Se afișează postările cu eticheta evenimente speciale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta evenimente speciale. Afișați toate postările

duminică, 18 octombrie 2026

O experiență neașteptată înainte de Ziua Armatei României

 Sâmbătă voiam să merg să spăl mașina, dar nu am mai avut chef, așa că am lăsat-o pe duminică. Azi, am zis să trec prin Primark, să văd ce noutăți mai sunt și să-mi cumpăr niște lumânări parfumate. Am parcat la Primark și... am avut o surpriză. Era un eveniment al armatei, organizat ca preambul al Zilei Armatei României, sărbătorită pe 25 octombrie.

Ziua Armatei României - 25 octombrie

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, situația României a fost deosebit de complexă, integritatea teritorială fiind grav afectată în vara anului 1940. Refacerea ei a devenit principala misiune a forțelor militare româneşti. După 23 august 1944, România a acţionat în cadrul Naţiunilor Unite, obiectivul fiind refacerea graniţei de apus şi anularea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, prin care circa 43.000 de km pătraţi erau transferaţi Ungariei hortyste de către Germania şi Italia.

Acest obiectiv a fost îndeplinit la 25 octombrie 1944, când trupele române, în colaborare cu cele sovietice, au eliberat oraşele Careii Mari şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării.

Eliberarea teritoriului naţional, în toamna anului 1944, a fost obţinută prin lupta şi jertfa a 525.702 militari români, din care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi. Armata română a continuat apoi să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, care au marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

În amintirea eliberării oraşelor Careii Mari şi Satu Mare, autorităţile de la Bucureşti au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca zi de omagiere a Armatei.

Ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei României, este una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata şi faptele ei de arme din trecut, precum şi pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie.

O experiență neașteptată în lumea militară

Cum arată tehnica militară, ce echipamente folosesc militarii și ce oportunități de studiu există în acest domeniu? La standurile amenajate, militarii le-au prezentat vizitatorilor tehnica și echipamentele din dotare, explicând cum funcționează tancurile, ce stații de comunicații folosesc, cum sunt utilizate dronele și ce particularități au diferitele tipuri de armament.

În plus, Batalionul „Scorpionii negri” a oferit un exercițiu demonstrativ de mânuire a armamentului. Evenimentul a inclus și o prezentare a ofertei educaționale, pentru cei care vor să afle mai multe despre posibilitățile de pregătire în domeniu. Mai multe detalii despre oferta educațională, găsești pe următorul link: https://www.recrutaremapn.ro/

Am văzut echipament militar, pentru prima dată în Israel, când am fost opriți pentru un control de rutină, însă azi am avut ocazia să aflu mai multe despre echipamentul militar, sa-l ating, să văd cum funcționează. Am fost curioasă să iau un pistol să văd cum se simte în mână. Menționez că toate armele expuse nu erau încărcate. Am fost surprinsă cât de greu era pistolul. În filme, am văzut că este mânuit foarte ușor, așa că am făcut o glumă pe seama asta.

Dincolo de curiozitatea de a descoperi echipamentul militar, mi-am dat seama că, pentru cei care îl folosesc, acesta face parte dintr-o realitate mult mai serioasă. Deși poartă veste antiglonț, căști și alte echipamente de protecție, acestea nu le pot garanta că se vor întoarce teferi din misiuni. Militarii trebuie să fie permanent vigilenți și atenți la pericolele din jur. 

Îmi doresc o lume în care nu există războaie, însă realitatea este alta. Acești oameni își riscă viața pentru a ne apăra, iar pentru asta merită tot respectul nostru.

Pe curând!

miercuri, 19 noiembrie 2025

Evenimente speciale în noiembrie, la Operă

 Concertul extraordinar „Poduri de Romanță” și cantata scenică „Unirea cea Mare” sunt incluse în programul Operei Române Craiova din luna noiembrie.

„Poduri de Romanță”, concert al Operei Române Craiova în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Oltenia. Evenimentul este asociat Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

„Poduri de Romanță” este o invitație la o seară dedicată frumuseții romanței, locul de întâlnire al emoției și nostalgiei. Pe scena Filarmonicii Oltenia vor urca Alina Mavrodin Vasiliu și laureați ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, acompaniați de Orchestra de cameră a Operei Române Craiova, condusă de maestrul Marius Hristescu. Programul concertului va cuprinde unele dintre cele mai frumoase romanțe, în interpretări sensibile și pline de pasiune oferite de mult îndrăgiții soliști: Alina Mavrodin Vasiliu, Alina Ichim – Trofeu 2025 Interpretare, Camelia Florescu – Trofeu 2025 Creație, Lorand Cristian – Trofeu 1989 Interpretare, Cristina Beldean Moșuțan –  Premiul I, 2020, Alexandru Aghenie – Premiul al II-lea, 2025.

In memoriam Eugen Doga

Opera Română Craiova readuce pe scena Cercului Militar, sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 20.00, cantata scenică „Unirea cea Mare” de Eugen Doga, pe versuri de Nicolae Dabija și Ion Deaconescu, o creație compusă special pentru opera craioveană, cu prilejul Centenarului Marii Uniri din 2018. Evenimentul are o încărcătură emoțională aparte, fiind dedicat memoriei compozitorului Eugen Doga, care s-a stins din viață în acest an.

Lucrarea celebrează prin muzică, poezie și emoție unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naționale, într-o îmbinare armonioasă între solemnitate și sensibilitatea poetică a muzicii maestrului Doga.

Lucrarea va fi interpretată de artiștii Mariana Bulicanu (Moldova și Bucovina), Petrișor Efrem (Întreaga Românie), Cristian Fofucă (Transilvania), Ioan Toma (Țara Românească), Ioan Cherata (Mihai Viteazul), Dan Cornescu (Pan Halippa), Cosmin Vasilescu (Doru Popovici), Romulus Nicolae Cucu (Gheorghe Pop de Băsești), Adrian George Popescu (Vasile Goldiș), Robert Vladu (Iuliu Maniu), Gabriel Marciu (Miron Cristea), Laurențiu Nicu (Iuliu Hossu), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.

Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online: https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro.

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova