Peștera Polovragi

 (cunoscută sub denumirea de Peștera lui Zamolxis și în care a sihăstrit călugărul Pahomie)

Într-o sâmbătă din iunie, îți povesteam că am plecat la plimbare prin Gorj, iar acum a venit timpul să povestesc și despre Peștera Polovragi. Eu nu am avut ținuta adecvată pentru vizitarea peșterii, dar era păcat să n-o vizitez, așa că a meritat frigul pe care l-am îndurat.😅

Este localizată în Munții Căpățâna, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localitățile Horezu și Baia de Fier, județul Gorj, România. Râul Olteț a săpat în calcarele munților și a format spectaculoasele Chei ale Oltețului, aflate între Munții Căpățânii (la sud) și versanții nordici ai Munților Parâng. Cheile Oltețului sunt foarte înguste, în unele locuri având lățimi de doar 1,5 - 2 metri între pereții verticali de peste 100 m. Aceste chei sunt considerate cele mai înguste chei din România (și printre cele mai înguste din Europa) în raport cu înălțimea pereților.

Este o peșteră caldă și umedă (temperatura constantă: 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltrații, apă bogată în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxizi de fier, etc., în funcție de straturile pe care le străbate, le „spală” și le readuce, cu îndelungă răbdare, în propria-i exacavație. În funcție de impuritățile ce le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta Însângerată, Camera Albă, Sala Divină.

În conștiința localnicilor, se păstrează vie o credință conform căreia, liderul spiritual și religios al dacilor, Zamolxe, și-ar fi avut lăcașul în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii care prelucrau o plantă misterioasă, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. În criptă erau aduși și războinicii daci răniți în bătălii. Rănile lor adânci erau tratate cu alifii din plante amestecate cu minerale, apoi erau împachetați în argilă la fel ca niște mumii, după care erau găzduiți în inima peșterii o vreme, atât cât era nevoie pentru o vindecare completă.

Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din stieurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
Aici există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu.

Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.

În apropierea scaunului detectoarele de bioenergie, arată prezența unor energii deosebite emanate de o entitate puternică. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor.

Mai are și un nume alternativ de Peștera Pahomie, findcă în urmă cu sute de ani l-a adăpostit pe un călugăr pe nume Pahomie, care a desenat un desen înfricoșător la una dintre intrări, un schelet uriaș cu o coasă în mână, înfățișând Moartea. Desenul este realizat în tehnica negru de fum. Există legenda că desenul a fost conceput pentru a-i ține la distanță pe curioși de această peșteră, unde călugărul se adăpostise. Desenul ar avea și o altă însemnătate. Ar putea să anunțe un pericol pentru cei care înaintează prea mult. Concentrația oxigenului în aerul expirat scade brusc după înaintarea în galerie, după trecerea de pasajul turistic. Un alt pericol este că de aici, galeriile au legătură cu nivelul 4, partea activă a peșterii unde se află un pârâu. După alte surse istorice, călugărul Pahomie nu este altul decât marele ban Barbu Craiovescu.

Fântâna Speranțelor, ascunsă în adâncul Peșterii Polovragi, este o cavitate misterioasă despre care legendele spun că dorințele sincere prind viață. Se crede că cei care aruncă o monedă în apă și își pun o dorință vor primi răspunsul zeului dacic Zamolxis. Geologic, fântâna este rezultatul acțiunii milenare a apei asupra calcarului – un simbol perfect al legăturii dintre timp, speranță și piatră.

Cel mai misterios lucru de la Peștera Polovragi rămâne presupusul Portal, despre care se spune că duce spre o altă dimensiune. Se deschide doar în noaptea de Înviere, iar neînfricații care trec de el ajung printre morți.
În locul unde se deschide portalul există o vale adâncă, dar în noaptea de Paști, peste ea se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi.

Se mai spune că doi prieteni ar fi trecut prin portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo. Ajunși de cealaltă parte, ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau și care le-au dat niște chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea de netrecut. Unul dintre cei doi aventurieri a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune.

Nu s-a mai putut întoarce, deși amicul său a revenit, reușind să ajungă acasă.
Odată întors, a aflat că în lumea noastră trecuseră câțiva ani buni, el fiind plecat numai pentru câteva minute. În plus, uitase tot ce văzuse dincolo de portal.

Cei 600 m de galerie vizitabilă (din cei 10 km cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare.

Mi-a plăcut mult experiența de la Peștera Polovragi. A fost genul acela de loc care îți oferă mai mult decât te aștepți – a fost o experiență interesantă, plină de legende, mistere și informații noi, pe care nu le știam.. Am aflat legende despre Zamolxe, călugărul Pahomie și legendele legate de Portal, și m-am bucurat că am ales să o vizitez cu ghid – altfel, aș fi ratat jumătate din farmec. Biletul a costat 20 lei.

Dacă ajungi prin Gorj, îți recomand din tot sufletul să treci pe aici. Peștera Polovragi nu e doar o destinație, e o poveste în sine. Una pe care o iei cu tine, fără să-ți dai seama.

Jurnal din Mallorca

 Insula Mallorca este așezată, aproximativ, în mijlocul Mării Mediterane - un loc de escală între Europa și Africa de Nord. Acest arhipelag - Insulele Baleare - s-a format prin deprindere de peninsulă și nu prin erupție vulcanică cum s-a format arhipelagul Insulelor Canare.

Arhipelagul Insulelor Baleare este format din 5 insule: Cea mai mare - Mallorca, urmată de Menorca - este mai sălbatică, Ibiza, Formentera și cea mai mică Cabrera.

Chiar dacă Insulele Balearele sunt celebre pentru plajele și peisajele lor, Spania are și alte puncte extrem de interesante. De exemplu, în Tenerife se află cel mai înalt munte al Spaniei - El Teide - cu o înălțime de 3718m și cu un vulcan activ, care nu a mai erupt din 1909.

Insula Mallorca are 3642 km2 și are cam toate formele de relief: la vest munții Serra de Tramuntana, în mijloc Es Pla - câmpie fertilă, unde locuitorii se ocupă cu agricultura, iar în est Podișul Levante, care încântă cu cele mai frumoase peisaje. Regiunea de est include podișuri și zone colinare care se întind spre Munții Llevant (Serra de Llevant), unde peisajul devine mai stâncos și mai puțin cultivabil decât în câmpiile centrale.

Mallorca are un milion de locuitori, iar în 2024 a înregistrat un record de 18 milioane de turiști.

Una  dintre zonele cu tradiție viticolă importantă din Mallorca este Santa Maria del Camí. Este situată în centrul insulei, între Palma și Binissalem, și face parte din regiunea viticolă DO Binissalem. 

Aici se află cea mai mare și una dintre cele mai vechi crame de pe insulă (înființată în 1931) - Bodegas José L. Ferrer. Am trecut pe lângă ea însă nu am făcut poze, au o sticlă uriașă de vin pusă în mijlocul culturilor de viță de vie și este cunoscută pentru vinurile roșii din soiul autohton Manto Negro.

În turul insulei am trecut și prin Caimari - este un sat tradițional din nordul Mallorcăi, la poalele munților Tramuntana, renumit pentru producția de ulei de măsline extra-virgin. În fiecare toamnă, are loc aici Târgul Măslinelor (Fira de l'Oliva), unde se celebrează cultura măslinului și producția locală. Uleiul de măsline „de Caimari” este apreciat pentru gustul său intens, cu note ușor amare și picante, specifice soiurilor locale.

Un alt simbol al gustărilor din Mallorca sunt Biscuiții Quely. Au o poveste care începe în secolul al XIX-lea. Inițial creați pentru marinari, datorită rezistenței lor la umezeală, acești biscuiți au devenit rapid parte din cultura locală. Produși exclusiv în Inca, Mallorca, Quely (cunoscute și ca „Quelitas”) sunt consumați astăzi cu brânză, sobrasada sau măsline, dar și ca gustare simplă. Numele lor a fost inspirat de Grace Kelly, fiind adaptat fonetic pentru brand. Astăzi, biscuiții Quely sunt exportați în toată lumea, dar rămân un simbol autentic al insulei.

Bineînțeles, nu poți vorbi despre Mallorca fără să menționezi plajele. Mallorca are 554 km de litoral, 306 plaje - plajele sunt publice, nu se percepe nicio taxă dacă vrei să faci plajă. Plătești doar șezlongul, dacă dorești să iei, dar plajele sunt foarte mari și este loc pentru a-ți întinde prosopul, în plus, majoritatea hotelurile oferă câte o umbrelă gratuită.

Experiența mea în Mallorca nu s-a limitat doar la vizite culturale și degustări locale. Am vrut să simt cu adevărat atmosfera insulei, așa că mi-am făcut un tatuaj mic, spontan – un fluture. Este mic, discret, dar pentru mine simbolizează libertatea vacanței și ușurința cu care, uneori, e bine să iei decizii din impuls

My first tattoo - încă se vindecă - voi reveni cu poze după

În plus, am trecut și prin experiența împletirii codițelor, ceva ce am tot văzut la turiști prin Palma. Mi s-a părut o modalitate simpatică de a intra în vibe-ul locului, mai ales că pe plajă, vântul și apa sărată fac aproape imposibil să porți părul desfăcut. Așa că am profitat de ocazie și m-am lăsat pe mâna unei doamne pricepute - Rabia din Sigapore - care împletea pe promenadă.

În unele seri, hotelul organiza concerte live pe terasă. Muzica live și atmosfera relaxată, cu un cocktail și briza mării, au completat perfect vacanța. Am surprins un moment într-un clip scurt, pe care îl las mai jos:

Mallorca mi-a oferit exact ce căutam: libertatea de a face ce-mi trece prin cap😂, de la plajă și tatuaje, până la descoperirea gusturilor locale. Așa arată vacanța ideală pentru mine.

Pe curând!🏊

La Almudaina, o alegere spontană

 Palatul Regal La Almudaina, situat în centrul vechi al orașului Palma de Mallorca, își are originile în vremuri îndepărtate, fiind construit pe locul unei fortificații romane. În secolele XII-XIII, aici a existat o cetate arabă, ale cărei urme pot fi încă observate în zidurile palatului actual.

Edificiul în forma sa gotică a fost ridicat între anii 1305 și 1314 pentru Jaime al II-lea și a servit drept reședință regilor Mallorcăi în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Mai târziu, a devenit sediu al Înaltei Curți, reședință a Viceregelui și centru administrativ al patrimoniului regal.

Astăzi, La Almudaina este reședința oficială a Regelui Spaniei în timpul vizitelor sale pe insulă, dar poate fi vizitat de public, oferind o experiență fascinantă prin istoria și arhitectura sa.

Vizita la Palatul Almudaina înseamnă o adevărată incursiune în istorie, iar fiecare încăpere are propria sa poveste. Fără ghid, am vizitat palatul cameră cu cameră, lăsându-mă ghidată doar de panourile informative din fiecare sală. Am fotografiat detaliile care mi s-au părut mie foarte interesante și le împărtășesc mai jos, doar o parte dintre ele. Inițial, am vrut să scriu despre fiecare cameră, dar articolul devenea mult prea lung, așa că am ales să scriu doar despre cele mai reprezentative camere.

Palatul este situat chiar lângă Catedrala din Palma. Când am ajuns în centrul vechi, primul nostru gând a fost să vizităm Catedrala, dar biletele se vindeau doar online și nu am reușit deloc să cumpărăm, așa că ne-am reorientat din mers.

Sala Șemineelor

Vizita începe în Sala Șemineelor (Salón de Chimeneas), parte a fostei Săli Mari, unde se desfășurau ceremoniile regale. Numele sălii provine de la marele șemineu cu trei vetre, folosit pentru încălzire. În 1578, acoperișul Sălii Mari s-a prăbușit, iar spațiul a fost împărțit în patru încăperi, dintre care aceasta este una.

Sala Regilor și Sala Consiliului

Sala Regilor impresionează prin cele nouă portrete ale regilor și reginelor din Mallorca, pictate în secolul XX de José Sancho de la Jordana. Sala Consiliului, cea mai mare dintre încăperile fostei Săli Mari, poartă acest nume după ce, în 1983, aici a avut loc un Consiliu de Miniștri prezidat de regele Juan Carlos I. Tavanul boltit, cu bosaje sculptate, păstrează stema lui Filip al II-lea.

Camerele de la parter

Parterul Palatului Regelui cuprinde mai multe camere funcționale din perioada medievală. Sala de Mese a Ofițerilor se află în colțul de nord-est, având legătură cu curtea interioară și cu Torre del Angel. Sala lui Carol al V-lea și Camera Gărzii erau folosite de slujitori și gărzile regale, având ieșire directă spre terasă.

Băile Arabe

Un punct de atracție aparte îl reprezintă băile arabe, situate între Palatul Regelui și cel al Reginei. De dimensiuni modeste, aceste băi private erau compuse din trei încăperi tradiționale: frigidarium (camera rece), tepidarium (camera călduță) și caldarium (camera fierbinte). Încălzirea se făcea printr-un sistem ingenios de hipocaust, cu un cuptor și canale pentru distribuția căldurii.

Capela Santa Ana

Capela Santa Ana este un exemplu splendid de arhitectură gotică levantină. Poarta de acces prezintă elemente romanice catalane, deși interiorul a fost restaurat în 1904, s-au păstrat elementele originale. Capela a fost fondată în 1432 de Alfonso al V-lea pentru a adăposti moaștele Sfintei Praxedes, aduse din Roma de regele Iacob al III-lea. Acestea sunt păstrate într-o urnă de sticlă și bronz.

Scara și Sala Regală

O scară impunătoare, construită în secolul al XVI-lea, duce la etajul superior al Palatului Regal, acolo unde se aflau odinioară camerele private ale regelui. În trecut, accesul se făcea printr-o scară spiralată în turnul Camerei Regelui, dar pentru mai multă comoditate și fast s-a ridicat această scară impunătoare. Nobilii care urcau aici simțeau solemnitatea locului și importanța statutului regal, fiind întâmpinați de un decor elegant, specific curților regale medievale.

La Almudaina îi poartă pe vizitatori prin secole de istorie, de la epoca romană și perioada maură, până la regii medievali ai Mallorcăi. Fiecare încăpere își păstrează farmecul și povestea, oferind vizitatorilor o imagine vie a istoriei insulei.

Plimbându-te prin săli, galerii și curți, îți poți imagina cum era viața la curtea regală, un loc care păstrează amprenta unor vremuri diferite, de la dominația maură la regatul creștin. De la sălile în care se desfășurau ceremoniile oficiale, până la liniștea băilor arabe sau solemnitatea capelei, fiecare colț al palatului păstrează urmele trecutului.

Biletul costă 7 euro de persoană și se poate cumpăra atât online, cât și de la intrare, iar vizita durează între o oră-două, depinde de tine cât timp alegi să petreci  în fiecare sală. Palatul rămâne o destinație importantă pentru oricine vrea să înțeleagă mai bine istoria Mallorcăi.

Pe curând!🏰

Călătorie cu trenul istoric din Mallorca

 Mallorca nu înseamnă doar plaje spectaculoase și stațiuni elegante. Dacă vrei să cunoști adevărata față a insulei, trebuie să te aventurezi în inima ei, printre munți și sate tradiționale. Asta am încercat să fac și eu într-una dintre zilele petrecute în Palma de Mallorca, o zi care s-a transformat într-o călătorie în timp – la propriu.

Am plecat de dimineață, la ora 9, din apropierea hotelului BQ Apolo, locul în care am fost cazați. Ne-am urcat într-un autobuz turistic care avea să ne ducă, prin munți. Am mers spre Inca ca să vizităm fabrica și magazinul Buades de articole din piele, apoi am traversat munții până în Sa Calobra.

