luni, 21 aprilie 2025

Povești vechi și traduceri moderne printre ruinele Inca

 Pentru mulți, Machu Picchu este un vis, o destinație care nu doar că ne fascinează prin istoria și frumusețea sa misterioasă, dar ne provoacă să ne descoperim pe noi înșine.

Fosta citadelă incașă, Machu Picchu, se află la aproximativ 2.430 de metri altitudine, în mijlocul unei păduri tropicale de munte, într-un decor natural de o frumusețe extraordinară. A fost construită în secolul al XV-lea de împăratul Pachacuti în Anzi și este unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume, făcând parte parte din patrimoniul mondial UNESCO.

.

A fost abandonată odată cu cucerirea spaniolă din secolul al XVI-lea și redescoperit abia în 1911.

Ajunsă la Machu Picchu, am simțit că nu mai sunt doar o simplă turistă, ci o parte dintr-o poveste veche, scrisă în piatră și în liniștea munților. Acolo, deasupra lumii pe care o știam, în mijlocul unei păduri tropicale, cetatea îmi părea mai mult vis decât realitate. Zidurile uriașe, terasele sculptate în munte și potecile străvechi păreau să pulseze cu energia celor care le-au ridicat cu secole în urmă. E greu de descris în cuvinte senzația pe care o ai acolo sus, unde Imperiul Inca și-a lăsat cea mai valoroasă moștenire. Știi senzația aia de a vrea să intri într-o poveste, s-o auzi și s-o trăiești dincolo de o fereastră închisă? Exact așa!

Machu Picchu nu e doar o ruină — e o inimă care încă bate în ritmul muntelui, un loc unde piatra și natura se împletesc perfect, de parcă cetatea ar fi crescut din stâncă. Deși abandonată, odată cu venirea conchistadorilor, magia locului a rămas neatinsă.

Am pășit printre cele aproximativ 200 de structuri, fiecare cu rostul ei — temple, observatoare, grânare — toate așezate pe o creastă abruptă, între Anzii înalți și pădurile dese ale Amazonului. Am simțit aerul curat și vibrația acelor locuri care încă mai păstrează mistere despre cum locuitorii de atunci înțelegeau stelele, plantele și viața. Am realizat că Machu Picchu nu e doar o lecție de istorie, ci o lecție de armonie — între om și natură, între cer și pământ, între trecut și prezent.

Atunci am realizat că frumusețea locului nu stă doar în priveliști, ci în oamenii care îl păstrează viu. Îi vedeam cum povestesc cu pasiune despre fiecare piatră, despre legendele ascunse în munți, despre vechi ritualuri.

Căștile cu traducător Vasco Translator E1 m-au ajutat să rămân conectată nu doar cu ceilalți turiști, care vorbeau în limbi diferite, dar și cu localnicii. Fiecare comentariu, fiecare poveste spunea ceva despre locul în care ne aflam și despre cum tradițiile Inca încă trăiesc prin fiecare piatră și fiecare drum. Fără căști cu traducător, mi-ar fi fost imposibil să înțeleg poveștile locale în timp real - explicațiile s-ar fi risipit într-o adiere de vânt de munte.

Cu ajutorul traducerii instant, am reușit să comunic firesc cu oamenii și să înțeleg tradițiile și cultura lor. Spaniola mea era slabă, iar quechua — limba vechilor incași, încă vorbită de unii localnici — mi-era complet străină. Fără traducere instant, multe dintre adevăratele sensuri ale ritualurilor sau ale legendelor s-ar fi pierdut.

Imaginează-ți că te plimbi printre ruinele antice, iar translatorul instantaneu Vasco Translator V4 îți oferă traducerea exactă a unui ghid local care vorbește despre complexitatea arhitecturii Inca sau despre semnificația religioasă a acestui loc. Printre ruine, un translator instantaneu devine cheia către povești pe care altfel nu le-ai putea înțelege. Un translator vocal este vital, de nelipsit atunci când te afli într-un loc unde limbile vorbite sunt complet necunoscute. Fără un astfel de dispozitiv, mi-ar fi fost mult mai greu să simt că sunt cu adevărat conectată la istoria și spiritualitatea acestui loc sacru. Acest aparat de traducere Vasco este mai mult decât un simplu gadget – este o punte între culturi, un instrument care îți permite să înțelegi mai mult și să apreciezi mai profund tot ce te înconjoară.

Plecând de la Machu Picchu, am înțeles că locurile cu adevărat speciale nu se vizitează doar cu ochii, ci și cu inima. E nevoie să asculți poveștile, să le vorbești în limba lor, chiar dacă uneori e o limbă uitată sau o limbă necunoscută pentru tine. Tehnologia m-a ajutat să fiu parte din poveste, nu doar o spectatoare. Și, dacă visezi vreodată să ajungi acolo, să știi că nu vei aduce doar fotografii acasă, ci și un dor de munte, de liniște și de oameni. Un dor pe care nu-l poți traduce în nicio limbă.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!


duminică, 20 aprilie 2025

De Paști – Tudor Arghezi 🌸✨

Decor de Paște

Sărbătoarea Paștelui ne aduce, an de an, lumină, liniște și bucurie în suflete. Pentru a simți și mai mult farmecul acestor zile sfinte, propun să ne oprim pentru o clipă asupra unei poezii deosebite, care surprinde atât de frumos atmosfera de Paște:


De Paști – Tudor Arghezi

La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.

Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velnițe și covoare,
Și ard în potire
Mireasmă subțire.

Și din toate ferestrele odată,
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna buclată
La somnoroșii copii.


🌸✨ Sărbători binecuvântate, cu sănătate, liniște și bucurii! ✨🌸

duminică, 13 aprilie 2025

Vin de soi, poveste-n toi!

Pe-un picior de podgorie,
Pe-o gură de vie,
Mi se întâlniră
În inima Vrancei,
Pe colinele cu soare,
O Fetească Neagră, una Regală
Și-un Merlot,
Să fie cu noroc!

Și se sfătuiră,
Să dea de veste-n țară,
Dar și peste hotare,
Despre vinul de valoare
Depozitat la Monumentul Beciul Domnesc
Loc vechi, legendar
De pe vremea lui Ștefan
Stau comori adăpostite,
Vinuri bune, de soi vechi,
În tainițe răcoroase, foarte bine păstrate.

Și grăi Feteasca Neagră:
— Eu-s voinică, ne-nfricată,
Cresc pe dealurile Vrancei, unde viile zâmbesc la soare,
Am aromă de prună uscată,
În pahar se aud balade
Sunt un vin de sărbătoare,
Pentru gusturile regale!
Maturat cu răbdare
Șase luni în barrique am stat
Pentru a deveni un vin mai fin, mai delicat
Un vin nobil, elegant
Cu note pline de gust și culoare
Cum doar la Beciul Domnesc găsești
Cine mă-ncearcă, se înveselește,
Și începe a cânta: ”Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu știu viei ce i-oi face.”1
Am culoare rubinie
Și-aromă intensă
De scorțișoară, piper, vanilie,
O feerie.
Cu fripturi din carne roșie mă asortez,
Alături de brânză afumată și bine maturată.
Sunt partenerul perfect
Pentru momentele de sărbătoare,
Constantă peste timpuri.

Apoi luă cuvântul Feteasca Regală:
— Eu-s domnița din vie,
Galbenă ca Floarea Soarelui
Proaspătă și demiseacă
Vin curat, miros a flori culese de pe câmpie,
Miros dulce de cireș,
Cu pui, păstrăv sau doradă,
Fac mereu paradă.
Iar când oamenii se-adună,
Să ciocnească împreună,
Vinul meu îi înveselește,
Și pe loc îi înfrățește.
Ni-i vinul şi prieten şi aur şi noroc” 2
Nu ai nevoie de ocazii speciale
Ca viața să-ți fie sărbătoare adevărată.
Deschide-mă încet, ca pe o carte,
De mister,
Miroase-mă ”pagină cu pagină”
Și-apoi dezleagă misterul
Din pahar.

Continuă pe-un ton voios Merlot:
— Frați de vie, frați de gust,
Sunt un soi rezistent și curajos
Sunt un voinic frumos
La frig, la secetă mă țin tare
Să aduc un vin de calitate în pahare
Demisec și echilibrat,
Gustul meu e rafinat,
Mă potrivesc cu preparate delicioase,
Din carne roșie,vânat sau brânzeturi fine.
 
Toți trei se-nvoiesc,
Cu jurămite mii,
Că pe mese vor sosi,
În case la toți românii
Vin bun a dărui.
La Monumentul Beciul Domnesc,
Sub pământul răcoros,
Acolo, în beciuri milenare,
Stau peste 100.000 de sticle rare,
Păstrate cu grijă, de tradiție vie,
Din vremea lui Ștefan, mândru-n domnie.

Și se-ndeamnă vin cu vin,
Să vorbească blând, divin,
Că-n pahare, la români,
Este tradiția din bătrâni,
Dorul, veselia mare,
Și cântec pupular de sărbătoare.
 
Vinul spune, vinul cântă,
Face masa mai bogată,
Face inima mai blândă.
Învăluit în parfum fin,
Cine gustă, simte-n piept
Țara, graiul înțelept,
De pe dealurile Vrancei,
Unde curg izvoare-cristaline,
Unde vinul e-mpărat,
De veacuri lăudat.

Și pentru o experiență desăvârșită,
Vinurile se fac dar,
Pe mesele din toată țara,
Fetească, Merlot, Chardonnay sau Tămâioasă
De la Beciul Domnesc,
Vinuri alese, de pe meleaguri românești.
Hai noroc și să trăim,
Să iubim, să povestim,
Cu un vin ce ne vorbește,
Și sufletul ni-l întinerește.

Această poezie este inspirată din ”Miorița” și scrisă pentru Spring SuperBlog 2025!

1 - Maria Tănase - Bun îi vinul ghiurghiuliu
2 - Vinul eliberator - Omar Khayyam
Sursă foto: Beciul Domnesc

miercuri, 9 aprilie 2025

Colecție de cristale - Miercurea fără cuvinte!







 Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! 😄 Vei cunoaște o mulțime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu există teme pentru fotografii, nu există obstacole. Singura regulă este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fără cuvinte" să nu conțină text scris. În rest, orice este permis. Alătură-te nouă în clubul MFC😄 Happy Wordless Wednesday!😄

Miercurea fără cuvinte 2025:

luni, 7 aprilie 2025

„Cavalleria Rusticana” și „Pagliacci” – la Opera Craiova

 În această săptămână, iubitorii muzicii sunt invitați la un spectacol liric de referință al Operei Române Craiova care reunește două dintre cele mai îndrăgite titluri ale verismului italian: „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar. De la dramatismul rural sicilian din „Cavalleria Rusticana” până la lumea teatrului ambulant din „Pagliacci”, publicul este invitat să trăiască o seară plină de pasiuni intense și să se bucure de forța emoțională a muzicii.

Cavalleria Rusticana: Acțiunea se desfășoară într-un sat sicilian, într-o singură zi – duminica Paștelui – și este o dramă intensă despre iubire, trădare, onoare și răzbunare. Turiddu o seduce pe Lola, deși e logodit cu Santuzza. Aceasta, sfâșiată de durere, îi spune totul lui Alfio. Se lasă cu o provocare la duel, iar Turiddu e ucis.Totul se încheie brusc și tragic:

”Hanno ammazzato compare Turiddu!” („L-au omorât pe Turiddu!”)

Mascagni avea doar 26 de ani când a compus-o.
A trimis partitura la un concurs de opere într-un act – a câștigat și a devenit celebru peste noapte.
Este adesea interpretată în tandem cu Pagliacci de Leoncavallo (altă operă veristă de referință), într-un dublu spectacol numit „Cav/Pag”.

Pagliacci: Acțiunea se petrece într-un sat italian, în jurul unei trupe de actori ambulanți.
Canio, șeful trupei, joacă rolul clovnului (Pagliaccio) în piesa lor. Dar în viața reală, e bântuit de bănuiala că soția lui, Nedda, îl înșală.

Pe scenă, el trebuie să fie comic. În viață, inima lui arde de gelozie.
Nedda chiar are un amant – pe Silvio – și plănuiește să fugă cu el. Tonio, bufonul urât și respins de Nedda, îl avertizează pe Canio. Urmează o scenă de gelozie reală, în timpul spectacolului. Canio nu mai poate juca – devine el însuși.

Pe scenă, în fața publicului, în timp ce joacă, își înjunghie soția și pe Silvio.
Și apoi rostește replica finală, celebră și sfâșietoare:

„La commedia è finita!” („Comedia s-a încheiat!”)

Leoncavallo scrie cu dramatism, intensitate melodii ușor de reținut, dar extrem de expresive.

Sub bagheta maestrului Dumitru Cârciumaru, spectatorii îi vor asculta în „Cavalleria Rusticana” pe soliștii Licia Toscano (Santuzza), Rodica Dinișoară (Lola), David Baños (Turiddu), Ioan Cherata (Alfio), Mihaela Popa (Mamma Lucia). În „Pagliacci”, sub conducerea muzicală a maestrului Alessandro Tirotta, vor da viață personajelor David Baños (Canio), Renata Vari (Nedda), Armando Piña (Tonio), Petrișor Efrem (Beppe), Cristian Fofucă (Silvio), Say Ufuk Gengis (Un țăran), alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova.  

Biletele sunt disponibile online:
https://iticket.ro/event/cavalleria-rusticana-pagliacci
și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

În luna aprilie, tot pe scena Cercului Militar, Opera Română Craiova va prezenta opereta „Văduva Veselă” de Franz Lehár (sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 19.00). La cele două evenimente sunt așteptați atât melomanii experimentați, cât și cei care doresc să descopere frumusețea operei și operetei.

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local al Municipiului Craiova.

sâmbătă, 5 aprilie 2025

Cum a revoluționat Jocelyn Bell Burnell știința: Povestea pulsarilor

 Azi, în timp ce îmi beam cafeluța, am aruncat o privire pe Facebook unde am descoperit un video interesant, postat de prietena mea Daniela, despre Dame Jocelyn Bell Burnell. Sincer, abia acum am auzit de ea și am început să fac ”cercetări” și am descoperit foarte multe lucruri interesante pe care vreau să le împărtășesc cu tine.

Cine este Dame Jocelyn Bell Burnell?

Dame Jocelyn Bell Burnell este o astrofiziciană nord-irlandeză celebră pentru descoperirea primului pulsar în 1967, când era doctorandă la Universitatea Cambridge.

Pulsarii, odată descoperiți, i-au ajutat pe cercetători să înțeleagă rolul stelele moarte în univers și impactul lor asupra fenomenelor cosmice, ducând la progrese în înțelegerea relativității și gravitației. (sursa: Oxford University)


Jocelyn s-a născut în 1943, în Irlanda de Nord, într-o perioadă în care femeile nu erau egale cu bărbații, aș spune că era ”era bărbaților”, valoarea femeilor nu era recunoscută în niciun domeniu, mai ales în cercetare. A fost pasionată de stele încă din copilărie. Tatăl ei lucra la o bibliotecă, așa că a avut acces la multe cărți despre astronomie. A urmat apoi studiile de fizică la Universitatea din Glasgow și, mai târziu, doctoratul la Cambridge – locul unde avea să facă o descoperire care a schimbat istoria. 

