Tuesday 4: Gânduri despre trecut și prezent

 Am văzut că Ioana și Daniela au răspuns provocării și asta m-a făcut să mă opresc puțin din agitația zilnică și să răspund la cele patru întrebări: despre părinți, despre copilăria mea, ce gusturi îmi aduc încă zâmbetul pe buze și ce apreciez astăzi în locul în care trăiesc.

Întrebările sunt aparent simple, însă fiecare dintre ele deschide o ușă spre amintiri, emoții și recunoștință.

1. Unde au crescut mama și tatăl tău?

Mama mea a crescut în Poiana Mare, o localitate situată la 12 km de Calafat, iar tatăl meu a crescut în Pielești, o localitate situată la 11 km de Craiova. Mama și tatăl meu au făcut liceul la Balș, așa s-au întâlnit și s-au căsătorit.

2. Unde ai crescut?

Eu m-am născut și crescut în Calafat — Orașul trandafirilor — situat pe malul Dunării, dar mi-am vizitat și bunicii. Vacanțele le petreceam la Poiana Mare, mergeam mai rar la Pielești.

3. Care a fost mâncarea ta preferată gătită de mama ta? Care este rețeta ta preferată?

Nu am o mâncare preferată și nu cred că am avut vreodată, în general îmi plac dulciurile😂: cozonaci, tăvălită, negresă, diplomat și altele. Îmi plac mâncărurile care au gust, gătite bine, iar mama mea e foarte pricepută. Totuși, dacă trebuie să aleg, cred că sarmalele  gătite de mama mea sunt preferatele mele Rețeta mea preferată? Chifteluțe de linte roșie și ciorba falsă de burtă.

4. Care sunt avantajele de care te bucuri acolo unde locuiești?

Sunt foarte aproape de Craiova și pot ajunge ușor la multe evenimente frumoase, la festivaluri, la teatru etc. În plus, zona este foarte liniștită, prin spatele grădinii trece râul Teslui și este și pădurea aproape. Aerul nu este chiar așa de poluat ca în oraș. 

Mi-a făcut plăcere să particip la această provocare și să răspund la cele patru întrebări. A fost un prilej bun de a privi înapoi cu recunoștință și de a aprecia prezentul.

Tuesday 4 este găzduit de Toni's Tadeo

***foto din arhiva personală: eu împreună cu bunicile mele

Expoziție de artă vizuală la Filarmonica Oltenia Craiova

 „Bucurie! Bucurie!

Slavă ție, stea curată,

Voie bună pe pământ,

Astăzi te simțim aproape,

Sol din rai cu soare sfânt!”

— Friedrich von Schiller, „Odă bucuriei”

Pe 10 ianuarie am fost la Concertul extraordinar de Anul Nou, unde în pauză concertului am putut admira picturile expuse în foaierul Filarmonicii — o expoziție de artă vizuală care a adus în prim-plan talentul membrilor U.A.P. (Uniunea Artiștilor Plastici) și tradiția culturală a Craiovei. 

Pe 17 decembrie s-au împlinit 121 de ani de la înființarea Societății Filarmonice din Craiova. Mai jos las câteva fotografii și un video scurt cu picturile expuse.

Expoziția a pus în valoare artiști plastici locali și a subliniat importanța susținerii creației contemporane. Prezența lucrărilor semnate de membri U.A.P. confirmă faptul că scena artistică din Craiova este activă și diversă, iar astfel de evenimente contribuie la apropierea publicului de arta vizuală. Pentru mulți spectatori, dar și pentru mine, întâlnirea cu aceste picturi a fost o surpriză plăcută.

Astfel de inițiative arată cât de important este să susținem și să participăm la evenimentele culturale din comunitatea noastră, pentru că ele ne oferă repere, emoție și continuitate.

Fără cultură, o națiune nu și-ar putea păstra identitatea!

Cu această ocazie, înscriu articolul în tabelul cu „Citate favorite” gazduit de Suzana.

Pe curând!

Fericire în 53 de săptămâni — săptămâna 3

 „Fă tot ce poți pentru a preveni apariția răului;
Iar dacă apare, liniștește-l repede!
Fă totul pentru ca binele să fie făcut;
Dacă este făcut, dezvoltă-l.”

Pentru a cultiva binele, trebuie să fim bine cu noi înșine, ceea ce nu este ușor când prin minte ne trec mai mult de 60.000 de gânduri și majoritatea sunt negative, aproximativ 80%. Pentru a fi capabili să înlocuim un gând negativ cu unul pozitiv, avem nevoie de antrenament, trebuie să fim optimiști, să vedem frumusețea care se ascunde în lucrurile mărunte și care ne bucură sufletul.

Când am descoperit proiectul Irinei — Fericire în 53 de săptămâni — mi s-a părut un exercițiu perfect pentru a evidenția micile bucurii zilnice și a fi recunoscători. E modul concret prin care putem schimba perspectiva: în loc să ne concentrăm pe probleme, identificăm micile bucurii, le notăm și suntem recunoscători pentru asta. În felul acesta, transformăm fiecare zi într-un exercițiu de recunoștință, dezvoltăm optimismul și cultivăm binele în jurul nostru

Eu încep cu săptămâna a 3-a și sper să fiu consecventă și să duc la bun sfârșit acest exercițiu.

Așadar am ales patru lucruri care mi-au bucurat sufletul, mai jos las imaginile însoțite de câteva cuvinte:

💞A nins ca în povești și m-am bucurat foarte tare, demult nu a mai nins, iar urmele lui Uzzi în zăpadă îmi aduc bucurie și sunt recunoscătoare că există în viața noastră:

💞Am câștigat pachetul aniversar oferit de Doppelhertz, nu m-am așteptat

💞Un ren de ciocolată foarte delicios

💞Am mers împreună cu mama mea la opereta „Liliacul”. Deși îi place opera și opereta nu a fost niciodată la un spectacol, a fost pentru prima dată și i-a plăcut foarte mult

Pe curând!

Evenimentele săptămânii la Opera Română Craiova

 Opera Română Craiova aduce în fața publicului, în această săptămână, două evenimente reprezentative ale începutului de an: concertul dedicat Zilei Culturii Naționale și opereta „Liliacul”, una dintre cele mai îndrăgite creații din repertoriul universal.

Primul eveniment al anului 2026 este concertul „Bijuterii corale în creația românească”, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19.30, pe scena Filarmonicii Oltenia. Programul este alcătuit dintr-o selecție de lucrări semnate de compozitori români, incluzând creații de inspirație folclorică, piese pe versurile lui Mihai Eminescu, precum și un fragment coral din opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Concertul va fi susținut de Corul Operei Române Craiova, condus de maestrul Florian George Zamfir și acompaniat la pian de Maria Cristiana Stan, iar prezentarea evenimentului va fi realizată de Ivona Stănculeasa.

O operetă emblematică, la început de an

Următorul spectacol al Operei Române Craiova este opereta „Liliacul” de Johann Strauss (fiul), una dintre cele mai așteptate reprezentații ale acestei perioade. Spectacolul, care va avea loc sâmbătă, 17 ianuarie 2026, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar, aduce în fața publicului o poveste plină de umor și energie și unele dintre cele mai iubite pagini muzicale.

Alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru, melomanii îi vor putea asculta în rolurile principale pe soliștii: Renata Vari (Rosalinde), Mihai Irimia (Gabriel von Eisenstein), Petrișor Efrem (Alfred), Mariana Bulicanu (Adele), Ada Apan (Prințul Orlofsky), Ioan Cherata (Dr. Falke) și Ioan Toma (Frank). În rolul gardianului Frosch, îndrăgitul actor craiovean Daniel Cornescu va întregi atmosfera plină de haz a spectacolului, alături de artiștii Gabriel Marciu (Dr. Blind), Cristian Fofucă (Iwan) și Corina Vlada (Ida).

În luna ianuarie, Opera Română Craiova va prezenta pe scena Cercului Militar alte două spectacole: musicalul pentru copii „Micuța Dorothy” de Marius Țeicu (sâmbătă, 24 ianuarie, ora 17.00) și spectacolul de dans „It’s Showtime” (sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19.00).

Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online:

https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la: www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

Cățeluși croșetați

 Ce am mai făcut din cheițele de la conservele de mâncare ale lui Uzzi? Niște cățeluși drăguți, vreo patru, căci am experimentat, ca de obicei. I-am început diferit, nu am croșetat toate rândurile la fel ca în tutorial sau în loc de ochișori cusuți am folosit mărgele și ochișori cumpărați. 

Cățelușii i-am lucrat după acest tutorial - click aici pentru detalii. Rezultatul îl poți vedea în imaginile de mai jos, la cel verde am exagerat cu silicon când am lipit ochișorii și la cel bej i-am cusut boticul strâmb. L-am lăsat așa, pare mai interesant.

Pot fi folosiți ca mărțișoare pentru copii dacă le atașez câte un ac de broșă și un șnur alb-roșu, ca brelocuri, ca semn de carte sau ornamente pentru flori dacă le lipesc câte un bețișor pentru frigărui.

Cățelușul din ultima poză de jos este preferatul meu. Al tău care este?

Acum după ce am reciclat și creat acești cățeluși este timpul să-ți zic și câteva curiozități despre aceste animăluțe drăguțe:

• au „amprente” unice – Nu, nu doar oamenii au amprente! Nasul fiecărui câine are un model unic, la fel ca amprentele digitale ale oamenilor.
• văd lumea în mod diferit față de oameni, vederea alb-negru e doar un mit – Ei percep culorile, dar în spectrul albastru și galben, fiind incapabili să distingă roșu și verde. Dacă vrei să testezi cum văd câinii intră pe Dog Vision Simulator.
• pot simți emoțiile prin miros – Mirosul lor nu e doar pentru hrană. Câinii pot detecta schimbări în hormonii umani și pot simți stresul, frica sau chiar starea de boală a stăpânilor.
• mișcarea cozii nu este un simplu gest de fericire, ei „vorbesc” cu coada –  Modul în care câinele își mișcă coada poate arăta emoții complexe: coada ridicată și rigidă arată ca e în alertă sau atitudine dominantă, coada între picioare – teamă sau supunere.
• și ei visează – poate ai observat cum un câine tresare sau „aleargă” în somn, nu e întâmplător. Studiile arată că aceștia au faze REM și pot visa.
• au „al doilea nas” – În partea de sus a cavității nazale se află organul vomeronasal, care detectează feromoni. Acesta le permite să recunoască stări sociale, estru la alte animale și multe informații chimice subtile.
•  simt timpul – Ei pot simți ritmul zilnic și pot anticipa evenimente (plimbarea, masa, sosirea stăpânului acasă).
•  au super-auz – Pot auzi sunete de 4 ori mai depărtate decât oamenii și frecvențe între 40 Hz și 60 kHz, adică mult peste limita auzului uman.

Uzzi și rața lui jegoasă😂

Lupii cenușii și câini s-au desprins dintr-o specie de lup dispărută acum aprox. 15000-40000 de ani. Câinii au fost domesticiți cu cel puțin 14000 de ani în urmă.

Cam atât pentru astăzi! Pe curând!

Concert extraordinar de Anul Nou

 Pe 10 ianuarie am fost la Concertul extraordinar de Anul Nou la Filarmonica „Oltenia”, unul dintre acele evenimente care confirmă nevoia publicului de muzică live și de continuitate culturală. Sala plină a arătat clar că acest tip de concert nu este doar o tradiție, ci și o formă de întâlnire a publicului cu lucrări îndrăgite, care și-au confirmat valoarea în timp.

