Concertul extraordinar „Poduri de Romanță” și cantata scenică „Unirea cea Mare” sunt incluse în programul Operei Române Craiova din luna noiembrie.
„Poduri de Romanță”, concert al Operei Române Craiova în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Oltenia. Evenimentul este asociat Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
„Poduri de Romanță” este o invitație la o seară dedicată frumuseții romanței, locul de întâlnire al emoției și nostalgiei. Pe scena Filarmonicii Oltenia vor urca Alina Mavrodin Vasiliu și laureați ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, acompaniați de Orchestra de cameră a Operei Române Craiova, condusă de maestrul Marius Hristescu. Programul concertului va cuprinde unele dintre cele mai frumoase romanțe, în interpretări sensibile și pline de pasiune oferite de mult îndrăgiții soliști: Alina Mavrodin Vasiliu, Alina Ichim – Trofeu 2025 Interpretare, Camelia Florescu – Trofeu 2025 Creație, Lorand Cristian – Trofeu 1989 Interpretare, Cristina Beldean Moșuțan – Premiul I, 2020, Alexandru Aghenie – Premiul al II-lea, 2025.
In memoriam Eugen Doga
Opera Română Craiova readuce pe scena Cercului Militar, sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 20.00, cantata scenică „Unirea cea Mare” de Eugen Doga, pe versuri de Nicolae Dabija și Ion Deaconescu, o creație compusă special pentru opera craioveană, cu prilejul Centenarului Marii Uniri din 2018. Evenimentul are o încărcătură emoțională aparte, fiind dedicat memoriei compozitorului Eugen Doga, care s-a stins din viață în acest an.
Lucrarea celebrează prin muzică, poezie și emoție unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naționale, într-o îmbinare armonioasă între solemnitate și sensibilitatea poetică a muzicii maestrului Doga.
Lucrarea va fi interpretată de artiștii Mariana Bulicanu (Moldova și Bucovina), Petrișor Efrem (Întreaga Românie), Cristian Fofucă (Transilvania), Ioan Toma (Țara Românească), Ioan Cherata (Mihai Viteazul), Dan Cornescu (Pan Halippa), Cosmin Vasilescu (Doru Popovici), Romulus Nicolae Cucu (Gheorghe Pop de Băsești), Adrian George Popescu (Vasile Goldiș), Robert Vladu (Iuliu Maniu), Gabriel Marciu (Miron Cristea), Laurențiu Nicu (Iuliu Hossu), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.
Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online: https://iticket.ro/partner/orcsau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro.
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova
În era AI, conectivitatea tehnologică a crescut exponențial, în timp ce conectivitatea socială a suferit un declin; paradoxal, mulți oameni se simt mai singuri, mai neînțeleși și mai puțin ascultați. Cartea care ar trebui să nu lipsească din bibliotecile contemporane, este aceea care răspunde direct acestei contradicții. Propunerea mea de titlu este „Empatia în era AI” — o carte care va fi publicată de Editura NICULESCU care să combine cercetarea științifică recentă, relatările personale și instrumente practice pentru reconstrucția empatiei într-o eră digitală.
De ce avem nevoie de această carte
Povesteam acum ceva timp cum am asistat la o scenă care m-a marcat — bătrânica grăbită care a căzut aproape în mijlocul drumului și nimeni nu a reacționat, parca era invizibilă. Iar datele științifice confirmă aceată realitate îngrijorătoare: empatia nu e o trăsătură fixă, ea se poate dezvolta sau diminua în funcție de mediul social, tehnologic și cultural. O meta-analiză care a comparat cohorte de studenți americani între 1979–2009 arată scăderi substanțiale în două componente cheie ale empatiei: grija empatică a scăzut cu aproximativ 48%, iar adoptarea perspectivei altuia cu aproximativ 34% — un declin mediatizat la nivel de ~40% în termeni generali. Această tendință s-a accentuat după anul 2000, ceea ce ridică întrebarea: ce schimbări sociale și tehnologice au contribuit la acest recul?
Image by PublicDomainPictures from Pixabay
Empatia este prezentată ca antidot al narcisismului. Pentru a o dezvolta trebuie să ne îmbunătțim abilitatea de a asculta, pentru că atunci când suntem ascultați cu adevărat ne calmăm, ne dă acea siguranță că nu suntem singuri. De aceea mulți ajung să se confeseze Inteligenței Artificiale, deoarece oamenii nu mai au timp să-și asculte semenii, să empatizeze. O lume care se transformă: oameni care devin roboti și Ai care se umanizează, empatia se diminuează deoarece nu mai știm cum să ascultăm, în plus ascultarea este un exercițiu pentru memorie.
Empatia are multe beneficii: reduce stresul; ne ajută să construim relații sociale durabile și de calitate; să ne reglăm emoțiile; să comunicăm mai bine.
Cumva empatia ne modelează propria identitate.
Iar cercetările recente confirmă această schimbare de paradigmă: tot mai mulți oameni aleg să se destăinuie inteligenței artificiale tocmai pentru că ea „ascultă” fără să judece. Într-un studiu experimental realizat în 2024 de Tilburg University — Digital Confessions — participanții au oferit niveluri de confesiune similare atunci când vorbeau cu un chatbot sau cu o persoană reală, însă teama de a fi evaluați negativ era semnificativ mai mică în fața AI-ului. Cu alte cuvinte, oamenii tind să se simtă mai în siguranță emoțional în dialog cu o entitate care nu critică, nu întrerupe și nu grăbește conversația.
Analize realizate în perioada 2024–2025 pe platforme în care utilizatorii vorbesc frecvent cu agenți conversaționali — inclusiv servicii de tip companion precum Character.AI — arată același fenomen: cei care mențin discuții personale constante cu AI ajung să perceapă sistemul ca fiind „empatic”, în timp ce atașamentul față de el crește. În anumite situații, acest tipar poate veni și cu riscuri pentru bunăstarea psihologică: oamenii pot confunda disponibilitatea permanentă a AI-ului cu o formă reală de sprijin emoțional, ceea ce poate accentua singurătatea sau izolarea de relațiile umane autentice.
„Empatia în era AI” va fi structurată în trei părți, fiecare menită să explice, să convingă și să ofere instrumente practice pentru dezvoltarea empatiei, bazate pe date verificabile și exemple reale.
Va fi o sinteză clară și accesibilă a realității contemporane: scăderea empatiei în rândul tinerilor, singurătatea post-pandemie, și modul în care oamenii folosesc chatboți sau agenți conversaționali pentru sprijin emoțional. Capitolul va arăta cum aceste fenomene afectează relațiile umane, va explica impactul lipsei empatiei asupra sănătății psihice și sociale și va oferi cititorului cifre și exemple care să ilustreze clar pericolul unei lumi fără empatie.
Va analiza cum mediul social, tehnologic și cultural influențează felul în care se manifestă empatia. De la supraîncărcarea informațională și multitasking, la comunicarea digitală superficială și efectul anonimatului, cititorul va înțelege cum acești factori reduc capacitatea de a asculta și calitatea relațiilor dintre oameni. De asemenea, va explica cum interacțiunea cu AI poate crea o falsa senzația de empatie și ce riscuri comportă acest pattern pentru bunăstarea emoțională.
Iar ultima parte va fi un fel de caiet de exerciții. Fără a folosi jargon științific complicat, cititorul va găsi exerciții pentru îmbunătățirea ascultării active, de a vedea lucrurile din perspectiva celuilalt și reglarea emoțiilor, recomandări pentru reducerea consumului pasiv de social media și sugestii pentru a construi relații durabile. Capitolul va include, de asemenea, strategii pentru interacțiunea cu AI în mod responsabil — când și cum să folosim tehnologia fără a ne înlocui conexiunile umane — și idei pentru profesori, părinți și specialiști care vor să cultive empatia în comunitățile lor.
Image by Mohamed Hassan from Pixabay
Ce aduce nou această carte
Deși există cărți despre empatie, propunerea aceasta este distinctă prin:
Actualitatea datelor: va include studii și statistici din 2011–2025 privind declinul empatiei și schimbările comportamentale legate de AI.
Focalizarea asupra intersecției empatie–tehnologie: foarte puține volume tratează cum AI modifică dinamica confesiunilor și sprijinului emoțional.
Instrumente practice validate: nu doar teorie, ci exerciții care pot fi folosite în cadrul lecțiilor școlare, programelor de instruire în spitale sau companii și în viața de zi cu zi, pentru a dezvolta empatia acasă sau la serviciu.
Context românesc: pe lângă studii internaționale, cartea prezintă date și exemple din România, din sănătate și educație, astfel încât recomandările să fie aplicabile și potrivite contextului nostru cultural și social.
De ce ar trebui citită
Pentru că empatia e o competență socială pe care o putem regăsi și reantrena: profesori, părinți, cadre medicale, manageri, dezvoltatori de produs și cititorii obișnuiți au nevoie de ghiduri practice, fundamentate științific, care să îi ajute să navigheze relațiile din era digitală. Cartea propusă oferă exact acea punte: date verificabile, diagnostic clar și pași concreți.
Croes, E. A. J., Antheunis, M. L., van der Lee, C., & de Wit, J. M. S. (2024). Digital Confessions: The Willingness to Disclose Intimate Information to a Chatbot. Tilburg University. https://academic.oup.com/iwc/article/36/5/279/7692197
Continui provocarea #100TinyTreasures cu încă patru mini-picturi, mai degrabă mâzgăleli, dar atât s-a putut la momentul respectiv. Până în februarie, cand se termina provocarea, poate reușesc să fac ceva mai frumos. Ultima fila e o încercare de art journal.
Relațiacu sora mea a fost mai complicată. Nu am fost niciodată foarte apropiate, iar copilăria ne-a separat mai mult decât ne-a unit. Ea a crescut mai mult la bunici, la țară, iar eu am rămas la oraș. Amândouă am avut copilării frumoase, dar separate, cu jocurile și aventurile noastre, fără să fim împreună atât cât mi-aș fi dorit. Amintirile pe care le avem împreună sunt puține, iar momentele care ne-au unit au fost întâmplările mai puțin plăcute. Chiar și așa, a existat mereu o legătură între noi, o apropiere subtilă care s-a întărit de-a lungul anilor.
sursă foto: pixabay
Totul a început într-o copilărie pe care o port în mine ca o fotografie veche, alb-negru.
Copilăria o filă din viața noastră
Am copilărit în aniicomunismului, cu toate lipsurile vremurilor, dar și cu bucuriile simple ale copilăriei. Îmi amintesc curtea bunicilor, aerul proaspăt și curat de țară, departe de orașul aglomerat și poluat și râsul ei cristalin când se juca în curte. Însă, amintirea care m-a marcat cel mai mult este cea când ea avea doi, poate trei ani. Eu eram cu trei ani mai mare — suficient cât să cred că pot avea grijă de ea.
Accidentul acela a rămas în mine ca o rană care nu s-a închis niciodată. O motocicletă, o clipă, o neatenție — și apoi doar strigăte, panică și sânge. Ea se juca cu un șpan, pe care îl trăgea după ea, mergând pe bordură, imaginându-și lumi doar de ea știute.Apoi, motocicleta care din cauza vitezei a pierdut controlul și a lovit-o. Și-a revenit, cu timpul, dar în mine a rămas vinovăția.
Aveam cinci sau șase ani și nu știam că ceea ce am simțit atunci era vina, dar am aflat cu timpul. Era o emoție grea și apăsătoare, fără nume. O purtam în tăcere, ani de zile.
Distanța care a devenit firească
Image by tatlin from Pixabay
Am crescut, în adolescență nu ne-am înțeles foarte bine. Anii au trecut.
Fiecare și-a întemeiat propria familie. Ea în Anglia. Eu am rămas aici. Ne-am făcut viețile noastre, fiecare cu greutățile și dorurile ei.
Dar viața are felul ei de a alege momentele potrivite. Nu atunci când vrem noi, ci atunci când suntem pregătiți să înțelegem lecția predată.
Anii treceau, iar distanța a devenit firească. Până într-o zi, când am descoperit că uneori, un simplu moment poate repara tăceri de o viață.
Vidin: o zi, o amintire
Ne-am reîntâlnit vara aceasta, în august, la Vidin. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute împreună din ultimii ani.
Nu pentru locul în sine, ci pentru momentele frumoase și liniștite pe care le-am trăit împreună.
Am râs, am povestit, ne-am plimbat— vina parcă nu mai durea. Am transformat-o în punte, nu în ziduri. Și am știut, atunci, că poate e timpul să-i ofer un cadou. Nu pentru o zi specială, nu pentru un motiv anume. Ci doar pentru că o am. Pentru că există.
Un cadou care poartă amintiri
Am ales un pandantiv de pe www.anyoli.ro - Lantisor cu pandantiv cu piatra Ochi de tigru. Nu pentru valoarea lui materială, ci pentru ceea ce ascunde în interior. Este o bijuterie cu stocare inteligentă, dar eu o privesc ca pe o îmbinare a artei cu tehnologia — o modalitate de a transforma emoțiile în amintiri vii.
Piatra Ochi de Tigru completează acest cadou perfect. Simbolizează curaj, energie și protecție — toate calități care o definesc pe sora mea. O va încuraja să trăiască cu încredere, să profite de fiecare oportunitate și să rămână echilibrată, chiar și în mijlocul agitației cotidiene. Este un mic talisman care îi va aminti că are în ea puterea de a înfrunta orice provocare.
În el i-am lăsat câteva mesaje simple —câte unul pentru fiecare zi când are nevoie de încurajare, de speranță, sau doar câteva cuvinte care să-i amintească că nu este singură. I-am lăsat și o scrisoare scrisă din inimă.
Mi se pare uimitor cum ceva atât de mic poate păstra atâta emoție în el. Tocmai de aceea am simțit că i se potrivește. Pentru că, dincolo de toate, este o luptătoare. Atrecut prin mai multe decât mulți oameni într-o viață, și totuși nu și-a pierdut zâmbetul ei frumos.
Asta e puterea ei— și merită ceva care să o reprezinte.
LoveToGive – pentru că dragostea nu are nevoie de date în calendar
Uneori, cele mai emoționante cadouri sunt cele care nu așteaptă o ocazie.
Nu ziua de naștere. Nu Crăciunul. Nu „pentru că trebuie”. Ci doar pentru că simți.
Anyoli numește această filozofie LoveToGive— și am rezonat cu ea din prima clipă. Pentru că, dincolo de tot ce am trăit împreună sau separat, îmi iubesc sora. Poate n-am știut mereu să i-o arăt, dar o simt.
Scrisoarea pe care n-am avut curaj s-o scriu până azi
Dragă mea soră,
Vreau să-ți spun ceva ce probabil nu ți-am spus niciodată suficient: te admir. Te admir pentru felul tău de a fi, pentru curajul și bunătatea ta, pentru felul în care îi faci pe cei din jur să se simtă iubiți.
Îmi amintesc momentele simple, când râdeam împreună sau doar stăteam una lângă cealaltă fără să spunem nimic. Chiar și atunci când eram departe una de cealaltă, am simțit mereu că legătura noastră există, subtilă, dar reală.
Mi-aș fi dorit să-ți spun mai des cât de mult contezi pentru mine. Cât de mult prețuiesc tot ceea ce ești și tot ceea ce faci. Așa că am decis să îți scriu aceste rânduri, fără o ocazie specială, doar ca să știi că gândurile mele sunt cu tine.
Am vrut ca aceste sentimente pentru tine sa le păstrei în fiecare zi, chiar și când suntem departe una de cealaltă. De aceea am ales o bijuterie Anyoli. În ea am pus mesaje care să te însoțească, să-ți amintească că ești iubită și apreciată, cât și această scrisoare.
Acesta este cadoul meu pentru tine. Fără motiv special, fără o sărbătoare. Doar pentru că te iubesc și pentru că vreau să știi cât de mult însemni pentru mine.
Cu drag, Sora ta mai mare
Poate că aceste rânduri ar fi trebuit scrise mai demult. Poate că, dacă le-aș fi spus la timpul potrivit, multe lucruri ar fi fost altfel.
Dar știu acum că timpul nu iartă, însă vindecă — dacă îl lași.
Și vindecarea, uneori, începe cu un gest mărunt: o scrisoare, un cadou oferit fără motiv.
Dincolo de tehnologie și de forma lui elegantă, acest colier o va face să simtă dragostea mea de soră.
O dragoste care n-a știut mereu să vorbească, dar care n-a lipsit niciodată.
Mi se pare important ca fiecare gest sincer să devină amintire. Iar Anyoli oferă exact asta: o modalitate de a transforma emoțiile în ceva ce poate fi purtat, revăzut și retrăit oricând. Nu doar o bijuterie, ci un fel de jurnal, o punte între prezent și trecut — o amintire vie.
Și poate, într-o zi, peste mulți ani, când va scana acel pandantiv și va asculta un mesaj dintre cele dedicate, își va aminti de mine și va zâmbi.
Așa cum am zâmbit și eu la Vidin, în august, când am înțeles că iubirea dintre surori nu dispare. Doar așteaptă să fie regăsită.
Decembrie — va fi întotdeauna luna cu cea mai mare încărcătură emoțională, luna bilanțurilor, dar și a noilor începuturi. Această lună este foarte așteptată datorită Crăciunului. Când afară ninge liniștit și în casă miroase a portocală, scorțișoară și vanilie — arome cu iz de amintiri — bucătăria devine inima casei, locul unde se adună toți și spun povești în timp ce se fac pregătirile pentru marea sărbătoare.
Anul acesta, vreau să simt acea bucurie simplă din copilărie când abia așteptam ca mama să scoată fursecurile delicioase din cuptor. Pentru că, oricine știe, Moș Crăciun nu lasă cadourile dacă nu-i lași, lângă brad, pe farfuriuță fursecuri și alături un pahar cu lapte cu cacao.
Magia Crăciunului începe în bucătărie — locul unde tradiția prinde gust
Anul acesta vreau să adaptez rețeta tradițională de fursecuri, să adaug ceva nou, o doză de rafinament, fără să-și piardă gustul de altădată, îi fac un fel de upgrade.
sursă foto: Pixabay
Scot caietul de rețete al bunicii care poartă urmele trecutului pe file — pete de unt și cacao. Apropos, tu ai un caiet de rețete de la mama sau bunica ta?
Doza de rafinament din fursecuri este un ingredient magic, în loc de untul obișnuit, adaug ulei de măsline extra-virginMonini.
Să facem magie cu uleiul de măsline!
O alegere care, la început, poate părea îndrăzneață și te întrebi cu scepticim: Ulei de măsline în fursecuri? – după ce vei încerca, sunt sigură că nu vei mai folosi niciodată unt.
Fursecuri cu lămâie și ulei de măsline — hmm... artificii de arome pe palat! Uleiul de măsline face minuni când vine vorba de dulciuri, deși nimeni nu se așteaptă deoarece acest ulei este asociat, deseori, cu mâncăruri, pizza și salate.
Pentru aceste fursecuri magice ai nevoie de următoarele ingrediente: ou, făină, zahăr, coajă rasă de lămâie, vanilie și praf de copt. Toate se amestecă într-un bol vrăjit pentru a crea magia. Dacă nu ai, magia funcționează și dacă folosești un bol obișnuit. Dacă nu ai coajă rasă de lămâie poți folosi uleiul de măsline cu aromă de lămâie.
sursă foto: Monini
Pe lângă gust, au un miros fantastic: abia scoase din cuptor, miros a coajă proaspătă de lămâie, amestecată cu parfumul fin, fructat și delicat al uleiului de măsline extra-virgin. Mirosul proaspăt, citric și dulce, care umple bucătăria te face nerăbdător să le guști.
Sunt moi și ușor gumate, cu aromă de lămâie, preparate cu ulei de măsline extra-virgin în loc de unt, pentru un gust unic și o textură încântătoare. Au o crustă delicată și crocantă la exterior, datorită stratului de zahăr, iar contrastul dintre interiorul moale și fin și exteriorul crocant este pur și simplu o adevărată plăcere.
Când am gustat, am știut că am descoperit ceva fantastic: o punte între tradiția românească și eleganța mediteraneană. Am realizat că Monini este acel ingredient care transformă preparatul. Nu sunt ca ale bunicii, dar sunt la fel de delicioase.
sursă foto: Pixabay
Nici nu a fost nevoie să spun că sunt gata, deoarece parfumul dulce-citric s-a răspândit în toată casa, ca o invitație tacită la bucurie. Piticii familiei, atrași de aroma inconfundabilă a Crăciunului, s-au adunat în jurul mesei, așa cum făceam și noi odinioară; nerăbdători să guste aceste fursecuri delicioase.
Așa s-a născut, în casa noastră, povestea gustului: o poveste despre cum un strop de ulei de măsline extra-virginMonini poate schimba totul — textura, aroma, dar mai ales atmosfera. A adus în rețeta noastră de Crăciun un suflu proaspăt, fără să distrugă tradiția.
Uleiul de măsline Monini – ingredientul care transformă rețetele de sărbători
De când l-am descoperit, Monini este de nelipsit din dulapul din bucătăria mea. Nu doar pentru fursecuri — ci și pentru salate, pește, legume rumenite sau chiar pe o felie de pâine prăjită. Pentru că în fiecare strop se simte soarele Italiei, liniștea livezilor de măslini și dragostea pentru bucătăria sănătoasă.
sursă foto: Monini
Într-o lume grăbită, a găti cu Monini e un act de răbdare și bucurie. E felul în care transformi o rețetă simplă într-o experiență frumoasă alături de cei dragi.
Și poate că, la final, asta e esența sărbătorilor: să fim împreună, să ne adunăm în jurul mesei și să ne bucurăm de lucrurile mici care contează cu adevărat.
Pentru că, de Crăciun, bucătăria devine locul în care se întâlnesc tradițiile, aromele și emoțiile. Cu Monini, fiecare rețetă devine o poveste – cu gust de acasă și parfum mediteranean.
Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost foarte productivă pentru mine. Însă am avut și momente mai puțin plăcute, am constatat că oamenii din online sunt mai răi decât în viața reală; dar asta e, merg înainte. Și aici simt nevoia să las niște versuri din melodia lui Cabron:
„Lumea comentează fără sens și fără cap, Pentru mine nu conteaza, știu exact ce vreau să fac, Alții îmi dau sfaturi, vor să fac ca ei, de fapt, Mai bine îmi iau hainele și plec, și plec, și plec în ritm accelerat,”
Am reflectat, de asemenea, și la ce înseamnă o prietenie, de fapt. Mulți i-au uitat sensul și ajustează definiția cum îi avantajează de fapt pe ei. Prietenia înseamnă, cel puțin pentru mine, respect reciproc, simpatie și cel mai important să accepți că celălalt poate avea opinii diferite față de ale tale și că nu trebuie să-i impui să accepte opinia ta forțat. Să nu încerci să-i distrugi munca, doar pentru că nu înțelegi ceva, și să continui să o faci chiar dacă primești explicații.
Pata de culoare din grădina mea
Realizări mici și bucurii mari
După toate aceste gânduri, trebuie amintite și de lucrurile care mi-au făcut bine în săptămâna ce a trecut.
Am terminat de croșetat bluza mea de toamnă. Ea este, de fapt, o bluză pentru vară, dar eu am folosit o ață mai groasă. Am folosit două culori: maro închis și cărămiziu. Ața am luat-o de la second-hand și am dat 6 lei pe ambele gheme.
Cerceii croșetati sunt preferații mei
Pentru că mi-a rămas ață, mi-am făcut și niște mitene (mănuși fără degete), o pereche de cercei tip frunze de toamnă – folosind doar ața cărămizie – și am început și o beretă franțuzească, tot din ața cărămizie, pe care nu am finalizat-o încă.
M-am documentat pentru articolul pe care trebuia să-l scriu pentru proba numărul 6 din competiția SuperBlog. A fost proba care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap, pentru că nu știam nimic despre bucătăria coreeană, chiar dacă Seul este pe lista mea cu destinații turistice de vizitat. Am urmărit chiar și serialul K-Drama Itaewon Class, care surprinde foarte bine legătura dintre povești și mâncare.
Eram deja contra cronometru și nu aveam o idee concretă pentru articol, așa că vineri m-am trezit foarte devreme (la 6:30 a.m.) și, înainte să mă apuc de scris, m-am uitat pe grupul de Facebook al concursului — și nu mi-a venit să cred! Articolul meu „Somn sănătos, corp și minte în echilibru” a fost notat cu 100 de puncte. Nu-mi venea să cred, am fost atât de fericită! Un început de weekend minunat! Apoi, spre seară, au început să vină și cadourile pentru ziua mea onomastică.
Provocări și recunoștință
Sâmbătă, fiind sărbătoare - Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, am lenevit mai mult. Am citit, iar seara am mers la operă să văd Gianni Schicchi — o bijuterie muzicală: umor fin, ritm alert și rafinamentul muzicii lui Puccini.
Totuși, seara nu am încheiat-o chiar bine, deoarece surmenajul din timpul săptămânii din dorința de a face cât mai multe lucruri deodată, și-a spus cuvântul — după ce am mâncat, am leșinat.
Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt, pentru tot ce am și pentru tot ceea ce trăiesc.
Gândul zilei de azi:
”Nimic nu pierde mai ușor fapta bună ca gluma și vorba deșartă.”
Ce am învățat:
Dacă vrei să reușești în viață, nu trebuie să-ți pese de gura lumii. Trăiește-ți viața, că nu știi când se sfârșește.
Vreau să închei articolul cu un poem din serialul coreean, care mi-a plăcut foarte mult:
Sunt un diamant
Sunt o piatră. Pleacă și inima mi se va întări, Nu mă voi clinti deloc Pentru că sunt o piatră. Pleacă! Respinge-mă Sunt o piatră solidă Pleacă și lasă-mă în întuneric, Sunt o piatră care va străluci singură, Nu mă zdrobesc, nu mă fac scrum, Nici nu ma dezintegrez când merg împotriva naturii Supraviețuiesc. Eu sunt un diamant.
Arhanghelii sunt cunoscuți ca fiind conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor, de la naștere și până la moarte, și călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai. Icoanele îi înfățișează cu aripi și purtând săbii, ca simbol al biruinței.
Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului și tot el a adus drepților Ioachim și Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.
Image by Dimitris Vetsikas from Pixabay
Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă, uneori, cheile raiului, este ub înfocat luptător împotriva diavolului și veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau ls picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. În viziunea populară, arhanghelii asistă și la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.
Image by Dimitris Vetsikas from Pixabay
Un vechi obicei românesc spune că de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil se aprind lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trcuți la cele veșnice fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.
În această zi de sărbătoare, când ne amintim de puterea și protecția Arhanghelilor Mihail și Gavriil, vreau să le urez celor care își serbează onomastica sănătate, bucurie și binecuvântări.
Fie ca această zi să vă aducă liniște sufletească, putere în momentele dificile și bucurii neașteptate la fiecare pas. Să fiți înconjurați de dragoste, sănătate și împlinire, iar Arhanghelii să vă călăuzească pașii și să vă ocrotească mereu.
Îmi place să călătoresc, iar Seul este una dintre destinațiile mele de vis. Spectaculosul oraș reușește să împletească tradiția și modernitatea într-un mod aproape cinematografic: templele vechi și grădinile lor liniștite contrastează cu zgârie-norii din sticlă și cu luminile intense ale piețelor de noapte.
Image by houng nguyen from Pixabay
Seul – între temple și zgârie-nori
Gyeongbokgung, palatul regal, pare desprins din secolul al XIV-lea. În Bukchon Hanok Village casele tradiționale sunt păstrate impecabil, iar în Insadong arta clasică coexistă și se îmbină armonios cu cafenele moderne și magazine de artizanat. Dacă vrei să simți energia orașului, Myeongdong e locul în care street food-ul, moda și ritmul urban se contopesc într-un spectacol continuu.
Dar dincolo de peisaje și arhitectură, ceea ce mă atrage cu adevărat este cultura și bucătăria coreeană. Fiecare masă e un mic ritual. Fiecare ingredient are o semnificație. Oamenii se conectează subtil prin gesturi: împărțirea mâncării, respectul față de vârstnici, modul elegant în care se toarnă și se bea un pahar de soju.
Banchan, Korean BBQ și cultura shared dining
Gândul că aș putea experimenta măcar pentru câteva ore această atmosferă mă face să-mi doresc să încerc Korean BBQ chiar acolo unde a luat naștere. Sfârâitul cărnii, aroma dulce-sărată, aburul care se ridică – totul e un spectacol al simțurilor.
Image by Lee Younghee from Pixabay
Dar realitatea e alta: Seulul e departe, biletele de avion nu sunt ieftine; totul trebuie planificat cu atenție, pentru că nici timpul nu mai are prea mult timp de pierdut – dorința de a simți experiența autentică te presează să nu lași nimic la voia întâmplării.
Rămâne dorința – aceea de a descoperi bucătăria coreeană, cum se împart preparatele, cum se gustă banchan-urile, cum se trăiește o experiență culinară cu toată intensitatea ei.
E frustrant când tot ce știi sunt scene din K-Drama, poze perfecte de pe Instagram sau clipuri în care carnea sfârâie lent, în slow motion. Le vezi, le admiri, dar nu le poți atinge. M-ajută megabiții să umblu prin Seul, făcând dorința de a simți pe viu – sunetul, mirosul, atmosfera – atât de arzătoare.
Cât timp Samgyeopsal-ul se rumenește, masa se umple de farfurioare colorate: kimchi fermentat, ridiche galbenă, legume marinate, salată de cartofi dulci. Se numesc banchan și sunt servite gratuit, pentru că în Coreea masa nu e completă fără ele.
Banchan-urile nu sunt doar garnituri – sunt o invitație la descoperire. Fiecare are o textură, o aromă și o poveste. Combinate, duc papilele într-o călătorie de la dulce la picant, de la crocant la moale, de la familiar la complet nou.
Știai că pregătirea kimchi-ului tradișional pentru iarnă (numită kimjang) e considerată atât de importantă încât a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului cultural imaterial?
sursa: Restaurantul Seoul
Și cel mai frumos? Totul se împarte — shared dining nu este doar un concept, ci regulă.
Totul se pune în mijlocul mesei. În Coreea, nu ai farfuria „ta”. Mănânci din mijloc, împărtășești gusturile, lași conversația să curgă printre boluri și bețișoare. În Coreea, masa nu e un act individual, ci o experiență comună. Studiile arată că mesele împărțite contribuie la reducerea stresului și la creșterea sentimentului de apartenență.
E o cultură a comunității, nu a individualismului: gustăm, împărțim și descoperim împreună.
Și da, niciun Korean BBQ nu e complet fără soju — băutura limpede și fină, un fel de țuică românească, care vine cu propriul ritual. La Korean Seoul, momentul soju-ului e trăit cu aceeași grație ca în Coreea. Un tânăr nu bea înaintea celui mai în vârstă. El toarnă băutura în pahar celui mai în vârstă, ținând sticla cu ambele mâini și acoperind eticheta. Paharul nu se umple niciodată, este suficient să fie puțin peste jumătate. Iar când îi vine rândul să bea, își întoarce ușor capul într-o parte, semn de modestie.
Image by gteddy from Pixabay
Chiar și gustul soju-ului spune o poveste: dacă e dulce, ziua a fost bună; dacă e amar, ziua a fost grea. Este o formă de comunicare tăcută, o emoție tradusă în gesturi.
Și acum vine partea frumoasă: nu trebuie să zbori până în Seul ca să trăiești toate acestea.
Korean Seoul în capitala României
Restaurantul Korean Seoul, din București, reușește să aducă autenticitatea unei mese coreene chiar aici, în România. De la lumina caldă și mesele cu grătare încorporate până la aburul ușor care plutește în aer, totul amintește de atmosfera dintr-un restaurant coreean, din centrul Seulului.
sursa: Restaurantu Seoul
Aroma de susan, curry și usturoi, carnea care sfârâie discret, energia calmă și ordonată – toate te introduc într-o lume familiară, recunoscută imediat de oricine a văzut măcar o K-Drama.
Banchan-urile sunt colorate și generoase, exact ca în Coreea. Preparatele principale – Samgyeopsal, Bulgogi și tocana fierbinte Kimchi Jjigae – sunt servite cu atenția aceea specific asiatică pentru detalii. Iar când soju-ul ajunge pe masă, ritualul se activează instinctiv: ești acolo, în poveste.
La restaurantul Korean București, masa devine o experiență completă: gusturi autentice, tradiție respectată, oameni care împart mâncarea și povestea din jurul ei.
