Se afișează postările cu eticheta martisoare crosetate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta martisoare crosetate. Afișați toate postările

luni, 12 ianuarie 2026

Cățeluși croșetați

 Ce am mai făcut din cheițele de la conservele de mâncare ale lui Uzzi? Niște cățeluși drăguți, vreo patru, căci am experimentat, ca de obicei. I-am început diferit, nu am croșetat toate rândurile la fel ca în tutorial sau în loc de ochișori cusuți am folosit mărgele și ochișori cumpărați. 

Cățelușii i-am lucrat după acest tutorial - click aici pentru detalii. Rezultatul îl poți vedea în imaginile de mai jos, la cel verde am exagerat cu silicon când am lipit ochișorii și la cel bej i-am cusut boticul strâmb. L-am lăsat așa, pare mai interesant.

Pot fi folosiți ca mărțișoare pentru copii dacă le atașez câte un ac de broșă și un șnur alb-roșu, ca brelocuri, ca semn de carte sau ornamente pentru flori dacă le lipesc câte un bețișor pentru frigărui.
Cățelușul din ultima poză de jos este preferatul meu. Al tău care este?

Acum după ce am reciclat și creat acești cățeluși este timpul să-ți zic și câteva curiozități despre aceste animăluțe drăguțe:

  • au „amprente” unice – Nu, nu doar oamenii au amprente! Nasul fiecărui câine are un model unic, la fel ca amprentele digitale ale oamenilor.
  • văd lumea în mod diferit față de oameni, vederea alb-negru e doar un mit – Ei percep culorile, dar în spectrul albastru și galben, fiind incapabili să distingă roșu și verde. Dacă vrei să testezi cum văd câinii intră pe Dog Vision Simulator.
  • pot simți emoțiile prin miros – Mirosul lor nu e doar pentru hrană. Câinii pot detecta schimbări în hormonii umani și pot simți stresul, frica sau chiar starea de boală a stăpânilor.
  • mișcarea cozii nu este un simplu gest de fericire, ei „vorbesc” cu coada –  Modul în care câinele își mișcă coada poate arăta emoții complexe: coada ridicată și rigidă arată ca e în alertă sau atitudine dominantă, coada între picioare – teamă sau supunere.
  • și ei visează – poate ai observat cum un câine tresare sau „aleargă” în somn, nu e întâmplător. Studiile arată că aceștia au faze REM și pot visa.
  • au „al doilea nas” – În partea de sus a cavității nazale se află organul vomeronasal, care detectează feromoni. Acesta le permite să recunoască stări sociale, estru la alte animale și multe informații chimice subtile.
  •  simt timpul – Ei pot simți ritmul zilnic și pot anticipa evenimente (plimbarea, masa, sosirea stăpânului acasă).
  •  au super-auz – Pot auzi sunete de 4 ori mai depărtate decât oamenii și frecvențe între 40 Hz și 60 kHz, adică mult peste limita auzului uman.
Uzzi și rața lui jegoasă😂

Lupii cenușii și câini s-au desprins dintr-o specie de lup dispărută acum aprox. 15000-40000 de ani. Câinii au fost domesticiți cu cel puțin 14000 de ani în urmă.

Cam atât pentru astăzi! Pe curând!

duminică, 4 ianuarie 2026

Garoafe roșii - mărțișoare croșetate

Știu că mai este mult până vine sezonul mărțișoarelor, dar dacă tot am avut timp liber, am zis să profit la maximum de el, așa că am încercat un model nou de mărțișor.


 Acest model de mărțișor este foarte ușor de croșetat, îți voi explica imediat pașii. Am folosit ață rămasă de la alte proiecte, croșetă, foarfecă, ace de broșă și ac. Pentru lipit am folosit silicon la cald.

Cum croșetezi un mărțișor cu garoafă

Am început cu floarea:

Ața verde: 

R1: am făcut un cerc magic;
R2: în interiorul cercului am croșetat 6 piciorușe scurte, am închis cu picioruș alunecat. 
R3: ochi de lanț, un picioruș scurt, două piciorușe scurte (o creștere), un picioruș scurt și așa mai departe până am terminat rândul, trebuie să am un total de 9 piciorușe scurte la final, închid cu picioruș alunecat.
Acum este momentul să schimb ața, pun ața roșie și continui să croșetez:
R4: fac câte 2 piciorușe scurte în fiecare ochi din rândul anterior, închid cu ochi alunecat;
R5: 2 ochiuri de lanț, un picioruș dublu neterminat în același loc, trei ochiuri de lanț pe care îl prind cu ochi alunecat în următorul ochi, și se repetă secvența până la sfârșit, apoi închid cu ochi alunecat. Tai ață și întăresc lucrul să nu se desfacă.

Apoi am făcut medalionul, am folosit ață macrame bej, pe care o am de la mama mea:
R1: cerc magic;
R2: 12 piciorușe duble neterminate;
R3: câte 2 piciorușe duble în fiecare ochi de pe rândul anterior;
R4: un picioruș dublu, două piciorușe duble în același loc, un picioruș dublu... se repetă secvența până la final;
R5: câte un picioruș dublu în fiecare ochi de pe rândul anterior;
Continuă până la dimensiunea dorită, dacă vrei să iasă medalionul puțin ondulat sari peste rândul 5 și repeți rândul 4; Atenție! Doar R2 se lucrează cu piciorușe duble neterminate.
R final: două ochiuri de lanț prinse cu ochi alunecat în ochiul următor, se repetă secvența până la final.
Codița garoafei am cusut pe bază, am folosit modelul de cusătură lanț. Floarea am lipit-o cu silicon, iar pe spate, am ascuns cusătura sub acul de broșă, pe care l-am lipit tot cu silicon.

