-o cunună.

                        Tu, timp, nu poţi cununa în degete s-o sfermi

                        Căci zugrăvir-atâta de bine saci de viermi.

                        O, regi, ce puşi pe tronuri de Dumnezeu sunteţi,

                        Să plătiţi balerine şi ţiitori s-aveţi,

                        O, diplomaţi cu graiul politicos şi sec,

                        Lumea cea pingelită o duceţi de urechi.

                        Îmi place axiomul cel tacit, fiinţi spurcate:

                        Popoarele există spre a fi înşelate.

Poezia face parte dintr-un volum, mai vechi, de poezii și proză literară, publicat în 1978 de Editura Cartea Românească, pe care l-am cumpărat dintr-un anticariat.