O experiență neașteptată înainte de Ziua Armatei României

 Sâmbătă voiam să merg să spăl mașina, dar nu am mai avut chef, așa că am lăsat-o pe duminică. Azi, am zis să trec prin Primark, să văd ce noutăți mai sunt și să-mi cumpăr niște lumânări parfumate. Am parcat la Primark și... am avut o surpriză. Era un eveniment al armatei, organizat ca preambul al Zilei Armatei României, sărbătorită pe 25 octombrie.

Ziua Armatei României - 25 octombrie

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, situația României a fost deosebit de complexă, integritatea teritorială fiind grav afectată în vara anului 1940. Refacerea ei a devenit principala misiune a forțelor militare româneşti. După 23 august 1944, România a acţionat în cadrul Naţiunilor Unite, obiectivul fiind refacerea graniţei de apus şi anularea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, prin care circa 43.000 de km pătraţi erau transferaţi Ungariei hortyste de către Germania şi Italia.

Acest obiectiv a fost îndeplinit la 25 octombrie 1944, când trupele române, în colaborare cu cele sovietice, au eliberat oraşele Careii Mari şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării.

Eliberarea teritoriului naţional, în toamna anului 1944, a fost obţinută prin lupta şi jertfa a 525.702 militari români, din care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi. Armata română a continuat apoi să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, care au marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

În amintirea eliberării oraşelor Careii Mari şi Satu Mare, autorităţile de la Bucureşti au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca zi de omagiere a Armatei.

Ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei României, este una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata şi faptele ei de arme din trecut, precum şi pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie.

O experiență neașteptată în lumea militară

Cum arată tehnica militară, ce echipamente folosesc militarii și ce oportunități de studiu există în acest domeniu? La standurile amenajate, militarii le-au prezentat vizitatorilor tehnica și echipamentele din dotare, explicând cum funcționează tancurile, ce stații de comunicații folosesc, cum sunt utilizate dronele și ce particularități au diferitele tipuri de armament.

În plus, Batalionul „Scorpionii negri” a oferit un exercițiu demonstrativ de mânuire a armamentului. Evenimentul a inclus și o prezentare a ofertei educaționale, pentru cei care vor să afle mai multe despre posibilitățile de pregătire în domeniu. Mai multe detalii despre oferta educațională, găsești pe următorul link: https://www.recrutaremapn.ro/

Am văzut echipament militar, pentru prima dată în Israel, când am fost opriți pentru un control de rutină, însă azi am avut ocazia să aflu mai multe despre echipamentul militar, sa-l ating, să văd cum funcționează. Am fost curioasă să iau un pistol să văd cum se simte în mână. Menționez că toate armele expuse nu erau încărcate. Am fost surprinsă cât de greu era pistolul. În filme, am văzut că este mânuit foarte ușor, așa că am făcut o glumă pe seama asta.

Dincolo de curiozitatea de a descoperi echipamentul militar, mi-am dat seama că, pentru cei care îl folosesc, acesta face parte dintr-o realitate mult mai serioasă. Deși poartă veste antiglonț, căști și alte echipamente de protecție, acestea nu le pot garanta că se vor întoarce teferi din misiuni. Militarii trebuie să fie permanent vigilenți și atenți la pericolele din jur. 

Îmi doresc o lume în care nu există războaie, însă realitatea este alta. Acești oameni își riscă viața pentru a ne apăra, iar pentru asta merită tot respectul nostru.

Pe curând!

Parcul Hanul Doctorului

 Trec zilnic pe lângă acest parc, în drumul meu către serviciu, dar niciodată nu l-am vizitat până de curând. Deoarece pe câmp, unde îl plimbam de obicei pe Uzzi, erau foarte multe ariste, dar și căpușe, l-am urcat în mașină și ne-am oprit în parc.

La ieșirea din Craiova spre București se află Parcul Hanul Doctorului. Parcul are un lac, alei și poduri de lemn și este amenajat pentru plimbări și petrecerea timpului liber. Nu este la fel de mare ca Parcul Nicolae Romanescu, dar merită vizitat.

Parcul poate fi o alegere bună pentru cei care vor să iasă din casă, să se plimbe în aer liber sau să petreacă puțin timp în natură. Este potrivit și pentru o ieșire cu familia ori pentru câteva fotografii spectaculoase.

O scurtă istorie a Parcului Hanul Doctorului

Povestea parcului începe în 1968, când arhitecții craioveni Victor Suciu și Gina Mărculescu au conceput amenajarea zonei. Parcul a fost inaugurat în 1972 și a devenit un loc de agrement pentru craioveni. În anii care au urmat, însă, spațiul a fost neglijat, iar aleile și amenajările s-au degradat. Nici acum parcul nu este foarte bine întreținut: copacii nu sunt toaletați, iarba a crescut în voie, cu toate acestea este un loc potrivit pentru o plimbare în aer liber.

Numele Hanul Doctorului vine de la medicul bulgar Petăr Beron, care a profesat la Craiova între 1832 și 1839. În 1841, acesta a cumpărat o moșie la marginea orașului, unde se afla un han. Beron a rămas în istoria Bulgariei și ca autor al „Abecedarului cu pești”, unul dintre primele manuale moderne de educație laică în limba bulgară. A murit în 1871, la moșia sa din Craiova.

Ce poți vedea în Parcul Hanul Doctorului din Craiova?

Lacul este unul dintre lucrurile care atrag privirea când ajungi în parc. Este înconjurat de alei, iar podurile de lemn fac legătura între diferite porțiuni ale parcului. Există elemente decorative interesante și anume: o construcție din lemn în formă de corabie și o moară decorativă. Acestea au fost instalate în 2018, când parcul a fost reamenajat, dându-i un aspect interesant. Tot atunci s-a amenajat și un loc special pentru făcut grătar, care este prevăzut cu zece grătare din cărămidă, două cuptoare și mese din lemn. Există și un ponton destinat pescuitului, precum și mobilier de joacă din lemn pentru copii.

Pe lângă lac și de-a lungul aleilor cresc mai mulți arbori, printre care chiparoșii de baltă, care se dezvoltă bine în soluri umede. Pe lac am observat și rățuște sălbatice, iar în timpul plimbării ne-a ieșit în cale un arici.

Parcul Hanul Doctorului ar putea fi un loc și mai plăcut dacă ar fi îngrijit mai bine. Chiar și așa, lacul, copacii și animalele întâlnite în timpul plimbării ne-au făcut să ne simțim bine aici. Vom reveni cu Uzzi, mai ales că avem nevoie de un loc în care să ne putem plimba fără grija aristelor, care îi pot intra în piele și îi pot provoca răni.

Ce locuri mai puțin cunoscute, dar care merită vizitate, ai descoperit în orașul tău?

Pe curând!

****fotografiile sunt din arhiva personală

Peștera Bolii – o întâlnire cu natura, istoria și legendele locului

După ce am coborât de la Cetatea dacică de la Bănița, următorul obiectiv a fost Peștera Bolii, care se află în zona Petroșani–Bănița, în județul Hunedoara, la aproximativ 6 km de Petroșani, pe drumul care leagă Valea Jiului de Țara Hațegului. Zona peșterii aparține comunei Bănița și se află în arealul Parcului Natural Grădiștea Muncelului–Cioclovina. Denumirea peșterii nu are legătură cu „boala”, ci provine de la familia Bolia, al cărei nume apare în documente medievale din secolul al XV-lea.

Înainte de a detalia traseul, merită să ne întoarcem puțin în timp, pentru a înțelege cum s-a format peisajul pe care îl vedem astăzi.

Munții Șureanu păstrează urmele unei lumi de mult dispărute. Cu peste 100 de milioane de ani în urmă, aici se întindea fundul cald și adânc al Mării Tethys. Straturile de sedimente depuse atunci au format calcarele mezozoice – rocile în care astăzi natura a sculptat peșteri și alte forme de relief carstic.

Acești munți fac parte din Pânza Getică și sunt alcătuiți în mare parte din roci metamorfice foarte vechi. În zonele de vest și sud-vest ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, spre Bănița și Pui, apar și roci sedimentare, calcare și gresii, formate în perioadele Paleozoic și Mezozoic, când mările și lacurile acopereau această regiune.

Cum se formează o peșteră

Peșterile sunt cele mai fascinante forme de relief. Apa de ploaie, infiltrată prin fisurile rocilor, a dizolvat lent calcarul, modelând în timp un relief spectaculos. Așa s-a format și Peștera Bolii, cu galerii largi și ușor de parcurs, săpate de-a lungul unui râu subteran.

În interior se pot observa speleoteme-formațiuni minerale care cresc foarte lent:

• stalactite, care atârnă din tavan
• stalagmite, care cresc de la sol
• coloane, formate prin unirea acestora
• scurgeri parietale
• gururi – mici bazine de apă
  

Cele mai frumoase stalactite pot fi admirate spre finalul traseului.

În timpul vizitei, atenția mi-a fost atrasă și de picturile de pe pereți, însă povestea lor este diferită de ceea ce ai putea crede la prima vedere.

Picturi rupestre - între inspirație și imaginație

Pe pereții Peșterii Bolii pot fi observate picturi care imită stilul artei rupestre preistorice. Aceste desene nu sunt autentice – ele au fost realizate în scop decorativ, în cadrul unor proiecte culturale și filmări internaționale, și nu reprezintă vestigii arheologice locale.

În anii 2000, Peștera Bolii a fost aleasă ca decor natural pentru filme și documentare istorice. Cu această ocazie, artiștii au creat picturi inspirate de celebrele peșteri Lascaux (Franța) și Altamira (Spania), folosind materiale și tehnici asemănătoare celor din epoca pietrei. Modelele recreate sugerează atmosfera lumii de acum zeci de mii de ani.

Picturile de pe pereții Peșterii Bolii NU sunt autentice. Ele au fost realizate pentru a recrea simbolic un fragment din universul preistoric. Trebuie privite ca pe o călătorie imaginară în timp – o punte între realitate și legendă.

Știai că...

Cele mai vechi picturi rupestre autentice descoperite în România se află în Peștera Coliboaia, în Munții Apuseni? Ele au peste 30.000 de ani și sunt unele dintre cele mai timpurii forme de artă cunoscute în Europa.

Dincolo de picturi, în peșteră există și forme stâncoase cărora oamenii le-au atribuit semnificații aparte. În jurul lor s-au născut credințe și legende transmise de-a lungul timpului.

Stânca Fecioara Maria cu pruncul în brațe este o apariție miraculoasă în peretele peșterii, din vremuri imemoriale. Icoana Maicii Domnului apare în multe dintre legendele locului.

Peștera Bolii, în special sala din fața Icoanei din perete, se caracterizează printr-o puternică încărcătură energetică, turiștii simțind o stare de bine, de liniște și echilibru. Întreaga zonă a peșterii face parte din centrul energetic Petroșani - Țarașana, înscris în harta zonelor energetice ale României.

Legendele Peșterii Bolii

Peștera Bolii nu este doar un loc al apei și al pietrei, ci și un loc al poveștilor. De-a lungul timpului, oamenii din aceste locuri au transmis din generație în generație legende despre iubire, dor și speranță – toate legate de acest spațiu magic.

Jupâneasa și izvorul dorului

Demult, o frumoasă și neînfricată jupâneasă stăpânea pământurile și pădurile din jurul Peșterii Bolii. Iubitul ei, chemat la luptă de Marele Lup Alb, era plecat în războaie îndepărtate. Cu dor și neliniște, fata cobora adesea la icoana Sfintei Fecioare Maria din adâncurile Peșterii, rugându-se fierbinte pentru întoarcerea lui grabnică.

Rugăciunea i-a fost ascultată, iar dorința nestinsă a jupânesei s-a împlinit: ea s-a prefăcut într-un pârâu cu ape limpezi, ce curge și astăzi prin peșteră la vale, căutându-și iubitul.

Cele două surori și inima din stâncă

Pe aceste meleaguri, într-un conac vechi, trăiau odinioară două surori. Cea mare era mândră și pretențioasă, refuzând toți petitorii. Cea mică era blândă, dar tăcută și nemângâiată, visând în taină la iubire.

Într-o zi geroasă de iarnă, au zărit amândouă în stâncă forma unei inimi răsturnate. În noaptea care a urmat, fata cea mică a visat un glas care le spunea:

„Dacă vă veți urma inima și vă veți ruga la icoana din peșteră, iubirea vă va fi dăruită. Dar dacă alegeți doar averea, veți rămâne singure.”

Se spune că fetele au ales să-și urmeze inima. Și, chiar înainte de Crăciun, iubirea le-a fost trimisă ca binecuvântare.

Legendele dau glas pietrei. Poate că, în liniștea peșterii, vei simți și tu șoapta lor...

Dincolo de povești și de formele care stârnesc imaginația, peștera este și adăpost pentru numeroase viețuitoare. Unele dintre ele sunt greu de observat, dar au un rol important în ecosistemul subteran.

Liliecii și viața ascunsă din peșteri

Peșterile din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina sunt adevărate refugii pentru multe vietăți, dintre care liliecii ocupă un loc special. Aici trăiesc 14 dintre cele 32 de specii de lilieci cunoscute în România.

În Peștera Bolii pot fi observați, în funcție de sezon, lilieci precum:

• liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)
• liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii)
• liliacul comun (Myotis myotis)

Aceștia folosesc peștera pentru odihnă, mai ales în perioadele mai reci sau pentru repaus zilnic.

Peștera Bolii nu este singurul adăpost important pentru lilieci. În alte cavități din regiune se găsesc colonii spectaculoase:

• în Complexul Carstic Ponorici-Cioclovina cu Apă trăiesc aproape 1000 de exemplare de liliac mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros)
• în Peștera Șura Mare se află una dintre cele mai mari colonii de liliac pitic (Pipistrellus pipistrellus) din Europa – peste 43.000 de exemplare!

Dar liliecii nu sunt singurii locuitori ai întunericului.

În peșteri trăiesc și specii numite troglobionte – animale care nu ies niciodată la lumină. Aceste viețuitoare sunt adaptate complet la viața în subteran : nu au vedere, sunt palide sau transparente și se mișcă încet. Multe dintre ele se găsesc doar în această regiune.

Printre cele mai cunoscute se numără:

• Drimeotus bolii – un mic gândac cavernicol
• Neobisium sturanyi – un pseudoscorpion minuscul

Aceste viețuitoare fragile depind de liniștea, curățenia și echilibrul mediului subteran. Vizitarea responsabilă a peșterii, fără zgomot, fără a atinge formațiunile și fără a deranja liliecii, este esențială pentru a le proteja.

Bogăția subterană nu se oprește la viețuitoare. Parcul adăpostește peste 400 de peșteri, unele remarcabile prin dimensiuni, altele prin descoperirile făcute în interiorul lor:

• Șura Mare – cu peste 10 km de galerii
• Cioclovina Uscată – celebră pentru descoperirea celui mai vechi craniu de Homo sapiens fossil­is din România și pentru al doilea cel mai mare zăcământ de guano-fosfat din Europa

Carstul din Munții Șureanu este un sistem viu, aflat în continuă transformare. Peșterile sunt adevărate arhive naturale care păstrează informații esențiale despre geologie, apă, viețuitoare și chiar despre trecutul îndepărtat al oamenilor.

Mi-a plăcut foarte mult Peștera Bolii. Ceea ce o face interesantă este faptul că, într-un spațiu de câteva sute de metri, natura, istoria și legendele locale se împletesc, dând locului un farmec aparte. Alt aspect interesant este acustica peșterii. A fost folosită pentru concerte și manifestări muzicale. Asociația Petro-Aqua menționează că încă din perioada interbelică în cea mai mare sală erau organizate concerte, iar tradiția a fost reluată în perioada contemporană. Mi-ar plăcea să merg la un concert susținut în peșteră!

Dacă ai drum în zonă, îți recomand să vizitezi peștera. Prețul biletului este 10 lei/persoană.

Pe curând!

*** Înscriu acest articol în tabelul „Citate favorite” găzduit de Suzana

**** fotografiile sunt din arhiva personală, iar informațiile din articol sunt de pe panourile informative din peșteră

 

Cheile Băniței și Cetatea dacică

 După ce am luat prânzul la La Belle Epoque ne-am îndreptat spre următorul obiectiv. La aproximativ 8 kilometri nord de Petroșani, în comuna Bănița din județul Hunedoara, se află Cheile Băniței. Traseul este scurt, are aproximativ 250–300 de metri, însă pe această distanță pârâul Bănița trece printre pereți de calcar înalți și foarte apropiați, formând un culoar îngust, cu aspect aproape de canion.

Cheile Băniței: traseu prin apă

Locul se află pe culoarul Bănița–Merișor–Baru, între Depresiunea Petroșani și Depresiunea Hațegului. Din punct de vedere al reliefului, este o zonă în care calcarul a avut un rol important în formarea peisajului. Apa a pătruns în fisurile rocii și a contribuit la modelarea formelor carstice. Potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Petroșani, actualul culoar ar reprezenta o fostă peșteră, al cărei tavan s-a prăbușit. Pereții rămași de o parte și de alta au fost apoi modelați de apă.

Acest lucru explică aspectul neobișnuit al cheilor. Pereții de calcar au suprafețe rotunjite și scobituri formate prin acțiunea apei. În albia pârâului se găsesc și marmite, adică adâncituri formate prin eroziune.

Cheile Băniței sunt diferite de multe alte obiective naturale deoarece traseul trece chiar prin apă. Pentru a parcurge cheile, trebuie să mergi prin albia pârâului Bănița, printre pereții de calcar. De aceea, este important să alegi o perioadă în care nivelul apei permite parcurgerea în siguranță.

Este important să porți încălțăminte specială, cizme de cauciuc sau încălțăminte impermeabilă, cu talpă cauciucată aderentă, pentru a preveni alunecarea pe pietre. Pe o porțiune a traseului este montat un cablu metalic de sprijin , instalat pentru a facilita deplasarea turiștilor.

Traseul spre Cetatea dacică de la Bănița

Cheile Băniței sunt interesante și prin ceea ce se află în imediata lor apropiere. Pe un deal care domină zona se găsește Cetatea dacică Bănița, una dintre cetățile dacice din Munții Orăștiei incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Legătura dintre cele două obiective nu este doar una geografică. Zona Băniței a avut o poziție importantă pentru controlul căilor de acces dintre Valea Jiului și Țara Hațegului. Un studiu publicat de Universitatea din Petroșani descrie chiar zona Cheilor Băniței drept o veche „poartă” de acces spre Țara Hațegului și Ardeal.

În prezent, cele două obiective pot fi parcurse împreună prin traseul tematic „Cetatea Bănița”, deschis publicului începând cu 1 august 2026. Traseul are 570 de metri, o diferență de nivel de 104 metri și este cotat cu dificultate medie. Pentru mine gradul de dificultate a fost dificil, poate pentru că nu am mai făcut mișcare de ceva timp. Urcarea durează aproximativ 40 de minute, iar traseul începe prin traversarea Cheilor Băniței și continuă prin pădure, pe un drum în pantă.

Eu am făcut traseul în aproximativ o oră sau mai mult, m-am oprit de mai multe ori, iar drumul în pantă mi s-a părut destul de abrupt. Însă, a meritat tot efortul. Cetatea dacică Bănița face parte din sistemul de fortificații al regatului dac și este una dintre cele șase cetăți dacice din Munții Orăștiei înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. A fost construită pe un vârf stâncos, într-un loc greu accesibil, folosind relieful ca element de apărare. Astăzi nu mai găsești aici o cetate în sensul obișnuit al cuvântului, cu ziduri înalte și construcții bine păstrate, ci mai degrabă un sit arheologic. Urcarea până la cetate merită însă și pentru priveliștea minunată asupra văii și a munților din jur.

În apropiere se află și Peștera Bolii, despre care voi povesti data viitoare. Împreună, cele trei obiective — Cheile Băniței, Peștera Bolii și cetatea dacică — spun, fiecare în felul său, povestea aceluiași teritoriu. 

Pe curând!

Din nou la Peștera Muierii din Baia de Fier

 Îți faci planuri să vizitezi un obiectiv turistic și pleci cu o experiență complet diferită. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru la Peștera Muierii, din Baia de Fier, județul Gorj. Anul trecut, în iunie, am vrut să vizităm peștera, însă nu am reușit, trebuia să așteptăm în jur de 30 minute și deja se făcuse târziu.

Anul acesta am ajuns cu 6 minute peste ora fixă, iar casa de bilete se închisese. Trebuia să așteptăm o oră, deși nu ne grăbeam, am decis să plecăm. Am petrecut ceva timp prin împrejurimi, ne-am plimbat, am făcut fotografii și ne-am bucurat de liniștea locului.

Peștera Muierii este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România și una dintre cele mai vizitate peșteri din țară. Se află în comuna Baia de Fier, la poalele Munților Parâng. A fost modelată de râul Galben și are galerii care se întind pe o lungime de aproximativ 3,5 kilometri, însă doar etajul superior este amenajat pentru vizitare.

Numele peșterii este dat de o legendă veche. Se spune că, în vremurile în care zona era amenințată de invazii, femeile, copiii și bătrânii se refugiau aici, în timp ce bărbații mergeau la luptă. O altă tradiție locală spune că femeile veneau la gura peșterii pentru a toarce sau pentru a înmuia cânepa și inul în apa rece din interior. Indiferent care variantă este adevărată, numele a rămas până astăzi.

Dincolo de legende, peștera are o valoare științifică importantă. Aici au fost descoperite numeroase fosile de urs de cavernă și dovezi ale prezenței oamenilor preistorici, datând din Paleolitic.

Chiar dacă nu am intrat în peșteră, zona din jur merită timpul petrecut aici. Râul Galbenul, versanții stâncoși, pădurea și aerul răcoros creează un peisaj plăcut pentru o plimbare sau o pauză în timpul unei excursii prin nordul Olteniei. În apropiere se găsesc terase și spații de relaxare, iar dacă ajungeți în zonă puteți combina vizita cu alte obiective, precum Peștera Polovragi sau Transalpina.

Dacă ești curios să vezi cum arată interiorul peșterii, poți face un tur virtual: https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=9LDM4aAioB5. 

Dacă vrei să afli mai multe despre descoperirile arheologice din Peștera Muierii, găsești aici studiul științific publicat în revista PNAS.

Data viitoare, când vom reveni, poate reușim să vizităm și interiorul peșterii. Cum spune o vorbă veche: a treia oară e cu noroc! Până atunci, rămân fotografiile și amintirea unui loc care ne-a convins că nu este nevoie să bifezi toate obiectivele pentru a te bucura de o destinație.

Dacă ai în plan o vizită, verifică programul înainte de plecare și încearcă să ajungi cu cel puțin 15-20 de minute înainte de ora de intrare. Accesul se face în grupuri, la ore fixe, iar casa de bilete se închide înainte de ultimul tur al zilei.

Pe curând!

La doi pași de casă, în câmpul de lavandă

 După ce mi-am băut cafeaua de dimineață, am plecat împreună cu soțul meu să vizităm un câmp de lavandă aflat foarte aproape de noi, la doar 7 km distanță. Acest loc de poveste se numește Lavanda Sudului.

Trebuie să recunosc că nu mă așteptam să găsim un loc atât de frumos atât de aproape de casă. De multe ori avem impresia că pentru experiențe speciale trebuie să mergem undeva departe, dar frumusețea ne înconjoară la orice pas, ea doar așteaptă să fie descoperită.

Nici nu am ajuns bine că privirile ne-au fost atrase de rânduri ordonate de lavandă, separate de mici poteci care te îmbiau la plimbare. Priveliștea era superbă, iar combinația dintre movul intens al florilor și nuanțele de galben din fundal crea un contrast deosebit. Preț de o secundă, mintea mi-a jucat feste și am avut impresia că sunt în Provence, pentru că realitatea era la fel de magică.

A fost o zi toridă de vară, iar când am ajuns, căldura se simțea deja apăsătoare. Cu toate acestea, entuziasmul nostru a făcut ca disconfortul termic să dispară. Am pornit printre rândurile de lavandă și ceea ce mi-a atras atenția a fost forfota din jurul florilor. Printre firele de lavandă zburau fluturi colorați, albine harnice și bondari, într-un du-te-vino continuu. Mi-a plăcut să-i observ în liniște și cu greu i-am putut fotografia. Fiecare zumzet părea să spună o poveste, transformând totul într-un adevărat spectacol al naturii.

La intrare era amplasat un indicator din lemn, cu mai multe mesaje simpatice. Erau mai multe plăcuțe asemenea unor pergamente, ca și cum timpul nu le-ar putea șterge, cu gânduri simple, dar frumoase. Al patrulea mesaj s-a potrivit de minune momentului - fericire!

Aerul mirosea intens a lavandă, dar parfumul nu era deloc obositor, ci plăcut. Totul avea un farmec aparte, într-un astfel de loc timpul parcă încetinește. La un moment dat, privind în jur, mi-a venit un gând cât se poate de simplu: natura știe să transmită mesaje fără cuvinte complicate: „Nu uita să zâmbești!”

Și atunci, inevitabil, mi-am spus: of, de ce uităm atât de des să ne bucurăm de lucrurile simple? De natură? Suntem mereu prinși între responsabilități, sarcini și termene limită, iar momentele de liniște ajung să pară un lux.

Pentru mine vizita aceasta a fost un fel de catharsis, o eliberare, o pauză de la ritmul alert al zilelor obișnuite. Poate acesta este darul pe care natura ni-l oferă fără să ceară nimic în schimb.

Cred că acesta este farmecul Lavandei Sudului. Nu este doar un loc instagramabil, ci și unul care îți oferă o pauză de relaxare. Poate adevăratul secret al acestui loc nu stă doar în frumusețea lavandei, ci în starea pe care ți-o lasă după ce pleci: o stare de calm, de recunoștință și de bucurie simplă.

Am plecat de acolo cu câteva suveniruri: o coroniță de lavandă, un ulei esențial și un spray natural împotriva țânțarilor și căpușelor, toate pe bază de lavandă.

 Acest articol îl înscriu la jocul lansat de Carmen – „Duzina de cuvinte”. Cuvintele date sunt: poteci, zâmbești, galben, ușor, fiecare, patrulea, pergamente, of, catharsis, acesta, undeva, secret.

Pe curând!💮

O seară la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

 Sâmbătă am avut una dintre acele zile în care alergi dintr-un loc în altul și nici nu simți oboseala. Festivalul Internațional Shakespeare a reușit  să mă facă să-mi organizez întreaga seară în jurul spectacolelor.

„Comedia erorilor” – piesă de teatru 

Primul pe lista mea a fost „Comedia erorilor”,considerată una dintre cele mai amuzante piese ale lui Shakespeare și înțelegi imediat de ce. Povestea pornește de la două perechi de gemeni despărțiți în copilărie, care ajung fără să știe în același oraș. De aici începe un adevărat carusel de încurcături, întâlniri greșite, acuzații absurde și situații care devin din ce în ce mai complicate. 

Producția Teatrului Nottara, semnată de Sânziana Stoican, exploatează foarte bine acest mecanism al confuziei. Ritmul este alert, schimbările de situație se succed rapid, iar umorul funcționează atât prin replici, cât și prin jocul actorilor. De multe ori râdeam nu doar la ceea ce se întâmpla pe scenă, ci și la reacțiile personajelor care încercau disperat să înțeleagă ce se petrece în jurul lor.

În acest context l-am remarcat pe Adrian Nicolae, care interpretează cele două variante ale lui Antifolus. Interesant este că, deși îl întâlnisem la premiera filmului „Klaus & Barroso” și chiar făcusem o fotografie cu el, aproape că nu l-am recunoscut pe scenă. Pe tot parcursul spectacolului aveam senzația că îl cunosc de undeva. Îmi era familiar, dar nu reușeam să-mi dau seama de unde. Abia spre final, când a venit în public, am făcut legătura. Privind retrospectiv, cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le poți face unui actor: să te facă să uiți cine este și să vezi doar personajul.

 Expoziția de costume – Teatrul Marin Sorescu

După spectacol am pornit în grabă spre Teatrul Marin Sorescu. Voiam să văd expoziția de costume și picturi inclusă în programul festivalului. Din păcate, timpul nu mi-a permis decât o vizită scurtă. A fost mai degrabă o oprire între două destinații decât o vizită în adevăratul sens al cuvântului, dar chiar și așa m-am bucurat că am reușit să o văd. 

„To Bitch or Not to Bitch” – spectacol de dans

Următoarea oprire era la Ramada, unde urma să înceapă „To Bitch or Not to Bitch”, spectacolul companiei poloneze Hertz Haus. Dacă ”Comedia erorilor” m-a cucerit aproape instantaneu, aici experiența a fost complet diferită.

Recunosc că ideea din spatele lui este una puternică. Pornind de la poemul lui Shakespeare „The Rape of Lucrece”, producția nu urmărește să reprezinte violența în sine, ci urmele pe care aceasta le lasă asupra corpului și psihicului feminin. În loc să pună accent pe momentul agresiunii, spectacolul vorbește despre consecințe, despre memorie și despre relația femeii cu propriul corp după traumă.

Mi s-a părut interesant și felul în care spectacolul pune întrebări despre corp și despre felul în care îl privim. Ce înseamnă un corp pur? Ce înseamnă unul murdar? Cine stabilește aceste criterii? Unde se termină fiziologia și unde începe judecata socială? În universul creat de artistele de la Hertz Haus, petele, urmele, imperfecțiunile și vulnerabilitățile corpului devin subiecte de reflecție, nu ceva ce trebuie ascuns.

A fost apreciat și  a câștigat premii pentru abordarea sa originală. Temele sunt puternice, iar abordarea este curajoasă. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că nu a fost un spectacol pe gustul meu. Nu pentru că ar fi fost slab realizat, ci pentru că pur și simplu nu am rezonat cu forma artistică aleasă. Uneori se întâmplă asta la festivaluri și cred că face parte din farmecul lor. Vezi spectacole care te entuziasmează și spectacole care îți provoacă mai degrabă reflecții decât emoții.

Shakespeare’s Chronicles nr. 2, 23 mai 2026

La final nu rămâne mare lucru de spus. Doar senzația unei zile în care am trecut prin mai multe lumi fără să stau prea mult în niciuna.

Pe curând!🎬

*Imagini: arhivă personală (1,3,4)/ Festivalul Internațional Shakespeare Craiova(2,5)
**Mai multe imagini din festival: album Facebook

Craiova culturală: de la Shakespeare la Noaptea Muzeelor

 Craiova ca scenă deschisă în Festivalul Shakespeare 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026 continuă să își extindă formula dincolo de spațiul convențional al teatrului și transformă orașul într-o scenă deschisă. Sub tema „WILL matters / Voința naște materie”, ediția din acest an propune nu doar spectacole, ci o experiență urbană și comunitară în care Shakespeare este scos din sălile clasice de teatru și adus în piețe, cartiere, centre comerciale și localitățile din zona metropolitană a Craiovei.

Prin proiectele Shakespeare Squares și Shakespeare Metropolitan, festivalul schimbă raportul dintre public și actul artistic. Teatrul nu mai așteaptă spectatorul într-un spațiu consacrat, ci merge către el, în ritmul orașului. Piețele Craiovei devin scene pentru spectacole, iar cartierele și comunele din zona metropolitană sunt incluse într-un traseu cultural accesibil și gratuit.

Programul reunește forme artistice foarte diferite: teatru clasic reinterpretat, circ contemporan, instalații interactive, performance-uri itinerante, spectacole de marionete, dans, muzică și intervenții participative. De la spectacolele cu foc și acrobație ale companiei Flare Performance din Austria până la instalațiile multimedia și proiectele dedicate copiilor și adolescenților, festivalul propune un dialog constant între patrimoniul shakespearian și limbajele contemporane ale spectacolului. 

„Romeo și Julieta” la Filarmonica „Oltenia”

Unul dintre primele evenimente la care am participat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare Craiova 2026 a fost concertul simfonic „Romeo și Julieta”, susținut la Filarmonica „Oltenia”, și cred că nu puteam avea o intrare mai bună în atmosfera festivalului.

sursa: Filarmonica Oltenia

Invitația a venit din partea unui coleg de serviciu. Am mers împreună cu soțul meu, cu o prietenă și, bineînțeles, cu colegul care ne-a invitat. Există o diferență între a merge singur la un spectacol și a împărți experiența cu oameni apropiați, mai ales într-un festival care pune atât de mult accent pe ideea de comunitate și participare.

 Programul a reunit trei perspective muzicale diferite asupra aceleiași povești shakespeariene: dramatismul intens al lui Ceaikovski, forța aproape cinematografică a lui Prokofiev și sensibilitatea melancolică a lui Astor Piazzolla. Cum muzica lui Ceaikovski mi-a plăcut întotdeauna foarte mult, Uvertura-fantezie „Romeo și Julieta” a fost pentru mine unul dintre cele mai puternice momente ale serii, prin felul în care orchestra a construit tensiunea și emoția fără exagerări inutile. În același timp, prestația acordeonistului Radu Rățoi a adus concertului o energie aparte. În „Anotimpurile din Buenos Aires”, acordeonul a avut o expresivitate caldă și foarte vie, iar interpretarea lui a adus un plus de emoție și energie întregului concert.

În pauza concertului, am reușit să obțin un autograf de la Radu Rățoi, lucru care a făcut seara și mai specială. 

Shakespeare Teen și Noaptea Muzeelor

După spectacol am mers în Piața „Mihai Viteazul” unde am admirat instalația multimedia Shakespeare Teen, creată cu participarea a peste 1000 de elevi din 52 de școli și licee din Dolj. Aceasta transformă spațiul public într-o scenă a imaginației tinerei generații, având la bază universul piesei „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare. Instalația este realizată cu sprijinul Promenada Mall Craiova și NEPI Rockcastle.

Pentru că spectacolul a coincis cu „Noaptea Muzeelor” trebuia neapărat să vizităm și muzeele, însă după concert, în jur de ora 21:00, muzeele din oraș erau deja aglomerate, cozile erau lungi, semn că interesul publicului era mare. Situația m-a bucurat și întristat în același timp: pe de o parte, era bine că există atâta participare, pe de altă parte, accesul devenea mai dificil. Am decis să facem o pauză și să bem ceva. Apoi am reușit să vizităm doar Muzeul de Științele Naturii „Oltenia”. Experiența a fost limitată de timp, dar ne-am bucurat că am reușit să-l vizităm. Anul trecut am reușit să vizitez trei muzee, deși atunci experiența a fost întreruptă brusc din motive de sănătate și a trebuit să plec mai devreme acasă.

A fost o seară perfectă, petrecută alături de persoane dragi, în care m-am bucurat de fiecare moment. 

Pe curând!🎶🎵

***foto și video din arhiva personală