Zâna cea bună - DIY

 Ce poți face dintr-o carte veche sau catalog? Data trecută, ți-am arătat cum am realizat o vază de flori dintr-un catalog de produse cosmetice și am zis că următorul proiect va fi o vrăjitoare. Între timp m-am răzgândit și-am făcut o zână bună!

De data aceasta, mi-am călcat pe suflet, și-am folosit o carte, mai exact un dicționar de calculatoare, din 1999. Pe lângă acesta am mai folosit:

- bila de la roll-on (capul);

- un con dintr-un carton de ouă (pălăria);

- o formă de hârtie pentru brioșă cu inimioare (bluză);

- o bucată de voal dintr-o rochie veche de mireasă (mânecile și trena);

- 3 trandafiri:

- două mărgele, cam vechi - pentru mâini;

- o bucățică de dantelă albă rămasă de la proiecte mai vechi;

- un ciucure auriu (nu mai știu de la ce este);

- un mărțișor auriu;

- bandă decorativă argintie;

- un marker negru (am desenat ochii și gura);

- o coală de hârtie veche (brațele);

- sfoară;

- silicon la cald pentru lipit.

Prima dată am început cu trupul zânei, deoarece dicționarul avea în jur de 240 de pagini, a durat puțin până am împăturit paginile. Pagina am împăturit-o în trei: împăturește colțul din dreapta sus în jos, astfel încât să formezi un triunghi mare, cu latura oblică pe diagonală (colțul din dreapta sus trebuie să atingă marginea stângă a foii.); după ce ai obținut triunghiul, partea de jos a foii (cea care rămâne dreptunghiulară) se pliază în sus, peste marginea triunghiului (aduci partea de jos în sus, la baza triunghiului.); iei colțul din dreapta jos al triunghiului și îl pliezi înspre linia de mijloc (să atingă marginea stângă a foii). Și așa procedezi cu toate paginile cărții/catalogului. Las și un colaj cu modul de împăturire, în cazul în care nu am fost prea explicită:

După ce am terminat cu trupul zânei, m-am ocupat de cap. Am tăiat un con dintr-un carton de ouă, pe care l-am înfășurat în sfoară. În vârf i-am pus ciucurele auriu, apoi în interior am lipit bila de la roll on. Cu un marker negru am desenat ochii și gura. Pe marginea pălării am lipit banda decorativă argintie, iar pe partea din față am lipit un mărțișor auriu.

În continuare, m-am ocupat de îmbrăcăminte. Am decupat interiorul unei forme de brioșe, în acest stadiu arată ca o fustă creață. Am ajustat forma în așa fel încât să se potrivească cu partea de sus a zânei. În interiorul formei de brioșă am lipit voal dintr-o rochie veche de mireasă, să pară ca o trenă. I-am pus la gât o bucată de dantelă albă, ca un guler, deoarece se vedea urât partea de la gât până la bluză.

Brațele le-am făcut dintr-o coală de hârtie - am rulat pur și simplu hârtia, apoi la capete am lipit mărgele albe care reprezintă mâinile. Tot din voalul de mireasă am făcut niște mâneci bufante pe care le-am lipit de brațe. Brațele le-am lipit în interiorul dantelei de la gât. 

După ce am terminat, mi se părea că lipsește ceva. Așa că mă tot gândeam ce să adaug: o baghetă magică? Nu prea aveam idee din ce să o fac. Am mai făcut o floare din frunze uscate, pe care voiam să i-o pun în brațe, să fie Zâna Toamnă. Dar parcă îi lipsea pata de culoare!

Așa că am renunțat și la această idee. Apoi m-am gândit să fac niște flori din hârtie, dar mi se părea că nu se potrivesc. Chiar nu știam ce aș putea să fac și rămăsesem fără idei. Și, dintr-o dată, mi-am adus aminte că am cumpărat cu mult timp în urmă, de pe Temu, niște trandafirași roșii. Am lipit trei ca un fel de buchet și ...mi s-a părut că asta era pata de culoare care lipsea.

Ce am greșit în tot acest proces a fost că am folosit și coperta care era cumva plastifiată și la spate nu mai sunt uniforme paginile, cum sunt în față. Am încercat să repar, însă rămân la concluzia, chiar dacă nu e chiar așa de vizibil, că trebuia să îndepărtez coperțile.

Oricum, îmi place foarte mult cum a ieșit și sper să te inspire și pe tine să dai viață unei cărți vechi/catalog.

Ce mai poți face din cărți vechi? Cum le poți recicla? Tu ce idei ai pus în practică?

Alte idei creative:

- Bufniță;🦉

- Vază de flori; 🎕

Premiera „Trubadurul” la Opera Română Craiova

 Iubitorii muzicii sunt invitați duminică, 5 octombrie 2025, la premiera operei „Trubadurul”, în deschiderea stagiunii Operei Române Craiova.

Premiera operei „Trubadurul” („Il Trovatore”) deschide stagiunea 2025-2026 a Operei Române Craiova, duminică, 5 octombrie, pe scena Cercului Militar. Fiecare spectacol al noii stagiuni dedicate Centenarului Elena Teodorini este un tribut adus marii artiste, patroana spirituală a Operei craiovene, în anul 2026 lumea muzicală comemorând un veac de la trecerea în eternitate a legendarei soprane.

Noua punere în scenă a capodoperei verdiene, concepută de regizorul italian Chris Catena, cu decoruri realizate de Răsvan Drăgănescu, costume de Silvia Zanardi și o coregrafie specială creată de Stefania Cotroneo, aduce în prim-plan dramatismul și emoția bine-cunoscutei povești despre dragoste și răzbunare.

Celebrele personaje vor fi întruchipate de interpreți de prestigiu: Renata Vari (Leonora), Licia Toscano (Azucena), David Baños (Manrico), Armando Piña (Contele de Luna), Ioan Cherata (Ferrando), Corina Vlada (Ines), Petrișor Efrem (Ruiz), Say Ufuk Gengis (Un mesager), Cristian Fofucă (Un țigan bătrân) și Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Mattia Rondelli.

Ultimele bilete disponibile pentru premieră pot fi achiziționate online pe: https://iticket.ro/event/il-trovatore și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi al Consiliului Local Craiova.

Jaful secolului

 Toamna aceasta a început în forță, bogată în evenimente culturale. Joi, 25 septembrie, am văzut proiecția specială Jaful secolului la Inspire Cinema Craiova, unde am avut plăcerea să întâlnesc o parte din echipa filmului, și anume: pe scenaristul Cristian Mungiu, actorii Ionuț Niculae, Robert Iovan, Janir Izdrailă și producătorii Tudor Reu și Antonia Marin.

Filmul este inspirat din fapte reale - jaful comis de un grup de români la muzeul Kunsthal în 2012, de unde au sustras tablouri extrem de valoroase, care nu au mai fost găsite niciodată. Scopul filmului nu este de a glorifica o infracțiune, ci te face să reflectezi asupra condițiilor sociale care pot împinge oameni obișnuiți spre gesturi extreme.

Regizat de Teodora Ana Mihai, filmul aduce în prim plan povestea unor emigranți români a căror dorință de a o duce mai bine într-o țară europeană dezvoltată, sunt tratați cu superioritate, ceea ce îi determină să recurgă la acțiuni ilegale.

Anamaria Vartolomei oferă o interpretare de o intensitate rară. Personajul ei, Natalia, prins între fragilitate și revoltă, devine centrul emoțional al filmului. Nu este o simplă figură colaterală a unei infracțiuni spectaculoase, ci punctul central emoțional al filmului, prin care spectatorul simte și înțelege tensiunile și dilemele morale ale poveștii. Natalia a ajuns la muncă într-o seră din străinătate împreună cu soțul ei, Ginel (Ionuț Niculae), cu scopul de a economisi bani pentru fiica lor, rămasă în grija bunicii. Tânăra româncă încearcă să-și rotunjească veniturile fiind chelneriță la o petrecere sau menajeră. Însă, după un incident tulburător pe care îl povestește unor prieteni, devine parte dintr-un plan de răzbunare ce implică un jaf în toată regula.

Capul răutăților este Iță (Rareș Andrici), care, ajutat de Adrian (Robert Iovan), pune la cale un furt de tablouri extrem de valoroase dintr-un muzeu. Băieții reușesc să dea spargerea în mai puțin de două minute și să scape de poliție. Mai departe, lucrurile se complică. Distribuția secundară completează convingător acest portret colectiv al unei lumi marginale, dar extrem de recognoscibile.

Mungiu construiește un scenariu în care motivațiile personajelor sunt profund ancorate în realitatea socială. Nu avem de-a face cu jefuitori profesioniști, ci cu oameni obișnuiți, prinși în dificultățile vieții și forțați să ia decizii disperate. Această alegere transformă povestea într-o oglindă a frustrărilor și aspirațiilor unei generații de migranți est-europeni.

Regia completează scenariul printr-un stil sobru și atent la detalii. Ritmul este cumpătat, iar privirile și gesturile personajelor transmit mai mult decât dialogul. Dincolo de firul narativ polițist, se conturează un comentariu social puternic: despre iluzia Occidentului, despre visul unei vieți mai bune și despre limitele morale la care indivizii sunt împinși atunci când societatea nu le oferă alternative reale.

Filmul este accesibil publicului larg, dar nu prea liniștitor sau superficial: nu te lasă să te relaxezi, pentru că dincolo de umorul fin sau a situaţiilor „din viaţa reală” observi tensiuni sociale — migraţia nu e numai o alegere, ci o necesitate, iar solidaritatea și norocul sunt puse la zid de convenții și prejudecăţi.

Jaful secolului este un titlu marcant al cinematografiei românești din 2025: nu numai prin premiile internaţionale pe care le-a primit, dar și prin modul în care filmul provoacă emoție, dar și reflecție asupra alegerilor și constrângerilor cu care se confruntă personajele.

Premii internaționale câștigate :

• Warsaw International Film Festival 2024 (Polonia) – Marele Premiu / Grand Prix pentru cel mai bun film. Premiera mondială a avut loc în competiția oficială la Varșovia, unde Jaful secolului a fost distins cu trofeul principal al festivalului.
• Tokyo International Film Festival 2024 (Japonia) – Premiul pentru Cea mai bună actriță (Anamaria Vartolomei). Juriul a recompensat interpretarea intensă și autentică a actriței, dovedindu-i talentul în cinematografia românească contemporană.
• Sofia International Film Festival 2025 (Bulgaria) – Balkan Film Award pentru cel mai bun film din competiția balcanică. Premiul a arătat că filmul a avut un impact semnificativ în rândul publicului și criticilor din Balcani.
• Shanghai International Film Festival 2025 (China) – Premiul Publicului. Succesul de la Shanghai marchează aprecierea filmului de către un public larg și divers, dincolo de jurii și critici.
• Filmul a fost desemnat propunerea României pentru Premiile Oscar 2026 la categoria Best International Feature Film. Mențiune importantă: aceasta este o propunere națională, nu o nominalizare oficială a Academiei Americane de Film. Lista pentru nominalizările la Oscar 2026 va fi anunțată pe 16 decembrie 2025.

Pentru cinefili și nu numai, Jaful secolului este un film care merită văzut pe marele ecran. Proiecțiile continuă în cinematografele din întreaga țară, oferind ocazia de a simți tensiunea, emoția și subtilitățile interpretative ale actorilor. Recomand cu căldură acest titlu, care combină realismul social cu o poveste captivantă și plină de suspans.

Pe curând!📽

Adevărul nu poate fi îngropat

Filmul românesc a parcurs un drum sinuos – de la propaganda și realismul socialist din perioada comunistă, la tranziția dificilă din anii ’90 și până la consacrarea internațională prin „Noul Val”, care a impus un stil minimalist și autentic. Astăzi, cinematografia din România își caută un echilibru între filme de autor premiate la festivaluri și producții populare pentru publicul larg, păstrând mereu atenția asupra memoriei colective și a realităților sociale. În acest context se înscrie și Pădurea de Molizi, noul film al lui Tudor Giurgiu, care aduce pe ecran o pagină dureroasă de istorie aproape uitată.

Miercuri, 24 septembrie, am avut ocazia să vizionez proiecția specială Pădurea de Molizi, la Inspire Cinema Craiova. O dramă istorică care m-a făcut să trec printr-un amalgam de stări. După film, publicul a avut ocazia să discute cu echipa de producție și să facă fotografii.

Regia: Tudor Giurgiu

Scenariu: Tudor Giurgiu & Gabriel Gheorghe

Distribuție: Coca Bloos, Mircea Andreescu, Ionuț Caras, Silva Helena Schmidt ș.a.

Durată: ~75 minute

Filmul este inspirat de tragedia de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941), când o comunitate românească din Bucovina de Nord, încercând să treacă peste noua graniță instituită de ocuparea sovietică, a fost atacată de trupele URSS. Rezultatul: un masacru cu sute de victime.

Regizorul mărturisește că ideea i-a venit acum mulți ani, că a aflat târziu despre aceste întâmplări. Realizarea filmului a necesitat o documentare atentă și de durată, interviuri cu supraviețuitori și culegerea unor mărturii rare, aproape uitate. Recunosc că nici eu nu știam de acest episod tragic; am aflat despre el datorită filmului.

Tudor Giurgiu a ales să nu facă un documentar clasic, ci o combinație de ficțiune, materiale de arhivă și mărturii ale supraviețuitorilor – într-o formă cinematografică, dar respectuoasă. Scopul nu este să insiste pe sânge și violență, ci să scoată la lumină efectele traumelor asupra celor care le-au trăit.

Pădurea de Molizi îmbină elemente de documentar și ficțiune, alternând între povestea personală și imaginea istoriei. Amintirile supraviețuitorilor sunt puse în prim-plan și contrapunctate cu imagini de arhivă, peisaje și momente simbolice (precum pădurea de molizi, care a fost plantată cu scopul de a acoperi urmele masacrului). Aceste detalii vizuale și sonore conturează nu doar ceea ce s-a întâmplat, ci și ceea ce s-a pierdut – și felul în care durerea persistă.

Filmul ne provoacă să reflectăm asupra unor aspecte rareori discutate în școli sau în discursul public: memoria colectivă, semnificația uitării, impactul deportărilor, al despărțirilor și al exilului asupra comunităților românești.

Cea mai mare forță emoțională a filmului vine din experiențele supraviețuitorilor: frigul, foamea, pierderea, suferința. Aceste mărturii, care nu aparțin „memorialisticii oficiale”, dau filmului autenticitate și greutate. Nu este vorba doar despre ce s-a întâmplat, ci despre cum au trăit oamenii acele momente.

Pădurea de Molizi nu oferă răspunsuri simple și nici nu încearcă să simplifice trecutul. Ambiguitățile morale și tăcerile narațiunii sunt intenționate, lăsând spectatorului timp pentru reflecție. Este, în fond, un act de responsabilitate: o raportare onestă la istorie, o asumare a memoriei și un avertisment pentru prezent.

Îl recomand celor care cred că filmul poate fi mai mult decât divertisment. Pentru cei care iubesc istoria, dar nu numai, și doresc o călătorie cinematografică care te face să ieși din sala de cinema cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Din 7 octombrie filmul va rula în cinematografele din toată țara.

Un film necesar, dureros și onest, căruia îi dau 4 din 5 stele – pentru curajul de a reconstitui o pagină uitată de istorie și de a o aduce „acasă”, prin emoție și responsabilitate.

Pe curând!📽

Fragmente de suflet în miniatură - #100TinyTreasures

Provocarea #100TinyTreasures a început pentru mine ca un exercițiu de creativitate, mai mult o joacă, care, treptat, s-a transformat într-un jurnal personal în imagini. Fiecare desen poartă în el o amintire, o emoție, un fragment de viață. 

Astăzi îți arăt două momente dragi: un îngeraș, ca simbol al bunătății și al faptelor bune, și un autograf al actriței Coca Bloos, primit după vizionarea proiecției speciale „Pădurea cu Molizi”, pe care l-am transpus într-un desen.

Două miniaturi, două povești, două file noi de jurnal.

#21 - Îngeraș

#22 - ”Pădurea cu Molizi”-autograf

Îngerașul l-am schițat cu creion, apoi l-am colorat cu creioane cerate. Știu! Majoritatea îngerașilor au părul auriu, însă al meu sigur e roșcat, ca mine, de aceea i-am făcut părul roșcat.

Iar trandafirul, străjuit de molizi, l-am realizat doar cu creion. Inițial, îmi propusesem să fac un câmp întreg de trandafiri, dar, după multe încercări și ștersături, am reușit să desenez doar unul singur.

Am început această provocare 100 Tiny painting in a year la jumătatea lunii mai, aproximativ, și până acum am reușit să fac doar 22 de mini-picturi (desene). Mai sunt 3 luni până la finalul anului și nu cred că voi reuși să finalizez provocarea. Însă, pe parcursul anului 2026, sunt sigură că voi duce la bun sfârșit această provocare, deoarece a început să-mi placă.

Pe curând!

100 Tiny Paintings in a Year:

#1 - Lăbuța de cățel

#2 - Vulturul Turul

#3 - Cavalerul luminii în văile întunecate

#4 - Câmp cu maci roșii sălbatici

#5 - Lăcaș sfânt

#6 - Fluturele copilăriei

#7 - Stand-up comedy

#8 - O floare multicoloră

#9, #10, #11, #12, #13 - Mini-picturi #100TinyTreasures

#14 si #15 - Mini-picturi de vacanță

#16, #17 și #18 - Momente de relaxare

#19 și #20 - Jazz Music

Reclaimed Realities | Expoziție de fotografie urbană

Dincolo de lume - Iza Bulai

Storm inside us - Vanda Bienville

Prezentul - De ce te-ai ascunde de tine? - Bianca Iancu

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! 😄 Vei cunoaște o mulțime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu există teme pentru fotografii, nu există obstacole. Singura regulă este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fără cuvinte" să nu conțină text scris. În rest, orice este permis. Alătură-te nouă în clubul MFC😄 Happy Wordless Wednesday!😄

Miercurea fără cuvinte 2025:

• Viața ne este programată?
• Statui din Budapesta
• Felicitări
• Gala Operei Mărțișor
• Colecție figurine
• Colecție de cristale
• Origami
• RO-Alert - Vreme instabilă
• Când timpul aleargă ca un cal
• Mini-picturi din seria #100TinyTreasures
• Palma de Mallorca în pahare și farfurii
• Experiență gastronomică la Bononia
• Miercurea fără cuvinte în stil milanez
• Floare de bananier
  

Idei creative: Vază de flori din materiale reciclate

 Toamna aceasta a venit cu multă inspirație, o toamnă bogată, cum îi stă bine!

Acum ceva timp am văzut un video, pe Facebook, cred, în care erau prezentate idei de reciclare a cărților vechi și, în weekend, am adaptat una dintre ele în stil propriu. Cum pe mine nu mă lasă inima să transform o carte în altceva decât e ea destinată, am ales să reciclez un catalog de produse cosmetice.

Pentru a crea această vază de flori am avut nevoie de:

- un catalog (sau o carte);
- sfoară;

- frunze uscate;

- culori acrilice;

- silicon la cald pentru lipit.

Este foarte ușor de ralizat, însă trebuie să ai multă răbdare, pentru că durează puțin până împăturești toate paginile catalogului/cărții. Catalogul meu a avut în jur de 200 pagini, însă cu cât are mai multe pagini, cu atât iese mai bine vaza. Mie îmi place rezultatul foarte mult, i-am găsit deja și locul.

După ce am terminat de împăturit paginile, m-am ocupat de coperți. Fiind un catalog, acesta nu are coperțile tari, așa că le-am întărit cu un carton, pe care l-am lipit cu silicon la cald.

Am croșetat un lanț simplu din sfoară pe care l-am lipit la ”gâtul” vazei. Mi s-a părut prea simplă, așa că am mers repede în curte și am cules câteva frunze galbene de vișin și nuc, care se scuturaseră din pomi, și am făcut o floare printr-o metodă care, sincer, nu știu cum se numește, dar am explicat-o în această postare, doar că am folosit frunze în loc de hârtie. Am lipit pe spatele florii un carton ca să-mi fie ușor să o lipesc de șnurul făcut din sfoară. Și asta a fost tot! Simplu, nu?

Am pictat coperțile cu acril de culoare galben ocru, care se potrivește perfect cu floarea mea din frunze uscate. Inițial, aveam de gând să mai dau un strat de culoare pentru uniformizare, dar arată mult mai bine așa, deoarece se potrivește cu vaza: paginile catalogului sunt colorate, dacă era o carte alb-negru, atunci trebuia o culoare uniformă.

După ce am terminat vaza, am constatat că nu aveam flori potrivite pentru ea. Aveam flori prea mici, iar frunze să fac flori mai mari nu mai aveam, deoarece făcusem curat în curte. Atunci mi-am amintit că am niște trandafiri de săpun, pe care i-am primit cadou cu ani în urmă, și niște trandafiri artificiali pe care și-i prindea fiica mea în păr când mergea la spectacolele de dans popular.

M-am dus repede în curte și am luat câteva crenguțe uscate de salcie din care am făcut tulpinile trandafirilor de săpun. Ceilalți doi trandafiri i-am pus la bază, făcându-le codițe mici dintr-o agrafă de birou.

Și așa, din paginile unui catalog și câteva frunze găsite prin curte, am creat o vază care îmi aduce bucurie de fiecare dată când o privesc. Cine ar fi crezut că un simplu catalog poate prinde viață în felul acesta?

Tot dintr-un catalog am realizat în trecut o bufniță, iar în curând voi crea o mică vrăjitoare.

Pe curând!🥀