Lumea ciupercilor

 Uneori, cele mai frumoase descoperiri se ascund acolo unde nu te aștepți. Așa mi s-a întâmplat la Cittadella Viscontea din Bergamo: mă plimbam fără o direcție specifică când, trecând prin poarta cetății, am descoperit un mic univers dedicat ciupercilor. Sub zidurile de piatră, într-o sală discretă, se desfășura o expoziție fascinantă: „I Funghi – Il Regno della Sostenibilità”.

Organizată de Gruppo Micologico G. Camozzi, expoziția aduna laolaltă sute de specii de ciuperci – o adevărată colecție a diversității naturii. De la exemplare minuscule, în forme fragile și fosforescente, până la ciuperci masive, colorate, cu forme bizare și spectaculoase, totul era aranjat cu o precizie care trăda pasiunea organizatorilor. Nu era doar o simplă prezentare științifică, ci o poveste despre viață, echilibru și legătura nevăzută dintre toate lucrurile.

 Miceliul – viața de sub pământ

Miceliul este partea invizibilă a ciupercilor, ascunsă sub pământ. Se dezvoltă sub formă de filamente fine care se ramifică în toate direcțiile, creând o rețea uriașă. Această rețea se conectează cu rădăcinile copacilor și cu alte plante, facilitând schimbul de apă și nutrienți între sol și plante. Astfel, miceliul acționează ca o ”autostradă subterană” care leagă organismele între ele și menține echilibrul ecosistemului.

Când aceste filamente se organizează, dau naștere sporoforului – partea vizibilă, pe care o numim simplu ciupercă. Ideea că sub pământ există o astfel de rețea invizibilă, dar plină de energie și vitalitate, care susține întreaga natură, mi s-a părut pur și simplu magică.

Ciupercile și omul preistoric

Încă din cele mai vechi timpuri, ciupercile au făcut parte din viața oamenilor. Omul primitiv, vânător și culegător, se hrănea cu fructe de pădure și ciuperci, resurse prețioase, deși efemere. Unele triburi folosesc și astăzi ciuperci halucinogene în ritualuri șamanice – o dovadă că această legătură este și spirituală, nu doar alimentară.

Alte utilizări ale ciupercilor în preistorie au fost identificate odată cu descoperirea Omului din Similaun, în anul 1991. Mumia din Similaun este o relicvă antropologică găsită în Alpii Ötztal, la poalele muntelui cu același nume, la granița dintre Italia și Austria. Cunoscut sub numele de Ötzi, se estimează că a trăit între anii 3300 și 3200 î.Hr.

Împreună cu corpul mumificat au fost găsite, pe lângă resturi de îmbrăcăminte și obiecte personale de mare interes arheologic, și fragmente din Piptoporus betulinus (Basidiomycetes), probabil folosită ca antiseptic datorită proprietăților sale antiparazitare documentate, precum și o bucată din Fomes fomentarius (Basidiomycetes), cunoscută și sub numele de ciupercă de iască. Aceasta era utilizată pentru aprinderea focului până la inventarea chibritului, în anul 1826.

Până la acea dată, tehnica aprinderii focului se baza pe folosirea unui producător de scântei (precum silexul sau oțelul) și a materialului numit iască, capabil să declanșeze și să întrețină flacăra.

Timp de milenii, oamenii au folosit diverse materiale ca iasca, însă Fomes fomentarius juca un rol deosebit de important – denumirea sa științifică reflectă această utilizare: „fomes” însemnând „lemn de candelă”, iar „fomentarius”, „cel care întreține focul”.

Arhitecții invizibili ai naturii

Fără să ne dăm seama, ciupercile mențin echilibrul naturii, transformând resturile în nutrienți și făcând viața posibilă. Aceste organisme există de peste 500 de milioane de ani și au reușit să colonizeze aproape toate mediile terestre. Mult timp considerate plante, ele au primit, abia în secolul XX, propriul lor regn – Regnul Fungi. Până la jumătatea secolului trecut, tot ceea ce exista în natură era împărțit în trei Regnuri: Animal, Vegetal și Mineral.

În această clasificare, ciupercile erau considerate parte a Regnului Vegetal, din cauza asemănărilor de formă și structură cu plantele.

Odată cu dezvoltarea biologiei moderne, această viziune s-a schimbat radical. În anul 1969, cercetătorul Robert H. Whittaker a propus o nouă clasificare a lumii vii, împărțind organismele în cinci Regnuri: Monera (bacteriile), Protista, Fungi (ciupercile), Plantae (plantele) și Animalia (animalele).

Ciupercile sunt organisme eterotrofe, ceea ce înseamnă că nu își pot produce singure hrana, ci depind de surse externe de substanțe organice.
Această caracteristică le apropie mai mult de animale decât de plante. În schimb, ele îndeplinesc o funcție importantă în natură – transformă resturile vegetale și animale în nutrienți, închizând cercul vieții. Astfel, împreună cu bacteriile și alte microorganisme, ciupercile îndeplinesc funcția fundamentală în ciclul vieții: aceea de a descompune materia organică, contribuind la regenerarea continuă a ecosistemelor.

Expoziția „I Funghi – Il Regno della Sostenibilità” mi-a arătat că aceste organisme sunt foarte importante pentru natură, lucrând neobosit, în tăcere, pentru regenerarea și menținerea ecosistemelor.

M-a impresionat expoziția din Bergamo prin modul în care te face să vezi și să înțelegi natura – să observi cât de tăcut, dar puternic lucrează ciupercile pentru a menține viața în jurul nostru. 