Iar la final, când pleci, aromele diverse încă persistă, iar în minte îți rămân culorile vii ale banchan-urilor și atmosfera prietenoasă și convivială creată de masa luată împreună.
Pentru că uneori, nu ai nevoie de un zbor lung ca să călătorești.
O masă gătită cu grijă și împărțită cu oamenii potriviți te poate duce exact acolo unde ai visat.
Dacă vrei să simți Coreea cu toate simțurile – cultura, ritualurile, gusturile – trebuie doar să ajungi în capitală. Nu a Coreei, ci a României.
Pentru că o experiență culinară coreeană autentică nu înseamnă doar mâncare.
Înseamnă oamenii cu care o împarți, gesturile care spun povești și bucuria de a descoperi o cultură întreagă într-o singură seară.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!
***Studiul Sharing meals with others: How sharing meals supports happiness and social connections, se bazează pe cercetări recente privind efectele sociale și psihologice ale meselor împărțite (De Neve, Dugan, Kaats & Prati, 2025): https://www.worldhappiness.report
Opera Română Craiova prezintă opera comică „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, sâmbătă, 8 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar.
Operă într-un singur act, lucrarea este considerată una dintre cele mai vii și savuroase creații ale lui Puccini, îmbinând cu măiestrie comedia de situație cu emoția și rafinamentul muzicii. Spectacolul regizat de Edna Garabedian, cu o scenografie de Răsvan Drăgănescu, aduce pe scenă o poveste plină de răsturnări de situație amuzante și mult îndrăgite pagini muzicale.
Distribuția îi reunește pe artiștii Ioan Cherata (Gianni Schicchi), Mariana Bulicanu (Lauretta), Licia Toscano (Zita), Federico Buttazzo (Rinuccio), Petrișor Efrem (Gherardo), Diana Oșca (Nella), Nadia Domnicu (Gherardino), Say Ufuk Gengis (Betto di Signa), Ioan Toma (Simone), Cristian Fofucă (Marco), Corina Vlada (La Ciesca), Romulus Nicolae Cucu (Maestro Spinelloccio / Ser Amantio di Nicolao), Patrik Șain (Pinellino), Victor Dimieru (Guccio), alături de Orchestra Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a dirijorului italian Fabio Serani.
Mai sunt 52 de zile până la Crăciun, dar imediat zboară timpul, așa că atunci când am puțin timp liber mai realizez câte un ornament. În weekendul care tocmai a trecut am reușit să fac trei brăduți din conuri de conifere.
Din fiecare țară vizitată am luat conuri de la diverse conifere, iar cele trei pe care le vezi în imagine s-au potrivit perfect pentru ceea ce voiam eu să fac. Pe lângă conuri am folosit și alte materiale găsite prin casă, deci sunt materiale reciclate.
Primul brăduț pe care l-am făcut este primul din partea dreaptă cum privești prima fotografie. Am folosit un con, un tub de carton de la hârtia igienică, un șirag de mărgele roșii și hârtie creponată — rămase de la Transformările creative. Am mai folosit aracet, culoare acrilică albă, bucățele mici de fetru albastre, mărțișoare și resturi din lanțul din biluțe albe de la o jaluzea — râmas de la Vrăjitoarele mele drăguțe. Rezultatul îl poți vedea în imaginea de mai jos:
Următorul brăduț a fost cel din partea stângă, din prima imagine. Aici în loc de hârtie creponată am folosit un rest de hârtie de cadouri specifică sărbătorilor de iarnă, ornamentul de la băutura Piña Colada, care ține loc de vârf și mai multe mărgeluțe. Acestuia i-am pus și o instalație. La festivalul IntenCity de anul acesta, Paris Hilton a împărțit publicului baghete luminoase și am luat și eu trei. Fiindcă erau prea mari și nu le foloseam, m-am gândit să le dau o nouă întrebuințare.
Nu știu cât de bine se observă în imagini instalația brăduțului, am făcut fotografii când funcționa. Are trei leduri, partea cu baterii și butonul on/off l-am introdus în interiorul tubului de carton.
Ultimul brăduț este preferatul meu, pentru că miroase atât de bine. Este cel din mijloc, din prima fotografie. Pe el l-am realizat dintr-un con și cafea, iar suportul l-am făcut din bagheta luminoasă primită de la Paris Hilton. Am mai folosit și o bucată de lanț cu biluțe albe de la jaluzea, o mărgea mai mare mov care ține loc de vârf. Iar tubul luminos l-am ornat cu boabe de cafea, bucățele dintr-un CD și bandă decorativă argintie.
Mai am câteva idei în minte, dar rămâne de văzut câte apuc să mai pun în practică până vine Crăciunul. Important e că am început — și deja casa miroase a cafea, a rășină și a sărbătoare.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