Eu am experimentat ca de obicei, am făcut codița croșetând lanț simplu, care se folosește la macrame, medalionul l-am făcut puțin ondulat, dar și perfect rotund. La garofița din stânga, la rândul final am croșetat două ochiuri de lanț în loc de trei. Se făcuse deja târziu, însă mai aveam experimente de făcut, dar le voi face data viitoare. 

Simbolistica și semnificația garoafelor

În încheiere îți las câteva curiozități despre garofițe:

  • Garoafa face parte din genul Dianthus, iar numele provine din greaca veche: dios („divin”) și anthos („floare”), tradus înseamnă „floarea zeilor”.
  • Numele „carnation” ar putea avea legătură fie cu latinescul carnis („carne”), datorită nuanțelor naturale ale florii, fie cu folosirea garoafelor în ghirlande ceremoniale încă din Antichitate
  • Florile de garoafă pot fi de multe culori: roșu, roz, alb, galben, verde și chiar nuanțe rezultate prin colorare (de exemplu albastru sau violet).

În general, garoafele simbolizează dragostea, fascinația și distincția.
În China, garoafele sunt flori frecvent folosite la nunți.
În Franța, ele sunt uneori folosite la înmormântări și transmit condoleanțe.
Garoafele sunt tradițional asociate cu Ziua Mamei – în special garoafa albă, simbol al purității dragostei materne. 

Culorile au semnificații specifice:

  • Roșu deschis – admirație,
  • Roșu închis – dragoste profundă,
  • Alb – puritate și noroc,
  • Mov – capriciu sau originalitate,
  • Pestrițe – regret că dragostea nu poate fi împărtășită.

Garoafele în evenimente istorice

În Portugalia, garoafele roșii au devenit simbolul Revoluției din 1974. Despre această revoluție  am citit prima dată la rubrica Monday Murals. Revolução dos Cravos (Carnation Revolution) a fost o lovitură de stat militară care a răsturnat regimul autoritar Estado Novo și a deschis calea spre democrație în Portugalia. Până în 1974, Portugalia era condusă de o dictatură autoritară începută în anii 1920 (regimul Estado Novo), care suprimase libertățile politice și civile.

În noaptea de 24–25 aprilie 1974, ofițeri ai Movimento das Forças Armadas (MFA) au început o acțiune militară împotriva regimului.

În timpul revoluției, civilii au ieșit în stradă și au oferit garoafe roșii soldaților, punându-le în țevile armelor și pe uniforme ca simbol al non-violenței și al dorinței de libertate. Imaginea soldaților cu garoafe în arme a făcut ca evenimentul să primească acest nume.

Ianuarie Negru (Black January) – Azerbaidjan, 20 ianuarie 1990

În noaptea de 19–20 ianuarie 1990, trupele sovietice au intrat în Baku și alte orașe din Azerbaidjan pentru a suprima protestele și mișcările naționaliste în contextul dizolvării Uniunii Sovietice.

Intervenția a dus la moartea a 130–147 de civili și la sute de răniți. Evenimentul a fost o represiune brutală asupra populației civile, multe persoane fiind împușcate pe străzi în timp ce protestau pentru libertăte și vot democratic. Termenul Black January (Qara Yanvar) reflectă caracterul tragic al evenimentului.

În memoria victimelor, garoafele roșii au devenit un simbol al tristeții și al comemorării. Mii de oameni depun anual aceste flori pe mormintele din Baku, mai ales la Alley of Martyrs (Grădina Martirilor), unde sunt îngropați cei uciși.

Acest gest simbolizează respectul pentru martiri și dorința de libertate. În fiecare an, pe 20 ianuarie, azerii țin un moment de reculegere, depun garoafe roșii la morminte, iar sirenele navale și trenurile sună în memoria celor uciși.

Cum ți se pare modelul meu de mărțișor? Tu ce curiozități știi despre garoafă?

Pe curând!💮

  • Fotografii: arhiva personală
  • Video: creat cu Grok AI

miercuri, 12 februarie 2025

Mărțișoare timpurii!

Ce faci să-ți revii după răceală? Croșetezi mărțișoare!😂
Pentru că mă obosea foarte tare lumina ecranelor (telefon, laptop, etc), am găsit alte moduri de a-mi face recuperarea mai plăcută: am citit, am croșetat și am încercat să fac brățări handmade din mărgele.

Mărțișoarele croșetate, timpurii, sunt foarte ușor de realizat. Inimioara este, de fapt, ”pătratul bunicii” modificat puțin. Am croșetat un mic trandafir alb, pe care l-am lipit cu silicon la cald de inimioară, i-am pus un ac de broșă și gata! 

Am folosit resturi de ață, unele inimioare le-am făcut din două culori deoarece nu mi-a ajuns ața. Așa par a fi niște inimi reparate în stilul tehnicii kintsugi. Acum am realizat că nu le-am fotografiat - poate altă dată.
Apoi am încercat să fac niște brățări! Aveam mărgele de la diverse bijuterii rupte, am cumpărat de pe Temu elastic special pentru realizarea brățărilor, cruciulițe, cartonașe ”Handmade with love”, și alte accesorii și instrumente necesare pentru realizarea brățărilor. Nu mi-a ieșit perfect, dar eu sunt mulțumită de rezultat.
Chiar dacă primăvara încă nu a sosit, mărțișoarele mele sunt gata de dat în dar. Uneori, din resturi de ață și puțină răbdare se nasc cele mai frumoase lucruri. A fost o experiență relaxantă și creativă, exact ce aveam nevoie pentru a-mi reveni. Poate data viitoare voi experimenta și alte modele!
Sper să îți placă mărțișoarele și brățara mea! Tu ce metode creative folosești când ai nevoie de un pic de liniște și refacere?

Pe curând!