Duminică, 25 mai, în cadrul Blog Meet, am aflat mai multe despre conceptul de mindfulness de la Vero, coach certificat în psihologie pozitivă și mindfulness. Pentru mulți dintre noi, mindfulness poate fi un termen nou sau puțin cunoscut, așa că este important să înțelegem ce înseamnă cu adevărat și cum ne poate influența viața.
Mindfulness este o practică care își are rădăcinile în tradițiile budiste, dar care în ultimele decenii a fost adaptată și integrată în psihologia modernă și medicina occidentală. Termenul se referă la capacitatea de a fi complet prezent și conștient în ACUM, fără a eticheta experiențele sau emoțiile care apar. Asta înseamnă să observăm gândurile, senzațiile corporale și mediul înconjurător cu atenție și acceptare, fără a ne lăsa distrași de trecut sau de griji legate de viitor.Practicarea mindfulness-ului aduce multiple beneficii, în special asupra sănătății noastre mintale și emoționale. Studiile arată că acest tip de atenție conștientă ajută la reducerea stresului, scade nivelul anxietății și depresiei și crește capacitatea de concentrare și claritate mentală. În plus, mindfulness-ul ne învață să gestionăm mai bine emoțiile, să fim mai răbdători și să cultivăm o atitudine de compasiune față de noi înșine și ceilalți.
Acum câțiva ani, am trecut printr-o perioadă mai grea și, printre altele, m-au ajutat sfaturile din câteva cărți care mi-au schimbat perspectiva: Puterea creierului, Arta subtilă a nepăsării, Alegerea. Nu eram chiar străină de conceptul de mindfulness – ținusem un jurnal al recunoștinței și, datorită acestei întâlniri, am reluat acest obicei.
La întâlnirea noastră, am experimentat o formă de mindfulness informal printr-un atelier de scrapbooking. Această activitate creativă ne-a oferit ocazia să fim ancorați în prezent, concentrându-ne pe fiecare detaliu al procesului, ceea ce a redus stresul și ne-a ajutat să ne conectăm cu sinele nostru interior într-un mod natural și plăcut. Este un exemplu clar cum mindfulness poate fi integrat în activitățile cotidiene, fără a fi nevoie de meditație formală. Atelierul de scrapbooking a fost momentul meu preferat pentru că-mi place să creez lucruri. Aproape zilnic mă conectez cu mine însămi - ma deconectez din online - creând diverse. Cel mai nou hobby al meu este pictura în miniatură, care îmi oferă o stare profundă de bine.
La atelier am realizat fiecare câte un album foto - Carusel și sunt tare mândră de cum a ieșit albumul meu foto:
Mai mult decât atât, am discutat și despre importanța investiției companiilor în starea de bine a angajaților. Organizațiile care încurajează practici precum mindfulness și psihologia pozitivă contribuie la crearea unui mediu de lucru sănătos, productiv și echilibrat, în care oamenii se simt susținuți și motivați.
Pe lângă mindfulness, am vorbit și despre psihologia pozitivă și forțele noastre de caracter, iar în următoarele ateliere vom aprofunda tema iubirii de sine, o componentă esențială pentru o viață echilibrată și sănătoasă.
Întâlnirea a avut loc într-un local foarte drăguț din Craiova - 12Doișpe - un spațiu primitor, perfect pentru discuții și activități relaxate. Atmosfera caldă, decorul urban și limonada fresh au contribuit la starea generală de bine, completând perfect tema atelierului nostru despre mindfulness și echilibru interior.
În concluzie, mindfulness nu înseamnă doar relaxare – este o alegere de a trăi prezent, cu mintea și inima deschise. Ne ajută să fim mai blânzi cu noi înșine, mai atenți la ceea ce contează cu adevărat și mai ancorați în momentul prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu