Se afișează postările cu eticheta Spectacole de opera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spectacole de opera. Afișați toate postările

miercuri, 25 februarie 2026

Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini

 Spectacolul-eveniment va avea loc vineri, 27 februarie 2026, de la ora 20.00, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu. 

Eveniment cultural cu o puternică dimensiune simbolică, desfășurat chiar în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la trecerea în eternitate a legendarei soprane craiovene, „Prima la Scala” este o celebrare a excelenței artistice. Spectacolul este precedat de un alt eveniment special: lansarea cărții „Elena Teodorini. Una diva europea tra Ottocento e Novecento. Il primo soprano romeno alla Scala”, semnată de Ida Garzonio și Violeta Popescu. Lansarea va avea loc de la ora 18.00, în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu, în prezența autoarei Violeta Popescu, în dialog cu Florin Popențiu Vlădicescu, strănepotul celebrei artiste.

Într-o epocă în care marile scene ale lumii păreau de neatins pentru artiștii veniți de departe, o voce din Craiova avea să schimbe istoria. Elena Teodorini, prima mare interpretă din România care a urcat pe scena celebrului Teatro alla Scala din Milano, a înscris definitiv numele țării sale în patrimoniul liricii europene.

PRIMA LA SCALA - Gală de Operă dedicată Centenarului Elena Teodorini este un act de memorie și o celebrare a unui destin artistic excepțional. Evenimentul face parte din programul Stagiunii 2025–2026, dedicată Centenarului Elena Teodorini, și este organizat de Opera Română Craiova, în parteneriat cu Arhiva Istorică Ricordi, Centrul Cultural Italo-Român din Milano, Fundația Elena Teodorini și Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local Municipal.

Programul galei propune un parcurs simbolic - de la începuturi și afirmare, la consacrare și triumf - reunind arii celebre, duete și momente orchestrale din marile titluri ale repertoriului liric în care Elena Teodorini a strălucit pe scenele Europei, interpretate de solistele Renata Vari, Mariana Bulicanu, Licia Toscano, alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova. Într-un exercițiu omagial de reconstituire artistică, actrița Anca Țecu va deveni vocea Elenei Teodorini, evocând destinul și cariera marii soprane.

Bruno Nicoli, invitat special

Invitat special al evenimentului este dirijorul italian Bruno Nicoli, dirijor și coordonator al ansamblurilor muzicale la Teatro alla Scala din Milano. Absolvent de pian și compoziție și licențiat în literatură italiană cu specializare în muzicologie, este profesor de tehnică dirijorală la Accademia del Teatro alla Scala și autor al unor studii și conferințe dedicate artei lirice. A dirijat pe importante scene lirice și festivaluri de operă și muzică simfonică din Italia și Europa, fiind totodată un apreciat muzicolog și eseist.

Conceptul regizoral al galei este creat de Arabela Tănase, iar scenografia este semnată de Răsvan Drăgănescu, într-o construcție scenică ce susține discursul muzical și narativ al serii. 

„Prima la Scala” este mai mult decât o gală comemorativă - este o reafirmare a identității culturale a Craiovei și un omagiu adus vocii care a devenit istorie.

Apariție editorială la Milano - Lansare de carte, în premieră, la Craiova

Volumul-eveniment „Elena Teodorini. Una diva europea tra Ottocento e Novecento. Il primo soprano romeno alla Scala”, realizat de Centrul Cultural Italo-Român din Milano, cu sprijinul Arhivei Istorice Ricordi și al Operei Române Craiova, reașază în lumină o biografie care a traversat frontiere, epoci și mentalități.

Născută la Craiova, într-o familie care trăia pentru scenă (Teodor și Maria Teodorini, ctitori ai primei trupe de artiști din Craiova), Elena Teodorini pleacă în 1871 la Conservatorul din Milano. Este începutul unui drum care o va purta prin marile capitale ale Europei până în America de Sud, unde publicul o aclamă, iar presa o consacră. Cartea urmărește, pas cu pas, această devenire - de la entuziasmul începutului, la maturitatea unei artiste care se întoarce definitiv în țară în 1924 și se stinge la București, în 1926.

Construit într-o arhitectură care împletește biografia cu istoria teatrului, cronica muzicală și activitatea pedagogică, volumul propune o reconstrucție atentă și profundă a unei figuri centrale a scenei lirice internaționale. Autoarele, Ida Garzonio și Violeta Popescu, subliniază că acest demers reprezintă o etapă esențială în valorizarea marilor personalități române care au marcat istoria liricii mondiale.

Accesul este liber pentru lansarea de carte, iar biletele pentru spectacolul-eveniment sunt disponibile online: https://iticket.ro/event/prima-la-scala și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

joi, 19 februarie 2026

„Pescuitorii de perle”, din nou în fața publicului craiovean

 Opera Română Craiova prezintă, în această săptămână, o nouă reprezentație a spectacolului „Pescuitorii de perle”, sâmbătă, 21 februarie 2026, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar Craiova.

Pescuitorii de perle”, opera în trei acte compusă de Georges Bizet, impresionează prin lirismul intens și prin bogăția culorilor orchestrale, iar celebrul duet „Au fond du temple saint” rămâne una dintre cele mai cunoscute pagini ale repertoriului liric internațional. 

Punerea în scenă poartă semnătura regizorală a lui l’Oiseleur des Longchamps, cu o scenografie realizată de Răsvan Drăgănescu. Spectacolul reunește invitați internaționali și artiști ai Operei Române Craiova într-o producție apreciată pentru forța emoțională, coerența și frumusețea vizuală. Sub conducerea muzicală a maestrului Adi Bar Soria, melomanii îi vor putea asculta pe Viktoria Romanova (Leïla), Federico Buttazzo (Nadir), Enrico Marrucci (Zurga) și Ioan Cherata (Nourabad), alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova.

Biletele sunt disponibile online: https://iticket.ro/event/pescuitorii-de-perle și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro.

 

joi, 12 februarie 2026

Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova

 Spectacolul din cadrul Stagiunii 2025-2026, dedicate Centenarului Elena Teodorini, va avea loc sâmbătă, 14 februarie 2026, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar.

Cu o poveste inspirată de atmosfera boemă a Parisului secolului al XIX-lea, opera lui Giacomo Puccini impresionează prin lirismul intens și realismul emoțional, fiind una dintre cele mai îndrăgite și emoționante creații ale repertoriului liric universal.

„Boema” („La Bohème”) este o operă în patru acte compusă de Giacomo Puccini, cu libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, având premiera la Torino în 1896, sub bagheta lui Arturo Toscanini. Lucrarea se bazează pe volumul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger și surprinde viața precară a unor tineri artiști din Parisul anilor 1830. În centrul acțiunii se află relația dintre poetul Rodolfo și croitoreasa Mimì, o poveste marcată de iubire intensă și final tragic. Opera este reprezentativă pentru verismul italian prin realismul situațiilor, caracterizarea directă a personajelor și forța expresivă a muzicii, ilustrată de arii celebre precum „Che gelida manina” și „Mi chiamano Mimì”.

Reprezentația din această săptămână aduce pe scenă o distribuție specială: Tamara Kalinkina (Mimi), Viktoria Romanova (Musetta), Alfonso Zambuto (Rodolfo), Enrico Marrucci (Marcello), Ioan Toma (Colline) și Ioan Cherata (Schaunard), alături de Romulus Nicolae Cucu (Benoît/Alcindoro), Petrișor Efrem (Parpignol), Cristian Fofucă (Sergent), Patrik Șain (Vameș) și Orchestra și Corul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Adi Bar Soria.

Biletele sunt disponibile online: https://iticket.ro/event/boema și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

 

marți, 13 ianuarie 2026

Evenimentele săptămânii la Opera Română Craiova

 Opera Română Craiova aduce în fața publicului, în această săptămână, două evenimente reprezentative ale începutului de an: concertul dedicat Zilei Culturii Naționale și opereta „Liliacul”, una dintre cele mai îndrăgite creații din repertoriul universal.

Primul eveniment al anului 2026 este concertul „Bijuterii corale în creația românească”, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19.30, pe scena Filarmonicii Oltenia. Programul este alcătuit dintr-o selecție de lucrări semnate de compozitori români, incluzând creații de inspirație folclorică, piese pe versurile lui Mihai Eminescu, precum și un fragment coral din opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Concertul va fi susținut de Corul Operei Române Craiova, condus de maestrul Florian George Zamfir și acompaniat la pian de Maria Cristiana Stan, iar prezentarea evenimentului va fi realizată de Ivona Stănculeasa.

O operetă emblematică, la început de an

Următorul spectacol al Operei Române Craiova este opereta „Liliacul” de Johann Strauss (fiul), una dintre cele mai așteptate reprezentații ale acestei perioade. Spectacolul, care va avea loc sâmbătă, 17 ianuarie 2026, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar, aduce în fața publicului o poveste plină de umor și energie și unele dintre cele mai iubite pagini muzicale.

Alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru, melomanii îi vor putea asculta în rolurile principale pe soliștii: Renata Vari (Rosalinde), Mihai Irimia (Gabriel von Eisenstein), Petrișor Efrem (Alfred), Mariana Bulicanu (Adele), Ada Apan (Prințul Orlofsky), Ioan Cherata (Dr. Falke) și Ioan Toma (Frank). În rolul gardianului Frosch, îndrăgitul actor craiovean Daniel Cornescu va întregi atmosfera plină de haz a spectacolului, alături de artiștii Gabriel Marciu (Dr. Blind), Cristian Fofucă (Iwan) și Corina Vlada (Ida).

În luna ianuarie, Opera Română Craiova va prezenta pe scena Cercului Militar alte două spectacole: musicalul pentru copii „Micuța Dorothy” de Marius Țeicu (sâmbătă, 24 ianuarie, ora 17.00) și spectacolul de dans „It’s Showtime” (sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19.00).

Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online:

https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la: www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

luni, 8 decembrie 2025

Logodnicul din lună

 Opera Română Craiova îi invită pe iubitorii muzicii, marți, 9 decembrie 2025, la o reprezentație specială a îndrăgitei operete „Logodnicul din lună”.

Săptămâna aceasta, melomanii vor avea ocazia să se bucure din nou de fermecătoarea creație a lui Eduard Künneke, pe un libret de Herman Haller și Fritz Oliven, inspirat de comedia lui Max Kempner-Hochstädt.

Cu umor și farmec, opereta „Logodnicul din lună” urmărește ce se întâmplă atunci când visurile romantice se lovesc de realitate, iar o glumă nevinovată se transformă într-o aventură sentimentală. Nu întâmplător, la peste 100 de ani de la premiera absolută, spectacolul - presărat cu încurcături amuzante și apariții surprinzătoare - rămâne la fel de gustat de public. 

Punerea în scenă regizată de Laurențiu Nicu, care este și realizatorul coregrafiei, cu o scenografie semnată de Răsvan Drăgănescu, va fi prezentată din nou publicului marți, 9 decembrie, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar Craiova.

Cele două reprezentații care îl vor avea la conducerea muzicală pe maestrul Florian George Zamfir, îi vor reuni, alături de Orchestra Operei Române Craiova, pe artiștii Corina Vlada (Julia de Weert), Petrișor Efrem (August Kuhbrot, Străinul I), Anca Țecu (Hannchen), Cristian Fofucă (Roderich de Weert, Străinul II), Daniel Cornescu (Josef Kuhbrot), Ada Apan (Wilhelmine Kuhbrot), Laurențiu Nicu (Egon von Wildenhagen), Adrian Grădinaru (Karl), Serghei Doroș (Hans) și Loredana Nicola, Alina Onofrei, Alexandra Iordache, Amina Almahadin (cameriste).

Biletele pot fi achiziționate online: https://iticket.ro/event/logodnicul-din-luna și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro sau la Cercul Militar cu o oră înainte de începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul face parte din programul Stagiunii 2025-2026 dedicate Centenarului Elena Teodorini.

miercuri, 19 noiembrie 2025

Evenimente speciale în noiembrie, la Operă

 Concertul extraordinar „Poduri de Romanță” și cantata scenică „Unirea cea Mare” sunt incluse în programul Operei Române Craiova din luna noiembrie.

Poduri de Romanță”, concert al Operei Române Craiova în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Oltenia. Evenimentul este asociat Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

„Poduri de Romanță” este o invitație la o seară dedicată frumuseții romanței, locul de întâlnire al emoției și nostalgiei. Pe scena Filarmonicii Oltenia vor urca Alina Mavrodin Vasiliu și laureați ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, acompaniați de Orchestra de cameră a Operei Române Craiova, condusă de maestrul Marius Hristescu. Programul concertului va cuprinde unele dintre cele mai frumoase romanțe, în interpretări sensibile și pline de pasiune oferite de mult îndrăgiții soliști: Alina Mavrodin Vasiliu, Alina Ichim – Trofeu 2025 Interpretare, Camelia Florescu – Trofeu 2025 Creație, Lorand Cristian – Trofeu 1989 Interpretare, Cristina Beldean Moșuțan –  Premiul I, 2020, Alexandru Aghenie – Premiul al II-lea, 2025.

In memoriam Eugen Doga

Opera Română Craiova readuce pe scena Cercului Militar, sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 20.00, cantata scenică „Unirea cea Mare” de Eugen Doga, pe versuri de Nicolae Dabija și Ion Deaconescu, o creație compusă special pentru opera craioveană, cu prilejul Centenarului Marii Uniri din 2018. Evenimentul are o încărcătură emoțională aparte, fiind dedicat memoriei compozitorului Eugen Doga, care s-a stins din viață în acest an.

Lucrarea celebrează prin muzică, poezie și emoție unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naționale, într-o îmbinare armonioasă între solemnitate și sensibilitatea poetică a muzicii maestrului Doga.

Lucrarea va fi interpretată de artiștii Mariana Bulicanu (Moldova și Bucovina), Petrișor Efrem (Întreaga Românie), Cristian Fofucă (Transilvania), Ioan Toma (Țara Românească), Ioan Cherata (Mihai Viteazul), Dan Cornescu (Pan Halippa), Cosmin Vasilescu (Doru Popovici), Romulus Nicolae Cucu (Gheorghe Pop de Băsești), Adrian George Popescu (Vasile Goldiș), Robert Vladu (Iuliu Maniu), Gabriel Marciu (Miron Cristea), Laurențiu Nicu (Iuliu Hossu), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.

Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online: https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro.

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

joi, 6 noiembrie 2025

„Gianni Schicchi” — rafinament muzical la Opera Craiova

 Opera Română Craiova prezintă opera comică „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, sâmbătă, 8 noiembrie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar.

Operă într-un singur act, lucrarea este considerată una dintre cele mai vii și savuroase creații ale lui Puccini, îmbinând cu măiestrie comedia de situație cu emoția și rafinamentul muzicii. Spectacolul regizat de Edna Garabedian, cu o scenografie de Răsvan Drăgănescu, aduce pe scenă o poveste plină de răsturnări de situație amuzante și mult îndrăgite pagini muzicale.

Distribuția îi reunește pe artiștii Ioan Cherata (Gianni Schicchi), Mariana Bulicanu (Lauretta), Licia Toscano (Zita), Federico Buttazzo (Rinuccio), Petrișor Efrem (Gherardo), Diana Oșca (Nella), Nadia Domnicu (Gherardino), Say Ufuk Gengis (Betto di Signa), Ioan Toma (Simone), Cristian Fofucă (Marco), Corina Vlada (La Ciesca), Romulus Nicolae Cucu (Maestro Spinelloccio / Ser Amantio di Nicolao), Patrik Șain (Pinellino), Victor Dimieru (Guccio), alături de Orchestra Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a dirijorului italian Fabio Serani.

Biletele sunt disponibile online:
https://iticket.ro/event/gianni-schicchi
și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Spectacolul face parte din programul Stagiunii 2025/2026 dedicate Centenarului Elena Teodorini.

luni, 20 octombrie 2025

Toamna poveștilor, muzicii și ideilor creative

 Spuneam într-o postare anterioară că toamna aceasta este foarte bogată în evenimente și așa a fost. Nu am reușit să particip la toate evenimentele, dar cele la care am participat mi-au umplut sufletul de bucurie.

Toamna poveștilor

Premiera piesei de operă „Trubadurul” a fost una dintre cele mai reușite producții ale acestei stagiuni, un spectacol remarcabil prin interpretarea artiștilor, scenografia impresionantă și rafinamentul costumelor. A fost un spectacol complex, care meriă văzut și revăzut.

Baletul Operei Române Craiova a adus pe scenă spectacolul de dans „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” care mi-a răsfățat copilul interior. Am trăit povestea alături de dansatori. Sala a fost plină de copii și de zâmbete sincere — timp de o oră am redevenit copilul răsfățat de altădată.

Am mers și la musicalul „Micuța Dorothy”, la fel de minunat. Chiar îmi era dor de copilărie, de poveștile spuse la gura sobei, acum transpuse pe scenă de Opera Română Craiova. Când dansatorii au coborât în sală printre spectatori, m-am bucurat mai  tare decât un copil. Un spectacol pentru toate vârstele, de la pitici la bunici. Din aceste povești ne luăm doza de optimism, amintindu-ne că, în final, binele învinge.

O altă poveste, pe care sunt sigură că o știi, „Frumoasa din pădurea adormită”spusă de actrița  Monica Ardeleanu acompaniată de orchestra Filarmonicii Oltenia, sub bagheta dirijorului Liviu Condriuc pe suita de balet compusă de Piotr Ilici Ceaikovski. 

Dramă psihologică

Am fost și la premiera piesei de teatru Ivanov, de Cehov, o producție cu totul specială, care a adus ceva nou în teatru prin formă, concept și expresie, filmul devenind parte din limbajul teatral. Filmul intensifică ceea ce întâmplă pe scenă și dă detalii pe care teatrul nu le poate da în anumite cadre, jucându-se cu percepția aceea din afara cadrului.

Regizorul adaugă câteva personaje noi, fără a altera esența textului original. În centrul dramei rămâne Nikolai Ivanov, un proprietar de pământ rus aflat într-o criză profundă — atât financiară, cât și morală. Cândva un om energic și idealist, el a devenit apatic, deziluzionat și incapabil să-și mai găsească un sens în viață. Soția lui, Anna Petrovna, o evreică ce s-a convertit pentru a se mărita cu el, este grav bolnavă de tuberculoză, iar Ivanov se simte vinovat și totodată distant față de ea.

Pentru a scăpa de propria nefericire, Ivanov începe să o viziteze pe Sasha, fiica unui vecin bogat, care se îndrăgostește de el sincer. Între timp, societatea din jur îl judecă, îl bârfește și îl acuză că își neglijează soția muribundă pentru o femeie tânără și bogată.

După moartea Annei, Ivanov acceptă să se căsătorească cu Sasha, dar la nuntă, copleșit de rușine și disperare, își pune capăt zilelor. 

Recomand să mergi să vezi această piesă, a fost prima dată când am văzut o piesă în care teatrul este adus laolaltă cu filmul și mi-a plăcut. Ivanov revine pe 28 și 29 octombrie, poți cumpăra bilete de aici: https://tncms.ro/spectacole/ivanov

Handmade

Ți-am arătat la începutul lunii că am reciclat un catalog de produse cosmetice din care am realizat o Zână bună și de atunci am făcut diverse personaje de poveste, să zic așa.

O zână a pădurii sau poate ai tu o altă denumire?



O ursitoare:

Am început să le fac fără un plan anume din materialele pe care le aveam la dispoziție. Nu știam sau mai bine zis, nu am aveam idee de rezultatul final, am lasat imaginația să-și facă de cap.

Apoi, din cartonul de ouă din care am folosit la accesoriile personajelor mele, am făcut doi clopoței — un ornament pentru Crăciun. Poate zici că e devreme, dar ne trezim cu Crăciunul la ușă, pentru că anul acesta a trecut așa de repede.

Vitamine pentru iarnă

Am fost împreună cu soțul meu să culegem măceșe pentru că văzusem o rețetă interesantă de jeleuri și voiam să o încerc. Deși știam că fructele au o enzimă care reacționează cu gelatina și nu-i permite să se închege cum ar trebui, dar văzând că în acel video funcționa, m-am gândit că la măceșe merge. Nu a funcționat, bineînțeles, dar a fost gustoasă chiar și neînchegată.

Restul de măceșe rămase, le-am curățat și le-am pus la uscat pentru ceai, care este o sursă bună de vitamine pentru zilele friguroase de iarnă.

Cursurile de limbă poloneză

Am început  și cursurile de limbă poloneză. Abia aștept să descopăr Polonia prin cuvinte, povești, jocuri și experiențe de neuitat. Să aflu curiozități despre Polonia, dar și despre cultura ei.

Iar această săptămâna am început-o cu un eveniment foarte special. Cățelul meu Uzzi împlinește azi 6 ani — 6 ani de bucurie și de iubire necondiționată.


Am descoperit cât de bogată și surprinzătoare poate fi toamna. Emoțiile și experiențele trăite mă învață să prețuiesc fiecare clipă și să găsesc frumusețea în lucrurile simple.

Pe curând!

***Sursă fotografii: arhiva personală, Opera Română Craiova, Teatrul Național ”Marin Sorescu”, Centrul de limbă și cultură poloneză, Zooplus

marți, 30 septembrie 2025

Premiera „Trubadurul” la Opera Română Craiova

 Iubitorii muzicii sunt invitați duminică, 5 octombrie 2025, la premiera operei „Trubadurul”, în deschiderea stagiunii Operei Române Craiova.

Premiera operei „Trubadurul” („Il Trovatore”) deschide stagiunea 2025-2026 a Operei Române Craiova, duminică, 5 octombrie, pe scena Cercului Militar. Fiecare spectacol al noii stagiuni dedicate Centenarului Elena Teodorini este un tribut adus marii artiste, patroana spirituală a Operei craiovene, în anul 2026 lumea muzicală comemorând un veac de la trecerea în eternitate a legendarei soprane.

Noua punere în scenă a capodoperei verdiene, concepută de regizorul italian Chris Catena, cu decoruri realizate de Răsvan Drăgănescu, costume de Silvia Zanardi și o coregrafie specială creată de Stefania Cotroneo, aduce în prim-plan dramatismul și emoția bine-cunoscutei povești despre dragoste și răzbunare.

Celebrele personaje vor fi întruchipate de interpreți de prestigiu: Renata Vari (Leonora), Licia Toscano (Azucena), David Baños (Manrico), Armando Piña (Contele de Luna), Ioan Cherata (Ferrando), Corina Vlada (Ines), Petrișor Efrem (Ruiz), Say Ufuk Gengis (Un mesager), Cristian Fofucă (Un țigan bătrân) și Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Mattia Rondelli.

Ultimele bilete disponibile pentru premieră pot fi achiziționate online pe: https://iticket.ro/event/il-trovatore și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi al Consiliului Local Craiova.

miercuri, 21 mai 2025

De la un fiasco la un succes mondial: Bărbierul din Sevilla, la Opera Română Craiova

Sâmbătă, 24 mai, merg la operă pentru a vedea Bărbierul din Sevilla, celebra operă bufă compusă de Gioachino Rossini, într-o producție spectaculoasă a Operei Române Craiova. Spectacolul va avea loc de la ora 19:00, pe scena Cercului Militar, și se anunță a fi un adevărat regal liric, cu o distribuție internațională de excepție.

Dar înainte să mă bucur de umorul și energia acestei capodopere, am descoperit câteva lucruri interesante despre ea, pe care merită să le împărtășesc.

Rossini a compus Il Barbiere di Siviglia în doar 13 zile! A fost comandată de Teatro Argentina din Roma în 1816, iar compozitorul, cunoscut pentru rapiditatea cu care lucra, a compus întreaga partitură în timp record – unele surse spun chiar că a dormit foarte puțin în acea perioadă.

Deși azi este considerată una dintre cele mai mari opere comice din istorie, premiera a fost un dezastru. Publicul a huiduit, cântăreții au făcut greșeli, iar o pisică a traversat scena în timpul spectacolului, stârnind râsete și confuzie. Din fericire, a doua reprezentație a fost mult mai bine primită, iar faima operei a crescut rapid.

Opera este inspirată din piesa omonimă a lui Beaumarchais, care face parte dintr-o trilogie. Figaro, bărbierul șiret și inventiv, este un personaj apărut și în Nunta lui Figaro (transformată mai târziu în operă de Mozart). Practic, Figaro e unul dintre primii „influenceri” din istoria artei – inteligent, carismatic, și mereu cu un plan la îndemână.

Titlul Bărbierul din Sevilla fusese deja folosit de compozitorul Giovanni Paisiello cu 30 de ani înainte. Când Rossini a lansat propria versiune, susținătorii lui Paisiello au fost scandalizați și au boicotat premiera. Ironia este că versiunea lui Rossini a rezistat în timp, în timp ce cea a lui Paisiello a fost uitată.

Dacă mergi la operă și nu ești un cunoscător, tot vei recunoaște măcar o arie: Largo al factotum – da, acel celebru „Figaro! Figaro! Figaro!” care a fost folosit în nenumărate filme, reclame și desene animate. Este o demonstrație de virtuozitate vocală și un moment care entuziasmează publicul de fiecare dată.

Spectacolul de la Craiova va fi dirijat de Francesco Di Mauro (Italia), un nume bine cunoscut pe scenele internaționale, iar la clavecin va acompania Corina Stănescu. Regia artistică este semnată de Arabela Tănase, iar scenografia îi aparține lui Răsvan Drăgănescu.

Distribuția este internațională și promite o seară memorabilă:

  • Contele Almaviva – Manuel Amati (Italia)

  • Bartolo – Ioan Cherata

  • Rosina – Chiara Tirotta (Italia)

  • Figaro – Cesare Kwon (Italia)

  • Don Basilio – Hidenori Inoue (Japonia)

  • Marcellina (Berta) – Noemi Modra (Cluj-Napoca)

  • Fiorello/Ofițerul – Cristian Fofucă

  • Ambrogio – Daniel Cornescu

  • Notarul – Say Ufuk Gengis

Printre numele care atrag atenția se numără mezzosoprana Chiara Tirotta, apreciată pentru aparițiile sale la Teatro alla Scala din Milano, Arena di Verona și Rossini Opera Festival din Pesaro. Cu o voce profundă și o expresivitate aparte, Chiara Tirotta va da viață rolului Rosina în fața publicului craiovean.

Nu rata ocazia de a te întâlni cu muzica lui Rossini și cu o distribuție de elită, într-o seară în care opera bufă promite să aducă zâmbete, rafinament și virtuozitate.

🎟️ Încă mai sunt bilete disponibile online:
https://iticket.ro/event/barbierul-din-sevilla
...sau la Agenția Operei Române Craiova – Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6
📞 0351.442.471
📧 agentiadebilete@operacraiova.ro

luni, 7 aprilie 2025

„Cavalleria Rusticana” și „Pagliacci” – la Opera Craiova

 În această săptămână, iubitorii muzicii sunt invitați la un spectacol liric de referință al Operei Române Craiova care reunește două dintre cele mai îndrăgite titluri ale verismului italian: „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar. De la dramatismul rural sicilian din „Cavalleria Rusticana” până la lumea teatrului ambulant din „Pagliacci”, publicul este invitat să trăiască o seară plină de pasiuni intense și să se bucure de forța emoțională a muzicii.

Cavalleria Rusticana: Acțiunea se desfășoară într-un sat sicilian, într-o singură zi – duminica Paștelui – și este o dramă intensă despre iubire, trădare, onoare și răzbunare. Turiddu o seduce pe Lola, deși e logodit cu Santuzza. Aceasta, sfâșiată de durere, îi spune totul lui Alfio. Se lasă cu o provocare la duel, iar Turiddu e ucis.Totul se încheie brusc și tragic:

”Hanno ammazzato compare Turiddu!” („L-au omorât pe Turiddu!”)

Mascagni avea doar 26 de ani când a compus-o.
A trimis partitura la un concurs de opere într-un act – a câștigat și a devenit celebru peste noapte.
Este adesea interpretată în tandem cu Pagliacci de Leoncavallo (altă operă veristă de referință), într-un dublu spectacol numit „Cav/Pag”.

