Concertul extraordinar „Poduri de Romanță” și cantata scenică „Unirea cea Mare” sunt incluse în programul Operei Române Craiova din luna noiembrie.
„Poduri de Romanță”, concert al Operei Române Craiova în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Oltenia. Evenimentul este asociat Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
„Poduri de Romanță” este o invitație la o seară dedicată frumuseții romanței, locul de întâlnire al emoției și nostalgiei. Pe scena Filarmonicii Oltenia vor urca Alina Mavrodin Vasiliu și laureați ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, acompaniați de Orchestra de cameră a Operei Române Craiova, condusă de maestrul Marius Hristescu. Programul concertului va cuprinde unele dintre cele mai frumoase romanțe, în interpretări sensibile și pline de pasiune oferite de mult îndrăgiții soliști: Alina Mavrodin Vasiliu, Alina Ichim – Trofeu 2025 Interpretare, Camelia Florescu – Trofeu 2025 Creație, Lorand Cristian – Trofeu 1989 Interpretare, Cristina Beldean Moșuțan – Premiul I, 2020, Alexandru Aghenie – Premiul al II-lea, 2025.
In memoriam Eugen Doga
Opera Română Craiova readuce pe scena Cercului Militar, sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 20.00, cantata scenică „Unirea cea Mare” de Eugen Doga, pe versuri de Nicolae Dabija și Ion Deaconescu, o creație compusă special pentru opera craioveană, cu prilejul Centenarului Marii Uniri din 2018. Evenimentul are o încărcătură emoțională aparte, fiind dedicat memoriei compozitorului Eugen Doga, care s-a stins din viață în acest an.
Lucrarea celebrează prin muzică, poezie și emoție unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naționale, într-o îmbinare armonioasă între solemnitate și sensibilitatea poetică a muzicii maestrului Doga.
Lucrarea va fi interpretată de artiștii Mariana Bulicanu (Moldova și Bucovina), Petrișor Efrem (Întreaga Românie), Cristian Fofucă (Transilvania), Ioan Toma (Țara Românească), Ioan Cherata (Mihai Viteazul), Dan Cornescu (Pan Halippa), Cosmin Vasilescu (Doru Popovici), Romulus Nicolae Cucu (Gheorghe Pop de Băsești), Adrian George Popescu (Vasile Goldiș), Robert Vladu (Iuliu Maniu), Gabriel Marciu (Miron Cristea), Laurențiu Nicu (Iuliu Hossu), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.
Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online: https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro.
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