Cum a descoperit pulsarii? 

Ei bine, în 1967, Jocelyn lucra la un radiotelescop imens, construit de echipa din care făcea parte. Într-o zi, a observat un semnal ciudat – un tic-tac regulat, ca un ceas cosmic. Nimeni nu știa ce e. Glumind, au numit semnalul „LGM” – Little Green Men (adică extratereștri). Dar nu era nimic SF: era primul pulsar, adică o stea neutronică care se rotește și emite radiații în impulsuri. 

Deși ea a fost cea care a observat semnalul și a insistat că e ceva real și important, Premiul Nobel pentru Fizică din 1974 a fost acordat doar profesorului ei, Antony Hewish, și colegului Martin Ryle. Jocelyn nu a fost menționată. Poate îți imaginezi cum ar fi să faci o descoperire uriașă, dar să nu fii recunoscut(ă) oficial. Totuși, ea a acceptat situația cu o eleganță incredibilă. A spus într-un interviu că, pe vremea aceea, era deja o mare realizare ca o femeie să fie în echipă. (sursa: Scientific American)

O viață dedicată științei și echității 

Jocelyn nu a renunțat niciodată, și-a urmat visul. A continuat să facă cercetări, să predea, să susțină femeile și grupurile defavorizate în știință. În 2018 a primit Breakthrough Prize (un fel de Oscar în fizică, în valoare de 3 milioane de dolari) și a donat întreaga sumă pentru burse dedicate femeilor, refugiaților și persoanelor din medii defavorizate care vor să studieze fizica. (sursa: Breakthrough Prize)

Într-un interviu a spus: „Nu contează câte obstacole îți pun alții în cale, important este să îți urmezi visul și să îți continui drumul.

 Un exemplu de modestie, perseverență și eleganță intelectuală.

Pe mine m-a impresionat povestea ei și nu am putut să trec mai departe fără măcar să o împărtășesc. Tot într-un interviu a spus: „Cei care schimbă lumea nu sunt întotdeauna cei care primesc aplauze, dar asta nu le scade cu nimic valoarea.” Dimpotrivă.

 Povestea lui Dame Jocelyn Bell Burnell este un exemplu de perseverență, curaj și modestie. Deși nu a fost recompensată la momentul respectiv cu Premiul Nobel pentru descoperirea pulsarilor, contribuțiile ei în știință au rămas de necontestat. Prin donațiile sale și susținerea celor din grupuri defavorizate, ea inspiră și schimbă lumea științei. 

 Adevărata valoarea unui om nu este măsurată întotdeauna corect în aplauze sau premii, ci în impactul pe care îl are asupra celor din jur. Și, poate cel mai important lucru este că, oricât de multe obstacole ar apărea, dacă pui pasiunea în ceea ce faci poți depăși orice limită.

Înscriu articolul în tabelul ”Citate favorite” găzduit de Suzana! 

Pe curând!💝

vineri, 4 aprilie 2025

Când ”interzis” înseamnă provocare: amintire din copilărie

 Toți copiii fac boacăne, unele sunt doar mici nerozii nevinovate, iar altele... ei bine, sunt adevărate aventuri pe muchie de cuțit. Una dintre amintirile ”interzise” din copilăria mea, este despre o zi de vară, aparent obișnuită, când părinții au plecat la o înmormântare, la țară, și ne-au lăsat singure acasă, pe mine și pe sora mea. Instrucțiunile au fost clare: să fim cuminți și, dacă ieșim afară, să nu plecăm din fața blocului. Ai ghicit! Bineînțeles că n-am ascultat!