Pagliacci: Acțiunea se petrece într-un sat italian, în jurul unei trupe de actori ambulanți.
Canio, șeful trupei, joacă rolul clovnului (Pagliaccio) în piesa lor. Dar în viața reală, e bântuit de bănuiala că soția lui, Nedda, îl înșală.

Pe scenă, el trebuie să fie comic. În viață, inima lui arde de gelozie.
Nedda chiar are un amant – pe Silvio – și plănuiește să fugă cu el. Tonio, bufonul urât și respins de Nedda, îl avertizează pe Canio. Urmează o scenă de gelozie reală, în timpul spectacolului. Canio nu mai poate juca – devine el însuși.

Pe scenă, în fața publicului, în timp ce joacă, își înjunghie soția și pe Silvio.
Și apoi rostește replica finală, celebră și sfâșietoare:

„La commedia è finita!” („Comedia s-a încheiat!”)

Leoncavallo scrie cu dramatism, intensitate melodii ușor de reținut, dar extrem de expresive.

Sub bagheta maestrului Dumitru Cârciumaru, spectatorii îi vor asculta în „Cavalleria Rusticana” pe soliștii Licia Toscano (Santuzza), Rodica Dinișoară (Lola), David Baños (Turiddu), Ioan Cherata (Alfio), Mihaela Popa (Mamma Lucia). În „Pagliacci”, sub conducerea muzicală a maestrului Alessandro Tirotta, vor da viață personajelor David Baños (Canio), Renata Vari (Nedda), Armando Piña (Tonio), Petrișor Efrem (Beppe), Cristian Fofucă (Silvio), Say Ufuk Gengis (Un țăran), alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova.  

Biletele sunt disponibile online:
https://iticket.ro/event/cavalleria-rusticana-pagliacci
și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

În luna aprilie, tot pe scena Cercului Militar, Opera Română Craiova va prezenta opereta „Văduva Veselă” de Franz Lehár (sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 19.00). La cele două evenimente sunt așteptați atât melomanii experimentați, cât și cei care doresc să descopere frumusețea operei și operetei.

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local al Municipiului Craiova.

sâmbătă, 8 martie 2025

It's Showtime

 Spectacolul de dans al Operei Române Craiova va fi prezentat publicului sâmbătă, 29 martie 2025, de la ora 19.00, în sala Cercului Militar.

It’s Showtime” este o invitație în lumea strălucitoare, plină de farmec și seducție a cabaretului, oferită de Ansamblul de Balet al Operei Române Craiova. Spectacolul regizat de Erna Marin, cu o scenografie creată de Răsvan Drăgănescu, transpune în mișcare povești intense din culise, unde pasiunea și ambițiile ascunse ies la iveală. Prin ritmuri antrenante, coregrafii spectaculoase și costume fermecătoare, spectacolul evocă emoții autentice și trăiri pasionale și conturează atmosfera unică, elegantă și exuberantă a cabaretului.

Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online:

https://iticket.ro/partner/orc

sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local al Municipiului Craiova.

[Comunicat de presă]

marți, 25 februarie 2025

Mărțișor muzical la Opera Română Craiova

„Gala Operei Mărțișor”, tradiționalul spectacol al începutului de primăvară la Opera Română Craiova, va avea loc sâmbătă, 1 martie 2025, de la ora 19.00, în sala Cercului Militar.

Iubitorii muzicii sunt invitați să se lase purtați de farmecul operetei și să celebreze venirea primăverii prin emoție și rafinament artistic, într-un cadru festiv și o atmosferă de poveste. 

Spectacolul va aduce pe scenă atât soliști invitați, cât și îndrăgiți artiști craioveni, iar programul serii cuprinde arii, duete, momente orchestrale, corale și de balet din operete îndrăgite în întreaga lume. Fermecătoarele pagini muzicale vor fi interpretate de Laura Esposito (Italia), Corina Vlada, Licia Toscano, Lorenzo Martelli (Italia), Petrișor Efrem, Ioan Cherata, Gabriel Manro (SUA), Andrea Carcassi (Italia), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Adi Bar Soria (Israel).

Biletele sunt disponibile online:

https://iticket.ro/event/gala-operei-martisor și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraoiva.ro