Relația cu sora mea a fost mai complicată. Nu am fost niciodată foarte apropiate, iar copilăria ne-a separat mai mult decât ne-a unit. Ea a crescut mai mult la bunici, la țară, iar eu am rămas la oraș. Amândouă am avut copilării frumoase, dar separate, cu jocurile și aventurile noastre, fără să fim împreună atât cât mi-aș fi dorit. Amintirile pe care le avem împreună sunt puține, iar momentele care ne-au unit au fost întâmplările mai puțin plăcute. Chiar și așa, a existat mereu o legătură între noi, o apropiere subtilă care s-a întărit de-a lungul anilor.
 |
| sursă foto: pixabay |
Totul a început într-o copilărie pe care o port în mine ca o fotografie veche, alb-negru.
Copilăria o filă din viața noastră
Am copilărit în anii comunismului, cu toate lipsurile vremurilor, dar și cu bucuriile simple ale copilăriei. Îmi amintesc curtea bunicilor, aerul proaspăt și curat de țară, departe de orașul aglomerat și poluat și râsul ei cristalin când se juca în curte. Însă, amintirea care m-a marcat cel mai mult este cea când ea avea doi, poate trei ani. Eu eram cu trei ani mai mare — suficient cât să cred că pot avea grijă de ea.
Accidentul acela a rămas în mine ca o rană care nu s-a închis niciodată. O motocicletă, o clipă, o neatenție — și apoi doar strigăte, panică și sânge. Ea se juca cu un șpan, pe care îl trăgea după ea, mergând pe bordură, imaginându-și lumi doar de ea știute. Apoi, motocicleta care din cauza vitezei a pierdut controlul și a lovit-o. Și-a revenit, cu timpul, dar în mine a rămas vinovăția.
Aveam cinci sau șase ani și nu știam că ceea ce am simțit atunci era vina, dar am aflat cu timpul. Era o emoție grea și apăsătoare, fără nume. O purtam în tăcere, ani de zile.
Distanța care a devenit firească
 |
| Image by tatlin from Pixabay |
Am crescut, în adolescență nu ne-am înțeles foarte bine. Anii au trecut.
Fiecare și-a întemeiat propria familie. Ea în Anglia. Eu am rămas aici. Ne-am făcut viețile noastre, fiecare cu greutățile și dorurile ei.
Dar viața are felul ei de a alege momentele potrivite. Nu atunci când vrem noi, ci atunci când suntem pregătiți să înțelegem lecția predată.
Anii treceau, iar distanța a devenit firească. Până într-o zi, când am descoperit că uneori, un simplu moment poate repara tăceri de o viață.
Vidin: o zi, o amintire
Ne-am reîntâlnit vara aceasta, în august, la Vidin. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute împreună din ultimii ani.
Nu pentru locul în sine, ci pentru momentele frumoase și liniștite pe care le-am trăit împreună.
Am râs, am povestit, ne-am plimbat — vina parcă nu mai durea. Am transformat-o în punte, nu în ziduri. Și am știut, atunci, că poate e timpul să-i ofer un cadou. Nu pentru o zi specială, nu pentru un motiv anume. Ci doar pentru că o am. Pentru că există.
Un cadou care poartă amintiri
Am ales un pandantiv de pe www.anyoli.ro - Lantisor cu pandantiv cu piatra Ochi de tigru. Nu pentru valoarea lui materială, ci pentru ceea ce ascunde în interior. Este o bijuterie cu stocare inteligentă, dar eu o privesc ca pe o îmbinare a artei cu tehnologia — o modalitate de a transforma emoțiile în amintiri vii.
Piatra Ochi de Tigru completează acest cadou perfect. Simbolizează curaj, energie și protecție — toate calități care o definesc pe sora mea. O va încuraja să trăiască cu încredere, să profite de fiecare oportunitate și să rămână echilibrată, chiar și în mijlocul agitației cotidiene. Este un mic talisman care îi va aminti că are în ea puterea de a înfrunta orice provocare.