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, dirijată de Theo Wolters, a susținut un program echilibrat, specific concertelor de început de an. De la pagini de operă la valsuri și polci celebre, seara a propus o alternanță firească între momente lirice și pasaje pline de energie, fără excese sau rupturi de stil. 

Dirijorul Theo Wolters, muzician cu o carieră solidă în spatele pupitrului și cu o experiență îndelungată ca instrumentist în orchestre de prim rang, a condus orchestra cu precizie și siguranță. Gestica sa a fost precisă, lipsită de ostentație, iar relația cu orchestra a fost una funcțională și coerentă. S-a simțit atenția acordată detaliului, dar și dorința de a păstra cursivitatea și unitatea discursului muzical.

Un moment deosebit al serii a fost oferit de soprana Silvia Micu, invitată să interpreteze fragmente din repertoriul de operă și operetă. Vocea sa s-a remarcat prin claritate și expresivitate, iar interpretările au fost construite cu atenție la frază și stil. Experiența sa scenică și profesionalismul au fost evidente, iar reacția publicului a confirmat aprecierea pentru un recital echilibrat, lipsit de artificii inutile.

Programul a debutat cu uvertura operei „Nevestele vesele din Windsor” de Otto Nicolai, o lucrare inspirată de Shakespeare, care îmbină umorul fin cu o orchestrație plină de vitalitate. Nicolai, compozitor adesea eclipsat de alte nume ale secolului al XIX-lea, își revendică aici locul meritat printr-o muzică plină de culoare și spirit teatral. 

Momentul liric al serii a fost marcat de „Cântecul Lunii” din opera Rusalka de Antonín Dvořák, una dintre cele mai emoționante arii ale repertoriului romantic. Inspirată din mitologia slavă, opera surprinde prin melancolie și profunzime, iar interpretarea a pus în valoare atât sensibilitatea sopranei, cât și transparența sonoră a orchestrei. În contrast, Dansurile slave au adus ritm, energie și un suflu folcloric autentic, demonstrând geniul melodic al compozitorului ceh.

Publicul a regăsit apoi emoția verismului italian prin Valsul Musettei din La Bohème de Giacomo Puccini, o lucrare ce surprinde viața boemă pariziană cu o sinceritate dezarmantă. Muzica lui Puccini, inițial contestată, rămâne una dintre cele mai iubite tocmai datorită capacității sale de a vorbi direct inimii.

Partea a doua a serii a fost dominată de farmecul vienez, cu pagini semnate de Johann Strauss II, regele valsului, ale cărui lucrări continuă să încânte prin eleganță și exuberanță. Uvertura din Voievodul țiganilor, polcile rapide și celebrul Tunete și fulgere au stârnit entuziasm și aplauze spontane. În același registru, Emmerich Kálmán a adus culoare și exotism prin arii pline de viață, confirmând locul său important în istoria operetei.

Nu în ultimul rând, uvertura „Orfeu în Infern” de Jacques Offenbach a încheiat seara într-o notă de umor și ironie, amintind publicului că muzica clasică știe să fie și jucăușă, nu doar solemnă.

Concertul extraordinar de Anul Nou a fost mai mult decât o succesiune de lucrări celebre: a fost o celebrare a bucuriei de a fi împreună, a tradiției și a emoției pe care muzica o aduce, an de an, în viețile noastre. O seară care a confirmat încă o dată forța și frumusețea muzicii live.

Publicul a răspuns constant, cu aplauze generoase, iar finalul concertului a fost întâmpinat cu entuziasm. Concertul a oferit exact ceea ce și-a propus: un început de an în care muzica a fost bine interpretată, bine primită și împărtășită într-o atmosferă caldă și firească.

În pauză, am profitat de ocazie pentru a vizita Expoziția de artă vizuală, despre care voi scrie într-un articol separat și pentru a face poze împreună cu colegii mei din ASBO la bradul împodobit din holul Filarmonicii. A fost primul eveniment cultural din acest an la care am participat — un bun prilej de a începe anul cu o notă optimistă.

Pe curând!

Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate?

 Pe Carmen am întâlnit-o pentru prima dată la Semimaratonul Craiovei, ediția din 2023, era una dintre participante, iar eu i-am înmânat premiile, deoarece făceam parte din echipa de voluntari. Ulterior ne-am mai întâlnit la diverse evenimente - teatru sau festivaluri - dar nu am avut ocazia să vorbim, doar ne-am salutat. Curiozitatea m-a împins să-i cumpăr cartea și să o cunosc mai bine.

Cartea, așa cum promite, este un jurnal, în care autoarea se axează mai mult pe lucrurile frumoase care i s-au întâmplat și foarte puțin pe lucrurile neplăcute.

Este o persoană cu dizabilități care își trăiește viața la intensitate maximă și profită de orice oportunitate pentru a o trăi frumos. Nu vrea să fie privită cu milă, ci așa cum este ea, o persoană ca noi toți. 

Mesajul central al cărții este unul puternic și necesar: limitele sunt adesea mai mult în mintea noastră decât în realitate. Prin experiențele povestite, Carmen demonstrează că „nu se poate” este, de multe ori, doar o formulă comodă de a renunța.

Cartea inspiră, motivează și te face să-ți pui întrebări despre propriile scuze și bariere. Nu este o lecție spusă de sus, ci una trăită și împărtășită cu sinceritate.

Deși mi-a plăcut cartea și apreciez mesajul transmis, există câteva aspecte care, în opinia mea, ar putea fi îmbunătățite pentru a face lectura și mai clară:

- sunt multe persoane aduse în discuție, iar pentru a urmări mai bine firul narativ, ar fi fost utile nume, fie ele și fictive (cu o notă de subsol sau de final prin care să se menționeze acest lucru). Pentru că la un moment dat, când se trecea de la o amintire la alta (prezent-trecut-prezent) nu mai știam dacă acel băiat/prietenă e aceeași cu cea din prezent.

-  tranzițiile temporale, trecerea din prezent în trecut și apoi în prezent, mi s-au părut prea bruște uneori. În anumite momente, acest lucru poate crea confuzie, mai ales când este vorba despre aceleași personaje apărute în perioade diferite ale vieții autoarei.

Aceste observații nu diminuează valoarea cărții, ci sunt mai degrabă sugestii care ar putea contribui la o experiență de lectură mai fluentă.

Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate? este o carte sinceră, caldă și inspirațională, care merită citită mai ales de cei care simt că viața le impune limite greu de depășit. Este o lectură care te îndeamnă să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă și să-ți reanalizezi propriile convingeri.

I-am acordat 3 steluțe pe Goodreads, nu pentru că mesajul nu ar fi valoros, ci pentru că, din punct de vedere al structurii, există loc de mai bine.

În încheiere las și două citate care mi-au plăcut:

[...] dorindu-mi ca lumea să înțeleagă un singur lucru, anume că normalitatea nu înseamnă să fii ca ceilalți, ci să fii tu însuți, fără să te lași doborât de ce zic ceilalți despre tine. Dincolo de orice dizabilitate, contează foarte mult sufletul, pe care, din păcate, mulți nu ajung să-l cunoască pentru că se lovesc, inevitabil, de aspectul fizic, care contează cel mai puțin.”

„De-a lungul timpului, am învățat că, pentru a-mi îndeplini o dorință, trebuie neapărat să fac ceva în privința asta, nu să aștept să se întâmple.”

Totodată, înscriu articolul în tabelul cu „Citate favorite” găzduit de Suzana.

Pe curând!📚