Peștera Polovragi

 (cunoscută sub denumirea de Peștera lui Zamolxis și în care a sihăstrit călugărul Pahomie)

Într-o sâmbătă din iunie, îți povesteam că am plecat la plimbare prin Gorj, iar acum a venit timpul să povestesc și despre Peștera Polovragi. Eu nu am avut ținuta adecvată pentru vizitarea peșterii, dar era păcat să n-o vizitez, așa că a meritat frigul pe care l-am îndurat.😅

Este localizată în Munții Căpățâna, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localitățile Horezu și Baia de Fier, județul Gorj, România. Râul Olteț a săpat în calcarele munților și a format spectaculoasele Chei ale Oltețului, aflate între Munții Căpățânii (la sud) și versanții nordici ai Munților Parâng. Cheile Oltețului sunt foarte înguste, în unele locuri având lățimi de doar 1,5 - 2 metri între pereții verticali de peste 100 m. Aceste chei sunt considerate cele mai înguste chei din România (și printre cele mai înguste din Europa) în raport cu înălțimea pereților.

Este o peșteră caldă și umedă (temperatura constantă: 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltrații, apă bogată în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxizi de fier, etc., în funcție de straturile pe care le străbate, le „spală” și le readuce, cu îndelungă răbdare, în propria-i exacavație. În funcție de impuritățile ce le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta Însângerată, Camera Albă, Sala Divină.

În conștiința localnicilor, se păstrează vie o credință conform căreia, liderul spiritual și religios al dacilor, Zamolxe, și-ar fi avut lăcașul în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii care prelucrau o plantă misterioasă, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. În criptă erau aduși și războinicii daci răniți în bătălii. Rănile lor adânci erau tratate cu alifii din plante amestecate cu minerale, apoi erau împachetați în argilă la fel ca niște mumii, după care erau găzduiți în inima peșterii o vreme, atât cât era nevoie pentru o vindecare completă.

Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, în 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din stieurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
Aici există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu.

Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.

În apropierea scaunului detectoarele de bioenergie, arată prezența unor energii deosebite emanate de o entitate puternică. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor.

Mai are și un nume alternativ de Peștera Pahomie, findcă în urmă cu sute de ani l-a adăpostit pe un călugăr pe nume Pahomie, care a desenat un desen înfricoșător la una dintre intrări, un schelet uriaș cu o coasă în mână, înfățișând Moartea. Desenul este realizat în tehnica negru de fum. Există legenda că desenul a fost conceput pentru a-i ține la distanță pe curioși de această peșteră, unde călugărul se adăpostise. Desenul ar avea și o altă însemnătate. Ar putea să anunțe un pericol pentru cei care înaintează prea mult. Concentrația oxigenului în aerul expirat scade brusc după înaintarea în galerie, după trecerea de pasajul turistic. Un alt pericol este că de aici, galeriile au legătură cu nivelul 4, partea activă a peșterii unde se află un pârâu. După alte surse istorice, călugărul Pahomie nu este altul decât marele ban Barbu Craiovescu.

Fântâna Speranțelor, ascunsă în adâncul Peșterii Polovragi, este o cavitate misterioasă despre care legendele spun că dorințele sincere prind viață. Se crede că cei care aruncă o monedă în apă și își pun o dorință vor primi răspunsul zeului dacic Zamolxis. Geologic, fântâna este rezultatul acțiunii milenare a apei asupra calcarului – un simbol perfect al legăturii dintre timp, speranță și piatră.

Cel mai misterios lucru de la Peștera Polovragi rămâne presupusul Portal, despre care se spune că duce spre o altă dimensiune. Se deschide doar în noaptea de Înviere, iar neînfricații care trec de el ajung printre morți.
În locul unde se deschide portalul există o vale adâncă, dar în noaptea de Paști, peste ea se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi.

Se mai spune că doi prieteni ar fi trecut prin portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo. Ajunși de cealaltă parte, ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau și care le-au dat niște chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea de netrecut. Unul dintre cei doi aventurieri a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune.

Nu s-a mai putut întoarce, deși amicul său a revenit, reușind să ajungă acasă.
Odată întors, a aflat că în lumea noastră trecuseră câțiva ani buni, el fiind plecat numai pentru câteva minute. În plus, uitase tot ce văzuse dincolo de portal.

Cei 600 m de galerie vizitabilă (din cei 10 km cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare.

Mi-a plăcut mult experiența de la Peștera Polovragi. A fost genul acela de loc care îți oferă mai mult decât te aștepți – a fost o experiență interesantă, plină de legende, mistere și informații noi, pe care nu le știam.. Am aflat legende despre Zamolxe, călugărul Pahomie și legendele legate de Portal, și m-am bucurat că am ales să o vizitez cu ghid – altfel, aș fi ratat jumătate din farmec. Biletul a costat 20 lei.

Dacă ajungi prin Gorj, îți recomand din tot sufletul să treci pe aici. Peștera Polovragi nu e doar o destinație, e o poveste în sine. Una pe care o iei cu tine, fără să-ți dai seama.

Mănăstirea Polovragi

 Sâmbătă dimineața, m-am urcat în mașină și am plecat cu soțul meu la o plimbare în județul Gorj. Am pornit din județul Dolj, am trecut prin județul Vâlcea și, în cele din urmă, am ajuns la destinație, în județul Gorj. La întoarcere am trecut prin județul Olt.

La întoarcere, din cauza lipsei semnalului și a indicatoarelor, am greșit drumul de vreo 3 ori, am făcut în plus aproximativ 15 km. De obicei, eu plec cu harta fizică după mine, cu plan făcut de acasă, însă acum ne-am urcat pur și simplu în mașină și am plecat.

Primul obiectiv vizitat a fost mănăstirea Polovragi. Aceasta este situată pe-o ”gură de rai”, la intrarea în Cheile Oltețului, care despart masivul Parângului de masivul Căpățânii, în apropiere aflându-se și peștera cu același nume.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII POLOVRAGI

Cercetările istorice stabilesc vechimea mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, primii ctitori fiind cunoscuți cu numele de Radu Comisul și Petru Spătarul.

În anul 1643 Mănăstirea Polovragi intră în posesia logofătului Danciu Părăianu, cel mai apropiat sfetnic al domnitorului Matei Basarab. El construiește actuala biserică pe vechile temelii. În 1648 Danciu Părăianu a fost trimis de domnitorul Matei Basarab ambasador la Constantinopol, unde s-a întâlnit cu patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din discuțiile pe care le-au avut, au ajuns la înțelegerea să închine mănăstirea Polovragi cu tot cu averi Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

În perioada închinării la Sfântul Mormânt, mănăstirea Polovragi a cunoscut o gravă ruinare materială.

În anul 1693, voievodul Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea de la patriarhul Dositei al Ierusalimului cu 3 pungi de galbeni de aur, încredințând-o arhimandritului Ioan, primul stareț al mănăstirii Hurezi-Vâlcea. Prin purtarea sa de grijă, se zugrăvește interiorul bisericii. Pictura, o capodoperă a artei brâncovenești, este finalizată în anul 1703, fiind realizarea primilor ucenici de la Școala Brâncovenească de la Hurezi, conduși de zugravul grec Constantinos. Tot acum se adaugă pridvorul în stil brâncovenesc, se construiesc unele chilii, clopotnița, precum și zidurile stil cetate, după obiceiul timpului.

În incinta mănăstirii se mai află o biserică, așa numita „Bolniță”, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Ea este ctitoria egumenului Lavrentie, construită în anul 1736, și pictată în 1738 de zugravii Gheorghe și Ioan. Lângă bisericuță se află cimitirul mănăstirii.

Până în anul 1968 a fost mănăstire de călugări, după care, prin hotărârea Sfântului Sinod a fost transformată în mănăstire de călugărițe. Între anii 1972–1978 și 2000–2012 s-au desfășurat lucrări de restaurare a întregului complex monahal.

Mi-a plăcut foarte mult mănăstirea! Am intrat, ne-am rugat, am aprins lumânări, apoi am stat să ne relaxăm și să facem fotografii în curte. Rai pe pământ! Liniște - doar cântecele păsărilor pădurii se auzeau - și aer curat! Am făcut foarte multe fotografii, aici las doar o mostră, poate îți face ”poftă” de o vizită la mănăstire.

Am cumpărat suveniruri, am luat și miere de lavandă - un deliciu! Pe lângă acestea, am cumpărat și o cremă naturală pentru piele. Apoi am plecat să vizităm peșterile din zonă.

A fost o sâmbătă în care ne-am încărcat bateriile, ne-am conectat cu natura și ne-am bucurat sufletul! Data viitoare povestesc despre peștera Polovragi!

Pe curând!⛪

Cascada Bigăr: Bijuteria Naturală a României

La sfârșitul lui august, în 2020, am vizitat cascada Bigăr, situată în județul Caraș-Severin, din România, am avut prilejul favorabil de a o vedea în toată splendoarea ei, deoarece la scurt timp după vizită am aflat că a căzut, suferind o schimbare serioasă.

Cascada Bigăr impresionează prin spectacolul oferit de firele de apă ce se revarsă peste stânca acoperită de mușchi. Aflată pe Cheile Minișului, în proximitatea confluenței cu pârâul Poneasca, acolo unde șoseaua se întâlnește cu imaginara Paralelă 45, cam pe la jumătatea distanței dintre Bozovici și Anina.

Locul denumit și ”Paralela 45” sau Izbucul Bigăr, reprezintă un loc de popas pe traseul Cheilui Minișului înainte de a ajunge în Valea Almăjului. Apa de pe platoul carstic Lisovacea, de deasupra Bigărului, izvorăște din munte prin Izbucul Bigăr și se varsă în pârâul Miniș care este un afluent al râului Nera.

Apa izvorului Bigăr la ieșirea la suprafață nu este potabilă din punct de vedere micrologic dar și a faptului că are un conținut ridicat de calcar, aceasta fiind o explicație verosimilă a formării conului cascadei.

Apa izbucului cade în pârâul Miniș pe acest con de tuf calcaros, creând o cascadă spectaculoasă - Cascada Bigăr. Cascada avea o înălțime de 7 m, înainte să cadă, iar de pe conul de stâncă învelit de mușchi apa se prelinge dantelat și mângâiată de razele soarelui, iar atunci când nu te aștepți dă naștere unui curcubeu subtil pe perdeaua de apă. Un element care adaugă o notă misterioasă, fiind asociat cu legenda miresei lui Bigăr (flăcăul din legenda cascadei), deoarece pare a fi rochia miresei.

Legendele Fascinante ale Cascadei

 Legendele locale contribuie la farmecul acestui loc, povestind despre venerarea zeilor în trecut și considerând apa cascadelor ca fiind binecuvântată. O altă poveste romantică susține că o tânără frumoasă s-ar fi transformat în cascada Bigăr din dragoste neîmpărtășită.

Este important să subliniez că aceste povești, deși fascinante, nu au fundament istoric solid, ci fac parte din folclorul local care îmbogățește aura misterioasă a Cascadei Bigăr. În realitate, frumusețea sa deosebită se datorează unui fenomen natural unic.

Cascada Bigăr nu este doar o atracție turistică, ci și o experiență memorabilă în mijlocul naturii. Forma sa distinctivă, împrejurimile sălbatice și legende precum cea a miresei lui Bigăr, contribuie la reputația sa de destinație de neuitat.

Atracție Fotografică

 Cascada Bigăr oferă oportunități fotografice uimitoare. Lumina naturală care pătrunde prin frunzișul pădurii creează jocuri de lumini spectaculoase, iar reflexiile în apa curgătoare transformă fiecare fotografie într-o capodoperă. Pentru iubitorii de fotografie, acest loc reprezintă un adevărat paradis.

O vizită la Cascada Bigăr înseamnă nu doar admirarea spectacolului natural, ci și pătrunderea în mijlocul naturii sălbatice. Turiștii pot explora împrejurimile, descoperind peisaje minunate, plimbându-se pe poteci pitorești și întâlnind diverse specii de plante și animale locale.

Concluzie:

Cascada Bigăr nu este doar o atracție turistică, ci o experiență de neuitat în inima naturii. Cu forma sa unică, legendele fascinante și peisajul sălbatic, acest colț de paradis din România merită cu siguranță să fie inclus în lista oricărui călător pasionat de explorarea frumuseților naturale autentice.

Trebuie să mentionez că, în 2013, The World Geography a realizat topul ”8 cascade unice în lume”, iar cascada Bigăr a ocupat locul întâi, confirmându-și statutul de atracție deosebită la nivel mondial.

Pe curând!💝

***Pozele și filmarea sunt din arhiva personală. Colaje realizate cu canva.

Colosseumul

Colosseumul este un amfiteatru roman antic situat în centrul Romei, Italia. La moartea lui Nero, Vespasianus a vrut să demonstreze poporului că vremurile s-au schimbat, expropriind reședința predecesorului său și permițând accesulpoporului în întreaga zonă. A fost construit pe partea unde se afla un lac artificial, în perioada 70-80 d.Hr. și era cunoscut sub numele de "Amfiteatrul Flavium", datorită statuii colosale a lui Nero, situată în imediata apropiere. Colosseumul este considerat una dintre cele mai mari și mai bine conservate construcții antice din lume.

Principala sa funcție era de a găzdui spectacole publice, cum ar fi lupte între gladiatori, reprezentații de vânătoare cu animale sălbatice, dar și masacrarea martirilor creștini. Construcția impresionantă a Colosseumului permitea să găzduiască până la 50.000 de spectatori.

Colosseumul este construit din trei arcade suprapuse și de un al patrulea nivel impunător – aticul. Structura nu s-a păstrat în întregime, dar se pot vedea cele 80 de arcade, încadrate de semicoloane, care la parter sunt dorice, la nivelul întâi ionice și la al doilea nivel corintice.

Colosseumul este un monument remarcabil al arhitecturii romane și a devenit un simbol iconic al Romei și al Imperiului Roman. De-a lungul timpului, a suferit daune considerabile din cauza cutremurelor, incendiilor și furtului de pietre. Cu toate acestea, rămâne una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume și este inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Lângă Colosseum se află Arcul lui Constantin, este cel mai mare și mai bine păstrat arc de triumf și printre ultimele monumente construite în Roma antică.

Noi nu am reușit să intrăm în Colosseum, deoarece nu am mai găsit bilete pentru tururi ghidate, în Colosseum este necesar un tur ghidat pentru a înțelege mai bine istoria lui. Dar, plănuim să ne reîntoarcem la Roma, într-un weekend, pentru a intra în Colosseum și la Vatican. Cu toate acestea ne-am bucurat să-l admirăm din exterior, din parcul, mai puțin cunoscut de turiști, de pe Colina Oppio.

Pe curând!💝

La pas prin Parcul Național Cozia!

 

Poză din arhiva personală

Într-o zi de weekend de vară, împreună cu prietena mea am hotărât să evadăm din cotidian și să luăm la pas Parcul Național Cozia. Am plecat cu trenul din Craiova și am coborât în stația care poartă același nume cu mănăstirea - Mănăstirea Turnu H. Din stație până la mănăstire sunt în jur de 100-200 m, așa că am hotărât ca primul nostru obiectiv turistic pe care să-l vizităm să fie Mănăstirea Turnu. Aerul curat de munte l-am simțit de cum am coborât din tren, iar peisajul superb ne-a încărcat cu energie pozitivă și ne-a trezit sentimente unice, iar stresul cumulat de problemele zilnice s-a evaporat.

Mănăstirea Turnu este situată pe malul stâng al Oltului, într-un loc retras sub Muntele Cozia, iar numele mănăstirii vine de la un turn masiv, situat pe stânca ”Piscul lui Teofil” construit în secolul al II-lea de legiunile romane, ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. Nu s-a numit de la început Mănăstirea Turnu, ci ”Schitul de după turn”, apoi ”Schitul Turnului”.

Deși drumul a fost scurt de la gară la mănăstire, noi am făcut aproximativ 30 minute, poate chiar mai mult, deoarece ne-am oprit să facem poze, să admirăm fiecare floricică sau copac care ne ieșea în cale (și copaci erau destui😂). 

Am fost de mai multe ori la Călimănești, dar în acea zi, a fost pentru prima dată când am vizitat Mănăstirea Turnu. Un loc liniștit și retras, în mijlocul naturii! Ne-am încărcat ”bateriile”, am aprins câte-o lumânare și ne-am rugat, apoi ne-am cumpărat câteva suveniruri pentru noi și pentru cei dragi și ne-am continuat drumeția, despre care vă voi povesti altădată.

O să las imaginile (voi posta câteva poze, deoarece noi am făcut sute de poze😂)să continue povestea și dacă aveți drum la Călimănești, județul Vâlcea, trebuie neapărat să vizitați mănăstirea!

Sensul giratoriu - poză din arhiva personală

poză din arhiva personală - în drum spre mănăstire

poză din arhiva personală - cruce de piatră în apropierea intrării în mănăstire

Intrarea principală a mănăstirii pe sub Turnul Clopotnița-poză din arhiva personală

Mănăstirea Turnu- poză din arhiva personală

Peștera pustnicilor -poză din arhiva personală

Curtea mănăstirii - poză din arhiva personală

Mănăstirea văzută de pe Muntele Cozia - poză din arhiva personală

Eu urcând Muntele Cozia!

Malul stâng al Oltului-poză din arhiva personală

poză din arhiva personală