În el i-am lăsat câteva mesaje simple — câte unul pentru fiecare zi când are nevoie de încurajare, de speranță, sau doar câteva cuvinte care să-i amintească că nu este singură. I-am lăsat și o scrisoare scrisă din inimă.
Mi se pare uimitor cum ceva atât de mic poate păstra atâta emoție în el. Tocmai de aceea am simțit că i se potrivește. Pentru că, dincolo de toate, este o luptătoare. A trecut prin mai multe decât mulți oameni într-o viață, și totuși nu și-a pierdut zâmbetul ei frumos.
Asta e puterea ei — și merită ceva care să o reprezinte.
LoveToGive – pentru că dragostea nu are nevoie de date în calendar
Uneori, cele mai emoționante cadouri sunt cele care nu așteaptă o ocazie.
Nu ziua de naștere. Nu Crăciunul. Nu „pentru că trebuie”. Ci doar pentru că simți.
Anyoli numește această filozofie LoveToGive — și am rezonat cu ea din prima clipă. Pentru că, dincolo de tot ce am trăit împreună sau separat, îmi iubesc sora. Poate n-am știut mereu să i-o arăt, dar o simt.
Scrisoarea pe care n-am avut curaj s-o scriu până azi
Dragă mea soră,
Vreau să-ți spun ceva ce probabil nu ți-am spus niciodată suficient: te admir. Te admir pentru felul tău de a fi, pentru curajul și bunătatea ta, pentru felul în care îi faci pe cei din jur să se simtă iubiți.
Îmi amintesc momentele simple, când râdeam împreună sau doar stăteam una lângă cealaltă fără să spunem nimic. Chiar și atunci când eram departe una de cealaltă, am simțit mereu că legătura noastră există, subtilă, dar reală.
Mi-aș fi dorit să-ți spun mai des cât de mult contezi pentru mine. Cât de mult prețuiesc tot ceea ce ești și tot ceea ce faci. Așa că am decis să îți scriu aceste rânduri, fără o ocazie specială, doar ca să știi că gândurile mele sunt cu tine.
Am vrut ca aceste sentimente pentru tine sa le păstrei în fiecare zi, chiar și când suntem departe una de cealaltă. De aceea am ales o bijuterie Anyoli. În ea am pus mesaje care să te însoțească, să-ți amintească că ești iubită și apreciată, cât și această scrisoare.
Acesta este cadoul meu pentru tine. Fără motiv special, fără o sărbătoare. Doar pentru că te iubesc și pentru că vreau să știi cât de mult însemni pentru mine.
Sora ta mai mare
Poate că aceste rânduri ar fi trebuit scrise mai demult. Poate că, dacă le-aș fi spus la timpul potrivit, multe lucruri ar fi fost altfel.
Dar știu acum că timpul nu iartă, însă vindecă — dacă îl lași.
Și vindecarea, uneori, începe cu un gest mărunt: o scrisoare, un cadou oferit fără motiv.
Dincolo de tehnologie și de forma lui elegantă, acest colier o va face să simtă dragostea mea de soră.
O dragoste care n-a știut mereu să vorbească, dar care n-a lipsit niciodată.
Mi se pare important ca fiecare gest sincer să devină amintire. Iar Anyoli oferă exact asta: o modalitate de a transforma emoțiile în ceva ce poate fi purtat, revăzut și retrăit oricând. Nu doar o bijuterie, ci un fel de jurnal, o punte între prezent și trecut — o amintire vie.
Și poate, într-o zi, peste mulți ani, când va scana acel pandantiv și va asculta un mesaj dintre cele dedicate, își va aminti de mine și va zâmbi.
Așa cum am zâmbit și eu la Vidin, în august, când am înțeles că iubirea dintre surori nu dispare. Doar așteaptă să fie regăsită.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025!
.gif)
