Se afișează postările cu eticheta J Balvin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta J Balvin. Afișați toate postările

joi, 19 iunie 2025

J Balvin pregătește o apariție spectaculoasă la IntenCity Festival

 IntenCity Festival promite o nouă ediție memorabilă, iar una dintre cele mai așteptate apariții este, fără îndoială, cea a superstarului internațional J Balvin. Artistul columbian, cunoscut pentru stilul său inconfundabil și energia debordantă, va urca pe scena de la Craiova într-un mod cu totul special.

Potrivit informațiilor disponibile, J Balvin va face o intrare de impact, sosind pe scenă într-un automobil emblematic, cu o semnificație aparte pentru artist. Deși detaliile privind modelul nu au fost anunțate, fanii speculează deja că ar putea fi vorba despre celebrul său vehicul, supranumit „Rayo” – o mașină devenită parte din identitatea vizuală a artistului.

„Rayo” a fost, de fapt, primul Volkswagen Golf al lui J Balvin, primit la vârsta de 17 ani de la tatăl său – un vehicul pe care l-a folosit pentru a merge la interviuri, studiouri și concerte în Columbia. Artistul a declarat într-un interviu că numele „Rayo” („Fulgerul”) reflectă energia și începuturile drumului său muzical. Pentru lansarea albumului Rayo (9 august 2024), a transformat acest VW într-un showcar personalizat: vopsea metalică, suspensie joasă, uși în stil „foarfece”, jante cu logo-ul său „smiley” și un sistem audio de 8.000 W – devenind un simbol vizual puternic al universului său artistic.

Apariția sa promite să fie unul dintre momentele-cheie ale festivalului, îmbinând spectacolul vizual cu simbolismul personal. Alegerea mașinii, descrisă de apropiați drept un vehicul „cu suflet”, reflectă stilul autentic al lui J Balvin – un mix de modestie, rafinament și creativitate.

Cunoscut nu doar pentru hiturile sale, ci și pentru simțul artistic aparte, J Balvin este un colecționar pasionat de artă contemporană. Lucrările semnate de Takashi Murakami și KAWS, care decorează locuința sa, reflectă același univers vizual colorat și simbolic pe care îl aduce și pe scenă.

IntenCity Festival continuă astfel tradiția show-urilor excepționale și a momentelor unice, aducând pe scenă artiști de top mondial în cadre care inspiră și surprind. Ediția din acest an va avea loc în perioada 26-29 iunie 2025 și reunește artiști de top prin care se numără Bebe Rexha, G-Eazy, Timmy Trumpet, Paris Hilton, Tyga, Foster the People, B.U.G. Mafia și mulți alții.

miercuri, 5 februarie 2025

IntenCity 2025: J Balvin va face show la Craiova!

 Dacă ai fost la oricare dintre edițiile anterioare ale Festivalului IntenCity, știi deja cum este atmosfera festivalului: nopți de vară pline de muzică, oameni care dansează fără griji și acea emoție electrizantă care te face să uiți de tot. Ei bine, în 2025, Craiova promite să ducă experiența la un alt nivel! Primul artist anunțat este nimeni altul decât J Balvin, superstarul reggaeton care a cucerit lumea cu hituri precum Mi Gente, Ginza și Ay Vamos.

Un festival al diversității, o surpriză reggaeton

IntenCity ne-a obișnuit cu un mix de genuri, dar prezența lui J Balvin aduce o energie nouă pe scena festivalului. Dacă până acum ai dansat pe rock, pop sau muzică electronică, e timpul să simți și ritmul reggaetonului care a transformat ringurile de dans din întreaga lume. Chiar dacă reggaeton-ul nu este primul lucru la care te gândești când spui IntenCity, un lucru e sigur: Craiova va vibra pe ritmurile lui Balvin în această vară!

De la prima ediție la un fenomen internațional

Îți mai amintești entuziasmul primei ediții? Când nimeni nu știa exact la ce să se aștepte, dar toată lumea era acolo, gata să trăiască ceva unic? De atunci, festivalul a crescut enorm, atrăgând artiști din toată lumea și public din toate colțurile țării. De la nopți pline de muzica anilor ‘80 la show-uri explozive de muzică electronică, IntenCity a dovedit că poate aduce împreună generații și stiluri diferite.

Ce ne așteaptă în 2025?

Pe lângă J Balvin, lineup-ul festivalului va continua să se diversifice, iar organizatorii promit surprize uriașe. Evenimentul va avea loc între 26 și 29 iunie, (deci vor fi 4 zile în loc de 3 cum eram obișnuiți) pe Stadionul Ion Oblemenco și la Sala Polivalentă. Biletele sunt deja disponibile la preț promoțional: 400 de lei pentru acces general și 800 de lei pentru VIP, iar experiența promite să fie de neratat.

Îți vei aminti acest moment!

Dacă ai fost deja la IntenCity, știi că fiecare ediție vine cu momente care rămân în suflet. Dacă nu ai fost încă, 2025 este anul perfect să faci parte din această poveste. Și cine știe? Poate că printre ritmurile de reggaeton, organizatorii ne vor surprinde și cu ceva din vibe-ul muzical al anilor ‘80! Oricum ar fi, un lucru e sigur: Craiova va dansa!

Pentru bilete și mai multe informații, urmărește canalele oficiale ale festivalului: