Obsesie

 Există momente când dorința devine mai puternică decât rațiunea, când gândurile nu mai țin cont de limite. În Obsesie, Carola Lovering explorează exact acele clipe în care obsesia devine periculoasă.

Aceasta este una dintre cărțile pe care le-am cumpărat de pe site-ul Editurii NICULESCU, folosind voucherul pe care l-am câștigat la proba Inteligența artificială și viitorul literaturii, la Competiția SuperBlog din toamna anului 2024, clasându-mă pe locul 5 în clasamentul final.

Am început să citesc această carte în martie a.c., dacă nu mă înșel, și până la pagina 66 nu mi-a captat atenția și am abandonat-o. Luna trecută, am continuat să citesc, deși nu-mi mai aminteam exact despre ce era vorba în cele 66 de pagini deja citite. Au mai urmat încă 20 de pagini care nu mă convingeau deloc să continui această carte, însă am continuat să citesc. Îmi ziceam că dacă până la pagina 100 nu mă atrage, o abandonez și nu mai încerc vreodată să o citesc.

Și, încet-încet, a început să mă prindă. Nu pentru mult timp!😁Până pe la pagina 300, apoi devenise previzibilă. Avansasem prea mult ca să o abandonez și am continuat cu gândul că poate finalul va fi altul, că mă va surprinde. Nu a fost așa! Cred că dacă avea în jur de 200 de pagini, era un roman excelent! Dar eu nu sunt critic literar, așa că aceasta este doar părerea mea de cititor amator. Probabil am avut așteptări prea mari după ce i-am citit descrierea și mini-recenziile de pe coperți. Chiar mă așteptam la altceva, mai ales când am citit ”un thriller de dragoste...”

Dacă vrei să citești ceva ușor, pe o vreme cu cod roșu de ploaie cum este vremea de afară, este o carte potrivită.

Povestea e următoarea: Jack - un artist rock în devenire - își face o iubită, pe Sabrina (Sisi), de care se desparte după mai puțin de un an, dacă îmi amintesc bine. Ea rămâne însărcinată, dar nu apucă să-i zică, deoarece Jack deja se despărțise de ea. Are un avort spontan.

Între timp, Jack se îndrăgostește nebunește de Molly, cu care se și mută, după aproape 6 luni de relație. Acest lucru o înnebunește pe Sisi, pentru că Jack nu a vrut să se mute cu ea. Ea dezvoltă o obsesie bolnavă pentru Jack și începe să-i urmărească, să întrebe de relația lor, chiar încearcă să-i despartă și aproape reușește.

După un timp, Molly îl părăsește pe Jack, exact când rămâne însărcinată și continuă cu același tipar: ea nu-i spune lui Jack. Urmează puțină acțiune care te face curios să vezi ce urmează. 

”Un thriller de dragoste deosebit de complex, Obsesie este o carte pe care este musai să o citești sub pătură.” Crima care te face să citești cartea sub pătură este: param param... Sisi o îmbrâncește pe Molly, se împiedică de o scară, și pierde sarcina de 1-2 săptămâni. Sisi nu știa că Molly e însărcinată.

E o carte pe care o citești sub pătură când vremea e urâtă, exact cum este în acest moment. Cu indulgență, i-am acordat 3 steluțe pe Goodreads.

Obsesie este un roman care are câteva momente reușite, dar îi lipsește acel element surprinzător care să te lase fără cuvinte și să o ridice peste o lectură de 3 stele. Este o carte potrivită pentru atunci când vrei ceva ușor, care nu îți va rămâne mult timp în minte după ce o închizi.

Tu ai citit cartea? Cum ți s-a părut?

Jaful secolului

 Toamna aceasta a început în forță, bogată în evenimente culturale. Joi, 25 septembrie, am văzut proiecția specială Jaful secolului la Inspire Cinema Craiova, unde am avut plăcerea să întâlnesc o parte din echipa filmului, și anume: pe scenaristul Cristian Mungiu, actorii Ionuț Niculae, Robert Iovan, Janir Izdrailă și producătorii Tudor Reu și Antonia Marin.

Filmul este inspirat din fapte reale - jaful comis de un grup de români la muzeul Kunsthal în 2012, de unde au sustras tablouri extrem de valoroase, care nu au mai fost găsite niciodată. Scopul filmului nu este de a glorifica o infracțiune, ci te face să reflectezi asupra condițiilor sociale care pot împinge oameni obișnuiți spre gesturi extreme.

Regizat de Teodora Ana Mihai, filmul aduce în prim plan povestea unor emigranți români a căror dorință de a o duce mai bine într-o țară europeană dezvoltată, sunt tratați cu superioritate, ceea ce îi determină să recurgă la acțiuni ilegale.

Anamaria Vartolomei oferă o interpretare de o intensitate rară. Personajul ei, Natalia, prins între fragilitate și revoltă, devine centrul emoțional al filmului. Nu este o simplă figură colaterală a unei infracțiuni spectaculoase, ci punctul central emoțional al filmului, prin care spectatorul simte și înțelege tensiunile și dilemele morale ale poveștii. Natalia a ajuns la muncă într-o seră din străinătate împreună cu soțul ei, Ginel (Ionuț Niculae), cu scopul de a economisi bani pentru fiica lor, rămasă în grija bunicii. Tânăra româncă încearcă să-și rotunjească veniturile fiind chelneriță la o petrecere sau menajeră. Însă, după un incident tulburător pe care îl povestește unor prieteni, devine parte dintr-un plan de răzbunare ce implică un jaf în toată regula.

Capul răutăților este Iță (Rareș Andrici), care, ajutat de Adrian (Robert Iovan), pune la cale un furt de tablouri extrem de valoroase dintr-un muzeu. Băieții reușesc să dea spargerea în mai puțin de două minute și să scape de poliție. Mai departe, lucrurile se complică. Distribuția secundară completează convingător acest portret colectiv al unei lumi marginale, dar extrem de recognoscibile.

Mungiu construiește un scenariu în care motivațiile personajelor sunt profund ancorate în realitatea socială. Nu avem de-a face cu jefuitori profesioniști, ci cu oameni obișnuiți, prinși în dificultățile vieții și forțați să ia decizii disperate. Această alegere transformă povestea într-o oglindă a frustrărilor și aspirațiilor unei generații de migranți est-europeni.

Regia completează scenariul printr-un stil sobru și atent la detalii. Ritmul este cumpătat, iar privirile și gesturile personajelor transmit mai mult decât dialogul. Dincolo de firul narativ polițist, se conturează un comentariu social puternic: despre iluzia Occidentului, despre visul unei vieți mai bune și despre limitele morale la care indivizii sunt împinși atunci când societatea nu le oferă alternative reale.

Filmul este accesibil publicului larg, dar nu prea liniștitor sau superficial: nu te lasă să te relaxezi, pentru că dincolo de umorul fin sau a situaţiilor „din viaţa reală” observi tensiuni sociale — migraţia nu e numai o alegere, ci o necesitate, iar solidaritatea și norocul sunt puse la zid de convenții și prejudecăţi.

Jaful secolului este un titlu marcant al cinematografiei românești din 2025: nu numai prin premiile internaţionale pe care le-a primit, dar și prin modul în care filmul provoacă emoție, dar și reflecție asupra alegerilor și constrângerilor cu care se confruntă personajele.

Premii internaționale câștigate :

• Warsaw International Film Festival 2024 (Polonia) – Marele Premiu / Grand Prix pentru cel mai bun film. Premiera mondială a avut loc în competiția oficială la Varșovia, unde Jaful secolului a fost distins cu trofeul principal al festivalului.
• Tokyo International Film Festival 2024 (Japonia) – Premiul pentru Cea mai bună actriță (Anamaria Vartolomei). Juriul a recompensat interpretarea intensă și autentică a actriței, dovedindu-i talentul în cinematografia românească contemporană.
• Sofia International Film Festival 2025 (Bulgaria) – Balkan Film Award pentru cel mai bun film din competiția balcanică. Premiul a arătat că filmul a avut un impact semnificativ în rândul publicului și criticilor din Balcani.
• Shanghai International Film Festival 2025 (China) – Premiul Publicului. Succesul de la Shanghai marchează aprecierea filmului de către un public larg și divers, dincolo de jurii și critici.
• Filmul a fost desemnat propunerea României pentru Premiile Oscar 2026 la categoria Best International Feature Film. Mențiune importantă: aceasta este o propunere națională, nu o nominalizare oficială a Academiei Americane de Film. Lista pentru nominalizările la Oscar 2026 va fi anunțată pe 16 decembrie 2025.

Pentru cinefili și nu numai, Jaful secolului este un film care merită văzut pe marele ecran. Proiecțiile continuă în cinematografele din întreaga țară, oferind ocazia de a simți tensiunea, emoția și subtilitățile interpretative ale actorilor. Recomand cu căldură acest titlu, care combină realismul social cu o poveste captivantă și plină de suspans.

Pe curând!📽

Adevărul nu poate fi îngropat

Filmul românesc a parcurs un drum sinuos – de la propaganda și realismul socialist din perioada comunistă, la tranziția dificilă din anii ’90 și până la consacrarea internațională prin „Noul Val”, care a impus un stil minimalist și autentic. Astăzi, cinematografia din România își caută un echilibru între filme de autor premiate la festivaluri și producții populare pentru publicul larg, păstrând mereu atenția asupra memoriei colective și a realităților sociale. În acest context se înscrie și Pădurea de Molizi, noul film al lui Tudor Giurgiu, care aduce pe ecran o pagină dureroasă de istorie aproape uitată.

Miercuri, 24 septembrie, am avut ocazia să vizionez proiecția specială Pădurea de Molizi, la Inspire Cinema Craiova. O dramă istorică care m-a făcut să trec printr-un amalgam de stări. După film, publicul a avut ocazia să discute cu echipa de producție și să facă fotografii.

Regia: Tudor Giurgiu

Scenariu: Tudor Giurgiu & Gabriel Gheorghe

Distribuție: Coca Bloos, Mircea Andreescu, Ionuț Caras, Silva Helena Schmidt ș.a.

Durată: ~75 minute

Filmul este inspirat de tragedia de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941), când o comunitate românească din Bucovina de Nord, încercând să treacă peste noua graniță instituită de ocuparea sovietică, a fost atacată de trupele URSS. Rezultatul: un masacru cu sute de victime.

Regizorul mărturisește că ideea i-a venit acum mulți ani, că a aflat târziu despre aceste întâmplări. Realizarea filmului a necesitat o documentare atentă și de durată, interviuri cu supraviețuitori și culegerea unor mărturii rare, aproape uitate. Recunosc că nici eu nu știam de acest episod tragic; am aflat despre el datorită filmului.

Tudor Giurgiu a ales să nu facă un documentar clasic, ci o combinație de ficțiune, materiale de arhivă și mărturii ale supraviețuitorilor – într-o formă cinematografică, dar respectuoasă. Scopul nu este să insiste pe sânge și violență, ci să scoată la lumină efectele traumelor asupra celor care le-au trăit.

Pădurea de Molizi îmbină elemente de documentar și ficțiune, alternând între povestea personală și imaginea istoriei. Amintirile supraviețuitorilor sunt puse în prim-plan și contrapunctate cu imagini de arhivă, peisaje și momente simbolice (precum pădurea de molizi, care a fost plantată cu scopul de a acoperi urmele masacrului). Aceste detalii vizuale și sonore conturează nu doar ceea ce s-a întâmplat, ci și ceea ce s-a pierdut – și felul în care durerea persistă.

Filmul ne provoacă să reflectăm asupra unor aspecte rareori discutate în școli sau în discursul public: memoria colectivă, semnificația uitării, impactul deportărilor, al despărțirilor și al exilului asupra comunităților românești.

Cea mai mare forță emoțională a filmului vine din experiențele supraviețuitorilor: frigul, foamea, pierderea, suferința. Aceste mărturii, care nu aparțin „memorialisticii oficiale”, dau filmului autenticitate și greutate. Nu este vorba doar despre ce s-a întâmplat, ci despre cum au trăit oamenii acele momente.

Pădurea de Molizi nu oferă răspunsuri simple și nici nu încearcă să simplifice trecutul. Ambiguitățile morale și tăcerile narațiunii sunt intenționate, lăsând spectatorului timp pentru reflecție. Este, în fond, un act de responsabilitate: o raportare onestă la istorie, o asumare a memoriei și un avertisment pentru prezent.

Îl recomand celor care cred că filmul poate fi mai mult decât divertisment. Pentru cei care iubesc istoria, dar nu numai, și doresc o călătorie cinematografică care te face să ieși din sala de cinema cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Din 7 octombrie filmul va rula în cinematografele din toată țara.

Un film necesar, dureros și onest, căruia îi dau 4 din 5 stele – pentru curajul de a reconstitui o pagină uitată de istorie și de a o aduce „acasă”, prin emoție și responsabilitate.

Pe curând!📽

Viața Ne Este Programată? - dr. David R. Hamilton

Între destin și liberul-arbitru

Descrierea cărții:

V-ați întrebat vreodată de ce lucrurile se întâmplă într-un anumit mod? Dacă viitorul este bătut în cuie sau dacă îl creăm pe măsură ce îl trăim? Sau ce rol joacă liberul-arbitru în conturarea destinului dumneavoastră?

Acestea sunt întrebări pe care ni le punem cu toții, dar este greu să trecem peste ipoteze sau instincte pentru a găsi răspunsuri categorice. În această carte inedită, dr. David R. Hamilton analizează dovezi științifice concrete pentru a ne face să înțelegem mai bine echilibrul dintre forțele destinului și puterea liberului-arbitru.

Explorând studii științifice noi, avansate, privind natura timpului și bazându-se pe fizica cuantică, epigenetică, ciclurile solare și chiar pe experiențele unor oameni care au fost la un pas de moarte, autorul analizează cum, în loc să se afle în antiteză, destinul și liberul-arbitru pot, de fapt, să acționeze simultan, în această nouă teorie fascinantă, cea a copacului vieții probabile. De asemenea, ne arată cum, în cele din urmă, putem să ne creăm multe dintre condițiile propriilor noastre vieți și ne oferă câteva principii puternice și practice care pot da rezultate incredibile.

Despre autor:

Dr. DAVID R. HAMILTON are o diplomă de licență în chimie, precum și un doctorat în chimie organică. În 1995, după terminarea studiilor, a lucrat într-una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume. În 1999, a fost antrenor de atletism și manager al unei echipe de atletism, pentru ca în 2000 să înființeze organizația caritabilă internațională „Spirit Aid Foundation”, care se ocupă de copiii afectați de război și sărăcie. În perioada 2004–2005, a predat chimie și ecologie la Colegiul James Watt și a ținut cursuri de chimie la Universitatea din Glasgow.

În 2005, și-a publicat prima carte, It's the Thought That Counts („Gândurile contează”). A apărut în diverse emisiuni la radio și la TV și a publicat numeroase articole în presa națională. Își petrece cea mai mare parte a timpului scriind, ținând prelegeri și organizând diverse seminare. De asemenea, dr. David R. Hamilton scrie periodic pentru blogul The Huffington Post.

Note de lectură cu citate favorite din carte

Să trecem la impresiile și citatele care mi-au atras atenția cel mai mult. Această carte am primit-o în toamna anului 2022, la proba Editurii Niculescu, în competiția SuperBlog. Cartea pornește de la ideea că viața are o anumită structură, influențată de factori biologici, sociali și cosmici. „Am evoluat ca să avem ritmuri circadiene – să ne sincronizăm cu dansul cerului”, spune Hamilton, subliniind felul în care suntem parte dintr-un mecanism mai larg, guvernat de natură și univers. Vorbește despre cronobiologie, care descrie cum ciclurile Soarelui şi Lunii ne afectează ritmul biologic, asta arată că o parte din destinul nostru biologic este scrisă în cosmos.

Dar asta nu înseamnă că totul este predeterminat. Din contră, autorul ne invită să privim la puterea convingerilor și a deciziilor zilnice.

Vorbește și despre genetică: născându-ne cu o parte din genele fiecărui părinte, arată că unele caracteristici ale noastre sunt planificate dinainte, dar epigenetica demonstrează că ne putem învinge genele. Asta înseamnă că, deși moștenirea genetică și modelul parental ne influențează, nu ne determină în întregime. Avem libertatea de a rupe tiparele și de a construi alt drum.

Intuiția și presentimentul: în acest capitol abordează întrebarea dacă intuiția este un „al șaselea simț” sau mai degrabă rezultatul subtil al experiențelor și emoțiilor noastre. Intuiția este puternic influențată de starea nostră de spirit. Când suntem anxioși sau tensionați, presentimentele tind să fie negative. Când suntem liniștiți și încrezători, intuiția are șanse mai mari să ne conducă spre alegeri bune.

Această perspectivă mi s-a părut extrem de practică: intuiția nu este ceva magic și infailibil, ci un instrument interior pe care îl putem „regla” cultivând echilibrul emoțional.

Uneori, modul în care ne raportăm la zile sau evenimente poate genera anxietate inutilă. De exemplu, există o fobie legată de vineri 13. Știi cum se numește?

Paraskevidekatriaphobia -> paraskevi = vineri, dekatreis = 13, phobos = fobie, sau se mai numește Triskaidekafobia sau Friggatriskaidekaphobia (Frigga este o zeiță nordică de la care vine numele de ”Vineri”!

Vorbește și despre natura realității, conștiință și Dumnezeu, las mai jos un paragraf care mie mi-a plăcut:

 În concluzie, Hamilton nu oferă răspunsuri absolute, ci deschide ferestre spre reflecție și schimbare personală.

Viața ne este programată? Nu oferă un răspuns simplu la această întrebare, pentru că lucrurile nu se limitează la „da” sau „nu”, dar ne provoacă să reflectăm la rolul nostru în propria poveste. Hamilton nu promite libertate absolută și nici nu cade în fatalism. Mai degrabă, ne arată că adevărata putere este în felul în care alegem să ne raportăm la ceea ce trăim.

Este o lectură potrivită pentru oricine caută o combinație de știință explicată pe înțelesul tuturor, reflecție personală și exerciții practice. O carte care se citește ușor, dar se digeră încet, pentru că lasă întrebări și idei practice de aplicat în viața de zi cu zi.

Închei această recenzie cu citatele mele favorite (câteva) din carte și, totodată, înscriu postarea în tabelul găzduit de Suzana – Citate favorite.

”Așadar, putem afirma, cu o oarecare certitudine, că viitorul afectează prezentul, iar prezentul influențează trecutul. Timpul este destul de maleabil, ceea ce sugerează că viața este și nu este programată.”

„Există mai multe variante de viitor în fața noastră care sunt planificate, însă putem să o alegem pe cea pe care dintre ele o trăim. Prin urmare, liberul-arbitru pare să domnească.”

”... „norul” nostru colorează „norii” altor persoane.”

”Pacea nu este absența războiului în jurul nostru, ci absența războiului din noi.” - Aung San Suu Kyi

”Prostul caută fericirea la distanță. Înțeleptul și-o cultivă la picioare.” - James Oppenheim

„Convingerile sunt ca niște forțe interne invizibile care vă trag în anumite direcții.”

„... sunt momente în viață când chiar nu poți face nimic pentru a schimba situația, așa că ai o singură opțiune – să te schimbi pe tine.”

 Tu ce părere ai: viața este programată sau ne creăm propriul destin prin alegerile pe care le facem?

Pe curând!📖

5 minute pe zi de cultură generală

Am terminat recent de citit 5 minute pe zi de cultură generală de Delphine Gaston-Sloan, în traducerea Ștefaniei Iordan. Această carte am cumpărat-o de pe site-ul Editurii NICULESCU. Cartea promite să ofere informații rapide, curiozități și fapte interesante, toate structurate astfel încât să le poți citi în doar câteva minute pe zi. Și chiar așa este!

Formatul scurt, pe capitole de 1–2 pagini, este ideal pentru cineva care nu are mult timp la dispoziție. Cartea aduce o mulțime de informații din diverse domenii: istorie, literatură, știință, mitologie sau filozofie. Există câteva curiozități care mi-au atras atenția și m-au făcut să zâmbesc sau să mă minunez, ca de exemplu:

• Războiul troian a pornit de la un măr;
• Victor Hugo scria dezbrăcat, deoarece îi poruncise servitorului său să îi ascundă hainele să nu fie tentat să iasă din casă; Și-a lăsat barba să crească pentru a preveni durerile de gât.
• Vincent Van Gogh (1853-1890) după o dispută violentă cu prietenul său, Paul Gauguin, și-a tăiat urechea stângă pe care a dăruit-o unei tinere prostituate;
• JFK a fost al 4-lea și ultimul președinte american asasinat în timpul mandatului său.”Garfield (1881) merge cu Lincoln (1865) pe Aeroportul Kennedy și apoi zboară peste Muntele McKinley (1901).”
• George Orwell (Eric Arthur Blair) este tatăl lui Big Brother.

 Deși volumul este plin de informații interesante, acestea sunt foarte sintetizate. Pentru un cititor care caută să înțeleagă contextul sau să verifice sursele, cartea poate părea insuficient documentată. Practic, oferă faptele, dar nu explică întotdeauna „cum” sau „de ce” se întâmplă lucrurile.

Am ales să-i acord 3 stele. Cartea este utilă pentru pauze scurte și pentru a descoperi curiozități, dar nu poate înlocui un studiu mai aprofundat. Este potrivită pentru cei care vor să-și îmbogățească cultura generală rapid, dar nu pentru cei care caută informații verificate și explicate în detaliu.

Tu ai citit cartea? Cum ți se pare?🕮

Cel mai bogat om din Babilon

 Începusem să citesc această carte cu câteva luni în urmă, însă mi-am pierdut interesul pentru că, deși ideile din carte sunt actuale și bune de pus în practică, sunt scrise într-un stil arhaic și repetitiv. Rezumatul foarte pe scurt este următorul:

• economisește o parte din câștigurile tale, de preferat 10%;
• să fii chibzuit cu cheltuielile, astfel încât să nu depinzi mereu de credite;
• să nu investești banii dacă nu te documentezi înainte și nu înțelegi în ce te bagi.

O altă idee importantă din carte este despre stabilitatea financiară, pentru o a atinge, printre altele, ai nevoie de răbdare și autodisciplină. Tot ce știm este că bogăția care vine rapid dispare la fel de repede, așa că este important să stabilești priorități. A fi prosper este un proces pe termen lung; trebuie să fii răbdător, să iei deciziile corecte și să profiți de oportunități ori de câte ori apar. Mesajul e destul de clar: Nu lipsa banilor e problema, ci modul în care aceștia sunt gestionați.
George S. Clason menționează importanța aurului și cum o persoană poate prospera, chiar și un sclav.

Povestea se desfășoară în Babilonul antic, însă lecțiile ei sunt aplicabile și astăzi. Mi-a plăcut că la finalul cărții a dat informații despre Babilonul antic:

Babilonul a fost unul dintre cele mai mari și influente orașe ale Mesopotamiei antice, situat pe malurile râului Eufrat, în actualul Irak. A fost capitala Imperiului Neo-Babilonian și un centru cultural, religios și economic deosebit de important. Printre regii săi celebri se numără Hammurabi și Nebucadnețar al II-lea.

Pe scurt, Cel mai bogat om din Babilon nu promite că te vei îmbogăți instantaneu, dar te învață să iei decizii financiare inteligente și să fii răbdător. I-am acordat  2,5 steluțe.

Pe curând!📚

Seria Turnul întunecat - Stephen King

Am mai povestit pe blog că-mi place foarte mult cum scrie Stephen King. În biblioteca mea personală, cele mai multe cărți scrise de un autor sunt cărțile lui King. Am început cu ceva timp în urmă să citesc seria ”Turnul întunecat”, dar nu am terminat-o, am ajuns până la volumul cu numărul 5 - ”Lupii din Calla”. Este o serie de romane scrise de Stephen King, care urmărește drumul lui Roland Deschain, ultimul pistolar, într-o lume aflată la granița dintre real și fantastic. Este o poveste despre căutare, destin și prietenie, unde elemente de western, horror, fantasy și science-fiction se împletesc într-un mod unic.

Seria are 8 volume:

1. Pistolarul (The Gunslinger, 1982; revizuit 2003)
2. Alegerea celor trei (The Drawing of the Three, 1987)
3. Ținuturile pustii (The Waste Lands, 1991)
4. Vrăjitorul și globul (Wizard and Glass, 1997)
5. Vântul prin gaura cheii (The Wind Through the Keyhole, 2012 - plasat cronologic între volumele IV și V, dar publicat mai târziu.)
6. Lupii din Calla (Wolves of the Calla, 2003)
7. Cântecul lui Susannah (Song of Susannah, 2004)
8. Turnul Întunecat (The Dark Tower, 2004)

Azi, voi povesti doar despre ultimele două volume citite, urmând, ulterior, când îmi permite timpul să povestesc și despre primele volume citite.

4. Vrăjitorul și globul de cristal

Roland, ultimul pistolar, împreună cu prietenii lui merge în căutarea Turnului Întunecat, și după ce scapă de furia sinucigașă a monoului Blaine, ajung în versiunea apocaliptică a orășelului Topeka, din Kansas. În drumul spre un palat de cristal, Roland se întoarce în trecut și le povestește cum a devenit pistolar, cum și-a pierdut iubirea vieții lui și cum a ajuns să caute Turnul Întunecat.
Povestea lui Roland este una de dragoste, dar și foarte tragică, însă nici prezentul nu e chiar roz deoarece magia și pericolul se împletesc la tot pasul.
Din cele 4 volume citite până acum mi-a plăcut foarte mult acest volum și precedentul "Ținuturile pustii". Volumul 4 este o dramă de proporții, are și suspans și acțiune...cel mai mult mi-a plăcut povestea de dragoste dintre Roland și Susan.
Mi-au plăcut mai multe citate, dar în agendă mi-am notat unul singur:

”Când ai de meditat trebuie să meditezi în purgatoriu.”(pag. 193)

Monoului Blaine îi plăceau ghicitorile, așa că voi posta și eu câteva, să vedem la câte știi să răspunzi:

1.Ce zboară pe sus și nu-l vezi?

2. Cine umblă, dar n-are picioare;

Cine are gură, dar nu vorbește;

Cine are pat, dar nu doarme;

Cine are brațe, dar n-are mâini?

3. Ce are patru picioare dimineața, două picioare după-amiaza și trei picioare noaptea?

4. Dacă îmi spui pe nume nu mai sunt aici. Cine sunt?

5. Alimentează-mă și voi trăi. Dă-mi de băut și voi muri. Cine sunt?

6. Trec prin fața soarelui și totuși nu am umbră. Cine sunt?

7. Deși e ușoară ca fulgul, nimeni n-o poate ține mult timp.

8. Dacă mă frângi, eu merg totuși mai departe. Dacă mă poți atinge, menirea mea s-a împlinit. Dacă mă pierzi, trebuie să mă găsești degrabă c-un inel. Cine sunt?

9. Ce poate urca pe un horn în jos, dar nu poate coborî pe un horn în sus?

Răspunsuri ghicitori:

Deschide

1. Vântul
2. Râul
3. Omul, care se târăște în mâini și genunchi în pruncie, umblă pe două picioare când e adult și merge sprijinit în baston la bătrânețe.
4. Liniștea
5. Focul
6. Vântul
7. Respirația
8. Sufletul omenesc
9. Umbrela

Acestui volum i-am acordat 5 steluțe pe Goodreads.

4,5 .Vântul prin gaura cheii

Roland Deschain de Gilead este singurul pistolar rămas în viață iar aventura lui în căutarea Turnului Întunecat continuă cu volumul punte 4,5. În acest volum pistolarul bătrân povestește despre viața pistolarului tânăr.
Aventura se petrece în Lumea de Mijloc, această lume se află în apropierea lumii noastre și se întrepătrunde cu aceasta, în unele locuri existând uși între aceste lumi. Prin aceste uși și-a "luat" Roland cei trei prieteni care formează ka-tetul (Eddie, Susannah si Jack - toți din New York, dar din timpuri diferite). În aventura lor s-a alăturat și un billy-bumbler - Ete, care este originar din Lumea de Mijloc.
După ce părăsesc Palatul de Cristal pornesc pe Calea Grinzii spre Turnul Întunecat. Pe drum îl întâlnesc pe Brix, un bătrân luntraș, care îi trece râul Whye și le dă indicații despre cel mai bun adăpost care îi poate apăra de furtuna-furtunilor, pe care tocmai o prevestise prietenul lor Ete.
Trebuiau să ajungă cât mai repede în casa de rugăciuni aflată pe drumul vechi al Callei.
Ajung la timp cât să strângă lemne pentru focul care va arde continuu toată noaptea pentru a nu muri înghețați. Niciunul nu a dormit în acea noapte, deoarece trebuiau să întrețină focul, acesta este momentul în care Roland le povestește despre tânărul pistolar Roland.

Voi pune și câteva citate din carte, care mi-au atras atenția:

”Groaza e ca un vierme care trebuie dat afară înainte de a apuca să se împuieze.”

”[...]orice obiect poate deveni magic, dacă e ținut de mâna care trebuie.”

”Dar de ce să ne amărâm căutând norii de furtună care sunt deocamdată dincolo de orizont?”

”Mai devreme sau mai târziu cădem cu toții.”

”Timpul este o gaură de cheie, își spuse el, privind la stele. Da, așa cred. Uneori trebuie să ne aplecăm ca să ne uităm prin el. Iar vântul pe care îl simțim atunci cum ne mângăie obrajii - vântul acela care suflă prin gaura cheii - este răsuflarea întregului univers.”

Mi-a plăcut cartea, dar nu a fost wow. I-am acordat 3,5 steluțe.

Pe măsură ce voi citi și celelalte volume voi împărtăși pe blog impresiile.

Înscriu această postare în tabelul ”Citate favorite”, găzduit de Suzana.

Pe curând!📖

Speră

SPERĂ este prima autobiografie publicată vreodată de un papă. O autobiografie a cărei scriere a durat  șase ani și care începe în zorii secolului XX, de la rădăcinile italiene și aventura emigrării în America de Sud a bunicilor papei, trecând prin copilărie, prin entuziasmul și frământările tinereții, alegerea vocației și maturitate, pentru a acoperi întregul său pontificat.

În memoriile sale, papa Francisc descrie cu sinceritate momentele cruciale ale pontificatului și abordează curajos și profetic cele mai importante și mai dezbătute subiecte contemporane: războiul și pacea (inclusiv conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu), migrația, criza mediului, politicile sociale, condiția femeii, sexualitatea, dezvoltarea tehnologică, viitorul Bisericii și al religiilor.

Bogată în dezvăluiri, anecdote și reflecții, această carte emoționantă și profund umană, cu tușe de tandrețe, dar și de umor, e atât povestea unei vieți, cât și un testament moral și spiritual menit să-i captiveze pe cititorii din întreaga lume și să reprezinte moștenirea de speranță a papei Francisc pentru generațiile viitoare.

SPERĂ conține fotografii, dintre care unele, private și inedite, au fost puse la dispoziție de papa Francisc.¹

---

¹ Descriere editorială, Papa Francisc, Speră, București, Editura Polirom, 2025, coperta interioară.

Speră. Autobiografia este prima lucrare de acest tip scrisă vreodată de un papă în timpul vieții sale. Publicată în ianuarie 2025, cu ocazia Jubileului Speranței, cartea oferă o privire intimă asupra vieții și gândirii Papei Francisc. Redactată în colaborare cu jurnalistul italian Carlo Musso, lucrarea a fost concepută pe parcursul a șase ani și reflectă o decizie personală a Suveranului Pontif de a împărtăși povestea sa înainte de a pleca dintre noi.

Cartea începe cu originile sale argentiniene, povestind despre imigrarea bunicilor din Italia și despre copilăria petrecută în Buenos Aires. Papa Francisc detaliază alegerea vocației religioase, formarea sa ca iezuit și ascensiunea sa în ierarhia Bisericii Catolice, culminând cu alegerea sa ca papă în 2013. De asemenea, el împărtășește momentele cheie ale pontificatului său, inclusiv reformele propuse și provocările întâmpinate.

Titlul cărții, Speră, reflectă tema centrală a lucrării: speranța ca virtute fundamentală în fața adversității. Papa Francisc subliniază că speranța nu este un optimism naiv, ci o alegere conștientă de a privi înainte, de a înfrunta realitățile dure cu credință și curaj. El discută despre conflictele globale, migrarea, criza mediului, politicile sociale și rolul femeilor în Biserică, abordând aceste subiecte cu sinceritate și profunzime.

Stilul narativ al Papei Francisc este accesibil și empatic, reușind să transmită trăirile și reflecțiile sale cu naturalețe. Cartea este presărată cu anecdote personale, reflecții spirituale și momente de umor, oferind cititorilor o înțelegere mai profundă a omului din spatele funcției papale.

Speră. Autobiografia este o lectură importantă pentru cei interesați de istoria recentă a Bisericii Catolice, de gândirea teologică contemporană și de exemplul personal al unui lider spiritual care a ales să își trăiască credința în mod deschis și original.

Mi-a plăcut cartea, a fost o lectură ușoară. I-am acordat 4 steluțe pe Goodreads. Mi-au plăcut foarte multe citate din carte, dar voi încerca să fac o selecție pentru a înscrie această postare în tabelul găzduit de Suzana - ”Citate favorite”.

”Dacă vrei să-i explici cuiva ce este fericirea, cea mai bună metodă e să-l faci fericit. Iar jocul te face fericit, fiindcă poți să-ți exprimi libertatea, să concurezi doar de dragul distracției, să fii amator, pur și simplu... Pentru că poți urmări un vis fără să fii nevoit să devii campion cu orice preț. te face fericit chiar dacă ești pata dura.”

”Dimpotrivă, încă de când eram copil, am căutat să-i evit pe bârfitori, pe cei care vorbesc despre alții: mi s-a părut întotdeauna o boală gravă, care anesteziază inima ”Mulți au căzut de gura sabiei, dar nu câți cei căzuți din cauza limbii”, spune cartea lui Ben Sirah (Ecleziaticul) (28,18), pentru că bârfa, cârtirea nu sunt nicidecum un viciu nevinovat, sunt mai curând o plagă care nu aduce decât dezbinare și suferință.”

”Pandemia ne-a făcut să luăm contact cu fragilitatea noastră personală și socială și, în același timp, ne-a demonstrat încă o dată că în furtunile istoriei suntem cu toții în aceeași barcă.”

”Să mergi mai departe nu înseamnă să uiți. [...] Să mergi mai departe înseamnă să te schimbi. pentru că ”anul în care nu am mers nicăieri” ne-a aruncat în față realitatea tragică a drumului spre autodistrugere.”

”Iertarea nu este trădare și nu este slăbiciune, dimpotrivă.[...] Răspunsul nostru trebuie să fie, din contră, unul de speranță și vindecare, de pace și dreptate. Să-i tratăm pe ceilalți cu aceeași iubire și compasiune cu care am dori să fim tratați noi. Să căutăm pentru ceilalți aceleași posibilități pe care le căutăm pentru noi înșine. Să-i ajutăm pe ceilalți să crească așa cum am dori să fim ajutați noi. Într-un cuvânt, dacă dorim siguranță, să oferim siguranță; dacă dorim viață, să oferim viață; dacă dorim oportunități, să oferim oportunități. Măsura pe care o folosim pentru ceilalți va fi măsura pe care timpul o va folosi pentru noi.”

”La scurt timp după aceea, unul dintre ei mi-a spus că e frumos să încerci să-l faci pe Dumnezeu să râdă... doar că, din cauza chestiei cu omnisciența, îți anticipează toate glumele și-ți strică poanta. Acesta eeste genul de umor care te unge la inimă.”

”Ironia este medicament, nu numai pentru a-i binedispune și a-i lumina pe ceilalți, ci și pentru sine, căci autoironia este un instrument puternic pentru a învinge tentația narcisismului. Narcisiștii se privesc mereu în oglindă, se machiază, se privesc iar, dar cel mai bun sfat e ca în fața unei oglinzi să râdem întotdeauna de noi înșine.”

”Și în acest caz, esențiale rămân responsabilitatea și educația, iar dacă este adevărat că instrumentele în sine sunt neutre și cuțitul care taie pâinea e identic cu cel care taie gâtul și doar mâna care îl mânuiește face diferența, la fel de adevărat este și că mijloacele mai răspândite și mai puternice necesită și mai multă conștientizare, și mai multe aptitudini educaționale, și mai multe exemple.”

Cam atât pentru azi. Sper că îți plac și ție aceste citate și poate te vor face curios să citești cartea.

Pe curând!

Bună seara, Melania! - Rodica Ojog - Brașoveanu

 În această carte Melania pune la cale un jaf pentru a recupera tabloul "Doamna cu evantaiul" de Goya, pe care nu știu cum l-a pierdut deoarece nu am citit în ordinea care trebuie cărțile. Mi-am dat târziu seama că este o serie. Am citit mai întâi "320 de pisici negre", care se pare că era continuarea acestei cărți.

Cartea, așa cum autoarea ne-a obișnuit, conține multe faze pline de umor. Din carte nu lipsește Azimioară și locotenentul Cristescu, căruia Melania îi scoate peri albi:

"Când Melania se află undeva poți să te aștepți la toate surprizele. Te asigur că o să dăm de niște chestii care o să ne lase cu gura căscată. N-am eu destulă fantezie ca să-mi închipui jumătate din tot ce-i trece ei prin minte."

"Cel mai mare ghinion pe care poate să-l aibă un anchetator în viața lui e să dea de-o nebună ca asta!"

Melania, în stilul ei caracteristic, angajează trei gangsteri pentru a săpa un tunel până la muzeul unde se afla depozitat tabloul dorit. Și cum nu voia să rateze un "eveniment" așa de important din viața ei, îl ia pe prietenul ei Mirciulică și asistă, în direct, la spargere.

Mi-a plăcut cartea, m-a binedispus și am râs la momentele pline cu umor. I-am acordat 5 steluțe.

Recomand cu drag această carte! Pe curând!🕮

Terapie 1 la 1 cu sinele tău

 Cartea Terapie 1 la 1 cu sinele tău de dr. Raluca Anton este mai mult decât un simplu ghid de dezvoltare personală - este o invitație sinceră pentru cei care doresc să se înțeleagă mai bine, să privească către lumea lor interioară și să petreacă timp cu sine însuși (un lucru foarte important este că nu vorbește doar în clișee cum se practică în alte cărți de dezvoltare personală). Printr-un stil accesibil și exerciții practice, autoarea ne invită la un proces de autocunoaștere profundă, în care învățăm să acceptăm fiecare parte a ființei noastre și să ne privim cu mai multă compasiune.

"[...] interiorul nostru este compus din emoții, gânduri, componente, reacții ale corpului - sunt toate acolo și toate se activează în momentul când trecem printr-o situație negativă. Iar felul în care se activează toate acestea, combinația unică pe care fiecare dintre noi o construiește, are la bază povestea de viață personală, experiențele prin care am trecut, oamenii care au călătorit alături de noi, felul în care mintea noastră s-a construit de-a lungul dezvoltării și pe parcursul experiențelor prin care am trecut de-a lungul timpului."

Raluca Anton, psiholog cu experiență, îmbină cunoștințe științifice din psihologie cu exemple concrete din viața de zi cu zi, ceea ce face ca lectura să fie nu doar informativă, ci și aplicabilă în mod real. Fiecare capitol conține reflecții și exerciții menite să ne ajute să identificăm tiparele comportamentale, să înțelegem cum trecutul ne influențează prezentul și cum putem să lucrăm activ pentru a ne rescrie povestea personală.

Unul dintre punctele forte ale cărții este tonul blând, dar direct, pe care autoarea îl folosește. Cartea am cumpărat-o deoarece îmi este foarte dragă Raluca Anton, are o voce atât de caldă încât pe tot parcursul lecturii parcă o auzeam povestind. Cartea nu este doar teoretică, ci oferă instrumente concrete pentru introspecție și integrarea sinelui într-un mod coerent. În paginile sale, cititorii descoperă cum să își asculte emoțiile și să își accepte toate părțile, fără judecată. Aceasta nu este o lectură pe care o parcurgi pasiv, ci una care te provoacă să reflectezi, să scrii, să lucrezi cu tine însuți.

Dacă ești în căutarea unei cărți de dezvoltare personală care să nu fie doar teoretică, ci să îți ofere instrumente practice de introspecție, Terapie 1 la 1 cu sinele tău este o alegere excelentă. Deși cartea are multe plusuri, fiecare cititor o poate percepe diferit. Personal, i-am acordat 3,5-4 stele, deoarece, deși conținutul este valoros, poate că unele aspecte ar fi putut fi dezvoltate mai mult. Cu toate acestea, Terapie 1 la 1 cu sinele tău rămâne o alegere inspirată pentru cei care caută o lectură profundă, dar accesibilă, despre autocunoaștere și echilibru interior.

Cioburi de stele - Amie Kaufman și Meagan Spooner

Cioburi de stele este primul volum al trilogiei Constelații, l-am citit în vara lui 2023. Postez acum deoarece am terminat recent volumul doi și am zis să le pun în ordine. O mică recenzie am postat la momentul respectiv pe Facebook.

 Aceasta carte science-fiction îmbină aventura, romantismul și misterul într-o poveste care captează atenția cititorului de la primele pagini și nu o lasă până la final. De obicei mă feresc de SF-uri, însă această carte mi-a plăcut. Carte a fost recompensată cu cel mai prestigios premiu pentru SF și fantasy din Australia - Aurealis Award for best young adult novel.

Acțiunea se desfășoară într-un viitor îndepărtata, într-o civilizație intergalactică avansată. Lilac LaRoux, fiica celui mai bogat om din univers, se afla pe nava Icarus care călătorește în hiperspațiu. Îl întâlnește pe Tarver (erou de război) pe care îl seduce, și când realizează că el nu știe cine e ea și că o place, nu pentru bani, regretă că-l îndepărtează cu jigniri.

Icarus se prăbușește, din cauza unor defecțiuni, pe o planetă pustie și misterioasă, singurii supraviețuitori fiind Lilac și Tarver, datorită cunoștințelor de electronică pe care Lilac le avea.

Deși procesul de terraformare era aproape terminat, nu e nimeni pe planetă și cei doi devin suspicioși și află mai târziu că tatăl ei făcea experimente pe această planetă pe „ființele șoptitoare”. Planeta pe care ajung este plină de enigme și pericole, iar elementul supranatural adăugat de "șoptitoarele" misterioase creează o tensiune constantă. Ființele șoptitoare le vin în ajutor și reușesc să trimită un semnal SOS, pentru a fi salvați.

Relația dintre cei doi evoluează lent, natural, cu dialoguri pline de tensiune și momente de tandrețe bine dozate. Este o poveste despre cum oamenii își pot depăși limitele și pot învăța să se accepte pe ei înșiși și pe cei din jur.

Am citit foarte repede cartea, este scrisă din două perspective, cea a lui Lilac și cea a lui Tarver, ceea ce oferă o înțelegere mai bună a trăirilor și evoluției lor interioare. Descrierile sunt bogate, iar dialogurile sunt naturale și pline de subtext.

I-am acordat 5 steluțe.

Cartea mierii - Istorie, rețete și curiozități

 După ce am câștigat locul doi la proba Editurii Niculescu din cadrul competiției Superblog, am avut ocazia să aleg câteva titluri de pe site-ul lor, iar „Cartea mierii” de Andrea Kirk Assaf mi-a atras atenția. De ce? Pentru că mierea este cea mai studiată, supusă experimentelor, venerată și utilizată dintre alimente, având o istorie bogată. În Peșterile Păianjen (Cuevas de la Araña), Spania, s-au descoperit desene rupestre vechi de 8000 de ani despre recoltarea mierii.

Cartea este un ghid succint despre miere și utilizările sale, de la rețete culinare până la tratamente naturiste și cosmetice. Capitolele sunt foarte scurte și oferă informații de bază, ca un rezumat. Este structurată clar, oferă informații despre tipurile de miere, beneficiile fiecăreia și cum să o integrezi în viața de zi cu zi. În plus, are și informații despre istoria acestui aliment dulce și povești culturale despre acest „aur lichid.”

Ce mi-a plăcut:

 Limbajul simplu și organizarea pe capitole o fac ușor de citit și de parcurs. Conține 6 capitole. Primul este despre istoria si legenda mierii, iar ultimul capitol conține 14 citate despre miere.

Cartea oferă rețete practice pe care le poți încerca oricând - de la ceaiuri la deserturi irezistibile.

Am aflat cum să alegi mierea autentică și cum să eviți produsele contrafăcute. Dar am aflat și alte lucruri interesante cum ar fi:

- Franz Elder von Hruschka este inventatorul extractorului centrifugal de miere, pentru a separa eficient mierea de fagure (1865);

- Pentru a produce o jumatate de kg de miere o albină trebuie să viziteze până la două milioane de flori și să zboare aproximativ 80.467 km.

- Din mierea fermentată se obține vinul. Cel mai vechi vin din lume - Miedul (hidromelul), obținut din miere fiermentată, drojdie, apă și opțional condimente, fructe, cereale sau hamei. Aceasta este o rețetă atestată în India în urmă cu 4000 de ani.

”Luna de miere” vine de la acest vin, în Evul Mediu era băutura preferată la petrecerile de nuntă. Iar tinerii căsătoriți primeau o provizie de mied care să le ajungă o lună.

Mierea era considerată hrana zeilor, deoarece era o sursă de dulce, cât și de vin.

Ce i-a lipsit:

Deși interesantă, am simțit că informațiile sunt uneori prea sumare. Unele secțiuni ar fi putut fi dezvoltate mai mult, în special cele legate de beneficiile terapeutice și legendele mierii. De exemplu, mi-aș fi dorit mai multe detalii despre modul în care mierea influențează sănătatea pe termen lung sau studii științifice recente care să susțină afirmațiile.

„Cartea mierii” este o lectură plăcută și utilă pentru oricine dorește să afle informații despre acest aliment natural, produs de o insectă. Cu toate acestea, rămâne mai degrabă o introducere decât un ghid exhaustiv. De aceea, i-am oferit 4 stele din 5.

Resurse online cu informații despre miere

Dacă ești curios să afli mai multe despre miere, la finalul cărții există o selecție de resurse online care completează informațiile din carte. 

Recomand această carte celor pasionați de un stil de viață sănătos sau care vor să exploreze noi modalități de a folosi mierea în bucătărie și în rutina zilnică.

Tu ai citit-o? Mi-ar plăcea să aflu părerea ta!