vineri, 22 noiembrie 2024

Coconut & Orange Vibes un răsfăț exotic

A fost odată ca niciodată, două prietene foarte bune - portocala și nuca de cocos- pe care distanța nu le-a putut despărți. Portocala plină de energie și optimism, inspira prospețime și bucurie, în contrast, nuca de cocos, calmă, profundă cu aromă dulce, inspira relaxare și liniște. Deși atât de diferite, împreună formau un echilibru perfect.

Într-o zi, cele două prietene s-au gândit că le-ar aduce multă bucurie dacă ar putea dărui oamenilor prospețimea portocalei și calmul reconfortant al nucii de cocos. Prietenia lor era unică și specială tocmai pentru că erau diferite  și se completau perfect.

Adierea vântului purtă aroma lor, peste mări și țări, până la laboratorul Ziaja România, unde farmaciștii cu o vastă experiență în producerea cosmeticelor naturale căutau arome fresh pentru noua gama de produse. Inspirați de dulceața nucii de cocos și energia portocalei, aceștia au găsit soluția perfectă pentru a păstra această armonie în noua gama Coconut & Orange. Și astfel a început aventura transformării.

Portocala și Nuca de Cocos au fost prelucrate cu grijă, esența lor fiind extrasă pentru a crea o formulă vegană, cu peste 90% ingrediente de origine naturală. Aroma proaspătă de portocală a fost combinată cu textura exotică a nucii de cocos, rezultând produse care nu doar curăță pielea, ci o hidratează, oferind o experiență energizantă, plină de prospețime.

Când am primit coletul de la Ziaja am avut o surpriză plăcută, nu știam că voi primi toată gama de produse pentru testare; credeam că va fi unul sau două produse. Cum am deschis cutia, parfumul portocalei și al nucii de cocos mi-au încântat simțurile. Nu am reușit să testez încă toate produsele. Le-am testat pe cele de îngrijirea feței și gelul de duș și pot să spun că m-au cucerit.

Gelul de duș Coconut & Orange Vibes m-a surprins textura lui mătăsoasă. Face o spumă catifelată care răsfață pielea, iar aroma subtilă de portocală și cocos persistă mult pe piele, mirosul nu este puternic, este subtil.

Colaj realizat cu Canva, sursă foto: stânga sus-Ziaja, dreapta sus și cea de jos -arhiva personală

După o zi lungă, câteva minute sub duș cu acest gel m-au făcut să simt că evadez pe o plajă exotică, cu portocale coapte și nuci de cocos proaspete. Formula nu doar curăță pielea, ci o lasă hidratată și catifelată.

Lotiunea tonică pentru față Orange Vibes cu o formulă delicată, 98% ingrediente de origine naturală, a adus un suflu proaspăt tenului meu. De fiecare dată când o folosesc simt cum pielea mea se revigorează și se tonifică, iar aroma ușor citrică îmi dă o stare de bine instantaneu, mă face să trăiesc senzația de prospețime a pădurilor tropicale.

sursă foto: Ziaja

Crema hidratantă pentru față este ideală pentru pielea normală și mixtă, se absoarbe foarte bine în piele fără a lăsa un strat gras. Perfectă pentru a oferi hidratare intensă, chiar și în momentele cele mai solicitante. Aroma subtilă de cocos completează perfect această experiență.

Balsamul de buze Coconut Vibes a fost o surpriză foarte plăcută. Cu o textură untuoasă, hidratantă și un parfum dulce de cocos, acest produs a devenit un must-have în rutina mea zilnică. Buzele sunt mai moi, protejate împotriva deshidratări, perfect pentru aceste zile friguroase. De fiecare dată când îl folosesc mă simt răsfățată, iar parfumul proaspăt de cocos nu mă lasă să mă despart de el.

sursă foto: arhiva personală

Gama Coconut Orange Vibes include următoarele produse:

  • loțiune tonică, hidratantă și energizantă – formulă proaspătă, revigorantă și relaxantă, cu parfum subtil de nectar de bergamotă. Recomandată pentru 12 ani+, capacitate 190 ml;
  • cremă pentru față – formula hrănitoare netezește, catifelează și regenerează pielea, are parfum subtil de nectar de cocos. Recomandată pentru 17 ani+, toate tipurile de piele, capacitate 50 ml;
  • balsam de buze – din ingrediente de origine naturală, este ideal pentru îngrijirea și regenerarea zilnică. Având textură de unt, este eficient și dacă se aplică în cantitate redusă. Recomandat pentru 12 ani+, capacitate 10 ml;
  • gel de duș – cu parfum subtil de nectar de bergamotă și cocos, spală, curăță și tonifică, oferă o senzație de prospețime. Recomandat pentru 12 ani+, toate tipurile de piele, capacitate 200 ml;
  • mousse & scrub cu granule fine pentru corp – textura cremoasă netezește și exfoliază, hrănește și catifelează pielea, lasă un parfum subtil de cocos la fiecare aplicare, conține substanță exfoliantă din siliciu natural. Recomandat pentru 17 ani+, capacitate 270 ml;
  • mousse pentru corp – netezește și catifelează cu textura sa light, hrănește, tonifică și catifelează pielea, oferă prospețime și lasă un parfum subtil de cocos. Recomandat pentru 17 ani+, toate tipurile de piele, capacitate 200 ml;
  • șampon hrănitor cu parfum subtil, proaspăt, de nectar de  bergamotă și cocos, spală, curăță și îngrijește. Recomandat pentru 17 ani+, toate tipurile de par, inclusiv pentru părul ondulat, capacitate 200 ml;
  • balsam de păr – are o textură cremoasă, bogată, cu parfum subtil de nectar de cocos. Regenerează părul, conferă strălucire, previne încâlcirea, hrănește și netezește părul. Recomandat pentru 17 ani, capacitate 100 ml.

Prietenia dintre portocală și nuca de cocos continuă să trăiască prin fiecare produs din această gamă. 

La fel ca ele, fiecare dintre noi are o poveste. A mea este despre echilibru între energia portocalei și liniștea cocosului, între spontaneitate și introspecție. Produsele din gama Coconut & Orange Vibes par să fi fost create special pentru a-mi reflecta această dualitate.

Ingredientele lor naturale și formularea vegană mi-au confirmat că sunt mai mult decât un simplu produs cosmetic. Ele reprezintă un mod de a mă conecta cu natura și de a îmi oferi momente de răsfăț. De mult nu am mai folosit așa produse faine - cu o textură catifelată și miros fin.

Scrisul meu este la fel de variat: uneori proaspăt și energic, ca aroma portocalelor, alteori introspectiv și calm, asemenea nucii de cocos.

Blogul e locul în care mă pot exprima liber, echilibrând energia cu liniștea, povestea cu analiza. Prin articolele mele încerc să aduc bucurie, cât de mică, cititorilor, exact așa cum Coconut & Orange Vibes transformă rutina zilnică într-o experiență specială.

Coconut & Orange Vibes nu este doar despre îngrijirea pielii. Este despre clipele simple care contează, despre răsfățul pe care îl meriți la sfârșitul unei zile obositoare.

Tu ai încercat produsele din noua gama? Ce poveste ai descoperit în Coconut & Orange Vibes?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024!

6 comentarii:

  1. Interesanta gama. 😊 Nu știam că există, și mulțumesc pentru info.
    Personal, "nu mă am bine" cu cocosul - mirosul lui, sa zic așa. Când predominanta e alta aroma (una care-mi place, desigur) nu am "probleme" cu existența cocosului in produse.
    Succes, Mihaela! Weekend minunat îți doresc! Pupici! 💗

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu care credeam ca e vorba de portocale si nuca de cocos :))). Deja visam la prajiturele :))))... Chiar mi-e dor de portocale. Pupici!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasă și aromată poveste!
    Un răsfăț!
    Aș încerca...
    Mulțumesc!
    Seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am folosit si eu multe de la Ziaja, mi-a placut tot ce am folosit. Aromele acestea combinate inca nu le-am intalnit, dar cum imi plac amandoua suna delicios. Sa le folosesti cu placere!

    RăspundețiȘtergere
  5. Coconut and orange sound like such a refreshing combination!
    I'd certainly love to try these products.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ceva complet nou pentru mine. Si chiar imi place cocosul!
    Interesanta gama prezentata. Multumesc, draga Mihaela!❤️😘

    RăspundețiȘtergere