Buades - Inca

Buades - Inca

Pe măsură ce ne-am îndepărtat de Inca, au început să apară în zare munții Tramuntana – oficial numiți Serra de Tramuntana, un lanț montan inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Drumul a început să urce printre stânci, pini și serpentine, apoi să coboare spre Marea Mediterană amintindu-mi imediat de Transfăgărășanul din România.

Curbele din Serra de Tramuntana

Una dintre cele mai spectaculoase porțiuni este cunoscută sub numele de „Nodul Cravatei” (Nudo de la Corbata) – o buclă de drum incredibilă, în care șoseaua trece peste ea însăși. A urmat apoi un punct de belvedere, de unde se văd celebrele „Tres Marías” – trei curbe mari, cu o panoramă de poveste. Se numesc așa deoarece cele trei curbe formează litera M.

Sa Calobra

Sa Calobra

Sa Calobra

Sa Calobra

Din Sa Calobra am ajuns în Port de Sóller cu vaporul, un golf pitoresc cu iahturi, terase și atmosferă calmă, mediteraneană. Cel mai scump hotel din Port de Sóller, unde o noapte poate ajunge și la 6 000 €, este Jumeirah Port Sóller Hotel & Spa. Acolo, ne aștepta un tramvai de epocă, construit în 1913, care leagă portul de centrul orașului Sóller.

Jumeirah Port Sóller Hotel & Spa

 Port de Sóller

Tramvaiul este o bijuterie pe șine: vagoane din lemn, ferestre mari, un clopoțel nostalgic și un ritm molcom, care te face să încetinești la propriu și la figurat. Trecem pe lângă lămâi, livezi și grădini, chiar printre mesele unor terase – un drum scurt, dar de neuitat.

Ajunși în orașul Sóller, ne-am îndreptat către gara istorică. Acolo ne aștepta piesa de rezistență a zilei: trenul de Sóller. Ghidul nostru l-a numit mocăniță, dar cred că mocănița noastră e mult mai frumoasă.

Trenul a fost inaugurat pe 16 aprilie 1912, ca o soluție pentru a stabili o legătură între orașul Sóller – izolat de restul insulei de munții Tramuntana – și capitala Palma. Până atunci, transportul între cele două localități era anevoios și lent, iar trenul a revoluționat comerțul și turismul.

Trenul de Sóller

Linia are aproximativ 27 km și a fost construită integral cu bani din producția de portocale (da, citricele locale au finanțat trenul!). Vagoanele sunt originale, din lemn lăcuit și cu detalii din alamă. Sunetul roților pe șine, scrâșnetul ușor din podea și mirosul discret de lemn vechi creează o atmosferă unică. Trenul pleacă ușor, iar în scurt timp începe urcușul prin munți.

Trecem prin 13 tuneluri, unele scurte, altele lungi și misterioase, apoi peste viaducte și prin peisaje care-ți taie respirația. La un moment dat, trenul oprește într-un punct panoramic de unde poți vedea întreaga vale a Sóller – un peisaj cu livezi, sate și vârfuri muntoase, perfect pentru fotografii.

Estació de Bunyola

Regina Sofia a călătorit cu acest tren. În timpul vacanțelor regale petrecute în Mallorca, aceasta a ales trenul de lemn pentru a promova patrimoniul local și turismul cultural. Vizita ei a fost mediatizată intens și a consolidat statutul trenului ca simbol național. Unele vagoane i-au fost rezervate special, dar fără a fi modificate – trenul a rămas autentic, așa cum era în 1912.

Călătoria durează aproximativ o oră. Totul e viu, real, necosmetizat. Vagoanele scârțâie ușor, munții îți trec prin fața ochilor, iar liniștea e completată de sunetul roților de fier.

Ajunși în Palma, parcă nu ne venea să coborâm. Încă eram cu gândul în munți, printre lămâi și tuneluri, într-o altă epocă. 

Turul a costat 105 euro de persoană, dar pentru noi a fost mult mai mult decât o simplă excursie. Am aflat o mulțime de lucruri interesante despre Mallorca, despre oameni, locuri și legende care nu apar în broșurile turistice.