Împreună cu copiii de la bloc, am hotărât că era momentul perfect pentru o aventură și-am organizat o excursie. Și nu orice aventură, ci una demnă de poveștile cu exploratori: o expediție până în pădurea de la marginea orașului Calafat. Aveam 8-9 ani, iar pericolele nu existau în mintea noastră. Totul părea o idee excelentă! Pe vremuri, ne strângeam destul de mulți copii în fața blocului, dar doar vreo zece au acceptat provocarea. Nu-mi mai amintesc numărul exact al copiilor, au trecut peste 30 de ani de atunci.

Copilărie fără griji. Ghicești care sunt eu?
Drumul până acolo a fost presărat cu râsete, povești și mici descoperiri interesante, dar și pericole pe care noi nu le conștientizam. Ne simțeam ca niște exploratori ce înfruntau necunoscutul. Fără telefoane, fără griji, ne simțeam cu adevărat liberi. 
Ca să ajungem la pădure, trebuia să traversăm calea ferată, o zonă circulată, fiind aproape de gară. Apoi, în drumul nostru erau fabricile părăsite. După căderea comunismului, multe fabrici din Calafat s-au închis, lăsând în urmă clădiri goale, cu geamuri sparte și structuri de metal ruginite. Noi le vedeam ca niște cetăți abandonate, numai bune de explorat, fără să ne gândim la pericolele reale – podele instabile, cuie ruginite sau, cine știe, poate chiar cineva fără locuință care se adăpostea acolo. Pădurea ni se părea imensă, misterioasă, iar sentimentul de aventură ne amplifica curiozitatea și entuziasmul.
sursa: pixabay

Foarte entuziasmați, ne-am aventurat însă prea mult. Am ajuns într-un loc la care acum mi-e groază să mă gândesc: groapa de gunoi a orașului. Căutând „comori”, am găsit seringi și ace folosite, deșeuri aruncate de spitalul orașului. Ne uitam la ele curioși, fără să înțelegem pericolul real. Când mă gândesc la asta, mă trece un fior rece pe șira spinării. Cât de inconștienți eram!

Planul era să ne întoarcem repede acasă, înaintea părinților noștri, dar, cum se spune: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Însă, am pierdut noțiunea timpului. Soarele începea să apună, iar când ne-am apropiat de casă, ne-am dat seama că nu doar părinții noștri erau panicați, ci toți părinții ai căror copii erau în excursie cu noi. Adulții erau pe cale să facă atac de cord, iar noi… eram foarte încântați de aventura noastră. Poate că te întrebi unde erau ceilalți părinți. Erau la serviciu. Ei bine, pe vremea mea (cum sună asta! 😂) nu erau bone, ori erau prea scumpe ca părinții să-și permită. Eram generația cu cheia la gât.

Bucuria noastră a luat brusc sfârșit. Am fost întâmpinați cu mustrări și, evident, o bătaie zdravănă ca să ne amintim că unele aventuri vin cu un preț. Probabil am meritat bătaia, când realizez la câte pericole ne-am expus. Atunci nu înțelegeam de ce erau atât de supărați, dar acum îmi dau seama cât de norocoși am fost că nu ni s-a întâmplat nimic grav.

Pentru un copil, „interzis” este echivalent cu „provocator”, un magnet pentru curiozitate și explorare. Nu vedem regulile ca pe o protecție, ci ca pe obstacole de depășit. Pentru adulți, însă, „interzis” înseamnă pericol, limite impuse pentru siguranță. Această amintire mi-a rămas întipărită în minte nu doar ca o aventură copilărească, ci și ca o lecție despre cât de fragilă este granița dintre curiozitate și inconștiență.

Și, pentru că vorbim de amintiri interzise, la fel de provocator este și romanul Confesiuni: Atracții Interzise de Bogdan Dărădan, ce urmează să fie lansat la Editura Cassius Books. Un roman ce explorează tentațiile, dorințele și limitele pe care le impunem sau le încălcăm.

Uneori, ceea ce e interzis ne atrage cel mai tare. Dar oare merită riscul? Aceasta e întrebarea pe care o purtăm cu noi, de la copilărie până la maturitate.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!