Pe curând!🍄

Kintsugi #InternationalRepairDay

 În secolul al XV-lea, un demnitar japonez a spart din greșeală bolul de ceai din porțelan. După ce a trimis obiectul la reparat, a fost nemulțumit de restaurarea realizată cu cleme de metal. Așa că s-a întors la meșteșugarii săi, care au decis să lipească piesele folosind o rășină aurie. Această metodă nu doar că a reparat bolul, dar a și transformat defectele sale în ceva frumos.

Această tehnică de restaurare se numește Kintsugi, iar filosofia din spatele ei poate schimba modul în care percepem obiectele și, implicit, pe noi înșine.

sursa: pixabay

Kintsugi este o formă de artă tradițională japoneză care se concentrează pe repararea obiectelor din ceramică, mai ales a bolurilor de ceai, prin utilizarea unui adeziv special și a pulberii de aur, argint sau bronz. Această tehnică nu doar că reunește piesele sparte, dar le oferă și un aspect distinctiv, evidențiind frumusețea imperfecțiunii.

Prin Kintsugi, defectele și ”cicatricile” devin parte din povestea obiectului, nu doar semne ale distrugerii sale. Fiecare crăpătură sau fisură devine un detaliu unic, reflectând trecutul și transformările prin care a trecut obiectul.

În societatea modernă, în care este promovat consumerismul și cultura de „aruncare”, Kintsugi ne învață să apreciem lucrurile care au o poveste, iar atunci când se strică, să le reparăm. Iată câteva lecții valoroase pe care le putem învăța de la această artă:

Kintsugi ne încurajează să vedem frumusețea în imperfecțiuni și să le acceptăm, în fond perfecțiunea nu există. La fel cum o fisură aurită adaugă valoare unei piese de ceramică, imperfecțiunile noastre sunt parte din noi și ne fac unici.

În loc să aruncăm obiectele sparte sau deteriorate, Kintsugi ne invită să le reparăm. Această abordare nu doar că ne ajută să economisim resurse, dar contribuie și la o viață mai sustenabilă.

Fiecare obiect reparat prin Kintsugi își spune povestea prin cicatricile sale, iar acestea îl fac și mai valoros. La fel, fiecare experiență pe care o avem, chiar și cele mai dificile, contribuie la povestea noastră personală.

De #InternationalRepairDay, te încurajez să îmbrățișezi filosofia Kintsugi.Caută lucruri pe care le-ai putea repara acasă. Poate fi vorba despre o vază, un taburet sau chiar haine. Folosește tehnici de restaurare sau pur și simplu lipește-le cu creativitate. Dacă repari ceva, împărtășește povestea acelui obiect cu prietenii sau familia. Vorbește despre cum a fost deteriorat și cum a fost adus din nou la viață. Fii un ambasador al reparării și sustenabilității. Vorbește despre importanța de a repara, nu de a arunca, și despre cum putem contribui la un viitor mai verde.

Pentru mai multe informații despre arta reparării, poți vizita site-ul throwaway-history.eu.

Kintsugi nu este doar o tehnică de restaurare, ci o filozofie de viață care ne învață să apreciem imperfecțiunea și să valorificăm fiecare experiență. 

De #InternationalRepairDay am vrut să transform niște haine, dar nu a fost să fie, așa că am reciclat creativ. Se pune, nu? 

Am luat o jumătate de coajă de ou, trei dopuri de plută de la sticlele de vin, un bețișor de lemn de la cafea, cinci suruburi, o bucățică de sârmă (această bucățică de sârmă ținea cablurile unui aparat electrocasnic achiziționat), culori acrilice, lipici, puțină hârtie și cam atât! 

Ce a ieșit? Dacă ai puțină răbdare, vei afla imediat. Am creat două ”obiecte” pentru Provocările Verzi #18 - Plantație de ciupercuțe magice și  #20- Cățelușul adoptat.

Un dop de plută, o jumătate de coajă de ou și culori sunt ingredientele necesare pentru a crea o ciupercuță magică.

Restul ”ingredientelor” rămase le-m mixat bine bine și a ieșit un cățeluș, pe care Uzzi imediat l-a adoptat. Am prins dopul de plută care reprezintă capul cățelului cu o sârmă de la vinul spumant de celălalt dop de plută care reprezintă trupul cățelului. Capul se rotește, nu este fix! Apoi patru din cele cinci șuruburi le-am folosit pentru opiciorușe, iar unul l-am folosit pentru năsuc. 

Urechile le-am făcut din bețișorul de lemn, iar la gât i-am făcut o eșarfă dintr-o bucățică de hârtie de împachetat cadouri! Ah, și codița? Este realizată din sârmuliță, această sârmuliță am folosit-o pentru a face închizătoarea gentuței lui Ariel!

Cam atât pentru astăzi! Sper că îți plac personajele pe care le-am realizat! Exact cum Kintsugi ne arată că fiecare fisură aurită adaugă valoare unui obiect, și eu am transformat niște materiale simple într-o ciupercuță magică și un cățeluș drăguț.

De #InternationalRepairDay să ne inspirăm din arta Kintsugi și să începem să reparăm și să reutilizăm, fie că este vorba de lucruri mărunte sau de proiecte mai ambițioase. Reparând și reinventând, putem oferi un nou sens lucrurilor și contribui la un viitor mai sustenabil.

Pe curând!🐶🍄