marți, 13 octombrie 2026

Octombrie de George Topârceanu

 Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Și cântă-a dragoste cocoșii.
Mă uit mereu la barometru
Și mă-nfior când scade câte-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile
Mai nestatornice și mai
Subtile...

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Și cum abia plutește-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Privește-n urma-i cu surpriză,-
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară...

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana
**** fotografiile sunt din arhiva personală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu