Se afișează postările cu eticheta spectacol de cabaret. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spectacol de cabaret. Afișați toate postările

marți, 13 ianuarie 2026

Evenimentele săptămânii la Opera Română Craiova

 Opera Română Craiova aduce în fața publicului, în această săptămână, două evenimente reprezentative ale începutului de an: concertul dedicat Zilei Culturii Naționale și opereta „Liliacul”, una dintre cele mai îndrăgite creații din repertoriul universal.

Primul eveniment al anului 2026 este concertul „Bijuterii corale în creația românească”, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19.30, pe scena Filarmonicii Oltenia. Programul este alcătuit dintr-o selecție de lucrări semnate de compozitori români, incluzând creații de inspirație folclorică, piese pe versurile lui Mihai Eminescu, precum și un fragment coral din opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Concertul va fi susținut de Corul Operei Române Craiova, condus de maestrul Florian George Zamfir și acompaniat la pian de Maria Cristiana Stan, iar prezentarea evenimentului va fi realizată de Ivona Stănculeasa.

O operetă emblematică, la început de an

Următorul spectacol al Operei Române Craiova este opereta „Liliacul” de Johann Strauss (fiul), una dintre cele mai așteptate reprezentații ale acestei perioade. Spectacolul, care va avea loc sâmbătă, 17 ianuarie 2026, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar, aduce în fața publicului o poveste plină de umor și energie și unele dintre cele mai iubite pagini muzicale.

Alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru, melomanii îi vor putea asculta în rolurile principale pe soliștii: Renata Vari (Rosalinde), Mihai Irimia (Gabriel von Eisenstein), Petrișor Efrem (Alfred), Mariana Bulicanu (Adele), Ada Apan (Prințul Orlofsky), Ioan Cherata (Dr. Falke) și Ioan Toma (Frank). În rolul gardianului Frosch, îndrăgitul actor craiovean Daniel Cornescu va întregi atmosfera plină de haz a spectacolului, alături de artiștii Gabriel Marciu (Dr. Blind), Cristian Fofucă (Iwan) și Corina Vlada (Ida).

În luna ianuarie, Opera Română Craiova va prezenta pe scena Cercului Militar alte două spectacole: musicalul pentru copii „Micuța Dorothy” de Marius Țeicu (sâmbătă, 24 ianuarie, ora 17.00) și spectacolul de dans „It’s Showtime” (sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19.00).

Biletele pentru spectacolele Operei Române Craiova pot fi achiziționate online:

https://iticket.ro/partner/orc sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la: www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

duminică, 30 martie 2025

Dans, muzică și emoție pură: o incursiune în lumea cabaretului

 Cabaretul este un gen artistic plin de strălucire, seducător și electrizant, care a luat naștere la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Franța. Primele spectacole de acest gen au fost organizate încă din 1881, la faimosul Le Chat Noir din Paris, un loc unde muzica, poezia și teatrul experimental se îmbinau cu umorul și ironia socială. Câteva decenii mai târziu, cabaretul s-a transformat radical odată cu apariția celebrului Moulin Rouge, unde dansul can-can a devenit simbolul libertății și al nonconformismului. 

De-a lungul anilor, cabaretul a evoluat, influențând genuri artistice precum musicalul sau burlescul. De exemplu, în Germania anilor 1920, cabaretul berlinez era un mijloc de expresie artistică și protest politic, devenind emblematic prin stilul său satiric și provocator. Marlene Dietrich, una dintre marile actrițe ale secolului XX, și-a început cariera în astfel de spectacole.

Un alt exemplu este cel al cabaretului american, unde locații precum Cotton Club din New York au adus în prim-plan jazzul, promovând artiști legendari ca Duke Ellington și Billie Holiday. De asemenea, cabaretul a avut un impact major în cinematografie, inspirând filme celebre precum Cabaret (1972), cu Liza Minnelli în rolul principal.

Moulin Rouge nu a fost doar un loc de divertisment, ci și o adevărată revoluție socială. A fost unul dintre primele locuri din Paris unde femeile au putut dansa și performa pe scenă într-un mod independent, fără constrângerile impuse de societatea vremii.

Astăzi, cabaretul continuă să fascineze, fie încorporând elemente moderne, fie păstrând farmecul aparte care l-a consacrat: o combinație de muzică, dans, teatru și emoție pură.

„It's Showtime!” – Cabaretul a prins viață la Opera Română Craiova

Sâmbătă seară, sala Operei Române din Craiova s-a transformat într-o adevărată scenă de cabaret, unde luminile strălucitoare, ritmurile irezistibile și energia debordantă a artiștilor au creat un spectacol de neuitat. It's Showtime! nu a fost doar o reprezentație, ci o incursiune într-o lume a farmecului, pasiunii și misterului.

M-a impresionat foarte tare  prestația unui dansator absolut carismatic. Trăia fiecare pas cu o intensitate rară, fiecare mișcare spunea o poveste, iar prezența sa pe scenă era hipnotizantă. Deși încă nu am aflat cum se numește, talentul său și-a lăsat amprenta asupra spectacolului.

Atmosfera generală a show-ului a fost pur și simplu seducătoare. Ținutele strălucitoare, jocurile de lumini și coregrafiile detaliate au creat un tablou vibrant, unde fiecare moment era o explozie de energie și emoție. Fiecare număr artistic avea o poveste și o intensitate aparte, reușind să transpună publicul într-o lume de vis.

Acest spectacol a demonstrat că magia cabaretului nu s-a pierdut, ci dimpotrivă, continuă să fascineze și să emoționeze prin autenticitate, senzualitate și pasiune. It's Showtime! a fost mai mult decât un spectacol – a fost o seară în care scena a devenit un univers plin de strălucire și mister.

***pozele sunt de pe pagina Operei Române Craiova și din arhiva personală

Pe curând!💃