Cheile Sohodolului

Anul acesta mi-am propus să călătoresc mai mult în România, să descopăr locurile minunate care ne încarcă bateriile după o săptămână intensă de lucru și care au o poveste de spus. Așa am ajuns la Cheile Sohodolului.

 „Cheile Sohodolului sunt un letopiseț de piatră pe care trebuie doar să-l citești!”

Cheile Sohodolului se află în comuna Runcu, în județul Gorj, în Munții Vâlcan. Valea se întinde pe aproximativ 12 kilometri prin munte, între Runcu și Poiana Contului, iar drumul care o străbate permite accesul până în interiorul cheilor. Din loc în loc, stâncile se apropie de drum, apoi se retrag, lăsând loc pădurii și apei. Pentru cine vine pentru prima dată, impresia este că peisajul se schimbă continuu, deși înaintezi pe aceeași vale.

Înainte de a ajunge la formațiunile spectaculoase, am făcut un mic popas la un loc de rugăciune amenajat într-o grotă naturală, închinat Sfântului Nectarie. Am urcat câteva trepte, pe care erau scrise cele zece porunci, și am ajuns în lăcașul sfânt.  La intrare ne-a întâmpinat o cruce pe care scria „Nimic fără Dumnezeu”, iar în interiorul grotei se aflau icoane, lumânări și un mic altar. Este un loc simplu și liniștit, care se integrează firesc în peisajul stâncos din jur. Locul este dedicat Sfântului Nectarie și, potrivit relatărilor locale, a fost inspirat de Schitul Pahomie din Vâlcea.

Am aprins câteva lumânări, ne-am rugat, apoi ne-am continuat drumul spre chei unde am oprit, am explorat zona și am făcut fotografii. Inelul Domniței sau Inelul de Piatră se află la o altitudine de aproximativ 190 m față de nivelul șoselei. Se presupune că această formațiune ar fi reprezentat intrarea în Peștera Pârlajului. Prăbușirea galeriei ce făcea legătura între Inel și Peșteră a dus la apariția acestui curios fenomen carstic, unic în regiune. În jurul acestuia s-au țesut mai multe legende, scoțând în evidență misticitatea și unicitatea zonei.

Una dintre legende spune că aici se întâlneau pe ascuns doi tineri care se iubeau, dar a căror dragoste nu era acceptată de părinți. O altă poveste este mai puțin romantică: Inelul ar fi fost numit și „Inelul Dracului”, iar cel care reușea să vadă locul în care raza soarelui trece prin arcadă și atinge pământul ar fi fost sortit să descopere o comoară dacică.

Inelul Domniței poate fi admirat atât de pe drumul prin chei, cât și urmând un traseu marcat. Traseul până la formațiune este descris ca fiind unul de aproximativ o oră, mers lejer. Nu am știut de acest traseu, am aflat ulterior din sursele online locale, dar data viitoare vom urca până la inel.

Nariile sunt două formațiuni carstice spectaculoase pe care râul Sohodol le-a format aici. Seamănă cu niște nări gigantice, care parcă miros apa care le trece pe dedesubt. Sunt două tuneluri ovoidale, cel mare lung de 76 m și cel mic cu o lungime de 57 m. Când le privești nu te poți abține să nu te gândești dacă ai în față un organism viu sau doar niște roci lipsite de viață?

Fenomenul de carst reprezintă totalitatea formelor de relief de pe suprafața sau din interiorul rocilor solubile (calcare, dolomite, sare, gips) supuse acțiunii dizolvante a apelor. Formele carstice pot fi interne (peșteri, avene, văi subterane) sau externe (lapiezuri, doline, polii, chei, poduri naturale).

Pe lângă interesul geologic, Sohodolul are și o floră deosebit de variată. Monografia turistică a comunei Runcu menționează 345 de specii de plante vasculare, din 71 de familii, identificate pe o suprafață relativ restrânsă din Valea Sohodolului. Diversitatea este legată de relieful și de condițiile de sol și climă specifice zonei.

 Asta face ca o plimbare prin chei să fie interesantă și atunci când nu ai un obiectiv anume de urmărit. Stâncile și pădurea nu sunt doar parte din peisaj, ci formează un mediu în care s-au adaptat numeroase specii. Se remarcă câteva păsări care și-au găsit aici condițiile potrivite pentru a trăi și a se reproduce.

Declarate monumente ale naturii pentru raritate, specii protejate la nivel național și european, Lăstunul de stâncă (Hirundo rupestris) și Drăpneaua mare (Apus melba) depind în totalitate de habitatul de stâncărie.

 Datorită valorilor patrimoniului natural, aria naturală protejată ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest a fost declarată sit de importanță comunitară și a fost integrată din anul 2007 în rețeaua ecologică europeană Natura 2000.

Peisajul Cheilor Sohodolului a fost folosit ca decor pentru scene din Trandafirul galben, unul dintre filmele din seria cu Mărgelatu, interpretat de Florin Piersic. Dar zona nu înseamnă doar peisaje spectaculoase. Pentru cei care vor să rămână mai mult, există posibilități de escaladă, speologie și drumeție, numeroase trasee de alpinism, iar în perimetrul speologic Valea Sohodolului–Balta se găsesc peșteri și avene. 

Chiar și fără echipament sau fără să-ți propui un traseu dificil, Cheile Sohodolului merită o zi întreagă. Uneori, cel mai bun mod de a descoperi un astfel de loc este să nu încerci să vezi totul, ci să mergi fără grabă, să te oprești când ceva îți atrage atenția și să lași valea să-ți arate singură ce are de oferit. Eu am plecat de aici cu impresia că am văzut doar câteva pagini dintr-o poveste mult mai lungă și cu senzația că, relativ aproape de casă, există încă peisaje pe care le poți privi cu adevărat, nu doar fotografia. Așa că, data viitoare, voi face un traseu de dificultate medie și voi vizita și peșterile din zonă.

Tu ai vizitat Cheile Sohodolului? Ce te-a impresionat cel mai mult?

Pe curând!

Peștera Polovragi

 (cunoscută sub denumirea de Peștera lui Zamolxis și în care a sihăstrit călugărul Pahomie)

Într-o sâmbătă din iunie, îți povesteam că am plecat la plimbare prin Gorj, iar acum a venit timpul să povestesc și despre Peștera Polovragi. Eu nu am avut ținuta adecvată pentru vizitarea peșterii, dar era păcat să n-o vizitez, așa că a meritat frigul pe care l-am îndurat.😅

Este localizată în Munții Căpățâna, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localitățile Horezu și Baia de Fier, județul Gorj, România. Râul Olteț a săpat în calcarele munților și a format spectaculoasele Chei ale Oltețului, aflate între Munții Căpățânii (la sud) și versanții nordici ai Munților Parâng. Cheile Oltețului sunt foarte înguste, în unele locuri având lățimi de doar 1,5 - 2 metri între pereții verticali de peste 100 m. Aceste chei sunt considerate cele mai înguste chei din România (și printre cele mai înguste din Europa) în raport cu înălțimea pereților.

Este o peșteră caldă și umedă (temperatura constantă: 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltrații, apă bogată în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxizi de fier, etc., în funcție de straturile pe care le străbate, le „spală” și le readuce, cu îndelungă răbdare, în propria-i exacavație. În funcție de impuritățile ce le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta Însângerată, Camera Albă, Sala Divină.

În conștiința localnicilor, se păstrează vie o credință conform căreia, liderul spiritual și religios al dacilor, Zamolxe, și-ar fi avut lăcașul în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii care prelucrau o plantă misterioasă, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. În criptă erau aduși și războinicii daci răniți în bătălii. Rănile lor adânci erau tratate cu alifii din plante amestecate cu minerale, apoi erau împachetați în argilă la fel ca niște mumii, după care erau găzduiți în inima peșterii o vreme, atât cât era nevoie pentru o vindecare completă.

Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din stieurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
Aici există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu.

Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.

În apropierea scaunului detectoarele de bioenergie, arată prezența unor energii deosebite emanate de o entitate puternică. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor.

Mai are și un nume alternativ de Peștera Pahomie, findcă în urmă cu sute de ani l-a adăpostit pe un călugăr pe nume Pahomie, care a desenat un desen înfricoșător la una dintre intrări, un schelet uriaș cu o coasă în mână, înfățișând Moartea. Desenul este realizat în tehnica negru de fum. Există legenda că desenul a fost conceput pentru a-i ține la distanță pe curioși de această peșteră, unde călugărul se adăpostise. Desenul ar avea și o altă însemnătate. Ar putea să anunțe un pericol pentru cei care înaintează prea mult. Concentrația oxigenului în aerul expirat scade brusc după înaintarea în galerie, după trecerea de pasajul turistic. Un alt pericol este că de aici, galeriile au legătură cu nivelul 4, partea activă a peșterii unde se află un pârâu. După alte surse istorice, călugărul Pahomie nu este altul decât marele ban Barbu Craiovescu.

Fântâna Speranțelor, ascunsă în adâncul Peșterii Polovragi, este o cavitate misterioasă despre care legendele spun că dorințele sincere prind viață. Se crede că cei care aruncă o monedă în apă și își pun o dorință vor primi răspunsul zeului dacic Zamolxis. Geologic, fântâna este rezultatul acțiunii milenare a apei asupra calcarului – un simbol perfect al legăturii dintre timp, speranță și piatră.

Cel mai misterios lucru de la Peștera Polovragi rămâne presupusul Portal, despre care se spune că duce spre o altă dimensiune. Se deschide doar în noaptea de Înviere, iar neînfricații care trec de el ajung printre morți.
În locul unde se deschide portalul există o vale adâncă, dar în noaptea de Paști, peste ea se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi.

Se mai spune că doi prieteni ar fi trecut prin portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo. Ajunși de cealaltă parte, ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau și care le-au dat niște chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea de netrecut. Unul dintre cei doi aventurieri a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune.

Nu s-a mai putut întoarce, deși amicul său a revenit, reușind să ajungă acasă.
Odată întors, a aflat că în lumea noastră trecuseră câțiva ani buni, el fiind plecat numai pentru câteva minute. În plus, uitase tot ce văzuse dincolo de portal.

Cei 600 m de galerie vizitabilă (din cei 10 km cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare.

Mi-a plăcut mult experiența de la Peștera Polovragi. A fost genul acela de loc care îți oferă mai mult decât te aștepți – a fost o experiență interesantă, plină de legende, mistere și informații noi, pe care nu le știam.. Am aflat legende despre Zamolxe, călugărul Pahomie și legendele legate de Portal, și m-am bucurat că am ales să o vizitez cu ghid – altfel, aș fi ratat jumătate din farmec. Biletul a costat 20 lei.

Dacă ajungi prin Gorj, îți recomand din tot sufletul să treci pe aici. Peștera Polovragi nu e doar o destinație, e o poveste în sine. Una pe care o iei cu tine, fără să-ți dai seama.

Reflexii în oglindă din tren!

În 2020 am călătorit mult cu trenul, nu era aglomerat, era liniște, puteai să dormi, să mergi la toaletă când doreai, cred că acestea sunt avantajele de a călătorii cu trenul în comparație cu mașina, chiar dacă am făcut cu o oră mai mult decât am fi făcut cu mașina!

Eu și prietena mea ne propusesem să vizităm toate obiectivele turistice din județul Vâlcea, bineînțeles că nu am reușit, dar am vizitat suficiente locuri superbe, unde ne-am umplut cu energie pozitivă și ne-am încărcat bateriile.

În filmarea scurtă din tren se văd munții oglindiți în râul Olt, mi s-a părut potrivită pentru joculețul lui Carmen, așa că am împărtășit-o cu tine, cititorul meu drag.💖
 

Înscriu postarea în tabelul găzduit de Carmen la rubrica Reflexii în oglindă :

Recomandarea sună așa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi și cea retrovizoare).